Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14


INTRODUCERE


În prefaţa la ediţia în limba română a Porţii iniţierii menţionam că cele patru drame-misterii au o acţiune comună, şi deci, pentru o înţelegere profundă a conţinutului fiecăreia este nevoie să le cunoaştem şi pe celelalte trei; abia astfel vom avea un tablou mai complet privind acţiunile şi evoluţia personajelor. Dacă am rămâne la prima dramă, am putea crede că Johannes Thomasius este deja un iniţiat; dar aşa cum însăşi punerea în scenă o sugerează şi cum ne arată şi drama a doua, cum însuşi Rudolf Steiner o spune în Tainele Pragului, aici avem de-a face de fapt cu imaginaţiuni subiective ale lui Johannes Thomasius. Abia în drama a doua pătrunde el în lumea spirituală obiectivă, parcurgând astfel prima treaptă a iniţierii.

Şi în drama de faţă sufletul uman este scena pe care se confruntă forţele Universului. Ştim că Misteriile antice evocaseră acţiunea acestor forţe universale în om. La Eleusis era adorată Demeter, zeiţa fertilităţii şi mama Persefonei, cea răpită o parte a anului în adâncimile Pământului; în Egipt, faraonul prezenta în fiecare an drama lui Osiris, cel ucis şi înviat, precum grăuntele care se jertfeşte pentru a germina din pământ. Mai târziu, în Evul Mediu, se evocau elementele legate de Misteriul de pe Golgota. În timpurile moderne, în centrul acţiunii cosmic-terestre este plasată fapta individualităţii umane, cu determinările ei şi cu consecinţele ei. Recunoscând legităţile karmei, eroul modern va învăţa să o privească în faţă pentru a o compensa. Această compensare va acţiona nu numai asupra celor implicaţi karmic, ci şi asupra evoluţiei cosmice. În acest sens, Rudolf Steiner caracteriza scopul urmărit de Benedictus – Îndrumătorul spiritual prezent în dramele-misterii – şi discipolii săi, spunând că acţiunea umană pe care iubirea o străbate cu căldură iar înţelepciunea cu lumină, această acţiune dă întregul sens Universului. Pământul, locul jertfei de pe Golgota, este acel loc din Univers pe care trebuie să se desfăşoare Misteriul omului modern.

În situaţii de viaţă încărcate de forţă dramatică, dramele-misterii ne aduc pe scenă – sub numele de Lucifer şi Ahriman – şi cele două ipostaze ale forţelor răului. Asupra omului care se lasă dus de viaţa cotidiană, ele acţionează din straturi ale inconştientului, insuflându-i trufia, egoismul, fantazarea, misticismul nebulos (Lucifer) şi limitarea la gândirea materialistă, teama, fanatismul de orice fel, intelectualismul dogmatic ş.a. (Ahriman). Cel ce se angajează însă în mod conştient şi cu seriozitate pe calea cunoaşterii – şi însuşi spiritul timpului, la acest prag de mileniu, cu încărcătura lui de evenimente obligă la acest pas – este chemat să le deceleze tot mai limpede. El trebuie să găsească şi să menţină continuu echilibrul între aceste două forţe polare. Poate ajunge la aceasta numai dacă se uneşte cu un al treilea principiu: Impulsul lui Hristos*.

* A se vedea, în acest sens, şi Rudolf Steiner, Misiunea lui Mihail, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.

Nici unul din discipolii prezentaţi în dramele-misterii nu este scutit de confruntările, de atacurile directe sau camuflate ale forţelor luciferice şi ahrimanice. Apelând însă la forţa lui Hristos şi conturându-şi ţeluri spirituale comune cu cei cu care este legat prin destin, omul poate face faţă acestor confruntări, asistat şi susţinut de puterile benefice. O dată biruite, astfel de confruntări îi cresc forţele lăuntrice şi îi grăbesc evoluţia. Fiecare pas este cântărit cu grijă, fiind încărcat de răspunderi faţă de ceilalţi; de aici şi spiritul de jertfă. Desigur, nu este uşor. Dar dacă vrei să fii demn de numele de om, de menirea acestuia, şi să slujeşti conştient şi liber ţelurilor evoluţiei universale – afirmaţia nu trebuie să pară trufaşă ci gravă – atunci nu eziţi să porneşti la drum. Discipolii prezentaţi în dramele-misterii – trecând prin frământări sufleteşti, ezitări, uneori descurajări – ştiu că nu trebuie să-ţi slăbească niciodată speranta că sufletul omenesc – aşa cum spunea Rudolf Steiner – rămâne destinat să ridice ceea ce este divin în el până la revelaţiile spirituale.

A dezvălui capcanele răului care dă târcoale, cere cunoaştere şi cunoaştere de sine. De aceea întrebările raportate la cunoaştere, puse în primele tablouri ale acestei drame de către discipoli, devin ulterior întrebări de destin, aşa cum cunoaşterea dobândită în alte vieţi pământeşti creează destin în cea prezentă. Durerile suportate în învingerea erorilor şi slăbiciunii lăuntrice sunt asumate. Forţa biruitoare a spiritului de jertfă care străbate soarele sufletesc al personalităţii şi soarele spiritual al fiinţei veşnice a omului apare limpede pentru cel care urmăreşte, tablou după tablou, evoluţia dramelor. Încercarea prin care trece – cu destulă suferinţă, dar biruitoare – Maria în tabloul doi din Încercarea sufletului îşi aduce rodul în finalul acestei drame – şi în următoarele – când dejoacă atacul abil construit de Ahriman şi apoi de Lucifer. Pentru asta a fost însă necesar să-şi afle datoriile karmice, să înţeleagă clipa prezentă ca înflorind din germeni puşi de ea în vieţi trecute. Oricât de grea faptă presupune, ea defineşte această compensare karmică drept „datoria cea mai sfântă“ a ei, menită să dea la o parte obstacole grele în evoluţia celorlalţi. Maria nu se pleacă în faţa destinului, ci îl întelege în rădăcinile şi urmările lui, „conlucrează“ cu el, evocându-ne acea concluzie care se desprinde din cunoaşterea spirituală, şi anume că omul care recunoaşte că adevăratul său Eu este o fiinţă ce trăieşte din voinţa de sacrificiu nu mai este disperat de karma sa.

Şi iată că atunci când a fost biruită încercarea are loc o metamorfozare a forţelor: ceea ce a fost tărie a obstacolului se transformă în impuls, în forţă de evoluţie; primejdia dejucată varsă vigoare şi limpezime şi conturarea ţelurilor şi a drumului, aduce revelaţii spirituale, ceea ce ne va fi arătat în dramele următoare.

ADRIANA ONOFREI şi GHEORGHE PAXINO
Paşti, 2000