|
Templul Soarelui; lăcaşul tainic de Misterii al
hierofanţilor.
Lucifer, Ahriman, cele trei făpturi sufleteşti. Strader, Benedictus,
Theodosius, Romanus, Maria. (Intră mai întâi Lucifer şi
Ahriman.)
| LUCIFER: |
Victorios stă-n faţa ta
suveranul dorinţei. El a putut câştiga sufletul care a trebuit, Chiar şi-n lumina Soarelui spiritual, |
|
| 2890
|
Să se simtă încă-nrudit
cu-mpărăţia noastră. La timp am putut să-i orbesc privirea Pentru strălucirea luminii Căreia i s-a dăruit doar visând. Dar orice speranţă de izbândă în domeniul spiritului Trebuie să-mi dispară Când mă întorc spre tovarăşul meu de luptă. Tu n-ai putut subjuga sufletul care Trebuia să ducă opera noastră la ţel.– Pot deci doar pentru scurt timp pământesc |
|
| 2900 |
Să reţin inutil în
împărătia noastră Sufletul omului care mi s-a dăruit Şi trebuie-apoi să-l restitui adversarilor. Pentru victoria deplină-i nevoie de al doilea, Cel care s-a sustras acţiunii tale. |
|
| AHRIMAN: |
Timpul nu-i prielnic acţiunii
mele; Nu găsesc nici un acces la suflete. Se-apropie unul pe care l-am răscolit puternic. El este încă fără cunoaştere spitituală-aici, Dar forţa raţiunii îl conduce puternic mai departe. |
|
| 2910 |
Deci trebuie să mă
îndepărtez de el aici, Unde poate pătrunde numai inconştient. (Intră cele trei făpturi ale sufletului cu Strader.) |
|
| PHILIA: |
Vreau să mă umplu Cu puterea luminii Credinţei, Vreau să aspir în mine Forţa de viaţă a-ncrederii Din bucuria strădaniei sufletului.– Pentru ca, pe cel ce doarme-n spirit, Lumina să-l poată trezi. |
|
| ASTRID: |
Vreau să-ntreţes |
|
| 2920 |
Cuvântul revelaţiei primite Cu bucuria sufletului devotat. Vreau să densific Razele Speranţei. Să strălucească ele-n întuneric, Să răsară-n lumină – pentru ca, Pe cel ce doarme-n spirit, Forţele să-l poată purta. |
|
| LUNA: |
Vreau să-ncălzesc lumina
sufletului Şi să-ntăresc forţa Iubirii. |
|
| 2930 |
Ele să se-ncumete, Ele să se libereze, Şi, ridicându-se, Să-şi dea greutate – pentru ca, Pe cel ce doarme-n spirit, Povara lumilor să-l părăsească Şi bucuria luminii sufletului Să-l poată libera. (Intră Benedictus, Theodosius şi Romanus.) |
|
| BENEDICTUS: |
V-am chemat pe voi, care-mi
sunteţi tovarăşi În căutarea luminii spiritului |
|
| 2940 |
Ce trebuie să se reverse-n
sufletele oamenilor. Voi cunoaşteţi Fiinţa soarelui sufletesc. Ea luminează-ades în strălucirea plină a amiezilor, Şi-n alte timpuri doar fără de putere Pătrunde-n ceaţa de vis a sufletului. Ea trebuie adesea să cedeze-ntunecimilor. Privirea spirituală a slujitorului Templului trebuie să pătrundă În adâncimi sufleteşti pe care le străbate cu forţă Lumina spiritului din 'nalte sfere cosmice. Dar el trebuie să afle şi ţeluri obscure care, |
|
| 2950 |
Inconştient, în
întunecimile sufletului, Vor să conducă forţele de devenire ale omului. Fiinţele spirituale care dau sufletului omenesc Hrana spirituală din puterile cosmice Au apărut acum în Templul de iniţiere Ca să îndrepte ţelul sufletului unui bărbat Din noaptea spiritului, la-mpărăţia luminii înalturilor. El este încă de somnul ştiinţei înfăşurat; Dar strigătele spiritului deja i-au răsunat În temeliile inconştiente ale fiinţei. |
|
| 2960 |
Ce ele rosteau
'n-adâncurile sufletului lui Curând va ajunge şi la auzul spiritual. |
|
| THEODOSIUS: |
Acest suflet n-a putut
până acum Să se regăsească în lumina spiritului Ce radiază prin revelaţia simţurilor Şi dezvăluie sensul întregii deveniri pământeşti. El vedea spiritul lui Dumnezeu golit de natură Şi tot ce e natură înstrăinat de Dumnezeu. Astfel, prin multe vieţi pământeşti a trebuit Să stea ca un străin faţă de sensul existenţei.– |
|
| 2970 |
Iar ca instrument pentru
propria-i fiinţă Putea găsi mereu doar astfel de-nvelişuri trupeşti Care îl despărţeau de Cosmos şi de fiinţa omului. El îşi va câştiga în Templu forţa Să simtă existenţa altora ca a sa proprie, Şi astfel să dobândească şi puterea Ce duce-afară din labirintul gândurilor Şi-arată drumul spre izvoarele vieţii. |
|
| BENEDICTUS: |
Un alt om tinde spre lumina
Templului. Abia în viitor se va apropia de porţile noastre |
|
| 2980 |
Şi va vrea să păşească-n acest
loc de iniţiere. În viaţa lui de cercetător serios, el a sădit, În temeliile sufletului, germenii gândirii. Lumina spiritului trebuia astfel să-i atingă Şi să îi lase să se coacă în afara Templului. El a putut contempla cum viaţa sa pământească Se dovedeşte urmare a alteia, Trăită de el într-un trecut îndepărtat. A devenit deplin conştient De greşelile vieţii de-atunci şi de efectul lor. |
|
| 2990 |
Lui îi lipseşte forţa
de-a-mplini datoriile Pe care, prin cunoaşterea de sine, le poate simţi. |
|
| ROMANUS: |
Capesius trebuie să recunoască,
prin forţa Templului, Cum omul, într-o viaţă pământească Se-ncarcă de multe datorii Pe care doar în multe peregrinări pe Pământ Le poate împlini până la capăt. Va recunoaşte astfel, fără teamă, că sufletul său Poartă cu sine, dincolo de poarta morţii, Consecinţa vechilor greşeli. |
|
| 3000 |
El se va dovedi învingător În lupta care deschide porţile spiritului, Dacă priveşte curajos în ochi pe Păzitorul Aflat la pragul lumii spiritelor. Acest Păzitor îi va revela că nimeni dintre cei Pe care cartea destinului existenţei îi face fricoşi Nu poate atinge culmile vieţii. Se va-ndrepta curajos spre-nţelegerea Că-această cunoaştere de sine trebuie să nască dureri, Pentru care ea însăşi nu cunoaşte cuvânt de consolare. |
|
| 3010 |
Voinţa îi va deveni
tovarăş lui, Care se predă curajos viitorului, Şi, întărit prin izvorul de forţă-al Speranţei, Înfruntă durerile cunoaşterii. |
|
| BENEDICTUS: |
Voi, fraţii mei, în ceasul
ăsta, Ca servi devotaţi ai Templului nostru, Aţi prefigurat în înţelepciune căile prin care Puteţi conduce, la ţelurile sufletelor lor, Pe cei doi căutători ai spiritului. Dar slujba Templului cere şi o altă lucrare. |
|
| 3020 |
Vedeţi alături de noi pe
stăpânul dorinţei; El a putut intra-n acest loc consacrat Fiindcă sufletul lui Johannes i-a deschis porţile, Care altminteri îi sunt închise. Fratelui, căruia i-am conferit iniţierea noastră, Încă-i lipseşte-n aceste timpuri forţa De a opune rezistenţă curajoasă cuvintelor Care se plăsmuiesc din întunecimi. Forţele lui bune se vor învigora Abia atunci când se vor simţi clar în opoziţie. |
|
| 3030 |
Curând va fi din nou
în Templul nostru, Înconjurat călduros de iubire frăţească. Comoara lui spirituală trebuie însă păzită, Fiindcă el vrea să se cufunde-n beznă. (Întorcându-se către Lucifer.) Spre tine trebuie să mă întorc, care nu poţi Să stăpâneşti mult timp locul pe care stai. Puterea Templului nu poate încă Să-ţi smulgă sufletul lui Johannes; Dar el, în viitor, va fi din nou al nostru, Atunci când coapte vor fi fructele sorei noastre, |
|
| 3040 |
Pe care deja le putem cunoaşte
din floare. (Apare Maria.) Ea a putut vedea, în viaţa pământească trecută, Cum a fost Johannes legat de ea. Deja-n acele zile, el a păşit pe urmele ei, Când ea însăşi voia să se împotrivească luminii Căreia, acum, îi este deplin devotată. Când legăturile sufleteşti se dovedesc atât de tari Încât supravieţuiesc metamorfozei spiritului, Atunci sigur că puterea Stăpânului dorinţei Se zdrobeşte de tăria lor. |
|
| LUCIFER: |
3050 |
Voinţa proprie-a lui Benedictus
a trebuit Să despartă sufletul lui Johannes de-al Mariei. Şi unde oameni se izolează unul de altul, Acolo-i pregătit terenul pentru puterea mea. Eu caut mereu suflete despărţite, Ca existenţa liberă pământească S-o izbăvesc pe vecie de orice robie cosmică. Fiinţa Mariei, în veşmântul călugărului, A-ntors de la tată sufletul care-acum Dă viaţă formei corporale-a lui Johannes. |
| 3060 |
Chiar şi-acest fapt mi-a
pregătit germenii Pe care pot sigur să-i duc la maturitate. |
|
| MARIA (adresându-se
1ui Lucifer): |
||
| Există-n fiinţa omului izvoare
de iubire La care puterea ta nu poate să pătrundă. Şi ele se deschid când vechi greşeli ale vieţii, Cu care omul s-a-ncărcat inconştient, Sunt contemplate-n spirit în vieţi pământeşti ulterioare, Şi când, prin liberă voinţă de jertfă, Ele sunt transformate-n fapte de viaţă Ce-aduc ca rod salvarea-adevărată-a omului. |
||
| 3070 |
Puterile destinului au vrut
să-mi dăruie Privirea care vede epoci vechi; Mi-au fost date şi semnele Care mă-nvaţă să-mi îndrum voinţa de jertfă Încât să înflorească salvarea acelor suflete-omeneşti Ale căror fire de viaţă vor trebui mereu Să se unească cu-ale mele în devenirea Pământului. Am văzut, în trupurile lor pământeşti de odinioară, Sufletul lui Johannes întorcându-se de la tatăl lui, Şi am văzut puterile care m-au împins pe mine însămi |
|
| 3080 |
Să-nstrăinez pe fiu de inima
tatălui. Azi, tatăl stă în faţa mea, prevenindu-mă Asupra datoriei vechi a vieţii. El vorbeşte-n cuvinte cosmice Ce-şi pun pecetea în faptele vieţii. Ce eu am pus între tată şi fiu A trebuit să apară, dar într-o altă formă, 'n-această viaţă, care-a legat din nou strâns Sufletul lui Johannes de mine. 'n-acele dureri pe care-a trebuit să le port |
|
| 3090 |
Când a trebuit să-l
despart pe Johannes de mine, Eu recunosc urmările de destin ale propriilor fapte.– Dacă sufletul meu rămâne credincios luminii Pe care i-o dăruie puterile spiritului, El îşi va crea forţe prin serviciile Pe care le poate aduce lui Capesius În asprul lui pelerinaj pământesc. Cu puterile astfel dobândite, El va contempla sigur steaua lui Johannes, Chiar când acesta, abătut de cătuşele dorinţei, |
|
| 3100 |
Nu străbate calea inundată de
lumină. Din viziunea spirituală ce l-a condus În timpuri de demult, sufletul meu Va recunoaşte cum trebuie să formeze În epoca aceasta legăturile sufleteşti Încât forţele de viaţă, ce s-au pregătit obscur, Să acţioneze mai departe în sensul mântuirii omului. |
|
| BENEDICTUS: |
În zile pământeşti
de demult S-a format un nod din firele Pe care karma le ţese-n devenirea lumilor. |
|
| 3110 |
Sunt întreţesute-n el
vieţile-a trei oameni. Asupra acestui nod de destin străluceşte acum Înalta lumină spirituală a lăcaşului de iniţiere. Maria, ţie trebuie să îţi vorbesc acum: Dintr-acele suflete, doar tu singură eşti În ceasul ăsta la locul consacrării. Fie ca, în Sinea ta, această lumină Să promoveze mai departe, vindecând, Forţele care-au unit odinioară într-un nod strâns Firele vieţii tale de ale altor vieţi. |
|
| 3120 |
În existenţa precedentă,
tatăl n-a putut găsi Inima fiului. De-acum însă cercetătorul spiritului Va însoţi Sinea prietenului tău, Pe drumul acestuia, în ţara spiritului. Iar ţie îţi revine datoria de a menţine-n lumină Sufletul lui Johannes, prin puterea ta. Aşa cum l-ai înlănţuit de tine-odinioară, El a putut să te urmeze doar în mod obscur. L-ai redat libertăţii sale atunci când, Cuprins de iluzie, îţi era devotat. |
|
| 3130 |
Acum, că vrea el însuşi
să-şi dobândească personalitatea, Tu trebuie să-l regăseşti. Şi dacă sufletul tău rămâne credincios luminii Ce ţi-o dăruie puterile lumii spiritului, Atunci sufletul lui Johannes va-nseta după al tău Chiar şi-n sferele Stăpânului dorinţelor Şi, prin iubirea ce îl leagă de tine, Va regăsi drumul spre lumina înalturilor. O fiinţă care, cunoscând, a putut contempla Înălţimile spiritului din propriile adâncuri sufleteşti, |
|
| 3140 |
Trăind, străbate prin lumină şi
întunecime. Ea a respirat din depărtări cosmice Aerul care-i dă viaţă pe vecie... Şi trăind, ridică întreaga existenţă-a omului Din adâncimile sufletului spre înălţimi solare. (Cortina cade.)
|
|
