|
În prefaţa la ediţia în limba română a Porţii iniţierii menţionam că cele patru drame-misterii au o acţiune comună, şi deci, pentru o înţelegere profundă a conţinutului fiecăreia este nevoie să le cunoaştem şi pe celelalte trei; abia astfel vom avea un tablou mai complet privind acţiunile şi evoluţia personajelor. Dacă am rămâne la prima dramă, am putea crede că Johannes Thomasius este deja un iniţiat; dar aşa cum însăşi punerea în scenă o sugerează şi cum ne arată şi drama a doua, cum însuşi Rudolf Steiner o spune în Tainele Pragului, aici avem de-a face de fapt cu imaginaţiuni subiective ale lui Johannes Thomasius. Abia în drama a doua pătrunde el în lumea spirituală obiectivă, parcurgând astfel prima treaptă a iniţierii.
Şi în drama de faţă sufletul uman este scena pe care se
confruntă forţele Universului. Ştim că Misteriile antice evocaseră
acţiunea acestor forţe universale în om. La Eleusis era adorată
Demeter, zeiţa fertilităţii şi mama Persefonei, cea răpită o parte a
anului în adâncimile Pământului; în Egipt,
faraonul prezenta în fiecare an drama lui Osiris, cel ucis şi
înviat, precum grăuntele care se jertfeşte pentru a germina din
pământ. Mai târziu, în Evul Mediu, se evocau
elementele legate de Misteriul de pe Golgota. În timpurile
moderne, în centrul acţiunii cosmic-terestre este plasată fapta
individualităţii umane, cu determinările ei şi cu consecinţele ei.
Recunoscând legităţile karmei, eroul modern va învăţa să o
privească în faţă pentru a o compensa. Această compensare va
acţiona nu numai asupra celor implicaţi karmic, ci şi asupra evoluţiei
cosmice. În acest sens, Rudolf Steiner caracteriza scopul urmărit
de Benedictus – Îndrumătorul spiritual prezent în
dramele-misterii – şi discipolii săi, spunând că acţiunea umană
pe care iubirea o străbate cu căldură iar înţelepciunea cu
lumină, această acţiune dă întregul sens Universului.
Pământul, locul jertfei de pe Golgota, este acel loc din Univers
pe care trebuie să se desfăşoare Misteriul omului modern.
În situaţii de viaţă încărcate de forţă dramatică,
dramele-misterii ne aduc pe scenă – sub numele de Lucifer şi Ahriman –
şi cele două ipostaze ale forţelor răului. Asupra omului care se lasă
dus de viaţa cotidiană, ele acţionează din straturi ale
inconştientului, insuflându-i trufia, egoismul, fantazarea,
misticismul nebulos (Lucifer) şi limitarea la gândirea
materialistă, teama, fanatismul de orice fel, intelectualismul dogmatic
ş.a. (Ahriman). Cel ce se angajează însă în mod conştient
şi cu seriozitate pe calea cunoaşterii – şi însuşi spiritul
timpului, la acest prag de mileniu, cu încărcătura lui de
evenimente obligă la acest pas – este chemat să le deceleze tot mai
limpede. El trebuie să găsească şi să menţină continuu echilibrul
între aceste două forţe polare. Poate ajunge la aceasta numai
dacă se uneşte cu un al treilea principiu: Impulsul lui Hristos*.
* A se vedea, în acest sens,
şi Rudolf Steiner, Misiunea lui Mihail,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.
Nici unul din discipolii prezentaţi în dramele-misterii nu
este scutit de confruntările, de atacurile directe sau camuflate ale
forţelor luciferice şi ahrimanice. Apelând însă la forţa
lui Hristos şi conturându-şi ţeluri spirituale comune cu cei cu
care este legat prin destin, omul poate face faţă acestor confruntări,
asistat şi susţinut de puterile benefice. O dată biruite, astfel de
confruntări îi cresc forţele lăuntrice şi îi grăbesc
evoluţia. Fiecare pas este cântărit cu grijă, fiind
încărcat de răspunderi faţă de ceilalţi; de aici şi spiritul de
jertfă. Desigur, nu este uşor. Dar dacă vrei să fii demn de numele de
om, de menirea acestuia, şi să slujeşti conştient şi liber ţelurilor
evoluţiei universale – afirmaţia nu trebuie să pară trufaşă ci gravă –
atunci nu eziţi să porneşti la drum. Discipolii prezentaţi în
dramele-misterii – trecând prin frământări sufleteşti,
ezitări, uneori descurajări – ştiu că nu trebuie să-ţi slăbească
niciodată speranta că sufletul omenesc – aşa cum spunea Rudolf Steiner
– rămâne destinat să ridice ceea ce este divin în el
până la revelaţiile spirituale.
A dezvălui capcanele răului care dă târcoale, cere cunoaştere
şi cunoaştere de sine. De aceea întrebările raportate la
cunoaştere, puse în primele tablouri ale acestei drame de către
discipoli, devin ulterior întrebări de destin, aşa cum
cunoaşterea dobândită în alte vieţi pământeşti
creează destin în cea prezentă. Durerile suportate în
învingerea erorilor şi slăbiciunii lăuntrice sunt asumate. Forţa
biruitoare a spiritului de jertfă care străbate soarele sufletesc al
personalităţii şi soarele spiritual al fiinţei veşnice a omului apare
limpede pentru cel care urmăreşte, tablou după tablou, evoluţia
dramelor. Încercarea prin care trece – cu destulă suferinţă, dar
biruitoare – Maria în tabloul doi din Încercarea sufletului
îşi aduce rodul în finalul acestei drame – şi în
următoarele – când dejoacă atacul abil construit de Ahriman şi
apoi de Lucifer. Pentru asta a fost însă necesar să-şi afle
datoriile karmice, să înţeleagă clipa prezentă ca înflorind
din germeni puşi de ea în vieţi trecute. Oricât de grea
faptă presupune, ea defineşte această compensare karmică drept „datoria
cea mai sfântă“ a ei, menită să dea la o parte obstacole grele
în evoluţia celorlalţi. Maria nu se pleacă în faţa
destinului, ci îl întelege în rădăcinile şi urmările
lui, „conlucrează“ cu el, evocându-ne acea concluzie care se
desprinde din cunoaşterea spirituală, şi anume că omul care recunoaşte
că adevăratul său Eu este o fiinţă ce trăieşte din voinţa de sacrificiu
nu mai este disperat de karma sa.
Şi iată că atunci când a fost biruită încercarea are loc
o metamorfozare a forţelor: ceea ce a fost tărie a obstacolului se
transformă în impuls, în forţă de evoluţie; primejdia
dejucată varsă vigoare şi limpezime şi conturarea ţelurilor şi a
drumului, aduce revelaţii spirituale, ceea ce ne va fi arătat în
dramele următoare.
ADRIANA ONOFREI şi GHEORGHE PAXINO
Paşti, 2000
