|
Aceeaşi cameră ca în tabloul precedent. Johannes şi
Lucifer.
| LUCIFER: | Recunoaşte la Capesius roadele
care Se coc atunci când sufletele vor prematur Să se deschidă sferei spirituale. |
|
| 2800
|
El cunoaşte cuvintele Cărţii
vieţii sale Şi ştie ce-i de datoria lui pentru multe vieţi. Dar durere necuprinsă în planul destinului Se naşte din cunoaşterea căreia îi lipsesc forţele Ca-n viaţă să se transforme-n fapte. Ca un lucru sau altul să reuşeaseă, Depinde de maturitatea voinţei unui om. Or, la fiecare pas pe care-l face-n viaţă, Capesius va trebui de-acum să se-ntrebe: „Împlinesc şi acea datorie absolută |
|
| 2810 |
Ce rezultă din viaţa mea
precedentă?“ Lui i se-ntinde astfel peste toate o lumină Ce trebuie să-i orbească dureros ochii, Şi care totuşi nu-l poate ajuta vreodată. Ea omoară forţe care în inconştientul sufletului Sunt călăuze sigure, şi totuşi Nu-i pot spori luciditatea. Astfel e paralizată puterea tare-a trupului 'nainte ca sufletul s-o poată stăpâni. |
|
| JOHANNES: |
Îmi pot vedea eroarea
vieţii mele. |
|
| 2820 |
Eu am răpit trupului meu forţa
sufletească Şi, mândru, am dus-o-n sfere spirituale-nalte. Dar pe această cale spre lumină N-a fost condusă o fiinţă omenească-ntreagă. Era doar o uşoară umbră-a sufletului. Ea se putea pierde-n depărtările spiritului Şi să se simtă una cu puterile creatoare. Voia să trăiască fericită cu lumina Şi în culoare să vadă faptele luminii. Ca artist, gândea că reproduce creator |
|
| 2830 |
Existenţa spiritului în
lumile simţurilor. Fiinţa care-a-mprumutat trăsăturile mele M-a arătat mie însumi teribil de adevărat. Visam numai iubirea sufletească pură, În sângele meu clocotea însă patima.– Acum am putut vedea drumul pământesc Care-i adevăratul creator al acestei vieţi. El îmi arată-n adevăr cum trebuie să mă străduiesc. Căile spirituale pe care eu am mers Cum le poate urma sufletul care, |
|
| 2840 |
'nainte de drumul actual
pământesc, Şi-a găsit învelişul în trupul lui Thomas? Modul cum el şi-a modelat viata Trebuie să-mi stea acum ca ţel în faţa ochilor. Eu am voit să-obţin în această existenţă Ceea ce abia mai târziu poate aduce roade. |
|
| LUCIFER: |
Lumina mea trebuie să te conducă
sigur mai departe, Aşa cum până-acum te-ai lăsat condus de ea. Drumul spiritual pe care l-ai urmat Poate cununa spiritul cu lumea înalturilor, |
|
| 2850 |
Dar sufletului tău 'i-aduce
întuneric. |
|
| JOHANNES: |
Ce-a dobândit un om care
fără suflet Trebuie lumii spiritelor să se predea?! El este, la capătul zilelor sale pământeşti, Numai acea fiinţă care era atunci când, La începutul primordial, forma sa omenească S-a putut desprinde din sânul Cosmosului. De mă voi dărui impulsurilor care Din inconştiente-adâncuri sufleteşti Se îmbulzesc puternic spre conţinut de viaţă, |
|
| 2860 |
Atunci tot Universul
acţionează-n mine. Eu nu ştiu ce mă împinge la acţiune, Dar, sigur, însăşi voinţa lumilor este cea care Mă cârmuieşte înainte spre ţelurile ei. Şi ea ştie ce-i trebuie vieţii, Chiar dacă cunoaşterea n-o poate-nţelege. Ce ea creează în fiinţa-ntreagă-a omului E bogăţia vieţii care modelează sufletul. Vreau să mă dăiul ei şi să n-o mai ucid Prin năzuinţe spirituale deşarte. |
|
| LUCIFER: |
2870 |
'n-această voinţă cosmică
acţionez eu, Când ea curge puternic prin sufletele omeneşti. Cât timp ele nu m-au putut vieţui pe deplin, Nu-s decât un mădular al entităţilor mai 'nalte. Eu fac din ele mai întâi un adevărat om Care se poate insera în Cosmos ca Sine. |
| JOHANNES: |
De mult credeam că te cunosc
deplin, Dar înlăuntrul meu trăia doar o schemă a ta Pe care mi-a conturat-o privirea spirituală. Trebuie să te simt, să te trăiesc voind, |
|
| 2880 |
Ca să te pot şi-nvinge-n viitor, Dacă planul destinului meu o îngăduie. Ştiinţa spiritului, dobândită de mine prematur, Să stea de-acum 'n-adâncurile sufletului, Până ce înseşi instinctele mele vitale o vor trezi. Cu toată-ncrederea mă supun voinţei Care-i mai înţeleaptă decât sufletul omului. (Johannes iese cu Lucifer.) (Cortina cade.)
|
