Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ŞTIINŢA OCULTĂ

GA 13


INTRODUCERE LA EDIŢIILE A VII-A—A XV-A


Pentru această nouă ediţie a Ştiinţei oculte am refăcut aproape în întregime prima parte: „Caracterul ştiinţei oculte“. Cred că astfel vor fi mai puţine prilejuri de înţelegeri greşite decât am constatat că au luat naştere la redactarea anterioară a acestei părţi. Am putut auzi din multe părţi că alte ştiinţe demonstrează; ceea ce se pretinde aici ştiinţă spune pur şi simplu: ştiinţa spiritului stabileşte cutare sau cutare fapt. O asemenea prejudecată se instalează în mod natural, deoarece dovedirea lucrurilor ce aparţin cunoaşterii suprasensibile nu se poate impune prin prezentare, ca în cazul expunerii unor structurări ale adevărului care cade sub simţuri. Prin prelucrarea primei părţi a acestei cărţi am vrut să fac mai clar faptul că avem de-a face numai cu o prejudecată, ceea ce părea să nu-mi fi reuşit prea bine în ediţiile anterioare. În celelalte părţi ale cărţii am căutat să dau un contur mai precis celor expuse, prin completări ale conţinutului. În cursul întregii cărţi m-am străduit să modific în numeroase locuri modul de prezentare a conţinutului aşa cum mi s-a părut necesar prin trăirea repetată a celor prezentate.

Rudolf Steiner
Berlin, mai 1920



INTRODUCERE LA EDIŢIILE A XVI-A—A XX-A


Acum, după ce au trecut cincisprezece ani de la prima apariţie a acestei cărţi, îmi este îngăduit să spun în mod oficial câte ceva despre dispoziţia sufletească din care ea a luat naştere.

Iniţial, planul meu a fost să adaug conţinutul său principal ca ultim capitol al cărţii mele apărute cu mult înainte, Teosofia [1]. Acest lucru nu a mers. Acest capitol nu s-a conturat atunci când am încheiat Teosofia, în acelaşi mod ca restul cărţii. În imaginaţiunile mele aveam în faţa ochilor sufleteşti fiinţa spirituală a omului individual şi o puteam expune, dar ţesătura legăturilor cosmice nu-mi era atunci la fel de clară aşa cum am putut-o expune în Ştiinţa ocultă. Aspectele izolate existau, nu însă ca tablou general.

Din această cauză am hotărât să apară mai întâi Teosofia, având drept conţinut esenţa vieţii omului individual, iar Ştiinţa ocultă să o elaborez ulterior în toată liniştea.

Potrivit dispoziţiei mele sufleteşti, conţinutul acestei cărţi trebuia redat în gânduri care sunt, pentru descrierea spiritului, formaţiuni ce continuă gândurile folosite în ştiinţele naturii. Se va constata din „Observaţiile preliminarii la prima ediţie“ retipărite în acest volum, cât de răspunzător mă simţeam faţă de ştiinţele naturii pentru tot ce am scris atunci despre ştiinţa spiritului.

Nu poţi însă să ajungi numai cu astfel de gânduri la prezentarea celor ce se revelează vederii spirituale ca lume a spiritului. Căci această revelaţie nu încape exclusiv într-un conţinut de gânduri. Cine a aflat, trăind, esenţa unor astfel de revelaţii, acela ştie că gândurile stării de conştienţă obişnuită sunt adecvate numai pentru exprimarea celor percepute senzorial, nu însă şi pentru cele văzute spiritual.   

Conţinutul celor văzute spiritual nu poate fi reprodus decât în imagini (imaginaţiuni), prin care vorbesc inspiraţiile provenind din trăirea intuitivă a entităţii spirituale. (Cele privitoare la esenţa imaginaţiunii, inspiraţiei şi intuiţiei se găsesc în Ştiinţa ocultă şi în cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? [2]; tradusă în româneşte cu titlul Treptele iniţierii - n. tr.)

Dar prezentatorul imaginaţiunilor din lumea spirituală nu poate să înfăţişeze, în prezent, pur şi simplu aceste imaginaţiuni. El a înfăţişat ceva ce este un alt conţinut al conştienţei, cu totul diferit, alături de conţinutul cunoaşterii epocii noastre şi fără nici o legătură cu aceasta. El trebuie să umple conştienţa contemporană cu ceea ce o altă stare de conştienţă poate recunoaşte privind în lumea spiritului. Atunci, prezentarea pe care o face va avea drept conţinut această lume a spiritului; dar acest conţinut apare sub forma de gânduri în care el se revarsă. Prin aceasta, el devine deplin inteligibil conştienţei obişnuite care gândeşte în sensul prezentului, dar care nu priveşte încă în lumea spiritului.

Această claritate nu este îndepărtată decât dacă îţi pui singur piedici, dacă îţi însuşeşti prejudecăţile unei concepţii greşite despre natură privind „limitele cunoaşterii“.

În cunoaşterea spiritului totul este cufundat în trăire sufletească. Nu numai însăşi privirea spirituală, ci şi înţelegerea care aduce conştienţă obişnuită lipsită de clarvedere în întâmpinarea rezultatelor clarvăzătorului.

Despre această intimitate, cine vorbeşte în mod diletant despre faptul că acela care crede că înţelege şi-ar sugera singur înţelegerea nu are nici cea mai mică idee.

Realitatea este însă că ceea ce în cadrul înţelegerii lumii fizice se trăieşte ca adevăr sau ca eroare numai în concepte devine trăire în faţa lumii spirituale.

Celui care, în judecata lui, lasă să se infiltreze ca o simţire discretă afirmaţia că cele văzute în mod spiritual nu pot fi sesizate de conştienţa lipsită de clarvedere – din cauza limitelor acesteia – această judecată simţitoare i se prezintă ca un nor întunecos aşezat în faţa înţelegerii; şi el, în adevăr, nu poate înţelege.

Dar conştienţei lipsită de clarvedere şi totodată şi de prejudecăţi cele văzute de clarvăzător îi sunt perfect inteligibile când acesta le îmbracă în forma gândurilor. Sunt inteligibile aşa cum celui care nu este pictor îi este inteligibilă imaginea terminată, realizată de pictor. Şi, de fapt, înţelegerea lumii spiritului nu are caracterul artistic-afectiv al unei opere de artă, ci se află în faţa unui produs întru totul gândit, ca şi în cunoaşterea naturii.

Pentru a face însă cu adevărat posibilă o astfel de înţelegere, prezentatorul celor văzute în mod spiritual trebuie să aducă cele vizionate până la o modelare în forma gândurilor, fără ca în această formă să-şi piardă caracterul imaginativ.

Toate aceste lucruri au stat în faţa sufletului meu când am elaborat Ştiinţa ocultă.

Apoi, în 1909 am simţit că aş putea, cu aceste premise, să realizez o carte pentru că: în primul rând adusesem conţinutul vederii mele spirituale la un anumit nivel, turnat în formă de gânduri; în al doilea rând, într-o formă care poate fi înţeleasă de orice om care gândeşte fără a-şi pune singur piedici în calea înţelegerii.

Aceasta o spun azi, afirmând în acelaşi timp că atunci, în 1909, publicarea cărţii îmi apărea ca o îndrăzneală, pentru că ştiam că lipsa de prejudecăţi cerută nu o pot realiza tocmai cei care se ocupă de ştiinţele naturii şi, de asemenea, de numeroasele personalităţi care depind în judecăţile lor de primii.

Dar în faţa sufletului meu se afla faptul că, într-un timp în care conştienţa umanităţii se îndepărtase cel mai mult de lumea spiritului, comunicările din această lume a spiritului corespund unei necesităţi dintre cele mai presante.

Contez pe faptul că există şi oameni care resimt mai mult sau mai puţin îndepărtarea de orice spiritualitate ca fiind la fel de grea ca o piedică pusă vieţii, din care cauză caută cu dor interior comunicările din lumea spiritului.

Anii care au urmat au confirmat din plin acest lucru. Teosofia şi Ştiinţa ocultă au găsit o răspândire largă, aceste cărţi presupunând existenţa la cititori a bunăvoinţei pentru a pătrunde într-o stilizare dificilă.

Am urmărit în mod deplin conştient să nu ofer o prezentare de „popularizare“, ci una care face necesar să se pătrundă în conţinutul ei cu un efort corect de gândire. Prin aceasta am impregnat cărţilor mele un astfel de caracter încât însăşi lectura lor să constituie începutul pregătirii iniţierii. Căci efortul de gândire calm, prevăzător, la care obligă această lectură, întăreşte forţele sufletului, făcându-le apte să se apropie de lumea spirituală.

Faptul că am dat cărţii titlul Ştiinţa ocultă a determinat imediat apariţia unor înţelegeri eronate. S-a spus că ceea ce vrea să fie „ştiinţă“ nu poate fi „ocult“. Ce puţin chibzuit este un astfel de reproş. Ca şi cum cineva care dă publicităţii un lucru ar vrea să facă ceva „secret“. Întreaga carte arată că nimic nu este desemnat a fi „secret“, ci trebuie să fie adus la o formă inteligibilă ca orice „ştiinţă“. Când se foloseşte expresia „ştiinţa naturii“ nu se spune că este vorba despre a şti despre „natură“? Ştiinţa ocultă este ştiinţa despre ceea ce se desfăşoară în mod „tainic“, în măsura în care nu este perceput în natură, ci acolo unde se orientează sufletul când îşi îndreaptă atenţia în direcţia spiritului.

„Ştiinţa ocultă“ este opusul „ştiinţei naturii“.

Viziunilor mele clarvăzătoare în lumea spirituală li s-a obiectat întotdeauna că ar fi reproduceri modificate ale reprezentărilor oamenilor privind lumea spiritului care au apărut în cursul timpului. S-a spus că aş fi citit câte ceva ce am preluat în subconştient şi apoi l-am prezentat ca şi cum şi-ar avea obârşia în propria-mi clarvedere. Eu mi-aş fi obţinut concepţiile din învăţături gnostice, din literatura înţelepciunii orientale etc.

Prin asemenea afirmaţii, gândirea care le-a exprimat a rămas cu totul la suprafaţa lucrurilor.

Cunoştinţele mele privitoare la spiritualitate sunt deplin conştient de aceasta, sunt rezultatul clarvederii proprii. Toate detaliile, ca şi marile vederi de ansamblu, le-am verificat cu severitate pentru a stabili dacă fiecare pas nou realizat pe calea înaintării în clarviziune îl fac în aşa fel încât să însoţesc aceşti paşi cu o conştienţă circumspectă. Aşa cum înaintează matematicianul de la un gând la altul fără ca inconştientul, autosugestia etc. să joace un rol, aşa, îmi spuneam, trebuie şi vederea spirituală să păşească de la o imaginaţiune obiectivă la altă imaginaţiune obiectivă, fără ca în suflet să existe altceva decât conţinutul spiritual al conştienţei prudente, clare.

A şti despre o imaginaţiune că ea nu este numai o imagine subiectivă, ci o reproducere a unui conţinut obiectiv al spiritului este un lucru ce se obţine prin trăire interioară sănătoasă. Se ajunge la aceasta pe cale spiritual-sufletească, după cum, în domeniul percepţiei senzoriale în cazul unui organism sănătos, se pot face deosebiri corecte între percepţiile obiective.

Astfel aveam în faţa mea rezultatele proprii. Mai întâi, ele erau „viziuni“ care trăiau fără nume.

Dacă ar fi trebuit să le comunic altora, aceasta impunea desemnări prin cuvinte. Atunci am căutat astfel de desemnări ale spiritului în expunerile mai vechi, pentru a putea exprima ceea ce era lipsit de cuvinte prin cuvinte. Am utilizat în mod liber aceste desemnări, încât abia dacă una din ele coincidea cu sensul pe care-l avea acolo unde o găsisem.

Eu căutam însă posibilitatea de a mă exprima întotdeauna abia după ce conţinutul din vederea proprie mi se desluşise.

Ştiam să elimin lucruri citite anterior în cazul clarvederii cercetătoare proprii prin starea de conştienţă descrisă mai înainte. S-au găsit în expresiile mele ecouri ale unor reprezentări mai vechi. Fără a pătrunde în conţinut, se insista asupra unor astfel de expresii. Dacă eu vorbeam de „flori de lotus“ în corpul astral al omului, aceasta era o dovadă că redam învăţături indiene în care se găseşte aceasă expresie. Dacă vorbeam despre „corpul astral“, aceasta era rezultatul lecturii unor scrieri din Evul Mediu. Dacă foloseam expresiile: Angeloi, Arhangeloi etc ., atunci reproduceam pur şi simplu reprezentări ale gnosei creştine.

Permanent eram întâmpinat cu o gândire ce se mişcă numai la suprafaţa lucrurilor.

Şi la aceste fapte am vrut să mă refer, acum, cu prilejul reeditării Ştiinţei oculte. Cartea cuprinde contururile antroposofiei ca un întreg. Din această cauză ea este atinsă, în mod preferenţial, de înţelegerile eronate cărora le este expusă.

Din timpul în care în sufletul meu imaginaţiunile reproduse în carte au confluat într-un tablou general, eu am continuat să dezvolt în mod neîntrerupt vederea cercetătoare în problematica omului, în devenirea istorică a umanităţii, în Cosmos etc.; am ajuns în fiecare domeniu la rezultate noi. Dar ceea ce am redat acum cincisprezece ani în Ştiinţa ocultă, ca schiţă, nu s-a schimbat în nici o privinţă pentru mine. Tot ceea ce am putut spune de atunci încoace apare, când este inserat în această carte, la locul potrivit, ca o dezvoltare a schiţei de atunci.

Rudolf Steiner
Goetheanum, 10 ianuarie 1925



NOTE

1. Teosofia. Introducere în cunoaşterea suprasensibilă a lumii 1884–1901; nr. bibl. 9, Opere complete, Dornach, 1973.

2. Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? (1904); nr. bibl. 10, Opere complete, Dornach, 1975.