| 1 I |
|
Goethe, «Puterea de
judecată contemplativă»: Vezi Scrierile lui Goethe de
ştiinţe ale naturii, vol. II pag. 115,
Ed. «Literatura Naţională Germană a lui Kürschner”. |
2
I
|
|
introducerile
la ediţia îngrijită de mine: Despre modul în care
vederile mele se integrează imaginii de ansamblu a concepţiei goetheene
despre lume, tratează Schröer în al său Cuvânt înainte la Scrierile lui Goethe de
ştiinţe ale Naturii («Literatura Naţională a lui
Kürschner», voI.l, pag.I-XIV) (Vezi şi «Faust»,
partea a Il-a, ediţia a 6-a, Stuttgart 1926, pag.V).
|
3
I
|
|
C.F.W.
Jessen,
«Botanik der Gegenwart und Vorzeit in Kulturhistorischer
Entwicklung» (Botanica actuală şi mai veche în dezvoltarea
cultural-istorică), Leipzig 1864, pag. 459.
|
4
I
|
|
„în cercetări vaste”... ca şi
mai sus, pag. 343
|
5
I
|
|
„printr-o observare... pătrunzătoare a
naturii” ca şi mai sus, pag. 332.
|
6
I
|
|
Johannes
Volkelt,
«Immanuel Kants
Erkenntnistheorie»
(Teoria kantiană a cunoaşterii), Hamburg, 1879. Johannes Volkelt,
«Erfahrung und Denken» (Experienţă şi
Gândire), Hamburg 1886
|
7
I
|
|
„Volkelt spune”: «Kants
Erkenntnistheorie» (Teoria
kantiană a cunoaşterii), pag. 168 ş.u. 26
|
8
I
|
|
„Volkelt afirma”: «Erfahrung
und Denken» (Experienţă şi
Gândire), pag.4.
|
9
I
|
|
„natură superioară în sânul
naturii”: Goethe, «Dichtung und Wahrheit» (Poezie şi
Adevăr) partea a III-a, cartea a II-a.
|
10
I
|
|
Lumea
exterioară ar trebui să furnizeze materialul: J.H. von Kirchmann
spune chiar în lucrarea sa «Lehre von Wissen»
(Învăţătura despre Ştiinţă), Berlin 1868: cunoaşterea este o
pătrundere a lumii exterioare în conştienţa noastră.
|
11
I
|
|
raţiunea
subiectivă: înţeleasă ca facultate spirituală umană.
|
12
I
|
|
Articolul
lui Goethe: «Der Versuch als Vermittler von Subject und
Object» (Experimentul ca mijlocitor între subiect şi
obiect). Este interesant că Goethe a mai scris un al doilea articol
în care el duce mai departe gândurile despre experiment.
Putem reconstitui articolul din scrisoarea lui Schiller din 19 Ianuarie
1798. Goethe împarte acolo metodele ştiinţei în: empirismul
comun, care rămâne la fenomenele exterioare, date simţurilor;
raţionalismul, care construieşte sisteme de gânduri din
observaţii insuficiente, deci în loc să grupeze faptele
corespunzător naturii lor, născoceşte artificial legături, şi mai
apoi aşează într-un mod fantastic ceva din ele în lumea
faptelor; şi, în cele din urmă, empirismul raţional, care nu
rămâne la experienţa comună, ci creează condiţii în care
experienţa îşi dezvăluie natura ei. (Vezi şi nota 10 II)
|
13
I
|
|
„conexiunea
cauzală a fenomenelor”: Ernest Haeckel, «Die
Naturanschauung von
Darwin, Goethe und Lamarck» (Concepţia despre natură la Darwin,
Goethe şi Lamarck), Jena 1882, pag. 53.
|
