Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14


TABLOUL ŞAPTE


O sală a castelului care în tabloul precedent se vedea din exterior. Este ornată cu simboluri ale unei Confrerii mistice. Cavalerii spiritului adunaţi într-o reuniune, apoi călugărul cu unul dintre Cavaleri; mai târziu va apărea spiritul lui Benedictus, mort de aproape cincizeci de ani. Lucifer şi Ahriman. Marele Maestru împreună cu patru Fraţi, la o masă lungă de consiliu.

MARELE MAESTRU:

Voi, care-nsoţitori mi-aţi devenit
În căutarea ţelurilor viitoare ale omenirii,
Pe care trebuie să le aducem din sfera spiritului

1630 
În împărăţia acţiunilor pământeşti,
Potrivit regulii Confreriei noastre,
Voi trebuie fideli să-mi staţi alături
Şi-n ceasul ăsta de grele nelinişti.
De când Maestrul nostru scump
A căzut jertfă acelor puteri întunecate
Ce-şi trag puterea lor din rău,
Spre a sluji apoi, în felul lor,
Prin forţa lor de rezistentă, planul înţelepciunii
Care şi din rău face să acţioneze binele, de-atunci

1640
Strădaniile noastre pământeşti sunt fără de speranţă.
Duşmanii noştri-au biruit deja
Multe din cetăţile Fraţilor noştri...
Şi mulţi din fraţii noştri scumpi,
Luptând, l-au urmat pe Marele Maestru
În luminoasa-mpărăţie-a veşnciei.
Şi pentru noi va suna ceasul
Când vor cădea aceste ziduri care,
Împrejmuindu-ne, ne ocrotesc.
Duşmanii noştri peste tot pândesc

1650
Cum pot să ne răpească bunurile
Pe care nu le-am obţinut pentru folosul nostru,
Ci le-am folosit doar ca mijloc
De-a strânge-n jur astfel de oameni,
În sufletele cărora să putem planta
Seminţe pentru viitor.
Ele se vor coace-atunci când aceşti oameni
Se vor întoarce din lumea spiritului
În altă viaţă pământească.

PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII:


Că Alianţa noastră trebuie să se-ncline

1660
În faţa sensului obscur al planului destinului,
Poate fi de-nţeles.
Căderea comunităţii însă trage cu ea
Viaţa individuală a atâtor Fraţi.
Asta pare-o nedreptate-n faţa legii cosmice.
Nu trebuie să mă plâng,
Fiindcă Fraţii nostri au murit bucurosi.–
Dar sufletul meu vrea să-nţeleagă
Jertfa ce îi va fi cerută omului
Ce s-a legat de un tot,

1670
Atunci când puterile destinului trebuie
Să pregătească-acestui tot pieirea.

MARELE MAESTRU:

Viaţa particulară a omului e legată
Foarte-nţelept de planul cosmic.
În rândurile Fratilor nostri este câte unul
Ce se dovedeşte-n stare să slujească
Cu forţele lui spirituale Alianţa noastră,
Şi care are totuşi pete-n viaţa lui.
Căile rătăcite ale inimii lui
Vor găsi ispăşirea prin suferinţele

1680
Ce trebuie să le suporte-n slujba-acestui tot.
Iar cel ce, nevinovat în propriile fapte,
Trebuie să meargă pe drumul spinos
Ce provine din karma comunităţii,
Lui, suferinţa îi va da forţa
Să urce spre o viaţă mai înaltă.

PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII:


Aşadar Alianţa poate admite-n rândurile sale
Şi oameni care
Nu cu sufletul cel mai pur
Se consacră ţelurilor sale 'nalte?

MARELE MAESTRU:
1690
La cel ce se dedică unei opere înalte,
Cântăreşte numai binele din suflet,
Şi lasă ca partea rea să-şi găsească ispăşire
În mersul justiţiei universale.
V-am chemat, Fraţii mei,
Să vă-aduc aminte, în aceste zile triste,
Cuvântul grav:
Cu bucurie se cuvine să murim
Pentru ţelurile noastre, cărora, în viaţă,
Am făgăduit să ne consacrăm credincioşi.

1700
Îmi sunteţi Fraţi în sensul drept
Dacă-n sufletul vostru, plin de curaj,
Răsună preceptul sacru-al Confreriei noastre:
„Trebuie să-şi jertfească viaţa şi existenţa personală,
Cel ce prin revelaţiile simţurilor
Vrea să vadă ţelurile spiritului,
Cel care vrea să se încumete
Să toarne-n voinţa proprie
Voinţa spiritului“.

PRIMUL PRECEPTOR:

Venerate Maestre, de-ai vrut să încerci

1710
Inimile tuturor fraţilor noştri,
Trebuie să-ţi răsune ecoul cel mai clar
Al cuvintelor devizei noastre sacre.
Dar noi am vrea să auzim din gura ta
Cum trebuie să întelegem faptul
Că duşmanii noştri,
O dată cu bunurile şi cu viaţa noastră,
Răpesc şi sufletele pe care cu iubire le-am îngrijit.
Cu fiecare zi mai clar ne-apare
Că oamenii noştri, constrânşi fiind,

1720
Ei nu doar se supun învingătorilor,
Ci-nvaţă şi să duşmănească drumul spiritual
Pe care noi l-am arătat lor.

MARELE MAESTRU:

Ce noi am răsădit în suflete,
Poate-n aceste timpuri să moară.
Dar se vor întoarce aceşti oameni
Ce-au respirat lumina spiritului nostru,
Şi ei vor da lumii operele noastre.
Aşa vorbeşte spiritului meu, adesea,
Din împărăţia morţilor, Marele-ndrumător,

1730
Atunci când, în ceasurile mele liniştite,
'n-adâncul sufletului mă cufund,
Şi când se trezesc în mine forţe
De-a zăbovi în ţara spiritelor.
Eu simt atunci prezenţa Maestrului
Şi-aud cuvintele lui,
Aşa cum de-atâtea ori le-am putut auzi
În lumea simturilor.
El nu vorbeşte de sfârşitul operei noastre;
Ci doar de împlinirea ţelurilor noastre

1740
În epoci pământeşti viitoare.
(Marele Maestru şi cei doi Fraţi ies. Ceilalţi doi Fraţi rămân.)

PRIMUL PRECEPTOR:

El vorbeşte despre lumile spirituale
Aşa cum alţii vorbesc despre sate şi oraşe...
Găsesc apăsător modul în care Fraţii noştri,
Ajunşi la cea mai-naltă iniţiere,
Vorbesc despre alte sfere de existenţă.
Şi totuşi eu sunt strâns unit
Cu toate ţelurile noastre pământeşti.

AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII:


Rămân la vorbele Maestrului nostru:
Aceluia care nu poate auzi

1750
Cu o încredere deplină
Mesajul din spirit şi din lumi spirituale, –
Nu îi lipseşte facultatea
De-a prinde-atare revelaţii.
Lui îi lipseşte cu totul altceva.
El nu se simte demn
Să fie mădular al lumilor superioare;
Desigur, el presimte asta, dar vrea să şi-o ascundă.
Sufletul trebuie să aibă pete-ascunse
Când nu vrea să se-ncline-n faţa ştiinţei spiritului,

1760
Şi de aceea vrea să se-amăgească.
(Cei doi ies.)

(Apare călugărul în aceeaşi cameră; al doilea preceptor îi vine în întâmpinare.)

AL DOILEA PRECEPTOR:

Ce vă aduce în această casă care,
Pentru voi, este lăcaşul duşmanului?

CĂLUGĂRUL:

Eu trebuie să socotesc prieteni ai mei
Tot ce poartă chip omenesc.
Aşa vrea regula noastră strictă.
Se poate să vă pară însă foarte duşmănos
Ce sunt obligat să revendic, credincios datoriei.
Mă aflu-aici din ordinul superiorilor mei.
Ei vor, pe căi amicale,

1770
Să le înapoiaţi bunul Bisericii,
Ce le-aparţine-n baza unui vechi înscris.
Bucata de pământ ce-aţi transformat-o-n mină,
De drept, este proprietatea Bisericii noastre.
Modul cum voi aţi dobândit-o,
Nu are nici o valoare legală.

AL DOILEA PRECEPTOR:

De o putem sau nu numi de drept a noastră,
Judecătorii ar putea mult timp să discute.
Dar este sigur că ea ne aparţine
'n virtutea unui drept superior.

1780
Când Alianţa l-a obţinut,
Terenul era un pământ nefolosit.
Total necunoscut vă era faptul
Că-adâncurile acestui Pământ ascund comori bogate.
Le-am cucerit prin vrednicia oamenilor. Acum
Comorile astea ajung în cele mai îndepărtate ţări
Să-ajute pe toţi oamenii.
Şi mulţi lucrează din greu
În minele acestui pământ care
Era stăpânit de voi ca o pârloagă.

CĂLUGĂRUL:
1790
Nu socotiţi că-i drept
Să-obţineţi de la Alianţa voastră
Să se-nţeleagă cu noi paşnic
Cum am putea intra în drepturile noastre?

AL DOILEA PRECEPTOR:

Cum suntem conştienţi că n-avem nici o vină,
Adică suntem siguri de dreptul nostru deplin,
Putem aştepta-n linşte
Dacă sunteţi dispuşi ca şi în cazul ăsta
Nedreptatea să se-ntoarcă de partea voastră.

CĂLUGĂRUL:

Să-nvinuiţi doar vrerea voastră neînduplecată,

1800
De o să fim constrânşi a recurge la alte mijloace.

AL DOILEA PRECEPTOR:

Onoarea Alianţei noastre cere
Să nu lase a-i fi răpit dreptul
Decât prin luptă.

CĂLUGĂRUL:

Aşadar, misiunea mea e-mplinită.
Îmi pot cruţa vorbele şi pentru voi şi pentru mine.
Se poate vorbi însă
Cu cel care porunceşte-aici?

AL DOILEA PRECEPTOR:

Maestrul va fi la dispoziţia voastră.
Vă rog să aşteptaţi însă puţin,

1810
Nu poate veni imediat.
(Iese.)

CĂLUGĂRUL:

O, cum mă constrânge slujba
Să intru în lăcaşul acestei Alianţe odioase –
Privirea mea-ntâlneşte peste tot
Imagini ale păcatului şi semne diabolice.
O spaimă vrea să mă cuprindă...
Trosneşte, ... oh, duhuri necurate umblă-n sală;
Mă simt înconjurat de puteri malefice.
………………………………………………
Cum n-am conştienţa vreunui păcat,
Vreau să-i înfrunt pe potrivnici.
……………………………………………….

1820
Devine cu totul înspăimântător....
Oh....
(Apare spiritul lui Benedictus.)
Voi, spirite bune, fiţi lângă mine!

BENEDICTUS:

Revino-ţi, fiul meu!
Adesea m-am putut întoarce spre tine,
Atunci când ardoarea rugilor tale
În lumea spiritului te răpea.
Ascultă deci şi-n ceasul ăsta, curajos,
Ceea ce trebuie să recunoşti
Dacă-n sufletul tău, în locul întunecimilor,

1830
Trebuie să stăpânească limpezimea spiritului.

CĂLUGĂRUL:

Când imploram claritate
În lucruri pline de însemnătate,
Şi ruga mea supusă
Găsea în lumea spiritului ascultare,
Atunci îmi apăreai tu, marele meu Maestru,
Care erai mândria Ordinului nostru
Pe vremea când trăiai în trup pământesc.
Tu îmi vorbeai din împărăţii înalte,
Iluminându-mi mintea

1840
Şi întărindu-mi forţa.
Privirea sufletului meu te vedea,
Urechea spiritului meu te auzea.
Şi-n ceasul ăsta, tot supus
Vreau să ascult cu luare-aminte revelaţia
Pe care-o laşi să curgă-n sufletul meu.

BENEDICTUS:

Te afli-n casa unei Confrerii pe care
Sufletul tău o-nvinuieşte de grea erezie.
Ea pare că urăşte ceea ce noi iubim,
Că venerează ceea ce noi socotim păcat.

1850
Fraţii noştri se simt obligaţi
Să grăbească ruina acestui păcat al spiritului.
Se pot sprijini pentru asta pe-acele cuvinte
Pe care le-am rostit când eram pe Pământ.
Ei nu presimt că aceste cuvinte
Pot să devină vii
Doar dacă sunt urmate-n sensul just
De cei ce continuă munca mea.
Tu lasă deci să-nvie-n sufletul tău,
În sensul noii epoci,

1860
Ceea ce eu am putut gândi pe Pământ.
Ordinul, care din mistică
Se lasă îndrumat în ţelurile sale,
Priveste-l în acea lumină
În care eu însumi l-aş vedea,
De mi-ar fi dat să trăiesc printre voi
Într-un trup pământesc.
Alianţa se-ndreaptă spre înalte ţeluri,
Iar oamenii care s-au dedicat ei
Presimt epoci pământeşti viitoare;

1870
Îndrumătorii lor văd, profetic,
Fructele ce trebuie să se coacă-n viitor.
Ştiinţa şi modul de viaţă
Îşi vor schimba formele şi ţelurile,
Iar ceea ce Alianţa, la a cărei persecuţie ajuţi,
Se simte-acum împinsă-a face,
Sunt fapte ce slujesc acestei transformări.
Doar dacă, într-o lucrare paşnică, vrea să devină una
Ţelul slujit de Fraţii noştri
Cu cel pe care-l urmăresc ereticii,

1880
Poate-nflori salvarea devenirii Pământului.

CĂLUGĂRUL:

Avertizarea de care-am fost găsit demn,
Cum pot să o urmez?...
Ea mă întoarce cu tărie de la tot ce
Mi-a apărut până aici ca drept.
(Apar Lucifer şi Ahriman.)
Dar se apropie de mine şi alte fiinte!
Ce caută ele lângă tine?

AHRIMAN:

Indicaţia ulterioară vine din alte locuri.
Nu-ţi poate părea uşor să-asculţi
De semnul străbunului.

1890
Gândeşte-te că el trăieşte-n lumea fericiţilor.
Ce-acolo pretinde porunca şi datoria,
Aici, în prezentul vostru pământesc,
Doar confuzie poate pricinui.
Înalţă-ţi privirea spre înălţimile lui,
De vrei să cauţi întremare
În fericirea pe care spiritele cosmice
O vor trimite timpurilor îndepărtate.
Dar dacă astăzi vrei să acţionezi corect,
Te lasă condus numai de ceea ce

1900
Raţiunea şi simţurile te învaţă.
Ai reuşit să pătrunzi în profunzime
Păcatele acestei Confrerii, pe care, ea,
De toată lumea trebuie să le ascundă.
Asta-ţi arată ţie că regulamentul ei viitor
Poate trăi foarte bine în sufletele păcătoase.
Cum ai putea, o dată ce ştii asta,
Să vrei să trăieşti în pace cu Alianţa?
Eroarea-i un pământ rău;
Nu lasă să se coacă fructele bune.

LUCIFER:
1910
Simţul tău pios
Ţi-a indicat drumul drept.
Sigur, ţelurile epocii se schimbă;
Ereticii însă nu pot indica de mai înainte
Drumul oamenilor.
Ce-i periculos la această Alianţă spirituală
E faptul că-n cuvinte ea spune adevărul,
Dar dă apoi adevărului o astfel de-ntorsătură
Încât face din el
O primejdie care-ntrece eroarea.

1920
Cel care vrea să slujească deschis minciuna
Trebuie să fie nebun
Dacă-ar putea trăi-n credinţa
Că oamenii l-ar putea urma.
Cavalerii spiritului nu-s atât de nesăbuiţi;
Desigur, ei vorbesc despre entitatea lui Hristos
Fiindcă numele acesta deschide toate uşile
Ce duc la sufletele oamenilor.
Cel mai bine poţi prinde sufletele oamenilor
Pentru imaginea opusă lui Hristos,

1930
Dacă dai acestei imagini numele de Hristos.

CĂLUGĂRUL:

Din lumi sufleteşti îmi răsună, rătăcindu-mă,
Acele voci pe care-adesea le aud,
Şi care-ntotdeauna vor să combată
Ce pietatea îmi impune.
Cum pot găsi drumul cel bun,
Dacă puterile rele mi-l laudă?
Aproape mi se pare;...
Dar nu, cuvântul să rămână negândit, –
Îndrumătorul meu înţelept mă va călăuzi

1940
Şi sensul cuvintelor sale, ce-mi pare
Atât de misterios, mi se va dezvălui.

BENEDICTUS:

Îţi pot arăta drumul drept,
Dacă-n adâncul sufletului te pătrunzi
De cuvintele ce le-am rostit o dată pe Pământ.
Şi dacă te vei strădui
Întru viaţa acestor cuvinte,
În lumile în care-acum mă poţi privi,
Îţi va fi arătat drumul drept.



(Cortina cade, în timp ce călugărul, spiritul lui Benedictus, Lucifer şi Ahriman sunt încă în sală.)