Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FRIEDRICH NIETZSCHE
UN LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA EPOCII SALE

GA 5


OBSERVAŢIILE EDITORULUI

La actuala ediţie

Ediţia 1, 1895: Scrierea Friedrich Nietzsche, un luptător împotriva epocii sale a apărut în anul 1895, la editura lui Emil Felber din Weimar (XII şi 125 de pagini). Aşa cum se obişnuia pe alocuri în acea vreme, o parte a acestei ediţii a fost tipărită în acelaşi timp, cu menţiunea ediţia a 2-a, dar probabil că aceste volume n-au fost furnizate niciodată. Istoria apariţiei, editărilor şi efectelor cărţii scrise de Rudolf Steiner despre Nietzsche e descrisă amănunţit în Contribuţii la istoria Arhivei Nietzsche, pp. 442 şi urm. (vezi Indicele bibliografic).

Ediţia a 2-a, 1926: Între anii 1918-1925, Rudolf Steiner şi-a reeditat lucrările de filosofie din tinereţe. Deşi a avut mereu gândul, timp de mulţi ani, de a face posibilă şi o reeditare a cărţii sale despre Nietzsche, până la moartea sa, în martie 1925, nu s-a ajuns la realizarea acestui plan. Ce-i drept, deja din iunie 1921 textul era din nou bun de tipar în întregime, dar numai în 1926 a apărut „A doua ediţie, extinsă prin includerea mai multor articole“, la Philosophisch-Anthroposophischer Verlag, de care s-a ocupat, la cererea Mariei Steiner, Eugen Kolisko, potrivit cu intenţiile lui Rudolf Steiner. Acesta prevăzuse ca noua ediţie să fie extinsă prin cuvântarea memorială ţinută la 13 septembrie 1900 în amintirea lui Nietzsche, prin cele două articole scrise tot în 1900 şi apărute în „Wiener Klinische Rundschau“, precum şi printr-o expunere despre „veşnica reîntoarcere“ a aceloraşi lucruri. Aceste trei articole au fost incluse, deci, şi în această a doua ediţie. Dat fiind faptul că Rudolf Steiner nu mai apucase să scrie expunerea despre „veşnica reîntoarcere“, Kolisko a inclus capitolul dedicat lui Nietzsche din cartea Viaţa mea, în care Steiner dă nenumărate citate dintr-un articol scris de el însuşi pe această temă în anul 1900. Kolisko a asezat în fata celei de a doua ediţii o introducere detaliată, în care comunică planul făcut de Rudolf Steiner pentru această ediţie.

Ediţia a 3-a, şi ediţiile în seria Taschenbuch,1977/1983: Cartea scrisă de Rudolf Steiner despre Nietzsche în anul 1895 a apărut pentru prima dată împreună cu patru texte în completarea ediţiei din 1926, în cadrul ediţiei Operelor complete ale lui Rudolf Steiner, în anul 1963 (editată de Edwin Froböse). Pentru această ediţie, ca şi pentru ediţiile apărute în seria Taschenbuch (1977 şi 1983, editate de Edwin Froböse şi Caroline Wispler), textul şi citatele au fost modernizate şi unificate în ceea ce priveşte ortografia şi punctuaţia. Au fost corectate greşelile de tipar şi neglijenţele evidente, au fost înlocuite prescurtările, citatele şi titlurile lucrărilor au fost corectate şi întregite. Diferitele sublinieri făcute de Rudolf Steiner în cazul unor citate au fost reţinute sub formă de note de subsol şi diferitele completări făcute de Rudolf Steiner în citate au fost puse în paranteze pătrate. Pentru această ediţie, trimiterile referitoare la text au devenit cu mult mai numeroase şi s-a adăugat un registru de nume. Când a fost posibil, citatele au fost date conform cu modul intern de citare (în funcţie de structura lucrării respective), iar acolo unde acest lucru n-a fost posibil, s-au indicat ediţiile folosite de Rudolf Steiner sau unele ediţii moderne.

Ediţia a 4-a, 2000: De ediţia a 4-a s-a îngrijit David Marc Hoffmann. În ceea ce priveşte forma textului, ea o urmează, cu excepţia unor mici corecturi, pe aceea a ediţiilor precedente (1963, 1977, 1983), pentru că în cazul ediţiei Operelor complete ale lui Rudolf Steiner e vorba de o ediţie dedicată exclusiv lecturii, şi nu de o ediţie critică. O redare minuţioasă a ortografiei, punctuaţiei şi a citatelor în parte greşite ale primei ediţii ar cere un aparat de corecturi şi adnotări explicative prea puţin concludent, dar foarte vast. Trimiterile la text şi la citate au fost verificate, completate şi înmulţite. Acolo unde e vorba de citate din opera apărută postum a lui Rudolf Steiner, s-a folosit volumul Kritische Studienausgabe a operelor şi scrisorilor lui Friedrich Nietzsche, considerat astăzi materialul de referinţă în domeniu (vezi Indicele bibliografic). Articolele cuprinse în Anexă au fost notate cu anul apariţiei lor, drept materiale incluse mai târziu în volum. Anexa a fost extinsă printr-un registru al locurilor unde Nietzsche e amintit în opera lui Rudolf Steiner şi printr-o listă a lucrărilor despre Nietzsche existente în biblioteca rămasă de la Steiner.

Lucrări citate prescurtat la trimiterile în text:
GA: Ediţia Operelor complete ale lui Rudolf Steiner, Dornach, 1961 şi urm.

Ediţie critică de studiu:
Friedrich Nietzsche, Opere complete, Ediţie critică de studiu în 15 volume. Editată de Giorgio Colli şi Mazzino Montinari, München, Berlin, New York 1980, ediţia a 3-a, 1999.

Ediţie critică de studiu-Scrisori:
Friedrich Nietzsche, Scrisori, în ediţie completă, Ediţie critică de studiu în 8 volume. Editată Giorgio Colli şi Mazzino Montinari, München, Berlin, New York, 1986.

Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche:
Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche. Scrisori de Rudolf Steiner, Elisabeth Förster-Nietzsche, Fritz Koegel, Constantin Georg Naumann, Gustav Naumann Şi Ernst Horneffer, 1894-1900, editate, prezentate şi comentate de David Marc Hoffmann, Studii despre Rudolf Steiner, vol. VI, Dornach, 1993.

Referitor la istoria Arhivei Nietzsche:
David Marc Hoffmann, Despre istoria Arhivei Nietzsche. Elisabeth Förster-Nietzsche, Fritz Koegel, Rudolf Steiner, Gustav Naumann, Josef Hofmiller. Cronică, studii şi documente, Berlin, New York, 1991.

Trimiteri în text

Operele lui Rudolf Steiner, din cadrul ediţiei Opere complete (GA) sunt indicate în trimiterile la text cu numărul bibliografic. Vezi şi tabloul general de la sfârşitul volumului.

1. Textul reproduce materialul din Viaţa mea, GA 28, ediţia a 8-a,1982, pp. 250-265; textul a apărut pentru prima dată în revista „Das Goetheanum“, 7-21 septembrie 1924, an 3, pp. 449 şi urm., 457 şi urm. şi 465 şi urm.

2. „...a venit într-o zi sora lui Nietzsche...“: În primăvara lui 1894. Primul contact din punct de vedere temporal al lui Steiner cu Arhiva Nietzsche a avut loc la 26 mai 1894, când el a făcut, împreună cu mai mulţi colegi de la Arhivele Goethe şi Schiller, o contravizită la Arhiva Nietzsche din Naumburg şi a putut vedea acolo, manuscrisele lui Nietzsche (vezi Scrisori, II, GA 39, pp. 214 şi 216 şi urm.): Comp., pe lângă aceasta, şi Gabriela Reuter, De la copil la om. Istoria tinereţii mele, Berlin 1921, pp. 453 şi urm.

3. „ ...am ajuns la conflicte grave cu doamna Elisabeth Förster-Nietzsche...“: Se referă aici, pe de o parte, la conflictele persoanle dintre Elisabeth Förster-Nietzsche, Fritz Koegel şi Rudolf Steiner din decembrie 1896 în jurul eventualei angajări a lui Rudolf Steiner la Arhiva Nietzsche şi, pe de altă parte, la disputa literar-filosofică din anul 1900 în jurul ediţiilor îngrijite de Fritz Koegel şi de abuzurile făcute de proprietara arhivei, Elisabeth Förster-Nietzsche, în general. Vezi şi Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche, pp. 40-58 şi 137 şi urm, precum şi Despre istoria Arhivei Nietzsche, pp. 203-232 („Criza din decembrie 1896“) şi pp. 337-406 („Cearta din anul 1900“).

4. „...la prima dintre numeroasele vizite... m-a condus în camera lui Friedrich Nietzsche...“: Prima vizită confirmată de un document a lui Rudolf Steiner la Naumburg a avut loc la 26 mai 1894. Scrisoarea de multumire a lui Steiner pentru această vizită (GA 39, pp.  214 şi urm.) nu pomeneşte de nici o întâlnire cu bolnavul Nietzsche, în schimb el mulţumeşte pentru întâlnirea comparativ mult mai puţin importantă pe care a avut-o cu mama lui Nietzsche. Există însă o însemnare într-un carnet de notiţe datată mult mai clar, din 22 ianuarie 1896, care vorbeşte despre această întâlnire cu Nietzsche bolnav. („L-am văzut adineauri pe Nietzsche. Era culcat pe o sofa...“, Caiet de notiţe, nr. de arhivă 321, facsimilat în Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche, p. 35 şi în Despre istoria Arhivei Nietzsche, pp. 754-755.) Această dată corespunde cu şederea lui Rudolf Steiner la Naumburg (începând cu 13 ianuarie 1896), în scopul de a pune în ordine biblioteca lui Nietzsche (vezi trimiterea ce urmează). Se poate presupune că doamna Förster-Nietzsche l-a dus pe Rudolf Steiner, ca mulţumire pentru munca efectuată, în ultima zi a şederii lui acolo, la fratele ei bolnav şi că imediat după aceea, probabil pe drumul de întoarcere la Weimar, el a făcut această însemnare în caietul său de notiţe (şederea în tren ar explica scrisul cam bolovănos la mijlocul însemnării). Faptul că întâlnirea a avut loc în 1896 o spune Steiner însuşi la sfârşitul consideraţiilor sale despre Nietzsche din Viaţa mea: „privind sufletul lui Nietzsche 1896“. – Acum Rudolf Steiner spune în legătură cu cartea sa despre el din 1895: „imaginea lui Nietzsche mi-a inspirat-o“ (p. 187). Dar această inspiraţie ar fi imposibilă dacă întâlnirea cu Nietzsche (22 ianuarie 1896) ar fi avut loc într-adevăr după apariţia cărţii despre el (primăvara 1895). Faptul că Rudolf Steiner a avut o singură întâlnire cu bolnavul Nietzsche o spune el însuşi în numeroase conferinţe: 10 iunie 1908, GA 108, p. 279; 20 martie 1909, GA 57, p. 365; 1 octombrie 1920, GA 322, pp. 72 şi urm.; 15 martie 1924, GA 235, pp. 162 şi urm.

5. „.. să pun în ordine biblioteca lui Nietzsche... “: La rugăminţile insistente ale Elisabethei Förster-Nietzsche, Rudolf Steiner a pus în ordine biblioteca lui Nietzsche la mijlocul lui ianuarie 1896 (e de presupus că între 13-22) şi a întocmit cu cea mai mare atenţie un inventar al cărţilor. 1077 de volume şi broşuri au fost trecute pe o listă în ordine alfabetică, pe 227 de pagini, în 19 grupe de specialităţi. Alături de numele autorului, titlul, locul şi anul apariţiei, el a consemnat sublinierile, observaţiile marginale şi starea în care se afla volumul (vezi Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche, pp. 30 şi urm. şi 117-119, precum şi Despre istoria Arhivei Nietzsche, pp. 182-184 şi 752 şi urm.).

Cu această ocazie m-am împrietenit cu Fritz Koegel“: Rudolf Steiner a locuit în perioada petrecută la Naumburg în aceeaşi casă în care locuia şi Koegel.

6. „ Un exemplar al unei cărţi de Emerson...“: O pagină dintr-un exemplar existent în biblioteca lui Nietzsche din Ralph Waldo Emerson, Încercări (tradus din limba engleză de G. Fabricius, Hanovra 1858), cu sublinieri şi observaţii marginale făcute de mâna lui Nietzsche însuşi, e reprodusă în Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche, p. 33.

7. „Scrierile lui Guyau, cu urme asemănătoare “: Observaţiile marginale făcute de Nietzsche pe cartea lui Guyau sunt reproduse în: Jean Marie Guyau, Moralitate fără „datorie“ (Esquisse d'une Morale sans Obligation ni Sanction), tradusă în limba germană de Elisabeth Schwarz. Cu o introducere biografic-critică scrisă pentru ediţia germană de Alfred Fouillée şi cu observaţii marginale până acum nepublicate ale lui Friedrich Nietzsche, Leipzig: Werner Klinkhardt 1909. – Referitor la filosoful Jean Marie Guyau (1854-1888), vezi şi remarca făcută de Rudolf Steiner în însemnările pentru Edouard Schuré (aşa-numitele Documents de Barr), reproduse în GA 262, p. 15.

8. „...observaţiile marginale făcute la principala lucrare a lui Eugen Dühring “: În disputa literară cu Elisabeth Förster-Nietzsche din 1900, Rudolf Steiner a susţinut în mod vehement concepţia despre influenţa exercitată de Dühring asupra lui Nietzsche şi mai târziu a citat-o şi în acest capitol din Viata mea.

9. „ ...într-un articol pe care l-am publicat în Magazin pentru literatură...“: Rudolf Steiner, „Aşa-numita“ Reîntoarcere a mereu aceloraşi lucruri. O continuare a replicii mele la articolul lui Horneffer: „O apărare a aşa-numitei «Reîntoarceri a mereu aceloraşi lucruri» de Nietzsche, „Magazin pentru literatură“, 21 şi 28 aprilie 1900, coloanele 401-404 şi 425-434, GA 31, pp. 549-570; pasajul indicat aici la pp. 550-553 cu mici prescurtări.

10. „Cantitatea de putere existentă în univers este determinată...“: Nietzsche, Postumă, primăvara-toamna 1881, 11 [202], Ediţie critică de studiu, vol. 8, p: 523.

11. „Istoria viitoare...“: op. cit., 11 [338], p. 573

12. Peter Gast (pseudonim pentru Heinrich Köselitz), 1854-1918, muzician. Prieten al lui Nietzsche, căruia i-a fost de ajutor ca secretar şi pe care l-a însoţit adesea în călătorii. Între 1892-1894 a fost editorul scrierilor lui Nietzsche la Naumann, Leipzig; el a reluat această sarcină din 1899-1909, în pofida problemelor cu Elisabeth Förster-Nietzsche. – Citatul reprodus se găseşte în prefaţa lui Peter Gast la Operele lui Nietzsche, 3 volume, Omenesc, preaomenesc, I, Leipzig 1894, p. XIV.

13. un luptător împotriva epocii sale: Cu alegerea acestui titlu, Rudolf Steiner a fost primul şi singurul autor care a ţinut seama de o cerinţă mai veche a lui Nietzsche: „Iar dacă vreţi biografii, atunci nu cereţi unele după refrenul «Domnul Cutare şi Cutare şi epoca sa», ci cereţi unele pe a căror foaie de titlu ar trebui să stea scris: «un luptător împotriva epocii sale»“. (Despre avantajele şi dezavantajele pentru viaţă ale istoriei, 6.)

14. Rudolf Steiner, Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia despre lume a lui Goethe, cu referire specială la Schiller (1886), GA 2.

15. „...doamna Lou Andreas-Salomé în cartea despre Nietzsche...“: Friedrich Nietzsche în operele sale, Viena 1894 (ediţie nouă Frankfurt a.M. 2000). Nietzsche a cunoscut-o pe Lou von Salomé (1861-1937) la Roma în 1882 prin intermediul prietenei sale Malwida von Meysenburg şi al lui Paul Rée. Timp de jumătate de an ea a fost discipola şi însoţitoarea lui. – Despre ea şi cartea ei, Rudolf Steiner scrie în scrisoarea pe care i-o adresează Rosei Mayreder la 20 august 1895: „Slăbănogul isteric, cu cele două euri care se înfioară unul din cauza celuilalt, care distilează din starea sa maladivă o filosofie, care trebuie să sfârşească din punct de vedere ideatic în mistică, din punct de vedere psihic în nebunie, este o fantasmagorie psihologică creată de nişte instincte creştino-mistico-teiste. Fiecare pagină miroase a creştinism; fiecare pagină trădează neputinţa de a respira aerul nietzschean adevărat. După cum Nietzsche s-a separat în mod instinctiv de domnişoara Salomé, această carte născută din sfera culturii «germane» repugnă instinctelor mele celor mai lăuntrice“. (Scrisori, vol. II, 1890-1925, GA 39, pp. 258 şi urm.)

16. Paul Rée, 1849-1901, filosof şi psiholog. Din toamna anului 1876 şi până în 1882 a avut o relaţie de prietenie cu Nietzsche. Cartea sa Consideraţii psihologice (1875) a făcut o impresie puternică asupra lui Nietzsche (vezi pp. 133 şi urm.). Originea sentimentului moral (1877).

17. Fritz Koegel,1860-1904, dr. fil., a fost însărcinat între anii 1894-1897 cu editarea Operelor complete ale lui Nietzsche (la C. G. Naumann, Leipzig, vezi p. 13 şi trimiterea la această pagină) şi în această perioadă a avut contacte de prietenie cu Rudolf Steiner. Atât înainte, cât şi după această perioadă, el a fost directorul general al mai multor întreprinderi industriale mari. Amintita „punere la punct“ a apărut în „Magazin pentru literatură“ din 23 februarie 1895 sub titlul: „Friedrich Nietzsche şi doamna Lou Andreas-Salomé. Referitor la Koegel“, vezi Despre istoria Arhivei Nietzsche, pp.135-140, şi Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche.

18. Doamna Förster-Nietzsche: Elisabeth Förster-Nietzsche, 1846-1935, sora mai mică a lui Nietzsche, căsătorită din 1885 cu antisemitul şi colonialistul Bernhard Förster, împreună cu care a organizat o colonie germană în Paraguay. După eşuarea proiectului colonial şi sinuciderea soţului ei, Elisabeth Förster-Nietzsche s-a întors în 1893 în Germania şi a preluat administrarea operei şi a operei postume a fratelui ei, întunecat mintal din 1889. Ea a pus bazele Arhivei Nietzsche la Naumburg (din 1896, la Weimar), a scris o biografie în trei volume a fratelui ei şi a făcut să apară mai multe ediţii complete ale operei, a operelor postume şi scrisorilor acestuia. Sora cea dornică să iasă în evidenţă a fost răspunzătoare pentru numeroasele denaturări şi falsificări şi mai ales pentru cultul lui Nietzsche, transformat în erou, ca şi pentru antologia postumă tendenţioasă Voinţa de putere, care a apărut în 1901 şi 1906. – Întreaga amploare a falsurilor biografice şi editoriale a fost scoasă la lumină abia după moartea surorii lui Nietzsche (1935), respectiv după al doilea război mondial.

„...fără a-i mulţumi din toată inima...“: De la prima întâlnire cu Elisabeth Förster-Nietzsche, în mai 1894, Rudolf Steiner a fost legat de sora filosofului printr-o relaţie de prietenie şi el a dat adeseori expresie acestei prietenii în scrisorile sale. La 29 iulie 1895, i-a dăruit un exemplar din cartea sa despre Nietzsche, deja apărută, cu dedicaţia: „Merituoasei biografe a lui Nietzsche şi celei ce cultivă comoara lăsată de Nietzsche, doamnei dr. Elisabeth Förster-Nietzsche, cu o caldă veneraţie, din partea autorului“ (reprodusă în Rudolf Steiner şi Arhiva Nietzsche, p. 28). – După un conflict vehement, care a avut loc în decembrie 1896, Steiner s-a distanţat definitiv de Arhivă (vezi Despre istoria Arhivei Nietzsche, cap. 2, „Criza din decembrie“,1896, pp. 203-232). În 1900, el a fost primul care a înfierat în mod public modul de a acţiona autolaudativ şi iresponsabil al stăpânei Arhivei (vezi trimiterea la p. 141). În această dispută literară, el şi-a revocat în mod public – gândindu-se, probabil, şi la cuvintele de mulţumire din această prefaţă şi la dedicaţia făcută personal – toate cuvintele de laudă: „Poate că, din politeţe şi consideraţie, eu am exagerat cu lăudarea calităţilor ei. Eu declar acum că a fost o mare prostie din partea mea şi sunt dispus să revoc în toată regula orice cuvânt de laudă pe care l-am rostit la adresa doamnei Förster-Nietzsche“. (Arhiva Nietzsche şi acuzaţiile sale împotriva editorului de până acum, GA 31, p. 528.)

19. „Orele petrecute în Arhiva Nietzsche din Naumburg...“: Vezi aici R. Steiner, Viaţa mea, cap. XVIII, GA 28, reprodus în volumul şi trimiterea respectivă.

20. „...scormonitor singuratic şi iubitor de enigme...“: Naşterea tragediei din spiritul muzicii, Prefaţă la ediţia a 2-a, „Încercare de autocritică“, 1.

„.. nu întâlneşte pe nimeni...“: Aurora, Cuvânt înainte, 2.

21. „Cuvintele pe care le-a rostit în legătură cu raportul său faţă de Schopenhauer...“: Reflecţii neadecvate epocii, paragraful al 3-lea, Schopenhauer ca educator, 2.

22. „Spuneţi că voi credeţi în Zarathustra?...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea l, „Despre virtutea dărniciei“, 3.

23. Instincte: Comp. în acest sens expunerile lui Rudolf Steiner asupra instinctelor şi studiul care include această temă al lui Albert Vinzens, Friedrich Nietzsche despre transformarea instinctelor, Basel; 1999.

24. „Dar dacă eu vă voi dezvălui cu totul inima mea...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 2-a, „Pe insulele fericite“.

25 „E ceva de mic oraş patriarhal...“: Schopenhauer ca educator, 1.

26. „...în timp ce bubuiturile luptei...“: Naşterea tragediei, „Încercare a unei critici“, 1.

27. „...urmările rele şi periculoase...“: Consideraţii neadecvate epocii, paragraful 1, „David Straub, mărturisitorul şi scriitorul“, 1.

28. Georg Brandes (de fapt, Morris Cohen),1842-1927, critic şi istoric literar danez; cu prelegerea sa despre Nietzsche (primăvara 1888), el a devenit pregătitorul drumului acestuia în confruntarea pe plan public. – Oameni şi opere, eseuri, Frankfurt a.M.,1984, vezi acolo: „Friedrich Nietzsche. Un tratat despre radicalismul aristocratic“, pp. 137-224.

Intrebi de ce?...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 2-a, „Despre poeţi“.

29. „Voinţa de adevăr...“: Dincolo de bine şi de rău, partea 1 principală, 1.

30. „scormonitor şi prieten al enigmelor“: Naşterea tragediei din spiritul muzicii, Prefaţa la ediţia a 2-a, „Încercare a unei autocritici“, 1.

Eu sunt chemat să...“: Johann Gottlieb Fichte, Câteva prelegeri despre menirea eruditului (Prelegeri la Jena, 1794) – Leipzig, f. a. (Reclam), p. 48.

31. „… judecăţile, judecăţile de valoare asupra vieţii...“: Amurgul idolilor, „Problema lui Socrate“, 2.

32. „culegător de miere al spiritului “: Despre genealogia moralei, Prefaţa, 1.

33. „Nu altfel decât face un călător...“: Ştiinţa veselă, Prefaţa, 2.

34. „...îi vine greu să-şi «mistuie» semenii...“: Ştiinţa veselă, cartea a 3-a, 167.

35. „...«pericolele» «concepţiei sale despre lume» “: Rudolf Steiner face aluzie aici, printre altele, la lucrarea dr. Ludwig Stein, Concepţia despre lume a lui Nietzsche şi pericolele ei (Berlin 1893), pe care în volumul de faţă o critică în mod hotărât.

36. „Ambiţia mea este...“: Amurgul idolilor, „Peregrinările unuia născut la vreme nepotrivită“, 51.

37. „Care e trăirea cea mai mare...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea 1, Prefaţa la Zarathustra, 3.

38. „Nici un păstor şi o turmă!“: op. cit., 5.

39. „Pustnicilor le voi cânta...“: op, cit., 9.

40. „Chiar dacă inteligenţa m-ar părăsi cândva...“: op. cit.,10.

41. „.. dă curs numai voinţei sale...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea 1, „Despre cele trei transformări“.

42. „Puţini ştiu aceasta...“ şi „Înţelepciunea sa înseamnă...“: op. cit., „Despre catedrele virtuţii“.

43. „Ah, fraţi ai mei, acest Dumnezeu...“: op. cit., „Despre cei străini de lume“.

44. „Eul meu m-a învăţat o mândrie nouă...“: ibidem.

45. „În spatele gândurilor şi sentimentelor tale...“: op. cit., „Despre dispreţuitorii trupului“.

46. „Este mai multă raţiune...“: Ibidem.

47. „Împărăţia mea nu e din această lume“: cuvintele rostite de Iisus în faţa lui Pilat din Pont, Ioan 18, 36.

48. „… muzica e doar un mijloc de expresie...“: Richard Wagner, Opera şi drama (1851), în Scrierile şi operele poetice complete ale lui Richard Wagner, vol. III, Leipzig, f. a. (ediţia a 5-a), Introducere, p. 231.

49. „...a cunoscut teoria lui Schopenhauer despre muzică“: Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, vol. I, cartea a 3-a, § 52. Opere complete, ediţia îngrijită de Rudolf Steiner, Stuttgart, f. a., vol. III, în special p. 108.

50. „... artiştii au fost «în toate epocile...» “: Genealogia moralei, tratatul al III-lea, 5.

51. „Dacă, aşadar, opera de artă...“: Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, vol. II, cap. 30. Opere complete, ediţia îngrijită de Rudolf Steiner, Stuttgart, f. a., vol. V, p. 210.

52. „Când însă o împrejurare exterioară sau o dispoziţie interioară...“: op. cit., vol. III, pp. 37 şi urm.

53. „...o altă descriere, făcută de un spectator şi artist real...“: Genealogia moralei, tratatul al III-lea, 6.

54. „Kant cere de la opera de artă frumoasă...“: Immanuel Kant, Critica puterii de judecată, partea 1, „Critica puterii de judecată estetice“.

55. Teologia germană (Theologie Teutsch), scriere a unui cetăţean al oraşului Frankfurt a. M., editată pentru prima oară de Martin Luther, 1518; ediţie nouă cu traducere în germana modernă (traducere de Franz Pfeiffer, ediţia a 5-a, 1923). – Vezi Rudolf Steiner, Mistica în zorii vieţii spirituale moderne şi relaţia ei cu concepţia modernă despre lume (1901), GA 7, pp. 66-72.

56. „despre care Luther spune “...: În prefaţa la prima ediţie a Teologiei germane (1518); citat de Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, vol. I, cartea a 4-a, § 68 (Opere complete, ediţie îngrijită de Rudolf Steiner, Stuttgart, f. a., vol. III, p. 256); acolo şi concepţia lui Schopenhauer despre aceasta.

57. „Castitate totală şi renunţare la orice voluptate...“: Schopenhauer, Opere complete, ediţia îngrijită de Rudolf Steiner, vol. III, p. 258.

58. Richard Wahle, 1857-1935, filosof. Vezi Rudolf Steiner, Enigmele filosofiei (1914), GA 18, pp. 480-482. – Întregul filosofiei şi sfârşitul ei. Ce lasă ea moştenire teologiei, esteticii şi pedagogiei de stat, Viena şi Leipzig 1894; citatul constituie încheierea lucrării, p. 538.

59. Ernst Haeckel, 1843-1919, naturalist. Rudolf Steiner l-a cunoscut pe Haeckel personal în 1894 şi a ajuns să-l preţuiască. (Comp. Viaţa mea, GA 28, pp. 218-222 şi 403-406, precum şi corespondenţa cu Haeckel, în Scrisori II, 1890-1925, GA 39.) Într-o scriere proprie, Steiner l-a apărat pe Haeckel împotriva adversarilor săi: Haeckel şi adversarii săi (1899), retipărit în GA 30, pp. 152-200.

60. Emil Du Bois-Reymond, 1815-1896, naturalist, fiziolog. Vezi Rudolf Steiner, Enigmele filosofiei, GA 18, pp. 428-433. – Despre limitele cunoaşterii naturii, conferinţă la a II-a şedinţă publică a celei de a 45 Adunări a naturaliştilor şi medicilor germani din Leipzig, 14 august 1872, Leipzig, 1872, p. 32.

61. Rudolf Steiner, Adevăr şi ştiinţă. Preludiu la o Filosofie a libertăţii (1892), GA 3, Filosofia libertăţii, Trăsături fundamentale ale unei concepţii moderne despre lume (1894), ediţie nouă revizuită şi modificată 1918, GA 4.

62. „Ceea ce ia naştere prin cunoaştere...“: Johann Gottlieb Fichte, Menirea omului, cartea a 2-a: „Ştiinţa“. – Opere (selecţie în 6 volume), editate de Fritz Medicus, Leipzig, f. a., vol. III, p. 82.

63. „Întreaga realitate este pentru Fichte...“: op. cit., cartea a 2-a: „Ştiinţa“, p. 81.

64. „Acţionez conform unei porunci...“: Johann Gottlieb Fichte, Menirea omului, cartea a 3-a: „Credinţa“, II – Opere (selecţie în 6 volume), editate de Fritz Medicus, Leipzig, f. a., vol. III, p. 101.

65. „ Un lucru trebuie să se întâmple...“: op. cit., cartea a 3-a: „Credinţa“, I, p. 95.

66. „ ...părerea celor slabi şi nereuşiţi “:    expresie a lui Nietzsche, de exemplu în Antihristul, 2.

67. „Voinţă sublimă, vie...“: op. cit., cartea a 3-a: „Credinţa“, IV, pp. 139-140.

68. Voinţa de putere – Nietzsche a anuntat în Genealogia moralei (III, 2) că se va ocupa de nihilismul german într-o „lucrare pe care o pregătesc: Voinţa de putere. – Această lucrare n-a fost scrisă niciodată.

69. „Eu nu vreau să încerc...“: Johann Gottlieb Fichte, Menirea omului, cartea a 3-a: „Credinta“, IV – Opere (selecţie în 6 volume), editate de Fritz Medicus, Leipzig, f. a., vol. III, p. 141.

70. „Aceşti învăţători ai resemnării!...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 3-a, „Despre virtutea ce micşorează“, 3.

71. „Şi dacă nu vreţi să fiţi destine...“: op. cit., „Despre table de legi vechi şi noi“, 29.

72. „într-o vale care se numeşte «Moartea şerpilor» “: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 4-a şi ultima, „Omul cel mai urât".

73. „Goethe... îl lasă pe Faust al său...“: Cuvântarea lui Faust mainte de a muri, Faust, II, act 5, „Palat", versurile 11559-11586.

74. „Pentru Schelling, de exemplu, orice frumos senzorial e numai un reflex...“: Vezi Filosofia artei (prelegeri din anii 1802-1805) şi dialogul Bruno sau despre principiul divin şi natural al lucrurilor (1802).

75. „Hegel numeşte frumosul «apariţia sub formă senzorială a ideii» “: G. W. F. Hegel, Prelegeri de estetică, cap. I, „Noţiunea de frumos".

76. „...care «ţine excitat mai ales ochiul...»“: Amurgul idolilor, „Peregrinările unuia născut la vreme nepotrivită", 10.

77. „Fantezia morală este absentă din expunerile lui Nietzsche“: Această concepţie importantă, care diferă de poziţia lui Nietzsche, a fost exprimată de Rudolf Steiner deja înainte de apariţia cărţii sale despre Nietzsche, în cele două scrisori: Una către Rosa Mayreder, la 4 noiembrie 1894: „Ştiu precis unde e locul cărţii mele [Filosofia libertăţii] în curentul evoluţiei spirituale din epoca noastră; pot arăta cu degetul unde se înscrie ea pe firul direcţiei de gândire a lui Nietzsche; pot afirma cu toată liniştea că eu am dat glas unor idei care la Nietzsche sunt absente. Şi îmi este îngăduit să le mărturisesc prietenilor mei – dar numai lor – că simt durere din cauză că Nietzsche n-a mai apucat să-mi citească cartea. El ar fi luat-o drept ceea ce este: în fiecare rând, drept trăire personală“ (GA 39, p. 232). Încă şi mai clar în scrisoarea adresată Paulinei Specht la 23 decembrie 1894: „... am convingerea fermă că Filosofia libertăţii a mea n-ar fi trecut pe lângă Nietzsche fără să lase urme. Ar fi găsit la mine duse mai departe o mulţime de întrebări pe care el le-a lăsat deschise şi mi-ar fi dat dreptate, în mod sigur, în ceea ce priveşte părerea că concepţia sa morală, imoralismul său, îşi găseşte încununarea de-abia în Filosofia libertăţii a mea, că ale sale «instincte morale», sublimate cum se cuvine şi urmărite până la originea lor, dau ceea ce la mine figurează sub numele de «fantezie morală». Acest capitol, «Fantezia morală», lipseşte de-a dreptul în Genealogia moralei a lui Nietzsche, deşi tot ce stă scris acolo arată spre ea“ (GA 39, pp. 238 şi urm.).

În faţa acestei critici şi întregiri a gândurilor lui Nietzsche, observatoarea atentă Rosa Mayreder s-a simţit obligată să reţină, într-o scrisoare adresată prietenului ei, Rudolf Steiner, deosebirea esenţială dintre aceşti doi gânditori: „Pentru mine, adevărata dvs. importanţă nu se află acolo unde aveţi aceleasi idei ca şi Nietzsche, ci acolo unde sunteţi adversarul lui. Faptul că aveţi aceleaşi idei cu Nietzsche sau cu un alt spirit glorios mi se pare, faţă cu realizarea dvs. spirituală specifică, absolut irelevant; poate că de aceea cartea dvs. despre Nietzsche nici nu m-a impresionat la fel de mult ca celelalte scrieri ale dvs. Consider că realizarea dvs. spirituală specifică, lucrul prin care vă distingeţi între toţi ceilalţi gânditori ai erei naturalist-ştiinţifice e faptul că puneţi accentul pe libertatea umană, precum şi noul fundament pe care i l-aţi dat acesteia. Şi nimic nu mi-e mai insuportabil decât teoria despre nelibertatea voinţei umane, conform argumantaţiei lui Schopenhauer, pe care Nietzsche a preluat-o în mod acritic în concepţia sa despre lume [...]. Şi consider, de aceea, că marea dvs. faptă spirituală este aceea că aţi avut «consecvenţa de gândire» prin care recunoaşteţi că nu poate să existe nici un fel de individualism real fără premisa libertăţii". (25 august 1895, GA 39, pp. 263 şi urm.)

78. Voinţa de putere: Rudolf Steiner se ia în aceste indicaţii după volumul VIII, care era recent apărut, al ediţiei Operelor complete (editate de Fritz Koegel, 1895). Faptul că Antihristul este o lucrare de sine stătătoare şi nu prima carte a lucrării Voinţa de putere, care nu a fost scrisă niciodată, acest lucru cercetările l-au evidenţiat mult mai târziu.

79. Max Stirner (pe numele adevărat Kaspar Schmidt),1806-1856, filosof, autorul cărţii Unicul şi proprietatea sa (1845), considerată lucrarea de bază a anarhismului individualist. Şi faţă de raportul Nietzsche-Stirner Rudolf Steiner a luat o poziţie într-o scrisoare adresată tot Rosei Mayreder (20 august 1895, GA 39, p. 255): „Stirner s-a priceput să trăiască pe muntele cel mai înalt în gheaţă. Cine merge pe urmele lui, dobândeşte acea «experienţă din şapte singurătăţi» despre care vorbeşte Nietzsche. Nietzsche visează la «tăria de a pune întrebări pentru care nimeni nu are astăzi curajul, curajul faţă de cele interzise, predetestinarea pentru labirint. Urechi noi pentru muzică nouă». Cred că nu-l răstălmăcim pe Nietzsche dacă spunem: el ar fi găsit la Stirner predilecţia pentru tărie, curajul pentru ceea ce e interzis, predestinarea pentru labirint şi urechi noi pentru muzica nouă, dacă l-ar fi cunoscut. Eu găsesc la Stirner ceva care la Nietzsche îmi lipseşte: forţele de viaţă dezvoltate în toate direcţiile, care dau curs nestânjenite tendinţei lor naturale. Găsesc la Stirner o energie a vieţii, o plenitudine şi capacitate de transformare a personalităţii, o voioşie de artist şi o libertate de artist, care la Nietzsche, totuşi, nu-mi par să existe. La Stirner respiri într-un aer încă şi mai rarefiat decât la Nietzsche. Pentru urechile lui Stirner se revelează nişte mistere care se află cu adevărat dincolo de moarte, dincolo de gheaţă. Acea optică a vieţii spre care Nietzsche năzuieşte, la Stirner a devenit realitate“. – Aprecierea înaltă pe care Rudolf Steiner o dă lui Stirner, gânditorul libertăţii care n-a făcut compromisuri, şi-a găsit expresia şi în: Individualismul in filosofie (1899), GA 30, pp. 143-148; Max Stirner (1898), GA 32, pp. 211-218; Voilŕ un homme (1898), GA 32, pp. 219-223; Enigmele filosofiei (1914), GA 18, pp. 307-317.

80. „Pentru Stirner e totuna...“: Max Stirner, Unicul şi proprietatea sa, Leipzig, Reclam, f. a. [ 1893], p. 56.

81. „Era precreştină şi cea creştină...“: op. cit., pp. 424-429, paginile finale ale lucrării lui Stirner.

82. „Eu cauza pe nimica mi-am întemeiat“: Din poezia lui Goethe: Vanitas! Vanitatum vanitas!

83. „...cele două idei despre modul apolinic şi cel dionisiac de a privi lumea": În Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872).

84. „...Euripide, desemnat de Nietzsche drept elev al lui Socrate...“: Naşterea tragediei, 13.

85. „...atacat cu vehemenţă de un filolog specialist în clasicism“: De Ulrich von Wilamowitz-Möllendorff în scrierea sa Filologia viitorului, Berlin, 1872.

86. ;,...Kant, «un schilod al noţiunilor, crescut strâmb»“: Amurgul idolilor, „Ce le lipseşte germanilor“, 7.

87. „...această subordonare a instinctelor... i-a apărut drept un proces maladiv... “: Cazul Wagner, Prefaţă, vezi şi Ecce homo, „Cei născuţi la vreme nepotrivită“.

88. David Friedrich Straub, 1808-1874, teolog evanghelic şi scriitor de succes, opera sa de bătrâneţe, Credinţa veche şi credinţa nouă, a apărut în 1872 şi a cunoscut numeroase reeditări.

89. „[ale religiei creştine]“: Adaos făcut de Rudolf Steiner în locul unde exista o lacună în citat.

90. „...în prima carte a lucrării sale Revizuirea tuturor valorilor.. . ": Se referă aici la Antihristul, care în ediţia Koegel (1895) a fost prezentat în mod greşit drept prima carte a lucrării Voinţa de putere sau Revizuirea tuturor valorilor.

91. „... în secţiunea a doua a ediţiei Operelor complete“: Nu există nici o prezentare unitară făcută de Nietzsche ideii despre „veşnica reîntoarcere“. În volumul 12 (1897) al ediţiei Operelor complete a apărut Reîntoarcerea a mereu aceloraşi lucruri, o culegere, întocmită de Koegel însuşi, de notiţe şi fragmente rămase de la Nietzsche pe tema „veşnicei reîntoarceri“. Această culegere a declanşat mai târziu (1900) o dispută editorială vehementă, în cadrul căreia Rudolf Steiner a luat în mod energic partea lui Koegel şi a ediţiei scoase de el cu Veşnica reîntoarcere (vezi aici şi articolele lui Steiner în GA 31, pp. 505-614; şi Despre istoria Arhivei Nietzsche, pp. 337-406. Rudolf Steiner şi-a reluat concepţia despre „veşnica reîntoarcere" încă o dată în autobiografia Viaţa mea, cap.Friedrich Nietzsche în Viaţa mea de Rudolf Steiner în volumul de faţă.

92. Filosofia lui Friedrich Nietzsche ca problemă de psihopatologie: Text apărut în „Foiletonul“ revistei „Wiener Klinische Rundschau“, organ pentru întreaga artă medicală practică, precum şi pentru interesele breslei medicilor, redactată de docentul particular dr. F. Obermayer şi de dr. Kunn, „Zitter's Zeitungsverlag“, Viena, an XIV, nr. 30, 29 iulie 1900 şi nr. 31, 5 august 1900, pp. 598-600 şi 618-621. A apărut şi separat, la editura Joh. N. Venay, Viena 1900, 17 pagini.

93. „...lucrurile honettes...“: Amurgul idolilor, „Problema lui Socrate“, 5.

94. „Lui, căruia îi datorez cel mai mult...“: Rânduri de mulţumire şi dedicaţie cu titlul Către Dumnezeu, ca anexă la lucrarea de valediction scrisă de Nietzsche la Schulpforta, 7 septembrie 1864. Tipărite în Scrieri de tinereţe, ediţie completă istoric-critică, vol. 3, München, 1935 (Reprint, 1944), pp. 64 şi urm.

95. „Dificultăţile religioase... nu le cunosc...“ şi „Dumnezeu, nemurirea sufletului...“: Ecce homo, „De ce sunt atât de înţelept“, 1. Rudolf Steiner citează în articolele existente după singurele izvoare accesibile în acea vreme pentru Ecce homo: extrasele din manuscris publicate de Michael Georg Conrad în cartea sa Sânge de eretic (München, 1893, pp. 177-189), precum şi după Elisabeth Förster-Nietzsche, Viaţa lui Friedrich Nietzsche, 2 volume, Leipzig 1895-1904. Ecce homo a fost tipărit în întregime pentru prima dată abia în 1908.

96. „Schopenhauer vorbeşte cu sine...“: Schopenhauer ca educator, 2.

97. „Sunt departe de a crede...“: Postumă, primăvara-vara 1874, 34 [13], Ediţie critică de studiu, vol. 7, pp. 795 şi urm. Sublinierile au fost făcute de Rudolf Steiner.

98. „Malwida Freiin von Meysenburg, 1816-1903, scriitoare. Nietzsche a făcut cunoştinţă cu această admiratoare a lui Wagner la Bayreuth în 1872; el a trăit în 1876 şi 1882 mai mult timp în cercul ei, la Sorrento şi Roma. – Memoriile unei idealiste, 3 volume, 1876 – Amurgul vieţii unei idealiste, Completări la Memorii, Berlin şi Leipzig, 1898.

99. „Ce importanţă puternică a făcut asupra lui Nietzsche felul său (al lui Rée)...“ şi „Eroarea tuturor religiilor... – a spus Nietzsche...“: Malwida von Meysenburg, Amurgul vieţii unei idealiste, cap. „Episoade din anii 1876 şi 1877“, pp. 59 şi urm.

100. „.. mult discutata lui teoria despre «veşnica reîntoarcere»...“: Ştiinţa veselă, 341 şi Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 3-a, „Convalescentul“.

101. Eugen Dühring, 1833-1921, filosof şi economist naţional din Berlin, scriitor independent; vezi Rudolf Steiner, Enigmele filosofiei, GA 18, pp. 491-500.

El a găsit în Cursul de filosoite al lui Dühring“: Eugen Dühring, Curs de filosofie drept concepţie despre lume şi modelare a vieţii riguros ştiinţifică, Leipzig 1875. Vezi şi expunerile lui Rudolf Steiner din Viaţa mea, cap. XVIII, cap.“Friedrich Nietzsche în Viaţa mea de Rudolf Steiner“ în volumul de faţă.

102. „Care este reacţia părerilor? “: Postumă, octombrie-decembrie 1876, 19 [98], Ediţie critică de studiu, vol. 8, p. 354.

103. „Voinţa de adevăr...“: Dincolo de bine şi de rău. „Despre prejudecăţile filosofilor“, 1. Comp. explicaţiile cu privire la acest citat în cartea despre Nietzsche a lui Rudolf Steiner din 1895, şi în volumul de faţă.

104. „Eu încă aştept...“: Ştiinţa veselă, Prefaţă, 2.

105. „Iar în ceea ce priveşte viitorul nostru... “: op. cit., 4.

106. „ După origine, Socrate făcea parte...“: Amurgul idolilor, „Problema lui Socrate“, 3 şi 11.

107. „... de a cânta întreaga gamă a aversiunilor sale...“: Vezi scrisoarea lui Nietzsche din 19 martie 1874 către Erwin Rohde: „... Că mă port cu efuziunile mele în mod destul de diletant şi imatur o ştiu prea bine, dar pe mine mă interesează cel mai mult să dau o dată afară întregul material polemic-negativ din mine; vreau să cânt mai întâi întreaga gamă a aversiunilor mele, în sus şi în jos, în mod absolut odios, «încât să răsune cupola». Mai târziu, peste cinci ani, o să dau la spate întreaga polemică şi o să cuget la o «operă bună». Dar acuma pieptul mi-e cu totul încleiat de atâta repulsie şi apăsare, acuma trebuie să expectorez, destul de tare sau nu aşa de tare, numai de-ar fi definitiv. Mai am de cântat unsprezece melodii frumoase“.

108. „El a interpretat rând pe rând...“: Amurgul idolilor, „Peregrinările unuia născut la vreme nepotrivită“, 21.

109. „O eroare după alta...“: Ecce homo, „Omenesc, preaomenesc“, 1.

110. „...«omenesc, preaomenescul» cu care am pregătit în mine...“: op. cit., 5.

111. „Văd în faţa ochilor posibilitatea...“: Antihristul, 61.

112. „Întreaga muncă a culturii antice...“: Antihristul, 59.

113. „Pentru mine e cert...“: Postumă, martie 1875 3 [31], Ediţie critică de studiu, vol. 8, p. 23.

114. „Că ar fi îndreptăţită numai o interpretare a lumii...“: Ştiinţa veselă, cartea a 5-a: „Noi, cei neînfricaţi“, 373.

115.  „Faceţi asemeni vântului...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 4-a şi ultima, „Despre omul superior“, 20.

116. „Mai trebuie să spun că...“: Antihristul, 46.

117. „Este înţelept din partea unui popor...“: Dincolo de bine şi de rău, „Popoare şi patrii“, 244.

118. „Mie îmi este proprie o excitabilitate cu totul neobişnuită...“: Ecce homo, „De ce sunt atât de înţelept“, 8.

119. „Instinctele în virtutea cărora...“: Amurgul idolilor, „Peregrinările unuia născut la vreme nepotrivită“, 40.

120. „Această carte aparţine celor extrem de puţini...“: Antihristul, Prefaţă.

121. „Dar ce e moralitatea!...“: Postumă, primăvara-toamna 1881, 11 [103], Ediţie critică de studiu, vol. 9, p. 478.

122. „Ştiinţă veselă vrea să însemne...“: Ştiinţa veselă, Prefaţă, 1.

123. Personalitatea lui Friedrich Nietzsche şi psihopatologia: Apărut în „Foiletonul“ revistei „Wiener Klinische Rundschau“, organ pentru întreaga artă medicală practică, precum şi pentru interesele breslei medicilor, redactată de docentul particular dr. F. Obermayer şi de dr. Kunn, Zitter's Zeitungsverlag, Viena, an XIV, nr. 37,16 septembrie 1900, pp. 738-741. A apărut şi separat, la editura Joh. N. Venay, Viena 1900, 12 pagini.

124. Theodor Ziehen, 1862-1950, filosof, medic, psihiatru, medicul lui Nietzsche la clinica de psihiatrie din Jena. Călăuza psihologiei fiziologice în 15 prelegeri, ediţia a 5-a, Jena, 1900. – Referitor la Ziehen, comp. Rudolf Steiner Despre enigmele sufletului, GA 21, pp. 153 şi urm.

125. „În anul 1879 eu mi-am dat examenul...“: Ecce homo, „De ce sunt atât de înţelept“, 1.

126. „ Un fzlosof, care a parcurs drumul...“: Ştiinţa veselă, Prefaţa, 3.

127. „Căci, luaţi seama...“: Ştiinţa veselă, Prefaţa, 2.

128. „...pesimismul secolului al XIX-lea...“ şi „cel mai frumos lux...“: Ştiinţa veselă, cartea a 5-a, „Noi, neînfricaţii“, 370.

129. „Am să vin din nou...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea a 3-a, „Convalescentul“, 2.

130. „Căci Pământul este o masă a Zeilor...“: op. cit., „Cele şapte peceţi“, 3.

131. „Adeseori s-a atras atenţia în mod neîndreptăţit...“: Rudolf Steiner dă ascultare aici versiunii răspândite pe atunci de familia Nietzsche. Dar nişte izvoare publicate mai târziu arată că tatăl lui Nietzsche a murit din cauza unei îmbolnăviri a creierului. Pentru a exclude presupunerea unei posibile influenţe ereditare, mama şi sora lui Nietzsche, după prăbuşirea spirituală a acestuia, au pus în circulaţie acea fable convenue conform căreia moarte a tatălui ar fi fost cauzată de o cădere pe scări. Comp. C. P. Janz, Friedrich Nietzsche, Biografie, vol. 1, München, 1978, pp. 44-47; P. D. Volz, Nietzsche în labirinturile bolii sale, O cercetare medical-biografică, Wurzburg 1990, pp. 28-38.

132. „Tatăl meu a murit...“: Ecce homo, „De ce sunt atât de înţelept“, 1.

133. Giacomo conte Leopardi: 1798-1837, poet italian.

134. „Acum, când în urma unor exerciţii îndelungate...“: Ecce homo, „De ce sunt atât de înţelept“, 2.

135. „Le reproşez celor care compătimesc...“: op. cit., „De ce sunt atât de înţelept“, 4.

136. „Cei slabi şi nereuşiţi...“: Antihristul, 2.

137. „Dar ia să presupunem că această luptă există...“: Amurgul idolilor, „Peregrinările unuia născut la vreme nepotrivită“,14.

138. „Dacă luăm importantul cuvânt...“: Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe; editate de Rudolf Steiner, vol. IV, 2 (1897), Dornach,1975, Maxime în proză, „Etice“, p. 461, şi Maxime şi reflecţii de Goethe.

139. „Sociabilitatea era în natura mea...“: op. cit., Maxime în proză, „Goethe despre el însuşi“, p. 537; de asemenea, în Goethe, Maxime şi reflecţii.

140. „...două suflete, ah, locuiesc în al meu piept...“: Goethe, Faust, I, „În faţa porţii“, vers 1.112.

141. „O viaţă fertilă, bogată, zguduitoare...“: Din scrisoarea lui Nietzsche către Erwin Rohde, 15 august 1869, Ediţie critică de studiu, Scrisori, vol. 3., p. 42.

142. „A-i întoarce spatele lui Wagner...“: Cazul Wagner, Prefată.

143. „Cine îşi atacă epoca...“: Postumă, primăvara-vara 1878, 27[81], Ediţie critică de studiu, vol. 8, p. 500. A doua subliniere din citat e făcută de Rudolf Steiner.

144. „Un psiholog ar mai putea adăuga...“: Ecce homo, „Naşterea tragediei“, 4.

145. „Trebuie să fi văzut pericolul...“: Antihristul, 8.

146. „Acuma încovoiat intre două nimicuri... “: Dititrambi dionisiaci, „Între păsări de pradă“.

147. „Grecii – singurul popor genial...“: Postumă, primăvara-vara 1875, 5 [65], Ediţie critică de studiu, vol. 8, p. 59.

148. „Grecilor nu le datorez...“: Amurgul idolilor, „Ce le datorez celor vechi“, 2.

149. „Fiecare popor se simte ruşinat...“: Filosofia în epoca tragică a grecilor, 1.

150. „Corporalitatea minunat de flexibilă...“: op. cit., 3.

151. „Nu trebuie oare să ne mărturisim...“: Ştiinţa veselă, cartea a 5-a, „Noi, neînfricaţii“, 369.

152. Personalitatea lui Friedrich Nietzsche. O cuvântare memorială, ţinută în cercul „Die Kommenden“ la 13 septembrie 1900, reprodusă în: „Die Kommenden“, prima cuvântare publicată din programele în cercul „Kommenden“ în serile de joi la cazinoul Mollendorf. Redactată de dr. A. H. Gotendorf, dr. H. Lux, v. Meville, L. Rossiums vom Rhyn, dr. Rudolf Steiner, Berlin,1910, editura proprie a grupului „Kommenden“, pp. 16-25.

153. „Prima parte a cărţii “: E vorba de Voinţa de putere, Încercare a unei revizuiri a tuturor valorilor, drept a cărei primă parte era desemnată pe atunci cartea Antihristul (comp. trimiterea la p. 13).

154.  „Această carte le aparţine celor extrem de puţini...“: Antihristul, Prefaţa.

155. „Spuneţi că voi credeţi in...“: Aşa grăit-a Zarathustra, partea 1, „Despre virtutea de a dărui“, 3.

156. „...un ciclu de conferinţe pe care Georg Brandes...“: „Despre filosoful german Friedrich Nietzsche“. – Comp. corespondenţa lui Nietzsche cu Brandes, în special scrisoarea lui Brandes către Nietzsche din 3 aprilie 1888 şi răspunsul lui Nietzsche din 10 aprilie 1888, cu o primă schiţă a vieţii, şi către Heinrich Köselitz (Peter Gast) din 31 mai 1888.

157. Friedrich Wilhelm Ritschl, 1806-1876, filolog specialist în domeniul limbilor vechi, pe lângă care Nietzsche a studiat la Bonn în 1863 şi pe care în 1864 l-a urmat la Leipzig. Ca profesor şi prieten al lui Nietzsche în toate felurile; ei s-au îndepărtat unul de altul din cauza neînţelegerii cu care Ritschl, ca aproape întreaga lume a erudiţilor, a întâmpinat cartea lui Nietzsche Naşterea tragediei.

158. „Friedrich Nietzsche ştie tot ceea ce vrea “: Vezi scrisoarea lui Ritschl către consilierul educativ Wilhelm Vischer din Basel, 11 ianuarie 1869; C. P. Janz, Friedrich Nietzsche, Biografie, vol. l, München,1978, p. 255: „Dar pentru mine nu încape absolut nici o îndoială asupra faptului că, dacă o nevoie practică se apropie de el, el se va iniţia, cu succes, cu marea sa înzestrare, şi în alte domenii. El va putea face, pur şi simplu, tot ce vrea“. Scriere despre filosofii epocii tragice: Filosofia în epoca tragică a grecilor, manuscris postum, neterminat, din 1873, Ediţie critică de studiu, vol. 1, pp. 799-872.

159. „Biet neam de o zi...“: Naşterea tragediei, 3.

160. „Cântând şi dansând“: op. cit., 1.

161. Moşia de la Tribschen: Tribschen lângă Lucerna, locul unde a trăit Richard Wagner împreună cu ai săi, 1866-1872.

162. „O eroare după alta...“: Ecce homo, „Omenesc, preaomenesc“, 1.