O sală în tonalitate albastru-indigo, antecameră a încăperilor consacrate de către o Alianță a miștilor lucrărilor sale. Se află aici, într-o discuție liberă, douăsprezece persoane care sunt interesate – într-un fel sau altul – de strădaniile Alianței miștilor. În afară de acestea, mai sunt Felix Balde și dr. Strader. Tablourile înfățișează evenimente detășurate la vreo treisprezece ani după cele petrecute în Poarta inițierii.
| FERDINAND REINECKE: | În adevăr, chemare stranie Ne-adună-aici în ceasul ăsta. Ea vine de la oameni care, mereu la o parte De ceilalți copii ai Pământului, Socot că-s demni de țeluri spirituale-aparte. Acum însă ochiul lor spiritual A perceput în planul cosmic deslușit Că trebuie să se unească cu oamenii care, Făr'a avea inițierea-n Templul lor spiritual, |
|
| 10 | Duc lupta vieții prin forțele proprii. Nu m-a atras acest gen de spiritualitate Ce se refugiază în mister. Prefer să mă țin doar de gândirea sănătoasă Și de simțul comun omenesc. Iar Alianța spirituală care-acum ne cheamă Nu vrea prin asta să ne 'nalțe La țelurile cele mai de sus ale inițiatilor. Prin întorsături confuze de cuvinte mistice O să ne țină în afara Templului ei |
|
| 20 | Și se va folosi dibaci de forțele noastre Doar ca de vocea poporului, să-și întărească vrerile ei. Va trebui astfel s-ajungem doar ajutoare oarbe Pentru oamenii care, din înălțimea spiritului lor, Vor să privească înspre noi cu un aer de conducător. Ei niciodată nu ne vor găsi maturi Să facem fie și numai un pas Spre-adevăratele comori ale Templului Și spre lumina lor spirituală. De caut adevărata esență-a Alianței, atunci Îmi pare-a fi numai orgoliu și amăgire spirituală |
|
| 30 | Sub haina umilinței și straiele profetului. Cel mai bine-ar fi să n-ai nimic de-a face Cu ce vor ei să ne ofere-aici ca-nțelepciune. Și totuși, pentru-a nu lăsa impresia Că ne împotrivim făr'să examinăm Această operă atât de tare lăudată, V-aș sfătui să ascultați întâi care-I Intenția acestor purtători de-nțelepciune Și să urmați apoi bunul simț omenesc. |
|
| 40 | De-ți faci dintr-un astfel de simț călăuză, Nu vei putea să cazi în ispita Ce vine din Templul mistagogilor. |
|
| MICHAEL EDELMANN: | Nu știu și nu am presimțit niciodată Comoara spirituală ce-a fost încredințată Acestor oameni ce caută acum puntea către noi. Cunosc totuși mulți de o natură aleasă Ce aparțin acestei Alianțe spirituale. Ei țin cu totul secret izvorul științei Care-n mod cert li se revelă sufletului lor; |
|
| 50 | Dar faptele și viața lor arată cum că Izvorul din care ei creează trebuie să fie bun. Și tot ce provine din cercul lor poartă Trăsăturile esențiale ale adevăratei iubiri. Tot bună va fi deci și intenția de-a se uni, În scopul unei lucrări deosebite, cu oameni care, Deși străini de calea miștilor, 'Și-ncredințează sufletul pornirii spre-adevăr Și țelurilor unei vieți spirituale-adevărate. |
|
| BERNHARD REDLICH: | Îmi pare că aici prudența-i prima datorie. | |
| 60 | Ei, miștii, văd că se-apropie acele timpuri Ce trebuie să pună capăt stăpânirii lor. În viitor, rațiunea se va interesa prea puțin despre Ce au visat templele de inițiere privitor la adevăr. Și dacă Alianța ne propune astfel de țeluri Ce par înțelepte pentru gândirea comună, Va fi îndreptățit să ne unim cu ea. Ar face însă bine să se ferească de haina mistică, De vrea să treacă dincolo de poarta ce separă De lăcașul ei cealaltă lume, |
|
| 70 | Ca un domeniu al luminii sublime. Căci pentru-această lume contează prea puțin Cum se apreciază pre sine slujitorii ei. Ea nu-i va prețui mai mult Decât apar ei opiniei generale. |
|
| FRANZISKA DEMUT: | Chiar multe din ce trebuie s-aud aici Îmi sună precum cuvintele acelor oameni care Sunt orbi față de-adevărata lumină a spiritului, Ce își revarsă razele nobile ale înțelepciunii Din lăcașurile de inițiere spre lumea din afară |
|
| 80 | Spre mângâierea și vindecarea sufletelor. Doar cel ce-și luminează inima cu-această lumină Și-și încălzeste sufletul cu ea E-n stare-a recunoaste-nsemnătatea ăstui ceas. Imperiul misticii profunde trebuie să se deschidă Și pentru oameni care se simt prea slabi Ca să primescă, după-ncercări mai grele sufletești, Lumina spirituală în lăcașurile de inițiere. |
|
| MARIA TREUFELS: | Mulțime de semne sigure arată-acum Că trebuie să survină mari schimbări |
|
| 90 | În sufletele ce se străduie a urma Călăuzirea pe drumul pământesc al omului. Dar asta nu înseamnă că drumurile miștilor Pot duce la acele țeluri care Aduc puternice forțe sufletelor. Îmi pare că epoca noastră pretinde-ndrumători Care prin folosirea forțelor naturale Să știe să unească geniul cu îndemânarea, Și care, lucrând la opere pământești, Să se simtă utili în mersul lumilor. |
|
| 100 | Că ei, chiar pentru operele spirituale, Caută rădăcinile în solul matern al adevăratei realități. Asta-i va face să străbată calea Salvării oamenilor departe de visătorie. Pătrunsă de-această părere, Eu recunosc în ființa doctorului Strader Acele forțe care sigur sunt mai potrivite În îndrumarea sufletelor decât cele ale miștilor. Mult timp a trebuit să fie resimțit dureros Faptul că, prin minunatele creații ale tehnicii, |
|
| 110 | I s-au impus atâtea cătușe Liberului impuls spiritual al sufletului uman. Dar iată că se-ntrezărește o speranță, La care până de curând nimeni nu putea visa. 'N-atelierele lui Strader sunt deja active, În mic, lucrări minunate ce vor schimba În mare întreaga tehnică Și-o vor elibera de-acea povară Ce-apasă astăzi încă multe suflete. |
|
| STRADER: | 120 | Tocmai s-a vorbit plin de speranță Despre-acea lucrare ce-mi pare reușită. E-adevărat, ea trebuie încă să treacă puntea Ce duce de la experiment la viața concretă. Dar până-acum expertul a găsit Că, tehnic, totul este posibil. Să-i fie deci permis inventatorului acestei opere Să își exprime-aici liber părerea Asupra propriei sale realizări. Ar vrea să i se ierte cuvinte ce unora Li s-ar părea lipsite de modestie, |
| 130 | Dar care vor doar să descrie sentimentele Din care au izvorât forțele pentru opera sa. Se vede că în cursul vieții pământești a omului Orice-acțiune se desprinde de sentiment și suflet Și cade într-o existență fără suflet Cu cât spiritul învață să stăpânească mai mult Forțele pe care le poate-ntâlni în viața concretă. Din zi în zi tot mai mecanic Decurge munca ce creează valorile vieții, Și-odată cu munca, viața însăși. |
|
| 140 | S-au inventat minuțios, desigur, multe Ce s-ar putea dovedi-n adevăr eficiente, Încât tehnica rece și modul de lucru Să nu paralizeze viața sufletului Și țelurile cu adevărat spirituale ale omului. Puțin s-a obținut însă prin această strădanie, Căreia importantă i se părea doar întrebarea Privind raporturile oamenilor între ei. Și multe ceasuri grele-am meditat Asupra acestei enigme existențiale. |
|
| 150 | Mereu a trebuit să-nțeleg că rodul cugetărilor mele Nu conținea nimic din adevăratele valori ale vieții. Chiar mă simțeam aproape de părerea amară Cum că-n destinul cosmic e prestabilit Că marșul triumfal în planul material Ar trebui să se arate ostil dezvoltării spirituale. Dar ceea ce putea să pară o-ntâmplare Mi-a adus izbăvire din hățișul gândurilor. Făcând experimente ce erau Cu totul străine de-această cercetare, |
|
| l60 | În sufletul meu au izbucnit brusc Idei care mi-au indicat calea cea bună. Urmă un experiment după altul, Și-apoi pe masa de lucru apăru în fine Acordu-armonios de forțe care, În dezvoltarea lor deplină, cândva, Vor oferi, prin mijloace pur tehnice, Acea libertate-n care sufletele se pot dezvolta. Nimic nu-i va mai sili de-acum pe oameni Să-și ducă existența visând, ca plantele, |
|
| 170 | În locuri de muncă strâmte și fără demnitate. Forțele tehnicii vor fi astfel repartizate Încât fiece om, în propriul lui cămin, Construit după gustul său, Să se poată sluji de ele comod. A trebuit să vorbesc întâi de-această experientă, Spre-a nu lăsa nefundamentat Ce-am vrut să spun privitor la acel apel Pe care Confreria rosicruciană, acum, Îl adresează oamenilor din afara cercului lor. |
|
| 180 | Când sufletele oamenilor se vor fi dezvoltat deplin Și se vor putea găsi în propria lor ființă, Atunci vor acționa minunat acele impulsuri Ce fac ca spiritul să tindă veșnic spre spirit. De-aceea, o gândire sănătoasă are-acum Doar cel ce vrea s-admită că acea chemare Corespunde-n totul semnelor pe care le percepem. Iar frații întru spirit vor ca în viitor Să lase liber accesul la 'naltele comori Tuturor oamenilor, fiindcă toți trebuie să le pretindă. |
|
| FELIX BALDE: | 190 | Cuvintele ce tocmai au fost rostite-aici Vin dintr-un suflet care a putut Să dăruie timpului nostru valori adevărate De viață, în sfera existenței senzoriale. Pe-acest teren, azi, nimeni nu va vrea Să se măsoare cu doctorul Strader. Eu însumi pe cu totul alte căi Am găsit ceea ce sufletul are nevoie. De-aceea-ngăduiți-mi și mie un cuvânt. Destinul mi-a indicat foarte clar |
| 200 | Să caut comorile ce se deschid omului Înlăuntrul sufletului său. Mi s-a părut că aflu-acolo lumina-nțelepciunii Ce poate desluși corect valorile vieții. Discipolatul mistic mi-a fost dăruit În singurătate și prin contemplare. Și am putut să-nvăț pe-această cale Că tot ce-acum voiește să facă din om Stăpânul împărăției de forțe a simțurilor Îl face numai o ființă oarbă |
|
| 210 | Ce-și duce drumul prin întunecimi. Chiar și comorile științei, smulse materiei Prin folosirea simțurilor și a rațiunii, Sunt doar o tatonare-n sfere-ntunecate. Eu știu că numai căile miștilor Pot duce la adevărata lumină a vieții. Am mers eu însumi pe-aceste căi de adevăr, Ca om care se străduia făr' ajutor străin. Dar asta nu e cu putință întregii omeniri. Știința prin simțuri și gândirea prin intelect, |
|
| 220 | Când vor să se opună, sfidând, luminii Ce strălucește de la obârșiile Pământului În locurile sacre ale adevăratei mistici, Se-aseamănă doar cu un trup Ce trebuie să rămână fără conținut sufletesc. De-aceea plini de iubire ar trebui să apucăm Mâna care se-ntinde-acum din Templul La pragul căruia strălucesc trandafiri de lumină, Împodobind, plin de-nțeles, simbolul morții. |
|
| LUISE FÜRCHTEGOTT: | Un om ce-și simte demnitatea sufletului | |
| 230 | Se poate referi doar la propria-i judecată Când vrea să știe despre spirit și despre lumi spirituale Și vrea să se găsescă-n ele cu adevărat. Cel care se supune cu-ncredere oarbă Unei călăuziri exterioare, se pierde pe sine. Lumina însăși ce-am vrea s-o simțim în propriul lăuntru Ca forță-a celei mai 'nalte-nțelepciuni, Ea e menită să fie recunoscută de spirit Doar dacă adevărul ei poate fi dovedit. Lumina poate deveni periculoasă pentru cel |
|
| 240 | Ce fără argumente-ar vrea să se-ncline ei. Căci prea adesea sufletului, pe această cale, 'I-apare ca imagine a temeliei lumilor Doar ceea ce țâșnește din dorinta lui inconștientă. |
|
| FRIEDRICH GEIST: | Ar trebui ca fiecare om să simtă pornirea De-a înțelege-n mod real căile miștilor. Îmi pare că iluzie și nu adevăr trebuie Să afle cel care, încă 'nainte de-a se strădui, Și-a prefigurat deja-n suflet țelul strădaniei. Se spune însă despre mist că el se comportă |
|
| 250 | Față de țelul lui de adevăr Ca oamenii care vor să contemple Din vârf de munte frumusețea unui peisaj. Ei așteaptă să ajungă mai întâi sus Și nu-și descriu dinainte priveliștea La care drumeția lor trebuie să îi conducă. |
|
| FERDINAND REINECKE: | În ceasul ăsta să nu ne întrebăm Cum trebuie să se situeze omul fată de-adevăr. Desigur, frații Alianței nu vor vrea S-audă de la noi astfel de lucruri. |
|
| 260 | Deja mi-a ajuns la ureche Că un eveniment cu totul deosebit A constrâns Alianța să se gândească la noi. Thomasius, care de mulți ani deja Aparținea unui curent spiritual Ce se consacrase țelurilor miștilor, A-nțeles să folosească-acele forme-ale științei În care timpul nostru are-ncredere Drept înveliș pentru acea înțelepciune Care să ne deschidă drumul spre inițiați. |
|
| 270 | Prin procedeul ăsta, el a reușit Să smulgă-aplauzele unor cercuri largi Pentru scrieri care-mprumută aprență logică, Și care totuși contin doar exaltare mistică. Chiar cercetători pe care trebuie să-i socotim serioși Se-aprind pentru mesaju-acestui bărbat, Contribuind astfel la faima sa Pe care o vedem crescând periculos. De-această consecință se tem inițiații, Fiindcă asta ar distruge-atunci părerea |
|
| 280 | Că-nțelepciunea le-ar fi transmisă numai lor. De-aceea se străduie să ia sub oblăduirea lor Ceea ce se răspândește prin Thomasius. Ei vor să dea impresia că de mult timp Ar fi știut că-acest mesaj Urma s-apară acum în lume Și să slujească operei lor după un plan anume. Iar dacă-acum ei izbutesc, prin viclenie, Să ne atragă-n cercul lor, Vor arăta apoi întregii lumi că |
|
| 290 | Thomasius și mesajul lui au fost În mod înțelept trimiși de puterile destinului, Și astfel, încrederea-n importanța lor mondială Ar trebui s-ajungă și la oamenii mai simpli. |
|
| CASPAR STÜRMER: | Că școala asta a miștilor vrea mereu Să își asume cu-ndrăzneală conducera umanității, Ne-arată mai întâi cât de puțin respect Resimte ea față de ceea ce bunul simț omenesc A putut cuceri pentru-adevărata salvare-a oamenilor, De când s-a putut demonstra că natura și sufletul |
|
| 300 | Pot fi explicate în mod pur mecanic. E chiar penibil, pentru o gândire liberă, cum Un cap atât de luminat ca doctorul Strader Se poate-arăta înclinat spre iluzia miștilor. Cel care stăpânește astfel mecanismul forțelor, Ar trebui s-ajungă-a recunoaște și cât de necesară Se dovedește pentru știința sufletului Zdrobirea oricărei mistici. El ar trebui să vadă cum în falsa știință Pe care-acum Thomasius o anunță lumii, |
|
| 310 | Chiar cea mai mare agerime-a minții Se poate uni cu fantezia sălbatică De-ndată ce ea cade pradă acestei iluzii. Și dacă-n locul artei miștilor, Thomasius S-ar fi pregătit pentru opera sa Prin riguroasă disciplină a gândirii conform cu natura, Desigur că prin aptitudinile sale S-ar fi copt unele fructe-ale științei nobile. Pe calea însă pe care-a apucat-o Se poate dezvolta doar o eroare funestă. |
|
| 320 | O astfel de eroare, Alianței îi poate apărea Ca foarte utilă pentru scopurile ei. Ea capătă astfel recunoașterea prin iluzia Că știința a demonstrat acum riguros Ceea ce sufletele oamenilor visează drept cunoaștere. |
|
| GEORG WAHRMUND: | De poate rosti cineva cuvinte ca cele pe care A trebuit să le-asculăm, cu durere, acum, Asta ne-arată clar cum în timpul nostru E încă foarte slab dezvoltată acea-nțelegere Ce se revarsă din mersul vieții spirituale. |
|
| 330 | Dar să privim spre timpurile vechi Și să scrutăm ce trăia-n sufletele oamenilor 'Nainte ca știința care înflorește-acum Să fi putut să se revele chiar numai ca germene. Atunci vom găsi că Alianța miștilor, În ceasul ăsta, împlinește-un act Înscris în planul Universului. Trebuia așteptată marea operă care I-a reușit lui Thomasius. Nou este-n ea drumul pe care lumina spiritului |
|
| 340 | Trebuie să lumineze-n el sufletul uman. Și totuși acestă lumină-acționează În tot ce oamenii au putut crea pe Pământ. Dar unde era izvorul acestei lumini care Putea să strălucescă sufletelor inconștient? Semnele toate indică Mistica, ce își avea Sălașul tainic în locurile de inițiere 'Nainte ca rațiunea să-i poată conduce pe oameni. Alianța spirituală ce ne-a chemat aici, Ea vrea să răspândească lumina Misticii |
|
| 350 | Asupra acelei opere care, din gândirea umană, Aspiră curajos la cunoașterea spiritului. Iar noi, cărora ne e dat să zăbovim În locul ăsta sacru, în ceasul grav al destinului, Noi trebuie să fim cei dintâi neinițiaii Ce vor vedea țâșnind scânteia divină Din înălțimile spiritului spre-adâncurile sufletului. |
|
| MARIE KÜHNE: | Thomasius nu are nevoie de protecția oferită De rosicrucieni, pentru-a putea descrie În modul cel mai științific |
|
| 360 | Drumul sufletului prin multe vieți pe Pământ, Și prin tărâmurile spirituale. Prin fapta asta, acea lumină a înalturilor, Spre care templele miștilor îi conduc pe oameni, E revelată chiar și-acelor oameni care Trebuie să evite pragul unor astfel de locuri. Thomasius merită toată stima, Pe care-a și primit-o din belșug, Fiindcă el a dat gândirii acea libertate Pe care școlile miștilor voiau să i-o refuze. |
|
| HERMINE HAUSER: | 370 | În viitor, rosicrucienii vor putea trăi Doar în amintirea oamenilor. Ceea ce cheamă ei în ajutor în clipa asta, Când își va conștientiza propria forță Va submina temeliile Templului. Cutezători, ei vor să unească-n viitor Lăcașurile de inițiere cu rațiunea și știința. De-aceea Thomasius, căruia atât de binevoitori Îi deschid în ceasul ăsta poarta Templului, Va trece, pentru posteritate, drept învingătorul lor. |
| STRADER: | 380 | Am fost mustrat fiindcă, după mine, Face bine cel ce se declară dispus Ca împreună cu-Alianța miștilor Să sprijine opera concepută de Thomasius. Un vorbitor a găsit apăsătoare părerea mea Fiindcă-ar fi trebuit să știu ce periculoasă-i Mistica Pentru adevărata cercetare-a sufletului. Dar genul ăsta de spiritualitate Eu l-am simțit ades ca cel mai de-nțeles Când m-am dăruit deplin ființei ce m-a legat |
| 390 | De mecanismele pe care eu însumi le-am creat. Modul cum stăteam în fața operei mele Îmi arăta esența locurilor de inițiere Și-adesea-n timpul muncii am gândit: Ce pot fi eu pentru un om care încearcă numai Să știe cum actionează forțele Pe care eu le-am implantat mecanismului; Și ce sunt însă pentru un suflet Căruia iubitor vrau să-i deschid lăuntrul meu? Eu datorez acestui mod de a gândi faptul |
|
| 400 | Că-nvățăturile ce provin de la miști Mi-au putut revela adevărata lor esentă; Așa încât, fără să fiu inițiat, eu știu Că, în lăcașurile de inițiere, sufletele zeilor Se deschid, iubind, sufletelor oamenilor. |
|
| KATHARINA RATSAM: | Cuvintele nobile privitoare la locurile de inițiere, Pe care doctoruI Strader tocmai le-a rostit, Desigur vor găsi aprobare chiar și la acele suflete Ce au trebuit să rămână, ce-i drept, departe De poarta prin care-au putut trece inițiații, |
|
| 410 | Dar cărora le-a devenit familiar Tot ce învată-acești inițiați. Că înclinau părinții noștri să creadă Că miștii ar fi dușmanii adevăratei lumini, E de-nțeles. Oprit le era sufletelor lor Chiar și presimțirea a ceea ce templele Ascundeau tainic înlăuntrul lor. Azi nu mai este-așa. Mistii nu mai țin Închisă cu totul lumina lor: ei vestesc lumii Ceea ce neinițiații au voie să știe. |
|
| 420 | Și multe suflete care-au primit această lumină Și i-au dat viață înlăuntrul lor, Au simtit această viețuire ca trezire A forțelor sufletești care, 'nainte, cuprinse de somn, Lucrau inconștient înlăuntru. (Se aude ciocănind de trei ori.) |
|
| FELIX BALDE: | Se-apropie, iată, stăpânii acestui loc. O să puteți auzi cuvintele lor. Le vor înțelege și le vor presimți ca lumină Doar sufletele care nu se lasă Orbite de prejudecată. |
|
| 430 | Puternică se va arăta forța inițiaților Acolo unde va găsi voință bună-n inimi, În stare să sacrifice iluzia Atunci când adevărul strălucește. Zadarnică se va dovedi însă acolo unde Voința e-nțepenită în iluzie Și a ucis simțul adevărului. |
|
| FERDINAND REINECKE: | Când omul vrea, prin meditare-asupra sa, Să se cunoască înlăuntrul său, se poate Să-și pună-n fața sufletului un astfel de cuvânt. |
|
| 440 | În ce privește însă apariția acestei Alianțe a miștilor, E mult mai bine să rămâi la relatările Credibile ale istoriei Referitoare la aceste Confrerii spirituale. Iar ele-arată că mulți oameni s-au lăsat Ademeniți 'n-aceste temple de inițiere când, În cuvinte misterioase, li se vestea Că în aceste temple sufletul, treptat, s-ar înălța De la trepte inferioare de înțelepciune La trepte 'nalte, și-n cele din urmă |
|
| 450 | Ar dobândi vederea spirituală. Cel ce urma ademenirea afla că-n gradele inferioare I se îngăduia să vadă semne Și să gândească asupra conținutului lor. Putea spera că pe trepte superioare i se va dezvălui Semnificația semnelor și, astfel, Înțelepciunea. Ajuns aici, descoperea Cum că maeștrii știau puțin Despre sensul acestor semne Și că despre lume și viață |
|
| 460 | Revelau doar cuvinte fără importanță. Și dacă nu era amețit de aceste cuvinte Și nu cădea în vanitate, El se-ntorcea de la o astfel de-aiureală. În ceasul ăsta poate că-i mai bine Nu doar s-asculți atent cuvinte ce zidesc Ci să fii gata să asculți și relatările istoriei. (Se aud iar trei ciocănituri.) (Intră Marele Maestru al Alianiei miștilor, Hilarius Gottgetreu. Este urmat de Magnus Bellicosus, al doilea preceptor, de Albert Torquatus, primul maestru de ceremonii și de Friedrich Trautmann, al doilea maestru de ceremonii. Cei adunați mai înainte aici se despart și se regrupează iar în cele două părti ale sălii.) |
|
| FRIEDIRCH TRAUTMANN, al doilea maestru de ceremonii: | ||
| Iubiți prieteni, momentul ăsta care Pentru prima dată vă unește cu noi La poarta sacră, străveche, a Templului nostru, |
||
| 470 | E plin de importanță și pentru voi și pentru noi. Chemarea pe care v-am adresat-o Ne-a fost impusă de semnele pe care Marele Maestru le-a putut citi în planul Plin de-nțelepciune al evenimentelor pământești. Acolo se arată clar că-n epoca noastră Serviciul sacru-al templelor de inițiere Trebuie să se unească cu simțul comun omenesc, Care, departe de drumul miștilor, Caută adevărul. |
|
| 480 | Dar și semnele planului cosmic spuneau că 'Nainte de-a se împlini aceasta, Trebuie să vină un om care să toarne știința, Întemeiată numai pe rațiune și simțuri, În astfel de forme ce pot permite Înțelegerea reală a lumilor spirituale. Și asta s-a-ntâmplat. Thomasius a izbutit Să dea științei cerută de epoca noastră O operă care, în limbajul ei, Aduce dovada valorilor spirituale care |
|
| 490 | Puteau fi găsite până acum numai Pe căile miștilor, în templele de inițiere. Opera asta trebuie să devină acum legătura solidă Ce vă va uni cu noi în viața spirituală. Prin opera asta veți putea afla Ce bine-ntemeiate-s învătăturile noastre Și asta vă va conferi forța de a primi încrezători De la noi și acea știință care se deschide Doar pe căile miștilor. Se va putea dezvolta astfel vie și roditoare |
|
| 500 | Viața care unește-armonios simțul comun Cu disciplinele de inițiere. |
|
| MAGNUS BELLICOSUS, al doilea preceptor: | ||
| Cuvintele fratelui nostru au vrut să v-anunțe Că semne grave cosmice ne-au împins Să vă chemăm la pragul Templului nostru. Îndată, Marele Maestru, prin cuvintele sale, Vă va motiva temeinic sensul acestei chemări. Eu sunt obligat, în măsura-n care e necesar, Să vă vorbesc și despre acel mare om A cărui operă ne-a reunit astăzi. |
||
| 510 | 'Nainte de-a se simți atras către știință Printr-o chemare lăuntrică a spiritului, Thomasius s-a consacrat picturii. În câmpul artei sale, el a putut dezvolta Bogatele lui daruri abia când a intrat În cercul celor consacrați adevăratei Mistici Și care l-au condus la Marele Maestru, Care-a putut să îi arate primii pași Ai contemplării spirituale, În sensul adevăratei înțelepciuni. |
|
| 520 | Purtat în înălțimi spirituale Și viețuindu-se-n puterile creatoare, El a pictat tablourile ce puteau acționa ca ființe. Ceea ce pe alt artist l-ar fi împins Să tindă cu forță spre cele mai înalte țeluri, Punându-se cu iscusință-n evidență, Pe el l-a făcut să folosească Aptitudinile dobândite doar în modul care S-ar dovedi cel mai tămăduitor pentru oameni. Lui i-a fost clar că știința spiritului |
|
| 530 | Ar fi realmente bine-ntemeiată numai dacă Simțul pentru știință și gândirea riguroasă Ar fi eliberate prin spiritul artistic De patima rigidă-a formelor și întărit lăuntric Pentru o viețuire reală a existenței ce ține de Cosmos. Creația artistică ce i-ar fi putut sluji Ființei sale, Thomasius a jertfit-o astfel, Deliberat, spiritului omenirii. O, prieteni, recunoașteți ființa-acestui om, Veți înțelege astfel chemarea Alianței noastre |
|
| 540 | Și nu veți mai pregeta să o urmați. |
|
| HILARIUS GOTTGETREU, Marele Maestru: | ||
| În numele acelui spirit ce se vestește sufletelor În locurile noastre de inițiere Ne-nfățișăm în clipa asta-n fața oamenilor Ce pân-acum n-au avut voie S-audă cuvântul ce răsună tainic aici. Puterile ce-ndrumă țelurile evoluției noastre pământești Nu s-au putut revela la-nceputuri În plină lumină tuturor oamenilor. Așa cum în trupul copilului abia treptat |
||
| 550 | Se maturizează și se-ntăresc forțe Menite a fi mai târziu purtători ai cunoașterii, Așa a trebuit să se dezvolte ca un tot Și ceea ce este omenirea în mersu-i pe Pământ. La început trăiau confuz impulsurile sufletelor Ce mai târziu urmau să se arate demne A contempla lumina spiritului din lumile înalte. Dar la-nceputul Pământului, sublime ființe spirituale Au fost trimise din sfere superioare de existență Ca-ndrumători întelepți ai oamenilor. |
|
| 560 | Ei cultivau în sanctuarele Misticii Forțele spirituale care s-au revărsat tainic În sufletele celor ce nu puteau să știe nimic Despre înalții lor îndrumători. Iar mai târziu, întelepții maeștri au putut Să-și ia discipoli dintre oamenii care, Printr-o viață de-ncercări plină de renunțări, S-au dovedit maturi pentru a fi inițiați În țelurile miștilor și-n învățăturile înțelepciunii. Târziu, când acești discipoli ai primilor maeștri |
|
| 570 | Au putut cultiva demn nobila comoară, Sublimii învățători s-au întors În sfera lor proprie de viață. Discipolii zeilor și-au ales atunci Oameni care să le urmeze La vegherea comorii spiritului; Așa s-a mers de la o epocă la alta. Până acum, adevăratele școli ale miștilor Au provenit din primele, care, Și ele, provin de la spirite și mai înalte. |
|
| 580 | Noi cu evlavie cultivăm în acest loc Ceea ce ni s-a transmis de la părinții noștri. Și niciodată nu vă vom vorbi de meritele Câștigate în slujbele noastre, Ci doar de harul înaltelor Puteri spirituale Ce își aleg ca mijlocitori oameni slabi Și le-ncredintează acele comori Ce zămislesc în suflet lumina spiritului. În ceasul ăsta ne revine nouă, Prea scumpi prieteni, să vă dăm accesul |
|
| 590 | Spre-aceste comori; cu-adevărat, semnele Ce se revelă-n planul cosmic ochiului spiritual Sunt pline de promisiuni. |
|
| FERDINAND REINECKE: | Voi vă luați din lumi îndepărtate motivele Ce vor să ne demonstreze că trebuie Să ne unim cu voi și, astfel, operei Pe care Thomasius a dăurit-o lumii Să-i fie conferită valoarea ei adevărată. Dar oricât de frumos sună ce ne-ați spus, Nu poate sufoca în inimile noastre simple |
|
| 600 | Părerea că această operă se va dovedi Prin forța proprie eficientă, De poartă-n ea ceea ce sufletele au nevoie. Ea trebuie să fie importantă pentru că știința, Și nu ceea ce Mistica ne oferă, Susține-n opera asta cunoașterea spiritului. Și dacă e așa, cum ar putea fi operei util Ca drumul să-i fie deschis de-aplauzele miștilor Și nu de propria-i valoare? |
|
| ALBERT TORQUATUS, primul maestru de ceremonii: | ||
| Știința care, prin Thomasius, | ||
| 610 | Atât de bine fondată, se deschide lumii, Nu are nimic de câștigat sau de pierdut Prin recunoașterea noastră sau a voastră. Prin ea se poate însă găsi drumul Pe care oamenii se-ndreaptă spre Mistică. Iar opera lui se va fi împlinit doar pe jumătate De va voi să fie un țel și nu o cale. Vă revine vouă să-nțelegeți că acum A sosit momentul să uniți rațiunea Cu drumurile miștilor și, astfel, |
|
| 620 | Să dați vieții spirituale-a lumii noastre Forța ce poate acționa Doar dacă se revelă la timpul potrivit. (Cortina cade.)
|
|
