Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ŞTIINŢA OCULTĂ

GA 13


EVOLUŢIA LUMII ŞI OMUL

partea a 2-a


Cea de a doua mare perioadă evolutivă la care am făcut referire, „treapta solară“, determină ridicarea fiinţei umane la o stare de conştienţă superioară celei atinse pe Saturn. Totuşi, dacă facem comparaţie cu starea de conştienţă actuală a omului, starea solară ar putea fi desemnată ca „inconştienţă“, căci ea este aproximativ identică cu cea în care se află omul în timpul somnului fără vise. Sau ar mai putea fi comparată cu gradul de conştienţă redusă în care dormitează în prezent plantele. Pentru clarviziune nu există „inconştient“, ci numai diferite grade ale conştienţei. Totul în lume este conştient. Fiinţa umană atinge în cursul evoluţiei solare gradul superior de conştienţă prin aceea că îi este încorporat corpul eteric sau al vieţii. Înainte ca acest lucru să devină posibil este necesar să fie repetate, în modul rezumativ descris mai sus, stările saturniene. Acest lucru are un sens foarte precis, şi anume, când faza de resorbţie spirituală despre care am vorbit în expunerile anterioare a luat sfârşit, ceea ce mai înainte a fost Saturn iese din „somnul cosmic“ ca o nouă fiinţă cosmică, ca Soare. Cu aceasta, s-au schimbat însă condiţiile evoluţiei. Fiinţele spirituale ale căror activităţi pe Saturn au fost descrise se găsesc acum în alte stări. Germenele uman apare însă pe Soarele nou format, mai întâi aşa cum ajunsese pe Saturn. El trebuie să transforme diferitele stadii evolutive parcurse pe Saturn, în aşa fel încât să fie adaptate condiţiilor de pe Soare. Din această cauză, epoca solară începe cu o repetare a faptelor saturniene, dar adaptate la condiţiile modificate ale vieţii solare. Când fiinţa umană ajunge la adaptarea ultimului nivel evolutiv atins pe Saturn la condiţiile de pe Soare, atunci Spiritele înţelepciunii încep prin a infuza un corp eteric în corpul său fizic. Treapta superioară pe care o atinge omul pe Soare poate fi caracterizată prin aceea că structura germenelui corpului fizic format pe Saturn este ridicată pe o a doua treaptă de perfecţionare prin faptul că devine purtător al unui corp eteric. Acesta atinge în timpul evoluţiei solare primul său grad de perfecţioare. Pentru a se atinge însă aceste grade de perfecţionare (al doilea pentru corpul fizic şi primul pentru corpul eteric) este necesară intervenţia altor fiinţe spirituale pe parcursul vieţii solare, în mod asemănător cu ce s-a întâmplat pe treapta saturniană. Când Spiritele înţelepciunii încep să infuzeze corpul eteric, fiinţa mai înainte întunecată a Soarelui începe să lumineze. Concomitent, în germenele uman apar primele fenomene de mobilitate interioară; începe viaţa. Ceea ce pentru Saturn am numit o viaţă aparentă, devine acum viaţă adevărată. Infuzarea durează un anumit timp, după care pentru germenele uman apare o transformare importantă: el se articulează în două părţi. În timp ce mai înainte corpul fizic şi corpul vital alcătuiau într-o legătură intimă un întreg, acum corpul fizic începe să se separe, ca o parte deosebită. Totuşi şi acest corp fizic separat este pătruns de corpul eteric, rezultând, aşadar, o fiinţă umană alcătuită din două mădulare. O parte este un corp fizic întreţesut cu un corp vital, cealaltă parte este corp vital (eteric) pur şi simplu. Această separare se desfăşoară însă în timpul unei pauze a vieţii solare, timp în care lumina deja apărută se stinge din nou. Separarea se desfăşoară în cursul unei „nopţi cosmice“. Totuşi, această pauză este mult mai scurtă decât cea dintre evoluţia saturniană şi cea solară. După pauză, un timp, Spiritele înţelepciunii lucrează la fiinţa umană alcătuită din două mădulare, aşa cum mai înainte o făcuseră asupra celei ce nu avea decât un mădular. Apoi intervin Spiritele mişcării cu activitatea lor. Ele pătrund, cu propriul lor corp astral, corpul vital al fiinţei umane. Prin această interacţiune, corpul vital al omului obţine facultatea de a executa în corpul fizic anumite mişcări interioare. Acestea pot fi comparate cu mişcările sucurilor într-o plantă actuală.

Corpul saturnian era alcătuit numai din substanţă calorică. În cursul evoluţiei solare aceasta se densifică până la starea care poate fi comparată cu starea gazoasă sau de abur. Este acea stare care poate fi numită „aer“. Primele începuturi ale unei astfel de stări se arată după ce Spiritele mişcării îşi încep activitatea. Conştienţei suprasensibile i se înfăţişează următoarea situaţie: în cadrul substanţei calorice apar formaţiuni fine care execută mişcări regulate induse de forţele corpului vital. Aceste formaţiuni reprezintă corpul fizic al fiinţei umane pe treapta evolutivă corespunzătoare acum. Ele sunt pătrunse de căldură şi incluse, de asemenea, într-un înveliş caloric. Aceste fiinţe umane pot fi descrise din punct de vedere fizic ca formaţiuni calorice cu forme aeriene încorporate – acestea din urmă în mişcare regulată. Dacă vrem să menţinem din această cauză comparaţia cu planta actuală, trebuie să fim conştienţi că nu avem de-a face cu o formaţiune vegetală compactă, ci cu o formă de aer sau gazoasă*, ale cărei mişcări pot fi comparate cu mişcarea sucurilor plantelor actuale. – Evoluţia continuă. După un anumit timp se ajunge la o nouă pauză; când aceasta ia sfârşit, Spiritele mişcării îşi continuă activitatea până intră în acţiune Spiritele formei. Efectul acesta constă în aceea că formaţiunile gazoase, interior mereu schimbătoare, primesc acum contururi durabile. Şi acest lucru se întâmplă datorită faptului că Spiritele formei fac să pătrundă şi să iasă forţele lor în corpul vital (eteric) al fiinţelor umane. Mai înainte, când acţionau asupra lor numai Spiritele mişcării, formaţiunile gazoase se aflau într-o mişcare neîncetată, îşi păstrau forma numai o clipă. Acum însă ele îmbracă forme distincte. Din nou, după un anumit timp survine o pauză; din nou, după aceasta, Spiritele formei îşi continuă activitatea. Apoi însă în cadrul evoluţiei solare apar condiţii cu totul noi.

* Gazul apare conştienţei suprasensibile prin acţiunea luminoasă pe care o emană din sine. Aşadar, s-ar putea vorbi şi despre forme luminoase care se prezintă vederii spirituale.

S-a atins prin aceasta punctul în care evoluţia solară a ajuns la mijlocul său. Este timpul în care Spiritele personalităţii, care-şi atinseseră pe Saturn treapta de om, au ajuns la un grad de perfecţioare superior. Ele depăşesc stadiul de om şi ating un grad de conştienţă pe care în mod normal omul Pământului nostru actual încă nu-l are. El îl va obţine când Pământul – adică cea de a patra treaptă a evoluţiei planetare – îşi va fi atins scopul şi va fi trecut în următoarea perioadă planetară. Atunci, omul nu va percepe în jurul său numai ceea ce-i mijlocesc simţurile fizice actuale, ci va avea facultatea de a observa interior, în imagini, stări sufleteşti ale fiinţelor din ambianţă. El va avea o conştienţă de imagini, dar păstrându-şi în acelaşi timp deplina conştienţă de sine. În vederea de imagini nu va fi nimic de natura visului, nimic confuz, ci el va percepe sufletescul în imagini, dar aşa încât aceste imagini vor fi expresia unor adevăruri aşa cum sunt în prezent culorile şi sunetele. În prezent, omul se poate ridica la o asemenea vedere numai printr-o instruire şi educare conformă ştiinţei spiritului, aşa cum vom arăta mai târziu în această carte. Această vedere, Spiritele personalităţii o obţin ca pe un dar al evoluţiei lor normale la mijlocul treptei solare. Tocmai prin aceasta ele devin apte să acţioneze în cursul evoluţiei solare asupra corpului eteric nou format al fiinţei umane, în mod asemănător cu felul cum acţionaseră pe Saturn asupra corpului fizic. Aşa cum acolo căldura le-a reflectat propria lor personalitate, acum formaţiunile gazoase reflectă în strălucire luminoasă imaginile conştienţei lor clarvăzătoare. Ele văd în mod suprasensibil ce se petrece pe Soare. Această vedere nu este o simplă observare. Este ca şi cum în imaginile care se revarsă din Soare ar fi valorificat ceva din forţa pe care omul Pământului o numeşte iubire. Şi dacă privim sufleteşte mai exact la aceasta, aflăm care este motivul unei asemenea apariţii. În lumina radiată de Soare s-au amestecat entităţi sublime cu activităţile lor. Sunt Spiritele iubirii (Serafimii, în limbajul creştin). De aici încolo, ele lucrează asupra corpului eteric împreună cu Spiritele personalităţii. Prin această activitate, corpul eteric progresează cu o treaptă în calea evoluţiei sale. El obţine facultatea nu numai de a transforma formaţiunile gazoase ce se întâlnesc în el, ci de a le prelucra în aşa fel încât apar primele semne ale unei reproduceri a fiinţelor umane vii. Într-o oarecare măsură sunt eliminate (ca şi cum ar fi transpirate) din formaţiunile gazoase formate secreţii care preiau forme asemănătoare formaţiunilor mamă.

Pentru a caracteriza evoluţia solară trebuie să punctăm un fapt al devenirii universale care este de cea mai mare importanţă. El constă în aceea că în cursul unei epoci nu toate fiinţele ating ţelul evoluţiei lor. Astfel, nu toate Spiritele personalităţii au atins, în timpul evoluţiei saturniene, treapta de om care le era hărăzită în modul descris mai sus. La fel, corpurile umane fizice formate pe Saturn nu atinseseră gradul de maturizare care să le dea capacitatea să devină pe Soare purtătoare ale unui corp eteric de sine stătător. Consecinţa acestui fapt este că pe Soare sunt prezente fiinţe şi formaţiuni nepotrivite pentru condiţiile pe care le oferă acesta. Acum, ele trebuie să recupereze în cadrul evoluţiei solare ceea ce au neglijat pe Saturn. Din această cauză, pe treapta solară pot fi observate următoarele: când Spiritele întelepciunii încep să infuzeze corpul eteric, corpul solar se tulbură într-o anumită măsură. El este pătuns cu formaţiuni care ar aparţine, de fapt, lui Saturn. Sunt formaţiuni calorice care nu sunt în stare să se densifice în mod corespunzător până la consistenţa aerului. Acestea sunt fiinţele umane rămase la nivelul de evoluţie saturnian. Ele nu pot deveni purtătoare ale unui corp eteric format în mod reglementar. Ceea ce a rămas astfel în urmă ca substanţă calorică saturniană se împarte pe Soare în două părţi articulate între ele. Una din părţi este resorbită de corpurile umane; de aici încolo aceasta formează un fel de natură inferioară a fiinţei umane. În felul acesta, fiinţele umane preiau în corporalitatea lor pe treapta solară ceva ce corespunde de fapt treptei saturniene. Aşa cum corpul saturnian al omului a dat posibilitate Spiritelor personalităţii să se ridice la stadiul de om, acum această parte saturniană a omului îndeplineşte aceeaşi funcţie pentru Spiritele focului. Ele îşi lasă forţele să pătrundă şi să iasă din această parte saturniană a fiinţei umane aşa cum făcuseră pe Saturn Spiritele personalităţii. Şi aceasta se întâmplă în mijlocul evoluţiei solare. Acum, partea saturniană a fiinţelor umane este suficient maturizată pentru ca Spiritele focului (Arhanghelii) să poată parcurge cu ajutorul ei stadiul lor uman. O altă parte a substanţei calorice a lui Saturn se separă şi obţine o existenţă independentă alături şi printre fiinţele umane de pe Soare. Acesta formează un al doilea regn, alături de regnul uman. Un regn care, pe Soare, dă naştere unui corp caloric de sine stătător, dar numai un corp fizic. Consecinţa acestui fapt este că Spiritele personalităţii deplin dezvoltate nu-şi pot îndrepta activitatea, în modul descris, asupra nici unui corp eteric independent. Dar unele Spirite ale personalităţii au rămas în urmă pe treapta Saturn. Ele nu au atins treapta de om. Între acestea şi cel de al doilea regn solar devenit independent există o atracţie. Ele trebuie să se comporte acum, pe Soare, faţă de regnul retardatar aşa cum semenii lor avansaţi făcuseră deja pe Saturn faţă de fiinţele umane. Acestea au avut dezvoltat, la început, tot numai corpul fizic. Însă pe Soare Spiritele personalităţii retardatare nu au avut posibilitatea de a desfăşura o astfel de activitate. Din această cauză, ele se separă de corpul solar alcătuind în afara acestuia un corp cosmic de sine stătător. Acesta părăseşte Soarele, iar de pe el Spiritele personalităţii retardatare acţionează asupra fiinţelor aparţinând celui de al doilea regn solar. Din această cauză din ceea ce a fost cândva Saturn au rezultat două formaţiuni cosmice. Soarele are acum în ambianţa sa un al doilea corp cosmic, care reprezintă un fel de renaştere a lui Saturn, un nou Saturn. De pe acest Saturn, celui de al doilea regn solar îi este acordat caracterul personalităţii. Prin aceasta, în cadrul acestui regn avem de-a face cu fiinţe care pe Soare nu au personalitate. Totuşi, ele reflectă spre spiritele personalităţii de pe noul Saturn propria lor personalitate. Conştienţa suprasensibilă poate observa între fiinţele umane de pe Soare forţe calorice care participă la evoluţia solară normală şi în care trebuie să vedem activitatea Spiritelor noului Saturn. Cu privire la fiinţa umană, în perioada de mijloc a evoluţiei solare avem de consemnat următoarele. Ea este articulată dintr-un corp fizic şi unul eteric. În fiinţa umană se desfăşoară activitatea Spiritelor personalităţii avansate, în corelaţie cu aceea a Spiritelor iubirii. Corpul fizic se află acum în combinaţie cu o parte a naturii saturniene retardatare. În aceasta se desfăşoară activitatea Spiritelor focului. În tot ceea ce efectuează acum Spiritele focului cu privire la natura saturniană retardatară trebuie văzuţi precursorii organelor de simţ actuale ale oamenilor Pământului. Am arătat cum pe Saturn Spiritele focului erau ocupate cu prelucrarea în substanţa calorică a germenilor simţurilor. În ceea ce se realizează de către Spiritele personalităţii în colaborare cu Spiritele iubirii (Serafimii) trebuie recunoscută prima schemă de organizare a organelor ganglionare umane actuale. Lucrarea Spiritelor personalităţii care-şi au sediul pe noul Saturn nu se epuizează însă cu cele spuse mai sus. Acestea nu îşi extind activitatea numai asupra aşa-numitului al doilea regn solar, ci ele stabilesc un fel de legătură între acest regn şi simţurile umane. Substanţele calorice ale acestui regn intră şi ies prin germenii simţurilor umane. Prin aceasta, fiinţa umană ajunge pe Soare la un fel de percepţie a regnului inferior ce se află în afara sa. În mod normal, această percepţie este înceţoşată, corespunzând întru totul conştienţei saturniene înceţoşate. Şi ea constă în esenţă din diferite efecte calorice.

Tot ce am spus în legătură cu evoluţia solară mediană durează un anumit timp, după care urmează o pauză. După pauză se continuă un timp în acelaşi fel până la un moment în care corpul eteric uman a atins un nivel de maturitate suficient pentru ca Fiii vieţii (Îngerii) şi Spiritele armoniei (Heruvimii) să poată începe o activitate conjugată. Pentru conştienţa suprasensibilă în cadrul fiinţei umane apar acum percepţii comparabile cu cele gustative şi care spre exterior se fac cunoscute şi în cazul evoluţiei saturniene. Aici, pe Soare, toate sunt însă mai interiorizate în fiinţa umană, mai pline de viaţă independentă. Fiii vieţii ajung prin aceasta la acea conştienţă de imagini înceţoşată pe care o atinseseră Spiritele focului pe Saturn. Ajutoarele lor în această lucrare sunt Spiritele armoniei (Heruvimii). De fapt, ei privesc în mod spiritual la ceea ce se petrece acum în cadrul evoluţiei solare. Numai că ele renunţă la toate roadele acestei contemplări, la sentimentul de imagini pline de înţelepciune care iau naştere şi lasă ca acestea să se infiltreze ca nişte fenomene de vrajă în conştienţa de vis a Fiilor vieţii. La rândul lor, aceştia introduc asemenea formaţiuni ale vederii lor spirituale în corpul eteric al omului, astfel încât el atinge trepte tot mai înalte ale evoluţiei. Survine o nouă pauză, din nou se ridică întregul din „somnul cosmic“, şi după ce a mai durat un timp, fiinţa umană se maturizează într-atât încât îşi poate pune în mişcare forţe proprii. Acestea sunt aceleaşi care în ultimul timp al perioadei saturniene sunt infuzate de către Tronuri în această fiinţă umană. Acum aceasta se dezvoltă într-o viaţă interioară care, pentru conştienţa clarvizionară, poate fi comparată în manifestarea sa cu o percepţie olfactivă. Însă, în afară, spre spaţiul ceresc, această fiinţă umană se face cunoscută ca o personalitate care nu este condusă de un eu interior. Ea apare mai mult ca o plantă acţionând ca personalitate. Doar s-a arătat pentru sfârşitul evoluţiei saturniene că personalitatea se prezintă ca o maşină. Aşa cum acolo primul germene s-a dezvoltat spre ceea ce este şi actualmente de natură germinativă în om, adică omul-spirit (Atma), tot astfel aici este format un prim germene pentru Spiritul vieţii (Buddhi). După ce un timp s-au desfăşurat toate acestea, intervine o nouă pauză. Ca şi anterior, după această pauză activitatea fiinţei umane a continuat un timp. Apoi se concretizează condiţii care reprezintă o nouă intervenţie a Spiritelor înţelepciunii. Prin acestea fiinţa umană devine aptă să resimtă primele urme de simpatie şi antipatie pentru ambianţa sa. În toate acestea nu este prezentă o simţire adevărată, ci numai un precursor al simţirii. Căci activitatea vitală interioară care ar putea fi caracterizată în manifestarea sa ca percepţii olfactive se prezintă spre exterior ca un fel de limbaj primitiv. Dacă interior este perceput un miros plăcut – sau şi gust, licărire etc., fiinţa umană îl face cunoscut spre exterior printr-un sunet. În mod corespunzător, se întâmplă acelaşi lucru şi la o percepţie interioară neplăcută. Pentru fiinţa umană, prin toate procesele descrise, sensul propriu-zis al evoluţiei solare a fost atins. Ea a obţinut o treaptă de conştienţă superioară conştienţei saturniene.

După un timp, a sosit şi momentul din evoluţie în care fiinţele superioare legate de treapta solară trebuie să treacă în alte sfere, pentru a prelucra ceea ce au acumulat în ele prin activitatea desfăşurată asupra fiinţei umane. Survine o pauză mare, aşa cum a fost cea dintre evoluţiile saturniană şi solară. Tot ce s-a format pe Soare trece într-o stare care poate fi comparată cu cea a plantei când forţele ei de creştere odihnesc în sămânţă. Însă, aşa cum aceste forţe de creştere apar la lumina zilei într-o plantă nouă, tot astfel reapare din sânul cosmic, după o pauză, tot ce a fost viaţă pe Soare şi începe o nouă existenţă planetară. Se va înţelege rostul unei astfel de pauze, al unui „somn cosmic“, dacă ne îndreptăm numai o dată privirea spirituală spre una dintre fiinţele numite mai sus, de exemplu, spre Spiritele înţelepciunii. Ele nu ajunseseră încă pe Saturn la nivelul care să le permită să emane din ele un corp eteric. Abia după trăirile pe care le-au avut pe Saturn ele au fost pregătite pentru această activitate. În timpul pauzei, ele transformă ceea ce acum a fost pregătit într-o adevărată capacitate. Astfel, pe Soare ele au atins nivelul la care pot să emane din ele viaţa şi să înzestreze fiinţa umană cu un corp eteric propriu.

* * *

După terminarea pauzei, ceea ce a fost mai înainte Soare reapare din „somnul cosmic“. Aceasta înseamnă că redevine perceptibil pentru forţele spiritual-văzătoare care mai înainte îl puteau observa dar pentru care dispăruse în timpul pauzei. Acum însă noua fiinţă planetară ce apare şi care trebuie să fie numită Luna (care nu trebuie să fie confundată cu bucata din ea care în prezent este Luna Pământului) este de fapt o formaţiune dublă. În primul rând, ceea ce în perioada Soare se separase ca un „nou Saturn“ se află din nou inclus în noua fiinţă planetară. Aşadar, acest Saturn s-a reunificat în timpul pauzei cu Soarele. Tot ce a fost în primul Saturn reapare ca o singură formaţiune cosmică. În al doilea rând, corpurile eterice ale fiinţelor umane formate pe Soare au fost resorbite de ceea ce alcătuieşte într-un fel învelişul spiritual al planetei. Aşadar, în acest moment ele nu apar unite cu corpurile umane fizice corespunzătoare, ci acestea apar mai întâi singure, pe cont propriu. De fapt, prezintă tot ceea ce a fost prelucrat în ele pe Saturn şi pe Soare, dar le lipseşte corpul eteric. Ele nici nu pot prelua imediat corpul eteric deoarece în timpul pauzei acesta a evoluat, iar corpurile fizice nu sunt încă adaptate pentru o asemenea situaţie. Ceea ce apare acum la începutul evoluţiei lunare pentru ca această adaptare să aibă loc este o nouă repetare a faptelor de pe Saturn. Fiinţa umană fizică parcurge, repetând, treptele evoluţiei saturniene, însă în condiţii total schimbate. Pe Saturn, în ea nu acţionau decât forţele corpului caloric, acum sunt prezente şi forţele corpului gazos prelucrat. Ultimele însă nu apar imediat după începerea evoluţiei lunare. Acum totul se prezintă ca şi cum fiinţa umană ar fi alcătuită numai din substanţă calorică în interiorul căreia ar dormita forţele gazelor. Vine apoi un timp în care acestea apar în primele lor schiţe. La sfârşit, în ultima perioadă a repetării lui Saturn, fiinţa umană arată deja ca în timpul stării sale înzestrată cu viaţă de pe Soare. Totuşi orice viaţă se vădeşte a fi încă o viaţă aparentă. Mai întâi intervine o pauză asemănătoare pauzelor scurte din cursul evoluţiei solare. După aceasta, începe din nou instilarea corpului eteric, pentru acceptarea căruia corpul fizic este acum suficient maturizat. Această instilare se repartizează, ca şi repetiţiile lui Saturn, în trei etape care se deosebesc unele de altele. În cursul celei de a doua epoci, fiinţa umană este atât de adaptată condiţiilor de pe Lună, încât Spiritele mişcării pot transpune în faptă capacitatea pe care şi-au însuşit-o şi care constă în aceea că pot revărsa, din propria lor entitate, corpul astral în fiinţa umană. Ele s-au pregătit pentru această lucrare în timpul evoluţiei solare şi au transformat în timpul pauzei dintre etapele Soare şi Lună ceea ce au pregătit în aptitudinea amintită. Această revărsare durează şi ea un timp, apoi survine una din pauzele mai mici. După aceasta, se continuă revărsarea până îşi încep activitatea Spiritele formei. Prin faptul că Spiritele mişcării instilează corpul astral în fiinţa umană, aceasta ajunge la primele calităţi sufleteşti. Procesele care se desfăşoară în el datorită faptului că are un corp eteric, care în timpul evoluţiei solare erau încă de natură vegetală, el începe să le urmărească cu senzaţii, şi simte prin acestea plăcere şi neplăcere. Până la intervenţia Spiritelor formei lucrurile rămân însă la o alternanţă interioară de creştere şi diminuare a acestor plăceri şi neplăceri. Acum, aceste sentimente se transformă în aşa fel încât în fiinţa umană îşi face apariţia ceea ce poate fi conceput ca prima urmă de dorinţă, de poftă. Fiinţa tinde spre repetarea a ceea ce a produs o dată plăcere şi caută să evite ceea ce a fost resimţit ca fiind neplăcere. Cu toate acestea, întrucât Spiritele formei nu-şi dăruiesc propria entitate omului, ci lasă doar să pătrundă şi să iasă în şi din acesta forţele lor, dorinţa este lipsită de interioritate şi independenţă. Ea este dirijată de Spiritele formei. Apare ca fiind instinctivă.

Pe Saturn, corpul fizic al fiinţei umane era un corp caloric; pe Soare s-a produs o densificare a acestuia până la starea gazoasă sau „aer“. Acum, întrucât în timpul evoluţiei lunare afluează în om astralitatea, ceea ce este fizic atinge la un anumit moment un grad mai avansat de densificare, ajunge la o stare care poate fi comparată cu aceea a unui lichid actual. Putem desemna această stare ca „apă“. Totuşi prin acest termen nu se înţelege apa noastră actuală, ci orice formă fluidă de existenţă. Treptat, corpul uman preia acum o formă alcătuită din trei feluri de formaţiuni substanţiale. Cea mai densă este un „corp de apă“; acesta este străbătut de curenţi aerieni şi toate acestea sunt impregnate din nou de efecte calorice. Nici în perioada solară nu toate formaţiunile ating gradul de maturitate corespunzător. Din această cauză pe Lună se găsesc formaţiuni care se află abia pe treapta Saturn şi altele care au atins numai treapta solară. Prin acest fapt iau naştere, alături de regnul uman evoluat în mod reglementar, şi alte două regnuri. Unul dintre ele este alcătuit din fiinţe rămase pe treapta saturniană, fapt pentru care ele nu au decât un corp fizic şi nu pot deveni nici pe Lună purtătoare ale unui corp eteric de sine stătător. Acesta este regnul inferior al Lunii. Un al doilea regn este alcătuit din fiinţe rămase pe treapta solară, care nu s-au maturizat şi nu-şi pot încorpora din această cauză un corp astral de sine stătător pe Lună. Acesta este un regn intermediar între cel anterior şi regnul uman, care a progresat în mod reglementar. Dar mai are loc şi un alt proces: substanţele care au numai forţe calorice şi cele pătrunse numai cu forţe aeriene impregnează şi fiinţele umane. Astfel se face că pe Lună acestea poartă în ele o natură saturniană şi o natură solară. Prin aceasta, în natura umană s-a produs o scindare. Şi prin această scindare, după intrarea în acţiune a Spiritelor formei, în cadrul evoluţiei lunare a fost provocat un eveniment foarte important. Începe să se pregătească o sciziune în corpul cosmic lunar. O parte dintre subsanţele şi entităţile sale se separă de celelalte. Dintr-un corp cosmic rezultă doi aştri. Anumite entităţi superioare, care erau legate încă dinainte mai intim cu corpul cosmic unic, îşi aleg ca reşedinţă unul din aceşti aştri. Celălalt, dimpotrivă, este preluat de fiinţa umană, de cele două regnuri inferioare descrise mai sus şi de acele entităţi superioare care nu trecuseră pe primul astru. Astrul cu fiinţe superioare apare ca un Soare renăscut, dar mai subtil; celălalt este de acum încolo formaţiunea propriu-zis nouă, „vechea Lună“, cea de a treia încorporare a Pământului nostru după încorporările saturniană şi solară. Dintre substanţele formate pe Lună, Soarele renăscut ia cu sine în momentul ieşirii din astrul unic numai căldura şi aerul; pe ceea ce a rămas ca Lună, în afara acestor două feluri de substanţe se mai găseşte şi starea apoasă. Prin această separare se realizează mai întâi faptul că entităţile care s-au mutat o dată cu Soarele reconstituit nu sunt frânate în evoluţia lor ulterioară de entităţile lunare mai dense. Ele pot astfel progresa nestânjenite în devenirea lor proprie. Aceasta le prilejuieşte obţinerea unei forţe mai mari, datorită cărora ele pot acţiona acum din afară, de pe Soarele lor, asupra fiinţelor lunare. Şi acestea din urmă obţin datorită acestui fapt posibilităţi noi de evoluţie. Legate de ele au rămas înainte de toate Spiritele formei. Acestea consolidează natura poftelor şi a dorinţelor, ceea ce se exprimă treptat printr-o densificare a corpului fizic al fiinţelor umane. Ceea ce mai înainte avusese în corpul fizic numai o consistenţă apoasă capătă o formă vâscos lichidă, şi în mod corespunzător se densifică formaţiunile calorice şi aeriene. Fenomene asemănătoare au loc în ambele regnuri inferioare.

Separarea corpului lunar de cel solar are drept urmare faptul că primul se comportă faţă de al doilea aşa cum odinioară Saturn se comportase faţă de întreaga evoluţie cosmică ambientală. Corpul saturnian a fost format din corpurile Spiritelor voinţei (ale Tronurilor). Din substanţa sa se reflectă spre Cosmos tot ce trăiau entităţile spirituale aflate în ambianţă şi care au fost descrise mai înainte. Reflectarea s-a trezit treptat, prin procesele ulterioare, la viaţă independentă. Toată evoluţia se bazează, de fapt, pe faptul că mai întâi din viaţa ambianţei se separă entitatea independentă, ulterior, în fiinţa separată ambianţa se impregnează ca prin oglindire, apoi fiinţa separată se dezvoltă independent. Asa s-a separat şi astrul lunar de cel solar şi a reflectat mai întâi viaţa acestuia. Dacă după aceea nu s-ar mai fi întâmplat nimic, am avea de-a face cu următorul proces cosmic: ar exista un astru solar în care entităţi adaptate la acesta şi-ar avea trăirile lor în elementele caloric şi aerian. Acestui astru solar i s-ar opune astrul lunar în care s-ar fi desfăşurat alte fiinţe, cu viaţa lor calorică, aeriană şi apoasă. Progresul de la încorporarea solară la cea lunară ar consta în aceea că fiinţele solare ar avea în faţa lor propria viaţă, ca o reflectare a ei în fenomenele lunare, putând astfel savura spectacolul propriei lor existenţe, ceea ce ar fi fost încă imposibil în timpul încorporării solare. Lucrurile însă nu s-au oprit la acest proces evolutiv. S-a întâmplat ceva de cea mai mare importanţă pentru tot restul evoluţiei. Anumite entităţi care erau adaptate la corpul lunar au luat în stăpânire elementul voinţă care le stătea la dispoziţie (moştenire a Tronurilor) şi au dezvoltat prin aceasta o viaţă proprie, modelată independent de viaţa solară. Iau naştere pe lângă trăirile Lunii aflate sub influenţe solare şi trăiri lunare independente, ca stări de indignare sau de revoltă împotriva fiinţelor solare. Iar diferitele regnuri care au luat naştere pe Soare şi pe Lună, înainte de toate regnul precursorilor oamenilor, au fost implicate în aceste stări. Datorită acestui fapt, corpul lunar include, spiritual şi substanţial, două feluri de viaţă: una intim legată de viaţa solară şi alta „disidentă“, care merge pe propriile ei căi. Această dualitate se exprimă acum în toate procesele şi fenomenele următoare ale încorporării lunare.

Ceea ce se prezintă conştienţei suprasensibile pentru acest interval de timp poate fi caracterizat prin următoarele imagini: întreaga masă de bază a Lunii este formată dintr-o substanţă semivie aflată într-o mişcare când leneşă când alertă. Încă nu există o masă minerală în sensul rocilor şi componentelor Pământului pe care umblă omul actual. S-ar putea vorbi de un regn al mineralelor vegetale. Însă trebuie să ne reprezentăm că întregul corp de bază al Lunii este alcătuit din această substanţă mineral-vegetală, aşa cum în prezent Pâmântul este alcătuit din roci, sol arabil etc. Aşa cum în prezent se înalţă mase stâncoase, în masa lunară se depuneau părţi mai tari care pot fi comparate cu formaţiuni lemnoase dure sau cu forme cornoase. Şi aşa cum, în prezent, din solul mineral se ridică plante, tot astfel solul lunar era acoperit şi pătruns de al doilea regn alcătuit dintr-un fel de animale-plante. Substanţa lor era mai moale ca masa de bază şi în sine mai mobilă. Acest regn se întindea peste celălalt ca o mare vâscoasă. Iar omul însuşi poate fi desemnat ca om-animal. El avea în natura sa componentele celorlalte două regnuri. Dar entitatea sa era în întregime străbătută de un corp eteric şi de un corp astral, asupra cărora acţionau forţele entităţilor superioare venite de la Soarele care se separase. În felul acesta forma sa a fost înnobilată. În timp ce prin acţiunea Spiritelor formei îi dădeau un anumit contur prin care el era adaptat vieţii lunare, Spiritele solare au devenit o entitate situată deasupra acestei vieţi. El a avut forţa să-şi înnobileze natura proprie cu ajutorul capacităţilor dăruite lui de aceste Spirite, ridicând ceea ce în el era înrudit cu regnurile inferioare la o treaptă mai înaltă.

Privite spiritual, fenomenele de luat în considerare aici pot fi descrise în felul următor. Precursorul omului fusese înnobilat de entităţi disidente ale regnului solar. Această înnobilare s-a extins mai întâi la tot ce putea fi trăit în elementul apă. Fiinţele solare care erau stăpâne ale elementelor căldură şi aer aveau o influenţă slabă asupra elementului apă. Pentru precursorii omului acest fapt a avut ca urmare faptul că în organizarea sa au fost puse în valoare două feluri de entităţi: o parte a acestei organizări era pătrunsă de acţiunile fiinţelor solare. În cealaltă parte acţionau fiinţele lunare disidente. Prin aceasta, ultima parte era mai independentă decât prima. În prima puteau lua naştere numai stări de conştienţă în care trăiau fiinţele solare; în cea de a doua trăia un fel de conştienţă cosmică aşa cum era caracteristică pentru starea saturniană, dar acum pe o treaptă superioară. Prin aceasta precursorul omului se vedea ca o „imagine a lumii“, în timp ce „partea solară“ a sa se simţea numai o „imagine a Soarelui“. Acum, în natura umană aceste două entităţi au intrat într-un fel de luptă. Iar influenţa entităţilor solare a creat, pentru această luptă, un echilibru prin aceea că prin ele organizaţia substanţială care făcea posibilă conştienţa cosmică independentă a devenit fragilă, trecătoare. Trebuia ca din timp în timp această parte a organizaţiei să fie eliminată. În timpul eliminării şi puţin după aceea, precursorul omului era o fiinţă dependentă numai de influenţa Soarelui. Conştienţa sa a devenit mai puţin independentă; el trăia în aceasta total dăruit vieţii solare. Apoi partea lunară independentă s-a înnoit. După un timp acest proces se repeta. Aşa a trăit precursorul omului pe Lună, în stări alternative de conştienţă mai clară şi mai înăbuşită; şi schimbul era însoţit de o transformare a fiinţei sale din punct de vedere substanţial. El îşi depunea din timp în timp corpul său lunar şi îl relua mai târziu.

Văzute fizic, în regnurile lunare menţionate se vede o mare varietate. Mineralele-vegetale, planetele-animale şi oamenii-animale se împart în diferite grupuri. Vom înţelege acest lucru dacă ne gândim că prin rămânerea în urmă a formaţiunilor pe fiecare treaptă anterioară de evoluţie au fost încorporate forme cu cele mai variate caracteristici. Există aici formaţiuni care mai prezintă calităţile de început ale lui Saturn, altele ale epocii de mijloc a acestui corp cosmic, şi altele ale sfârşitului acestuia. Acelaşi lucru este valabil pentru toate treptele de evoluţie ale Soarelui.

Şi cum formaţiunile legate de evoluţia progresivă a unui corp cosmic rămân în urmă, acelaşi lucru se întâmplă şi cu anumite entităţi care sunt legate de această evoluţie. Prin înaintarea devenirii până la stadiul Luna au luat naştere mai multe entităţi. Aici există Spirite ale personalităţii care nu au atins nici pe Soare treapta de om, dar sunt prezente şi unele care au recuperat, venind din urmă, urcarea la treapta de om. Au rămas în urmă şi un număr de Spirite de foc care ar fi trebuit să devină oameni pe Soare. Aşa cum în timpul evoluţiei solare anumite Spirite ale personalităţii s-au retras din corpul solar şi au determinat reconstituirea lui Saturn ca un corp cosmic separat, tot astfel, acum, în cursul evoluţiei lunare entităţile caracterizate mai înainte se separă în corpuri cosmice distincte. Până aici am vorbit numai despre separarea în Soare şi Lună, totuşi din motivele expuse mai înainte, din corpul lunar apărut după marea pauză Soare-Lună se mai desprind şi alte formaţiuni cosmice. După un timp avem de-a face cu un sistem de corpuri cosmice, dintre care cel mai avansat trebuie considerat a fi, aşa cum se poate uşor constata, noul Soare. Şi, aşa cum s-a descris mai sus, pentru evoluţia solară o forţă de atracţie între regnul saturnian retrograd şi Spiritele personalităţii de pe noul Saturn se stabilesc forţe de atracţie între fiecare corp cosmic şi fiinţele lunare corespunzătoare. Întrucât urmărirea separată a tuturor corpurilor cosmice ne-ar duce prea departe, este suficient că am indicat motivul pentru care din formaţiunea cosmică unitară care apare ca Saturn la începutul evoluţiei umanităţii s-au separat treptat o serie de corpuri cosmice.

După ce începe intervenţia Spiritelor formei pe Lună, aceasta durează un timp în felul descris. Apoi survine iar o pauză, în timpul căreia părţile mai grosiere ale celor trei regnuri lunare rămân într-o stare de repaus; părţile mai fine însă, şi anume corpurile astrale umane, se desprind de aceste formaţiuni mai grosiere. Ele ajung într-o stare în care forţele superioare ale fiinţelor solare sublime pot acţiona asupra lor cu o energie deosebită. După pauză ele străbat din nou acele părţi ale fiinţei umane care sunt alcătuite din substanţe mai grosiere. Prin faptul că în cursul pauzei – în stare liberă – au preluat forţele puternice, ele pot maturiza substanţele mai grosiere în vederea acţiunii care după un anumit timp trebuie să fie exercitată asupra lor de Spiritele personalităţii reglementare şi de Spiritele focului.

Aceste Spirite ale personalităţii s-au ridicat între timp la o treaptă pe care dispun de conştienţa inspiraţiei. Ele pot nu numai să perceapă în imagini stările interioare ale altor fiinţe – aşa cum se întâmpla în cazul conştienţei de imagini mai vechi –, ci interiorul însuşi al unor astfel de fiinţe, ca într-un limbaj sonor. Spiritele de foc s-au ridicat însă la conştienţa pe care o posedau Spiritele personalităţii pe Soare. Ambele feluri de spirite pot interveni prin aceasta în viaţa maturizată a fiinţei umane. Spiritele personalităţii acţionează asupra corpului astral, Spiritele de foc asupra corpului eteric al fiinţei umane. Corpul astral primeşte prin acest fapt caracterul personalităţii. Acum el nu numai trăieşte în sine plăcere şi durere ci le şi raportează la sine. El nu ajunge încă la o deplină conştienţă de sine, ca să poată spune: Eu sunt aici, dar se simte purtat şi ascuns de alte entităţi ale ambianţei sale. Ridicând privirea spre acestea, el poate spune: Această ambianţă a mea mă ţine în existenţă. Spiritele de foc acţionează acum asupra corpului eteric. Sub influenţa lor, mişcarea forţelor devine în acest corp tot mai mult o activitate vitală. Ceea ce ia naştere aici îşi găseşte o expresie fizică într-o mişcare a umorilor şi în fenomene de creştere. Substanţele gazoase s-au condensat într-o stare apoasă; se poate vorbi despre un fel de nutriţie, în sensul că ceea ce este preluat din exterior este transformat şi prelucrat în interior. Dacă ne imaginăm ceva intermediar între nutriţie şi respiraţie în sensul actual, putem obţine o reprezentare a ceea ce se întâmpla atunci. Substanţele hrănitoare erau preluate de fiinţa umană din regnul plante-animale. Trebuie să ne închipuim aceste plante-animale ca fiind plutitoare – înotătoare – sau chiar uşor fixate într-un element ambiental, aşa cum animalele inferioare actuale trăiesc în apă sau animalele de uscat în aer. Totuşi, acest element nu este nici apă nici aer în sensul actual, ci o materie intermediară, un fel de abur dens în care cele mai variate substanţe se mişcă încolo şi încoace ca dizolvate în cei mai diferiţi curenţi. Plantele-anmale apar ca forme densificate în mod reglementar ale acestui element, adeseori numai slab diferenţiate de ambianţa lor. Procesul respirator este prezent alături de procesul nutritiv. El nu are caracterul respiraţiei actuale, ci este un fel de absorbţie şi eliminare de căldură. Pentru observaţia suprasensibilă, este ca şi cum în aceste procese s-ar deschide şi s-ar închide organe prin care ar pătrunde şi ar ieşi un curent cald şi ar fi introduse şi eliminate substanţe gazoase şi lichide. Întrucât pe această treaptă fiinţa umană are deja un corp astral, respiraţia şi hrănirea sunt însoţite de sentimente, astfel încât ia naştere un fel de plăcere când sunt preluate din afară substanţe care sunt stimulatoare pentru construirea fiinţei umane.

Apare neplăcere când pătrund în el substanţe nocive sau când acestea ajung în apropierea lui. Aşa cum, în modul descris în timpul evoluţiei lunare, procesele respiratorii şi nutritive erau apropiate, tot astfel şi procesul reprezentării era apropiat de reproducere. De la lucrurile şi fiinţele din ambianţa omului lunar nu se exercita o influenţă directă asupra unor simţuri. Reprezentarea era organizată mai mult în sensul că prin prezenţa unor astfel de lucruri şi fiinţe era provocată apariţia de imagini în conştienţa înăbuşită, înceţoşată. Aceste imagini se află într-o legătură mult mai intimă cu natura ambianţei decât percepţiile senzoriale actuale, care nu arată în culori, sunete, mirosuri etc. decât partea exterioară a fiinţelor. Pentru a avea o noţiune mai clară despre conştienţa oamenilor lunari, să ne imaginăm că aceştia ar fi inseraţi în ambianţa de vapori descrisă mai înainte. În acest element se desfăşoară numeroase procese. Se combină între ele şi se despart unele de altele diferite substanţe. Unele părţi se densifică, altele se subţiază. Totul se desfăşoară astfel, încât fiinţele umane nu le văd şi nu le aud nemijlocit, dar fac să se nască imagini în conştienţa umană. Aceste imagini sunt comparabile cu cele ale conştienţei de vis actuale. Ca atunci când căderea unui obiect pe Pământ este percepută de un om care doarme ca o împuşcătură; el nu percepe fenomenul real, ci o imagine oarecare. Numai că imaginile conştienţei lunare nu sunt la voia întâmplării ca aceste imagini de vis; ele sunt de fapt imagini simbolice, nu copii, dar corespund fenomenelor exterioare. Pentru un anumit fenomen exterior nu apare decât o anumită imagine. Prin acest fapt omul lunar este în situaţia de a-şi elabora comportamentul în mod corespunzător cu aceste imagini, aşa cum omul actual o face după percepţiile sale. Să nu uităm însă că un comportament bazat pe percepţii este aleatoriu, în timp ce acţionarea sub influenţa imaginilor descrise urmează ca unui impuls întunecat. Această conştienţă de imagini nu permite să se facă simţite numai fenomene fizice exterioare, ci prin imagini sunt reprezentate şi fiinţele spirituale care acţionează dincolo de faptele fizice. Astfel, în fenomenologia regnului plantelor-animale sunt vizibile în acelaşi timp Spiritele personalităţii, dincolo şi în fiinţele mineral-vegetale apar Spiritele de foc, iar ca fiinţe pe care omul le poate reprezenta fără legătură cu ceva fizic, pe care le vede ca formaţiuni eteric-sufleteşti, apar Fiii vieţii. Dacă aceste reprezentări ale conştienţei lunare nu erau copii, ci numai simboluri ale exteriorului, ele aveau în schimb o influenţă mult mai importantă asupra interiorului fiinţei umane decât reprezentările mijlocite în prezent prin percepţie. Ele aveau puterea de a pune în mişcare şi în activitate întreaga interioritate a omului. Procesele interioare se modelau după acestea. Ele erau adevărate forţe formatoare. Fiinţa omenească a devenit aşa cum au modelat-o aceste forţe formatoare. Ea a devenit, într-o anumită măsură, o copie a proceselor conştienţei sale.

Cu cât progresul evolutiv are loc mai ales în acest sens, cu atât mai mult el are drept consecinţă o transformare esenţială a fiinţei umane. Treptat, forţa emanată de imaginile conştienţei nu se mai poate extinde la întreaga corporalitate umană. Aceasta se împarte în două naturi. Se formează organe subordonate acţiunii formatoare a conştienţei de imagini şi care sunt în mare măsură o copie a vieţii de reprezentare în sensul amintit. Alte organe se sustrag unei astfel de influenţe. O parte a fiinţei umane este prea densă, prea mult determinată de alte legi, pentru a se orienta după imaginile conştienței. Acestea se sustrag influenţei fiinţei umane, dar ele ajung sub altă influenţă, şi anume a înseşi fiinţelor solare sublime. Totuşi acestei trepte evolutive îi premerge mai întâi o pauză. În cursul acesteia, Spiritele solare acumulează forţa pentru a acţiona în condiţii cu totul noi asupra fiinţelor Lunii. După această pauză, fiinţa umană este net divizată în două naturi. Una este sustrasă acțiunii independente a conştienţei de imagini, ea preia o formă mai precisă şi ajunge sub influenţa unor forţe care pleacă de la corpul lunar, dar ele iau naştere în acesta prin influenţa fiinţelor solare. Această parte a fiinţei umane are o viaţă din ce în ce mai mult asociată vieţii stimulate de către Soare. Cealaltă parte se ridică, asemănător unui cap, din prima. Este mobilă în sine, plastică şi se modelează ca expresie şi ca purtătoare a vieţii conştienţei înceţoşate. Totuşi, ambele părţi sunt intim legate între ele; ele îşi trimit reciproc sucurile lor; organe trec din unul în celălalt.

O armonie plină de semnificaţie se realizează prin faptul că în cursul timpului în care s-au întâmplat toate acestea s-a instituit şi o relaţie a Soarelui cu Luna care este în consonanţă cu această evoluţie. Am descris mai înainte cum fiinţele care ating un anumit grad de evoluţie îşi separă din masa cosmică generală corpurile cereşti proprii. Ele radiază forţe care guvernează substanţele. Soarele şi Luna s-au separat după cum a fost necesar creării de reşedinţe potrivite fiinţelor corespunzătoare. Această determinare prin spirit a substanţelor şi a forţelor sale merge însă mult mai departe. Fiinţele condiţionează ele însele anumite mişcări ale aştrilor, anumite rotiri ale unuia în jurul celuilalt. Prin aceasta, aştrii ajung în poziţii reciproc schimbătoare. Iar dacă se schimbă poziţia unui astru faţă de celălalt se modifică şi influenţele reciproce ale fiinţelor corespunzătoare. Aşa s-a întâmplat cu Soarele şi cu Luna. Prin mişcarea Lunii în jurul Soarelui, fiinţele umane ajung, alternativ, când în domeniul influenţelor solare, când se pot distanţa de acestea fiind limitate mai mult la propriile lor forţe. Mişcarea este o urmare a „disidenţei“ anumitor fiinţe lunare şi a echilibrării luptei care rezultă din această situaţie. Ea este expresia fizică pentru raportul de forţe spirituale creat prin „disidenţă“. Faptul că un corp se învârte în jurul celuilalt are drept consecinţă că în fiinţele care sălăşluiesc pe aştri iau naştere stări de conştienţă schimbătoare, aşa cum le-am descris mai sus. Se poate vorbi despre faptul că Luna îşi expune şi îşi întoarce alternativ viaţa sa către şi de la Soare. Există un timp însorit şi un timp planetar: în cursul ultimului, fiinţele lunare se dezvoltă pe o parte a Lunii care este întoarsă de la Soare. În orice caz, la mişcarea aştrilor, pentru Lună se mai adaugă ceva. Conştienţa suprasensibilă observă cum la intervale foarte regulate fiinţele lunare migrează în jurul astrului lor. Ele caută astfel în anumite perioade locurile expuse influenţei solare; în alte perioade caută locurile neexpuse acestei influenţe şi atunci se pot concentra asupra lor însele.

Pentru completarea tabloului care poate fi schiţat cu ajutorul acestor fenomene mai trebuie observat că în această perioadă Fiii vieţii îşi ating stadiul de om. Omul nu-şi poate folosi nici pe Lună simţurile, ale căror scheme structurale au luat naştere pentru prima oară pe Saturn, pentru o percepţie proprie a obiectelor exterioare. Dar aceste simţuri devin pe treapta lunară instrumente ale Fiilor vieţii. Ei se folosesc de ele pentru a percepe prin ele. Aceste simţuri care aparţin corpului fizic al omului intră astfel în interacţiune cu Fiii vieţii. Ei nu doar folosesc, ci le şi perfecţionează.

Prin raportul schimbător faţă de Soare, în însăşi fiinţa umană se produce o modificare în condiţiile vitale. Ca urmare, de fiecare dată când fiinţa umană este subordonată influenţei solare ea este dăruită mai mult vieţii solare şi fenomenelor acesteia decât sie însăşi. În asemenea perioade, ea resimte măreţia şi splendoarea Cosmosului, aşa cum se exprimă acestea în existenţa solară. Este ca un fenomen de absorbţie a acestora. Fiinţele sublime care locuiesc în Soare acţionează în acest caz pe Lună. Iar acestea acţionează la rândul lor asupra fiinţelor umane. Totuşi, această acţiune nu cuprinde întregul om, ci, în mod preferenţial, acele părţi care se sustrăseseră influenţei propriilor imagini ale conştienţei. Corpul fizic şi corpul eteric ajung acum la o anumită mărime şi formă. În schimb, stările conştienţei regresează. Când viaţa fiinţei umane este întoarsă de la Soare, atunci ea este ocupată cu propria ei natură. Începe atunci o mobilitate interioară, mai ales în corpul astral. Dimpotrivă, forma exterioară pierde din frumuseţe şi din perfecţiune. În felul acesta în timpul evoluţiei lunare există cele două stări alternative ale conştienţei pe care le-am descris, care se deosebesc net. Există o stare mai înceţoşată în timpul perioadei solare şi una mai clară în perioada în care viaţa este dependentă mai mult de propriile ei forţe. Prima stare este mai crepusculară, în schimb, mai puţin egoistă: omul trăieşte acum mai mult într-o dăruire către lumea exterioară, către Cosmosul oglindit în Soare. Este o alternativă a stărilor de conştienţă care poate fi comparată atât cu alternanţa veghe-somn a omului actual, cât şi cu viaţa lui dintre naştere şi moarte, pe de o parte, şi existenţa mai mult spirituală dintre moarte şi o nouă naştere, pe de altă parte. Trezirea pe Lună, atunci când treptat încetează timpul solar, ar fi ceva intermediar între trezirea omului actual în fiecare dimineaţă şi naşterea sa. La fel, şi înceţoşarea treptată a conştienţei la apropierea timpului solar ar fi o stare intermediară între adormire şi moarte. Căci conştientizarea naşterii şi a morţii care este proprie omului actual nu există încă pe Lună. Omul se dăruia savurării acestei vieţi ca într-un fel de viaţă solară. Pentru această perioadă el era îndepărtat de viaţa lui. Trăia mai mult spiritual. Nu se poate face decât o descriere comparată şi aproximativă a ceea ce trăia omul în asemenea perioade. El simţea că forţele active ale Cosmosului afluau şi pulsau în el. Se simţea uşor ameţit de armoniile Universului la care participa. În asemenea perioade, corpul său astral era eliberat de corpul fizic. Chiar şi o parte a corpului eteric era scoasă din corpul fizic. Şi această formaţiune alcătuită din corpul astral şi corpul eteric era ca un fel de instrument muzical minunat, pe ale cărui coarde răsunau tainele Cosmosului. Şi conform cu armoniile Cosmosului se modelau organele acelei părţi ale fiinţei umane asupra căreia constienţa nu avea decât o influentă slabă. Căci în aceste armonii acţionau fiinţele Soarelui. Aşa s-a făcut că această parte a omului şi-a primit forma prin sunetele cosmice. În acest timp trecerile de la starea de conştientă mai clară la cea mai încetosată care corespundea perioadei solare nu erau atât de marcate ca trecerile de la veghe la somnul lipsit de vise al omului actual. În orice caz, conştienţa de imagini nu era atât de clară cum este conştienţa stării de veghe actuală; în schimb, cealaltă stare de conştienţă nu era atât de atenuată ca somnul lipsit de vise al prezentului. Şi astfel fiinţa umană avea un fel de reprezentare, chiar dacă vagă, despre manifestarea armoniilor cosmice în corpul său fizic şi în acea parte a corpului eteric care rămăsese legată de corpul fizic. În perioada în care Soarele nu lumina pentru fiinţa umană, în locul armoniilor, în conştienţă pătrundeau reprezentările-imagini. Aici apăreau în corpul fizic şi în cel eteric mai ales acele organe care se aflau sub directa influenţă a conştienţei. Dimpotrivă, părţile fiinţei umane asupra cărora nu acţionau forţele formatoare de pe Soare parcurgeau un proces de durificare şi de uscare. Când revenea timpul Soarelui, vechile corpuri se degradau; ele se desprindeau de fiinţele umane şi apărea, ca dintr-un mormânt al vechii sale corporalităţi, omul nou, format în interior, chiar dacă încă nearătos în această formă. Avusese loc o înnoire a procesului vital. Prin acţiunea fiinţelor solare şi a armoniilor lor lua apoi formă din nou corpul nou-născut în perfecţiunea sa şi se repeta procesul descris. Iar omul primea această înnoire ca îmbrăcarea unei haine noi. Nucleul său fiinţial nu fusese traversat de o naştere sau o moarte propriu-zise; el a trecut numai de la o conştienţă spirituală în care era dăruit unei lumi exterioare la una care era orientată mai mult spre interior. El năpârlise. Vechiul corp devenise inutilizabil; el a fost lepădat şi înnoit. Prin aceasta se caracterizează ceea ce am desemnat mai sus ca fiind reproducere, cu observaţia că este apropiată de viaţa de reprezentare. Fiinţa umană a creat o fiinţă asemănătoare cu ea cu privire la anumite părţi ale corpului fizic şi ale corpului eteric. Dar nu ia naştere o fiinţă fiică complet separată de fiinţa parentală pentru că nucleul fiinţial al ascendentului trece la descendent. Acesta nu produce o fiinţă nouă, ci se prezintă pe sine într-o formă nouă. În felul acesta omul lunar trăieşte o schimbare a stării de conştienţă. Când se apropie sezonul solar, reprezentările lui în imagini devin tot mai şterse, o dăruire fericită îl umple; în interiorul său liniştit răsună armoniile cosmice. Către sfârşitul acestui timp capătă viaţă imaginile din corpul astral; el începe să se simtă şi să se resimtă mai mult pe sine. Omul trăieşte ceva ca o trezire din fericirea şi linistea în care fusese adâncit în cursul perioadei solare. Prin aceasta, el mai cunoaşte încă o trăire importantă. Cu noua trezire a imaginilor conştienţei, fiinţa umană se vede învăluită de un nor care a coborât asupra ei ca o entitate din Cosmos. Şi resimte această entitate ca pe ceva ce-i aparţine, ca pe o completare a propriei sale naturi. O simte ca pe ceea ce-i dăruieşte existenţa sa, ca pe eul său. Această entitate este unul din Fiii vieţii. În faţa acestuia omul spune: În acesta am trăit eu şi când eram dăruit, în timpul perioadei solare, splendorii Cosmosului; numai că atunci el nu-mi era vizibil; acum însă el îmi devine vizibil. Şi este acelaşi Fiu al vieţii de la care emană puterea pentru acea acţiune pe care o exercită omul asupra propriei sale corporalităţi în perioada lipsită de Soare. Când se apropie din nou timpul solar, omul simte că devine una cu Fiul vieţii. Chiar dacă acum nu-l vede, se simte totuşi intim legat de el.

Relatia cu Fiii vieţii era de aşa natură încât nu fiecare fiinţă umană avea pentru sine un Fiu al vieţii, ci un întreg grup simţea că-i aparţine o astfel de entitate. Astfel, oamenii trăiau pe Lună separaţi în grupuri şi fiecare grup îşi percepea într-un Fiu al vieţii eul-grup comun. Deosebirea dintre grupuri consta în aceea că mai ales corpurile eterice aveau la fiecare grup o formă diferită. Însă întrucât corpurile fizice se modelează după corpurile eterice, deosebirile dintre cele din urmă se imprimau şi primelor, iar diferitele grupuri umane apăreau ca tot atâtea specii umane. Dacă Fiii omului coborau privirea spre grupurile de oameni care le aparţineau, ei se vedeau multiplicaţi în indivizii umani ai grupurilor corespunzătoare. În acest fapt îşi simţeau egoitatea lor. Ei păreau să se oglindească în oameni. Aceasta era şi sarcina simţurilor umane în acea perioadă. Am arătat că ele nu mijloceau încă percepţii ale obiectelor, dar oglindeau fiinţa Fiilor vieţii. Ceea ce Fiii vieţii percepeau prin această oglindire le conferea conştienţa eului lor. Iar ceea ce era trezit în corpul astral uman erau imaginile conştienţei lunare înceţoşate crepusculare. Influenţa acestei activităţi a oamenilor în interacţiunile lor cu Fiii vieţii s-a făcut simtită în structura sistemului nervos. Nervii se prezintă ca nişte prelungiri ale organelor de simţ spre interiorul corpului uman.

Din cele spuse se vede cum acţionează cele trei feluri de spirite, ale personalităţii, de foc şi Fiii vieţii, asupra oamenilor lunari. Dacă focalizăm perioada principală a evoluţiei lunare, adică perioada mediană, se poate spune: Spiritele personalităţii implantează corpului astral uman independenţa, trăsătura personalităţii. Acestui fapt trebuie să-i atribuim capacitatea omului de a se întoarce în sine în perioadele în care Soarele nu luminează; el poate lucra atunci în mod formator asupra sa. Spiritele focului acţionează asupra corpului eteric în măsura în care acesta îşi impregnează forma independentă a fiinţei umane. Prin ele fiinţa umană se simte în continuare aceeaşi după fiecare înnoire a corpului. Aşadar, prin Spiritele focului este dat corpului eteric un fel de memorie. Fiii vieţii acţionează asupra corpului fizic pentru ca acesta să poată reprezenta expresia corpului astral devenit independent. Ei fac astfel posibil ca acest corp fizic să devină o copie a corpului său astral. Dimpotrivă, în corpul fizic şi în corpul eteric, în măsura în care acestea se formează independent de corpul astral de sine stătător, în perioadele însorite intervin entităţi spirituale superioare, Spiritele formei şi Spiritele mişcării. Intervenţia lor are loc în modul descris mai sus.

Sub influenţa unor astfel de fapte fiinţa umană se maturizează pentru a forma treptat, în sine, germenele sinei spirituale, aşa cum, în a doua jumătate a evoluţiei saturniene, formase germenul omului-spirit şi pe Soare germenul spiritului vieţii. Prin aceasta se modifică toate condiţiile pe Lună. Prin transformările şi înnoirile succesive fiinţele umane au devenit tot mai nobile şi mai fine; dar ele au câştigat şi forţă mai multă. Datorită acestui fapt, conştienţa de imagini s-a păstrat şi în perioadele însorite. Ea a obţinut prin aceasta o influenţă asupra formei corpului fizic şi a celui eteric, ceea ce mai înainte se întâmpla prin acţiunea fiinţelor solare. Ceea ce se întâmpla pe Lună prin fiinţele umane şi prin spiritele legate de acestea a devenit din ce în ce mai asemănător cu ceea ce mai înainte era determinat de Soare cu entităţile lui superioare. Urmarea acestui fapt a fost că entităţile solare au putut să-şi folosească tot mai mult forţele în propria lor evoluţie. Prin aceasta Luna s-a maturizat, pentru a se uni după un timp din nou cu Soarele. Privite din punct de vedere spiritual, procesele se prezintă astfel: fiinţele umane disidente au fost învinse treptat de fiinţele solare şi trebuie să se acomodeze acestora de aici încolo în aşa fel încât, în timp ce li se subordonează, angrenajul lor să se încorporeze angrenajului fiinţelor solare. Aceasta s-a întâmplat abia după trecerea unor epoci îndelungate, în care perioadele lunare s-au scurtat tot mai mult, iar cele solare s-au lungit progresiv. Urmează din nou o perioadă evolutivă în care Soarele şi Luna alcătuiesc un singur corp cosmic. Nu trebuie să ne imaginăm însă că atunci când spunem despre corpul fizic că a devenit eteric nu mai putem vorbi pentru o astfel de stare de un corp fizic. Ceea ce a fost format drept corp fizic în timpul perioadelor Saturn, Soare şi Lună rămâne prezent. Este vorba doar de a nu limita recunoaşterea fizicului la fizicul exterior. Fizicul poate fi prezent şi în aşa fel încât să prezinte exterior forma etericului, ba chiar şi a astralului. Trebuie făcută deosebirea între aparenţa exterioară şi legitatea internă. Fizicul se poate eteriza şi astraliza, menţinând însă în sine legitatea fizică. Acest lucru se întâmplă când corpul fizic al omului atinge pe Lună un anumit grad de perfecţiune. El capătă o formă eterică. Când însă conştienţa suprasensibilă poate să-l observe, el nu îi apare pătruns de legile etericului, ci de cele ale fizicului. Atunci fizicul este preluat în eteric, pentru a se odihni şi a fi îngrijit în acesta ca într-un sân matern. Mai târziu, el reapare şi în forma fizică, dar pe o treaptă superioară. Dacă fiinţele umane ale Lunii şi-ar fi păstrat corpul fizic în forma fizică grosieră, Luna nu s-ar putea reuni niciodată cu Soarele. Prin adoptarea formei eterice, corpul fizic devine mai îndeaproape înrudit cu corpul eteric şi prin aceasta el se poate impregna mai intim cu acele părţi ale corpurilor eteric şi astral care în epocile însorite ale evoluţiei lunare trebuiau să se retragă din el. Omul, care apărea ca o fiinţă dublă în timpul separării Soarelui şi a Lunii, redevine o creatură dublă. Fizicul devine mai sufletesc şi în mod reciproc sufletul se leagă mai mult cu el. Acum, Spiritele solare în al căror domeniu nemijlocit a ajuns această fiinţă umană unitară pot acţiona cu totul altfel decât anterior, din afară spre Lună. Omul se află acum mai mult într-o ambianţă spiritual-sufletească. Prin aceasta Spiritele înţelepciunii pot ajunge să aibă o influenţă importantă. Ele îi imprimă înţelepciunea, îl animă cu înţelepciune. Într-un anumit sens, el devine prin aceasta un suflet de sine stătător. La influenţa acestor entităţi se mai adaugă şi aceea a Spiritelor mişcării. Acestea acţionează cu predilecţie asupra corpului astral, astfel încât sub influenţa lor el prelucrează în sine o mobilitate de natură sufletească şi un corp eteric plin de înţelepciune. Corpul eteric plin de înţelepciune este prima structurare a ceea ce am descris la omul actual ca suflet al raţiunii, în timp ce corpul astral stimulat de Spiritele mişcării este structura-germen a sufletului senzaţiei. Şi pentru că toate acestea sunt produse în fiinţa umană în starea sa de independenţă crescută, aceste structuri germinale ale sufletului raţiunii şi ale sufletului senzaţiei apar ca expresii ale sinei spirituale. În această privinţă trebuie evitată eroarea de a considera că în perioada evolutivă sinea spirituală ar fi ceva în plus pe lângă sufletele raţiunii şi senzaţiei. Acestea din urmă sunt numai expresia sinei spirituale, ceea ce înseamnă unitatea şi armonia lor superioară.

O deosebită importanţă o are în această epocă intervenţia Spiritelor înţelepciunii în modul descris. Aceasta nu se adresează numai fiinţelor umane ci şi celorlalte regnuri care s-au format pe Lună. La reunirea Soarelui şi Lunii, aceste regnuri inferioare sunt antrenate în domeniul Soarelui. Tot ce fusese fizic în ele acum se eterizează. Aşadar, de acum încolo plantele-minerale şi animalele-plante se află în Soare, aşa cum se găseşte aici şi fiinţa umană. Totuşi, aceste alte fiinţe rămân înzestrate cu legităţile lor. Din această cauză se simt străine în ambianţa lor. Ele apar având o natură cu care ambianţa nu se potriveşte decât foarte puţin. Însă întrucât ele sunt eterizate, influenţa Spiritelor înţelepciunii se poate extinde şi asupra lor. Acum, tot ceea ce a venit de pe Lună pe Soare se impregnează cu forţele Spiritelor înţelepciunii. Din această cauză, ceea ce devine în această perioadă evolutivă din formaţiunea Soare-Lună poate fi numit Cosmos al înţelepciunii. Când apoi, după o pauză, sistemul nostru Pământ apare ca urmaş al acestui Cosmos al înţelepciunii, toate fiinţele care reapar pe Pământ lăstărind din germenii lor lunari sunt alcătuite astfel încât sunt pline de înţelepciune. Apare aici motivul pentru care, atunci când omul priveşte, observând, lucrurile din jurul său, el poate cerceta înţelepciunea din natura fiinţei lor. Poţi admira înţelepciunea în fiecare frunză, în fiecare os animal sau uman, în structura minunată a creierului şi a inimii. Dacă omul are nevoie de înţelepciune pentru a înţelege lucrurile, aşadar, dacă el extrage înţelepciune din ele, aceasta arată că înţelepciunea există în aceste lucruri. Căci oricât s-ar strădui omul să înţeleagă lucrurile prin reprezentări pline de înţelepciune el nu ar putea extrage din acestea înţelepciune, dacă aceasta nu ar fi introdusă mai întâi în ele. Cine vrea să cuprindă prin înţelepciune lucrurile despre care crede că nu au primit mai întâi înţelepciune poate considera şi că el ar putea scoate apă dintr-un pahar în care nu s-a turnat mai întâi apă. Pământul este, aşa cum vom arăta mai departe, „vechea Lună“ reînnoită. Şi ea apare ca o formaţiune plină de înţelepciune, pentru că în epoca descrisă a fost impregnată cu forţe de către Spiritele înţelepciunii.

Va apărea lesne de înţeles că în această descriere a condiţiilor de pe Lună au putut fi menţinute numai anumite forme temporare ale evoluţiei. Într-o anumită măsură, în curgerea progresivă a faptelor a trebuit să reţinem anumite fenomene bine conturate şi să le evidenţiem pentru expunere. În orice caz, acest tip de descriere oferă numai imagini izolate; s-ar putea reproşa că descrierea făcută succesiunii de evenimente nu a fost încadrată într-un sistem de concepte riguroase. Ca răspuns la un astfel de reproş, vom atrage atenţia că descrierea a fost făcută în mod cu totul intenţionat în noţiuni mai puţin conturate. Căci nu am urmărit să dăm concepte şi construcţii de idei, ci mai degrabă o reprezentare a ceea ce apare de fapt în faţa ochiului spiritual când vederea suprasensibilă focalizează aceste procese. Pentru evoluţia lunară, spectacolul nu apare în contururi atât de nete şi precise cum ne arată percepţiile terestre. În cazul epocii lunare avem de-a face chiar cu impresii schimbătoare, cu imagini oscilante, mobile şi cu tranziţiile dintre acestea. În afară de aceasta, trebuie să ţinem seama că o evoluţie se desfăşoară în perioade foarte lungi şi că din acestea nu pot fi reţinute, în descriere, decât imagini de o clipă, instantanee.

În perioada în care corpul astral implantat fiinţei umane a progresat atât încât corpul fizic al acesteia oferă Fiilor vieţii posibilitatea de a atinge stadiul de om, s-a ajuns la punctul maxim al epocii lunare. Atunci a ajuns şi fiinţa umană la ceea ce această epocă îi poate da pe drumul ce-l duce înainte, pentru el însuşi, spre interioritatea sa. Ceea ce urmează, adică a doua jumătate a evoluţiei lunare, ar putea fi comparată din această cauză cu o maree în descreştere. Dar se vede cum tocmai în această epocă se întâmplă ceva de cea mai mare importanţă cu privire la ambianţa omului şi chiar şi pentru el însuşi. Corpului Soare-Lună îi este implantată înţelepciunea. Am arătat că în cursul acestei descreşteri sunt semănaţi germenii sufletului raţiunii şi ai sufletului senzaţiei. Totuşi, abia în epoca Pământului se vor dezvolta aceşti germeni, precum şi cei ai sufletului conştienţei şi o dată cu aceştia şi naşterea eului, a conştienţei de sine libere. Pe treapta lunară, sufletul raţiunii şi sufletul senzaţiei nu apar ca şi cum fiinţa umană însăşi s-ar exprima deja prin ele, ci ca şi cum ar fi instrumente ale fiinţei umane la îndemâna Fiilor vieţii. Dacă am vrea să caracterizăm sentimentul pe care îl are omul pe Lună în acest sens, ar trebui să spunem că el simte: În mine şi prin mine tăieşte Fiul vieţii; el vede prin mine ambianţa lunară, el gândeşte în mine despre lucrurile şi fiinţele din aceasta ambianţă. Omul lunar se simte umbrit de Fiul vieţii; el îşi apare ca unealtă a acestei fiinţe superioare. În timpul separării Soarelui şi a Lunii el simţea, când era întors de la Soare, o independenţă crescută; totodată simţea însă că eul care-i aparţinea şi care în timpul perioadei însorite dispărea din conştienţa sa de imagini i-ar deveni vizibil. Pentru omul lunar, ceea ce putem caracteriza ca fiind alternanţă a stărilor de conştienţă se întâmpla astfel încât el avea următorul sentiment: Eul meu pluteşte, ridicându-se o dată cu mine în perioadele însorite în regiuni mai înalte, la fiinţe sublime şi coboară cu mine, când Soarele dispare, în lumi mai adânci.

Evoluţia lunară propriu-zisă a fost precedată de o pregătire. A avut loc, într-un anume sens, o repetare a evoluţiilor saturniană şi solară. După reunirea Soarelui cu Luna se pot de asemenea deosebi, în perioada pe care am comparat-o cu o maree descrescătoare, două epoci. În timpul acestui reflux au loc chiar unele densificări, alternând, aşadar, stări spiritual-sufleteşti ale formaţiunii Soare-Lună cu stări fizice. În asemenea perioade fizice, fiinţele umane şi, de asemenea, fiinţele regnurilor inferioare apar în aşa fel încât par că ar preforma în forme rigide, lipsite de independenţă, ceea ce trebuie să devină ele mai târziu, în epoca Pământului, în mod independent. Se poate vorbi, aşadar, de două epoci pregătitoare ale evoluţiei lunare şi de două altele în epoca refluxului. Asemenea epoci pot fi numite „cicluri“. În ceea ce premerge celor două epoci pregătitoare şi celor ale refluxului se vor putea deosebi de asemenea trei epoci. Cea mijlocie corespunde umanizării Fiilor vieţii. Ea este precedată de o alta, în timpul căreia toate condiţiile sunt orientate spre acest eveniment principal; ea este urmată de o alta, în care este de consemnat o aclimatizare şi o amplificare a noilor creaţii. Prin aceasta, evoluţia lunară mediană se împarte din nou în trei epoci, ceea ce însumează, cu cele două epoci pregătitoare şi cele două ale perioadei de reflux, şapte cicluri lunare. Se poate deci spune că întreaga evoluţie lunară se petrece în şapte cicluri. Între aceste cicluri sunt inserate pauzele de care am vorbit în mod repetat până acum. Ne apropiem însă de adevăr numai dacă nu ne imaginăm tranziţii bruşte între perioadele de activitate şi cele de repaus (pauze). De exemplu, fiinţele solare se retrag numai treptat din activităţile lor de pe Lună. Pentru ele începe un timp care în exterior apare ca pauza lor de odihnă, în timp ce pe Lună încă mai domneşte o activitate independentă, vie. În felul acesta, epoca activă a unei categorii de fiinţe se întinde în mod variat în pauza de odihnă a altora. Dacă luăm în calcul asemenea fapte, putem vorbi despre un flux şi un reflux ritmic al forţelor în cicluri. Astfel de compartimentări mai pot fi recunoscute şi în cadrul celor şapte cicluri lunare amintite. Putem numi întreaga evoluţie lunară un ciclu mare, cele şapte perioade din cadrul acestuia şapte „cicluri mici“, iar subdiviziunile acestora „cicluri mai mici“. Această articulare în de şapte ori câte şapte cicluri poate fi observată şi în evoluţia solară şi este schiţată în perioada Saturn. Totuşi trebuie să luăm în considerare faptul că în cazul Soarelui şi încă mai mult în acela al lui Saturn limitele dintre subdiviziuni sunt şterse. Aceste limite devin tot mai clare cu cât evoluţia înaintează spre epoca Pământ.

* * *