Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

INTRODUCERI LA SCRIERILE DE ŞTIINTE NATURALE
ALE LUI GOETHE

GA 1


XIV
REPREZENTĂRILE DE METEOROLOGIE ALE LUI GOETHE


Se face şi în meteorologie aceeaşi greşeală ca şi în geologie, când se iau în considerare rezultatele concrete ale cercetărilor lui Goethe şi se caută esenţialul în acestea (vezi [”Încercare a unei ştiinţe meteorologice”, cap. “Autoanaliză”] NW, vol. 2, p. 397  şi urm.). Experimentele sale meteorologice n-au ajuns nicăieri să fie finalizate. Peste tot trebuie să vedem numai intenţiile. Gândirea sa tindea mereu să găsească punctul pregnant 97, pornind de la care un şir de fenomene se reglementează din lăuntru în afară. Orice explicaţie care adună de ici şi de colo manifestări exterioare, accidentale, pentru a reuni un şir de fenomene regulate, era străină spiritului său. Când întâlnea un fenomen, el căuta tot ceea ce era înrudit cu acesta, toate faptele care se încadrau în acelaşi cerc de fenomene; aşa că avea în faţă un întreg, o totalitate. În cadrul acestui cerc, trebuia apoi să se găsească un principiu, care făcea ca întreaga regularitate, ba chiar întregul cerc de fenomene înrudite, să apară drept ceva necesar. Nu i se părea că e conform cu natura să se explice fenomenele acestui cerc introducându-se în el fenomene exterioare lui. Aici trebuia căutată cheia principiului pe care el l-a introdus în meteorologie. “Nepriceperea totală care atribuie nişte fenomene atât de constante planetelor, Lunii, unui misterios flux şi reflux al atmosferei, se face simţită pe zi ce trece ...” 98 “Noi respingem însă orice influenţe de acest fel; considerăm că fenomenele meteorologice de pe Pământ nu sunt nici cosmice, nici planetare, ci, conform premiselor noastre, trebuie să le explicăm pe cale telurică.”* 99 Goethe voia să explice fenomenele atmosferice prin cauzele care se află în însăşi fiinţa Pământului. Era necesar, în primul rând, să fie găsit punctul în care îşi spune cuvântul în mod direct legitatea care determină tot restul. Un asemenea fenomen a fost oferit de nivelul barometrului. Pe acesta, Goethe l-a privit drept fenomenul originar, căutând să lege de el tot restul. A încercat să urmărească urcarea şi coborârea nivelului barometric, crezând că percepe în acesta o anumită periodicitate. A studiat tabelul lui Schrön şi a constatat că “ coborârea şi o urcarea menţionată în locuri de observaţie diferite, situate mai aproape sau mai departe şi pe diferite longitudini, latitudini sau înălţimi, are un mers aproape paralel”. 100 Deoarece această urcare şi coborâre îi apăreau ca manifestare directă a gravitaţiei, el credea că vede în variaţiile barometrului o expresie nemijlocită a calităţii forţei gravitaţionale. Nu avem voie să introducem în această explicaţie a lui Goethe mai mult decât conţine de fapt. Se ştie că Goethe respingea orice fel de ipoteze. El voia să ofere nu mai mult decât o expresie a unui fenomen ce trebuia observat, nu o cauză propriu-zisă, reală, în sensul ştiinţelor actuale. După acest fenomen trebuiau să se înşire în mod firesc celelalte fenomene atmosferice. Pe poet îl interesa cel mai mult procesul de formare a norilor. Pentru aceştia, el găsise în teoria lui Howard un mijloc de a fixa formaţiunile în permanentă mişcare sub forma anumitor stări fundamentale şi de a “consolida astfel prin gânduri permanente” “ceea ce trăieşte în fenomene mişcătoare”. El n-a mai căutat apoi decât un mijloc care a venit în ajutorul transformării formei norilor, aşa cum în acea “scară spirituală” găsise un mijloc de a explica transformările prin care trece, la plantă, forma tipică de frunză. La fel ca acea scară spirituală, şi în meteorologie stările diferite de “înzestrare cu nişte însuşiri” ale atmosferei, la diferite înălţimi, reprezintă firul de care fixează formaţiunile particulare. Aici, ca şi acolo, trebuie să reţinem că lui Goethe nu-i putea niciodată trece prin minte să considere că acel fir este un obiect real. El era deplin conştient de faptul că numai formaţiunea particulară trebuie considerată ca ceva real, care se înfăţişează simţurilor în spaţiu şi că toate principiile explicative superioare există numai pentru ochii spiritului. De aceea, încercările actuale de a-l combate pe Goethe sunt o luptă cu morile de vânt. Li se atribuie principiilor sale o formă reală pe care el însuşi le-o nega şi se crede că în felul acesta concepţiile lui au fost depăşite o dată pentru totdeauna. Dar acea formă reală pe care el o punea la bază, ideea obiectivă, concretă, îi este cu totul necunoscută ştiinţei actuale despre natură. De aceea, din acest punct de vedere, Goethe trebuie să-i rămână străin. *