Aceeași sală ca în tabloul precedent. Primul preceptor, Joseph Kühne, apoi Marele Maestru cu Simon, mai târziu primul și al doilea Maestru de ceremonii. Joseph Kühne este în scenă. Preceptorul vine către el.
| PRIMUL PRECEPTOR: | Doreați să îmi vorbiți. | |
| 1950 | Ce-aveți să-mi spuneți? |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Ce m-a împins să vin aici, E important și pentru voi și pentru mine. Cunoașteți pe maistrul miner Thomas? E-n slujba voastră. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | Cunosc prea bine pe-acest om curajos Și prețuim mult munca lui iscusită. Toți oamenii de sub conducerea lui Îl iubesc. |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Desigur o cunoașteți și pe Cilli, fiica mea? |
|
| PRIMIJL PRECEPTOR (tulburat): | ||
| 1960 | Am văzut-o Când i-am întâlnit pe-ai voștri. |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Se întâmpla că îl vedeam pe Thomas Chiar foarte des în casa noastră, Îndată ce s-a stabilit aici. Apoi a venit mereu mai des. Curând după aceea am văzut că pentru Cilli Avea cea mai adâncă simpatie, Și asta nu mi se părea ciudat. Așa cum este Cilli, n-am vrut să ne gândim |
|
| 1970 | Că ar putea răspunde la iubirea asta. Ea nu trăia decât în rugăciuni Și evita aproape orice relații umane. Apare însă tot mai clar Că ea s-a dăruit din toată inima Acestui om străin. Așa cum stau lucrurile acum, Suntem siliți să nu ne-opunem Dorinței copilului nostru, care vrea Să se căsătorească cu Thomas. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR (cu gesturi nesigure): | ||
| 1980 | De ce-i contrară voinței voastre căsătoria asta? |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Înaltul meu domn, voi știți cât sunt de fidel devotat Spiritului acestei Alianțe. Și doar cu o inimă grea am putut suporta Ca fiica mea să-și îndrepte întreaga iubire De-acea parte ce ne acuză de erezie Și pe voi și pe mine. Călugărul, care e capul mânăstirii vecine Și care ne-ncetat combate țelurile Alianței, A cucerit în întregime sufletul fiicei noastre. |
|
| 1990 | Cât timp ea va fi-n casa mea, Eu nu voi pierde niciodată speranța Că va găsi drumul de-ntoarcere Din întunericul spiritual către lumină. Dar trebuie s-o socotesc pierdută Dacă devine soția omului care, Ca și ea, caută salvarea umană În sensul acestui călugăr. Călugărul a reușit pe deplin Să îi impună lui Thomas, drept credință, |
|
| 2000 | Propria sa părere. N-am putut auzi decât cu oroare Blestemele ce curgeau din gura lui Thomas Când venea vorba de Alianță. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | Avem dușmani mulți, Și doar puțin contează dacă numărul lor Crește cu unul. Nu-mi este clar, din cuvintele voastre, Ce pot avea de-a face cu-această căsătorie. |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Înaltul meu domn, vedeți sulul acesta..., | |
| 2010 | Ascunde-n conținutul lui dovezi sigure. Soția mea doar și cu mine l-am citit până-acum. În rest, e necunoscut în toată țara asta. Dar în acest moment trebuie Și vouă să vă devină cunoscut. Fata care trece drept fiica noastră Nu e vlăstarul meu și al soției mele. Noi am luat în îngrijire copilul Atunci când îi murise mama. Ce trebuie să-auziți mai departe |
|
| 2020 | Lasă, cred, de prisos să spun Cum s-a ajuns aici. Mult timp n-am cunoscut pe tatăl pupilei noastre, Și Cilli nu-și cunoaște încă obârșia. Ea vede-n noi părinții ei adevărați. Ar fi putut să rămână mereu așa; Iubim copilul ca pe-al nostru. Ani mulți după ce i-a murit mama, Ni s-au adus aceste hârtii care limpezesc Cine-i tatăl pupilei noastre. (Preceptorul își pierde orice siguranță.) |
|
| 2030 | Nu știu dacă vă este cunoscut Dar pentru mine-acum e sigur, – ... Că voi înșivă sunteți tatăl. Nu e nevoie să mai adaug nimic. Dar pentru că e vorba de sângele vostru, Vă cer acum sprijinul. Poate-mpreună vom reuși Să salvăm copilul de-ntuneric. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | Iubitul meu Kühne, totdeauna v-ați dovedit credincios. Aș vrea să pot conta pe voi și mai departe. |
|
| 2040 | Dar, nu-i așa, înlăuntrul și în afara-acestor ziduri, În ținutul ăsta, nimeni nu va auzi vreodată În ce raport sunt cu această fată? |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Vă dau cuvântul meu. Nu vă voi face rău. Cer numai ajutorul vostru. |
|
| PRIMUL PRECEPTOR: | Înțelegeți că de-această dată Nu pot vorbi mai mult. Veniți vă rog să ne-auzim mâine dimineață. |
|
| JOSEPH KÜHNE: | Voi veni.... (Kühne iese.) |
|
| PRIMUL PRECEPTOR (singur): | ||
| 2050 | Ce groaznic mi se împlinește destinul! Mi-am lăsat în mizerie soție și copil, Fiindcă-i simțeam ca lanțuri. Drumurile, pe care vanitatea mi le-a arătat, M-au dus la această Alianță spirituală. Prin cuvinte ce sună sublim, m-am angajat La opera iubirii de oameni. Am putut s-o fac, încărcat cu-acea greșeală Provenită din opusul iubirii. Mi s-a dovedit cla |
|
| 2060 | Conducerea umană înțeleaptă-a Alianței. Ea m-a primit în sânul ei Și mi-a dat regulile sale stricte. Silit m-am văzut la cunoașterea de sine care, Desigur, pe alte drumuri ale vieții, Ar fi trebuit să-mi rămână străină. Când mai apoi, prin înlănțuirile destinului, Fiul meu mi-a ajuns în preajmă, Am crezut că 'nalte puteri Mă lasă să cunosc calea-mpăcării. |
|
| 2070 | Știam de mult că pupila lui Kühne E fiica pe care eu o părăsisem. ............................................. Alianța e-n pragul prăbușirii; Frații se vor dărui morții, Conștienți că țelurile pentru care Ei își jertfesc viața vor dăinui. Eu încă de mult simt Că nu sunt demn de o asemenea moarte. În mine s-a copt astfel hotărârea Să îmi dezvălui situația Marelui Maestru, |
|
| 2080 | Rugându-l să mă lase să mă retrag. Voiam să mă dedic apoi copiilor mei, Ca încă din această viață, cât îmi e posibil, Să ispășesc acea greșeală. Acum văd însă clar că nu dorul de tată L-a condus aici pe fiul meu; Așa credea inima lui bună. Era condus de forțele sângelui său Ce-l leagă de soră. Slăbite prin nesăbuința tatei, |
|
| 2090 | Au ieșit la iveală celelalte legături de sânge. Călugărul nu ajungea altfel Să mi-l răpească atât de deplin. Răpirea a izbutit atât de bine Încât acum, cu fratele o dată, Și sora se va-ndepărta de tată. Nu-mi mai rămâne deci nimic de făcut Decât să mă-ngrijesc ca ei, copiii mei, Să afle-adevărata stare de fapt Și-apoi, în resemnare, |
|
| 2100 | Să-aștept ispășirea de la acele puteri care Ţin registrul datoriilor vieții noastre. (Preceptorul iese.) (După o pauză intră în sală Marele Maestru și Simon.) |
|
| MARELE MAESTRU: | De-acum trebuie să rămâneți în cetate, Simon. De când s-a răspândit povestea cu vrăjitoria, Fiece pas ce-ați vrea să-l faceți în acest ținut Ar fi periculos pentru voi. |
|
| EVREUL: | În adevăr, mă doare cumplit să știu Că oamenii, din neînțelegere, Se pot arăta ostili ajutorului Ce-ar fi spre sănătatea lor. |
|
| MARELE MAESTRU: | 2110 |
Cel care, prin harul înaltelor puteri spirituale, Își poate arunca privirea-n sufletul oamenilor, Acela vede dușmanii care, acolo, Se opun ființei acestora. Lupta ce ne-o pregătesc adversarii E doar o imagine a acelui mare război Pe care, ne-ncetat, din inimă, din dușmănie, O putere trebuie să-l ducă împotriva alteia. |
| EVREUL: | Înaltul meu domn, tocmai ați spus un cuvânt Ce mă atinge în adâncul sufletului. |
|
| 2120 | Adevărat, nu m-am născut visător; Dar când cutreier câmpuri și păduri, adesea În fața sufletului o imagine-mi apare, Ce ține tot atât de puțin de voința mea Pe cât țin lucrurile pe care ochii le privesc. Se-nfățișează înaintea mea o ființă umană Și vrea iubitoare să îmi întindă mâna ei. Trăsăturile ei arată o durere Ce n-am văzut-o încă pe vreun chip. Iar măreția și frumusețea acestui om |
|
| 2130 | Pun stăpânire pe toate forțele sufletului meu; Aș vrea să mă aplec și-n umilință Să mă dărui mesagerului din alte lumi... Dar chiar în clipa următoare O furie sălbatică se-aprinde-n inima mea. Nu pot rezista pornirii Ce-aprinde-mpotrivirea în sufletul meu,... Și trebuie să resping acea mână Ce-mi este-ntinsă atât de iubitor. De-ndată ce-mi revin, |
|
| 2140 | Făptura de lumină deja a dispărut. Când readuc apoi în gândire Ce-adesea-n spirit mi-a apărut, Un gând îmi stă atunci în fața sufletului Și mă cutremură-n adâncul inimii. Mă simt atras de învățăturile voastre, Care revelă ființa spiritului Ce-a coborât din împărăția Soarelui Și, apărând în formă umană senzorială, A vrut să se facă-nțeleasă inimii oamenilor; |
|
| 2150 | Nu pot să mă închid în fața frumuseții Propriilor voastre nobile învățături – Și totuși sufletul meu nu se poate consacra lor. În ființa spirituală de care vorbiți, eu trebuie să recunosc Forma originară a ființei omului; Dar propria-mi ființă mă oprește cu-ndârjire Când vreau, credincios, să mă întorc spre ea. Deci trebuie să trăiesc în mine însumi războiul Care-i imaginea originară a oricărei lupte exterioare. Mă-ngrijorează-ades această grea întrebare-enigmă |
|
| 2160 | Ce-atinge destinul întregii mele vieți: Cum să iau faptul că pot să vă-nțeleg, Dar nu pot să mă dărui cu credință Conținutului nobilei voastre revelații? Urmez fidel modelul pe care îl dați, Și totuși sunt în contradicție Cu țelul și obârșia acestui model. Când astfel trebuie să mă recunosc, Atunci îndoiala depășește orice credință De-a mă găsi pe mine însumi în această viață. |
|
| 2170 | Mă umple adesea chiar teama și grija Că restul acesta confuz de-ndoială Va dăinui în viețile mele pământești viitoare. |
|
| MARELE MAESTRU: | Chipul pe care l-ai văzut, iubitul meu Simon, Stătea în plină lumină-n fața sufletului meu Când tu mi-l zugrăveai viu în cuvinte. Și-n timp ce încă îmi vorbeai, Acest chip creștea în fața ochilor mei; Și am putut contempla lucruri Care unesc țelul cosmic cu destinul omenesc. (Marele Maestru și Simon ies.) (După o pauză, intră în sală cei doi Maeștri de ceremonii.) |
|
| PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| 2180 | Trebuie să-ți mărturisesc liber, iubite frate, Că indulgența superiorului nostru Îmi pare-adesea de neînțeles, Când văd nedreptatea adversarilor noștri. Nu vor să primească nimic din învățăturile noastre, Și-n fața sufletului oamenilor le zugrăvesc oribil, Ca erezie și operă a diavolului. |
|
| AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| Blândețea Maestrului vine din învățăturile noastre. Nu putem prezenta, ca țel suprem al vieții, Înțelegerea tuturor sufletelor omenești, |
||
| 2190 | Iar pe-adversarii noștri să-i înțelegem greșit. Sunt printre ei mulți oameni care Trăiesc în adevăr după modelul lui Hristos. Sensul cel mai adânc al învățăturilor noastre Ar trebui să rămână închis sufletelor lor Chiar și atunci când ar voi să-asculte cu urechea exterioară. Gândește-te, iubite Frate, cum tu însuți Cu rezistență interioară, doar timid, Ai vrut să te deschizi auzului spiritual. Din revelația Maeștrilor, noi știm |
|
| 2200 | Cum oamenii în viitor vor vedea, Prin lumina spiritului, Înalta ființă solară, Care-a trăit o dată numai într-un trup pământesc. Noi credem cu bucurie în Revelație Fiindcă urmăm cu-ncredere deplină pe Îndrumători. Și totuși omul în care recunoaștem Capul nostru, Spunea mai înainte, cu un sens mai deplin: „Treptat sufletele voastre trebuie să se maturizeze, De vreți să vedeți deja acum, profetic, Ce oamenilor li se va arăta în viitor. |
|
| 2210 | Nu trebuie să credeți” – spunea mai departe Maestrul – Că-această viziune a viitorului vi se va dezvălui După prima voastră încercare a sufletului. Chiar dacă vi s-a dat deja certitudinea Că orice viață umană revine, Atunci abia vă va apărea a doua încercare Ce vă descătușează iluzia de sine, Tulburând astfel lumina voastră spirituală.” Maestrul chiar a dat acest grav avertisment: „Cercetați adesea, în orele de reculegere cele mai tăcute, |
|
| 2220 | Cum această iluzie, ca monstru al sufletului, Devine periculoasă pe drumul căutătorului spiritual Cel care îi cedează ar dori să vadă omenescul Și acolo unde numai spiritul Vrea să se reveleze luminii spirituale. De vreți să vă pregătiți demn Să primiți în ochiul vostru sufletesc Lumina-nțelepciunii din ființa lui Hristos, Cu grijă trebuie să vă supravegheați pe voi înșivă Pentru ca iluzia de sine să nu vă cuprindă |
|
| 2230 | Când sufletul vostru o crede cel mai departe.” Și dacă-avem clar în fața ochilor acest cuvânt, Curând ne va părăsi părerea falsă Cum că, în timpurile noastre, vom putea ușor Transmite înaltele învățături În care sufletele noastre cred. Chiar trebuie să fie îmbucurător Că putem întâlni atât de multe suflete care, Deja-n aceste zile, inconștient, Primesc germenul pentru vieți pământești viitoare. |
|
| 2240 | La început, germenu-acesta se poate arăta în om Ca adversar al acelor puteri spre care el Va vrea să se îndrepte mai târziu. În multa ură ce ne urmărește, pot descoperi Numai sământa iubirii viitoare. |
|
| PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| E sigur că țelul adevărului suprem Se poate dezvălui doar în cuvinte ca acestea; Dar pare greu ca, încă în timpul nostru, Să îți conduci existența după sensul lor. |
||
| AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII: | ||
| Și-n asta urmez cuvintele Maestrului meu. | ||
| 2250 | Nu le e dat tuturor oamenilor să trăiască dinainte Existența viitoare a Pământului. Dar totdeauna vor trebui să fie astfel de oameni Care pot privi esența timpurilor viitoare, Și care își consacră inima lor acelor forțe Ce smulg prezentului existența, Vrând s-o păstreze pentru eternitate. (Cortina cade, în timp ce cei doi Maeștri de ceremonii sunt încă în sală.) |
|
