Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14


TABLOUL TREI


Cameră în tonalitate roz-roşu, atmosferă prietenoasă. Johannes în faţa unui şevalet. Mai târziu, Maria, apoi făpturi spiritualc, ca Forţe ale sufletului.

JOHANNES:

Maria a tăcut în fata tabloului meu
Când l-a văzut ultima dată.
Ea îmi dădea de obicei
Din bogatele ei comori de-nţelepciune
Ce-ajută să-avanseze munca mea.
Pe cât de puţin mă-ncred în mine
Să judec dacă arta mea-mplineşte
Ce cere curentul nostru spiritual,
Pe-atât de mult

630  
Mă-ncred în ea –
Şi-aud din nou în spirit cuvântul care,
Invigorându-mă, mă făcea fericit,
Când am îndrăznit să mă-apuc de tablou.
„Tu poţi pe drumul ăsta“, spunea ea,
„Să ai cutezanta
De-a revela aparenţei simţurilor
Ceea ce doar sufletul vede în spirit.
Şi nu-ţi va mai rămâne-ascuns
Cum forme asemenea gândurilor

640
Subjugă materia,
Şi cum culorile, cu sentimentele-nrudite,
Străbat cu căldură forţa de viaţă.
Cu priceperea ta, vei ajunge să-nfăţişezi
Împărăţii şi mai înalte.“
Simţind virtutea acestor cuvinte,
M-am dăruit timid credinţei
Că mă apropii de ţelul
Pe care Benedictus mi l-a arătat.
Adesea descurajat stăteam în faţa tabloului,

650
De multe ori îmi părea temerar,
Alteori mi se părea imposibil
Să reproduc în forme şi culori
Ceea ce sufletul meu putea să vadă.
M-am întrebat adesea cum se poate,
Cu mijloace ce ţin de lumea simţurilor,
Să revelezi existenţa urzindă a spiritului,
Ce se sustrage oricărei aparenţe senzoriale
Şi se deschide
Doar ochiului clarvăzător.

660
Dar dacă dau la o parte propria-mi fiinţă
Şi, în sensul învăţăturii spirituale,
Mă pot înălţa fericit
Către puterile cosmice creatoare,
În mine se trezeste-atunci credinţa
Într-o astfel de artă, adevărată mistic,
Aşa cum este cercetarea noastră spirituală.
Am învăţat să trăiesc cu lumina
Şi să recunosc în culoare faptele luminii,
Precum discipolii adevăraţi ai misticii pure

670
Contemplă faptele spiritului şi fiinţa sufletului
În împărăţia vieţii lipsite de formă şi de culoare.
Încredinţându-mă unei atari lumini spirituale,
Mi-am dobândit capacitatea
Să simt cu năvalnica mare de lumină,
Şi să trăiesc cu văpaia culorilor în revărsare,
Presimţind puterile spirituale ce acţionează
În ţesătura de lumină sustrasă materiei,
În viaţa culorilor umplute de spirit.
(Maria intră fără a fi observată de Johannes.)
................................................................
Şi când curajul vrea să mă lase,

680
Gândesc la tine, nobilă prietenă.
La focul sufletului tău
Se încălzeşte bucuria mea de a crea,
Iar în lumina spiritului tău,
Forţele mele de credinţă se trezesc.
(O vede pe Maria.)
O, tu eşti aici...
Te aşteptam nerăbdător,
Şi nici nu am băgat de seamă-apropierea ta!

MARIA:

Mult trebuie să mă bucur că prietenul meu
E-atât de absorbit de muncă

690
Încât prietena îşi uită.

JOHANNES:

O, nu spune astfel de cuvinte, –
Tu ştii, nu pot crea nimic
Ce nu-i de tine binecuvântat.
Şi nu e nici o operă a mea
Care să nu-ţi datoreze obârşia.
În focul iubirii m-ai purificat,
Încât prin arta mea am putut să dau formă
La ce ţi se revelează ţie în strălucirea frumuseţii,
Care radiază încălzind fiinţa şi existenţa limpezind-o,

700
Şi, radiind, patria spiritului o revelă.
Curentul creaţiei mele trebuie să-l simt
Curgând din izvorul sufletului tău în al meu;
Atunci simt aripile ce mă-nalţă
Pe culmile pline de spirit, departe de Pământ.
Iubesc ce trăieşte în sufletul tău
Şi pot, iubind, să-i dau formă de imagine.
Doar iubirea poate să nască-n artist forţele
Ce dăinuie în opere, fecund.
Şi dacă trebuie, ca pictor, s-aduc în lumea simţurilor

710
Imagini din întinderile spiritului,
Atunci spiritul cosmic trebuie să apară prin mine,
Iar fiinţa mea proprie să-i fie doar instrumentul.
Şi trebuie să pot sfărâma lanţurile egoismului,
Ca să nu plăsmuiesc artistic, după bunul plac,
Forme iluzorii în loc de lumi ale spiritului.
..............................................................

MARIA:

Şi dacă nu din viziunea sufletului meu,
Ci din tine ar trebui să scoţi arhetipul operei,
Atunci fiinţa frumuseţii ar putea acţiona unitar
Din temelia unui singur suflet.
...............................................................

JOHANNES:
720
Aş vâna doar urziri vanitoase de gânduri
De-aş căuta să aflu ce-i mai bine pentru mine:
Să creez, întrupând viziunea ta spirituală,
Ori să caut în mine însumi obârşia tabloului.
Ştiu bine că nu o pot găsi astfel.
Pot coborî-n adâncul sufletului meu
Şi fericit să mă găsesc în lumea spiritului;
Pot să mă pierd în lumea simţurilor
Şi să urmăresc cu ochiul minunile culorilor
Care mă fac să contemplu faptele creaţiunii.

730
Când sunt doar singur cu sufletul meu,
Ce pot atunci vieţui-n mine duce o existenţă
Ce nu mă-mpinge la creaţie.
Dar dacă pot să te urmez în 'nalturile cosmice
Şi, încălzit de fericire, să retrăiesc cu tine
Ce tu deja în spirit ai putut privi,
În viziunea spirituală simt atunci un foc
Ce continuă să ardă în mine şi, arzând,
Aprinde-n mine forţa ce mă împinge la creaţie.
De aş fi vrut să vestesc oamenilor, în cuvinte,

740
Ce pot să recunosc în lumile superioare,
Ar trebui să mă înalţ cu propriul suflet
În sferele unde spiritul vorbeşte spiritului.
Dar, ca artist, trebuie să găsesc acel foc
Care din operă acţionează, iradiind în inimi;
Sufletul meu îi poate da tabloului
Doar ceea ce ardoarea spiritului revarsă-n inimă, magic,
Când el însuşi, din profunzimile inimii tale,
Revelaţia spiritului o poate sorbi.
 ……………………………………….
Adesea sufletul prietenei m-a făcut să-nţeleg

750
Prin cuvântul ei nobil, în mod invizibil, Cum forţe din obârşii se condensează-n dor
Şi puteri creatoare împrăştie spiritul
Şi cum, simţindu-l deja pe om însetat de existenţă,
Se creau ca zei, la începutul timpului.
În purpura fină a eterului lumii spirituale
Am încercat să condensez invizibilul,
Simţind cum culorile nutresc dorul de a se contempla,
Iluminate de spirit, în suflete.
Astfel, fiinţa sufletească a prietenei, ca şi fiinţa mea,

760
Vorbeşte, din tablourile mele, inimilor oamenilor.

MARIA:

Gândeşte-te Johannes că un suflet trebuie
Să se dezvolte pe sine, de la-nceputul lumii,
Ca o fiinţă individuală, despărţit de alţii.
Iubirea trebuie să lege fiinţe separate,
Dar să nu vrea să ucidă personalităţile.
A venit acum pentru noi momentul în care
Sufletele trebuie să ni le punem la-ncercarea
Cum să-şi îndrepte paşii următori
Pe calea spiritului, spre salvarea fiecăruia.
……………………………………….
(Maria iese.)

JOHANNES: 
770
Ce-a vrut să spună prietena mea?
Cât de neînţeles sunau cuvintele ei!
Trebuie să vin după tine, Maria!...
(Apar cele trei făpturi ale Forţei sufletului.)

LUNA:

Tu nu te poţi găsi pe tine
'n-oglinda altui suflet.
Tăria propriei fiinţe trebuie
În temelia lumilor să îşi înfigă rădăcinile,
De vrea ca frumuseţea, din înălţimi spirituale,
S-o transplanteze, cu sensul ei adevărat,
În profunzimile Pământului.

780
Să ai curajul afirmării de sine,
Ca să te poţi jertfi puterilor cosmice
Ca formă sufletească plină de tărie.
.........................................................

ASTRID:

Să nu vrei să te pierzi
Pe drumurile tale cosmice;
Cei care se privează de fiinţa lor
Nu vor pătrunde-n depărtări solare.
Te pregăteşte să pătrunzi
Prin iubirea pământească
În temeliile profunde ale inimii,

790
Ce fac să se maturizeze iubirea cosmică.
...........................................................

CEALALTĂ PHILIA:
O, nu da ascultare surorilor;
În depărtări cosmice ele te duc
Şi îţi răpesc Pământul;
Ele nu văd cum iubirea pământească
Înfăţişarea iubirii cosmice o poartă.
Fiinţa lor domneşte-n frig,
Iar forţele lor fug de căldură,
Şi vor să-i răpească pe oameni
Din ale sufletului lor adâncuri

800
În lumile înalturilor reci.



(Cortina cade, în timp ce Johannes, Cealaltă Philia, Astrid, Luna sunt încă în scenă.)