Rudolf Steiner: Incercarea sufletului. Biografii scenarizate GA 14: Tabloul opt

Aceeaşi sală ca în tabloul precedent. Primul preceptor, Joseph Kühne, apoi Marele Maestru cu Simon, mai târziu primul şi al doilea Maestru de ceremonii. Joseph Kühne este în scenă. Preceptorul vine către el.

PRIMUL PRECEPTOR:		Doreaţi să îmi vorbiţi.
	1950	Ce-aveţi să-mi spuneţi?
JOSEPH KÜHNE:		Ce m-a împins să vin aici, E important şi pentru voi şi pentru mine. Cunoaşteţi pe maistrul miner Thomas? E-n slujba voastră.
PRIMUL PRECEPTOR:		Cunosc prea bine pe-acest om curajos Şi preţuim mult munca lui iscusită. Toţi oamenii de sub conducerea lui Îl iubesc.
JOSEPH KÜHNE:		Desigur o cunoaşteţi şi pe Cilli, fiica mea?
PRIMIJL PRECEPTOR (tulburat):
	1960	Am văzut-o Când i-am întâlnit pe-ai voştri.
JOSEPH KÜHNE:		Se întâmpla că îl vedeam pe Thomas Chiar foarte des în casa noastră, Îndată ce s-a stabilit aici. Apoi a venit mereu mai des. Curând după aceea am văzut că pentru Cilli Avea cea mai adâncă simpatie, Şi asta nu mi se părea ciudat. Aşa cum este Cilli, n-am vrut să ne gândim
	1970	Că ar putea răspunde la iubirea asta. Ea nu trăia decât în rugăciuni Şi evita aproape orice relaţii umane. Apare însă tot mai clar Că ea s-a dăruit din toată inima Acestui om străin. Aşa cum stau lucrurile acum, Suntem siliţi să nu ne-opunem Dorinţei copilului nostru, care vrea Să se căsătorească cu Thomas.
PRIMUL PRECEPTOR (cu gesturi nesigure):
	1980	De ce-i contrară voinţei voastre căsătoria asta?
JOSEPH KÜHNE:		Înaltul meu domn, voi ştiţi cât sunt de fidel devotat Spiritului acestei Alianţe. Şi doar cu o inimă grea am putut suporta Ca fiica mea să-şi îndrepte întreaga iubire De-acea parte ce ne acuză de erezie Şi pe voi şi pe mine. Călugărul, care e capul mânăstirii vecine Şi care ne-ncetat combate ţelurile Alianţei, A cucerit în întregime sufletul fiicei noastre.
	1990	Cât timp ea va fi-n casa mea, Eu nu voi pierde niciodată speranţa Că va găsi drumul de-ntoarcere Din întunericul spiritual către lumină. Dar trebuie s-o socotesc pierdută Dacă devine soţia omului care, Ca şi ea, caută salvarea umană În sensul acestui călugăr. Călugărul a reuşit pe deplin Să îi impună lui Thomas, drept credinţă,
	2000	Propria sa părere. N-am putut auzi decât cu oroare Blestemele ce curgeau din gura lui Thomas Când venea vorba de Alianţă.
PRIMUL PRECEPTOR:		Avem duşmani mulţi, Şi doar puţin contează dacă numărul lor Creşte cu unul. Nu-mi este clar, din cuvintele voastre, Ce pot avea de-a face cu-această căsătorie.
JOSEPH KÜHNE:		Înaltul meu domn, vedeţi sulul acesta...,
	2010	Ascunde-n conţinutul lui dovezi sigure. Soţia mea doar şi cu mine l-am citit până-acum. În rest, e necunoscut în toată ţara asta. Dar în acest moment trebuie Şi vouă să vă devină cunoscut. Fata care trece drept fiica noastră Nu e vlăstarul meu şi al soţiei mele. Noi am luat în îngrijire copilul Atunci când îi murise mama. Ce trebuie să-auziţi mai departe
	2020	Lasă, cred, de prisos să spun Cum s-a ajuns aici. Mult timp n-am cunoscut pe tatăl pupilei noastre, Şi Cilli nu-şi cunoaşte încă obârşia. Ea vede-n noi părinţii ei adevăraţi. Ar fi putut să rămână mereu aşa; Iubim copilul ca pe-al nostru. Ani mulţi după ce i-a murit mama, Ni s-au adus aceste hârtii care limpezesc Cine-i tatăl pupilei noastre. (Preceptorul îşi pierde orice siguranţă.)
	2030	Nu ştiu dacă vă este cunoscut Dar pentru mine-acum e sigur, – ... Că voi înşivă sunteţi tatăl. Nu e nevoie să mai adaug nimic. Dar pentru că e vorba de sângele vostru, Vă cer acum sprijinul. Poate-mpreună vom reuşi Să salvăm copilul de-ntuneric.
PRIMUL PRECEPTOR:		Iubitul meu Kühne, totdeauna v-aţi dovedit credincios. Aş vrea să pot conta pe voi şi mai departe.
	2040	Dar, nu-i aşa, înlăuntrul şi în afara-acestor ziduri, În ţinutul ăsta, nimeni nu va auzi vreodată În ce raport sunt cu această fată?
JOSEPH KÜHNE:		Vă dau cuvântul meu. Nu vă voi face rău. Cer numai ajutorul vostru.
PRIMUL PRECEPTOR:		Înţelegeţi că de-această dată Nu pot vorbi mai mult. Veniţi vă rog să ne-auzim mâine dimineaţă.
JOSEPH KÜHNE:		Voi veni.... (Kühne iese.)
PRIMUL PRECEPTOR (singur):
	2050	Ce groaznic mi se împlineşte destinul! Mi-am lăsat în mizerie soţie şi copil, Fiindcă-i simţeam ca lanţuri. Drumurile, pe care vanitatea mi le-a arătat, M-au dus la această Alianţă spirituală. Prin cuvinte ce sună sublim, m-am angajat La opera iubirii de oameni. Am putut s-o fac, încărcat cu-acea greşeală Provenită din opusul iubirii. Mi s-a dovedit clar
	2060	Conducerea umană înţeleaptă-a Alianţei. Ea m-a primit în sânul ei Şi mi-a dat regulile sale stricte. Silit m-am văzut la cunoaşterea de sine care, Desigur, pe alte drumuri ale vieţii, Ar fi trebuit să-mi rămână străină. Când mai apoi, prin înlănţuirile destinului, Fiul meu mi-a ajuns în preajmă, Am crezut că 'nalte puteri Mă lasă să cunosc calea-mpăcării.
	2070	Ştiam de mult că pupila lui Kühne E fiica pe care eu o părăsisem. ............................................. Alianţa e-n pragul prăbuşirii; Fraţii se vor dărui morţii, Conştienţi că ţelurile pentru care Ei îşi jertfesc viaţa vor dăinui. Eu încă de mult simt Că nu sunt demn de o asemenea moarte. În mine s-a copt astfel hotărârea Să îmi dezvălui situaţia Marelui Maestru,
	2080	Rugându-l să mă lase să mă retrag. Voiam să mă dedic apoi copiilor mei, Ca încă din această viaţă, cât îmi e posibil, Să ispăşesc acea greşeală. Acum văd însă clar că nu dorul de tată L-a condus aici pe fiul meu; Aşa credea inima lui bună. Era condus de forţele sângelui său Ce-l leagă de soră. Slăbite prin nesăbuinţa tatei,
	2090	Au ieşit la iveală celelalte legături de sânge. Călugărul nu ajungea altfel Să mi-l răpească atât de deplin. Răpirea a izbutit atât de bine Încât acum, cu fratele o dată, Şi sora se va-ndepărta de tată. Nu-mi mai rămâne deci nimic de făcut Decât să mă-ngrijesc ca ei, copiii mei, Să afle-adevărata stare de fapt Şi-apoi, în resemnare,
	2100	Să-aştept ispăşirea de la acele puteri care Ţin registrul datoriilor vieţii noastre. (Preceptorul iese.) (După o pauză intră în sală Marele Maestru şi Simon.)
MARELE MAESTRU:		De-acum trebuie să rămâneţi în cetate, Simon. De când s-a răspândit povestea cu vrăjitoria, Fiece pas ce-aţi vrea să-l faceţi în acest ţinut Ar fi periculos pentru voi.
EVREUL:		În adevăr, mă doare cumplit să ştiu Că oamenii, din neînţelegere, Se pot arăta ostili ajutorului Ce-ar fi spre sănătatea lor.
MARELE MAESTRU:	2110	Cel care, prin harul înaltelor puteri spirituale, Îşi poate arunca privirea-n sufletul oamenilor, Acela vede duşmanii care, acolo, Se opun fiinţei acestora. Lupta ce ne-o pregătesc adversarii E doar o imagine a acelui mare război Pe care, ne-ncetat, din inimă, din duşmănie, O putere trebuie să-l ducă împotriva alteia.
EVREUL:		Înaltul meu domn, tocmai aţi spus un cuvânt Ce mă atinge în adâncul sufletului.
	2120	Adevărat, nu m-am născut visător; Dar când cutreier câmpuri şi păduri, adesea În faţa sufletului o imagine-mi apare, Ce ţine tot atât de puţin de voinţa mea Pe cât ţin lucrurile pe care ochii le privesc. Se-nfăţişează înaintea mea o fiinţă umană Şi vrea iubitoare să îmi întindă mâna ei. Trăsăturile ei arată o durere Ce n-am văzut-o încă pe vreun chip. Iar măreţia şi frumuseţea acestui om
	2130	Pun stăpânire pe toate forţele sufletului meu; Aş vrea să mă aplec şi-n umilinţă Să mă dărui mesagerului din alte lumi... Dar chiar în clipa următoare O furie sălbatică se-aprinde-n inima mea. Nu pot rezista pornirii Ce-aprinde-mpotrivirea în sufletul meu,... Şi trebuie să resping acea mână Ce-mi este-ntinsă atât de iubitor. De-ndată ce-mi revin,
	2140	Făptura de lumină deja a dispărut. Când readuc apoi în gândire Ce-adesea-n spirit mi-a apărut, Un gând îmi stă atunci în faţa sufletului Şi mă cutremură-n adâncul inimii. Mă simt atras de învăţăturile voastre, Care revelă fiinţa spiritului Ce-a coborât din împărăţia Soarelui Şi, apărând în formă umană senzorială, A vrut să se facă-nţeleasă inimii oamenilor;
	2150	Nu pot să mă închid în faţa frumuseţii Propriilor voastre nobile învăţături – Şi totuşi sufletul meu nu se poate consacra lor. În fiinţa spirituală de care vorbiţi, eu trebuie să recunosc Forma originară a fiinţei omului; Dar propria-mi fiinţă mă opreşte cu-ndârjire Când vreau, credincios, să mă întorc spre ea. Deci trebuie să trăiesc în mine însumi războiul Care-i imaginea originară a oricărei lupte exterioare. Mă-ngrijorează-ades această grea întrebare-enigmă
	2160	Ce-atinge destinul întregii mele vieţi: Cum să iau faptul că pot să vă-nţeleg, Dar nu pot să mă dărui cu credinţă Conţinutului nobilei voastre revelaţii? Urmez fidel modelul pe care îl daţi, Şi totuşi sunt în contradicţie Cu ţelul şi obârşia acestui model. Când astfel trebuie să mă recunosc, Atunci îndoiala depăşeşte orice credinţă De-a mă găsi pe mine însumi în această viaţă.
	2170	Mă umple adesea chiar teama şi grija Că restul acesta confuz de-ndoială Va dăinui în vieţile mele pământeşti viitoare.
MARELE MAESTRU:		Chipul pe care l-ai văzut, iubitul meu Simon, Stătea în plină lumină-n faţa sufletului meu Când tu mi-l zugrăveai viu în cuvinte. Şi-n timp ce încă îmi vorbeai, Acest chip creştea în faţa ochilor mei; Şi am putut contempla lucruri Care unesc ţelul cosmic cu destinul omenesc. (Marele Maestru şi Simon ies.) (După o pauză, intră în sală cei doi Maeştri de ceremonii.)
PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII:
	2180	Trebuie să-ţi mărturisesc liber, iubite frate, Că indulgenţa superiorului nostru Îmi pare-adesea de neînţeles, Când văd nedreptatea adversarilor noştri. Nu vor să primească nimic din învăţăturile noastre, Şi-n faţa sufletului oamenilor le zugrăvesc oribil, Ca erezie şi operă a diavolului.
AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII:
		Blândeţea Maestrului vine din învăţăturile noastre. Nu putem prezenta, ca ţel suprem al vieţii, Înţelegerea tuturor sufletelor omeneşti,
	2190	Iar pe-adversarii noştri să-i înţelegem greşit. Sunt printre ei mulţi oameni care Trăiesc în adevăr după modelul lui Hristos. Sensul cel mai adânc al învăţăturilor noastre Ar trebui să rămână închis sufletelor lor Chiar şi atunci când ar voi să-asculte cu urechea exterioară. Gândeşte-te, iubite Frate, cum tu însuţi Cu rezistenţă interioară, doar timid, Ai vrut să te deschizi auzului spiritual. Din revelaţia Maeştrilor, noi ştim
	2200	Cum oamenii în viitor vor vedea, Prin lumina spiritului, Înalta fiinţă solară, Care-a trăit o dată numai într-un trup pământesc. Noi credem cu bucurie în Revelaţie Fiindcă urmăm cu-ncredere deplină pe Îndrumători. Şi totuşi omul în care recunoaştem Capul nostru, Spunea mai înainte, cu un sens mai deplin: „Treptat sufletele voastre trebuie să se maturizeze, De vreţi să vedeţi deja acum, profetic, Ce oamenilor li se va arăta în viitor.
	2210	Nu trebuie să credeţi“ – spunea mai departe Maestrul – Că-această viziune a viitorului vi se va dezvălui După prima voastră încercare a sufletului. Chiar dacă vi s-a dat deja certitudinea Că orice viaţă umană revine, Atunci abia vă va apărea a doua încercare Ce vă descătuşează iluzia de sine, Tulburând astfel lumina voastră spirituală.“ Maestrul chiar a dat acest grav avertisment: „Cercetaţi adesea, în orele de reculegere cele mai tăcute,
	2220	Cum această iluzie, ca monstru al sufletului, Devine periculoasă pe drumul căutătorului spiritual Cel care îi cedează ar dori să vadă omenescul Şi acolo unde numai spiritul Vrea să se reveleze luminii spirituale. De vreţi să vă pregătiţi demn Să primiţi în ochiul vostru sufletesc Lumina-nţelepciunii din fiinţa lui Hristos, Cu grijă trebuie să vă supravegheaţi pe voi înşivă Pentru ca iluzia de sine să nu vă cuprindă
	2230	Când sufletul vostru o crede cel mai departe.“ Şi dacă-avem clar în faţa ochilor acest cuvânt, Curând ne va părăsi părerea falsă Cum că, în timpurile noastre, vom putea uşor Transmite înaltele învăţături În care sufletele noastre cred. Chiar trebuie să fie îmbucurător Că putem întâlni atât de multe suflete care, Deja-n aceste zile, inconştient, Primesc germenul pentru vieţi pământeşti viitoare.
	2240	La început, germenu-acesta se poate arăta în om Ca adversar al acelor puteri spre care el Va vrea să se îndrepte mai târziu. În multa ură ce ne urmăreşte, pot descoperi Numai sământa iubirii viitoare.
PRIMUL MAESTRU DE CEREMONII:
		E sigur că ţelul adevărului suprem Se poate dezvălui doar în cuvinte ca acestea; Dar pare greu ca, încă în timpul nostru, Să îţi conduci existenţa după sensul lor.
AL DOILEA MAESTRU DE CEREMONII:
		Şi-n asta urmez cuvintele Maestrului meu.
	2250	Nu le e dat tuturor oamenilor să trăiască dinainte Existenţa viitoare a Pământului. Dar totdeauna vor trebui să fie astfel de oameni Care pot privi esenţa timpurilor viitoare, Şi care îşi consacră inima lor acelor forţe Ce smulg prezentului existenţa, Vrând s-o păstreze pentru eternitate. (Cortina cade, în timp ce cei doi Maeştri de ceremonii sunt încă în sală.)

Biblioteca antroposofică

Rudolf Steiner

ÎNCERCAREA SUFLETULUI

GA 14

TABLOUL OPT