Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14



Cele ce urmează înfăţişează tablouri ale unor evenimente din prima treime a secolului XIV. Desfăşurarea faptelor va arăta că în ele trebuie identificată viziunea retrospectivă a vieţii anterioare, pe care o au Capesius, Thomasius şi Maria.

TABLOUL ŞASE


Un luminiş în pădure. În fund, stâncile înalte pe care se află o cetate (castel feudal). Atmosferă de seară de vară. Ţărani, evreul Simon, maistrul miner Thomas, un călugăr.



 (Ţăranii, traversând luminişul, se opresc şi vorbesc.)

PRIMUL ŢĂRAN:

Vedeţi acolo pe evreul rău;
Nu va-ndrăzni să meargă
Pe-acelaşi drum cu noi;
Ar putea să-audă lucruri

1440 
Ce i-ar zgâria urechile:

AL DOILEA ŢĂRAN:

Să-l facem să-nţeleagă clar o dat'
Că nu-i mai răbdăm mult obrăznicia
În ţara noastră cumsecade,
În care pe furiş
S-a strecurat.

PRIMA ŢĂRANCĂ:

E sub oblăduirea înalţilor domni
Ce locuiesc sus între ziduri;
Acolo nimeni dintre noi nu poate intra,
Evreul însă e primit bucuros.

1450
El face tot ce vor Cavalerii.

AL TREILEA ŢĂRAN:

E greu într-adevăr de ştiut
Cine-l slujeşte pe Dumnezeu şi cine Iadul.
Le datorăm recunoştinţă Cavalerilor;
Ei pâinea ne-o dau şi ne dau de muncă.
Ce am fi fără ei?

A DOUA ŢĂRANCĂ:

Eu trebuie să-l laud pe evreu.
Prin leacurile lui,
M-a izbăvit de-o boală grea,
Şi era plin de iubire şi de bunătate.

1460
Cu mulţi a făcut aşa.

A TREIA ŢĂRANCĂ:

Dar mie un călugăr mi-a destăinuit
Cum că evreul vindecă prin mijloace diavoleşti.
Şi trebuie să te păzeşti de-otrăvurile lui;
Se spune că, în corp, ele se prefac
Şi lasă portiţă pentru toate păcatele.

AL PATRULEA ŢĂRAN:

Cei care sunt în slujba Cavalerilor
Combat vechile noastre tradiţii.
Ei spun cum că evreul ştie multe lucruri
Ce-aduc ajutor şi binecuvântare,

1470
Şi care or să fie preţuite abia în viitor.

AL CINCILEA ŢĂRAN:

Vin timpuri noi, mai bune;
Le văd aşa de mai 'nainte-n spirit,
Când viziunule din suflet îmi arată
Ce ochii trupului nu pot vedea.
Pe astea, Cavalerii vor să ni le-aducă.

A PATRA ŢĂRANCĂ:

Noi datorăm Bisericii credinţă;
Ne mântuie sufletul de capcanele diavolului,
De moarte şi de chinurile Iadului.
Călugării ne previn să ne păzim de Cavaleri

1480
Şi de acest vrăjitor, de evreu.

A CINCEA ŢĂRANCĂ:

Doar încă puţin trebuie
Să mai răbdăm jugul
Pe care Cavalerii ni l-au pus.
Curând cetatea lor va fi o ruină;
Mi s-a arătat asta-ntr-un vis.

A ŞASEA ŢĂRANCĂ:

Mă chinuie teama unui mare păcat
Când trebuie să-aud adesea
Cum că ei, Cavalerii, vor să ne smintească.
Eu văd doar bine venind de la ei,

1490
Şi trebuie să-i socotesc a fi chiar creştini.

AL ŞASELEA ŢĂRAN:

Cum vor vrea oamenii în viitor să gândească,
Asta trebuie s-o lăsăm
Pe seama celor ce vin după noi.
Noi suntem pentru Cavaleri
Unealta mesteşugurilor lor diavoleşti,
Cu care ei combat
Tot ce este cu adevărat creştinesc.
Când or să fie izgoniţi,
Vom scăpa de îndrumarea lor

1500
Şi-o să putem trăi în ţara noastră
După propria judecată.
Acum să mergem la ruga de seară;
Acolo găsim ce-i de folos pentru sufletul nostru
Şi-i potrivit cu obiceiurile părinţilor.
Noile-nvăţături nu-s bune pentru noi.
(Ţăranii se îndepărtează. Simon evreul vine din pădure.)

SIMON:

Din toate părţile trebuie astfel să aud
Doar vechea ură şi batjocură.
Şi totuşi mă cuprinde iar aceeaşi durere
Când mă văd expus lor.

1510
Pare că nu există nici un motiv
Pentru modul în care mă tratează lumea.
Mă urmăreşte însă-ades un gând,
Şi îmi aduce-n faţa sufletului adevărul
Că-n tot ce vieţuim există un sens.
Deci trebuie să aibă un temei şi faptul
Că oameni din poporul meu trebuie să sufere.
Iar când privesc pe domnii din castel,
Găsesc destinul lor asemenea cu-al meu.
Ei şi-au ales de bună voie ca ţel

1520
Ceea ce, mie, puterile naturii îmi impun.
Ei se retrag de ceilalţi oameni
Ca, străduindu-se-n singurătate, să dezvolte forţe
Prin care pot atinge ţelurile lor.
Simt deci ce-i datorez destinului
Ce cu singurătate m-a binecuvântat.
Constrâns să m-aplec doar asupra propriului suflet,
Domeniului ştiinţei m-am consacrat.
Şi am putut să recunosc din învăţăturile ei
Că timpul nostru-nclină spre noi ţeluri.

1530
Trebuie dezvăluite omului legi naturale
Ce până-acum i-au fost străine;
Va fi cucerită astfel lumea simţurilor
Şi forţe noi vor apărea din ea,
Pe care omul le va pune-n slujba sa.
Eu am făcut deci tot ce am putut
Ca arta vindecării s-o fac să progreseze.
Strădania aceasta mi-a adus stima Alianţei.
Fraţii m-au lăsat să cercetez pe pământurile lor,
În scopul unor noi procedee de vindecare,

1540  
Acele forţe care dorm în plante
Şi care-s de găsit în sânul Pământului.
Lucrez deci după gândirea şi ţelul lor,
Şi trebuie să recunosc că pe acest drum al meu
Am cules cu bucurie multe roade.
(Îşi urmează drumul în pădure.)

(Maistrul miner Thomas vine din pădure.)


THOMAS:

O să mă odihnesc aici câteva clipe. Sufletul
Are nevoie de linişte ca să se regăsească
După furtuni ca cele care m-au lovit.
(Vine şi călugărul.)

CĂLUGĂRUL:

Din inimă te salut, bravul meu fiu.
Cauţi aici singurătatea;

1550
Vrei, după multă muncă, pacea tihnită –
Şi cugetul să ţi-l îndrepţi spre lumile spirituale.
Mă bucur să-mi văd astfel discipolul iubit.
Dar ochiul tău priveşte cu mâhnire-adâncă?
Se pare că sufletul ţi-e de griji chinuit.

THOMAS:

Durerea-i este-adesea vecină supremei fericiri;
Mi-a arătat-o viaţa, în aceste zile.

CĂLUGĂRUL:

Trăit-ai fericire şi durere laolaltă?

THOMAS:

Înaltul meu domn, v-am mărturisit
Cum că iubesc pe fata custodelui minei,

1560
Cum că şi ea îmi este devotată
Şi va-mpărţi cu mine viaţa, ca soţie.

CĂLUGĂRUL:

Te va urma fidelă în fericire şi necazuri;
E o pioasă, devotată fiică a Bisericii.

THOMAS:

Doar o femeie ca ea îmi poate sta alături.
Am învăţat de la voi, Îndrumătorul meu prea iubit,
Supunerea adevărată faţă de Dumnezeu.

CĂLUGĂRUL:

Şi eşti în sufletul tău sigur
Că şi în viitor vei urma calea
Pe care am putut să ţi-o arăt ca dreaptă?

THOMAS:
1570
Pe cât de-adevărat îmi bate inima în piept,
Pe-atât de-adevărat fiul vostru totdeauna
Se va devota sincer înaltelor învăţături
Ce le-a putut asculta din gura voastră.

CĂLUGĂRUL:

Că mi-ai vorbit de fericirea ta,
Mă lasă-acum să-ţi aflu şi durerea.

THOMAS:

V-am povestit adesea cum mi-a fost viaţa.
Abia ieşisem din copilărie
Şi-am început a colinda prin lume.
De multe ori mi-am schimbat locul de muncă.

1580
În inimă-mi trăia neîncetat dorinţa
Să-l întâlnesc pe tata, pe care îl iubeam,
Deşi n-am avut parte de bine de la el.
O părăsise pe buna mea mamă,
Fiindcă el voia ca, nestânjenit de copil şi soţie,
Să-şi facă o viaţă nouă.
Trăia în el pornirea spre-aventură.
Eram copil când a plecat de la noi,
Iar sora mea abia de se născuse.
Curând muri de supărare mama

1590
Şi soră-mea intră sub îngrijirea unor oameni buni
Ce mai târziu au părăsit locul meu natal.
N-am mai auzit nimic despre fată.
Eu, ajutat de rude, am învăţat mineritul
Şi am ajuns până-acolo că am găsit de lucru
Oricând şi oriunde-am căutat.
Dar niciodată n-am pierdut speranta
Că îl voi regăsi pe tata.
Şi-acum, când mi s-a împlinit speranţa,
'n acelaşi timp îmi e luată pentru totdeauna.

1600
Motive de serviciu m-au făcut ca ieri
Să mă prezint la şefii mei.
Ştiţi ce puţin îl iubesc pe Cavalerul care
E şeful suprem al slujbei mele,
De când ştiu că îi sunteţi adversar.
De-atunci mi-am propus
Să nu mai rămân în slujba cetăţii.
Din cauze ce îmi rămân necunoscute,
Acest Cavaler a dus discuţia noastră
Spre-o întorsătură încât să-i fie posibil

1610
Să mi se dezvăluie drept... tatăl meu...
Ce a urmat... o, aş vrea să amuţesc...
Aş fi putut uita întreaga durere
Ce i-a pricinuit-o mamei cât şi mie însumi,
Acum, când mă aflam în faţa tatălui meu care,
Gârbovit de suferinţă, vorbea de timpurile de odinioară.
În el stătea însă în fata mea duşmanul vostru.
Un singur lucru mi-a fost clar:
Ce-adâncă prăpastie trebuie să mă despartă pe veci
De el, pe care-atât de mult ţineam să îl iubesc,

1620
Pe care-atâta timp cu dor l-am căutat. –
Pentru a doua oară l-am pierdut.
Aşa simt ce-a trebuit să vieţuiesc.

CĂLUGĂRUL:

Niciodată nu voi vrea să te-nstrăinez
De legăturile pe care sângele ţi le impune.
Dar ce pot să-i dau sufletului tău,
Întotdeauna în iubire-ţi va fi împărtăşit.



(Cortina cade, în timp ce amândoi se îndepărtează.)