|
Cele ce urmează înfăţişează tablouri ale unor
evenimente din prima treime a secolului XIV. Desfăşurarea faptelor va
arăta că în ele trebuie identificată viziunea retrospectivă a
vieţii anterioare, pe care o au Capesius, Thomasius şi Maria.
Un luminiş în pădure. În fund, stâncile înalte pe care se află o cetate (castel feudal). Atmosferă de seară de vară. Ţărani, evreul Simon, maistrul miner Thomas, un călugăr.
|
(Ţăranii,
traversând luminişul, se opresc şi vorbesc.)
|
||
| PRIMUL
ŢĂRAN: |
Vedeţi acolo pe evreul rău; Nu va-ndrăzni să meargă Pe-acelaşi drum cu noi; Ar putea să-audă lucruri |
|
| 1440
|
Ce i-ar zgâria urechile: |
|
| AL DOILEA
ŢĂRAN: |
Să-l facem să-nţeleagă clar o
dat' Că nu-i mai răbdăm mult obrăznicia În ţara noastră cumsecade, În care pe furiş S-a strecurat. |
|
| PRIMA
ŢĂRANCĂ: |
E sub oblăduirea înalţilor
domni Ce locuiesc sus între ziduri; Acolo nimeni dintre noi nu poate intra, Evreul însă e primit bucuros. |
|
| 1450 |
El face tot ce vor Cavalerii. |
|
| AL TREILEA
ŢĂRAN: |
E greu într-adevăr de ştiut Cine-l slujeşte pe Dumnezeu şi cine Iadul. Le datorăm recunoştinţă Cavalerilor; Ei pâinea ne-o dau şi ne dau de muncă. Ce am fi fără ei? |
|
| A DOUA
ŢĂRANCĂ: |
Eu trebuie să-l laud pe evreu. Prin leacurile lui, M-a izbăvit de-o boală grea, Şi era plin de iubire şi de bunătate. |
|
| 1460 |
Cu mulţi a făcut aşa. |
|
| A TREIA
ŢĂRANCĂ: |
Dar mie un călugăr mi-a
destăinuit Cum că evreul vindecă prin mijloace diavoleşti. Şi trebuie să te păzeşti de-otrăvurile lui; Se spune că, în corp, ele se prefac Şi lasă portiţă pentru toate păcatele. |
|
| AL PATRULEA
ŢĂRAN: |
Cei care sunt în slujba
Cavalerilor Combat vechile noastre tradiţii. Ei spun cum că evreul ştie multe lucruri Ce-aduc ajutor şi binecuvântare, |
|
| 1470 |
Şi care or să fie preţuite abia
în viitor. |
|
| AL CINCILEA
ŢĂRAN: |
Vin timpuri noi, mai bune; Le văd aşa de mai 'nainte-n spirit, Când viziunule din suflet îmi arată Ce ochii trupului nu pot vedea. Pe astea, Cavalerii vor să ni le-aducă. |
|
| A PATRA
ŢĂRANCĂ: |
Noi datorăm Bisericii credinţă; Ne mântuie sufletul de capcanele diavolului, De moarte şi de chinurile Iadului. Călugării ne previn să ne păzim de Cavaleri |
|
| 1480 |
Şi de acest vrăjitor, de evreu. |
|
| A CINCEA
ŢĂRANCĂ: |
Doar încă puţin trebuie Să mai răbdăm jugul Pe care Cavalerii ni l-au pus. Curând cetatea lor va fi o ruină; Mi s-a arătat asta-ntr-un vis. |
|
| A ŞASEA
ŢĂRANCĂ: |
Mă chinuie teama unui mare păcat Când trebuie să-aud adesea Cum că ei, Cavalerii, vor să ne smintească. Eu văd doar bine venind de la ei, |
|
| 1490 |
Şi trebuie să-i socotesc a fi
chiar creştini. |
|
| AL ŞASELEA
ŢĂRAN: |
Cum vor vrea oamenii în
viitor să gândească, Asta trebuie s-o lăsăm Pe seama celor ce vin după noi. Noi suntem pentru Cavaleri Unealta mesteşugurilor lor diavoleşti, Cu care ei combat Tot ce este cu adevărat creştinesc. Când or să fie izgoniţi, Vom scăpa de îndrumarea lor |
|
| 1500 |
Şi-o să putem trăi în ţara
noastră După propria judecată. Acum să mergem la ruga de seară; Acolo găsim ce-i de folos pentru sufletul nostru Şi-i potrivit cu obiceiurile părinţilor. Noile-nvăţături nu-s bune pentru noi. (Ţăranii se îndepărtează. Simon evreul vine din pădure.) |
|
| SIMON: |
Din toate părţile trebuie astfel
să aud Doar vechea ură şi batjocură. Şi totuşi mă cuprinde iar aceeaşi durere Când mă văd expus lor. |
|
| 1510 |
Pare că nu există nici un motiv Pentru modul în care mă tratează lumea. Mă urmăreşte însă-ades un gând, Şi îmi aduce-n faţa sufletului adevărul Că-n tot ce vieţuim există un sens. Deci trebuie să aibă un temei şi faptul Că oameni din poporul meu trebuie să sufere. Iar când privesc pe domnii din castel, Găsesc destinul lor asemenea cu-al meu. Ei şi-au ales de bună voie ca ţel |
|
| 1520 |
Ceea ce, mie, puterile naturii
îmi impun. Ei se retrag de ceilalţi oameni Ca, străduindu-se-n singurătate, să dezvolte forţe Prin care pot atinge ţelurile lor. Simt deci ce-i datorez destinului Ce cu singurătate m-a binecuvântat. Constrâns să m-aplec doar asupra propriului suflet, Domeniului ştiinţei m-am consacrat. Şi am putut să recunosc din învăţăturile ei Că timpul nostru-nclină spre noi ţeluri. |
|
| 1530 |
Trebuie dezvăluite omului legi
naturale Ce până-acum i-au fost străine; Va fi cucerită astfel lumea simţurilor Şi forţe noi vor apărea din ea, Pe care omul le va pune-n slujba sa. Eu am făcut deci tot ce am putut Ca arta vindecării s-o fac să progreseze. Strădania aceasta mi-a adus stima Alianţei. Fraţii m-au lăsat să cercetez pe pământurile lor, În scopul unor noi procedee de vindecare, |
|
| 1540
|
Acele forţe care dorm în
plante Şi care-s de găsit în sânul Pământului. Lucrez deci după gândirea şi ţelul lor, Şi trebuie să recunosc că pe acest drum al meu Am cules cu bucurie multe roade. (Îşi urmează drumul în pădure.) (Maistrul miner Thomas vine din pădure.) |
|
| THOMAS: |
O să mă odihnesc aici
câteva clipe. Sufletul Are nevoie de linişte ca să se regăsească După furtuni ca cele care m-au lovit. (Vine şi călugărul.) |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Din inimă te salut, bravul meu
fiu. Cauţi aici singurătatea; |
|
| 1550 |
Vrei, după multă muncă, pacea
tihnită – Şi cugetul să ţi-l îndrepţi spre lumile spirituale. Mă bucur să-mi văd astfel discipolul iubit. Dar ochiul tău priveşte cu mâhnire-adâncă? Se pare că sufletul ţi-e de griji chinuit. |
|
| THOMAS: |
Durerea-i este-adesea vecină
supremei fericiri; Mi-a arătat-o viaţa, în aceste zile. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Trăit-ai fericire şi durere
laolaltă? |
|
| THOMAS: |
Înaltul meu domn, v-am
mărturisit Cum că iubesc pe fata custodelui minei, |
|
| 1560 |
Cum că şi ea îmi este
devotată Şi va-mpărţi cu mine viaţa, ca soţie. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Te va urma fidelă în
fericire şi necazuri; E o pioasă, devotată fiică a Bisericii. |
|
| THOMAS: |
Doar o femeie ca ea îmi
poate sta alături. Am învăţat de la voi, Îndrumătorul meu prea iubit, Supunerea adevărată faţă de Dumnezeu. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Şi eşti în sufletul tău
sigur Că şi în viitor vei urma calea Pe care am putut să ţi-o arăt ca dreaptă? |
|
| THOMAS: |
1570 |
Pe cât de-adevărat
îmi bate inima în piept, Pe-atât de-adevărat fiul vostru totdeauna Se va devota sincer înaltelor învăţături Ce le-a putut asculta din gura voastră. |
| CĂLUGĂRUL: |
Că mi-ai vorbit de fericirea ta, Mă lasă-acum să-ţi aflu şi durerea. |
|
| THOMAS: |
V-am povestit adesea cum mi-a
fost viaţa. Abia ieşisem din copilărie Şi-am început a colinda prin lume. De multe ori mi-am schimbat locul de muncă. |
|
| 1580 |
În inimă-mi trăia
neîncetat dorinţa Să-l întâlnesc pe tata, pe care îl iubeam, Deşi n-am avut parte de bine de la el. O părăsise pe buna mea mamă, Fiindcă el voia ca, nestânjenit de copil şi soţie, Să-şi facă o viaţă nouă. Trăia în el pornirea spre-aventură. Eram copil când a plecat de la noi, Iar sora mea abia de se născuse. Curând muri de supărare mama |
|
| 1590 |
Şi soră-mea intră sub
îngrijirea unor oameni buni Ce mai târziu au părăsit locul meu natal. N-am mai auzit nimic despre fată. Eu, ajutat de rude, am învăţat mineritul Şi am ajuns până-acolo că am găsit de lucru Oricând şi oriunde-am căutat. Dar niciodată n-am pierdut speranta Că îl voi regăsi pe tata. Şi-acum, când mi s-a împlinit speranţa, 'n acelaşi timp îmi e luată pentru totdeauna. |
|
| 1600 |
Motive de serviciu m-au făcut ca
ieri Să mă prezint la şefii mei. Ştiţi ce puţin îl iubesc pe Cavalerul care E şeful suprem al slujbei mele, De când ştiu că îi sunteţi adversar. De-atunci mi-am propus Să nu mai rămân în slujba cetăţii. Din cauze ce îmi rămân necunoscute, Acest Cavaler a dus discuţia noastră Spre-o întorsătură încât să-i fie posibil |
|
| 1610 |
Să mi se dezvăluie drept...
tatăl meu... Ce a urmat... o, aş vrea să amuţesc... Aş fi putut uita întreaga durere Ce i-a pricinuit-o mamei cât şi mie însumi, Acum, când mă aflam în faţa tatălui meu care, Gârbovit de suferinţă, vorbea de timpurile de odinioară. În el stătea însă în fata mea duşmanul vostru. Un singur lucru mi-a fost clar: Ce-adâncă prăpastie trebuie să mă despartă pe veci De el, pe care-atât de mult ţineam să îl iubesc, |
|
| 1620 |
Pe care-atâta timp cu dor
l-am căutat. – Pentru a doua oară l-am pierdut. Aşa simt ce-a trebuit să vieţuiesc. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Niciodată nu voi vrea să
te-nstrăinez De legăturile pe care sângele ţi le impune. Dar ce pot să-i dau sufletului tău, Întotdeauna în iubire-ţi va fi împărtăşit. |
|
| (Cortina cade, în timp ce amândoi se îndepărtează.) |
