Aceeași cameră de meditație ca în tabloul doi. Maria și Ahriman.
| AHRIMAN: | Cu viclenie a țesut Benedictus | |
| 2690 | Firele gândurilor pe care le-ai urmărit. Te-au prins în lațul erorii. Thomasius, ca și Capesius, Sunt victimele aceleiași iluzii. Privirea lor a căzut, ca și a ta, Peste viața din timpuri pământești de demult. De-atunci voi vă căutați în acel timp Existența ce o precede pe cea actuală. Din eroare voi nu puteți naște decât eroare, Dacă vreți să vă lăsați determinați de datoria |
|
| 2700 | Pe care drumul vostru pământesc v-o indică, Și care-i o urmare a științei voastre rătăcite. Că Benedictus a scos doar din creierul tău imaginile Și le-a plasat în timpuri trecute, O poți afla din propriile tale cunoștințe: Ai văzut oameni din timpul tău abia diferiți De cei din epocile de demult. Ai văzut bărbatul ca bărbat, femeia ca femeie, Și chiar caracterul lor era asemănător. Nu poți să mai ai nici o-ndoială deci |
|
| 2710 | Că tu, cu ochiul spiritului, nu adevărul, Ci doar iluzia propriului suflet Ai plasat-o într-un trecut îndepărtat. |
|
| MARIA: | Te văd ca pe tatăl tuturor amăgirilor, Dar știu și că adesea spui adevărul. Și cine-ar vrea să respingă orice sfat Ce-l poate obține prin cuvintele tale, Ar cădea victima celei mai grave erori. Așa cum iluzia se foloseste de masca adevărului Pentru a prinde sigur sufletele oamenilor, |
|
| 2720 | Așa poate și omul să cadă ușor pradă iluziei Dacă vrea doar să se strecoare, cu frică lașă, Pe lângă toate sursele de eroare. Sufletul îți datorează nu numai iluzia: Din spiritu-amăgirii provine și acea putere Ce le conferă oamenilor forța sigură de judecată. De-aceea vreau să te-nfrunt liber. M-ai atacat în acea parte a sufletului Ce trebuie mereu să se mențină trează. De cântăresc toate motivele |
|
| 2730 | Pe care mi le-ai înșirat iscusit, Viziunea pare doar o construcție a creierului meu, Transpusă-n epoci pământești trecute. Te-ntreb totuși dacă-nțelepciunii tale Îi sunt deschise portile tuturor epocilor pământești? |
|
| AHRIMAN: | În nici un domeniu al spiritului nu trăiesc Ființe care să mi se opună dușmănos, Când caut accesul în epoci pământești. |
|
| MARIA: | Înțelept și-au tocmit în tine pe Potrivnic Înaltele puteri ale destinului. |
|
| 2740 | Tu promovezi tot ce vrei să împiedici. Tu sufletelor omenești le-aduci puterea libertății, Dacă pătrunzi 'n-adâncurile lor. Ţâșnesc din tine forțele gândirii care, ce-i drept, Sunt obârșia himerelor cunoașterii, Dar sunt și călăuze ale simțului adevărului. Există numai o sferă-n lumea spiritului În care se poate făuri spada, La a cărei vedere tu trebuie să dispari. E-mpărăția-n care sufletele omenești |
|
| 2750 |
Își făuresc cunoașterea din forțele rațiunii Și o transformă în înțelepciune-a spiritului. Și dacă pot chiar în acest moment Să fac din cuvântul adevărului spada, Tu va trebui să părăsești acest loc. Ascultă deci, tu, care ești tatăl amăgirii, Dacă rostesc în fața ta adevărul biruinței. Există-n devenirea Pământului epoci În care forțe vechi mor încet și, murind, Le văd crescând deja pe cele noi. |
|
| 2760 | Într-o astfel de răspântie-a vremurilor, eu și prietenii mei Ne-am aflat uniți în spirit, Când ei căutau viețile pământești trecute. Lucrau atunci adevărați oameni ai spiritului Ce s-au unit într-o Confrerie a sufletelor Și își scoteau țelul din împărăția misticii. În astfel de timpuri, pe Pământ, în sufletele oamenilor Se pun cu grijă germenii care au nevoie De timp îndelungat pentru o coacere deplină. În viața următoare-apoi, oamenii vor trebui |
|
| 2770 | Să-arate și trăsături din cea precedentă. Mulți bărbați din acele timpuri Se nasc iar bărbați în viața următoare; Și multe femei se nasc iar femei. S-a scurtat și durata care exista De obicei între vieți. Pentru astfel de cotituri ale timpurilor, ție-ți lipsește Privirea sigură. De-aceea nu poți cuprinde Devenirea lor fără să te-nșeli. Gândește-te cum ne-am întâlnit noi |
|
| 2780 | În casa acelei Confrerii spirituale. Vorbeai cu cuvinte care trebuiau, măgulind, Să-mi stârnească, din adâncul sufletului, simțul Sinei. Acum, amintirea acelui timp Îmi dă forța să mă opun ție. (Ahriman se îndepărtează cu un gest indignat. Tunete.) |
|
| MARIA: | A trebuit să părăsească deci locul care adesea A primit binecuvântarea lui Benedictus. Dar mie mi s-a revelat magnific ce ușor Poate eroarea să cuprindă sufletele care Fără vigilență se deschid auzului spiritual, |
|
| 2790 | Și care evită drumurile sigure. Potrivnicul are forțe puternice Pentru a releva contradicțiile vieții Și, astfel, să-i răpească sufletului siguranța. El trebuie să amuțească-atunci când apare lumina Ce luminează din înseși izvoarele înțelepciunii Și dă claritate privirii spiritului. (Cortina cade, în timp ce Maria este încă în scenă.)
|
