O sală a castelului care în tabloul precedent se vedea din exterior. Este ornată cu simboluri ale unei Confrerii mistice. Cavalerii spiritului adunați într-o reuniune, apoi călugărul cu unul dintre Cavaleri; mai târziu va apărea spiritul lui Benedictus, mort de aproape cincizeci de ani. Lucifer și Ahriman. Marele Maestru împreună cu patru Frați, la o masă lungă de consiliu.
| MARELE MAESTRU: | Voi, care-nsoțitori mi-ați devenit În căutarea țelurilor viitoare ale omenirii, Pe care trebuie să le aducem din sfera spiritului |
|
| 1630 | În împărăția acțiunilor pământești, Potrivit regulii Confreriei noastre, Voi trebuie fideli să-mi stați alături Și-n ceasul ăsta de grele neliniști. De când Maestrul nostru scump A căzut jertfă acelor puteri întunecate Ce-și trag puterea lor din rău, Spre a sluji apoi, în felul lor, Prin forța lor de rezistentă, planul înțelepciunii Care și din rău face să acționeze binele, de-atunci |
|
| 1640 | Strădaniile noastre pământești sunt fără de speranță. Dușmanii noștri-au biruit deja Multe din cetățile Fraților noștri... Și mulți din frații noștri scumpi, Luptând, l-au urmat pe Marele Maestru În luminoasa-mpărăție-a veșnciei. Și pentru noi va suna ceasul Când vor cădea aceste ziduri care, Împrejmuindu-ne, ne ocrotesc. Dușmanii noștri peste tot pândesc |
|
| 1650 | Cum pot să ne răpească bunurile Pe care nu le-am obținut pentru folosul nostru, Ci le-am folosit doar ca mijloc De-a strânge-n jur astfel de oameni, În sufletele cărora să putem planta Semințe pentru viitor. Ele se vor coace-atunci când acești oameni Se vor întoarce din lumea spiritului În altă viață pământească. |
|
| PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| Că Alianța noastră trebuie să se-ncline | ||
| 1660 | În fața sensului obscur al planului destinului, Poate fi de-nțeles. Căderea comunității însă trage cu ea Viața individuală a atâtor Frați. Asta pare-o nedreptate-n fața legii cosmice. Nu trebuie să mă plâng, Fiindcă Frații nostri au murit bucurosi.– Dar sufletul meu vrea să-nțeleagă Jertfa ce îi va fi cerută omului Ce s-a legat de un tot, |
|
| 1670 |
Atunci când puterile destinului trebuie Să pregătească-acestui tot pieirea. |
|
| MARELE MAESTRU: | Viața particulară a omului e legată Foarte-nțelept de planul cosmic. În rândurile Fratilor nostri este câte unul Ce se dovedește-n stare să slujească Cu forțele lui spirituale Alianța noastră, Și care are totuși pete-n viața lui. Căile rătăcite ale inimii lui Vor găsi ispășirea prin suferințele |
|
| 1680 | Ce trebuie să le suporte-n slujba-acestui tot. Iar cel ce, nevinovat în propriile fapte, Trebuie să meargă pe drumul spinos Ce provine din karma comunității, Lui, suferința îi va da forța Să urce spre o viață mai înaltă. |
|
| PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| Așadar Alianța poate admite-n rândurile sale Și oameni care Nu cu sufletul cel mai pur Se consacră țelurilor sale 'nalte? |
||
| MARELE MAESTRU: | 1690 | La cel ce se dedică unei opere înalte, Cântărește numai binele din suflet, Și lasă ca partea rea să-și găsească ispășire În mersul justiției universale. V-am chemat, Frații mei, Să vă-aduc aminte, în aceste zile triste, Cuvântul grav: Cu bucurie se cuvine să murim Pentru țelurile noastre, cărora, în viață, Am făgăduit să ne consacrăm credincioși. |
| 1700 | Îmi sunteți Frați în sensul drept Dacă-n sufletul vostru, plin de curaj, Răsună preceptul sacru-al Confreriei noastre: „Trebuie să-și jertfească viața și existența personală, Cel ce prin revelațiile simțurilor Vrea să vadă țelurile spiritului, Cel care vrea să se încumete Să toarne-n voința proprie Voința spiritului”. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | Venerate Maestre, de-ai vrut să încerci | |
| 1710 | Inimile tuturor fraților noștri, Trebuie să-ți răsune ecoul cel mai clar Al cuvintelor devizei noastre sacre. Dar noi am vrea să auzim din gura ta Cum trebuie să întelegem faptul Că dușmanii noștri, O dată cu bunurile și cu viața noastră, Răpesc și sufletele pe care cu iubire le-am îngrijit. Cu fiecare zi mai clar ne-apare Că oamenii noștri, constrânși fiind, |
|
| 1720 | Ei nu doar se supun învingătorilor, Ci-nvață și să dușmănească drumul spiritual Pe care noi l-am arătat lor. |
|
| MARELE MAESTRU: | Ce noi am răsădit în suflete, Poate-n aceste timpuri să moară. Dar se vor întoarce acești oameni Ce-au respirat lumina spiritului nostru, Și ei vor da lumii operele noastre. Așa vorbește spiritului meu, adesea, Din împărăția morților, Marele-ndrumător, |
|
| 1730 | Atunci când, în ceasurile mele liniștite, 'n-adâncul sufletului mă cufund, Și când se trezesc în mine forțe De-a zăbovi în țara spiritelor. Eu simt atunci prezența Maestrului Și-aud cuvintele lui, Așa cum de-atâtea ori le-am putut auzi În lumea simturilor. El nu vorbește de sfârșitul operei noastre; Ci doar de împlinirea țelurilor noastre |
|
| 1740 | În epoci pământești viitoare. (Marele Maestru și cei doi Frați ies. Ceilalți doi Frați rămân.) |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | El vorbește despre lumile spirituale Așa cum alții vorbesc despre sate și orașe... Găsesc apăsător modul în care Frații noștri, Ajunși la cea mai-naltă inițiere, Vorbesc despre alte sfere de existență. Și totuși eu sunt strâns unit Cu toate țelurile noastre pământești. |
|
| AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| Rămân la vorbele Maestrului nostru: Aceluia care nu poate auzi |
||
| 1750 | Cu o încredere deplină Mesajul din spirit și din lumi spirituale, – Nu îi lipsește facultatea De-a prinde-atare revelații. Lui îi lipsește cu totul altceva. El nu se simte demn Să fie mădular al lumilor superioare; Desigur, el presimte asta, dar vrea să și-o ascundă. Sufletul trebuie să aibă pete-ascunse Când nu vrea să se-ncline-n fața științei spiritului, |
|
| 1760 | Și de aceea vrea să se-amăgească. (Cei doi ies.) (Apare călugărul în aceeași cameră; al doilea preceptor îi vine în întâmpinare.) |
|
| AL DOILEA PRECEPTOR: | Ce vă aduce în această casă care, Pentru voi, este lăcașul dușmanului? |
|
| CĂLUGĂRUL: | Eu trebuie să socotesc prieteni ai mei Tot ce poartă chip omenesc. Așa vrea regula noastră strictă. Se poate să vă pară însă foarte dușmănos Ce sunt obligat să revendic, credincios datoriei. Mă aflu-aici din ordinul superiorilor mei. Ei vor, pe căi amicale, |
|
| 1770 | Să le înapoiați bunul Bisericii, Ce le-aparține-n baza unui vechi înscris. Bucata de pământ ce-ați transformat-o-n mină, De drept, este proprietatea Bisericii noastre. Modul cum voi ați dobândit-o, Nu are nici o valoare legală. |
|
| AL DOILEA PRECEPTOR: | De o putem sau nu numi de drept a noastră, Judecătorii ar putea mult timp să discute. Dar este sigur că ea ne aparține 'n virtutea unui drept superior. |
|
| 1780 | Când Alianța l-a obținut, Terenul era un pământ nefolosit. Total necunoscut vă era faptul Că-adâncurile acestui Pământ ascund comori bogate. Le-am cucerit prin vrednicia oamenilor. Acum Comorile astea ajung în cele mai îndepărtate țări Să-ajute pe toți oamenii. Și mulți lucrează din greu În minele acestui pământ care Era stăpânit de voi ca o pârloagă. |
|
| CĂLUGĂRUL: | 1790 |
Nu socotiți că-i drept Să-obțineți de la Alianța voastră Să se-nțeleagă cu noi pașnic Cum am putea intra în drepturile noastre? |
| AL DOILEA PRECEPTOR: | Cum suntem conștienți că n-avem nici o vină, Adică suntem siguri de dreptul nostru deplin, Putem aștepta-n linște Dacă sunteți dispuși ca și în cazul ăsta Nedreptatea să se-ntoarcă de partea voastră. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Să-nvinuiți doar vrerea voastră neînduplecată, | |
| 1800 | De o să fim constrânși a recurge la alte mijloace. |
|
| AL DOILEA PRECEPTOR: | Onoarea Alianței noastre cere Să nu lase a-i fi răpit dreptul Decât prin luptă. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Așadar, misiunea mea e-mplinită. Îmi pot cruța vorbele și pentru voi și pentru mine. Se poate vorbi însă Cu cel care poruncește-aici? |
|
| AL DOILEA PRECEPTOR: | Maestrul va fi la dispoziția voastră. Vă rog să așteptați însă puțin, |
|
| 1810 | Nu poate veni imediat. (Iese.) |
|
| CĂLUGĂRUL: | O, cum mă constrânge slujba Să intru în lăcașul acestei Alianțe odioase – Privirea mea-ntâlnește peste tot Imagini ale păcatului și semne diabolice. O spaimă vrea să mă cuprindă... Trosnește, ... oh, duhuri necurate umblă-n sală; Mă simt înconjurat de puteri malefice. ……………………………………………… Cum n-am conștiența vreunui păcat, Vreau să-i înfrunt pe potrivnici. ………………………………………………. |
|
| 1820 | Devine cu totul înspăimântător.... Oh.... (Apare spiritul lui Benedictus.) Voi, spirite bune, fiți lângă mine! |
|
| BENEDICTUS: | Revino-ți, fiul meu! Adesea m-am putut întoarce spre tine, Atunci când ardoarea rugilor tale În lumea spiritului te răpea. Ascultă deci și-n ceasul ăsta, curajos, Ceea ce trebuie să recunoști Dacă-n sufletul tău, în locul întunecimilor, |
|
| 1830 | Trebuie să stăpânească limpezimea spiritului. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Când imploram claritate În lucruri pline de însemnătate, Și ruga mea supusă Găsea în lumea spiritului ascultare, Atunci îmi apăreai tu, marele meu Maestru, Care erai mândria Ordinului nostru Pe vremea când trăiai în trup pământesc. Tu îmi vorbeai din împărății înalte, Iluminându-mi mintea |
|
| 1840 | Și întărindu-mi forța. Privirea sufletului meu te vedea, Urechea spiritului meu te auzea. Și-n ceasul ăsta, tot supus Vreau să ascult cu luare-aminte revelația Pe care-o lași să curgă-n sufletul meu. |
|
| BENEDICTUS: | Te afli-n casa unei Confrerii pe care Sufletul tău o-nvinuiește de grea erezie. Ea pare că urăște ceea ce noi iubim, Că venerează ceea ce noi socotim păcat. |
|
| 1850 | Frații noștri se simt obligați Să grăbească ruina acestui păcat al spiritului. Se pot sprijini pentru asta pe-acele cuvinte Pe care le-am rostit când eram pe Pământ. Ei nu presimt că aceste cuvinte Pot să devină vii Doar dacă sunt urmate-n sensul just De cei ce continuă munca mea. Tu lasă deci să-nvie-n sufletul tău, În sensul noii epoci, |
|
| 1860 | Ceea ce eu am putut gândi pe Pământ. Ordinul, care din mistică Se lasă îndrumat în țelurile sale, Priveste-l în acea lumină În care eu însumi l-aș vedea, De mi-ar fi dat să trăiesc printre voi Într-un trup pământesc. Alianța se-ndreaptă spre înalte țeluri, Iar oamenii care s-au dedicat ei Presimt epoci pământești viitoare; |
|
| 1870 |
Îndrumătorii lor văd, profetic, Fructele ce trebuie să se coacă-n viitor. Știința și modul de viață Își vor schimba formele și țelurile, Iar ceea ce Alianța, la a cărei persecuție ajuți, Se simte-acum împinsă-a face, Sunt fapte ce slujesc acestei transformări. Doar dacă, într-o lucrare pașnică, vrea să devină una Ţelul slujit de Frații noștri Cu cel pe care-l urmăresc ereticii, |
|
| 1880 | Poate-nflori salvarea devenirii Pământului. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Avertizarea de care-am fost găsit demn, Cum pot să o urmez?... Ea mă întoarce cu tărie de la tot ce Mi-a apărut până aici ca drept. (Apar Lucifer și Ahriman.) Dar se apropie de mine și alte fiinte! Ce caută ele lângă tine? |
|
| AHRIMAN: | Indicația ulterioară vine din alte locuri. Nu-ți poate părea ușor să-asculți De semnul străbunului. |
|
| 1890 | Gândește-te că el trăiește-n lumea fericiților. Ce-acolo pretinde porunca și datoria, Aici, în prezentul vostru pământesc, Doar confuzie poate pricinui. Înalță-ți privirea spre înălțimile lui, De vrei să cauți întremare În fericirea pe care spiritele cosmice O vor trimite timpurilor îndepărtate. Dar dacă astăzi vrei să acționezi corect, Te lasă condus numai de ceea ce |
|
| 1900 | Rațiunea și simțurile te învață. Ai reușit să pătrunzi în profunzime Păcatele acestei Confrerii, pe care, ea, De toată lumea trebuie să le ascundă. Asta-ți arată ție că regulamentul ei viitor Poate trăi foarte bine în sufletele păcătoase. Cum ai putea, o dată ce știi asta, Să vrei să trăiești în pace cu Alianța? Eroarea-i un pământ rău; Nu lasă să se coacă fructele bune. |
|
| LUCIFER: | 1910 | Simțul tău pios Ţi-a indicat drumul drept. Sigur, țelurile epocii se schimbă; Ereticii însă nu pot indica de mai înainte Drumul oamenilor. Ce-i periculos la această Alianță spirituală E faptul că-n cuvinte ea spune adevărul, Dar dă apoi adevărului o astfel de-ntorsătură Încât face din el O primejdie care-ntrece eroarea. |
| 1920 | Cel care vrea să slujească deschis minciuna Trebuie să fie nebun Dacă-ar putea trăi-n credința Că oamenii l-ar putea urma. Cavalerii spiritului nu-s atât de nesăbuiți; Desigur, ei vorbesc despre entitatea lui Hristos Fiindcă numele acesta deschide toate ușile Ce duc la sufletele oamenilor. Cel mai bine poți prinde sufletele oamenilor Pentru imaginea opusă lui Hristos, |
|
| 1930 | Dacă dai acestei imagini numele de Hristos. |
|
| CĂLUGĂRUL: | Din lumi sufletești îmi răsună, rătăcindu-mă, Acele voci pe care-adesea le aud, Și care-ntotdeauna vor să combată Ce pietatea îmi impune. Cum pot găsi drumul cel bun, Dacă puterile rele mi-l laudă? Aproape mi se pare;... Dar nu, cuvântul să rămână negândit, – Îndrumătorul meu înțelept mă va călăuzi |
|
| 1940 | Și sensul cuvintelor sale, ce-mi pare Atât de misterios, mi se va dezvălui. |
|
| BENEDICTUS: | Îți pot arăta drumul drept, Dacă-n adâncul sufletului te pătrunzi De cuvintele ce le-am rostit o dată pe Pământ. Și dacă te vei strădui Întru viața acestor cuvinte, În lumile în care-acum mă poți privi, Îți va fi arătat drumul drept. |
|
| (Cortina cade, în timp ce călugărul, spiritul lui Benedictus, Lucifer și Ahriman sunt încă în sală.) |
||
