Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14


TABLOUL TREISPREZECE


Templul Soarelui; lăcaşul tainic de Misterii al hierofanţilor. Lucifer, Ahriman, cele trei făpturi sufleteşti. Strader, Benedictus, Theodosius, Romanus, Maria. (Intră mai întâi Lucifer şi Ahriman.)

LUCIFER:

Victorios stă-n faţa ta suveranul dorinţei.
El a putut câştiga sufletul care a trebuit,
Chiar şi-n lumina Soarelui spiritual,

2890 
Să se simtă încă-nrudit cu-mpărăţia noastră.
La timp am putut să-i orbesc privirea
Pentru strălucirea luminii
Căreia i s-a dăruit doar visând.
Dar orice speranţă de izbândă în domeniul spiritului
Trebuie să-mi dispară
Când mă întorc spre tovarăşul meu de luptă.
Tu n-ai putut subjuga sufletul care
Trebuia să ducă opera noastră la ţel.–
Pot deci doar pentru scurt timp pământesc

2900
Să reţin inutil în împărătia noastră
Sufletul omului care mi s-a dăruit
Şi trebuie-apoi să-l restitui adversarilor.
Pentru victoria deplină-i nevoie de al doilea,
Cel care s-a sustras acţiunii tale.

AHRIMAN:

Timpul nu-i prielnic acţiunii mele;
Nu găsesc nici un acces la suflete.
Se-apropie unul pe care l-am răscolit puternic.
El este încă fără cunoaştere spitituală-aici,
Dar forţa raţiunii îl conduce puternic mai departe.

2910
Deci trebuie să mă îndepărtez de el aici,
Unde poate pătrunde numai inconştient.
(Intră cele trei făpturi ale sufletului cu Strader.)

PHILIA:

Vreau să mă umplu
Cu puterea luminii Credinţei,
Vreau să aspir în mine
Forţa de viaţă a-ncrederii
Din bucuria strădaniei sufletului.–
Pentru ca, pe cel ce doarme-n spirit,
Lumina să-l poată trezi.

ASTRID:

Vreau să-ntreţes

2920
Cuvântul revelaţiei primite
Cu bucuria sufletului devotat.
Vreau să densific
Razele Speranţei.
Să strălucească ele-n întuneric,
Să răsară-n lumină – pentru ca,
Pe cel ce doarme-n spirit,
Forţele să-l poată purta.

LUNA:

Vreau să-ncălzesc lumina sufletului
Şi să-ntăresc forţa Iubirii.

2930
Ele să se-ncumete,
Ele să se libereze,
Şi, ridicându-se,
Să-şi dea greutate – pentru ca,
Pe cel ce doarme-n spirit,
Povara lumilor să-l părăsească
Şi bucuria luminii sufletului
Să-l poată libera.
(Intră Benedictus, Theodosius şi Romanus.)

BENEDICTUS:

V-am chemat pe voi, care-mi sunteţi tovarăşi
În căutarea luminii spiritului

2940
Ce trebuie să se reverse-n sufletele oamenilor.
Voi cunoaşteţi Fiinţa soarelui sufletesc.
Ea luminează-ades în strălucirea plină a amiezilor,
Şi-n alte timpuri doar fără de putere
Pătrunde-n ceaţa de vis a sufletului.
Ea trebuie adesea să cedeze-ntunecimilor.
Privirea spirituală a slujitorului
Templului trebuie să pătrundă
În adâncimi sufleteşti pe care le străbate cu forţă
Lumina spiritului din 'nalte sfere cosmice.
Dar el trebuie să afle şi ţeluri obscure care,

2950
Inconştient, în întunecimile sufletului,
Vor să conducă forţele de devenire ale omului.
Fiinţele spirituale care dau sufletului omenesc
Hrana spirituală din puterile cosmice
Au apărut acum în Templul de iniţiere
Ca să îndrepte ţelul sufletului unui bărbat
Din noaptea spiritului, la-mpărăţia luminii înalturilor.
El este încă de somnul ştiinţei înfăşurat;
Dar strigătele spiritului deja i-au răsunat
În temeliile inconştiente ale fiinţei.

2960
Ce ele rosteau 'n-adâncurile sufletului lui
Curând va ajunge şi la auzul spiritual.

THEODOSIUS:

Acest suflet n-a putut până acum
Să se regăsească în lumina spiritului
Ce radiază prin revelaţia simţurilor
Şi dezvăluie sensul întregii deveniri pământeşti.
El vedea spiritul lui Dumnezeu golit de natură
Şi tot ce e natură înstrăinat de Dumnezeu.
Astfel, prin multe vieţi pământeşti a trebuit
Să stea ca un străin faţă de sensul existenţei.–

2970
Iar ca instrument pentru propria-i fiinţă
Putea găsi mereu doar astfel de-nvelişuri trupeşti
Care îl despărţeau de Cosmos şi de fiinţa omului.
El îşi va câştiga în Templu forţa
Să simtă existenţa altora ca a sa proprie,
Şi astfel să dobândească şi puterea
Ce duce-afară din labirintul gândurilor
Şi-arată drumul spre izvoarele vieţii.

BENEDICTUS:

Un alt om tinde spre lumina Templului.
Abia în viitor se va apropia de porţile noastre

2980
Şi va vrea să păşească-n acest loc de iniţiere.
În viaţa lui de cercetător serios, el a sădit,
În temeliile sufletului, germenii gândirii.
Lumina spiritului trebuia astfel să-i atingă
Şi să îi lase să se coacă în afara Templului.
El a putut contempla cum viaţa sa pământească
Se dovedeşte urmare a alteia,
Trăită de el într-un trecut îndepărtat.
A devenit deplin conştient
De greşelile vieţii de-atunci şi de efectul lor.

2990
Lui îi lipseşte forţa de-a-mplini datoriile
Pe care, prin cunoaşterea de sine, le poate simţi.

ROMANUS:

Capesius trebuie să recunoască, prin forţa Templului,
Cum omul, într-o viaţă pământească
Se-ncarcă de multe datorii
Pe care doar în multe peregrinări pe Pământ
Le poate împlini până la capăt.
Va recunoaşte astfel, fără teamă, că sufletul său
Poartă cu sine, dincolo de poarta morţii,
Consecinţa vechilor greşeli.

3000
El se va dovedi învingător
În lupta care deschide porţile spiritului,
Dacă priveşte curajos în ochi pe Păzitorul
Aflat la pragul lumii spiritelor.
Acest Păzitor îi va revela că nimeni dintre cei
Pe care cartea destinului existenţei îi face fricoşi
Nu poate atinge culmile vieţii.
Se va-ndrepta curajos spre-nţelegerea
Că-această cunoaştere de sine trebuie să nască dureri,
Pentru care ea însăşi nu cunoaşte cuvânt de consolare.

3010
Voinţa îi va deveni tovarăş lui,
Care se predă curajos viitorului,
Şi, întărit prin izvorul de forţă-al Speranţei,
Înfruntă durerile cunoaşterii.

BENEDICTUS:

Voi, fraţii mei, în ceasul ăsta,
Ca servi devotaţi ai Templului nostru,
Aţi prefigurat în înţelepciune căile prin care
Puteţi conduce, la ţelurile sufletelor lor,
Pe cei doi căutători ai spiritului.
Dar slujba Templului cere şi o altă lucrare.

3020
Vedeţi alături de noi pe stăpânul dorinţei;
El a putut intra-n acest loc consacrat
Fiindcă sufletul lui Johannes i-a deschis porţile,
Care altminteri îi sunt închise.
Fratelui, căruia i-am conferit iniţierea noastră,
Încă-i lipseşte-n aceste timpuri forţa
De a opune rezistenţă curajoasă cuvintelor
Care se plăsmuiesc din întunecimi.
Forţele lui bune se vor învigora
Abia atunci când se vor simţi clar în opoziţie.

3030
Curând va fi din nou în Templul nostru,
Înconjurat călduros de iubire frăţească.
Comoara lui spirituală trebuie însă păzită,
Fiindcă el vrea să se cufunde-n beznă.
(Întorcându-se către Lucifer.)
Spre tine trebuie să mă întorc, care nu poţi
Să stăpâneşti mult timp locul pe care stai.
Puterea Templului nu poate încă
Să-ţi smulgă sufletul lui Johannes;
Dar el, în viitor, va fi din nou al nostru,
Atunci când coapte vor fi fructele sorei noastre,

3040
Pe care deja le putem cunoaşte din floare.
(Apare Maria.)
Ea a putut vedea, în viaţa pământească trecută,
Cum a fost Johannes legat de ea.
Deja-n acele zile, el a păşit pe urmele ei,
Când ea însăşi voia să se împotrivească luminii
Căreia, acum, îi este deplin devotată.
Când legăturile sufleteşti se dovedesc atât de tari
Încât supravieţuiesc metamorfozei spiritului,
Atunci sigur că puterea Stăpânului dorinţei
Se zdrobeşte de tăria lor.

LUCIFER:
3050
Voinţa proprie-a lui Benedictus a trebuit
Să despartă sufletul lui Johannes de-al Mariei.
Şi unde oameni se izolează unul de altul,
Acolo-i pregătit terenul pentru puterea mea.
Eu caut mereu suflete despărţite,
Ca existenţa liberă pământească
S-o izbăvesc pe vecie de orice robie cosmică.
Fiinţa Mariei, în veşmântul călugărului,
A-ntors de la tată sufletul care-acum
Dă viaţă formei corporale-a lui Johannes.

3060
Chiar şi-acest fapt mi-a pregătit germenii
Pe care pot sigur să-i duc la maturitate.

MARIA (adresându-se 1ui Lucifer):


Există-n fiinţa omului izvoare de iubire
La care puterea ta nu poate să pătrundă.
Şi ele se deschid când vechi greşeli ale vieţii,
Cu care omul s-a-ncărcat inconştient,
Sunt contemplate-n spirit în vieţi pământeşti ulterioare,
Şi când, prin liberă voinţă de jertfă,
Ele sunt transformate-n fapte de viaţă
Ce-aduc ca rod salvarea-adevărată-a omului.

3070
Puterile destinului au vrut să-mi dăruie
Privirea care vede epoci vechi;
Mi-au fost date şi semnele
Care mă-nvaţă să-mi îndrum voinţa de jertfă
Încât să înflorească salvarea acelor suflete-omeneşti
Ale căror fire de viaţă vor trebui mereu
Să se unească cu-ale mele în devenirea Pământului.
Am văzut, în trupurile lor pământeşti de odinioară,
Sufletul lui Johannes întorcându-se de la tatăl lui,
Şi am văzut puterile care m-au împins pe mine însămi

3080
Să-nstrăinez pe fiu de inima tatălui.
Azi, tatăl stă în faţa mea, prevenindu-mă
Asupra datoriei vechi a vieţii.
El vorbeşte-n cuvinte cosmice
Ce-şi pun pecetea în faptele vieţii.
Ce eu am pus între tată şi fiu
A trebuit să apară, dar într-o altă formă,
'n-această viaţă, care-a legat din nou strâns
Sufletul lui Johannes de mine.
'n-acele dureri pe care-a trebuit să le port

3090
Când a trebuit să-l despart pe Johannes de mine,
Eu recunosc urmările de destin ale propriilor fapte.–
Dacă sufletul meu rămâne credincios luminii
Pe care i-o dăruie puterile spiritului,
El îşi va crea forţe prin serviciile
Pe care le poate aduce lui Capesius
În asprul lui pelerinaj pământesc.
Cu puterile astfel dobândite,
El va contempla sigur steaua lui Johannes,
Chiar când acesta, abătut de cătuşele dorinţei,

3100
Nu străbate calea inundată de lumină.
Din viziunea spirituală ce l-a condus
În timpuri de demult, sufletul meu
Va recunoaşte cum trebuie să formeze
În epoca aceasta legăturile sufleteşti
Încât forţele de viaţă, ce s-au pregătit obscur,
Să acţioneze mai departe în sensul mântuirii omului.

BENEDICTUS:

În zile pământeşti de demult
S-a format un nod din firele
Pe care karma le ţese-n devenirea lumilor.

3110
Sunt întreţesute-n el vieţile-a trei oameni.
Asupra acestui nod de destin străluceşte acum
Înalta lumină spirituală a lăcaşului de iniţiere.
Maria, ţie trebuie să îţi vorbesc acum:
Dintr-acele suflete, doar tu singură eşti
În ceasul ăsta la locul consacrării.
Fie ca, în Sinea ta, această lumină
Să promoveze mai departe, vindecând,
Forţele care-au unit odinioară într-un nod strâns
Firele vieţii tale de ale altor vieţi.

3120
În existenţa precedentă, tatăl n-a putut găsi
Inima fiului. De-acum însă cercetătorul spiritului
Va însoţi Sinea prietenului tău,
Pe drumul acestuia, în ţara spiritului.
Iar ţie îţi revine datoria de a menţine-n lumină
Sufletul lui Johannes, prin puterea ta.
Aşa cum l-ai înlănţuit de tine-odinioară,
El a putut să te urmeze doar în mod obscur.
L-ai redat libertăţii sale atunci când,
Cuprins de iluzie, îţi era devotat.

3130
Acum, că vrea el însuşi să-şi dobândească personalitatea,
Tu trebuie să-l regăseşti.
Şi dacă sufletul tău rămâne credincios luminii
Ce ţi-o dăruie puterile lumii spiritului,
Atunci sufletul lui Johannes va-nseta după al tău
Chiar şi-n sferele Stăpânului dorinţelor
Şi, prin iubirea ce îl leagă de tine,
Va regăsi drumul spre lumina înalturilor.
O fiinţă care, cunoscând, a putut contempla
Înălţimile spiritului din propriile adâncuri sufleteşti,

3140
Trăind, străbate prin lumină şi întunecime.
Ea a respirat din depărtări cosmice
Aerul care-i dă viaţă pe vecie...
Şi trăind, ridică întreaga existenţă-a omului
Din adâncimile sufletului spre înălţimi solare.

(Cortina cade.)