Rudolf Steiner

ŞTIINŢA OCULTĂ

GA 13

EVOLUŢIA LUMII ŞI OMUL

partea 1

Din cele spuse anterior a reieşit că entitatea omului este alcătuită din cele patru mădulare: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi eul. Eul lucrează în cadrul celorlalte trei mădulare şi le transformă. Prin aceste prelucrări iau naştere, pe o treaptă inferioară: sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii şi sufletul conştienţei. Pe o treaptă superioară a existenţei umane se formează: sinea spirituală, spiritul vieţii şi omul-spirit. Aceste mădulare ale naturii umane se află în cele mai variate relaţii cu întregul Cosmos. Şi evoluţia ei este legată de evoluţia Cosmosului. Prin studierea acestei evoluţii se obţine o pătrundere în tainele mai profunde ale entităţii umane.

Este limpede că viaţa omului are relaţii în cele mai variate direcţii cu ambianţa sa, cu locul unde îşi are reşedinţa, unde el se dezvoltă. Şi ştiinţa exterioară a fost forţată să ajungă, prin faptele observate, la concluzia că Pământul însuşi, acest loc de reşedinţă al omului în sensul cel mai larg, a parcurs o evoluţie. Ştiinţa se referă la stări din existenţă ale Pământului în care încă nu a trăit un om în forma sa actuală. Ea arată cum omenirea s-a dezvoltat încet şi treptat de la stări culturale simple la relaţiile contemporane. Aşadar, şi această ştiinţă ajunge la concluzia că ar exista o legătură între evoluţia omului şi aceea a astrului pe care-l ocupă Pământul.

Ştiinţa spiritului* urmăreşte această legătură prin acea cunoaştere care-şi ia faptele din percepţia mai extinsă, obţinută prin organele spirituale. Ea urmăreşte omul în sens retrospectiv, în devenirea sa. Ei i se arată că fiinţa propriu-zis spirituală, interioară a omului a parcurs o serie de vieţi pe acest Pământ. În felul acesta însă cercetarea spiritului ajunge la un moment foarte îndepărtat în trecut în care această fiinţă interioară a omului a păşit pentru prima oară într-o viaţă exerioară în sensul actual. În această primă încorporare terestră, eul a început să fie activ în cadrul celor trei corpuri, corpul astral, corpul eteric şi corpul fizic. Şi apoi a luat cu sine rodul acestei lucrări în viaţa următoare.

* Ştiinţa spiritului este aici sinonimă cu „ştiinţa ocultă“, cu cunoaşterea suprasensibilă, după cum reiese din context.

Dacă se înaintează cu contemplarea retrospectiv, în modul arătat până la acel moment, devii conştient că eul găseşte în faţa sa un stadiu final, în cadrul căruia cele trei corpuri, corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral, sunt deja dezvoltate şi au o legătură coerentă. Eul se leagă pentru prima dată cu entitatea alcătuită din aceste trei corpuri. Din acest moment, eul participă la dezvoltarea în continuare a celor trei corpuri. Mai înainte, ele au evoluat fără un asemenea eu uman până la treapta când l-au întâlnit.

Ştiinţa spiritului trebuie să înainteze acum retrospectiv, dacă vrea să răspundă la următoarele întrebări: Cum au putut să ajungă cele trei corpuri până la acea treaptă a evoluţiei pe care să poată prelua în ele un eu?; Cum a devenit acest eu?; Cum a ajuns eul să poată acţiona în cadrul acestor corpuri?

Se poate răspunde la aceste întrebări numai dacă se urmăreşte devenirea însăşi a planetei Pământ în sensul ştiinţei spiritului. Printr-o astfel de cercetare se ajunge la originea planetei Pământ. Un mod de observare care construieşte numai pe faptele percepute fizic nu poate ajunge până la concluziile care pot spune ceva despre originea Pământului. Cine se foloseşte de astfel de concluzii ajunge la rezultatul că tot ce este materie a Pământului s-ar fi format dintr-o nebuloasă primordială. Nu este sarcina acestei scrieri să intre în detaliul unor asemenea reprezentări. Căci cercetarea spiritului nu ia în considerare numai procesele materiale ale evoluţiei Pământului, ci înainte de orice cauzele spirituale care se află dincolo de ceea ce ţine de materie. Când ai în faţa ta un om care ridică o mână, acest gest te poate incita la două feluri de observaţii. Se poate cerceta mecanismul braţului şi al organismului şi să se urmărească descrierea procesului aşa cum se desfăşoară el fizic. Dar, privirea spirituală se poate îndrepta şi asupra a ceea ce se petrece în sufletul omului şi care formează determinanta sufletească care duce la ridicarea mâinii. Într-un mod asemănător, cercetătorul instruit prin percepţia spirituală vede dincolo de toate fenomenele lumii fizic-sensibile fenomene spirituale. Pentru el, toate transformările ce au loc în materia planetei Pământ sunt manifestările unor forţe spirituale aflate dincolo de materie. Când însă o astfel de observare spirituală pătrunde tot mai adânc în viaţa Pământului, ea ajunge la un moment al evoluţiei în care tot ce este material abia începe să existe. Această materialitate se dezvoltă din spiritualitate. Mai înainte nu a existat decât spiritualul. Prin această observare se conştientizează spiritualul şi se vede cum acesta se densifică parţial, devenind materie. Avem de-a face cu un proces care pe o treaptă superioară se desfăşoară ca şi cum am observa un vas cu apă în care treptat, datorită unei răciri dirijate cu mare grijă, se formează bucăţi de gheaţă. Aşa cum vedem formându-se, densificându-se din ceea ce până acum fusese numai apă, gheaţa, la fel se poate urmări cum din spiritualul anterior se densifică lucrurile, fenomenele şi entităţile materiale. Aşa s-a dezvoltat planeta Pământ dintr-o fiinţă universală spirituală; şi tot ce este legat material de această planetă s-a densificat din ceea ce mai înainte era legat spiritual cu el. Dar nu trebuie să ne imaginăm că a existat un timp în care tot ce este spiritual s-a transformat în materie; în aceasta din urmă avem de-a face întotdeauna numai cu părţi transformate ale spiritualului originar. Spiritualul rămâne şi în timpul perioadei de evoluţie materială principiul care dirijează şi conduce.

Este clar că acel mod de reprezentare care vrea să ţină seama numai de fenomenele fizice sensibile – şi de ceea ce raţiunea poate desprinde din aceste fenomene – nu poate spune nimic despre spiritualul de care discutăm. Să admitem că ar exista o fiinţă înzestrată cu simţuri care nu poate percepe decât gheaţa, nu şi starea mai fină a apei din care se formează gheaţa prin răcire. Pentru o astfel de fiinţă apa nu ar exista; pentru ea ar fi ceva de perceput cu privire la apă abia după ce părţi din ea s-au transformat în gheaţă. Pentru un om, spiritualul aflat dincolo de fenomenele terestre ar rămâne ascuns dacă acesta nu vrea să valorizeze decât ceea ce este prezent pentru simţurile fizice. Şi dacă din faptele fizice pe care le percepe în prezent trage concluzii corecte cu privire la timpuri mai vechi ale planetei Pământ el ajunge numai până la acel moment al evoluţiei în care spiritualul existent anterior s-a densificat parţial în materie. Acest spiritual anterior este tot atât de puţin conştientizat de o astfel de abordare ca şi spiritualul care, invizibil, acţionează şi în prezent dincolo de materie.

Abia în ultimele capitole ale acestei scrieri vom putea vorbi de căile prin care omul îşi însuşeşte facultatea de a privi retrospectiv la acele stări ale Pământului de care este vorba aici. Pentru moment să spunem, tangenţial, că pentru cercetarea spirituală faptele unui trecut extrem de îndepărtat nu au dispărut. Când o fiinţă ajunge la o existenţă corporală, o dată cu moartea sa corporală dispare ceea ce este material. Nu în acelaşi mod „dispar“ forţele spirituale care au scos din sine acest lucru de natură corporală. Ele îşi lasă urmele, imaginile lor exacte în fundamentul spiritual al lumii. Iar cel care poate să-şi ridice, prin lumea vizibilă, percepţia până la cea invizibilă ajunge în final la ceva asemănător unei grandioase panorame spirituale în care sunt consemnate toate fenomenele trecute ale lumii. Aceste urme netrecătoare a tot ce este spiritual pot fi numite Cronica Akasha; desemnăm ca entitate Akasha ceea ce rămâne spiritual din curgerea evenimentelor în Univers, în opoziţie cu formele trecătoare ale curgerii aceloraşi evenimente. Trebuie să spunem, din nou, că cercetările în planul suprasensibil al existenţei nu pot fi întreprinse decât cu ajutorul percepţiei spirituale, aşadar, în domeniul abordat aici, numai prin citirea Cronicii Akasha. Totuşi şi în acest caz este valabil ceea ce am mai spus în această scriere. Faptele suprasensibile pot fi cercetate numai prin percepţie suprasensibilă; după ce au fost cercetate şi după ce au fost comunicate de ştiinţa suprasensibilului, ele pot fi înţelese de gândirea obişnuită, dacă aceasta se vrea cu adevărat obiectivă. În cele ce urmează vom prezenta stările evolutive ale Pământului în sensul cunoaşterii suprasensibile. Vom urmări transformările planetei noastre până la starea de viaţă în care se află în prezent. Dacă cineva studiază ce are în faţă în prezent numai prin percepţia cu ajutorul simţurilor şi apoi preia în sine ce spune cunoaşterea suprasensibilă despre felul cum a evoluat acest prezent într-un trecut primordial foarte îndepărtat, îşi poate spune cu o gândire cu adevărat liberă de prejudecăţi: În primul rând, ceea ce raportează această cunoaştere este perfect logic; în al doilea rând pot să înţeleg că lucrurile au devenit aşa cum le văd în prezent, dacă admit că cele comunicate de cercetarea suprasensibilă sunt corecte. Prin „logic“ nu înţelegem, bineînţeles, în acest context, că în cadrul unei expuneri oarecare a cercetării suprasensibile nu ar putea fi incluse erori în privinţa logicii. Şi aici trebuie vorbit despre „logic“ în acelaşi fel în care se vorbeşte în viaţa obişnuită a lumii fizice. Aşa cum în aceasta este valabilă cerinţa pentru o expunere logică cu toate că cei care prezintă un domeniu faptic pot comite erori logice, la fel se întâmplă şi în cercetarea suprasensibilă. Se poate chiar întâmpla ca un cercetător apt a percepe în domenile suprasensibile să facă erori în expunerea logică şi atunci cineva poate corecta un astfel de conferenţiar, chiar dacă el nu percepe în plan suprasensibil, dar are facultatea unei gândiri sănătoase. Dar în esenţă nu poate fi obiectat împotriva logicii folosite în cercetarea suprasensibilă. Şi nu este nevoie să mai subliniem că împotriva faptelor înseşi nu se poate aduce nici o obiecţie din motive exclusiv logice. Aşa cum în domeniul lumii fizice nu se poate dovedi niciodată în mod logic dacă există sau nu o balenă, ci numai cu simţul vederii, tot astfel şi faptele suprasensibile pot fi recunoscute numai prin percepţie spirituală. Dar nu poate fi subliniat îndeajuns că pentru cel ce cercetează domenii suprasensibile este o necesitate, înainte ca el să vrea să se apropie prin percepţie proprie de lumile spirituale, să-şi facă o părere cu ajutorul logicii şi prin aceea că el recunoaşte cum lumea manifestată, sensibilă apare ca fiind inteligibilă, când plecăm de la premisa corectitudinii comunicărilor ştiinţei oculte. Dacă se minimalizează calea pregătitoare descrisă, orice trăire în lumea suprasensibilă rămâne o tatonare nesigură, ba chiar periculoasă. Din acest considerent, în scrierea de faţă vor fi comunicate mai întâi faptele suprasensibile ale evoluţiei Pământului, înainte de a vorbi despre calea cunoaşterii suprasensibile. Trebuie acordată toată atenţia faptului că un om care îşi deschide accesul prin pură gândire la ceea ce cunoaşterea suprasensibilă are de spus nu se află în nici un fel în situaţia celui care ascultă o poveste despre un fenomen fizic pe care el nu-l poate vedea. Căci gândirea pură este ea însăşi o activitate suprasensibilă. Ca fapt sensibil, ea nu poate conduce prin ea însăşi la fenomene suprasensibile. Când însă această gândire este aplicată fenomenelor suprasensibile redate prin concepţia suprasensibilă, atunci ea se dezvoltă prin ea însăşi în lumea suprasensibilă. Şi una din cele mai bune căi de a ajunge la percepţie proprie în plan suprasensibil este chiar aceea de a te dezvolta în lumea superioară, prin aplicarea gândirii la cele comunicate de cunoaşterea suprasensibilă. O astfel de pătrundere este legată de cea mai mare claritate. Din această cauză o anumită orientare în cercetare aparţinând ştiinţei spiritului consideră această gândire ca fiind cea mai solidă primă treaptă dintre toate instruirile de ştiinţă a spiritului. – Trebuie să fie bine înţeles faptul că în această scriere nu vor fi făcute referinţe la toate detaliile evoluţiei Terrei, care sunt percepute în spirit pentru a arăta punct cu punct cum sunt ele confirmate în manifestări. Nu aceasta a fost intenţia noastră când am spus că ascunsul poate fi verificat pretutindeni în efectele sale manifestate. Există părerea că pentru om poate deveni inteligibil şi luminos pas cu pas tot ce-i iese în întâmpinare când îşi plasează fenomenele revelate în lumina pe care i-o mijloceşte ştiinţa ocultă. Numai în anumite locuri vom face, în expunerile următoare, pentru ilustrare, referiri la confirmări ale ascunsului prin ceea ce este revelat, pentru a arăta cum putem s-o facem, în urmărirea practică a vieţii, pretutindeni.

*

În sensul cercetării de ştiinţă a spiritului de care am vorbit mai sus, prin urmărirea retrospectivă a evoluţiei Pământului se ajunge la o stare spirituală a planetei noastre. Dacă însă se continuă această cale, se află că acel spiritual fusese mai înainte într-un fel de încorporare fizică. Se ajunge, aşadar, la o stare planetară fizică trecută, care mai târziu s-a spiritualizat şi apoi, printr-o nouă materializare, s-a transformat în Pământul nostru. Pământul nostru se prezintă, aşadar, ca o reîncorporare a unei planete străvechi. Dar ştiinţa spiritului poate merge şi mai departe în trecut. Şi ea găseşte atunci întregul proces repetat încă de două ori. Aşadar, Pământul nostru a parcurs trei stări planetare premergătoare, separate între ele prin stări intermediare spiritualizate. Însă, când urmărim în mod retrospectiv încorporările, de fiecare dată constatăm că aspectul fizic este din ce în ce mai rafinat. Pentru expunerea care va urma, foarte la îndemână se află următoarea obiecţie: Cum poate o forţă de raţionare sănătoasă să accepte stări ale Universului aflate într-un trecut atât de îndepărtat? În faţa acestei obiecţii trebuie spus că pentru cel care poate privi cu deplină înţelegere la spiritualul actualmente ascuns în ceea ce este manifestat în planul sensibil nici pătrunderea în stări evolutive anterioare, oricât ar fi ele de îndepărtate, nu poate reprezenta ceva imposibil. Numai pentru cei care nu recunosc acest spiritual ascuns discuţia despre evoluţie la care ne referim îşi pierde orice sens. Pentru cei care-l recunosc, în aspectul stării actuale este dat şi ceea ce a fost anterior, după cum în aspectul omului de cincizeci de ani este inclus şi acela al copilului de un an. Da, se poate spune, dar alături de oamenii de cincizeci de ani există şi copii de un an precum şi toate stadiile de tranziţie. Acest lucru este adevărat, dar tot atât de adevărată este şi evoluţia spiritualului la care ne referim aici. Cine ajunge în acest domeniu la o judecată corespunzătoare, acela recunoaşte şi faptul că în observarea stadiului actual, care include şi spiritualul pe lângă treptele existenţei care s-au succedat până la perfecţiunea stadiului evolutiv al prezentului, s-au păstrat şi stările evolutive ale trecutului, aşa cum lângă oamenii de cincizeci de ani sunt prezenţi şi copiii de un an. În cadrul desfăşurării evenimentelor prezentului se poate vedea desfăşurarea primordială, dacă se vor separa diferitele stadii evolutive succesive.

Omul apare în forma în care se dezvoltă în prezent abia în cea de a patra încarnare planetară descrisă, pe Pământul propriu-zis. Esenţialul este că omul este alcătuit din patru mădulare: corp fizic, corp al vieţii, corp astral şi eu. Totuşi, această formă nu ar fi putut apărea dacă nu ar fi fost pregătită prin evenimentele evoluţiei anterioare. Această pregătire s-a făcut prin aceea că în cadrul încorporării anterioare s-au dezvoltat fiinţe care aveau trei din cele patru mădulare umane: corp fizic, corp eteric, corp astral. Aceste fiinţe, care într-o anumită privinţă pot fi numite strămoşi ai omului, nu aveau încă un eu, dar celelalte trei mădulare şi legăturile dintre ele s-au dezvoltat atât de mult, încât s-au maturizat pentru a prelua mai târziu eul. În felul acesta strămoşul omului a atins, în încarnarea planetară anterioară, o anumită maturitate a celor trei mădulare ale sale. Această stare a trecut într-un stadiu spiritual. Din starea spiritualizată s-a format apoi o nouă stare planetară fizică, cea a Pământului. În aceasta erau cuprinşi, ca nişte germeni, strămoşii maturizaţi ai omului. Prin faptul că întreaga planetă a trecut printr-o spiritualizare şi a apărut într-o formă nouă, ea a oferit germenilor pe care-i conţinea, având corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral, nu numai ocazia de a se dezvolta până la nivelul atins anterior ci şi o altă posibilitate, aceea ca, după ce au atins acel nivel, să ajungă şi mai sus, prin preluarea eului. Dezvoltarea Pământului se realizează în două etape. Într-o primă perioadă Pământul însuşi apare ca reîncarnare a stadiului planetar anterior. Această stare se datorează spiritualizării interpuse, o stare superioară celei a încarnării anterioare. Pământul conţine în sine germenii strămoşilor omului din planeta anterioară. Aceştia se dezvoltă mai întâi până la nivelul pe care-l avuseseră deja. Când au atins acel nivel, prima perioadă se încheie. Însă datorită treptei proprii superioare de evoluţie, Pământul poate aduce acum germenii la un nou stadiu, îi face apţi pentru primirea eului. A doua etapă a evoluţiei Pământului este aceea a desfăşurării eului în corpul fizic, în corpul eteric şi în corpul astral.

Aşa cum în acest fel omul este adus, prin evoluţia Pământului, cu o treaptă mai sus, tot astfel s-a întâmplat şi în încarnările planetare anterioare. Căci încă în prima dintre aceste încarnări a fost prezent ceva din om. Acest lucru aruncă o lumină asupra entităţii umane actuale, când se urmăreşte retrospectiv evoluţia acesteia până în trecutul primei încarnări. În cercetarea suprasensibilă, această primă încarnare planetară poate fi numită Saturn; a doua Soare; a treia Lună; a patra este Pământul. Reţineţi că aceste denumiri nu trebuie să fie asociate în nici un fel cu numele folosite pentru elementele sistemului solar actual. Saturn, Soare şi Lună denumesc formele trecute de dezvoltare parcurse de Pământ. Despre legătura acestor lumi ale trecutului cu corpurile cereşti care alcătuiesc sistemul solar actual vom vorbi în expunerile următoare. Tot atunci se va vedea şi de ce au fost alese aceste nume.[Obs.1]

Când se descriu condiţiile din timpul celor patru reîncarnări planetare, aceasta nu se poate face decât în mod schematic. Căci procesele, entităţile şi destinele lor sunt la fel de variate pe Saturn, Soare şi Lună ca pe Pământ. Din această cauză, în descrieri nu pot fi redate, cu privire la aceste condiţii, decât caracteristici izolate, ceea ce are ca scop ilustrarea felului în care stările Pământului s-au format din cele anterioare. Trebuie să ţinem seama şi că aceste stări devin cu atât mai diferite de cele actuale cu cât ne îndepărtăm mai mult în trecut. Totuşi ele pot fi descrise numai pentru că se folosesc reprezentările preluate de la condiţiile actuale ale Pământului. Astfel, când vorbim, de exemplu, despre lumină sau căldură sau despre alte lucruri asemănătoare pentru aceste stări timpurii nu trebuie ignorat că prin acestea nu sunt înţelese exact aceleaşi lucruri pe care le denumim azi cu termenii lumină şi căldură. Cu toate acestea un asemenea mod de desemnare este corect deoarece pentru cel ce observă suprasensibilul pe primele trepte ale evoluţiei apare ceva din care a ieşit în prezent lumina şi căldura. Cel care urmăreşte descrierile făcute astfel va putea prelua corect din contextul în care sunt plasate aceste lucruri ce reprezentări trebuie obţinute pentru a avea imagini şi analogii caracteristice ale faptelor care s-au desfăşurat într-un trecut îndepărtat.

Această descriere este foarte importantă pentru a cunoaşte acele stări planetare care au premers încorporării Luna. În timpul acesteia au predominat condiţii care prezintă o anumită asemănare cu cea terestră. Cine vrea să facă o descriere a acestor condiţii găseşte anumite puncte de sprijin în asemănările cu prezentul, pentru a exprima percepţiile din suprasensibil în reprezentări clare. Altfel stau lucrurile când sunt descrise evoluţiile etapelor Saturn şi Soare. Ceea ce se prezintă observaţiei suprasensibile în acest caz este în cel mai înalt grad diferit de obiectele şi entităţile care aparţin în prezent ambianţei omului. Aceste deosebiri fac ca aducerea acestor fapte ale timpului străvechi în conştienţa suprasensibilă să fie deosebit de greu de realizat. Întrucât însă entitatea umană actuală nu poate fi înţeleasă dacă nu se merge retrospectiv până la starea Saturn, descrierea trebuie totuşi făcută. Desigur, o astfel de descriere nu va putea fi greşit înţeleasă de acela care are în atenţia sa faptul că există o astfel de dificultate, ceea ce face ca unele din lucrurile spuse să fie în mod necesar mai mult un fel de aluzie şi o trimitere la faptele corespunzătoare decât o descriere precisă.

S-ar putea totuşi găsi o contradicţie între cele spuse aici şi în continuare şi ceea ce am spus cu privire la existenţa stărilor anterioare în prezent. S-ar putea emite părerea că nicăieri nu ar putea fi găsit alături de starea Pământului actual o stare anterioară Saturn, Soare şi Lună sau chiar o formă umană, aşa cum a fost prezentă în cadrul acestor stări trecute. Desigur, alături de oamenii actuali nu aleargă oameni Saturn, Soare sau Lună aşa cum în jurul oamenilor de cincizeci de ani aleargă copii de trei ani. Dar în componenţa oamenilor Terrei stările omeneşti anterioare sunt perceptibile în suprasensibil. Pentru a recunoaşte acest lucru este suficient să-ţi fi însuşit aptitudinea de a extinde capacitatea de a deosebi la scara condiţiilor vieţii. Aşa cum lângă omul de cincizeci de ani se află copii de trei ani, tot astfel sunt prezenti lângă omul viu cadavrul, omul adormit şi omul care visează. Şi chiar dacă aceste forme ale entităţii umane nu arată nemijlocit aşa cum sunt ele, ca diferitele trepte ale evoluţiei, o concepţie corespunzătoare vede totuşi în aceste forme treptele amintite.

Dintre cele patru mădulare actuale ale entităţii umane, corpul fizic este cel mai vechi. Este şi cel care în felul lui a atins cea mai mare perfecţiune. Cercetarea suprasensibilă arată că acest mădular era deja prezent în timpul evoluţiei saturniene. Vom arăta că forma pe care o avea acest corp fizic pe Saturn era ceva cu totul diferit de corpul fizic uman actual. Corpul fizic uman terestru poate exista în natura sa numai pentru că este legat de corpul eteric, de corpul astral şi de eu, aşa cum am spus în primele părţi ale acestei scrieri. Un asemenea ansamblu încă nu exista pe Saturn. Atunci corpul fizic parcurgea prima sa treaptă de evoluţie fără a-i fi încorporate un corp eteric, un corp astral sau un eu. În cursul evoluţiei Saturn el s-a maturizat în vederea primirii unui corp eteric sau al vieţii. Pentru aceasta Saturn a trebuit mai întâi să se spiritualizeze şi să se reîncarneze ca Soare. În timpul acestei încarnări s-a desfăşurat din nou, ca dintr-un germene rămas, ceea ce devenise pe Saturn corpul fizic; şi abia aici el s-a putut pătrunde de un corp eteric. Prin integrarea unui corp eteric, corpul fizic şi-a schimbat natura; el a fost ridicat la o a doua treaptă de perfecţiune. Ceva asemănător s-a întâmplat în timpul evoluţiei în stadiul Lună. Precursorul omului, aşa cum a evoluat de la Soare la Lună, şi-a încorporat în acest stadiu un corp astral. Prin aceasta corpul eteric a fost şi el modificat; el se afla acum pe a doua treaptă de perfecţionare. Pe Pământ precursorului uman, alcătuit din corp fizic, corp eteric şi corp astral, i-a fost încorporat eul. Prin aceasta, corpul fizic a atins cel de al patrulea grad de perfecţiune, corpul eteric cel de al treilea, corpul astral cel de al doilea; eul se află abia pe prima sa treaptă de existenţă.

Dacă te dăruieşti într-un mod obiectiv, lipsit de prejudecăţi observării omului, nu vor rezulta dificultăţi în a-ţi reprezenta corect aceste grade diferite de perfecţionare ale fiecărui mădular luat în parte. Este suficient să compari în această privinţă corpul fizic cu corpul astral. Cu siguranţă corpul astral se află, ca element sufletesc, pe o treaptă de evoluţie superioară dezvoltării corpului fizic. Când, în viitor, primul se va fi perfecţionat, va însemna pentru totalitatea omului mult mai mult decât corpul fizic actual. Totuşi, în felul său, acesta a atins un anumit grad de superioritate. Meditaţi asupra structurii inimii realizată în sensul celei mai mari înţelepciuni, la structura-minune a creierului etc., ba chiar şi a unui fragment osos, de exemplu capătul superior al femurului. În acest capăt de os se găseşte o construcţie în reţea sau un schelet articulat legic din trabecule osoase fine. Totul este asamblat în aşa fel încât, cu folosirea unui minimum de material, să se obţină efectul cel mai favorabil asupra suprafeţelor articulaţiei, de exemplu repartiţia cea mai judicioasă a frecării şi prin aceasta un mod de mobilitate corect. În felul acesta, în diferite părţi ale corpului uman se găsesc cele mai chibzuite amenajări. Iar cine ia în considerare şi armonia existentă în coacţionarea părţilor la realizarea întregului, va înţelege cu siguranţă că este corect să se vorbească despre perfecţionarea acestui mădular al entităţii umane. Pe lângă aceasta, nu se ia în considerare faptul că în anumite părţi pot apărea manifestări necorespunzătoare sau chiar anomalii în structuri şi amenajări. Se va putea spune chiar şi că astfel de anomalii sunt într-o anumită privinţă numai partea de umbră necesară a luminii plină de înţelepciune care este revărsată asupra întregului organism fizic. Iar acum să comparăm cu acesta corpul astral ca purtător al plăcerii şi suferinţei, al dorinţelor şi pasiunilor. Câtă nesiguranţă domneşte în el cu privire la plăcerea şi suferinţa care sunt contrarii scopurilor superioare ale omului; câte dorinţe şi pasiuni adeseori fără sens nu se desfăşoară aici. Corpul astral este, de fapt, pe cale de a obţine armonia şi fermitatea interioare care se întâlnesc deja în corpul fizic. Tot astfel s-ar putea arăta cum corpul eteric se arată mai perfect decât corpul astral, dar mai imperfect decât cel fizic. Şi, nu mai puţin, se va prezenta unei contemplări corespunzătoare faptul că nucleul propriu al entităţii umane, eul, se află în prezent abia la începutul evoluţiei. În ce măsură şi-a realizat eul sarcina sa de a transforma celelalte mădulare ale entităţii umane pentru ca acestea să fie o revelaţie a propriei sale naturi? Ceea ce rezultă în felul acesta chiar şi pentru o observare exterioară va fi întărit pentru cunoscătorul ştiinţei oculte şi prin altceva. S-ar putea invoca posibilitatea îmbolnăvirilor corpului fizic. Ştiinţa spiritului este în măsură să arate că o mare parte din îmbolnăviri provin din faptul că inversiunile, rătăcirile din corpul astral se transmit corpului eteric şi pe calea ocolită a acestuia ele distrug armonia, în sine perfectă, a corpului fizic. Legătura mai adâncă la care, în acest loc, putem face numai o referire şi motivul adevărat al multor procese patologice se sustrag observării ştiinţifice care vrea să se limiteze numai la faptele sensibile fizice. În cele mai multe cazuri lucrurile se vădesc a fi de aşa natură încât o vătămare a corpului astral nu atrage după sine fenomene patologice ale corpului fizic în aceeaşi viaţă în care s-a produs dauna, ci abia într-o viaţă ulterioară. Din această cauză, legile luate aici în considerare au importanţă numai pentru cel care poate admite o repetare a vieţii umane. Dar chiar dacă nu vrei să ştii despre astfel de lucruri cu pătrunderi mai adânci în problemă, reiese totuşi din observarea obişnuită a vieţii că omul se dedă prea multor savurări şi pofte care subminează armonia corpului fizic. Iar dorinţa, pofta, pasiunea ete. nu-şi au sediul în corpul fizic, ci în cel astral. Acesta din urmă este, în multe privinţe, încă atât de imperfect încât poate distruge armonia corpului fizic. – Să atragem şi aici atenţia că aceste expuneri nu au ca scop să dovedească cele afirmate de ştiinţa spiritului despre dezvoltarea celor patru mădulare ale entităţii umane. Dovezile se preiau din cercetarea spirituală care ne arată cum corpul fizic are în urma sa trecerea prin patru etape de transformări, spre grade superioare de perfecțiune, iar celelalte mădulare au, în felul arătat mai înainte, mai puţine. Aici am vrut să facem numai o aluzie la faptul că aceste comunicări ale cercetării spirituale se referă la realităţi care se arată în efectele lor asupra gradelor de perfecţiune ale corpului fizic, ale corpului eteric etc., ce pot fi observate şi în exterior.

Dacă vrem să ne facem o reprezentare ca imagine apropiată de realitate a condiţiilor din etapa evoluţiei saturniene, trebuie luat în considerare faptul că în acea perioadă – în esenţă – nu exista încă nimic din lucrurile şi creaturile care aparţin în prezent Pământului şi care sunt repartizate regnurilor mineral, vegetal şi animal. Fiinţele acestor trei regnuri s-au format abia în perioade mai târzii ale evoluţiei. Dintre fiinţele perceptibile fizic astăzi, numai omul era prezent pe atunci şi din el numai corpul fizic, în felul descris de noi. Nici în prezent Pământului nu îi aparţin numai fiinţele regnurilor mineral, vegetal, animal şi uman, ci şi alte fiinţe care nu se manifestă într-o corporalitate fizică. Asemenea entităţi erau prezente şi în evoluţia Saturn. Iar activitatea lor pe scena Saturn a avut ca urmare evoluţia ulterioară a omului.

Îndreptaţi-vă acum organele spirituale de percepţie nu asupra începutului şi sfârşitului, ci asupra perioadei mijlocii de evoluţie a acestei încarnări Saturn: vi se va arăta o stare care în principal era alcătuită numai din căldură. Nimic gazos, nimic fluid sau chiar componente solide nu pot fi găsite. Toate aceste stări apar abia în încorporările ulterioare. Să admitem că o fiinţă umană având organele de simţ actuale s-ar apropia ca observator de această stare Saturn. Nimic din toate impresiile senzoriale pe care le poate avea nu l-ar întâmpina aici în afara senzaţiei de căldură. Să presupunem că o astfel de fiinţă s-ar apropia de acest Saturn. Ar percepe, atunci când ar ajunge în partea de spaţiu pe care-l ocupă, că acesta are o altă stare calorică decât ambianţa lui spaţială. Dar ar vedea că această porţiune de spaţiu cald nu este uniformă, ci alternează în modul cel mai variat părţi mai calde şi părţi mai reci. Pe anumite linii ar fi percepută o căldură radiantă. Nu numai că astfel de linii ar fi pur şi simplu extinse într-o direcţie, dar prin diferenţele de temperatură iau naştere anumite forme neregulate. Ar avea în faţa sa nişte fiinţe cosmice în stări schimbătoare, alcătuite numai din căldură.

Pentru omul actual trebuie să existe dificultăţi în reprezentarea a ceva alcătuit numai din căldură, întrucât el nu este obişnuit să considere căldura ca fiind ceva în sine, ci s-o perceapă numai ca pe o calitate legată de corpuri gazoase, fluide sau solide; căldura desemnează însă numai o stare în care se află una dintre aceste trei forme corporale. Când cele mai mici părţi ale unui gaz sunt în mişcare, aceasta este percepută drept căldură. Unde nu există gaz, nu poate exista o astfel de mişcare, aşadar nici căldură. Pentru cercetătorul de ştiinţă a spiritului problema se pune în alt fel. Pentru el căldura este ceva despre care vorbeşte în acelaşi sens în care vorbeşte despre gaz, fluid sau despre corpul solid. Pentru el căldura este o substanţă mai fină decât un gaz. Iar acesta nu este altceva decât căldura densificată în sensul în care fluidul este abur densificat sau solidul un lichid densificat. În felul acesta omul care a aderat la ştiinţa spiritului vorbeşte despre corpuri de căldură sau corpuri calorice la fel cum vorbeşte de corpuri gazoase şi corpuri în formă de abur. Este însă necesar să se admită că există percepţie sufletească, când se doreşte urmărirea în acest domeniu a cercetătorului spiritului. În lumea dată simţurilor fizice, căldura este reprezentată exclusiv ca stare a solidului, lichidului sau gazosului; dar această stare este, în fapt, numai partea exterioară a căldurii sau şi efectul ei. Fizicienii nu vorbesc decât despre acest efect al căldurii, nu despre natura interioară a acesteia. Să încercăm să facem abstracţie de orice efect al căldurii pe care-l primim prin corpuri exterioare şi să ne actualizăm trăirea interioară pe care o avem când auzim cuvintele: „Mă simt cald“, „Mă simt rece“. Doar această trăire interioară poate furniza o reprezentare a ceea ce era Saturn în perioada evolutivă descrisă mai sus. Am fi putut parcurge întreaga porţiune de spaţiu ocupat de acesta dar nu am fi găsit nici un gaz care să fi exercitat vreo presiune, nici un fel de corpuri solide sau lichide de la care să fi putut primi o impresie luminoasă oarecare. Dar în orice punct al spaţiului ar fi simţit interior (fără nici o impresie din afară): Aici este un anumit grad de căldură.

Într-un corp ceresc având o astfel de caracteristică nu există condiţii pentru fiinţele animale, vegetale şi minerale ale perioadei actuale. (Din această cauză este necesar să observăm că cele spuse mai sus nu ar putea, de fapt, să aibă loc niciodată. Un om actual nu se poate constitui în observator al vechiului Saturn. Discuţia ar trebui folosită numai pentru clarificare.) Entităţile pe care le conştientizează cunoaşterea suprasensibilă la contemplarea lui Saturn se aflau pe o cu totul altă treaptă de evoluţie decât fiinţele actuale ale Pământului, perceptibile în plan sensibil. Cunoaşterii suprasensibile i se înfăţişează mai întâi fiinţe care nu aveau un corp fizic aşa cum îl are omul actual. Trebuie să ne ferim să ne gândim la corporalitatea fizică actuală a omului, când este vorba de „corp fizic“. Trebuie făcută o deosebire între corpul fizic şi corpul mineral. Un corp fizic este cel care este stăpânit de legile fizice care sunt observate în regnul mineral. Corpul uman al prezentului nu este stăpânit numai de astfel de legi fizice, ci în afară de aceasta este impregnat şi cu substanţe minerale. Despre un astfel de corp fizic-mineral încă nu poate fi vorba pe Saturn. Aici există numai o corporalitate fizică, guvernată de legi fizice; dar aceste legi se exteriorizează numai prin căldură. Aşadar, corpul fizic este un corp caloric fin, eteric. Întregul Saturn este alcătuit numai din astfel de corpuri calorice. Ele reprezintă prima structură a corpului uman fizic-mineral actual. Acesta s-a format din primul deoarece acestuia i-au fost înglobate substanţele gazoase, lichide şi solide formate abia mai târziu. Printre fiinţele care se aşază în faţa conştienţei suprasensibile în momentul în care aceasta focalizează starea Saturn şi despre care se poate vorbi ca despre locuitori ai lui Saturn, în afara omului, sunt, de exemplu, cele care nici nu aveau nevoie de un corp fizic. Mădularul cel mai de jos al entităţii lor era un corp eteric. În schimb, ele aveau un mădular în plus faţă de mădularele fiinţiale umane. Omul are ca mădular superior omul-spirit. Aceste fiinţe au un mădular ce se situează şi mai sus. Iar între corpul eteric şi omul-spirit ele au toate mădularele care se găsesc la om: corp astral, eu, sine spirituală şi Spiritul vieţii. Asa cum Pământul nostru este înconjurat de o atmosferă, aşa era şi Saturn; numai că în cazul acestuia era o „atmosferă“ de natură spirituală*. Ea era alcătuită din entităţile de care am vorbit mai sus şi din alte entităţi. Exista o interacţiune continuă între corpurile calorice ale lui Saturn şi fiinţele descrise. Acestea afundau mădularele lor fiinţiale în corpurile calorice ale lui Saturn. Şi deşi în aceste corpuri calorice nu exista viaţă, se exprima în ele viaţa celor ce trăiau în ambianţa lor. Ar putea fi comparate cu nişte oglinzi; numai că din ele nu se oglindeau imaginile fiinţelor vii numite, ci stările lor vitale. Pe Saturn nu s-ar fi putut descoperi nimic, totuşi el acţiona în mod vitalizator asupra ambianţei sale din spaţiul ceresc, întrucât retrimitea în aceasta ca un ecou viaţa care îi era transmisă. Întregul Saturn apărea ca o oglindă a vieţii cereşti. Entităţi foarte înalte, a căror viaţă Saturn o reiradia, pot fi numite Spirite ale înţelepciunii (în ştiinţa spiritului creştin ele poartă numele Kiriotetes, adică Dominări). Activitatea lor pe Saturn nu începe cu epoca mediană a evoluţiei acestuia. Într-un anumit sens, acum ea este deja încheiată. Înainte de a ajunge conştiente de oglindirea propriei lor vieţi în corpurile calorice ale lui Saturn, ele au trebuit să aducă aceste corpuri calorice la starea de a putea realiza reflectarea. Din această cauză, activitatea lor a demarat curând după începutul evoluţiei saturniene. Când s-a întâmplat aceasta, corporalitatea lui Saturn era încă o materialitate neorganizată care nu ar fi putut reflecta nimic. În timp ce contempli această materialitate neorganizată, te-ai transpus prin observarea spirituală la începutul evoluţiei saturniene. Ceea ce se poate observa nu are încă nimic din caracterul caloric de mai târziu. Putem vorbi numai despre o calitate care poate fi comparată cu voinţa umană. Nu este nimic altceva decât voinţă. Avem, aşadar, de-a face cu o stare exclusiv sufletească. Dacă urmărim de unde provine această voinţă, o vedem cum se naşte din efluviile unor entităţi înalte, care au evoluat în trepte ce pot fi numai bănuite, până la o astfel de înălţime, încât atunci când a început evoluţia lui Saturn ele puteau să reverse din propria lor fiinţă voinţa. De această voinţă se leagă activitatea Spiritelor înţelepciunii descrise mai înainte. Prin aceasta, voinţa, lipsită mai înainte de orice calitate, capătă proprietatea de a reflecta în spaţiul ceresc viaţa. Fiinţele care îşi simt fericirea de a revărsa voinţa la începutul evoluţiei lui Saturn le putem numi Spirite ale voinţei (în ştiinţa esoterică creştină ele sunt numite Tronuri).

* Un mod de vorbire foarte precis ar trebui, pentru a exprima exact trăirea interioară existentă în cercetarea spirituală, să spună, în loc de: „Saturn era înconjurat de o atmosferă“, „În timp ce cunoaşterea spirituală devine conştientă de Saturn, în faţa ei se înfăţişează şi o atmosferă a lui Saturn“ sau „se prezintă alte fiinţe cu diferite caracteristici“. Transpunerea în expresia: „aici există cutare sau cutare lucru“ trebuie să fie permisă, deoarece aceeaşi transpunere se găseşte şi în modelarea exprimării verbale pentru adevărata trăire sufletească în percepţiile sensibile, dar va trebui să reţinem acest lucru în legătură cu descrierea ce urmează. Acest lucru este aflat şi din contextul expunerii.

După ce, prin coacţionarea voinţei şi a vieţii, a fost atinsă o anumită treaptă de evoluţie a lui Saturn, începe acţiunea altor fiinţe care se găsesc şi ele de asemenea în ambianţa lui Saturn. Ele pot fi numite Spirite ale mişcării (denumirile creştine sunt: Dynamis, Virtuţi). Ele nu au nici corp fizic nici corp al vieţii sau eteric. Mădularul lor inferior este corpul astral. După ce corpurile saturniene au căpătat facultatea de a oglindi viaţa, această viaţă reflectată se poate pătrunde cu proprietăţile care îşi au sediul în corpurile astrale ale Spiritelor mişcării. Consecinţa acestui fapt este că se creează percepţia că exteriorizări de senzaţii, sentimente şi alte forţe sufleteşti asemănătoare ar fi lansate de pe Saturn în spaţiul ceresc. Întregul Saturn apare ca o fiinţă însufleţită care manifestă simpatii şi antipatii. Dar aceste exteriorizări de sentimente nu sunt nicidecum ale lui, ci ale acţiunilor sufleteşti ale Spiritelor mişcării. După ce şi această stare a durat un anumit timp începe activitatea altor fiinţe care sunt numite Spirite ale formei. Şi mădularul inferior al acestora este tot un corp astral, care însă se află la alt nivel de evoluţie decât acela al Spiritelor mişcării. În timp ce acesta nu comunică vieţii reflectate decât exteriorizarea unor senzaţii, corpul astral al Spiritelor formei (în terminologia creştină: Exusiai, Puteri) acţionează astfel încât exteriorizarea senzaţiilor este aruncată înapoi în spaţiul cosmic ca şi cum ar proveni de la fiinţe individuale. S-ar putea spune că Spiritele mişcării fac ca Saturn să apară ca o fiinţă însufleţită. Spiritele formei prezintă această viaţă ca fiind compusă din fiinţe vii individualizate, astfel încât Saturn apare acum ca un ansamblu de astfel de fiinţe. Pentru a ne forma o imagine, să ne închipuim o dudă sau o mură care este alcătuită din bobiţe izolate. Pentru cel care cercetează în suprasensibil, aşa este asamblat Saturn în epoca de evoluţie descrisă, din fiinţe Saturn izolate care nu au viaţă proprie şi nici suflet propriu, ci care reflectă viaţa şi sufletul locuitorilor lor. În această stare saturniană intervin acum fiinţe care au ca mădular inferior corpul astral, pe care l-au ridicat însă la un astfel de grad de evoluţie încât acţionează ca un eu uman actual. Prin aceste fiinţe eul priveşte din ambianţa lui Saturn în jos spre acesta. Şi el îşi comunică natura sa fiinţelor individualizate ale lui Saturn. În felul acesta ceva din Saturn este trimis în spaţiul cosmic, care apare ca acţiunea personalităţii umane în biosfera actuală. Fiinţele care produc acest efect, să le numim Spirite ale personalităţii (termenul creştin este Archai, Începătorii). Ele conferă particulelor corporale saturniene înfăţişarea caracterului de personalitate. Totuşi, pe Saturn nu este prezentă personalitatea, ci numai un fel de imagine în oglindă a personalităţii, coaja personalităţii. Adevărata personalitate o au Spiritele personalităţii din ambianţa lui Saturn. Prin faptul că Spiritele personalităţii fac să se reflecte fiinţa lor de către corpurile saturniene, li se comunică acestora acea materialitate fină care a fost descrisă mai înainte drept căldură. În întregul Saturn nu există nici o interioritate, dar Spiritele personalităţii recunosc imaginea interiorităţii proprii, în timp ce aceasta afluează sub formă de căldură dinspre Saturn.

Când toate acestea se realizează, Spiritele personalităţii se află pe treapta pe care se găseşte omul în prezent. Ele parcurg stadiul uman. Dacă vrem să înţelegem acest fapt fără nici un fel de prejudecăţi, trebuie să ne imaginăm că o fiinţă poate fi „om“ nu numai în forma pe care o are omul în prezent. Spiritele personalităţii sunt „oameni“ pe Saturn. Ele au ca mădular inferior nu corpul fizic, ci pe cel astral, împreună cu eul. Din această cauză, ele nu pot exprima trăirile acestui corp astral într-un corp fizic şi într-unul eteric, ca omul actual, dar ele nu numai că au un eu, ci şi ştiu despre acesta, întrucât căldura lui Saturn le aduce în conştienţă acest eu prin reflectare. Ele sunt „oameni“ în alte condiţii decât cele oferite de Pământ.

În continuare, în evoluţia lui Saturn urmează evenimente de altă natură decât cele de până acum. Până acum totul era reflectare a unei vieţi şi simţiri exterioare; de aici încolo începe un fel de viaţă interioară. În lumea saturniană începe o viaţă de lumină care ţâşneşte ca o flacără ici şi colo, pentru a se stinge din nou. Apare o licărire tremurătoare în unele locuri, în altele un fel de fulgere, ca nişte tresăriri. Corpurile de căldură ale lui Saturn încep să licărească, să strălucească, chiar să radieze. Prin faptul că s-a atins această treaptă a evoluţiei, apare din nou posibilitatea desfăşurării unei activităţi pentru anumite fiinţe. Acestea sunt cele pe care le putem desemna cu numele de Spirite ale focului (termenul creştin: Arhangeloi, Arhangheli). Aceste entităţi au, de fapt, un corp astral, dar pe treapta evolutivă descrisă a existenţei lor nu-i pot da nici un impuls acestuia; ele nu ar putea stârni nici un sentiment, nici o simţire, dacă n-ar putea acţiona asupra corpurilor de căldură ajunse la treapta descrisă a lui Saturn. Această acţiune le dă posibilitatea să-şi recunoască prin acţiunea exercitată propria lor existenţă. Ele nu pot să-şi spună: „Eu sunt aici“, ci eventual: „Ambianţa mea îmi conferă existenţa“. Ele percep, iar aceste percepţii constau din efectele luminoase descrise pe Saturn. Într-un anumit sens, ele sunt eul lor. Acestea le conferă un anumit fel de conştienţă. O putem numi conştienţă de imagini. Ne-o putem reprezenta dacă o legăm de conştienţa de vis umană; numai că trebuie s-o gândim ca având un grad la vivacitate mult mai mare decât în cazul visului uman şi că nu avem de-a face cu imagini de vis fără fiinţă, care vin şi trec, ci cu imagini care au o relaţie adevărată cu fenomenele luminoase de pe Saturn. În acest schimb dintre Spiritele de foc şi corpurile de căldură saturniene se încorporează evoluţiei germenii organelor de simţ umane produşi prin schimbul amintit. Organele prin care omul percepe astăzi lumea fizică se aprind în primele lor forme eterice. Fantome ale oamenilor care încă nu prezintă nimic altceva decât imaginile primordiale luminoase ale organelor de simţ devin recognoscibile pe Saturn pentru percepţia clarvăzătoare. Aşadar, aceste organe de simţ sunt rodul activităţii Spiritelor de foc; dar la geneza lor nu sunt implicate numai aceste spirite. În acelaşi timp cu Spiritele focului apar şi alte fiinţe pe scena lui Saturn, fiinţe care au ajuns atât de departe în evoluţia lor încât se pot folosi de acei germeni senzoriali pentru a privi procesele cosmice din viaţa lui Saturn. Sunt fiinţe ce pot fi socotite Spirite ale iubirii (în creştinismul esoteric, Serafimi). Dacă ele nu ar exista aici, Spiritele de foc nu ar putea avea starea de conştienţă descrisă mai sus. Ele privesc la procesele de pe Saturn cu o conştienţă care le face apte să transmită aceste imagini Spiritelor focului. Ele însele renunţă la toate avantajele pe care le-ar putea avea prin contemplarea proceselor de pe Saturn, la orice savurare, la orice bucurie; ele dăruiesc toate aceste lucruri pentru ca Spiritele focului să le poată avea.

Acestor evenimente le urmează o nouă perioadă a existenţei saturniene. Fenomenelor luminoase li se adaugă altele, noi. Multora, când li se povesteşte ceea ce se oferă aici cunoaşterii suprasensibile, li se pare că este o extravaganţă. În interior, Saturn este ca un fel de întreţesere de senzaţii gustative care se intersectează unele cu altele. În cele mai diferite părţi, se observă dulcele, amarul, acrul etc., iar spre exterior, pătrunzând în spaţiul ceresc, toate acestea sunt percepute ca sunet, ca un fel de muzică. În cadrul acestor procese, anumite entităţi găsesc din nou posibilitatea de a desfăşura o activitate pe Saturn. Să le numim Fiii amurgului sau ai vieţii (în esoterismul creştin, Angeloi, Îngeri). Ele intră în interacţiune cu forţele gustative care tălăzuiesc, crescând şi scăzând alternativ în interiorul lui Saturn. Prin aceasta, corpul lor eteric sau corpul vieţii intră într-o activitate de aşa natură încât am putea-o desemna ca pe un fel de metabolism. Ele aduc viaţă în interiorul lui Saturn. Datorită acestui fapt, pe Saturn au loc procese de asimilaţie şi de excreţie. Nu aceste entităţi produc nemijlocit aceste procese, ci prin felul cum ele acţionează apar în mod mijlocit asemenea procese. Această viaţă interioară face posibil ca şi alte fiinţe să pătrundă în corpul ceresc; ele pot fi desemnate drept Spirite ale armoniei (în esoterismul creştin, Heruvimi). Acestea mijlocesc „Fiilor vieţii“ un fel de conştienţă mărginită, înnăbuşită. Ea este mai confuză decât conştienţa de vis a omului actual. Este de aceeaşi natură cu cea pe care o are omul în somnul lipsit de vise. Este de un nivel atât de coborât, încât „nici nu ajunge la conştient“. Totuşi, este prezentă. Ea se deosebeşte de conştienţa de zi, atât prin nivel cât şi prin calitate. Această „lipsă de conştienţă a conştienţei de somn“ o mai au în prezent numai plantele. Chiar dacă nu mijloceşte percepţii ale unei lumi exterioare în sensul uman, ea pune totuşi ordine în fenomenele vieţii şi le armonizează cu procesele şi fenomenele lumii exterioare. Pe treapta pe care se află Saturn în etapa de care vorbim, „Fiii vieţii“ nu pot percepe aceste reglementări; dar Spiritele armoniilor le percep şi datorită acestui fapt ele sunt adevăraţii agenţi ai reglărilor. Toată această viată se desfăşoară în fantomele-oameni descrise. Din această cauză, privirii spirituale le apar ca având viaţă, dar viaţa lor nu este totuşi decât aparentă. Este viaţa „Fiilor vieţii“, care se foloseşte într-o oarecare măsură de fantomele umane pentru a se desfăşura.

Să focalizăm acum fantomele umane cu viaţa lor aparentă. În timpul perioadei saturniene descrise, ele au o formă mereu schimbătoare. Când se aseamănă cu o formă când cu alta. În cursul evoluţiei ulterioare, formele devin mai precise; pentru un timp ele se păstrează, capătă o durată. Aceasta vine de la faptul că acum ele sunt pătrunse de acţiunea spiritelor care trebuie luate în considerare încă de la începutul evoluţiei saturniene, şi anume Spiritele voinţei (Tronurile). Consecinţa acestui fapt este că fantoma umană apare ca având cea mai simplă formă de conştienţă. Trebuie să ne reprezentăm această formă de conştienţă încă mai înnăbuşită decât aceea a somnului lipsit de vise. În condiţiile prezente, mineralele au această stare de conştienţă. Ea pune de acord fiinţa interioară cu lumea exterioară fizică. Pe Saturn, Spiritele voinţei sunt cele care ordonează acest acordaj. Iar omul apare prin aceasta ca o amprentă a însăşi vieţii saturniene. Ceea ce este viaţa saturniană în mare este, pe această treaptă, omul în mic. Şi cu aceasta apare primul element a ceea ce se află încă şi în prezent în om abia cu natura de germene: omul-spirit (Atma). Spre interior (în planeta Saturn) această voinţă înăbuşită a omului se face cunoscută capacităţii de percepţie sensibile prin efecte care pot fi comparate cu „mirosurile“. Spre exterior, în spaţiul ceresc este prezentă o manifestare asemănătoare aceleia a unei personalităţi care însă nu este condusă de un eu interior, ci este reglată din afară, ca o maşină. Cele care le reglează sunt Spiritele voinţei.

Dacă trecem în revistă cele de mai sus, se poate vedea că, începând cu starea mediană a lui Saturn, care a fost descrisă, treptele sale evolutive au putut fi caracterizate prin compararea efectelor lor cu impresiile senzoriale ale prezentului. S-a putut spune: Evoluţia saturniană se revelează sub formă de căldură, la aceasta se adaugă fenomene luminoase, apoi cele gustative şi sonore; apoi apare ceva care, spre interiorul lui Saturn, se manifestă ca o senzaţie olfactivă, iar spre exterior ca un eu uman acţionând în mod mecanic. Cum stau lucrurile cu revelaţiile evoluţiei saturniene pentru timpul de dinaintea stării calorice? Acesta nu poate fi comparat cu nici o senzaţie senzorială exterioară. Stadiului caloric îi precede un altul, pe care omul îl trăieşte, în prezent, numai în fiinţa sa interioară. Când se dăruieşte unor reprezentări pe care şi le făureşte singur în suflet, fără a fi influenţat de o impresie exterioară, el are în sine ceva ce nu poate fi perceput de nici un simţ exterior şi care nu este accesibil decât ca percepţie a clarvederii. Stadiului caloric al lui Saturn îi premerg revelaţii care nu pot fi prezente decât pentru cel ce percepe în suprasensibil. Pot fi numite trei astfel de stări: căldură pur sufletească, imperceptibilă din exterior; lumină pur spirituală, care în exterior este întuneric; şi, în sfârşit, fiinţialitate spirituală, care este desăvârşită în sine şi nu necesită nici o fiinţă exterioară pentru a deveni conştientă de sine. Pura căldură interioară însoţeşte apariţia Spiritelor mişcării; pura lumină interioară însoţeşte apariţia Spiritelor înţelepciunii, pura fiinţă interioară este legată de prima revărsare a Spiritelor voinţei.

O dată cu apariţia căldurii saturniene, evoluţia noastră iese pentru prima oară dintr-o viaţă interioară, dintr-o stare pur spirituală într-o existenţă ce se manifestă exterior. Pentru conştienţa actuală va fi deosebit de greu să înţeleagă aceste lucruri, dacă mai trebuie spus că o dată cu starea calorică saturniană apare pentru prima oară şi ceea ce se numeşte „timpul“. Stările anterioare sunt în afara timpului. Ele aparţin acelei regiuni care poate fi numită în ştiinţa spiritului „permanenţa“. Din această cauză, tot ceea ce este spus în această scriere despre stările din „regiunea permanenţei“ trebuie înţeles în sensul că expresii care se raportează la condiţii temporale sunt folosite numai pentru comparaţie şi pentru uşurarea înţelegerii. Pentru limbajul uman, ceea ce premerge într-un oarecare sens „timpului“ poate fi caracterizat numai cu expresii care conţin reprezentarea timpului. Trebuie să fim totuşi conştienţi că, deşi prima, a doua şi a treia stare ale lui Saturn nu s-au desfăşurat „succesiv“ în sensul actual, nu se poate totuşi evita de a le descrie una după alta. În ciuda „permanenţei“ sau a concomitenţei lor, ele sunt condiţionate reciproc în aşa fel încât această dependenţă poate fi comparată cu o înşiruire temporală.

Cu această precizare privitoare la primele stări evolutive ale lui Saturn se aruncă o lumină şi asupra oricăror căutări privind „originea“ acestor stări. Pe cale pur raţională este, desigur, foarte posibil ca în faţa oricărei obârşii să căutăm din nou o „obârşie a acestei obârşii“. Dar în domeniul faptelor acest lucru nu este posibil. Este suficient să ne actualizăm aceasta cu ajutorul unei comparaţii. Când, undeva pe un drum, găseşti nişte urme adâncite, poţi întreba: De unde provin ele? Putem primi răspunsul: De la o căruţă. Atunci putem întreba în continuare: De unde venea căruţa, încotro se ducea? Sunt din nou posibile răspunsuri bazate pe fapte. Apoi putem întreba: Cine se afla în căruţă? Ce intenţii avea personalitatea care o folosea, ce a făcut ea? Se va ajunge, în sfârşit, la un punct în care interogarea prin fapte va găsi un sfârşit firesc. Cel care continuă să întrebe se abate de la intenţia interogării iniţiale. El pune întrebările în mod tipicar. În astfel de situaţii se observă cu uşurinţă unde condiţionează faptele sfârşitul interogărilor. Cu privire la marile probleme ale lumii nu te lămureşti atât de uşor în acest sens. Însă, la o examinare atentă, se va observa totuşi că orice întrebare cu privire la „obârşie“ trebuie să ia sfârşit la stările lui Saturn descrise mai sus. Căci se ajunge la un domeniu în care fiinţele şi procesele nu se mai justifică prin ceea ce le-a dat naştere, ci prin ele însele.

Ca rezultat al evoluţiei saturniene apare faptul că germenele uman s-a format până la o anumită treaptă. El a obţinut conştienţa inferioară, înăbuşită de care a fost vorba mai sus. Nu trebuie să ne reprezentăm că dezvoltarea acesteia se instalează abia în ultimul stadiu al lui Saturn. Spiritele voinţei acţionează în toate stadiile. Însă, pentru percepţia suprasensibilă, în ultima perioadă succesul este cel mai evident. Mai cu seamă este imposibil să stabileşti limite nete între activităţile diferitelor grupe de fiinţe. Când se spune: Mai întâi acţionează Spiritele voinţei, apoi Spiritele înţelepciunii etc. nu se subînţelege că ele acţionează numai atunci. Ele acţionează în toată evoluţia saturniană; dar în perioadele indicate pot fi observate mai bine. Fiinţele individualizate conduc atunci, aparent, evoluţia.

Întreaga evoluţie saturniană apare astfel ca o prelucrare a ceea ce a fost revărsat de Spiritele voinţei, de Spiritele înţelepciunii, ale mişcării, ale formei etc. Entităţile spirituale parcurg prin aceasta o evoluţie. De exemplu, Spiritele înţelepciunii se află pe altă treaptă după ce şi-au primit viaţa emisă de ele şi reflectată de Saturn. Rodul acestei activităţi măreşte capacităţile propriei lor fiinţe. Consecinţa acestui fapt este că după desfăşurarea unei astfel de activităţi apare ceva asemănător cu somnul pentru om. Perioadelor de activitate legate de Saturn le urmează altele, în care ele trăiesc oarecum în alte lumi. Atunci activitatea lor este întoarsă de la Saturn. Din această cauză, percepţia suprasensibilă vede evoluţia lui Saturn ca un urcuş şi un coborâş. Creşterea durează până la formarea unei stări calorice. Apoi, o dată cu fenomenele luminoase, începe scăderea vitalităţii. Iar când fantomele umane au primit formă prin activitatea Spiritelor voinţei, fiinţele spirituale s-au retras treptat: evoluţia saturniană moare în sine; ea dispare. Începe o perioadă de repaus. În acest timp germenele uman intră într-o stare de dizolvare; dar nu ca şi cum ar dispărea, ci într-o stare asemănătoare seminţei unei plante care se odihneşte în sol, pentru a da apoi naştere unei noi plante. În felul acesta, germenele uman se odihneşte în sânul lumii, aşteptând o nouă trezire. Iar când soseşte clipa trezirii, printre alte condiţii fiinţele spirituale descrise mai sus şi-au însuşit capacităţile prin care pot continua să prelucreze germenele uman. Spiritele înţelepciunii nu au obţinut în corpul lor eteric facultatea numai de a savura oglindirea vieţii, ca pe Saturn; ele pot să reverse din ele viaţă şi să înzestreze şi alte fiinţe cu aceasta. Spiritele mişcării au ajuns la nivelul la care se aflaseră pe Saturn Spiritele înţelepciunii. Mădularul lor inferior fusese atunci corpul astral. Acum posedă un corp eteric sau corp al vieţii. În mod corespunzător, şi celelalte fiinţe spirituale au ajuns la noi trepte de evoluţie. Din această cauză, toate fiinţele spirituale la care ne referim pot acţiona altfel asupra evoluţiei germenului uman decât au acţionat pe Saturn. Aşadar, la sfârşitul evoluţiei saturniene germenele uman a fost dizolvat. Pentru ca fiinţele spirituale, acum mai evoluate, să poată relua lucrarea de unde se opriseră, germenele uman trebuie să repete pe scurt treptele pe care le-a parcurs pe Saturn. Aceasta se prezintă acum capacităţii de percepţie suprasensibile. Germenele uman iese din ascunzişul său şi începe să se dezvolte din propria sa capacitate prin forţele care i-au fost inoculate pe Saturn. El apare ca o fiinţă de voinţă, din întuneric, înaintează până la aparenţa vieţii, a însufleţirii etc., până la acea revelare a sa ca personalitate automată pe care o avusese la sfârşitul evoluţiei saturniene.

* * *

OBSERVAŢII IMPORTANTE

Obs.1 În diferite capitole ale acestei cărţi s-a prezentat cum parcurge lumea omului şi el însuşi stările pe care le-am desemnat cu numele Saturn, Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus şi Vulcan. Ne-am referit şi la relaţiile în care se află evoluţia omului cu corpurile cereşti care sunt prezente alături de Pământ şi care au fost pomenite drept Saturn, Jupiter, Marte etc. Aceste corpuri cereşti parcurg şi ele în mod natural evoluţia lor proprie. În perioada actuală ele au ajuns la o astfel de treaptă, încât partea lor percepută fizic se arată drept ceea ce în astronomia fizică este numit Saturn, Jupiter, Marte etc. Dacă în sensul ştiinţei spiritului este contemplat Saturnul actual, vom vedea că el este o reîncorporare a ceea ce a fost vechiul Saturn. El a luat naştere pentru că înainte de separarea Soarelui de Pământ au existat anumite entităţi care nu puteau participa la separare, deoarece îşi însuşiseră atâtea calităti dintre cele care sunt adecvate existentei saturniene, încât locul lor nu putea fi acolo unde se desfăşoară în mod predominant calităţile solare. Jupiterul actual a luat însă naştere pentru că existau entităţi care aveau calităţi care se vor putea desfăşura abia pe viitorul Jupiter al evoluţiei generale. Pentru ele a luat naştere o reşedinţă în care pot să anticipeze această evoluţie viitoare. Marte este un corp pe care locuiesc entităţi care au parcurs evoluţia lunară în aşa fel, încât un alt progres realizat pe Pământ nu le putea aduce nimic. Marte este o reîncorporare a vechii Luni, pe o treaptă superioară. Mercurul actual este o reşedinţă a fiinţelor care au devansat evoluţia terestră, dar tocmai pentru motivul că au dezvoltat anumite calităti terestre într-un mod superior celui ce se putea întâmpla pe Pământ. Actuala Venus este o anticipare profetică a viitoarei stări venusiene într-un mod asemănător. Toate acestea se justifică dacă denumirea stărilor care au precedat Pământul şi îi vor urma se alege, după reprezentanţii actuali ai lor, din Cosmos. Este de la sine înţeles că acestor lucruri le va aduce obiecţii cel care vrea să supună raţiunii observarea exterioară a naturii şi paralelizarea stărilor percepute suprasensibil Saturn, Soare etc. cu corpurile cereşti fizice ce poartă acelaşi nume. Dar cum există o posibilitate să punem în faţa sufletului sistemul solar prin mijloacele reprezentării matematice ca imagine temporo-spaţială, cunoaşterea suprasensibilă poate să încarce imaginea matematică cu conţinut sufletesc. Atunci însă ea ia o formă care permite ca paralelizarea amintită mai sus să aibă loc. Această încărcare cu continut sufletesc o întâlnim si în modul de abordare strict naturalist. Acest mod de abordare propriu ştiinţelor naturale se limitează, în prezent, la căutarea unei interacţiuni a sistemului solar şi a Pământului după concepte pur matematico-mecanice. În timp ce fac acest lucru, ştiinţele naturii viitorului sunt împinse prin ele însele la reprezentări care lărgesc sfera mecanicului până la sufletesc. Ar fi necesar să se scrie o carte, pentru a putea arăta ce ar trebui să se întâmple pentru a putea să se realizeze o astfel de lărgire chiar numai pe baza reprezentărilor actuale ale ştiinţelor naturii. Aici putem să facem numai referire la ce trebuie luat în seamă în acest sens, ceea ce poate face ca lucrurile amintite să fie expuse anumitor înţelegeri greşite. Dacă ştiinţa spiritului nu este în acord adeseori numai aparent cu ştiinţa naturii, aceasta se datorează faptului că cea din urmă nu vrea încă să formeze reprezentări care sunt solicitate nu numai de cunoaşterea suprasensibilă, ci şi de aceea care ţine numai de domeniul sensibil.