Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

DIN CRONICA AKASHA

GA 11


RĂSPUNS LA UNELE ÎNTREBĂRI


În faţă ne stă o primă întrebare: Dacă, într-adevăr, trecând mereu prin alte încarnări în rase care se succed unele după altele, dobândim noi facultăţi şi dacă, mai departe, nimic din ceea ce sufletul a putut să acumuleze în decursul experienţelor sale nu trebuie să se piardă, cum se explică faptul că omenirea de astăzi nu mai posedă, practic, nimic din facultăţile pe care odinioară le avea dezvoltate la un nivel atât de înalt, de voinţă, de reprezentare şi de stăpânire a forţelor naturii?

De fapt, nu se pierde nici una din facultăţile dobândite de suflet în trecerea sa printr-o etapă de evoluţie. Dar când o nouă aptitudine se dezvoltă, cea precedentă ia o altă formă. Ea nu se mai manifestă în felul său propriu, ci serveşte ca bază pentru noua facultate care urmează. S-a arătat, între altele, că atlanteenii îşi însuşiseră facultatea de memorizare. În prezent, noi nu ne putem imagina ce capacitate de memorizare avea un atlantean. Dar tot ceea ce în prezent – acum, în cea de a cincea rasă – apare oarecum ca reprezentând daruri înnăscute a fost mai întâi obţinut în Atlantida cu ajutorul memoriei. Reprezentările noastre despre spaţiu, timp, numere etc. ne-ar produce mult mai multe dificultăţi, dacă omul modern ar trebui să le obţină abia acum. Astăzi, misiunea omului este să-şi însuşească o inteligenţă bazată pe logică. Dar la atlanteeni logica lipsea. Iată de ce, atunci când este vorba să se dezvolte o nouă forţă sufletească, cuceririle anterioare, aşa cum se manifestau la timpul lor, trebuie să se retragă, să se refugieze sub pragul conştienţei. Dacă, de exemplu, castorul ar trebui la un moment dat să devină o fiinţă înzestrată cu gânduri, ar fi nevoit să-şi transforme în altceva capacitatea lui de a-şi face intuitiv construcţii artificiale. – Atlanteenii aveau, de exemplu, şi puterea de a exercita o anumită stăpânire asupra forţelor vitale. Cu această forţă pe care o stăpâneau ei, au reuşit să construiască acele extraordinare maşini. În schimb, nu stăpâneau nimic din ceea ce popoarele celei de a cincea rase-rădăcină au ca dar al povestirii. Ei nu cunoşteau nimic din trecut, nu aveau mituri, nu aveau poveşti. Doar din miturile pe care noi, cei din a cincea rasă, le avem, putem cunoaşte ceva din acea putere de stăpânire a forţelor vitale pe care o aveau atlanteenii, şi sub această formă s-a creat apoi baza pentru activitatea marcată de inteligenţă a rasei noastre. Marii inventatori şi descoperitori pe care i-a dat rasa noastră sunt reîncarnări ale unor „clarvăzători“ din rasa atlanteană. În ideile lor geniale trăieşte şi se exprimă un element de altă natură, ceva ce în timpul încarnării atlanteene era tocmai forţa creatoare de viaţă pe care o aveau în ei. Gândirea noastră logică, studiul naturii, tehnica etc. s-au format pe un teren care are o origine atlanteană. Dacă, să zicem, un inginer ar putea să retransforme forţa sa intelectuală de judecată, ar rezulta ceva ce era propriu unui atlantean. Întreaga jurisprudenţă romană nu a fost decât transformarea forţei de voinţe existente în timpurile trecute. La rândul său, voinţa rămâne ca un fel de fundal, şi în loc să ia singură anumite forme s-a transformat în forme de gândire care s-au concretizat în concepte de drept, juridice. Simţul frumosului la greci s-a format nemijlocit din forţe care serveau atlanteenilor la cultivarea spectaculoasă a formelor vegetale şi animale. În fantezia artistică a lui Fidias [16] trăieste ceva de care un atlantean se servea nemijlocit pentru a transforma fiinţe vii adevărate.

O altă întrebare este aceasta: Care este raportul dintre ştiinţa spirituală (teosofia) şi aşa-numita „ştiinţă ocultă“?

Ştiinţele oculte există dintotdeauna. Ele au fost cultivate în aşa-zisele „şcoli oculte“. Numai cine se supunea unor anumite probe avea acces în aceste şcoli, şi nu i se dezvăluia decât ceea ce corespundea facultăţilor sale intelectuale, spirituale şi morale. Această restricţie era absolut necesară, deoarece cunoştinţele în domeniile superioare, corect aplicate, reprezentau cheia de acces la o putere care, dacă ar fi încăput pe mâinile unor persoane nepregătite, ar fi dus în mod sigur la abuzuri. Ştiinţa spirituală nu face decât să popularizeze anumite cunoştinţe elementare ale ştiinţei oculte. Motivul îl constituie actualele circumstanţe proprii epocii în care ne aflăm. Nivelul de dezvoltare a inteligenţei atins în prezent de cei mai avansaţi contemporani din omenire face ca, nu peste mult timp, aceştia să aibă posibilitatea să dobândească anumite concepţii pe care, înainte vreme, numai acela care era introdus în ştiinţele oculte le putea avea. Dar, în acest caz, ideile şi concepţiile respective erau prezentate într-o formă foarte caricaturală şi deghizate, căci altfel ar fi putut avea efecte cu totul dăunătoare. De aceea, păstrătorii acestei străvechi înţelepciuni oculte se fereau să dezvăluie în public ceva din ea. În felul acesta, avem posibilitatea să determinăm după criteriile adevăratei înţelepciuni progresele făcute de omenire în decursul evoluţiei epocilor de cultură. Cunoaşterea pe care o avem despre natură ne conduce, de exemplu, să ne formăm anumite păreri asupra originii lucrurilor. Dar fără o aprofundare bazată pe ştiinţa ocultă, aceste reprezentări nu sunt decât un fel de caricaturi. Tehnica se îndreaptă acum spre unele stadii de evoluţie care nu vor fi benefice pentru umanitate, decât dacă oamenii vor primi în suflete influenţa profundă a unei concepţii de viaţă care să aibă la bază ştiinţa spirituală. Cât timp popoarele nu aveau încă o cunoaştere a naturii şi nici nu dispuneau de o tehnică aşa cum este cea modernă, iar cele mai înalte învăţăminte li se revelau sub formă de imagini religioase care se adresau numai sensibilităţii lor interioare, acestea aveau o putere binefăcătoare asupra oamenilor. Astăzi, omenirea are nevoie de aceleaşi adevăruri, dar într-o formă care să fie accesibilă inteligenţei. Nimic din concepţia despre lume bazată pe ştiinţa spirituală nu are un caracter arbitrar, ci rezultă dintr-o considerare a faptelor istorice aşa cum s-a arătat mai sus. – Anumite părţi din învăţământul ocult sunt rezervate şi astăzi numai celor care se supun unor probe de iniţiere. Şi chiar acele părţi care se dezvăluie public nu sunt utile decât acelora care nu se mulţumesc să le primească doar ca pe nişte cunoştinţe superficiale, abstracte, ci şi le însuşesc în cea mai profundă intimitate astfel încât ele devin un fir conducător al vieţii lor. O cunoaştere, chiar aprofundată, a învăţămintelor ştiinţei spirituale nu are nici o valoare, dacă le stăpânim în mod pur intelectual şi nu le pătrundem cu sentimentul şi sensibilitatea noastră în tot cursul vieţii. Numai printr-o astfel de abordare reuşim să aflăm ceva din valoarea adevărurilor sale. Altminteri rămân pur şi simplu ceva în care credem sau nu credem. Dacă sunt înţelese în mod corect, adevărurile ştiinţei spirituale pot deveni pentru om cu adevărat un temei pentru existenţa sa, permiţându-i să-şi descopere demnitatea, valoarea şi identitatea, şi îi dă, în acelaşi timp, maximum de curaj în viaţă. Căci aceste adevăruri îl lămuresc asupra legăturii sale cu lumea din jur şi îi dezvăluie scopurile superioare pe care trebuie să le urmărească şi care îi este adevărata sa menire. Şi aceasta se face în deplină armonie cu exigenţele prezentului, astfel că omul nu este nevoit să se zbată cu antagonismul dintre credinţă şi ştiinţă. Poţi fi, în acelaşi timp, om de ştiinţă modern, dar şi cercetător în domeniul spiritual. Condiţia este să fii autentic şi într-un caz şi în altul.