|
Începem cu unele comunicări
privind evoluţia omului şi a entităţilor implicate în această
evoluţie,
înainte de „perioada terestră“. Când omul a început
să-şi lege destinul
de acela al planetei pe care o numim „Pământul“, el străbătuse
deja mai
multe alte trepte de evoluţie, prin care se pregătise, într-o
oarecare
măsură, pentru existenţa terestră. Deosebim trei asemenea etape, pe
care le desemnăm ca trei stadii de evoluţie planetară. Denumirile care
se dau în ştiinţa ocultă acestor stadii sunt: perioadele Saturn,
Soare
şi Luna. Vom constata mai întâi că aceste denumiri nu au
nici o
legătură cu actualele corpuri cereşti care poartă aceleaşi nume
în
astronomie; totuşi, într-un sens mai larg, există o anumită
legătură
între ele, legătură pe care un mistic avansat o cunoaşte foarte
bine. –
Se spune uneori că omul, înainte de a fi coborât pc
Pământ, ar fi
locuit pe alte planete. Prin expresia „alte planete“ trebuie să
înţelegem, însă, numai stadii anterioare de evoluţie ale
Pământului şi
ale locuitorilor săi. Înainte ca planeta noastră să devină
„Pământui“,
ea, împreună cu toate fiinţele legate de ea, a trecut prin trei
stadii:
stadiul existenţei saturniene, al existenţei solare şi al existeniei
lunare. Saturn, Soare, Lună sunt cele trei încarnări succesive
ale
Pământului, într-un trecut îndepărtat. Ceea ce aici,
în acest context,
poartă numele de Saturn, Soare şi Lună nu mai există astăzi ca planete
fizice, tot aşa cum nu se mai păstrează vechile încarnări fizice
ale
unui om alături de încarnarea sa actuală. – Cum trebuie să privim
această, „evoluţie planetară“ a omului şi a celorlalte fiinţe
aparţinând de Pământ va constitui conţinutul următoarelor
relatări
luate din Cronica Akasha. Nu
vrem să spunem că cele trei stadii amintite nu ar fi fost precedate de
altele. Dar ceea ce se situează dincolo se pierde în
întunericul
timpurilor, şi chiar investigatia spirituală, ocultă, nu reuşeşte
deocamdată să descifreze ceva. Această investigaţie nu se bazează pe
speculaţii sau pe pure combinaţii de concepte, ci pe o experienţă spirituală reală. După
cum, fiind câmp, ochiul fizic nu percepe dincolo de o anumită
limită şi
nu poate să depăşească orizontul, la fel, şi „ochiul spiritual“ nu
poate pătrunde dincolo de o anumită epocă. Ştiinţa spirituală se întemeiază pe
experienţă şi se menţine în limitele acestei experienţe.
Numai
un intelectualism pedant şi exagerat are pretenţia să cerceteze ceea ce
există la „începutul începuturilor“ universului, sau să
discute „pentru
ce a creat Dumnezeu lumea“. Pentru cercetătorul spiritual important
este, înainte de orice, să înţeleagă faptul că, la un
anumit nivel al
cunoaşterii, asemenea întrebări nu se mai pun. Căci în
cadrul experienţei spirituale
se
relatează omului tot ceea ce îi este necesar pentru a-şi
împlini
destinul pe această planetă. Studiind cu răbdare experienţele
cercetărilor în domeniul spiritual-ocult, vom vedea că în
cuprinsul
acestor experienţe se află tot ceea ce este în măsură să
satisfacă in
întregime întrebările pe care fiinţa umană şi le pune. Se
va vedea, de
exemplu, în capitolele următoare că problema „originii răului“,
precum
şi alte întrebări la care omul vrea răspuns, îşi găsesc o
soluţie
perfectă. – Nu trebuie, pe de altă parte, nici să se afirme că omul nu
va găsi niciodată explicaţia la întrebări cum ar fi aceea asupra
„originii lumii“, sau altele asemănătoare, aşa cum am arătat mai sus.
El poate. Dar pentru aceasta trebuie în prealabil să parcurgă
toate
cunoştinţele care i se revelează în cadrui însuşi al
experienţei
spirituale cele mai apropiate. Va vedea atunci că de fapt
întrebările
trebuie puse cu totul altfel decât a făcut-o până atunci.
Cu cât aprofundăm mai mult adevărata ştiintă ocultă, cu atât devenim mai modeşti. Ne vom da seama că mai întâi trebuie să devenim, în mod progresiv, demni şi maturi pentru a dobândi anumite cunoştinţe. Orgoliul şi lipsa de modestie sunt caracteristici umane care, o dată ajunşi la un anumit nivel de cunoaştere, nu mai au nici un sens. Îndată ce ne-am angajat cât de puţin pe această cale, ne dăm seama că drumul de parcurs este neînchipuit de lung. Prin cunoaştere ajungem la convingerea „cât de puţin cunoaştem“. Omul simte, de asemenea, enorma responsabilitate pe care şi-o asumă când vorbeşte de cunoaşterea suprasensibilă. Pe de altă parte, însă, umanitatea nu ar putea trăi fără dezvăluirile cunoaşterii suprasensibile. Cel care transmite acest gen de cunoaştere trebuie să fie modest şi totodată capabil de o autocritică adevărată, precum şi de o voinţă fermă pentru a-şi perfecţiona cunoaşterea de sine şi a continua înaintarea pe acest drum, cu cea mai mare prudenţă.
Aceste câteva observaţii sunt necesare aici, deoarece este vorba să ne ridicăm acum spre o cunoaştere mai înaltă decât cele aflate în capitalele precedente ale Cronicii Akasha.
Consideraţiile pe care le vom face în capitolele următoare şi care vizează trecutul omului, vor fi completate cu altele despre viitorul său. Căci adevărata cunoaştere spirituală este în măsură să ne reveleze viitorul, chiar dacă numai în măsura necesară pentru ca omul să-şi împlinească destinul. Cine nu are deschidere către ştiinţa ocultă şi, de pe înaltul piedestal al prejudecăţilor sale, se mărgineşte să judece cu un aer de superioritate tot ce provine din această direcţie, pentru a le categorisi drept creaţii fanteziste şi pură visare, va înţelege şi mai puţin acest raport cu viitorul. Şi totuşi, o simplă judecată logică poate să ducă la o înţelegere a lucrurilor. Numai că asemenea explicaţii logice sunt admise, doar în măsura în care sunt în acord cu prejudecăţile oamenilor. Ideile preconcepute sunt duşmani puternici chiar pentru logică.
Să ne gândim acum la faptul că atunci când reunim în anumite condiţii bine stabilite, sulf, oxigen şi hidrogen, va rezulta, cu necesitate, acid sulfuric conform unei legi. Oricine a studiat chimia este capabil să prezică ce trebuie să se întâmple când aceste elemente sunt prezente în condiţiile corespunzătoare în proproţiile stabilite. În domeniul restrâns al lumii materiale, specialistul în chimie este, aşadar, un profet. Profeţia lui nu s-ar dovedi falsă decât dacă legile naturii s-ar schimba subit. Cercetătorul spiritual studiază legile spirituale cu aceeaşi rigurozitate ca şi fizicianul sau chimistul care studiază legile naturale. El o face după o metodă şi cu o stricteţe care se impun în domeniul spiritual. Dezvoltarea omenirii depinde de legile care domnesc în acest domeniu. Se poate prevedea că sulful, oxigenul şi hidrogenul nu se vor combina niciodată în condiţii contrare legilor naturii; la fel şi în domeniul vieţii spirituale, nu se va întâmpla niciodată nimic care să fie contrar legilor spirituale. Cine cunoaşte aceste legi spirituale va fi apt să privească şi viitorul în conformitate cu aceste legităţi.
Am ales intenţionat această comparaţie vizând prezicerile profetice cu privire la destinul viitor al omenirii; adevărata ştiinţă ocultă concepe în mod absolut realist o anticipare în această direcţie. Căci pentru cel care a înţeles cu claritate punctul de vedere al ştiinţei oculte cade orice obiecţie de felul că, dacă un lucru este predestinat şi poate fi prezis, nu s-ar mai putea vorbi de libertatea omului. Poate fi prevăzut un lucru atunci când corespunde unei legi. În schimb, voinţa nu este determinată de legi. Respectând o lege, este sigur că oxigenul, hidrogenul şi sulful vor produce întotdeauna acid sulfuric, după cum nu este mai puţin sigur că realizarea condiţiilor care să permită aplicarea acestei legi poate depinde de voinţa omului. Va fi la fel şi pentru marile evenimente ale universului ca şi pentru destinul viitor al oamenilor. Cercetătorul domeniului spiritual prevede aceste evenimente, dar împlinirea lor depinde de liberul arbitru al omului. Cercetătorul ocult poate să prevadă şi ceea ce trebuie să treacă prin filtrul libertăţii omului pentru a se realiza. Că acest lucru este posibil, ne vom da seama din relatările următoare. – Există totuşi o singură diferenţă esenţială între o previziune a faptelor cu ajutorul ştiiniei fizice şi cea obţinută prin cunoaşterea spirituală. Ştiinta fenomenelor fizice se bazează pe cercetări ale inteligenţei umane, iar profeţiile sale vor avea întotdeauna un caracter intelectual, căci ele sunt bazate pe deducţii, judecăţi, combinaţii ete. Profeţiile întemeiate pe cunoaşterea spirituală rezultă, dimpotrivă, în mod efectiv, din contemplare sau dintr-o percepţie de ordin superior. Cercetătorul ocult este dator să vegheze cu stricteţe să nu se folosească de reprezentări care ar decurge numai din judecăţi, combinaţii şi speculaţii. În acest sens, el se va forma cu cea mai mare abnegaţie şi va ţine seama că orice speculaţie, orice raţionament filosofic intelectual ş.a.m.d. nu poate decât să dăuneze adevăratei contemplaţii. Aceste tendinţe intelectualiste fac parte încă din natura inferioară a omului; adevărata cunoaştere spirituală nu începe decât acolo unde aceste tendinţe urcă spre entitatea superioară a omului. Nu trebuie să privim aceasta ca o critică la adresa acestor activităţi intelectuale, care nu numai că sunt deplin justificate în domeniul care le este propriu, dar se adevereşte că sunt totodată şi singurele valabile. Un lucru în sine nu este nici superior, nici inferior; el nu devine astfel decât în raport cu altul. Ceea ce poate părea, într-un anumit caz, elevat, poate, într-alt caz, să pară contrar. – Ceea ce însă se revelează prin cunoaştere contemplativă nu este accesibil nici simplei judecăţi, nici unui raţionament intelectual oricât de sofisticat. În sensul obişnuit al cuvântului, un om poate fi foarte „spiritual“, dar această calitate intelectuală nu îi deschide calea spre cunoaşterea adevărurilor suprasensibile. El trebuie chiar să renunţe la ea şi să se concentreze în întregime asupra contemplării. Şi abia atunci, fără să recurgă, deci, la acea judecată „spirituală“, lucrurile îi devin perceptibile, aşa cum este o floare pe o câmpie, fară a fi nevoie să emită judecăţi despre ea. Nu ne este de nici un folos să reflectăm la aspectul câmpiei, intelectul nu o modifică, nu îi adaugă nimic. La fel stau lucrurile în cazul când se contemplă lumile superioare.
Ceea ce în acest mod se poate enunţa ca profeţie asupra viitorului omului constituie fundamentul tuturor idealurilor care au o importanţă reală, practică. Pentru ca un ideal să aibă o oarecare valoare, trebuie să fie profund ancorat în lumea spirituală; aşa cum sunt şi legile naturii în universul fizic. Legile evoluţiei trebuie să fie adevărate idealuri. Altfel, nu vor reflecta niciodată decât pură fantezie, exaltare uşuratică, şi nu se vor realiza niciodată. Toate marile idealuri apărute în cursul istoriei au izvorât, în sensul cel mai larg, din cunoaşterea contemplativă. În ultimă instanţă, toate acestea ne vin de la marii cercetători oculţi sau iniţiaţi; iar cei mai puţin dotaţi, care colaborează la edificarea umanităţii, se referă conştient sau, cel mai adesea, inconştient la indicaţiile date de marii cercetători în domeniul ocult. Tot ce este inconştient îşi află, în final, sursa în ceea ce este conştient. Când un zidar lucrează la construcţia unei case, el se referă „inconştient“ la ceea ce pentru alţii este conştient, adică cei care au ales amplasamentul imobilului sau stilul arhitectural etc. Chiar alegerea locului şi a stilului sunt determinate de ceva ce scapă conştienţei maistrului, ceva de care alţii sunt, sau erau conştienţi. Un artist, de exemplu, ştie pentru ce un stil oarecare cere aici o linie dreaptă, dincolo o linie curbă, în timp ce beneficiarul care a ales stilul pentru locuinţa sa nu este, poate, deloc conştient de acest „pentru ce“. – La fel este şi cu marile evenimente din evoluţia omului şi a universutui. În spatele celor care acţionează într-un domeniu anumit, există lucrători mai avansaţi, mai conştienţi, şi astfel scara conştienţelor se întinde în două sensuri; în sus şi în jos. – În spatele omului mediu găsim inventatori, artişti, savanii ete. În spatele acestora se află iniţiaţi în ştiinţa ocultă, iar încă şi mai departe, există entităţi supraumane. Pentru a înţelege evoluţia omenirii şi a universului, trebuie să ştim că ceea ce este conştienţa normală a omului nu reprezintă decât una din formele posibile de conştienţă şi, în afara acesteia, mai există forme de conştienţă atât superioare cât şi inferioare fată de ea. Nu este însă cazul să dăm o falsă semnificatie cuvintelor „superior“ şi „inferior“. Importanţa lor este în funcţie de punctul de vedere în care ne plasăm. Este la fel ca şi în cazul „la dreapta“ sau „la stânga“. Când ne aflăm într-un punct dat, anumite obiecte sunt „la dreapta“ sau „la stânga“. Îndată ce ne deplasăm, de exemplu, spre dreapta, vom găsi la stânga noastră ceea ce era mai înainte la dreapta. La fel este şi cu treptele de conştienţă „superioare“ sau „inferioare“ în raport cu conştienţa actuală a ornului. Dacă fiinţa umană se înalţă, raporturile sale cu alte trepte de conştieniă se modifică. Şi aceste modificări sunt legate de dezvoltarea sa. Acesta este şi motivul pentru care ni s-a părut că este important să evocăm acum şi alte trepte se conştienţă, spre exemplificare.
Referirea la aceste stări de conştienţă o vom face luând ca exemplu un stup de albine ca şi minunata organizare a unui furnicar. Colaborarea diferitelor categorii de insecte (femele, masculi, lucrători) se desfăşoară după legi bine orânduite. Repartizarea funcţiilor între diferitele caste este, în mod sigur, reflexul unei foarte înalte înţelepciuni. Ceea ce se realizează într-o asemenea comunitate decurge dintr-o anumită conştienţă, tot aşa cum reglementările pe care omul le-a creat pe plan fizic (tehnică, artă, stat etc.) sunt şi ele reflexul unei anumite conştienţe. Conştienţa care pune în mişcare stupul sau furnicarul nu se află aici, în lumea fizică în care domneşte acum conştienţa umană curentă. Această stare de fapt o putem caracteriza în felul următor. Omul se află în lumea fizică. Organele sale fizice şi corpul sunt alcătuite de aşa manieră, încât şi conştienţa sa trebuie căutată tot în lumea fizică. Pentru stupul de albine şi pentru furnicar situaţia este cu totul alta. Ar fi o mare eroare să căutăm, ca în cazul omului, în regnul fizic conştienţa de care vorbim. Dimportivă, în acest caz, lucrurile trebuie gândite altfel: pentru a afla fiinţa care dirijează stupul şi furnicarul, vom părăsi domeniul în care trăiesc corpurile fizice ale albinelor şi ale furnicilor, căci „spiritul lor conştient“ trebuie căutat într-o altă lume. Acel spirit conştient, care la om trăieşte pe Pământ, în cazul celor două colonii de vieţuitoare, trebuie să-l căutăm într-o lume suprasensibilă. Dacă omul ar putea să-şi înalţe conştienţa până la nivelul acestei lumi suprasensibile, ar recunoaşte acolo cu deplină luciditate spiritul furnicilor şi al albinelor ca pe un spirit frate. Un clarvăzător reuşeşte acest lucru. Exemplul pe care l-am dat dezvăluie fiinţe a căror conştienţă se află în alte lumi, dar ale căror organe fizice – albinele şi furnicile – se manifestă în sânul lumii fizice. Este foarte posibil ca o conştienţă ca cea care conduce stupul sau furnicarul să fi existat deja pe plan fizic în epoci foarte îndepărtate din evoluţia lor, cum este deja cazul pentru conştienţa umană actuală, şi apoi să se fi ridicat pe un alt plan, lăsând pe planul fizic numai organele de execuţie, respectiv albinele şi furnicile*. În viitor, omul va cunoaşte cu siguranţă o asemenea evoluţie. Dar şi acum ea este efectiv existentă la un clarvăzător. Conştienţa omului actual lucrează în sânul lumii fizice; aceasta se explică prin faptul că particulele sale fizice – moleculele şi celulele creierului şi ale nervilor – se găsesc legate între ele într-o ordine bine şi strict determinată. Am explicat aceasta în lucrarea mea Cum se dobândeste cunoasterea lumilor superioare?**, dar să mai vedem încă o dată despre ce este vorba. Dezvoltarea superioară a omului înseamnă de fapt o slăbire a coeziunii normale a moleculelor*** din creier. Legătura lor devine oarecum laxă şi creierul unui clarvăzător se poate atunci compara cu un furnicar, chiar dacă această disociere nu este vizibilă din punct de vedere anatomic. Să nu uităm că, pe diferitele planuri ale universului, se petrec procese extrem de variate. Diferitele molecule ale furnicarului, respectiv fiecare furnică în parte, erau în timpuri imemoriale foarte legate între ele, aşa cum sunt astăzi moleculele creierului uman. Conştienţa corespunzătoare pe care o aveau se afla atunci pe Pământ, aşa cum se află astăzi conştienţa omului. Şi dacă, în viitor, conştienţa umană se va ridica spre lumi „superioare“ coeziunea componentelor sensibile, in lumea fizică, va fi tot atât de slabă cum este şi o constatăm între furnicile care compun muşuroiul. Ceea ce se va realiza, în viitor, pe plan fizic pentru fiecare fiinţă umană este astăzi deja realizat pentru creierul clarvăzătorului, numai că acest lucru nu poate fi detectat cu nici un instrument; nici un instrument de natură fizică nu este suficient de fin pentru a proba această disociere ca rezultat al unei evoluţii viitoare. Într-adevăr, aşa cum albinele cunosc trei caste: regina, trântorii şi lucrătoarele, la fel, în creierul unui clarvăzător apar trei categorii de molecule, de fapt, fiinţe vii independente care stabilesc, în mod conştient, o coeziune în conştienţa acestuia, conştienţă care a urcat într-o lume superioară.
* La încheierea ciclului
de conferinţe despre Ierarhiile spirituale
şi oglindirea lor în lumea fizică (GA 110), s-au
organizat
două
serii (21 şi 22 aprilie 1909) de întrebări şi răspunsuri. Cu
această
ocazie, la întrebarea „Este o diferenţă între
sufletele-grup ale
albinelor, ale furnicilor şi ale coralilor?“ s-a dat, cu aproximatie,
acest răspuns. Sigur, există multe şi felurite grade de diferenţe.
Sufletul-grup al roiului de albine este o foarte înaltă entitate,
superioară celei a furnicilor, atât de înaltă
încât s-ar putea spune că
reprezintă o precocitate cosmică. Această entitate a atins un stadiu de
evoluţie pe care omul îl va avea abia pe încarnarea
Pământului,
cunoscută sub denumirea de Venus. Trebuie să privim această entitate ca
pe un copil precoce, care iese din cadrul evoluţiei normale. Asemănător
este şi sufletul-grup al furnicilor, dar pe o treaptă mai jos.
Sufletul-grup al coralilor este, de asemenea, o înaltă fiinţă,
dar tot
precoce; este superioară, de exemplu, sufletului-grup al bovinelor.
Această superioritate nu se potriveşte întotdeauna cu timpul
respectiv,
este o anticipare a unui stadiu de evoluţie ulterior. Dar această
anticipare le poate expune la fel de fel de pericole, căci ar putea
rămâne pe loc, să nu mai poată evolua mai departe. Zoologia
ocultă este
foarte complicată, iar superioritatea gradului de evoluţie al
sufletelor-grup, foarte diversă (NT).
** Există o
traducere în limba română a acestei lucrări, apărută
în anul 1992 sub
titlul Treptele
iniţierii (GA 10) (NT).
*** După cum
explică mai departe autorul, prin molecule se înţelege în
tot acest
paragraf unităţi vii şi nu molecule în sensul chimiei. În
legătură cu
creierul, este vorba de neuroni, celulele din care este alcătuit acest
organ (NT).
O altă treaptă de conştienţă o găsim în ceea ce se numeşte, fără
a
încerca să-l definim acum cu precizie, spiritul poporului sau al rasei.
În
acţiunea comună, plină de înţelepciune, care guvernează
coabitarea
indivizilor într-un popor sau o rasă, cercetătorul ocult constată
că la
bază există o conştienţă. Cercetarea spirituală, ocultă, dă
posibilitatea să cunoaştem această conştienţă care, ca şi în
cazul
stupului de albine sau al furnicarului, „se află“ într-o altă
lume.
Numai că, în ceea ce priveşte poporul sau rasa, această
conştienţă nu
are organe în lumea fizică, ci ele rămân în ceea ce
numim lumea
astrală. Conştienţa stupului de albine se serveşte, ca organe fizice,
de albine pentru a-şi îndeplini sarcina; în schimb,
conştienţa
poporului se serveşte de corpul astral al fiecărui individ care
formează poporul. Aceste „spirite ale poporului şi cele ale rasei“ sunt
entităţi total diferite de entitatea oamenilor sau a stupului. Am putea
da şi alte exemple pentru a avea o imagine clară a entităţilor
inferioare sau superioare omului. Dar ceea ce am arătat acum ar trebui
să fie suficient pentru a servi ca o introducere la descrierea căilor
pe care merge evoluţia umană şi care vor fi expuse în capitolele
următoare. Pentru a înţelege etapele succesive ale devenirii
omului,
trebuie să ţinem seama de faptul că el evoluează în acelaşi timp
cu
alte fiinţe, a căror conştienţă se situează în sfere diferite de
a sa.
Ceea ce se desfăsoară în lumea noastră este nu numai dependent de
alte
entităţi care au alte niveluri de conştienţă, dar nici nu am putem
înţelege aceste evenimente decât în legătură cu
acestea.
