|
Pentru această nouă ediţie a Ştiinţei
oculte am refăcut aproape în întregime prima parte:
„Caracterul
ştiinţei oculte“. Cred că astfel vor fi mai puţine prilejuri de
înţelegeri greşite decât am constatat că au luat naştere la
redactarea
anterioară a acestei părţi. Am putut auzi din multe părţi că alte
ştiinţe demonstrează; ceea ce se pretinde aici ştiinţă spune pur şi
simplu: ştiinţa spiritului stabileşte cutare sau cutare fapt. O
asemenea prejudecată se instalează în mod natural, deoarece
dovedirea
lucrurilor ce aparţin cunoaşterii suprasensibile nu se poate impune
prin prezentare, ca în cazul expunerii unor structurări ale
adevărului
care cade sub simţuri. Prin prelucrarea primei părţi a acestei cărţi am
vrut să fac mai clar faptul că avem de-a face numai cu o prejudecată,
ceea ce părea să nu-mi fi reuşit prea bine în ediţiile
anterioare. În
celelalte părţi ale cărţii am căutat să dau un contur mai precis celor
expuse, prin completări ale conţinutului. În cursul
întregii cărţi m-am
străduit să modific în numeroase locuri modul de prezentare a
conţinutului aşa cum mi s-a părut necesar prin trăirea repetată a celor
prezentate.
Rudolf Steiner
Berlin, mai 1920
Acum, după ce au trecut cincisprezece ani de la prima apariţie a
acestei cărţi, îmi este îngăduit să spun în mod
oficial câte ceva
despre dispoziţia sufletească din care ea a luat naştere.
Iniţial, planul meu a fost să adaug conţinutul său principal ca
ultim capitol al cărţii mele apărute cu mult înainte, Teosofia [1].
Acest
lucru nu a mers. Acest capitol nu s-a conturat atunci când am
încheiat
Teosofia, în acelaşi mod ca restul cărţii. În
imaginaţiunile mele aveam
în faţa ochilor sufleteşti fiinţa spirituală a omului individual
şi o
puteam expune, dar ţesătura legăturilor cosmice nu-mi era atunci la fel
de clară aşa cum am putut-o expune în Ştiinţa ocultă. Aspectele
izolate
existau, nu însă ca tablou general.
Din această cauză am hotărât să apară mai întâi Teosofia,
având
drept conţinut esenţa vieţii omului individual, iar Ştiinţa ocultă să o elaborez
ulterior în toată liniştea.
Potrivit dispoziţiei mele sufleteşti, conţinutul acestei cărţi
trebuia redat în gânduri care sunt, pentru descrierea
spiritului,
formaţiuni ce continuă gândurile folosite în ştiinţele
naturii. Se va
constata din „Observaţiile preliminarii la prima ediţie“ retipărite
în
acest volum, cât de răspunzător mă simţeam faţă de ştiinţele
naturii
pentru tot ce am scris atunci despre ştiinţa spiritului.
Nu poţi însă să ajungi numai cu astfel de gânduri la
prezentarea
celor ce se revelează vederii spirituale ca lume a spiritului. Căci
această revelaţie nu încape exclusiv într-un conţinut de
gânduri. Cine
a aflat, trăind, esenţa unor astfel de revelaţii, acela ştie că
gândurile stării de conştienţă obişnuită sunt adecvate numai
pentru
exprimarea celor percepute senzorial, nu însă şi pentru cele
văzute
spiritual.
Conţinutul celor văzute spiritual nu poate fi reprodus decât
în
imagini (imaginaţiuni), prin care vorbesc inspiraţiile provenind din
trăirea intuitivă a entităţii spirituale. (Cele privitoare la esenţa
imaginaţiunii, inspiraţiei şi intuiţiei se găsesc în Ştiinţa ocultă şi în cartea
mea Cum se dobândesc
cunoştinţe despre lumile superioare? [2];
tradusă în româneşte cu titlul Treptele iniţierii
- n. tr.)
Dar prezentatorul imaginaţiunilor din lumea spirituală nu poate să
înfăţişeze, în prezent, pur şi simplu aceste imaginaţiuni.
El a
înfăţişat ceva ce este un alt conţinut al conştienţei, cu totul
diferit, alături de conţinutul cunoaşterii epocii noastre şi fără nici
o legătură cu aceasta. El trebuie să umple conştienţa contemporană cu
ceea ce o altă stare de conştienţă poate recunoaşte privind în
lumea
spiritului. Atunci, prezentarea pe care o face va avea drept conţinut
această lume a spiritului; dar acest conţinut apare sub forma de
gânduri în care el se revarsă. Prin aceasta, el devine
deplin
inteligibil conştienţei obişnuite care gândeşte în sensul
prezentului,
dar care nu priveşte încă în lumea spiritului.
Această claritate nu este îndepărtată decât dacă
îţi pui singur
piedici, dacă îţi însuşeşti prejudecăţile unei concepţii
greşite despre
natură privind „limitele cunoaşterii“.
În cunoaşterea spiritului totul este cufundat în trăire
sufletească.
Nu numai însăşi privirea spirituală, ci şi înţelegerea care
aduce
conştienţă obişnuită lipsită de clarvedere în
întâmpinarea rezultatelor
clarvăzătorului.
Despre această intimitate, cine vorbeşte în mod diletant
despre
faptul că acela care crede că înţelege şi-ar sugera singur
înţelegerea
nu are nici cea mai mică idee.
Realitatea este însă că ceea ce în cadrul
înţelegerii lumii fizice
se trăieşte ca adevăr sau ca eroare numai în concepte devine
trăire în
faţa lumii spirituale.
Celui care, în judecata lui, lasă să se infiltreze ca o
simţire
discretă afirmaţia că cele văzute în mod spiritual nu pot fi
sesizate
de conştienţa lipsită de clarvedere – din cauza limitelor acesteia – această judecată simţitoare i se
prezintă ca un nor întunecos aşezat în faţa
înţelegerii; şi el, în
adevăr, nu poate înţelege.
Dar conştienţei lipsită de clarvedere şi totodată şi de prejudecăţi
cele văzute de clarvăzător îi sunt perfect inteligibile
când acesta le
îmbracă în forma gândurilor. Sunt inteligibile aşa
cum celui care nu
este pictor îi este inteligibilă imaginea terminată, realizată de
pictor. Şi, de fapt, înţelegerea lumii spiritului nu are
caracterul
artistic-afectiv al unei opere de artă, ci se află în faţa unui
produs
întru totul gândit, ca şi în cunoaşterea naturii.
Pentru a face însă cu adevărat posibilă o astfel de
înţelegere,
prezentatorul celor văzute în mod spiritual trebuie să aducă cele
vizionate până la o modelare în forma gândurilor,
fără ca în această
formă să-şi piardă caracterul imaginativ.
Toate aceste lucruri au stat în faţa sufletului meu când
am elaborat
Ştiinţa ocultă.
Apoi, în 1909 am simţit că aş putea, cu aceste premise, să
realizez
o carte pentru că: în primul rând adusesem conţinutul
vederii mele
spirituale la un anumit nivel, turnat în formă de gânduri;
în al doilea
rând, într-o formă care poate fi înţeleasă de orice
om care gândeşte
fără a-şi pune singur piedici
în calea înţelegerii.
Aceasta o spun azi, afirmând în acelaşi timp că atunci,
în 1909,
publicarea cărţii îmi apărea ca o îndrăzneală, pentru că
ştiam că lipsa
de prejudecăţi cerută nu o pot realiza tocmai cei care se ocupă de
ştiinţele naturii şi, de asemenea, de numeroasele personalităţi care
depind în judecăţile lor de primii.
Dar în faţa sufletului meu se afla faptul că, într-un
timp în care
conştienţa umanităţii se îndepărtase cel mai mult de lumea
spiritului,
comunicările din această lume a spiritului corespund unei necesităţi
dintre cele mai presante.
Contez pe faptul că există şi oameni care resimt mai mult sau mai
puţin îndepărtarea de orice spiritualitate ca fiind la fel de
grea ca o
piedică pusă vieţii, din care cauză caută cu dor interior comunicările
din lumea spiritului.
Anii care au urmat au confirmat din plin acest lucru. Teosofia şi Ştiinţa ocultă au găsit o răspândire largă, aceste cărţi presupunând existenţa la cititori a bunăvoinţei pentru a pătrunde într-o stilizare dificilă.
Am urmărit în mod deplin conştient să nu ofer o prezentare de
„popularizare“, ci una care face necesar să se pătrundă în
conţinutul
ei cu un efort corect de gândire. Prin aceasta am impregnat
cărţilor
mele un astfel de caracter încât însăşi lectura lor
să constituie
începutul pregătirii iniţierii. Căci efortul de gândire
calm,
prevăzător, la care obligă această lectură, întăreşte forţele
sufletului, făcându-le apte să se apropie de lumea spirituală.
Faptul că am dat cărţii titlul Ştiinţa ocultă a determinat imediat apariţia unor înţelegeri eronate. S-a spus că ceea ce vrea să fie „ştiinţă“ nu poate fi „ocult“. Ce puţin chibzuit este un astfel de reproş. Ca şi cum cineva care dă publicităţii un lucru ar vrea să facă ceva „secret“. Întreaga carte arată că nimic nu este desemnat a fi „secret“, ci trebuie să fie adus la o formă inteligibilă ca orice „ştiinţă“. Când se foloseşte expresia „ştiinţa naturii“ nu se spune că este vorba despre a şti despre „natură“? Ştiinţa ocultă este ştiinţa despre ceea ce se desfăşoară în mod „tainic“, în măsura în care nu este perceput în natură, ci acolo unde se orientează sufletul când îşi îndreaptă atenţia în direcţia spiritului.
„Ştiinţa ocultă“ este opusul „ştiinţei naturii“.
Viziunilor mele clarvăzătoare în lumea spirituală li s-a
obiectat
întotdeauna că ar fi reproduceri modificate ale reprezentărilor
oamenilor privind lumea spiritului care au apărut în cursul
timpului.
S-a spus că aş fi citit câte ceva ce am preluat în
subconştient şi apoi
l-am prezentat ca şi cum şi-ar avea obârşia în propria-mi
clarvedere.
Eu mi-aş fi obţinut concepţiile din învăţături gnostice, din
literatura
înţelepciunii orientale etc.
Prin asemenea afirmaţii, gândirea care le-a exprimat a rămas cu totul la suprafaţa lucrurilor.
Cunoştinţele mele privitoare la spiritualitate sunt deplin conştient de aceasta, sunt rezultatul clarvederii proprii. Toate detaliile, ca şi marile vederi de ansamblu, le-am verificat cu severitate pentru a stabili dacă fiecare pas nou realizat pe calea înaintării în clarviziune îl fac în aşa fel încât să însoţesc aceşti paşi cu o conştienţă circumspectă. Aşa cum înaintează matematicianul de la un gând la altul fără ca inconştientul, autosugestia etc. să joace un rol, aşa, îmi spuneam, trebuie şi vederea spirituală să păşească de la o imaginaţiune obiectivă la altă imaginaţiune obiectivă, fără ca în suflet să existe altceva decât conţinutul spiritual al conştienţei prudente, clare.
A şti despre o imaginaţiune că ea nu este numai o imagine
subiectivă, ci o reproducere a unui conţinut obiectiv al spiritului
este un lucru ce se obţine prin trăire interioară sănătoasă. Se ajunge
la aceasta pe cale spiritual-sufletească, după cum, în domeniul
percepţiei senzoriale în cazul unui organism sănătos, se pot face
deosebiri corecte între percepţiile obiective.
Astfel aveam în faţa mea rezultatele proprii. Mai întâi, ele erau „viziuni“ care trăiau fără nume.
Dacă ar fi trebuit să le comunic altora, aceasta impunea desemnări prin cuvinte. Atunci am căutat astfel de desemnări ale spiritului în expunerile mai vechi, pentru a putea exprima ceea ce era lipsit de cuvinte prin cuvinte. Am utilizat în mod liber aceste desemnări, încât abia dacă una din ele coincidea cu sensul pe care-l avea acolo unde o găsisem.
Eu căutam însă posibilitatea de a mă exprima întotdeauna abia după ce
conţinutul
din vederea proprie mi se desluşise.
Ştiam să elimin lucruri citite
anterior în cazul clarvederii cercetătoare proprii prin
starea
de conştienţă descrisă mai înainte. S-au găsit în expresiile mele ecouri ale unor
reprezentări mai vechi. Fără a pătrunde în conţinut, se insista
asupra
unor astfel de expresii. Dacă eu vorbeam de „flori de lotus“ în
corpul
astral al omului, aceasta era o dovadă că redam învăţături
indiene în
care se găseşte aceasă expresie. Dacă vorbeam despre „corpul astral“,
aceasta era rezultatul lecturii unor scrieri din Evul Mediu. Dacă
foloseam expresiile: Angeloi, Arhangeloi etc ., atunci reproduceam pur
şi simplu reprezentări ale gnosei creştine.
Permanent eram întâmpinat cu o gândire ce se mişcă numai la suprafaţa lucrurilor.
Şi la aceste fapte am vrut să mă refer, acum, cu prilejul reeditării
Ştiinţei oculte. Cartea
cuprinde contururile antroposofiei ca un întreg. Din această
cauză ea
este atinsă, în mod preferenţial, de înţelegerile eronate
cărora le
este expusă.
Din timpul în care în sufletul meu imaginaţiunile reproduse în carte au confluat într-un tablou general, eu am continuat să dezvolt în mod neîntrerupt vederea cercetătoare în problematica omului, în devenirea istorică a umanităţii, în Cosmos etc.; am ajuns în fiecare domeniu la rezultate noi. Dar ceea ce am redat acum cincisprezece ani în Ştiinţa ocultă, ca schiţă, nu s-a schimbat în nici o privinţă pentru mine. Tot ceea ce am putut spune de atunci încoace apare, când este inserat în această carte, la locul potrivit, ca o dezvoltare a schiţei de atunci.
Rudolf Steiner
Goetheanum, 10 ianuarie 1925
NOTE
1.
Teosofia.
Introducere în cunoaşterea suprasensibilă a lumii
1884–1901; nr.
bibl. 9, Opere complete,
Dornach, 1973.
2.
Cum se
dobândesc
cunoştinţe despre lumile superioare? (1904); nr. bibl. 10, Opere complete, Dornach, 1975.
