Cele ce urmează înfățișează tablouri ale unor evenimente din prima treime a secolului XIV. Desfășurarea faptelor va arăta că în ele trebuie identificată viziunea
retrospectivă a vieții anterioare, pe care o au Capesius, Thomasius și Maria.
Un luminiș în pădure. În fund, stâncile înalte pe care se află o cetate (castel feudal). Atmosferă de seară de vară. Ţărani, evreul Simon, maistrul miner Thomas, un călugăr.
|
(Ţăranii, traversând luminișul, se opresc și vorbesc.)
|
||
| PRIMUL ŢĂRAN: | Vedeți acolo pe evreul rău; Nu va-ndrăzni să meargă Pe-același drum cu noi; Ar putea să-audă lucruri |
|
| 1440 | Ce i-ar zgâria urechile: |
|
| AL DOILEA ŢĂRAN: | Să-l facem să-nțeleagă clar o dat' Că nu-i mai răbdăm mult obrăznicia În țara noastră cumsecade, În care pe furiș S-a strecurat. |
|
| PRIMA ŢĂRANCĂ: | E sub oblăduirea înalților domni Ce locuiesc sus între ziduri; Acolo nimeni dintre noi nu poate intra, Evreul însă e primit bucuros. |
|
| 1450 | El face tot ce vor Cavalerii. |
|
| AL TREILEA ŢĂRAN: | E greu într-adevăr de știut Cine-l slujește pe Dumnezeu și cine Iadul. Le datorăm recunoștință Cavalerilor; Ei pâinea ne-o dau și ne dau de muncă. Ce am fi fără ei? |
|
| A DOUA ŢĂRANCĂ: | Eu trebuie să-l laud pe evreu. Prin leacurile lui, M-a izbăvit de-o boală grea, Și era plin de iubire și de bunătate. |
|
| 1460 | Cu mulți a făcut așa. |
|
| A TREIA ŢĂRANCĂ: | Dar mie un călugăr mi-a destăinuit Cum că evreul vindecă prin mijloace diavolești. Și trebuie să te păzești de-otrăvurile lui; Se spune că, în corp, ele se prefac Și lasă portiță pentru toate păcatele. |
|
| AL PATRULEA ŢĂRAN: | Cei care sunt în slujba Cavalerilor Combat vechile noastre tradiții. Ei spun cum că evreul știe multe lucruri Ce-aduc ajutor și binecuvântare, |
|
| 1470 | Și care or să fie prețuite abia în viitor. |
|
| AL CINCILEA ŢĂRAN: | Vin timpuri noi, mai bune; Le văd așa de mai 'nainte-n spirit, Când viziunule din suflet îmi arată Ce ochii trupului nu pot vedea. Pe astea, Cavalerii vor să ni le-aducă. |
|
| A PATRA ŢĂRANCĂ: | Noi datorăm Bisericii credință; Ne mântuie sufletul de capcanele diavolului, De moarte și de chinurile Iadului. Călugării ne previn să ne păzim de Cavaleri |
|
| 1480 | Și de acest vrăjitor, de evreu. |
|
| A CINCEA ŢĂRANCĂ: | Doar încă puțin trebuie Să mai răbdăm jugul Pe care Cavalerii ni l-au pus. Curând cetatea lor va fi o ruină; Mi s-a arătat asta-ntr-un vis. |
|
| A ȘASEA ŢĂRANCĂ: | Mă chinuie teama unui mare păcat Când trebuie să-aud adesea Cum că ei, Cavalerii, vor să ne smintească. Eu văd doar bine venind de la ei, |
|
| 1490 | Și trebuie să-i socotesc a fi chiar creștini. |
|
| AL ȘASELEA ŢĂRAN: | Cum vor vrea oamenii în viitor să gândească, Asta trebuie s-o lăsăm Pe seama celor ce vin după noi. Noi suntem pentru Cavaleri Unealta mesteșugurilor lor diavolești, Cu care ei combat Tot ce este cu adevărat creștinesc. Când or să fie izgoniți, Vom scăpa de îndrumarea lor |
|
| 1500 | Și-o să putem trăi în țara noastră După propria judecată. Acum să mergem la ruga de seară; Acolo găsim ce-i de folos pentru sufletul nostru Și-i potrivit cu obiceiurile părinților. Noile-nvățături nu-s bune pentru noi. (Ţăranii se îndepărtează. Simon evreul vine din pădure.) |
|
| SIMON: | Din toate părțile trebuie astfel să aud Doar vechea ură și batjocură. Și totuși mă cuprinde iar aceeași durere Când mă văd expus lor. |
|
| 1510 | Pare că nu există nici un motiv Pentru modul în care mă tratează lumea. Mă urmărește însă-ades un gând, Și îmi aduce-n fața sufletului adevărul Că-n tot ce viețuim există un sens. Deci trebuie să aibă un temei și faptul Că oameni din poporul meu trebuie să sufere. Iar când privesc pe domnii din castel, Găsesc destinul lor asemenea cu-al meu. Ei și-au ales de bună voie ca țel |
|
| 1520 | Ceea ce, mie, puterile naturii îmi impun. Ei se retrag de ceilalți oameni Ca, străduindu-se-n singurătate, să dezvolte forțe Prin care pot atinge țelurile lor. Simt deci ce-i datorez destinului Ce cu singurătate m-a binecuvântat. Constrâns să m-aplec doar asupra propriului suflet, Domeniului științei m-am consacrat. Și am putut să recunosc din învățăturile ei Că timpul nostru-nclină spre noi țeluri. |
|
| 1530 | Trebuie dezvăluite omului legi naturale Ce până-acum i-au fost străine; Va fi cucerită astfel lumea simțurilor Și forțe noi vor apărea din ea, Pe care omul le va pune-n slujba sa. Eu am făcut deci tot ce am putut Ca arta vindecării s-o fac să progreseze. Strădania aceasta mi-a adus stima Alianței. Frații m-au lăsat să cercetez pe pământurile lor, În scopul unor noi procedee de vindecare, |
|
| 1540 | Acele forțe care dorm în plante Și care-s de găsit în sânul Pământului. Lucrez deci după gândirea și țelul lor, Și trebuie să recunosc că pe acest drum al meu Am cules cu bucurie multe roade. (Își urmează drumul în pădure.) (Maistrul miner Thomas vine din pădure.) |
|
| THOMAS: | O să mă odihnesc aici câteva clipe. Sufletul Are nevoie de liniște ca să se regăsească După furtuni ca cele care m-au lovit. (Vine și călugărul.) |
|
| CĂLUGĂRUL: | Din inimă te salut, bravul meu fiu. Cauți aici singurătatea; |
|
| 1550 | Vrei, după multă muncă, pacea tihnită – Și cugetul să ți-l îndrepți spre lumile spirituale. Mă bucur să-mi văd astfel discipolul iubit. Dar ochiul tău privește cu mâhnire-adâncă? Se pare că sufletul ți-e de griji chinuit. |
|
| THOMAS: | Durerea-i este-adesea vecină supremei fericiri; Mi-a arătat-o viața, în aceste zile. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Trăit-ai fericire și durere laolaltă? |
|
| THOMAS: | Înaltul meu domn, v-am mărturisit Cum că iubesc pe fata custodelui minei, |
|
| 1560 | Cum că și ea îmi este devotată Și va-mpărți cu mine viața, ca soție. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Te va urma fidelă în fericire și necazuri; E o pioasă, devotată fiică a Bisericii. |
|
| THOMAS: | Doar o femeie ca ea îmi poate sta alături. Am învățat de la voi, Îndrumătorul meu prea iubit, Supunerea adevărată față de Dumnezeu. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Și ești în sufletul tău sigur Că și în viitor vei urma calea Pe care am putut să ți-o arăt ca dreaptă? |
|
| THOMAS: | 1570 | Pe cât de-adevărat îmi bate inima în piept, Pe-atât de-adevărat fiul vostru totdeauna Se va devota sincer înaltelor învățături Ce le-a putut asculta din gura voastră. |
| CĂLUGĂRUL: | Că mi-ai vorbit de fericirea ta, Mă lasă-acum să-ți aflu și durerea. |
|
| THOMAS: | V-am povestit adesea cum mi-a fost viața. Abia ieșisem din copilărie Și-am început a colinda prin lume. De multe ori mi-am schimbat locul de muncă. |
|
| 1580 | În inimă-mi trăia neîncetat dorința Să-l întâlnesc pe tata, pe care îl iubeam, Deși n-am avut parte de bine de la el. O părăsise pe buna mea mamă, Fiindcă el voia ca, nestânjenit de copil și soție, Să-și facă o viață nouă. Trăia în el pornirea spre-aventură. Eram copil când a plecat de la noi, Iar sora mea abia de se născuse. Curând muri de supărare mama |
|
| 1590 | Și soră-mea intră sub îngrijirea unor oameni buni Ce mai târziu au părăsit locul meu natal. N-am mai auzit nimic despre fată. Eu, ajutat de rude, am învățat mineritul Și am ajuns până-acolo că am găsit de lucru Oricând și oriunde-am căutat. Dar niciodată n-am pierdut speranta Că îl voi regăsi pe tata. Și-acum, când mi s-a împlinit speranța, 'n același timp îmi e luată pentru totdeauna. |
|
| 1600 | Motive de serviciu m-au făcut ca ieri Să mă prezint la șefii mei. Știți ce puțin îl iubesc pe Cavalerul care E șeful suprem al slujbei mele, De când știu că îi sunteți adversar. De-atunci mi-am propus Să nu mai rămân în slujba cetății. Din cauze ce îmi rămân necunoscute, Acest Cavaler a dus discuția noastră Spre-o întorsătură încât să-i fie posibil |
|
| 1610 | Să mi se dezvăluie drept... tatăl meu... Ce a urmat... o, aș vrea să amuțesc... Aș fi putut uita întreaga durere Ce i-a pricinuit-o mamei cât și mie însumi, Acum, când mă aflam în fața tatălui meu care, Gârbovit de suferință, vorbea de timpurile de odinioară. În el stătea însă în fata mea dușmanul vostru. Un singur lucru mi-a fost clar: Ce-adâncă prăpastie trebuie să mă despartă pe veci De el, pe care-atât de mult țineam să îl iubesc, |
|
| 1620 | Pe care-atâta timp cu dor l-am căutat. – Pentru a doua oară l-am pierdut. Așa simt ce-a trebuit să viețuiesc. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Niciodată nu voi vrea să te-nstrăinez De legăturile pe care sângele ți le impune. Dar ce pot să-i dau sufletului tău, Întotdeauna în iubire-ți va fi împărtășit. |
|
|
(Cortina cade, în timp ce amândoi se îndepărtează.)
|
