|
O sală a castelului care în tabloul precedent se vedea
din
exterior. Este ornată cu simboluri ale unei Confrerii mistice.
Cavalerii spiritului adunaţi într-o reuniune, apoi călugărul cu
unul
dintre Cavaleri; mai târziu va apărea spiritul lui Benedictus,
mort de
aproape cincizeci de ani. Lucifer şi Ahriman. Marele Maestru
împreună
cu patru Fraţi, la o masă lungă de consiliu.
| MARELE
MAESTRU: |
Voi, care-nsoţitori mi-aţi
devenit În căutarea ţelurilor viitoare ale omenirii, Pe care trebuie să le aducem din sfera spiritului |
|
| 1630
|
În împărăţia
acţiunilor pământeşti, Potrivit regulii Confreriei noastre, Voi trebuie fideli să-mi staţi alături Şi-n ceasul ăsta de grele nelinişti. De când Maestrul nostru scump A căzut jertfă acelor puteri întunecate Ce-şi trag puterea lor din rău, Spre a sluji apoi, în felul lor, Prin forţa lor de rezistentă, planul înţelepciunii Care şi din rău face să acţioneze binele, de-atunci |
|
| 1640 |
Strădaniile noastre
pământeşti sunt fără de speranţă. Duşmanii noştri-au biruit deja Multe din cetăţile Fraţilor noştri... Şi mulţi din fraţii noştri scumpi, Luptând, l-au urmat pe Marele Maestru În luminoasa-mpărăţie-a veştnciei. Şi pentru noi va suna ceasul Când vor cădea aceste ziduri care, Împrejmuindu-ne, ne ocrotesc. Duşmanii noştri peste tot pândesc |
|
| 1650 |
Cum pot să ne răpească bunurile Pe care nu le-am obţinut pentru folosul nostru, Ci le-am folosit doar ca mijloc De-a strânge-n jur astfel de oameni, În sufletele cărora să putem planta Seminţe pentru viitor. Ele se vor coace-atunci când aceşti oameni Se vor întoarce din lumea spiritului În altă viaţă pământească. |
|
| PRIMUL
MAESTRU DE CEREMONII: |
||
| Că Alianţa noastră trebuie să
se-ncline |
||
| 1660 |
În faţa sensului obscur al
planului destinului, Poate fi de-nţeles. Căderea comunităţii însă trage cu ea Viaţa individuală a atâtor Fraţi. Asta pare-o nedreptate-n faţa legii cosmice. Nu trebuie să mă plâng, Fiindcă Fraţii nostri au murit bucurosi.– Dar sufletul meu vrea să-nţeleagă Jertfa ce îi va fi cerută omului Ce s-a legat de un tot, |
|
| 1670 |
Atunci când puterile
destinului trebuie Să pregătească-acestui tot pieirea. |
|
| MARELE
MAESTRU: |
Viaţa particulară a omului e
legată Foarte-nţelept de planul cosmic. În rândurile Fratilor nostri este câte unul Ce se dovedeşte-n stare să slujească Cu forţele lui spirituale Alianţa noastră, Şi care are totuşi pete-n viaţa lui. Căile rătăcite ale inimii lui Vor găsi ispăşirea prin suferinţele |
|
| 1680 |
Ce trebuie să le suporte-n
slujba-acestui tot. Iar cel ce, nevinovat în propriile fapte, Trebuie să meargă pe drumul spinos Ce provine din karma comunităţii, Lui, suferinţa îi va da forţa Să urce spre o viaţă mai înaltă. |
|
| PRIMUL
MAESTRU DE CEREMONII: |
||
| Aşadar Alianţa poate admite-n
rândurile sale Şi oameni care Nu cu sufletul cel mai pur Se consacră ţelurilor sale 'nalte? |
||
| MARELE
MAESTRU: |
1690 |
La cel ce se dedică unei opere
înalte, Cântăreşte numai binele din suflet, Şi lasă ca partea rea să-şi găsească ispăşire În mersul justiţiei universale. V-am chemat, Fraţii mei, Să vă-aduc aminte, în aceste zile triste, Cuvântul grav: Cu bucurie se cuvine să murim Pentru ţelurile noastre, cărora, în viaţă, Am făgăduit să ne consacrăm credincioşi. |
| 1700 |
Îmi sunteţi Fraţi în
sensul drept Dacă-n sufletul vostru, plin de curaj, Răsună preceptul sacru-al Confreriei noastre: „Trebuie să-şi jertfească viaţa şi existenţa personală, Cel ce prin revelaţiile simţurilor Vrea să vadă ţelurile spiritului, Cel care vrea să se încumete Să toarne-n voinţa proprie Voinţa spiritului“. |
|
| PRIMUL
PRECEPTOR: |
Venerate Maestre, de-ai vrut să
încerci |
|
| 1710 |
Inimile tuturor fraţilor noştri, Trebuie să-ţi răsune ecoul cel mai clar Al cuvintelor devizei noastre sacre. Dar noi am vrea să auzim din gura ta Cum trebuie să întelegem faptul Că duşmanii noştri, O dată cu bunurile şi cu viaţa noastră, Răpesc şi sufletele pe care cu iubire le-am îngrijit. Cu fiecare zi mai clar ne-apare Că oamenii noştri, constrânşi fiind, |
|
| 1720 |
Ei nu doar se supun
învingătorilor, Ci-nvaţă şi să duşmănească drumul spiritual Pe care noi l-am arătat lor. |
|
| MARELE
MAESTRU: |
Ce noi am răsădit în
suflete, Poate-n aceste timpuri să moară. Dar se vor întoarce aceşti oameni Ce-au respirat lumina spiritului nostru, Şi ei vor da lumii operele noastre. Aşa vorbeşte spiritului meu, adesea, Din împărăţia morţilor, Marele-ndrumător, |
|
| 1730 |
Atunci când, în
ceasurile mele liniştite, 'n-adâncul sufletului mă cufund, Şi când se trezesc în mine forţe De-a zăbovi în ţara spiritelor. Eu simt atunci prezenţa Maestrului Şi-aud cuvintele lui, Aşa cum de-atâtea ori le-am putut auzi În lumea simturilor. El nu vorbeşte de sfârşitul operei noastre; Ci doar de împlinirea ţelurilor noastre |
|
| 1740 |
În epoci pământeşti
viitoare. (Marele Maestru şi cei doi Fraţi ies. Ceilalţi doi Fraţi rămân.) |
|
| PRIMUL
PRECEPTOR: |
El vorbeşte despre lumile
spirituale Aşa cum alţii vorbesc despre sate şi oraşe... Găsesc apăsător modul în care Fraţii noştri, Ajunşi la cea mai-naltă iniţiere, Vorbesc despre alte sfere de existenţă. Şi totuşi eu sunt strâns unit Cu toate ţelurile noastre pământeşti. |
|
| AL
DOILEA MAESTRU DE CEREMONII: |
||
| Rămân la vorbele
Maestrului nostru: Aceluia care nu poate auzi |
||
| 1750 |
Cu o încredere deplină Mesajul din spirit şi din lumi spirituale, – Nu îi lipseşte facultatea De-a prinde-atare revelaţii. Lui îi lipseşte cu totul altceva. El nu se simte demn Să fie mădular al lumilor superioare; Desigur, el presimte asta, dar vrea să şi-o ascundă. Sufletul trebuie să aibă pete-ascunse Când nu vrea să se-ncline-n faţa ştiinţei spiritului, |
|
| 1760 |
Şi de aceea vrea să se-amăgească. (Cei doi ies.) (Apare călugărul în aceeaşi cameră; al doilea preceptor îi vine în întâmpinare.) |
|
| AL DOILEA
PRECEPTOR: |
Ce vă aduce în această
casă care, Pentru voi, este lăcaşul duşmanului? |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Eu trebuie să socotesc prieteni
ai mei Tot ce poartă chip omenesc. Aşa vrea regula noastră strictă. Se poate să vă pară însă foarte duşmănos Ce sunt obligat să revendic, credincios datoriei. Mă aflu-aici din ordinul superiorilor mei. Ei vor, pe căi amicale, |
|
| 1770 |
Să le înapoiaţi bunul
Bisericii, Ce le-aparţine-n baza unui vechi înscris. Bucata de pământ ce-aţi transformat-o-n mină, De drept, este proprietatea Bisericii noastre. Modul cum voi aţi dobândit-o, Nu are nici o valoare legală. |
|
| AL DOILEA
PRECEPTOR: |
De o putem sau nu numi de drept
a noastră, Judecătorii ar putea mult timp să discute. Dar este sigur că ea ne aparţine 'n virtutea unui drept superior. |
|
| 1780 |
Când Alianţa l-a obţinut, Terenul era un pământ nefolosit. Total necunoscut vă era faptul Că-adâncurile acestui Pământ ascund comori bogate. Le-am cucerit prin vrednicia oamenilor. Acum Comorile astea ajung în cele mai îndepărtate ţări Să-ajute pe toţi oamenii. Şi mulţi lucrează din greu În minele acestui pământ care Era stăpânit de voi ca o pârloagă. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
1790 |
Nu socotiţi că-i drept Să-obţineţi de la Alianţa voastră Să se-nţeleagă cu noi paşnic Cum am putea intra în drepturile noastre? |
| AL DOILEA
PRECEPTOR: |
Cum suntem conştienţi că n-avem
nici o vină, Adică suntem siguri de dreptul nostru deplin, Putem aştepta-n linşte Dacă sunteţi dispuşi ca şi în cazul ăsta Nedreptatea să se-ntoarcă de partea voastră. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Să-nvinuiţi doar vrerea voastră
neînduplecată, |
|
| 1800 |
De o să fim constrânşi a
recurge la alte mijloace. |
|
| AL DOILEA
PRECEPTOR: |
Onoarea Alianţei noastre cere Să nu lase a-i fi răpit dreptul Decât prin luptă. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Aşadar, misiunea mea e-mplinită. Îmi pot cruţa vorbele şi pentru voi şi pentru mine. Se poate vorbi însă Cu cel care porunceşte-aici? |
|
| AL DOILEA
PRECEPTOR: |
Maestrul va fi la dispoziţia
voastră. Vă rog să aşteptaţi însă puţin, |
|
| 1810 |
Nu poate veni imediat. (Iese.) |
|
| CĂLUGĂRUL: |
O, cum mă constrânge slujba Să intru în lăcaşul acestei Alianţe odioase – Privirea mea-ntâlneşte peste tot Imagini ale păcatului şi semne diabolice. O spaimă vrea să mă cuprindă... Trosneşte, ... oh, duhuri necurate umblă-n sală; Mă simt înconjurat de puteri malefice. ……………………………………………… Cum n-am conştienţa vreunui păcat, Vreau să-i înfrunt pe potrivnici. ………………………………………………. |
|
| 1820 |
Devine cu totul
înspăimântător.... Oh.... (Apare spiritul lui Benedictus.) Voi, spirite bune, fiţi lângă mine! |
|
| BENEDICTUS: |
Revino-ţi, fiul meu! Adesea m-am putut întoarce spre tine, Atunci când ardoarea rugilor tale În lumea spiritului te răpea. Ascultă deci şi-n ceasul ăsta, curajos, Ceea ce trebuie să recunoşti Dacă-n sufletul tău, în locul întunecimilor, |
|
| 1830 |
Trebuie să stăpânească
limpezimea spiritului. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Când imploram claritate În lucruri pline de însemnătate, Şi ruga mea supusă Găsea în lumea spiritului ascultare, Atunci îmi apăreai tu, marele meu Maestru, Care erai mândria Ordinului nostru Pe vremea când trăiai în trup pământesc. Tu îmi vorbeai din împărăţii înalte, Iluminându-mi mintea |
|
| 1840 |
Şi întărindu-mi forţa. Privirea sufletului meu te vedea, Urechea spiritului meu te auzea. Şi-n ceasul ăsta, tot supus Vreau să ascult cu luare-aminte revelaţia Pe care-o laşi să curgă-n sufletul meu. |
|
| BENEDICTUS: |
Te afli-n casa unei Confrerii pe
care Sufletul tău o-nvinuieşte de grea erezie. Ea pare că urăşte ceea ce noi iubim, Că venerează ceea ce noi socotim păcat. |
|
| 1850 |
Fraţii noştri se simt obligaţi Să grăbească ruina acestui păcat al spiritului. Se pot sprijini pentru asta pe-acele cuvinte Pe care le-am rostit când eram pe Pământ. Ei nu presimt că aceste cuvinte Pot să devină vii Doar dacă sunt urmate-n sensul just De cei ce continuă munca mea. Tu lasă deci să-nvie-n sufletul tău, În sensul noii epoci, |
|
| 1860 |
Ceea ce eu am putut gândi
pe Pământ. Ordinul, care din mistică Se lasă îndrumat în ţelurile sale, Priveste-l în acea lumină În care eu însumi l-aş vedea, De mi-ar fi dat să trăiesc printre voi Într-un trup pământesc. Alianţa se-ndreaptă spre înalte ţeluri, Iar oamenii care s-au dedicat ei Presimt epoci pământeşti viitoare; |
|
| 1870 |
Îndrumătorii lor văd,
profetic, Fructele ce trebuie să se coacă-n viitor. Ştiinţa şi modul de viaţă Îşi vor schimba formele şi ţelurile, Iar ceea ce Alianţa, la a cărei persecuţie ajuţi, Se simte-acum împinsă-a face, Sunt fapte ce slujesc acestei transformări. Doar dacă, într-o lucrare paşnică, vrea să devină una Ţelul slujit de Fraţii noştri Cu cel pe care-l urmăresc ereticii, |
|
| 1880 |
Poate-nflori salvarea devenirii
Pământului. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Avertizarea de care-am fost
găsit demn, Cum pot să o urmez?... Ea mă întoarce cu tărie de la tot ce Mi-a apărut până aici ca drept. (Apar Lucifer şi Ahriman.) Dar se apropie de mine şi alte fiinte! Ce caută ele lângă tine? |
|
| AHRIMAN: |
Indicaţia ulterioară vine din
alte locuri. Nu-ţi poate părea uşor să-asculţi De semnul străbunului. |
|
| 1890 |
Gândeşte-te că el
trăieşte-n lumea fericiţilor. Ce-acolo pretinde porunca şi datoria, Aici, în prezentul vostru pământesc, Doar confuzie poate pricinui. Înalţă-ţi privirea spre înălţimile lui, De vrei să cauţi întremare În fericirea pe care spiritele cosmice O vor trimite timpurilor îndepărtate. Dar dacă astăzi vrei să acţionezi corect, Te lasă condus numai de ceea ce |
|
| 1900 |
Raţiunea şi simţurile te
învaţă. Ai reuşit să pătrunzi în profunzime Păcatele acestei Confrerii, pe care, ea, De toată lumea trebuie să le ascundă. Asta-ţi arată ţie că regulamentul ei viitor Poate trăi foarte bine în sufletele păcătoase. Cum ai putea, o dată ce ştii asta, Să vrei să trăieşti în pace cu Alianţa? Eroarea-i un pământ rău; Nu lasă să se coacă fructele bune. |
|
| LUCIFER: |
1910 |
Simţul tău pios Ţi-a indicat drumul drept. Sigur, ţelurile epocii se schimbă; Ereticii însă nu pot indica de mai înainte Drumul oamenilor. Ce-i periculos la această Alianţă spirituală E faptul că-n cuvinte ea spune adevărul, Dar dă apoi adevărului o astfel de-ntorsătură Încât face din el O primejdie care-ntrece eroarea. |
| 1920 |
Cel care vrea să slujească
deschis minciuna Trebuie să fie nebun Dacă-ar putea trăi-n credinţa Că oamenii l-ar putea urma. Cavalerii spiritului nu-s atât de nesăbuiţi; Desigur, ei vorbesc despre entitatea lui Hristos Fiindcă numele acesta deschide toate uşile Ce duc la sufletele oamenilor. Cel mai bine poţi prinde sufletele oamenilor Pentru imaginea opusă lui Hristos, |
|
| 1930 |
Dacă dai acestei imagini numele
de Hristos. |
|
| CĂLUGĂRUL: |
Din lumi sufleteşti îmi
răsună, rătăcindu-mă, Acele voci pe care-adesea le aud, Şi care-ntotdeauna vor să combată Ce pietatea îmi impune. Cum pot găsi drumul cel bun, Dacă puterile rele mi-l laudă? Aproape mi se pare;... Dar nu, cuvântul să rămână negândit, – Îndrumătorul meu înţelept mă va călăuzi |
|
| 1940 |
Şi sensul cuvintelor sale, ce-mi
pare Atât de misterios, mi se va dezvălui. |
|
| BENEDICTUS: |
Îţi pot arăta drumul drept, Dacă-n adâncul sufletului te pătrunzi De cuvintele ce le-am rostit o dată pe Pământ. Şi dacă te vei strădui Întru viaţa acestor cuvinte, În lumile în care-acum mă poţi privi, Îţi va fi arătat drumul drept. |
|
| (Cortina cade, în
timp ce călugărul, spiritul lui Benedictus, Lucifer şi Ahriman sunt
încă în sală.) |
||
