Rudolf Steiner: Incercarea sufletului. Biografii scenarizate GA 14: Tabloul patru

CAPESIUS (adresându-se lui Strader, care intră):
		Cu bucurie îmi salut prietenul Care-n dispute-aprinse M-a înfruntat curajos. N-aţi fost văzut de mult În casa mea, voi care Atât de bucuros veneaţi odinioară.
STRADER:		N-am avut timp. Viaţa mea s-a schimbat mult, Nu îmi mai chinui mintea
	810	Cu ţesături de gânduri fără de speranţă. Am o cunoaştere de mine însumi cucerită, Şi o consacru unei munci adevărate, Ce poate fi folositoare-n viaţă.
CAPESIUS:		Aţi părăsit deci calea cercetării?
STRADER:		Să spunem mai curând Că ea m-a părăsit pe mine.
CAPESIUS:		Şi care-s ţelurile spre care v-aţi îndreptat?
STRADER:		Viaţa nu-i deloc făcută Să indice oamenilor ţeluri pe care ei,
	820	În plină lumină, să le poată privi. Ea nu-i decât un angrenaj Ce ne prinde-n mişcarea roţilor lui Şi ne aruncă obosiţi în bezne, Când măsura forţelor noastre a secătuit.
CAPESIUS:		V-am cunoscut pe când înfruntaţi, Cu un curaj deosebit, enigma existenţei. Am aflat şi cum aţi văzut prăbuşindu-se Comorile ştiinţei cucerite, Cum sufletul vostru a fost adânc zguduit
	830	De-a fi băut cupa amară A viselor cercetătorului dezamăgit. Dar nici pe departe nu mă gândeam Că aţi putea să vă smulgeţi din inimă Impulsul de cunoaştere ce vă stăpânea.
STRADER:		V-aduceţi aminte Şi ziua în care, Prin adevărul cuvintelor ei, o văzătoare Mi-a arătat deslusit eroarea drumului meu? Am fost obligat să-mi mărturisesc Că nici o muncă de gândire
	840	Nu poate afla vreodată izvoarele vieţii. Că orice gândire se rătăceşte dacă Lumina celei mai înalte-nţelepciuni Se poate revela puterii sufleteşti Pe care-acea femeie spunea că o are. Ştiinţa riguroasă, e cert, se străduie zadarnic Spre o atare revelaţie. De-aş fi rămas doar la această unică-nfrângere A iluziei mele de cercetător, As fi fost cred în stare-atunci
	850	Să reiau totul de la capăt, Şi drumul meu propriu Să-l întreţes cu alte drumuri. Dar când a trebuit să văd totuşi Că o-nsuşire spirituală stranie, Ce-mi apărea ca nebunie, Transformă neputinţa în forţă creatoare, Atunci mi-a încetat orice speranţă. V-aduceţi aminte de tânărul pictor Pe care împreună l-am întâlnit,
	860	Pornit pe căi spirituale îndoielnice?... Eu după astfel de lovituri ale soartei Am trăit săptămâni în şir Cu o întunecare a minţii, vecină nebuniei. Şi când natura m-a făcut să-mi revin, Am hotărât cu o tărie de granit Să mă feresc pe mai departe de orice căutare. Ca să ajung cu totul sănătos, Mi-a trebuit un timp îndelungat. L-am trăit, adevărat, fără bucurie.
	870	M-am exersat în lucruri care M-au dus la o viaţă practică, Aşa încât, acum, conduc o fabrică Unde se roluesc şuruburi. Dar, graţie acestei munci, Pot ore-ntregi să uit cât de chinuitoare-a fost Lupta mea deşartă.
CAPESIUS:		Mărturisesc că regăsesc cu greu, În cel ce azi îmi stă în faţă, Pe-acel prieten de odinioară...
	880	Dar în afara orelor de muncă De care mi-aţi vorbit, Nu sunt şi ceasuri În care vechile furtuni revin Şi vă împing afară din viaţa asta-apăsătoare?
STRADER:		Nu sunt cruţat de acele ore-n care, În sufletul meu, neputinţa Vrea doar cu neputinţa să se lupte. Destinul meu n-a vrut însă Ca în această viaţă, cu totul pierdută,
	890	Să îmi pătrundă-n inimă Noi raze de speranţă. Voi reuşi s-ajung la resemnare. Se poate ca forţa ce mi se pretinde acum Să-mi dea capacitatea De a parcurge altfel calea cercetării, ……………………………………. Dacă-acest curs al vieţii pe Pământ s-ar repeta.
CAPESIUS:		Vorbiţi, o, am auzit bine, De repetarea vieţii pământeşti. Pe-acele căi ale spiritului
	900	Pe care şi azi Vreţi să le consideraţi doar îndoielnice, Aţi căştigat deci adevărul Cu greutate de destin?
STRADER:		Deci singur aţi descoperit al treilea fapt, Cel ce mi-a dat puterea Să-ncep o viaţă nouă. Pe patul de boală am încercat Să-mbrăţişez cu privirea, pentru ultima oară, Întinderea cunoştinţelor pe care le dobândisem.
	910	Şi am făcut-o înainte de a mă îndrepta spre alte ţeluri. De-o sută de ori m-am întrebat: Ce pot să ne înveţe cunoştintele despre natură, Aşa cum le putem cuprinde azi cu mintea? ... Nu-i nici o ieşire...: Să tăgăduiască repetarea vieţilor pământeşti Nu poate şi n-are dreptul s-o facă nici o gândire, De nu voieşte să rupă cu tot ceea ce Strădania cercetătorilor a recunoscut de-a lungul timpului.
CAPESIUS:		O experienţă ca aceasta
	920	M-ar fi cruţat de foarte multă suferinţă. În multe nopii fără de somn, Cu înfocare mi-am dorit Ca gânduri de acest fel Să-mi poată-aduce liberarea.
STRADER:		Dar mie-această fulgerare-a spiritului Şi ultimele forţe mi-a răpit. Mereu simt în suflet, ca cel mai putemic impuls, Să verific, în viaţă, Ceea ce gândirea îmi dă drept adevăr.
	930	O întâmplare-a vrut ca în acele zile grele Să mi se dovedească-n existenţa proprie Cât de teribilă e consecinţa acestui adevăr. Ea lasă ca suferinţele şi bucuriile vieţii Să-apară ca urmări ale propriei noastre fiinţe, Şi asta e adesea greu de suportat.
CAPESIUS:		Îmi pare imposibilă această experienţă. Ce poate întrece-n strălucire Un adevăr fără-ncetare căutat Şi care spiritului certitudine îi dă?
STRADER:	940	O fi aşa, se poate, pentru voi. Dar eu în alt mod trebuie s-o simt. Voi nu cunoaşteti drumul straniu-al vieţii mele. Se pare că o pură întâmplare A-mpiedicat intenţiile părinţilor mei. Ei au voit să-ajung călugăr. Şi-adesea mi-au spus Că erezia fiului lor şi-o socotesc Drept cea mai mare durere a vieţii. Pe toate astea le-am luat...
	950	Şi încă multe altele, Aşa cum se ia viaţa în uşor Când naşterea şi moartea sunt considerate Ca limitele pelerinajului pământesc. Şi viaţa mea de mai târziu chiar, Cu toate speranţele ei călcate-n picioare, Mi s-a înfăţişat într-un tablou Ce doar prin sine însuşi se lasă explicat. De n-ar fi venit ziua Ce m-a silit să-mi schimb părerea!
	960	Fiindcă, trebuie să ştiţi, nu v-am spus Tot ceea ce destinul mi-a impus. Eu nu sunt fiul oamenilor care Voiau să facă din mine un călugăr. M-au adoptat Pe când aveam câteva zile. Obârsia adevărată nu mi-o cunosc. Aşa încât, eram străin încă din casa părintească. Şi străin am rămas faţă de tot ce am trăit În mediul meu de mai târziu.
	970	Şi-acum, gândirea mă constrânge Să îmi îndrept privirea spre timpuri de demult, În care eu însumi m-am smuls lumii. Un gând se leagă de altul: Cel care-i stabilit străin să fie-n lume, 'nainte ca zorii conştienţei să-i mijească, El şi-a voit acest destin 'nainte ca, gândind, să-l poată vrea. Şi pentru că am rămas pe mai departe Aşa cum la-nceput eram,
	980	Trebuie să îmi dispară orice îndoială Că m-aş putea supune apatic Puterilor ce-mi ţes firul destinului, Şi care nu vor să mi se reveleze. Ce-mi mai lipseşte ca să-mi demonstreze cu cruzime Cât sunt de dese vălurile Ce propria existenţă mi-o ascund! Şi-acum, o, judecaţi fără falsă nevoie de cunoaştere, Dacă noul meu adevăr mi-a adus lumina. Mi-a dat măcar certitudinea
	990	Că trebuie în incertitudine să rămân. Mi-a arătat în aşa fel destinul propriu Încât, pe jumătate suferind, Pe jumătate bătându-mi joc de el, Îi plătesc cu aceeaşi monedă. Cumplit a venit peste mine: Chinuit de un amar sarcasm, A trebuit să înfrunt viaţa; Şi, persifland scamatoriile destinului, M-am lăsat în voia beznei.
	1000	Un singur lucru mai puteam gândi: Tu, roată a vieţii, ia-mă cu totul; Nu vreau să ştiu cum ajungi să te mişti.
CAPESIUS:		Omul pe care îl cunosc în voi, Chiar dacă-ar vrea, nu poate să rămână mult timp Într-un astfel de pustiu al cunoaşterii. În faţa ochilor mei stau deja zile În care altfel ne vom întâlni.
		(Cortina cade, în timp ce cei doi mai stau încă faţă în faţă.)

Biblioteca antroposofică

Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14

TABLOUL PATRU