Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

DIN CRONICA AKASHA

GA 11


VIAŢA PE SOARE


După marele ciclu cosmic al lui Saturn, pe care l-am prezentat în capitolul anterior, urmează acela al Soarelui. Între cele două cicluri, se situează perioada de repaus cosmic (Pralaya). În timpul acestei pauze, tot ceea ce se dezvoltase ca fiinţă umană pe Saturn capătă un caracter care, raportat la omul solar care urma a se forma ulterior, poate fi asemuit cu relaţia care există între sămânţă şi planta ce va creşte din aceasta. S-ar putea spune că omul saturnian a lăsat în urma sa propria sămânţă, care cunoaşte acum un fel de somn cosmic, pentru ca, apoi, să se dezvolte ca om solar.

Acesta din urmă parcurge acum, pe Soare, a doua treaptă de conştienţă; ea este asemănătoare cu aceea pe care o avem în prezent, în timpul unui somn calm, fără vise. Această stare care, în prezent, întrerupe starea de veghe, este un fel de rămăşiţă, într-un sens, o amintire a perioadei de evoluţie solară. O mai putem compara şi cu starea de conştienţă obscură pe care o au, în prezent, plantele, regnul vegetal. Căci, în adevăr, putem recunoaşte în plante o fiinţă adormită.

Pentru a înţelege evoluţia omenirii, trebuie să ne imaginăm că, în cursul celui de al doilea mare ciclu de evoluţie, Soarele era încă o planetă şi doar mai târziu a promovat la o existenţă de stea fixă. În accepţia care se dă în cadrul ştiinţei oculte, o stea fixă este un corp ceresc care trimite forţe de viaţă unei (sau mai multor) planete îndepărtate. Soarele nu avea încă această capacitate în timpul celui de al doilea mare ciclu de evoluţie. El era, la acea vreme, încă unit cu fiinţele cărora le insufla forţă. Aceste fiinţe – şi implicit omul, pe treapta lui de evoluţie de atunci – trăiau încă pe Soare. Un Pământ planetar desprins de Soare şi o Lună nu existau încă. Tot ceea ce se află acum pe Pământ şi în interiorul lui, ca substanţe, forţe şi fiinţe, şi tot ce aparţine acum de Lună, atunci făceau încă parte din Soare. Toate aceste forţe şi entităţi constituiau o parte din substanţa sa. Abia mai târziu, în timpul următorului mare ciclu, al treilea, s-a desprins de Soare ceea ce urma să devină planeta independentă numită în ştiinţa ocultă Luna. Nu este actuala Lună, ci era un precursar al Pământului nostru; am putea spune că era încarnarea sa precedentă (reîncarnare) a sa. Această „veche“ Lună a devenit Pământ după ce a desprins din substanţa sa şi a eliminat ceea ce numim azi Luna propriu-zisă. În al treilea mare ciclu existau deci două corpuri cosmice care urmau planetei anterioare, Soarele. Acesta devenise stea fixă, iar Luna expulzată, planetă. Ea a luat cu sine pe om şi toate celelalte fiinţe care evoluaseră pe Soare ca însoţitori ai omuiui şi s-a desprins de Soare. Ca urmare a acestui fapt, Soarele îşi trimite forţele către fiinţele lunare din afară, forţe pe care, înainte, acestea le preluau direct din Soare, care era totodată şi locul lor de reşedinţă. – După cel de al treilea mare ciclu (vechea Lună), a intervenit din nou o pauză cosmică (Pralaya), când cele două corpuri separate, Soarele şi Luna, se unesc din nou şi străbat împreună faza de somn germinal. După care, la începutul celui de al patrulea ciclu, Soarele şi Luna planetară apar, la început, ieşind din întunericul somnului cosmic, ca un singur corp, după care, în cursul primei jumătăţi a acestui ciclu, Pământul, împreună cu omul şi celelalte fiinţe, se desprind din nou de Soare. După câtva timp, el expulzează Luna, astfel că existau în acel moment trei membri ca urmaşi ai vechiului Soare planetar.

Aşadar, în cel de al doilea mare ciclu cosmic, pe planeta Soare, omul împreună cu celelalte fiinţe pe care le-am menţionat când am vorbit despre Saturn, străbate o nouă fază din evoluţie. Germenul viitorului corp fizic al omului, care se structurase în mod progresiv pe Saturn, apare la începutul ciclului solar, aşa cum o plantă răsare din sămânţa sa. Dar nu rămâne la stadiul dinainte, ci este acum întrepătrunsă de un al doilea corp, mai subtil, dar mai puternic, care este corpul eteric. În timp ce pe Saturn corpul uman era un fel de automat (complet lipsit de viaţă), devine acum o fiinţă vie, datorită corpului eteric, care, încetul cu încetul, îl pătrunde complet. Ca urmare a acestui fapt, omul devine un fel de plantă. În orice caz, aspectul său exterior nu era acela al plantelor de astăzi. Dimpotrivă, el semăna puţin cu forma pe care o are omul contemporan. Numai că structura destinată să devină cap era orientată în jos, în direcţia centrului planetei solare, ca şi rădăcina plantelor în prezent, iar structurile membrelor inferioare erau orientate în sus, ca florile plantei. Această formaţiune om-plantă nu avea capacitatea de a se mişca singură*.

* Pentru cineva condiţionat numai de percepţia sensibilă actuală, este foarte greu, bineînieles, să-şi imagineze că omul a existat cândva sub forma unei fiinţe vegetale, chiar pe Soare. Pare cu totul imposibil ca o fiinţă vie să poată trăi în condiţii fizice aşa cum le presupunem astăzi pentru această situaţie. Dar să nu uităm că numai planta de astăzi este adaptată condiţiilor fizice actuale de pe Pământ. Şi planta a avut propria ei evoluţie pentru a deveni ce este acum, pentru mediul corespunzător. Fiinţa vegetală de pe Soare avea cu totul alte condiţii de viaţă, care corespundeau realităţilor fizice solare de atunci (Nota edţiei germane).

Dar omul s-a format aşa doar în cel de al doilea ciclu mic (rondă), din cele şapte pe care le-a parcurs planeta Soare. În timpul primului ciclu mic, formaţia umană nu avea încă un corp eteric. Acea primă perioadă poate fi considerată mai curând ca o scurtă repetiţie a tot ce se realizase anterior pe Saturn. Corpul fizic îşi modifică, într-o oarecare măsură, forma pe care o avusese înainte. Dacă această formă ar fi rămas neschimbată, aşa cum fusese pe Saturn, ea nu ar fi putut să găzduiască corpul eteric. Transformarea a fost de aşa natură, încât forma să poată fi suport al corpului eteric. În decursul celor şase cicluri următoare, corpul eteric va cunoaşte o perfecţionare continuă şi, datorită forţelor sale care acţionau asupra corpului fizic, şi acesta capătă la rândul său o formă tot mai perfectă. – Acţiunea de transformare a omului este efectuată de spiritele deja menţionate, când am vorbit despre evoluţia lui saturniană.

Acele spirite pe care le-am numit „Vieţi strălucitoare“ sau „Flăcări“ (în ştiinţa ocultă creştină, „Tronuri“) nu mai iau parte acum la această acţiune. Aceste Spirite îşi terminaseră misiunea pe care o aveau de îndeplinit în prima parte a ciclului saturnian. Ceea ce este de observat acum, în primul ciclu mic (rondă) al Soareiui, este acţiunea întreprinsă de „Spiritele înţelepciunii“ (Dominaţii sau Kyriotetes, în esoterismul creştin). În evoluţia omului, aceste spirite au intervenit către mijlocul primului ciclu saturnian (a se vedea cele expuse în capitolul precedent). Acum, ele îşi continuă lucrarea în cursul primului ciclu solar, repetând în faze succesive organizarea plină de întelepciune a corpului fizic uman. Ceva mai târziu, la acţiunea lor se asociază şi aceea a „Spiritelor mişcării“ (Dynamis, în creştinism, Mahat în literatura teosofică). Prin aceasta se repetă acea perioadă a ciclului saturnian când corpului fizic i s-a imprimat facultatea de mişcare. Acum, corpul fizic îşi manifestă din nou aptitudinea de mobilitate. În acelaşi mod îşi repetă şi alte spirite munca lor: „Spiritele formei“ (Exusiai), „Spiritele tenebrelor“ (Archai în limbaj creştin, Asuras la teosofi), apoi „Fiii focului“ (Arhangheli) şi în final „Spiritele penumbrei“ sau „ale amurgului“ (Îngeri, Lunar-Pitris). În felul acesta am caracterizat şase perioade mai mici ale primului parcurs solar (ale primului solstiţiu). – În a şaptea din aceste mici perioade, intervin din nou „Spiritele înţelepciunii“ (Dominaţii). În timp ce în perioada anterioară aceste spirite dăduseră corpului uman o structură plină de înţelepciune, acum ele aduc membrelor, devenite mobile, aptitudinea de a face ca însăşi mişcarea să fie plină de înţelepciune. Înainte numai structurarea era plină de înţelepciune, acum însă însăşi mişcarea devine expresia acestei înţelepciuni interioare. Cu aceasta ia sfârşit primul ciclu de evoluţie al Soarelui. El constă, prin urmare, din şapte cicluri mai mici care se succed unul după altul, fiecare reprezentând o scurtă repetare a unui ciclu saturnian (a unei runde saturniene). Se obişnuieşte, în literatura teosofică, să se numească aceste cicluri mai mici „globuri“. (Într-o rundă se derulează şapte „globuri“.)

Primul ciclu solar este încheiat de o scurtă pauză (Pralaya), după care urmează al doilea ciclu. Vom face o descriere mai amănunţită a fiecărui „ciclu mic“ (sau glob) ceva mai târziu; mai întâi este, însă, necesar să vedem care este desfăşurarea următoarelor cicluri solare. – Deja la sfârşitul primului, corpul uman este suficient de maturizat pentru a primi corpul eteric, ca urmare a acţiunii „Spiritelor înţelepciunii“ care i-a transmis capacitatea de a avea mişcări coerente, pline de înţelepciune. – Între timp, înseşi „Spiritele înţelepciunii“ îşi desăvârşesc propria evoluţie. Datorită lucrării pe care au desfăşurat-o, au devenit fiinţe capabile să emită din propria lor substanţă, aşa cum „Flăcările“ (Tronurile) au dat, la începutul marelui ciclu saturnian, din substanta lor care a constituit baza materială a corpului fizic. Substanţa proprie „Spiritelor înţelepciunii“ este ceea ce numim „eter“, adică înţelepciune plină de mişcare şi forţă, cu alte cuvinte „viaţă“. Corpul eteric sau vital al omului este deci o emanaţie a  „Spiritelor înţelepciunii“. – Această revărsare de viaţă durează până către mijlocul celui de al doilea ciclu solar, când intră, din nou, în acţiune, pentru o nouă lucrare  „Spiritele mişcării“. Acţiunea lor nu se putea extinde mai înainte decât asupra corpului fizic; acum însă ea se extinde şi asupra corpului eteric, infuzându-i o putere de acţiune plină de energie. Acest proces durează până la mijlocul celui de al treilea ciclu solar, când intră în joc contribuţia „Spiritelor formei“. Prin această intervenţie, corpul eteric, care nu avea decât o mobilitate nebuloasă, primeşte acum un contur precis (formă). – La mijlocul celui de al patrulea ciclu al Soarelui, „Spiritele formei“ dobândesc o conştienţă pe care omul o va obţine mult mai târziu, pe „Venus“, al doilea stadiu planetar după actualul Pământ. Este o conştienţă metapsihică şi este fructul lucrării pe care au făcut-o în timpul celui de al treilea şi al patrulea ciclu solar. „Spiritele formei“ primesc, prin aceasta, facultatea de a transforma, cu ajutorul eterului, germenii senzoriali formaţi în timpul perioadei saturniene şi care până acum rămăseseră simple aparate fizice, în simţuri vii.

Printr-un proces asemănător, „Spiritele tenebrelor“ (Archai în limbaj creştin, Asuras în limbaj teosofic) s-au ridicat în acea perioadă la starea de conştienţă psihică, stare pe care omul o va avea abia pe Jupiter, sub forma conştienţei de imagini conştiente de sine. Aceste spirite sunt acum în măsură să acţioneze în mod conştient din lumea astrală. De acolo se poate acţiona asupra corpului eteric al unei fiinţe. Şi exact acest lucru fac acum „Spiritele formei“ asupra corpului eteric. Ele implantează în corpul eteric spiritul individualităţii (sub formă de independenţă, dar şi de egoism), lucru ce îl făcuseră înainte în corpul fizic. Se poate observa că în mod treptat, aceste Spirite au implantat egoismul în toate elementele care constituie entitatea umană. – În acelaşi timp, „Fiii focului“ (Arhanghelii) ating nivelul de conştienţă corespunzător conştienţei stării de veghe pe care omul o are în prezent. Cu alte cuvinte, Arhanghelii au devenit atunci oameni şi, prin aceasta, sunt capabili să se folosească de corpul fizic uman şi, prin el, să comunice, într-un fel, cu lumea exterioară. În mod asemănător, „Spiritele personalităţii“ (Arhai) ştiuseră să se folosească de corpul fizic uman pe la începutul celui de al patrulea ciclu a lui Saturn. Numai că atunci ele utilizaseră germenii senzoriali pentru a realiza un fel de percepţie. „Fiii focului“ au în natura lor dorinţa de a răspândi în jur căldura lor sufletească. Corpul uman este acum suficient de pregătit pentru ca prin el să se poată face aceasta. Căldura acestor spirite acţionează oarecum ca aceea a unei găini care cloceşte, adică are o forţă de a trezi viaţa. Tot ceea ce există în om şi în companionii săi, de natura acestei forţe care trezeşte viaţa, provine de la „Fiii focului“, care, la vremea aceea, au infuzat această forţă în corpul eteric. Atingem aici însăşi sursa originară a acelei călduri, care este indispensabilă tuturor fiinţelor pentru reproducţie. Vom vedea mai departe ce transformare a suferit această forţă calorică după separarea Lunii de Soare.

Către mijlocul celui de al cincilea ciclu, „Fiii focului“ au progresat atât de rnult, încât au devenit capabili să infuzeze corpului eterie facultatea pe care mai înainte o exercitau prin mijlocirea corpului fizic. Ei înlocuiesc acum „Spiritele personalităţii“ în lucrarea acestora asupra corpului eteric, corp care devine elementul motor al unei activităţi de procreare. – Totodată, ei lasă corpul fizic uman în seama „Fiilor amurgului“ (Îngeri, în creştinism, Lunar-Pitris în teosofie), care atinseseră între timp o stare de conştienţă de imagini obscură, pe care omul va avea-o mai târziu, pe, Lună. Pe vechiul Saturn, aceste entităţi atribuiseră strămoşului uman un fel de organ al inteligenţei. Acum, pe Soare, ei continuă să elaboreze instrumentele fizice ale spiritului uman, de care acesta se va putea servi în mod conştient pe trepte ulterioare ale evoluţiei. Prin aceasta, încă înainte de începutul celui de al cincilea ciclu pe Soare, „Serafimii“ se pot revela prin intermediul corpului uman, în mod mai desăvârşit decât o putuseră face pe Saturn.

De la mijlocul celui de al şaselea ciclu solar, evoluţia omului mersese atât de departe, încât, acum, el poate acţiona singur, dar în mod inconştient, asupra corpului său fizic, înlocuind în această privinţă, de acum înainte, activitatea „Fiilor amurgului“. Prin această activitate, el creează, dar într-o stare de conştienţă obscură, primul germen al acelei entităţi spirituale vii pe care o numim „Spiritul vieţii“ (Buddhi). Mult mai târziu, în decursul etapelor viitoare ale evoluţiei, el va putea să devină conştient de acest „Spirit al vieţii“. Şi după cum pe Saturn, în al şaptelea ciclu, „Tronurile“ infuzaseră în deplină libertate forţa lor în germenul „Omului-spirit“ elaborat atunci, acum pe Soare este rândul „Heruvimilor“ să infuzeze înţelepciunea lor, care va rămâne ataşată de „Spiritul vieţii“ de-a lungul tuturor etapelor viitoare ale evoluţiei. De la mijlocul celui de al şaptelea ciclu solar, reapare şi germenul „Omului-spirit“ (Atma) care fusese pregătit pe Saturn. El se uneşte cu „Spiritul vieţii“ (Buddhi), dând naştere unei monade vii (Atma-Buddhi). - În timp ce omul acţionează în această perioadă în mod inconştient asupra corpului său fizic, „Fiii amurgului“ preiau activitatea necesară pentru continuarea evoluţiei corpului eteric. În această privintă, ei sunt succesorii „Fiilor focului“. Ei iradiază acest corp eteric cu imagini din propria lor conştienţă, savurând ca într-o stare de vis forţa de reproducere a acestui corp, forţa ce fusese stimulată de „Fiii focului“. Ei pregătesc astfel dezvoltarea plăcerii legată de această forţă, care mai târziu (pe Lună) va apărea atât la om, cât şi la celelalte fiinţe convieţuitoare de pe Pământ.

Pe Saturn, omul a fost format în corpul său fizic. La vremea aceea, el era complet lipsit de viaţă. Un asemenea corp lipsit de viaţă este numit, în ştiinţa ocultă, mineral. În acest sens, putem spune că fiinţa umană era, pe Saturn, mineral, sau, mai exact spus trecea prin stadiul de mineral. Acest om-mineral nu avea, bineînţeles, forma actuală. De altfel, în acea perioadă nu existau nici minerale asemănătoare cu cele pe care le cunoaştem în prezent.

Aşa cum s-a arătat, acest om-mineral reapare pe Soare, ieşind din tenebrele somnului cosmic (Pralaya) ca dintr-un germen, vitalizat. El devine acum om-plantă, trece prin stadiul de regn vegetal. – Dar nu toţi oamenii-mineral au fost vitalizaţi. Nici nu ar fi fost posibil aceasta, deoarece omul-plantă avea nevoie de existenţa unei baze materiale pentru a trăi. Aşa cum astăzi nici o plantă nu poate exista fără aportul regnului mineral, din care işi extrage substanţa, la fel era situaţia şi pe Soare pentru omul-plantă. Din această cauză, el a trebuit să lase o parte din structurile umane la treapta de mineral în beneficiul propriei sale evoluţii viitoare. Şi cum pe Soare existau altfel de condiţii decât pe Saturn, cu totul diferite, aceşti oameni-mineral respinşi au luat forme şi structuri altele decât avuseseră pe Saturn. În felul acesta alături de regnul uman-vegetal se formează un al doilea regn separat, acela al mineralelor. Trebuie să facem o constatare, şi anume că, pentru a se ridica la un regn superior, omul împinge o parte din semenii săi în jos, spre un regn inferior. Vom avea ocazia să vedem că acest procedeu se repetă adesea şi în următoarele etape de evoluţie. El corespunde unei legi fundamentale a evoluţiei.

Pentru o mai uşoară privire de ansamblu, vom face, din nou, o recapitulare a faptelor care s-au desfăşurat în cursul evoluţiei pe Soare.
I. Soarele este planeta pe care se dezvoltă a doua stare de conştienţă umană, conştienţa din timpul somnului fără vise. Corpul fizic uman se ridică la un fel de existenţă vegetală prin încorporarea unui corp eteric.
II. Această evoluţie se desfăşoară în şapte subtrepte (sau cicluri mici, sau ronde).  

1. În primul din aceste cicluri mici, are loc un fel de repetare a ciclurilor de pe Saturn legate de corpul fizic, dar într-o formă oarecum modificată.
2. La sfârşitul primului ciclu, începe acţiunea de revărsare a corpului eteric către „Spiritele înţelepciunii“ (Kyriatetes).
3. La mijlocul celui de al doilea ciclu, începe lucrarea „Spiritelor mişcării“ (Dynamis) asupra acestui corp eteric.
4. La mijlocul ciclului al treilea, „Spiritele formei“ (Exusiaii) îşi încep lucrarea lor asupra corpului eteric.
5. De la mijlocul ciclului al patrulea, corpul eteric capătă individualitate datorită intervenţiei „Spiritelor personalităţii“ (Archaii).   
6. Datorită forţelor care acţionau de mai înainte asupra lui, corpul fizic a evoluat atât de mult în acest timp, încât, prin intermediul lui, „Spiritele focului“ (Arhanghelii), începând din ciclu1 al patrulea, pot să se ridice la treapta de „om“.
7. La mijlocul ciclului al cincilea, „Spiritele focului“, care tocmai trecuseră prin treapta de om, preiau acţiunea de prelucrare a corpului eteric. În acelaşi timp, în corpul fizic acţionează „Fiii amurgului“ (Îngerii).
8. Spre mijlocul ciclului al şaselea acţiunea de prelucrare a corpului eteric este preluată de „Fiii amurgului“, iar corpul fizic este prelucrat chiar de omul însuşi.
9. La mijlocul ciclului al şaptelea devine realitate monada vitalizată.