|
Cameră în tonalitate roz-roşu, atmosferă prietenoasă. Johannes în faţa unui şevalet. Mai târziu, Maria, apoi făpturi spiritualc, ca Forţe ale sufletului.
| JOHANNES: |
Maria a tăcut în fata
tabloului meu Când l-a văzut ultima dată. Ea îmi dădea de obicei Din bogatele ei comori de-nţelepciune Ce-ajută să-avanseze munca mea. Pe cât de puţin mă-ncred în mine Să judec dacă arta mea-mplineşte Ce cere curentul nostru spiritual, Pe-atât de mult |
|
| 630
|
Mă-ncred în ea – Şi-aud din nou în spirit cuvântul care, Invigorându-mă, mă făcea fericit, Când am îndrăznit să mă-apuc de tablou. „Tu poţi pe drumul ăsta“, spunea ea, „Să ai cutezanta De-a revela aparenţei simţurilor Ceea ce doar sufletul vede în spirit. Şi nu-ţi va mai rămâne-ascuns Cum forme asemenea gândurilor |
|
| 640 |
Subjugă materia, Şi cum culorile, cu sentimentele-nrudite, Străbat cu căldură forţa de viaţă. Cu priceperea ta, vei ajunge să-nfăţişezi Împărăţii şi mai înalte.“ Simţind virtutea acestor cuvinte, M-am dăruit timid credinţei Că mă apropii de ţelul Pe care Benedictus mi l-a arătat. Adesea descurajat stăteam în faţa tabloului, |
|
| 650 |
De multe ori îmi părea
temerar, Alteori mi se părea imposibil Să reproduc în forme şi culori Ceea ce sufletul meu putea să vadă. M-am întrebat adesea cum se poate, Cu mijloace ce ţin de lumea simţurilor, Să revelezi existenţa urzindă a spiritului, Ce se sustrage oricărei aparenţe senzoriale Şi se deschide Doar ochiului clarvăzător. |
|
| 660 |
Dar dacă dau la o parte
propria-mi fiinţă Şi, în sensul învăţăturii spirituale, Mă pot înălţa fericit Către puterile cosmice creatoare, În mine se trezeste-atunci credinţa Într-o astfel de artă, adevărată mistic, Aşa cum este cercetarea noastră spirituală. Am învăţat să trăiesc cu lumina Şi să recunosc în culoare faptele luminii, Precum discipolii adevăraţi ai misticii pure |
|
| 670 |
Contemplă faptele spiritului şi
fiinţa sufletului În împărăţia vieţii lipsite de formă şi de culoare. Încredinţându-mă unei atari lumini spirituale, Mi-am dobândit capacitatea Să simt cu năvalnica mare de lumină, Şi să trăiesc cu văpaia culorilor în revărsare, Presimţind puterile spirituale ce acţionează În ţesătura de lumină sustrasă materiei, În viaţa culorilor umplute de spirit. (Maria intră fără a fi observată de Johannes.) ................................................................ Şi când curajul vrea să mă lase, |
|
| 680 |
Gândesc la tine, nobilă
prietenă. La focul sufletului tău Se încălzeşte bucuria mea de a crea, Iar în lumina spiritului tău, Forţele mele de credinţă se trezesc. (O vede pe Maria.) O, tu eşti aici... Te aşteptam nerăbdător, Şi nici nu am băgat de seamă-apropierea ta! |
|
| MARIA: |
Mult trebuie să mă bucur că
prietenul meu E-atât de absorbit de muncă |
|
| 690 |
Încât prietena
îşi uită. |
|
| JOHANNES: |
O, nu spune astfel de cuvinte, – Tu ştii, nu pot crea nimic Ce nu-i de tine binecuvântat. Şi nu e nici o operă a mea Care să nu-ţi datoreze obârşia. În focul iubirii m-ai purificat, Încât prin arta mea am putut să dau formă La ce ţi se revelează ţie în strălucirea frumuseţii, Care radiază încălzind fiinţa şi existenţa limpezind-o, |
|
| 700 |
Şi, radiind, patria spiritului o
revelă. Curentul creaţiei mele trebuie să-l simt Curgând din izvorul sufletului tău în al meu; Atunci simt aripile ce mă-nalţă Pe culmile pline de spirit, departe de Pământ. Iubesc ce trăieşte în sufletul tău Şi pot, iubind, să-i dau formă de imagine. Doar iubirea poate să nască-n artist forţele Ce dăinuie în opere, fecund. Şi dacă trebuie, ca pictor, s-aduc în lumea simţurilor |
|
| 710 |
Imagini din întinderile
spiritului, Atunci spiritul cosmic trebuie să apară prin mine, Iar fiinţa mea proprie să-i fie doar instrumentul. Şi trebuie să pot sfărâma lanţurile egoismului, Ca să nu plăsmuiesc artistic, după bunul plac, Forme iluzorii în loc de lumi ale spiritului. .............................................................. |
|
| MARIA: |
Şi dacă nu din viziunea
sufletului meu, Ci din tine ar trebui să scoţi arhetipul operei, Atunci fiinţa frumuseţii ar putea acţiona unitar Din temelia unui singur suflet. ............................................................... |
|
| JOHANNES: |
720 |
Aş vâna doar urziri
vanitoase de gânduri De-aş căuta să aflu ce-i mai bine pentru mine: Să creez, întrupând viziunea ta spirituală, Ori să caut în mine însumi obârşia tabloului. Ştiu bine că nu o pot găsi astfel. Pot coborî-n adâncul sufletului meu Şi fericit să mă găsesc în lumea spiritului; Pot să mă pierd în lumea simţurilor Şi să urmăresc cu ochiul minunile culorilor Care mă fac să contemplu faptele creaţiunii. |
| 730 |
Când sunt doar singur cu
sufletul meu, Ce pot atunci vieţui-n mine duce o existenţă Ce nu mă-mpinge la creaţie. Dar dacă pot să te urmez în 'nalturile cosmice Şi, încălzit de fericire, să retrăiesc cu tine Ce tu deja în spirit ai putut privi, În viziunea spirituală simt atunci un foc Ce continuă să ardă în mine şi, arzând, Aprinde-n mine forţa ce mă împinge la creaţie. De aş fi vrut să vestesc oamenilor, în cuvinte, |
|
| 740 |
Ce pot să recunosc în
lumile superioare, Ar trebui să mă înalţ cu propriul suflet În sferele unde spiritul vorbeşte spiritului. Dar, ca artist, trebuie să găsesc acel foc Care din operă acţionează, iradiind în inimi; Sufletul meu îi poate da tabloului Doar ceea ce ardoarea spiritului revarsă-n inimă, magic, Când el însuşi, din profunzimile inimii tale, Revelaţia spiritului o poate sorbi. ………………………………………. Adesea sufletul prietenei m-a făcut să-nţeleg |
|
| 750 |
Prin cuvântul ei nobil,
în mod invizibil, Cum forţe din obârşii se condensează-n dor Şi puteri creatoare împrăştie spiritul Şi cum, simţindu-l deja pe om însetat de existenţă, Se creau ca zei, la începutul timpului. În purpura fină a eterului lumii spirituale Am încercat să condensez invizibilul, Simţind cum culorile nutrese dorul de a se contempla, Iluminate de spirit, în suflete. Astfel, fiinţa sufletească a prietenei, ca şi fiinţa mea, |
|
| 760 |
Vorbeşte, din tablourile mele,
inimilor oamenilor. |
|
| MARIA: |
Gândeşte-te Johannes că un
suflet trebuie Să se dezvolte pe sine, de la-nceputul lumii, Ca o fiinţă individuală, despărţit de alţii. Iubirea trebuie să lege fiinţe separate, Dar să nu vrea să ucidă personalităţile. A venit acum pentru noi momentul în care Sufletele trebuie să ni le punem la-ncercarea Cum să-şi îndrepte paşii următori Pe calea spiritului, spre salvarea fiecăruia. ………………………………………. (Maria iese.) |
|
| JOHANNES: |
770 |
Ce-a vrut să spună prietena mea? Cât de neînţeles sunau cuvintele ei! Trebuie să vin după tine, Maria!... (Apar cele trei făpturi ale Forţei sufletului.) |
| LUNA: |
Tu nu te poţi găsi pe tine 'n-oglinda altui suflet. Tăria propriei fiinţe trebuie În temelia lumilor să îşi înfigă rădăcinile, De vrea ca frumuseţea, din înălţimi spirituale, S-o transplanteze, cu sensul ei adevărat, În profunzimile Pământului. |
|
| 780 |
Să ai curajul afirmării de sine, Ca să te poţi jertfi puterilor cosmice Ca formă sufletească plină de tărie. ......................................................... |
|
| ASTRID: |
Să nu vrei să te pierzi Pe drumurile tale cosmice; Cei care se privează de fiinţa lor Nu vor pătrunde-n depărtări solare. Te pregăteşte să pătrunzi Prin iubirea pământească În temeliile profunde ale inimii, |
|
| 790 |
Ce fac să se maturizeze iubirea
cosmică. ........................................................... |
|
| CEALALTĂ PHILIA: | O, nu da ascultare surorilor; În depărtări cosmice ele te duc Şi îţi răpesc Pământul; Ele nu văd cum iubirea pământească Înfăţişarea iubirii cosmice o poartă. Fiinţa lor domneşte-n frig, Iar forţele lor fug de căldură, Şi vor să-i răpească pe oameni Din ale sufletului lor adâncuri |
|
| 800 |
În lumile
înalturilor reci. |
|
| (Cortina
cade, în timp ce Johannes, Cealaltă Philia, Astrid, Luna sunt
încă în scenă.) |
