Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

BIOGRAFII SCENARIZATE

GA 14

TABLOUL TREI


Cameră în tonalitate roz-roșu, atmosferă prietenoasă. Johannes în fața unui șevalet. Mai târziu, Maria, apoi făpturi spiritualc, ca Forțe ale sufletului.

JOHANNES:
Maria a tăcut în fata tabloului meu
Când l-a văzut ultima dată.
Ea îmi dădea de obicei
Din bogatele ei comori de-nțelepciune
Ce-ajută să-avanseze munca mea.
Pe cât de puțin mă-ncred în mine
Să judec dacă arta mea-mplinește
Ce cere curentul nostru spiritual,
Pe-atât de mult

630 Mă-ncred în ea –
Și-aud din nou în spirit cuvântul care,
Invigorându-mă, mă făcea fericit,
Când am îndrăznit să mă-apuc de tablou.
„Tu poți pe drumul ăsta”, spunea ea,
„Să ai cutezanta
De-a revela aparenței simțurilor
Ceea ce doar sufletul vede în spirit.
Și nu-ți va mai rămâne-ascuns
Cum forme asemenea gândurilor

640 Subjugă materia,
Și cum culorile, cu sentimentele-nrudite,
Străbat cu căldură forța de viață.
Cu priceperea ta, vei ajunge să-nfățișezi
Împărății și mai înalte.”
Simțind virtutea acestor cuvinte,
M-am dăruit timid credinței
Că mă apropii de țelul
Pe care Benedictus mi l-a arătat.
Adesea descurajat stăteam în fața tabloului,

650 De multe ori îmi părea temerar,
Alteori mi se părea imposibil
Să reproduc în forme și culori
Ceea ce sufletul meu putea să vadă.
M-am întrebat adesea cum se poate,
Cu mijloace ce țin de lumea simțurilor,
Să revelezi existența urzindă a spiritului,
Ce se sustrage oricărei aparențe senzoriale
Și se deschide
Doar ochiului clarvăzător.

660 Dar dacă dau la o parte propria-mi ființă
Și, în sensul învățăturii spirituale,
Mă pot înălța fericit
Către puterile cosmice creatoare,
În mine se trezeste-atunci credința
Într-o astfel de artă, adevărată mistic,
Așa cum este cercetarea noastră spirituală.
Am învățat să trăiesc cu lumina
Și să recunosc în culoare faptele luminii,
Precum discipolii adevărați ai misticii pure

670 Contemplă faptele spiritului și ființa sufletului
În împărăția vieții lipsite de formă și de culoare.
Încredințându-mă unei atari lumini spirituale,
Mi-am dobândit capacitatea
Să simt cu năvalnica mare de lumină,
Și să trăiesc cu văpaia culorilor în revărsare,
Presimțind puterile spirituale ce acționează
În țesătura de lumină sustrasă materiei,
În viața culorilor umplute de spirit.
(Maria intră fără a fi observată de Johannes.)
................................................................
Și când curajul vrea să mă lase,

680 Gândesc la tine, nobilă prietenă.
La focul sufletului tău
Se încălzește bucuria mea de a crea,
Iar în lumina spiritului tău,
Forțele mele de credință se trezesc.
(O vede pe Maria.)
O, tu ești aici...
Te așteptam nerăbdător,
Și nici nu am băgat de seamă-apropierea ta!

MARIA:
Mult trebuie să mă bucur că prietenul meu
E-atât de absorbit de muncă

690 Încât prietena își uită.

JOHANNES:
O, nu spune astfel de cuvinte, –
Tu știi, nu pot crea nimic
Ce nu-i de tine binecuvântat.
Și nu e nici o operă a mea
Care să nu-ți datoreze obârșia.
În focul iubirii m-ai purificat,
Încât prin arta mea am putut să dau formă
La ce ți se revelează ție în strălucirea frumuseții,
Care radiază încălzind ființa și existența limpezind-o,

700 Și, radiind, patria spiritului o revelă.
Curentul creației mele trebuie să-l simt
Curgând din izvorul sufletului tău în al meu;
Atunci simt aripile ce mă-nalță
Pe culmile pline de spirit, departe de Pământ.
Iubesc ce trăiește în sufletul tău
Și pot, iubind, să-i dau formă de imagine.
Doar iubirea poate să nască-n artist forțele
Ce dăinuie în opere, fecund.
Și dacă trebuie, ca pictor, s-aduc în lumea simțurilor

710 Imagini din întinderile spiritului,
Atunci spiritul cosmic trebuie să apară prin mine,
Iar ființa mea proprie să-i fie doar instrumentul.
Și trebuie să pot sfărâma lanțurile egoismului,
Ca să nu plăsmuiesc artistic, după bunul plac,
Forme iluzorii în loc de lumi ale spiritului.
..............................................................

MARIA:
Și dacă nu din viziunea sufletului meu,
Ci din tine ar trebui să scoți arhetipul operei,
Atunci ființa frumuseții ar putea acționa unitar
Din temelia unui singur suflet.
...............................................................

JOHANNES: 720 Aș vâna doar urziri vanitoase de gânduri
De-aș căuta să aflu ce-i mai bine pentru mine:
Să creez, întrupând viziunea ta spirituală,
Ori să caut în mine însumi obârșia tabloului.
Știu bine că nu o pot găsi astfel.
Pot coborî-n adâncul sufletului meu
Și fericit să mă găsesc în lumea spiritului;
Pot să mă pierd în lumea simțurilor
Și să urmăresc cu ochiul minunile culorilor
Care mă fac să contemplu faptele creațiunii.

730 Când sunt doar singur cu sufletul meu,
Ce pot atunci viețui-n mine duce o existență
Ce nu mă-mpinge la creație.
Dar dacă pot să te urmez în 'nalturile cosmice
Și, încălzit de fericire, să retrăiesc cu tine
Ce tu deja în spirit ai putut privi,
În viziunea spirituală simt atunci un foc
Ce continuă să ardă în mine și, arzând,
Aprinde-n mine forța ce mă împinge la creație.
De aș fi vrut să vestesc oamenilor, în cuvinte,

740 Ce pot să recunosc în lumile superioare,
Ar trebui să mă înalț cu propriul suflet
În sferele unde spiritul vorbește spiritului.
Dar, ca artist, trebuie să găsesc acel foc
Care din operă acționează, iradiind în inimi;
Sufletul meu îi poate da tabloului
Doar ceea ce ardoarea spiritului revarsă-n inimă, magic,
Când el însuși, din profunzimile inimii tale,
Revelația spiritului o poate sorbi.
 ……………………………………….
Adesea sufletul prietenei m-a făcut să-nțeleg

750 Prin cuvântul ei nobil, în mod invizibil, Cum forțe din obârșii se condensează-n dor
Și puteri creatoare împrăștie spiritul
Și cum, simțindu-l deja pe om însetat de existență,
Se creau ca zei, la începutul timpului.
În purpura fină a eterului lumii spirituale
Am încercat să condensez invizibilul,
Simțind cum culorile nutresc dorul de a se contempla,
Iluminate de spirit, în suflete.
Astfel, ființa sufletească a prietenei, ca și ființa mea,

760 Vorbește, din tablourile mele, inimilor oamenilor.

MARIA:
Gândește-te Johannes că un suflet trebuie
Să se dezvolte pe sine, de la-nceputul lumii,
Ca o ființă individuală, despărțit de alții.
Iubirea trebuie să lege ființe separate,
Dar să nu vrea să ucidă personalitățile.
A venit acum pentru noi momentul în care
Sufletele trebuie să ni le punem la-ncercarea
Cum să-și îndrepte pașii următori
Pe calea spiritului, spre salvarea fiecăruia.
……………………………………….
(Maria iese.)

JOHANNES: 
770
Ce-a vrut să spună prietena mea?
Cât de neînțeles sunau cuvintele ei!
Trebuie să vin după tine, Maria!...
(Apar cele trei făpturi ale Forței sufletului.)

LUNA:

Tu nu te poți găsi pe tine
'n-oglinda altui suflet.
Tăria propriei ființe trebuie
În temelia lumilor să își înfigă rădăcinile,
De vrea ca frumusețea, din înălțimi spirituale,
S-o transplanteze, cu sensul ei adevărat,
În profunzimile Pământului.

780 Să ai curajul afirmării de sine,
Ca să te poți jertfi puterilor cosmice
Ca formă sufletească plină de tărie.
.........................................................

ASTRID:
Să nu vrei să te pierzi
Pe drumurile tale cosmice;
Cei care se privează de ființa lor
Nu vor pătrunde-n depărtări solare.
Te pregătește să pătrunzi
Prin iubirea pământească
În temeliile profunde ale inimii,

790 Ce fac să se maturizeze iubirea cosmică.
...........................................................

CEALALTĂ PHILIA:
O, nu da ascultare surorilor;
În depărtări cosmice ele te duc
Și îți răpesc Pământul;
Ele nu văd cum iubirea pământească
Înfățișarea iubirii cosmice o poartă.
Ființa lor domnește-n frig,
Iar forțele lor fug de căldură,
Și vor să-i răpească pe oameni
Din ale sufletului lor adâncuri

800 În lumile înalturilor reci.



(Cortina cade, în timp ce Johannes, Cealaltă Philia, Astrid, Luna sunt încă în scenă.)