|
Din datele pe care istoria le pune la dispoziţie, omul poate afla numai o mică parte din evenimentele pe care omenirea le-a trăit în timpurile trecute. Documentele istorice îşi revarsă lumina doar asupra câtorva milenii în trecut. Cercetările arheologice, paleontologice, ca şi cele geologice, aduc în plus prea puţine elemente. Acestei limitări i se adaugă inexactitatea datelor care se bazează pe mărturii exterioare. Să ne gândim numai cât de mult s-a modificat imaginea pe care ne-am făcut-o asupra unui evenimcnt, chiar recent, sau despre un popor, îndată ce s-au descoperit noi documente istorice. Este de ajuns să comparăm între ele descrierile făcute de diferiţi autori asupra unui acelaşi subiect, ca să ne dăm seama pe ce teren nesigur ne aflăm. Tot ceea ce ţine de lumea sensibilă exterioară este supus, în timp, degradării. Timpul distruge în egală măsură tot ce a creat. Iar istoria trăieşte numai din ceea ce timpul a conservat. Nimeni nu poate spune dacă ceea ce a dăinuit până la noi reprezintă esenţialul, câtă vreme suntem dependenţi de mărturii şi documente exterioare. – Totodată, ce apare în timp îşi are originea în eternitate. Numai că percepţia sensibilă a eternităţii nu este accesibilă în mod curent, dar există căi şi metode care pot conduce pe om la aceasta. Omul poartă în sine forţe latente pe care le poate trezi şi prin care ajunge la cunoaşterea eternităţi. În articolele pe care le-am publicat, în această direcţie, asupra întrebării „Cum se dobândeşte cunoaşterea lumilor superioare“* se face referire la aceste metode.
* Articolele au apărut sub formă de carte în anul 1909 la Berlin sub acelaşi titlu şi poartă numărul de ordine 10 în catalogul general al operelor lui Rudolf Steiner (GA 10). O primă traducere în limba românâ a apărut în anul 1992 sub titlul Treptele iniţierii (NT).
Parcurgând cele cuprinse aici, se arată că omul, ajuns la un grad avansat al facultăţii sale de cunoaştere, poate pătrunde până la sursele originare şi eterne ale lucrurilor perisabile în timp. Dacă omul îşi lărgeşte în acest fel facultatea de cunoaştere, poate ajunge şi la o cunoaştere a trecutului, fără a mai fi dependent de mărturiile şi documentele exterioare. El devine capabil să contemple acea parte nevăzută a evenimentelor, care este neperceptibilă prin simţuri, pe care timpul nu o poate şterge sau distruge. În felul acesta, omul trece de la o istorie efemeră la o istorie eternă. Această istorie eternă este consemnată, în orice caz, cu alte litere decât cele de care se serveşte istoria noastră obişnuită. În gnoză şi în teosofie ea se numeşte „Cronica Akasha“*. Limbajul nostru curent nu poate reda decât o slabă idee despre conţinutul acestei cronici, deoarece este propriu pentru redarea realităţilor lumii sensibile. Tot ceea ce exprimăm în acest limbaj ia imediat caracterul lumii sensibile. Cine nu este familiarizat cu aceasta şi nu a dobândit prin propria sa experienţă convingerea că există o lume spirituală, te va privi cu uşurinţă ca pe un om cu fantezie bogată, dacă nu şi ceva mai mult. – Dar cine a dobândit facultatea de a percepe lumea spirituală va recunoaşte acolo evenimentele sub aspectul lor etern. Ele îi apar nu ca simple mărturii lipsite de viaţă, ci ca adevăruri vii. Evenimentele trecutului se desfăşoară, într-un fel, din nou în faţa lui. – Cei care sunt iniţiaţi în citirea acestei scrieri vii pot avea acces la un trecut mult mai îndepărtat decât acela evocat de istoria curentă; datorită acestei percepţii spirituale directe, ei pot, de asemenea, să reconstituie chiar şi faptele consemnate de istorie, dar de o manieră mult mai autentică decât ar putea să o facă aceasta. Pentru a preîntâmpina o posibilă eroare, trebuie făcută menţiunea că o percepţie de natură spirituală nu este nici ea ferită de greşeli, nu este infailibilă. Ea însăşi se poate înşela, poate fi imprecisă, chiar trunchiată sau inversată. În acest domeniu, nici o fiinţă umană, chiar cu un nivel ridicat de pregătire, nu este la adăpost de erori. De aceea, nu trebuie să ne formalizăm dacă unele relatări extrase din aceste surse spirituale nu concordă întotdeauna în mod perfect. Totuşi, valoarea autentică a observaţiei este aici mai mare decât cea din lumea sensibilă. Va exista mereu o convergenţă între relatările asupra istoriei şi asupra preistoriei făcute de diverşi iniţiaţi în ceea ce priveşte esenţialul. De fapt, o asemenea cercetare a istoriei şi a preistoriei a existat în toate şcolile oculte. De mii de ani, există în acest domeniu o concordanţă de vederi atât de perfectă, încât nu se poate compara cu cea care se găseşte în activitatea istoricilor, chiar atunci când se referă la un singur secol. Dintotdeauna şi în toate locurile, iniţiaţii au adus, în esenţă, aceleaşi relatări.
* Se păstrează ortografia utilizată şi în textul german, „AKASHA“ (şi nu Acaşa, cum s-a folosit în alte traduceri (NT).
După aceste consideraţii preliminare, vom prezenta, în cele ce
urmează,
mai multe capitole din această Cronică
Akasha. Începutul îl vom face cu descrierea
evenimentelor care
s-au desfăşurat in perioada când între America şi Europa
exista acel
continent aşa-numit Atlantida. Pe această porţiune a Pământului
era, în
acea vreme, teren solid; solul său formează în prezent fundul
oceanului
atlantic. Platon mai evocă încă ultimele rămăsite ale acestui
continent, vorbind de insula Poseidonis, situată în partea de
vest a
Europei şi a Africii [13].
Faptul că fundul Oceanului Atlantic a fost cândva teren solid,
că aici a fost scena unei culturi care a durat aproximativ un milion de
ani, cultură care era cu totul diferită de a noastră, toate acestea
precum şi faptul că ultimul rest al acestui continent s-a scufundat cam
cu zece mii de ani î. Hr. se pot găsi în lucrarea scrisă de
W.
Scott-Elliot după surse oculte, intitulată Atlantida. Relatările pe
care le vom face acum aici asupra acestei foarte vechi civilizaţii vor
completa cele expuse în cartea menţionată. În timp ce
autorul ei
descrie mai ales latura exterioară, evenimentele exterioare pe care
le-au trăit strămoşii noştri atlanteeni, noi ne propunem să arătăm
latura sufletească şi natura interioară a condiţiilor în care au
trăit
aceşti înaintaşi. Cititorul va trebui să se transpună mental
într-o
perioadă de evoluţie trecută, situată cu aproximativ zece mii de ani
în
urmă şi care durase mii şi mii de ani. Evenimentele descrise aici nu
s-au desfăşurat exclusiv pe continentul acum scufundat în
valurile
Oceanului Atlantic, ci şi în regiunile invecinate, care ţin acum
de
Asia, de Africa, de Europa şi de America. Şi tot ce s-a petrecut mai
târziu pe aceste teritorii a izvorât din această străveche
cultură şi
civilizaiie. – Asupra originii şi a sursei acestor comunicări pe care
le fac sunt în prezent obligat să păstrez tăcere. Cel care
cunoaşte
aceste surse înţelege motivul acestei reţineri. Dar cred că,
în curând,
vor avea loc anumite evenimente care vor face posibilă o asemenea
dezvăluire. Revelaţia progresivă a adevărurilor conservate în
cadrul
curentului teosofic depinde în întregime de atitudinea pe
care
contemporanii o vor avea faţă de aceste dezvăluiri. – Acum urmează
prima relatare a unor documente care pot fi publicate.
