Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

DIN CRONICA AKASHA

GA 11


PĂMÂNTUL ŞI VIITORUL SĂU


Pământul este scena pe care omul parcurge cea de a patra etapă principală de evoluţie a sa, starea de conştienţă pe care o cunoaştem în prezent. Înainte de a fi atins acest stadiu, atât omul cât şi Pământul au trecut mai întâi prin trei cicluri mici de dezvoltare (aşa-numitele „ronde“, cum se numesc în literatura teosofică) şi care au fost de fapt o repetare a stărilor anterioare, Saturn, Soare, Luna. În prezent, fiinţa umană trăieşte în al patrulea ciclu terestru, din care a trecut deja de prima jumătate. Cu gradul de conştienţă la care a ajuns omul acum, el nu mai percepe lumea ca în vis, prin imagini, ca efecte ale întâmplărilor ce au loc în jurul lui şi care năpădesc în sufletul său; „afară, în spaţiu“, apar pentru el obiecte. Pe Lună, ca şi în timpul fazei de repetare a stadiului lunar pe Pământ, la apropierea de un obiect, îi apare în suflet un tablou colorat. Conştienţa sa consta dintr-o unduire de imagini, de sunete etc. ce îi invadau sufletul, apoi dispăreau. Numai când am atins a patra stare de conştienţă, culoarea nu se mai manifestă doar în sufletul nostru, ci o vedem imprimată pe fiecare obiect exterior nouă, situat în spaţiu; de asemenea, sunetul nu mai este doar o rezonanţă intimă, subiectivă, în suflet, ci este legat de obiectul sonor din spaţiu. Din acest motiv, ştiinta ocultă numeşte acest al patrulea stadiu, terestru, de conştientă „conştienţă obiectivă“. Ea s-a dezvoltat treptat, progresiv, concomitent cu formarea organelor senzoriale fizice, în contactul cu lumea exterioară. În felul acesia, devine posibilă percepţia variată a caracteristicilor lumii sensibile. În viitor, la organele senzoriale dezvoltate până în prezent, se vor adăuga altele, care deocamdată există doar ca germeni; dar care se vor dezvolta în cursul evoluţiei terestre ulterioare. Datorită acestor noi organe, lumea sensibilă va apărea cu mult mai diferenţiată decât cea actuală. Mai înainte, am evocat creşterea progresivă a acestei conştienţe terestre; ulterior, această prezentare va fi completată cu noi elemente.

Lumea de culori, de sunete etc. pe care omul o percepea înainte ca interioritate a sa îi apare, în timpul existenţei terestre, ca fiind exterioară, în spaţiu. În schimb, în interorul său apare o lume nouă, lumea reprezentărilor şi a gândirii. Despre reprezentări şi idei nu putem vorbi în cazul conştieniei lunare. Aceea consta exclusiv din imagini, aşa cum am arătat. Către mijlocul evoluţiei Pământului – dar lucrurile se pregăteau deja înainte – apare la om facultatea de a elabora reprezentări şi idei relative la lucruri, facultate care constituie totodată fundamentul memoriei şi al conştienţei de sine*. Numai în stadiul când omul are reprezentări el poate să-şi formeze amintiri legate de percepţiile pe care le-a avut; şi, de asemenea, numai când omul a dobândit, în prealabil, facultatea de a gândi se poate diferenţia de lumea înconjurătoare ca fiinţă conştientă de sine stătătoare şi se poate recunoaşte ca „eu“. Primele trei etape pe care le-am menţionat au fost, aşadar, trepte de conştienţă; a patra nu este doar simplă conştienţă, ci este conștientă de sine.

* Putem considera că mjlocul evoluţiei terestre se situează în perioada atlanteană, descrisă în primul capitol (NT).

În prezent, chiar în sânul conştienţei de sine actuale şi a vieţii de gândire, apare o anumită predispoziţie care tinde spre stări de conştienţă şi mai elevate. Aceste stări noi de conştienţă vor fi trăite de om pe următoarele planete care vor fi o metamorfoză a actualului Pământ. Nu este lipsit de sens să spunem câteva cuvinte în legătură cu aceste stări viitoare de conştienţă, precum şi despre viaţa pe următoarele planete. Mai întâi să spunern că, prin evoluţia sa, clarvăzătorul este un precursor al semenilor săi; temeiul acestei situaţii îl vom arăta la locul potrivit. La clarvăzător apar de pe acum stările de conştienţă la care întreaga omenire va ajunge în cursul viitoarei evoluţii planetare. În starea de conştienţă a clarvăzătorului avem deja imagini ale etapelor următoare ale omenirii. De altfel, nu este mai puţin adevărat că fiecare om are în germen trei stări viitoare de conştienţă, dar cercetarea clarvăzătoare are mijloacele să arate ce pot deveni aceşti germeni.

Dacă facem afirmaţia că un clarvăzător dezvoltă în el, de pe acum, categoriile de conştienţă spre care întreaga omenire se îndreaptă în viitor, este nevoie, totuşi, de o precizare. În prezent, clarvăzătorul cultivă, de exemplu, în cadrul lumii sufleteşti, o capacitate vizionară care, în viitor, se va manifesta la oameni chiar pe plan fizic. Numai că această stare fizică viitoare va fi replica fidelă a stării sufleteşti pe care o are, în prezent, clarvăzătorul. Pământul însuşi va evolua în acest sens şi, prin aceasta, viitorii locuitori vor avea o structură fizică cu totul diferită de cea pe care o avem acum; aceste forme fizice se pregătesc încă de pe acum, în formele spirituale şi sufleteşti, Ceea ce vede, de exemplu, clarvăzătorul în prezent în jurul corpului uman sub forma unui nor luminos şi colorat, aşa-numita „aură“, se va transforma în viitor într-o formă fizică şi alte organe senzoriale decât cele pe care le avem în prezent, vor da omului în viitor capacitatea să perceapă celelalte forme. Dar clarvăzătorul vede acum chiar prototipurile spirituale ale fiinţelor senzoriale de mai târziu (de exemplu, „aură“), datorită simţurilor sale spirituale. El are posibilitatea unei vederi în viitor, dar este foarte dificil să transmită în mod inteligibil, actualei facultăţi de reprezentare a omului, ceea ce el contemplă, căci limbajul de care dispunem în prezent nu este deloc adaptat acestor comunicări.

Reprezentările pe care ni le îngăduie actuala stare de conştienţă sunt şterse şi palide, ca nişte umbre, în comparaţie cu obiectele colorate sau sonore din lume exterioară. De aceea, omul vorbeşte despre aceste reprezentări ca despre ceva ce este „nereal“. Unui lucru sau unei fiinţe, care sunt „reale“ fiindcă sunt percepute cu simţurile, li se opune un „simplu gând“. Dar reprezentările şi gândurile poartă în ele predispoziţia de a redeveni reale cu un caracter de imagine. Când vorbim astăzi despre reprezentarea „roşului“ fără a avea în faţă un obiect de culoare roşie, această reprezentare nu este, într-un anumit fel, decât umbra „roşului“ real. În viitor însă, omul va reuşi nu numai să trezească în suflet palida reprezentare a „roşului“, ci, când se va gândi la „roşu“, această culoare va deveni reală, căci o va vedea aidoma. În felul acesfa, omul nu va crea numai reprezentări, ci şi imagini. El va crea atunci pentru sine ceva asemănător cu ceea ce exista deja în conştienţa lunară, dar imaginile nu vor fi vagi şi fluctuante, apărând şi dispărând, ca în vis, ci le va evoca el însuşi şi aceasta în deplină conştienţă de sine. A gândi culoarea, va avea ca efect chiar realizarea culorii, iar reprezentarea unui sunet va fi chiar sunetul însuşi, şi aşa mai departe. O întreagă lume de imagini fluctuante se va manifesta, în viitor, în sufletul omului, datorită propriilor sale forţe, în timp ce, în timpul existenţei lunare, o asemenea lume de imagini îl invada în intimitatea sa sufletească, fără ca el să aibă vreo contribuţie proprie. Caracterul spaţial al lumii obiectelor exterioare nu va dispărea însă. Culoarea care se va naşte o dată cu reprezentarea culorii nu va fi numai o imagine sufletească, ci se va manifesta şi în exterior, în spaţiu. Urmarea acestui fapt va fi că omul va putea percepe fiinţe şi lucruri de un nivel superior celor care se află astăzi în jurul lui. Există lucruri şi fiinţe de o natură spirituală şi sufletească mai subtilă care, din această cauză, nu se pot înfăţişa în culorile materiale perceptibile astăzi cu organele senzoriale fizice, dar care se revelează în culori spirituale şi sufleteşti subtile, culori pe care omul, în viitor, le va putea trezi în suflet.

Ne apropiem deci de un stadiu în care omul va dispune, pentru asemenea percepţii, de o conştienţă imaginativă conştientă de sine*. Evoluţia viitoare a Pământului va aduce, pe de o parte, actuala viaţă de reprezentări şi idei la o treaptă din ce în ce mai înaltă, mai subtilă şi mai perfecţionată, iar, pe de altă parte, conştienţa imaginativă conştientă de sine se va dezvolta deja şi ea încetul cu încetul. O dezvoltare deplină a acesteia se va împlini în om mult mai târziu, pe următorul stadiu planetar, care în ştiinţa ocultă se numeşte „Jupiter“ şi care va fi, de fapt, o transformare a actualului Pământ. Omul va putea atunci să comunice cu fiinţe care rămân complet inaccesibile percepţiei sensibile pe care o are în prezent. Din acest fapt trebuie să realizăm nu numai că viaţa de percepţie va fi foarte diferită, ci şi că faptele, sentimentele şi toate raporturile care există cu lumea înconjurătoare vor fi, de asemenea, complet transformate. Omul va putea să acţioneze în mod conştient asupra unor forţe şi energii de o cu totul altă natură, la fel cum în prezent poate să acţioneze numai asupra forţelor fizice; el însuşi va primi în mod nemijlocit – şi aceasta conştient, în deplină luciditate – influenţe venind din cu totul alte regnuri decât cele care îi sunt astăzi cunoscute. La acest nivel, nu se mai poate vorbi de naştere sau de moarte în sensul actual al cuvintelor. Căci „moartea“ nu survine decât prin stadiul în care conştienţa depinde de o lume exterioară cu care comunică prin organe de simţ. Dacă aceste organe senzoriale fizice încetează să-şi mai facă datoria, atunci se întrerupe orice legătură cu lumea înconjurătoare. Aceasta înseamnă că omul „a murit“. Când sufletul a atins un grad de evoluţie care îi permite să nu mai primească influenţele venite din lumea exterioară prin intermediul mecanismelor sale fizice, ci prin imagini pe care el însuşi le crează, atunci a ajuns la un punct în care îşi poate regla relaţia cu lumea exterioară în mod arbitrar, ceea ce înseamnă că viaţa nu va mai fi întreruptă împotriva voinţei sale. Sufletul devine stăpân pe naştere şi pe moarte. Toate acestea se vor împlini cu ajutorul conştienţei de imagini – conştientă de sine pe care o va avea pe Jupiter. Acest stadiu sufletesc se mai numeşte şi „conştienţă psihică“.

* Îmbinarea termenilor „conştienţă imaginativă-conştienţă de sine“ („selbstbewusstes Bilder-Bewusstsein“) poate să surprindă, dar ea exprimă, în modul ceI mai adecvat, situatia de fapt. S-ar putea însă, dacă dorim, să spunem doar „constienţă de sine imaginativă“ („Bilderselbstbewusstsein“) (Nota ediţiei germane).

Următoarea stare de conştienţă pe care omul o va dezvolta într-un stadiu planetar ulterior, pe care îl numim „Venus“, se va deosebi de celelalte stări de conştienţă precedente prin aceea că sufletul va putea el însuşi să creeze nu numai imagini, ci chiar obiecte şi fiinţe. Se va afla atunci la nivelul unei constienţe de obiecte conştientă de sine sau conştienţa metapsihică. Prin conştienţa imaginativă, omul are posibilitatea să perceapă fiinte şi lucruri suprasensibile pe care le poate influenţa prin trezirea reprezentărilor de imagini. Dar pentru a putea obţine, de exemplu, ceea ce doreşte de la o astfel de fiinţă suprasensibilă, aceasta trebuie să răspundă la solicitările sale, punându-şi în mişcare propriile sale forţe. Omul este, deci, stăpân peste imagini şi are puterea ca, prin aceste imagini, să producă fapte şi efecte. Dar el nu este încă stăpân pe însăşi aceste forţe. Numai când îşi va forma acea conştienţă de obiecte, conştientă de sine va putea stăpâni şi forţele creatoare ale altor lumi. Atunci omul nu se va mai limita să perceapă şi să influenţeze fiinţe, ci le va crea el însuşi.

Aceasta este calea pe care o parcurge dezvoltarea conştienţei: începe ca o conştienţă crepusculară, omul nu percepe nimic din lumea fiinţelor şi a lucrurilor din jurul său, are doar trăiri interioare (imagini) ale propriului său suflet; se dezvoltă apoi percepţia. În sfârşit, conştienţa perceptivă se transformă într-o conştienţă creatoare. Înainte ca stadiul planetar terestru să treacă la stadiul pe care îl numim Jupiter, va trebui să se mai străbată încă trei cicluri mai mici, după cel de al patrulea (în care ne aflăm). – Acestea sunt necesare pentru continuarea actualei stări de conştienţă terestră; felul cum se va manifesta aceasta va fi descris în următoarele capitole, atunci când vom prezenta în capitolele următoare, desfăşurarea ciclurilor mai mici şi a subdiviziunilor lor în toate cele şapte planete*. După ce Pământul, după terminarea perioadei de repaus (Pralaya), se va fi transformat în planeta Jupiter, iar omul va ajunge pe această planetă, va urma, în decursul a patru cicluri mai mici, o repetare a ceIor patru stări planetare precedente, Saturn, Soare, Luna, Pământ, şi numai după aceasta, în decursul celui de al cincilea ciclu mai mic, pe Jupiter, omul va ajunge la starea de conştienţă pe care am caracterizat-o mai sus ca fiind starea de conştienţă proprie planetei Jupiter. Într-un mod corespunzător, va apărea şi conştienţa „venusiană“, în decursul celui de al şaselea ciclu care este acela al planetei Venus.

* Pentru o înţelegere mai bună a acestor felurite cicluri, mari, mici, mai mici etc., se va consulta tabelul anexă de la sfârşitul lucrării (NT).

Să menţionăm acum, pe scurt, un fapt care va juca un anumit rol în următoarele capitole. Ne referim la rapiditatea cu care se va desfăşura evoluţia pe fiecare din aceste planete. Ea nu este aceeaşi pe toate planetele. Viaţa s-a desfăşurat cu cea mai mare rapiditate, mai întâi, pe Saturn, apoi viteza a scăzut pe Soare, pe Lună a fost încă şi mai redusă, pentru a atinge pe Pământ cea mai lentă mişcare. Dar chiar şi pe Pământ, viteza nu a încetat să se micşoreze, până în momentul când s-a dezvoltat conştienţa de sine. Din acel moment, viteza începe din nou să crească. În prezent, noi am depăşit deja punctul cel mai lent din evoluţia noastră. Viaţa începe de acum să aibă un ritm mai accelerat. Pe Jupiter, viteza va fi egală cu cea care a fost pe Lună, iar pe Venus, cu cea care a fost pe Soare. Ultima planetă care mai poate fi considerată ca făcând parte din seria transformărilor Pământului, cu alte cuvinte planeta care va urma după Venus, este denumită, în ştiinţa ocultă, „Vulcan“. Pe această planetă se va atinge scopul provizoriu al evoluţiei umane. Starea de conştienţă la care omul va ajunge atunci este o „stare de fericire divină“ sau „stare de conştienţă spirituală“. Omul o va realiza după ce va fi repetat, în acest al şaptelea ciclu, pe care l-am numit Vulcan, cele şase stări anterioare. Despre viaţa pe această planetă nu se poate comunica prea mult, în mod public. În cadrul ştiinţei oculte se vorbeşte despre ea cam în felul următor: „Despre Vulcan şi viaţa sa nu trebuie să gândească nici un suflet care mai este legat cu gândirea sa de un corp fizic“. Aceasta înseamnă că numai cei care se află pe o treaptă superioară de pregătire iniţiatică pot să afle ceva despe Vulcan, şi numai când ei se desprind de corpul fizic şi, fiind în afara lui, pot să ajungă la o cunoaştere suprasensibilă.

Astfel se prezintă, deci, în decursul evoluţiei omenirii, cele şapte stări de conştienţă, pe cele şapte manifestări planetare. În cadrul fiecărei stări de conştienţă, se parcurg câte şapte stări subordonate care se concretizează în cele şapte, aşa-numite, cicluri mai mici, pe care le-am menţionat („ronde“). În ştiinta ocultă de tip apusean, aceste şapte stări subordonate se numesc „stări de viaţa“`, în contrast cu stările superioare pe care le-am numit „stări de conştienţă“. Se mai poate spune că fiecare stare de conştienţă parcurge şapte „regnuri“. Făcând un calcul corespunzător, putem considera că, în ansamblu, evoluţia omenirii parcurge de şapte ori şapte, adică patruzeci şi nouă de cicluri mici, sau „regnuri“, sau „stări de viaţă“ (sau „ronde“, după modul obişnuit de exprimare al teosofilor). În continuare, fiecare ciclu mic parcurge alte şapte cicluri mai mici, pe care le vom numi „stări de formă“ (sau „globuri“ în limbajul teosofilor). Există, deci, pe ansamblul marelui circuit uman de şapte ori patruzeci şi nouă de „stări de formă“ diferite, respectiv trei sute patruzeci şi trei*.

* În legătură cu aceste cifre, pentru o înţelegere mai bună, a se consulta ciclul de conferinţe al lui Rudolf Steiner despre Apocalipsa lui Ioan - apărut şi în traducere în limba română, la editura Univers Enciclopedic (1996).

Următoarele expuneri, care vor trata această evoluţie, vor demonstra că o asemenea vedere de ansamblu nu este nicidecum atât de complicată cum poate să apară la prima vedere evocarea numărului trei sute patruzeci şi trei. Vom vedea că omul se poate cunoaşte pe sine într-un mod cât mai corect numai dacă reuşeşte să-şi cunoască propria sa evoluţie.