Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14


TABLOUL DOISPREZECE


Aceeaşi cameră ca în tabloul precedent. Johannes şi Lucifer.

LUCIFER:  
Recunoaşte la Capesius roadele care
Se coc atunci când sufletele vor prematur
Să se deschidă sferei spirituale.

2800 
El cunoaşte cuvintele Cărţii vieţii sale
Şi ştie ce-i de datoria lui pentru multe vieţi.
Dar durere necuprinsă în planul destinului
Se naşte din cunoaşterea căreia îi lipsesc forţele
Ca-n viaţă să se transforme-n fapte.
Ca un lucru sau altul să reuşeaseă,
Depinde de maturitatea voinţei unui om.
Or, la fiecare pas pe care-l face-n viaţă,
Capesius va trebui de-acum să se-ntrebe:
„Împlinesc şi acea datorie absolută

2810
Ce rezultă din viaţa mea precedentă?“
Lui i se-ntinde astfel peste toate o lumină
Ce trebuie să-i orbească dureros ochii,
Şi care totuşi nu-l poate ajuta vreodată.
Ea omoară forţe care în inconştientul sufletului
Sunt călăuze sigure, şi totuşi
Nu-i pot spori luciditatea.
Astfel e paralizată puterea tare-a trupului
'nainte ca sufletul s-o poată stăpâni.

JOHANNES: 

Îmi pot vedea eroarea vieţii mele.

2820
Eu am răpit trupului meu forţa sufletească
Şi, mândru, am dus-o-n sfere spirituale-nalte.
Dar pe această cale spre lumină
N-a fost condusă o fiinţă omenească-ntreagă.
Era doar o uşoară umbră-a sufletului.
Ea se putea pierde-n depărtările spiritului
Şi să se simtă una cu puterile creatoare.
Voia să trăiască fericită cu lumina
Şi în culoare să vadă faptele luminii.
Ca artist, gândea că reproduce creator

2830
Existenţa spiritului în lumile simţurilor.
Fiinţa care-a-mprumutat trăsăturile mele
M-a arătat mie însumi teribil de adevărat.
Visam numai iubirea sufletească pură,
În sângele meu clocotea însă patima.–
Acum am putut vedea drumul pământesc
Care-i adevăratul creator al acestei vieţi.
El îmi arată-n adevăr cum trebuie să mă străduiesc.
Căile spirituale pe care eu am mers
Cum le poate urma sufletul care,

2840
'nainte de drumul actual pământesc,
Şi-a găsit învelişul în trupul lui Thomas?
Modul cum el şi-a modelat viata
Trebuie să-mi stea acum ca ţel în faţa ochilor.
Eu am voit să-obţin în această existenţă
Ceea ce abia mai târziu poate aduce roade.

LUCIFER:

Lumina mea trebuie să te conducă sigur mai departe,
Aşa cum până-acum te-ai lăsat condus de ea.
Drumul spiritual pe care l-ai urmat
Poate cununa spiritul cu lumea înalturilor,

2850
Dar sufletului tău 'i-aduce întuneric.

JOHANNES:

Ce-a dobândit un om care fără suflet
Trebuie lumii spiritelor să se predea?!
El este, la capătul zilelor sale pământeşti,
Numai acea fiinţă care era atunci când,
La începutul primordial, forma sa omenească
S-a putut desprinde din sânul Cosmosului.
De mă voi dărui impulsurilor care
Din inconştiente-adâncuri sufleteşti
Se îmbulzesc puternic spre conţinut de viaţă,

2860
Atunci tot Universul acţionează-n mine.
Eu nu ştiu ce mă împinge la acţiune,
Dar, sigur, însăşi voinţa lumilor este cea care
Mă cârmuieşte înainte spre ţelurile ei.
Şi ea ştie ce-i trebuie vieţii,
Chiar dacă cunoaşterea n-o poate-nţelege.
Ce ea creează în fiinţa-ntreagă-a omului
E bogăţia vieţii care modelează sufletul.
Vreau să mă dărui ei şi să n-o mai ucid
Prin năzuinţe spirituale deşarte.

LUCIFER:
2870
'n-această voinţă cosmică acţionez eu,
Când ea curge puternic prin sufletele omeneşti.
Cât timp ele nu m-au putut vieţui pe deplin,
Nu-s decât un mădular al entităţilor mai 'nalte.
Eu fac din ele mai întâi un adevărat om
Care se poate insera în Cosmos ca Sine.
JOHANNES:

De mult credeam că te cunosc deplin,
Dar înlăuntrul meu trăia doar o schemă a ta
Pe care mi-a conturat-o privirea spirituală.
Trebuie să te simt, să te trăiesc voind,

2880
Ca să te pot şi-nvinge-n viitor,
Dacă planul destinului meu o îngăduie.
Ştiinţa spiritului, dobândită de mine prematur,
Să stea de-acum 'n-adâncurile sufletului,
Până ce înseşi instinctele mele vitale o vor trezi.
Cu toată-ncrederea mă supun voinţei
Care-i mai înţeleaptă decât sufletul omului.
(Johannes iese cu Lucifer.)

(Cortina cade.)