Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

TREPTELE CUNOAŞTERII SUPERIOARE

GA 12

PREFAŢĂ


Revista „Lucifer” [Nota 1], pusă de Rudolf Steiner în serviciul ştiinţei spiritului, a suferit, în anul 1904, o extindere prin fuzionarea cu revista „Gnosis”, care apărea în Austria. Sub numele dublu de „Lucifer-Gnosis” ea a publicat acele articole ale lui Rudolf Steiner care, reunite, au devenit mai târziu cartea care, alături de Teosofie şi Ştiinţa ocultă [Nota 2], aparţine lucrărilor fundamentale pentru introducerea în ştiinţa spiritului de orientare antroposofică. O continuare a acelor articole a apărut sub titlul Treptele cunoaşterii superioare. Ea a fost gândită a fi ulterior modelată într-un al doilea volum, ca o continuare a reflecţiilor începute în Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? [Nota 3]. Amploarea muncii, solicitarea neobişnuit de intensă datorată activităţii de conferenţiar, l-au pus, treptat, pe Rudolf Steiner în imposibilitatea de a se dedica în măsura necesară revistei, deşi difuzarea acesteia se intensifica. Din lipsă de timp ea a trebuit să fie suspendată. Astfel, a fost întreruptă apariţia articolelor despre „Treptele cunoaşterii superioare”. În mai multe rânduri ni s-a adresat rugămintea de a le face accesibile printr-o nouă ediţie. Prin aceasta încercăm să venim în întâmpinarea unei asemenea cereri. Întrucât textul se întrerupe brusc, cartea nu are pretenţia de a avea valoarea unui întreg. De aceea, a fost justificat să ne întrebăm dacă nu ar fi preferabil să renunţăm la o reeditare. Articolele nefinalizate care sunt expuse aici au fost deja publicate în alte redactări, sub alte titluri. Cu toate acestea, pentru căutătorul spiritului rămâne un fapt acela că cucerirea adevărului spiritual este posibilă, şi nu este o iluzie, numai atunci când se revine asupra a ceea ce a fost prelucrat odată, asupra conţinuturilor spirituale niciodată suficient prelucrate, când se vieţuieşte mereu calea care a indicat o dată direcţia spre domeniul spiritului. Viaţa sufletească a celui care lucrează meditând trebuie să fie menţinută atât de mobilă încât perspectiva pe care i-a deschis-o o cale să-l facă mai receptiv pentru înţelegerea altor puncte de vedere.

Articolele publicate aici au în acelaşi timp o valoare istorică. Ele dezvăluie punctul de plecare al instrucţiunilor esoterice ale lui Rudolf Steiner; ele ne arată că el a fost deschizător de drum şi în acest domeniu în care, pentru prima oară, i-a fost permis să predea omului libertatea. În acest scop, trebuia construită în prealabil o bază pentru o vedere atotcuprinzătoare şi cu cel mai mare simţ al responsabilităţii, trebuia realizată o modelare care să-i facă posibil omului ca, găsind în sine însuşi o ţinută morală impecabilă, să nu cadă pradă ispitelor, rătăcirii. Pentru a realiza aceasta, la punctul de cotitură hotărâtor al frământărilor istorice, în mijlocul unor forţe vrăjmaşe, redus numai la sine însuşi, era necesar etosul uriaş care a pulsat în întreaga operă a lui Rudolf Steiner şi care nu i-a permis să mai ia în considerare nimic altceva decât binele omenirii, salvarea Occidentului de amurgul care ameninţa. În acest scop, el trebuia să fie reconstruit de la fundaţie, într-un mod corespunzător imperativelor timpului. Pentru aceasta a fost necesară o sinteză a întregii cunoaşteri.

Dacă ne raportăm la aceste articole, care au fost scrise la începutul unei opere uimitoare de o viaţă, ce a luat sfârşit la 30 martie 1925, puţin după începutul secolului, care obţinuse o influenţă de destin, hotărâtoare prin legătura cu cercurile teosofice alimentate din surse orientale, obligatoriu ajungem la întrebarea: Cum trebuie să înţelegem faptul că Rudolf Steiner, care ne-a condus spre libertate şi în domeniul esoterismului, ne-a pus și aici pe picioarele noastre, şi ne-a făcut să ne juruim numai propriului nostru Eu nostru superior ceea ce altfel elevul avea de depus ca jurământ față de profesor, cum de Rudolf Steiner mai vorbeşte în aceste articole despre necesitatea legăturii strânse cu îndrumătorul, că îl pune, parcă, pe elev în dependenţa faţă de profesor?

În realitate, la Rudolf Steiner este vorba numai de descrierea unei relaţii de încredere. El a evitat autoritarismul de la început şi l-a respins de la sine. În vremurile de demult, preoţii iniţiatori preluau răspunderea deplină pentru cel ce urma să fie iniţiat în Misteriile existenţei spirituale şi acţionau cu voinţa lor asupra acestuia. Astfel, el era în continuare protejat şi condus şi putea evita pericolele care altminteri l-ar fi copleşit. Eul său plutea încă deasupra învelişurilor sale fizice, conştienţa sa de sine încă nu se trezise. Calea şcolirii misteriale progresive consta în a aduce această conştienţă de sine la o trezire tot mai accentuată. Şi în iniţierea creştină, prin trimiterea făcută la Învăţătorul lumii, dependenţa de un învăţător personal este atenuată. Aceasta îşi pierde tot mai mult caracterul personal în şcoala rosicruciană şi se remodelează într-o relaţie de încredere. Profesorul îl asistă pe elev, îi arată calea pe care o caută şi singur nu o poate găsi, îl sprijină moral, îi indică pericolele care-i ameninţă caracterul – din vanitate, din abaterea atenţiei prin imagini obţinute prin escamotări –, pe care trebuie să înveţe a le deosebi de adevărul spiritual real. Astfel, profesorul este un ajutor, care însă se retrage în clipa în care dispare încrederea. La momentul de cotitură al destinului în care ne aflăm, profesorul, care acţionează în timpul prezent, a trebuit să se refere la trecutul, prezentul şi viitorul strădaniei spirituale a umanităţii şi, în timp ce a început cu educarea individuală, să-şi construiască lucrarea în aşa fel încât aceasta să se manifeste ca faptă a umanităţii: un element de viaţă cucerit ca o noutate pentru lumea ce va urma. Astfel a creat Rudolf Steiner o ştiinţă a iniţierii în care, de acum încolo, orice om serios, cu străduinţe morale, să poată găsi solul care-l susţine, să poată afla elementele care îi vor ascuţi capacitatea de discernere, în timp ce i se deschid lumi noi. El nu trebuie să fie şovăielnic, el are tot ce îi trebuie pentru a putea înainta pipăind, până îşi va găsi învățătorul în ţinuturi spirituale. Acest lucru nu a fost la îndemână înainte ca Rudolf Steiner să-şi înceapă opera sa spirituală. Fapta sa a constat în construirea „ştiinţei” iniţierii. Prin aceasta a fost desigilat ceea ce zăcea ascuns în Misteriile vechilor temple: pe lângă cunoaşterea devenirii lumilor, cunoaşterea coborârii viitoare a lui Christos; şi ceea ce era sigilat în Biserică: fapta mântuitoare a eliberării omenirii prin Christos, pătrunderea, în cursul timpului, a fiecărui individ uman cu Eu prin intermediul Acestuia. În locul conducerii personale, devine acum o sarcină ca omenirea să fie lăsată să găsească, prin forţele spiritului timpului, calea spre Eul umanităţii, spre Christos. Conştienţa omului individual este maturizată pentru a prelua forţa superioară a Eului, conştienţa de sine este înălţată la rangul de Sine spirituală.

Este lucrarea viitorului. Dar numai stând pe fundamentul trecutului, prin fecundarea prezentului, poate fi pregătit viitorul. Altminteri creezi în gol. Şi în acest caz este vorba de metamorfoză. Viitorul este modelat în timp ce se transformă prezentul ce se află pe fundaţia trecutului. Aşa cum primăvara urmează iernii, acestuia i se adaugă aspecte noi. Forţa Soarelui pătrunde Pământul cu foc; ceea ce este în curs de a muri, transformându-se în fiinţialitate vie, este multiplicat într-o nouă viaţă, în timp ce harul coboară de sus.

Şi în domeniul esoterismului are loc o devenire istorică neîntreruptă prin legea evoluţiei progresive şi a mişcării crescânde şi descrescânde a vieţilor care trec şi înfloresc până în momentul, aparent brusc, în care harul intervine, iradiind totul, asemănător cu floarea ce începe să lumineze în lumea plantelor. Cu toate acestea, fără trecerea realizată de forţele înţelepte de la o formă la alta şi fără intensificarea continuă a expresiei vieţii în toate domeniile, noile valori, darurile spiritului, limbile de foc ale Cuvântului nu ar coborî până la noi. Fără cunoaşterea unei astfel de deveniri, receptorii nu ar fi în stare să evalueze ce se doreşte să se înfăptuiască.

Sufletele ce tânjesc după cunoştinţe spirituale, care s-au îndreptat spre Rudolf Steiner, au fost materialul uman ce i-a fost oferit de către destin, cu care trebuia să lucreze, din ale cărui necesităţi şi avându-l ca premisă el avea să modeleze ceea ce putea deveni, pe baza unei construcţii fundamentate pe cunoaştere, ştiinţa iniţierii. Din cauza inerţiei epocii faţă de spirit, era necesar să-i smulgi acesteia oameni care să poată deveni punţi pentru necesităţile viitorului.

Cel mai greu a fost să fie trezit simţul pentru libertatea interioară şi starea de a-fi-raportat-la-sine-însuşi într-o responsabilitate proprie. Cu luarea în considerare a acestui scop, Rudolf Steiner nu a vrut să fie pentru oameni nimic altceva decât instructor şi – acolo unde era rugat în acest sens – sfătuitor, trezitor de impulsuri umane spirituale. El a putut deveni un interpret al faptelor spirituale pentru că gândirea şi vederea sa erau saturate de viaţă şi se desfăşurau cu forţa unui organism natural. Opera sa spirituală se află în faţa noastră: unitatea restabilită a ştiinţei, artei şi religiei.

Maria Steiner (1931)