|
Aceeaşi cameră de meditaţie ca în tabloul doi. Maria şi
Ahriman.
| AHRIMAN: |
Cu viclenie a ţesut Benedictus |
|
| 2690
|
Firele gândurilor pe care
le-ai urmărit. Te-au prins în laţul erorii. Thomasius, ca şi Capesius, Sunt victimele aceleiaşi iluzii. Privirea lor a căzut, ca şi a ta, Peste viaţa din timpuri pământeşti de demult. De-atunci voi vă căutaţi în acel timp Existenţa ce o precede pe cea actuală. Din eroare voi nu puteţi naşte decât eroare, Dacă vreţi să vă lăsaţi determinaţi de datoria |
|
| 2700 |
Pe care drumul vostru
pământesc v-o indică, Şi care-i o urmare a ştiinţei voastre rătăcite. Că Benedictus a scos doar din creierul tău imaginile Şi le-a plasat în timpuri trecute, O poţi afla din propriile tale cunoştinţe: Ai văzut oameni din timpul tău abia diferiţi De cei din epocile de demult. Ai văzut bărbatul ca bărbat, femeia ca femeie, Şi chiar caracterul lor era asemănător. Nu poţi să mai ai nici o-ndoială deci |
|
| 2710 |
Că tu, cu ochiul spiritului, nu
adevărul, Ci doar iluzia propriului suflet Ai plasat-o într-un trecut îndepărtat. |
|
| MARIA: |
Te văd ca pe tatăl tuturor
amăgirilor, Dar ştiu şi că adesea spui adevărul. Şi cine-ar vrea să respingă orice sfat Ce-l poate obţine prin cuvintele tale, Ar cădea victima celei mai grave erori. Aşa cum iluzia se foloseste de masca adevărului Pentru a prinde sigur sufletele oamenilor, |
|
| 2720 |
Aşa poate şi omul să cadă uşor
pradă iluziei Dacă vrea doar să se strecoare, cu frică laşă, Pe lângă toate sursele de eroare. Sufletul îţi datorează nu numai iluzia: Din spiritu-amăgirii provine şi acea putere Ce le conferă oamenilor forţa sigură de judecată. De-aceea vreau să te-nfrunt liber. M-ai atacat în acea parte a sufletului Ce trebuie mereu să se menţină trează. De cântăresc toate motivele |
|
| 2730 |
Pe care mi le-ai înşirat
iscusit, Viziunea pare doar o construcţie a creierului meu, Transpusă-n epoci pământeşti trecute. Te-ntreb totuşi dacă-nţelepciunii tale Îi sunt deschise portile tuturor epocilor pământeşti? |
|
| AHRIMAN: |
În nici un domeniu al
spiritului nu trăiesc Fiinţe care să mi se opună duşmănos, Când caut accesul în epoci pământeşti. |
|
| MARIA: |
Înţelept şi-au tocmit
în tine pe Potrivnic Înaltele puteri ale destinului. |
|
| 2740 |
Tu promovezi tot ce vrei să
împiedici. Tu sufletelor omeneşti le-aduci puterea libertăţii, Dacă pătrunzi 'n-adâncurile lor. Ţâşnesc din tine forţele gândirii care, ce-i drept, Sunt obârşia himerelor cunoaşterii, Dar sunt şi călăuze ale simţului adevărului. Există numai o sferă-n lumea spiritului În care se poate făuri spada, La a cărei vedere tu trebuie să dispari. E-mpărăţia-n care sufletele omeneşti |
|
| 2750 |
Îşi făuresc cunoaşterea
din forţele raţiunii Şi o transformă în înţelepciune-a spiritului. Şi dacă pot chiar în acest moment Să fac din cuvântul adevărului spada, Tu va trebui să părăseşti acest loc. Ascultă deci, tu, care eşti tatăl amăgirii, Dacă rostesc în faţa ta adevărul biruinţei. Există-n devenirea Pământului epoci În care forţe vechi mor încet şi, murind, Le văd crescând deja pe cele noi. |
|
| 2760 |
Într-o astfel de
răspântie-a vremurilor, eu şi prietenii mei Ne-am aflat uniţi în spirit, Când ei căutau vieţile pământeşti trecute. Lucrau atunci adevăraţi oameni ai spiritului Ce s-au unit într-o Confrerie a sufletelor Şi îşi scoteau ţelul din împărăţia misticii. În astfel de timpuri, pe Pământ, în sufletele oamenilor Se pun cu grijă germenii care au nevoie De timp îndelungat pentru o coacere deplină. În viaţa următoare-apoi, oamenii vor trebui |
|
| 2770 |
Să-arate şi trăsături din cea
precedentă. Mulţi bărbaii din acele timpuri Se nasc iar bărbaţi în viaţa următoare; Şi multe femei se nasc iar femei. S-a scurtat şi durata care exista De obicei între vieţi. Pentru astfel de cotituri ale timpurilor, ţie-ţi lipseşte Privirea sigură. De-aceea nu poţi cuprinde Devenirea lor fără să te-nşeli. Gândeşte-te cum ne-am întâlnit noi |
|
| 2780 |
În casa acelei Confrerii
spirituale. Vorbeai cu cuvinte care trebuiau, măgulind, Să-mi stârnească, din adâncul sufletului, simţul Sinei. Acum, amintirea acelui timp Îmi dă forţa să mă opun ţie. (Ahriman se îndepărtează cu un gest indignat. Tunete.) |
|
| MARIA: |
A trebuit să părăsească deci
locul care adesea A primit binecuvântarea lui Benedictus. Dar mie mi s-a revelat magnific ce uşor Poate eroarea să cuprindă sufletele care Fără vigilenţă se deschid auzului spiritual, |
|
| 2790 |
Şi care evită drumurile sigure. Potrivnicul are forţe puternice Pentru a releva contradicţiile vieţii Şi, astfel, să-i răpească sufletului siguranţa. El trebuie să amuţească-atunci când apare lumina Ce luminează din înseşi izvoarele înţelepciunii Şi dă claritate privirii spiritului. (Cortina cade, în
timp ce Maria este încă în scenă.)
|
