|
O sală în tonalitate albastru-indigo, antecameră a
încăperilor consacrate de către o Alianţă a miştilor lucrărilor
sale. Se află aici, într-o discuţie liberă, douăsprezece persoane
care sunt interesate – într-un fel sau altul – de strădaniile
Alianţei miştilor. În afară de acestea, mai sunt Felix Balde şi
dr. Strader. Tablourile înfăţişează evenimente detăşurate la vreo
treisprezece ani după cele petrecute în Poarta iniţierii.
| FERDINAND
REINECKE: |
În adevăr, chemare stranie
Ne-adună-aici în ceasul ăsta. Ea vine de la oameni care, mereu la o parte De ceilalţi copii ai Pământului, Socot că-s demni de ţeluri spirituale-aparte. Acum însă ochiul lor spiritual A perceput în planul cosmic desluşit Că trebuie să se unească cu oamenii care, Făr'a avea iniţierea-n Templul lor spiritual, |
|
| 10 | Duc lupta vieţii prin forţele
proprii. Nu m-a atras acest gen de spiritualitate Ce se refugiază în mister. Prefer să mă ţin doar de gândirea sănătoasă Şi de simţul comun omenesc. Iar Alianţa spirituală care-acum ne cheamă Nu vrea prin asta să ne 'nalţe La ţelurile cele mai de sus ale iniţiatilor. Prin întorsături confuze de cuvinte mistice O să ne ţină în afara Templului ei |
|
| 20 |
Şi se va folosi dibaci de
forţele noastre Doar ca de vocea poporului, să-şi întărească vrerile ei. Va trebui astfel s-ajungem doar ajutoare oarbe Pentru oamenii care, din înălţimea spiritului lor, Vor să privească înspre noi cu un aer de conducător. Ei niciodată nu ne vor găsi maturi Să facem fie şi numai un pas Spre-adevăratele comori ale Templului Şi spre lumina lor spirituală. De caut adevărata esenţă-a Alianţei, atunci Îmi pare-a fi numai orgoliu şi amăgire spirituală |
|
| 30 |
Sub haina umilinţei şi straiele
profetului. Cel mai bine-ar fi să n-ai nimic de-a face Cu ce vor ei să ne ofere-aici ca-nţelepciune. Şi totuşi, pentru-a nu lăsa impresia Că ne împotrivim făr'să examinăm Această operă atât de tare lăudată, V-aş sfătui să ascultaţi întâi care-I Intenţia acestor purtători de-nţelepciune Şi să urmaţi apoi bunul simţ omenesc. |
|
| 40 |
De-ţi faci dintr-un astfel de
simţ călăuză, Nu vei putea să cazi în ispita Ce vine din Templul mistagogilor. |
|
| MICHAEL
EDELMANN: |
Nu ştiu şi nu am presimţit
niciodată Comoara spirituală ce-a fost încredinţată Acestor oameni ce caută acum puntea către noi. Cunosc totuşi mulţi de o natură aleasă Ce aparţin acestei Alianţe spirituale. Ei ţin cu totul secret izvorul ştiinţei Care-n mod cert li se revelă sufletului lor; |
|
| 50 |
Dar faptele şi viaţa lor arată
cum că Izvorul din care ei creează trebuie să fie bun. Şi tot ce provine din cercul lor poartă Trăsăturile esenţiale ale adevăratei iubiri. Tot bună va fi deci şi intenţia de-a se uni, În scopul unei lucrări deosebite, cu oameni care, Deşi străini de calea miştilor, 'Şi-ncredinţează sufletul pornirii spre-adevăr Şi ţelurilor unei vieţi spirituale-adevărate. |
|
| BERNHARD
REDLICH: |
Îmi pare că aici
prudenţa-i prima datorie. |
|
| 60 |
Ei, miştii, văd că se-apropie
acele timpuri Ce trebuie să pună capăt stăpânirii lor. În viitor, raţiunea se va interesa prea puţin despre Ce au visat templele de iniţiere privitor la adevăr. Şi dacă Alianţa ne propune astfel de ţeluri Ce par înţelepte pentru gândirea comună, Va fi îndreptăţit să ne unim cu ea. Ar face însă bine să se ferească de haina mistică, De vrea să treacă dincolo de poarta ce separă De lăcaşul ei cealaltă lume, |
|
| 70 |
Ca un domeniu al luminii sublime. Căci pentru-această lume contează prea puţin Cum se apreciază pre sine slujitorii ei. Ea nu-i va preţui mai mult Decât apar ei opiniei generale. |
|
| FRANZISKA
DEMUT: |
Chiar multe din ce trebuie s-aud
aici Îmi sună precum cuvintele acelor oameni care Sunt orbi faţă de-adevărata lumină a spiritului, Ce îşi revarsă razele nobile ale înţelepciunii Din lăcaşurile de iniţiere spre lumea din afară |
|
| 80 |
Spre mângâierea şi
vindecarea sufletelor. Doar cel ce-şi luminează inima cu-această lumină Şi-şi încălzeste sufletul cu ea E-n stare-a recunoaste-nsemnătatea ăstui ceas. Imperiul misticii profunde trebuie să se deschidă Şi pentru oameni care se simt prea slabi Ca să primescă, după-ncercări mai grele sufleteşti, Lumina spirituală în lăcaşurile de iniţiere. |
|
| MARIA
TREUFELS: |
Mulţime de semne sigure
arată-acum Că trebuie să survină mari schimbări |
|
| 90 |
În sufletele ce se
străduie a urma Călăuzirea pe drumul pământesc al omului. Dar asta nu înseamnă că drumurile miştilor Pot duce la acele ţeluri care Aduc puternice forţe sufletelor. Îmi pare că epoca noastră pretinde-ndrumători Care prin folosirea forţelor naturale Să ştie să unească geniul cu îndemânarea, Şi care, lucrând la opere pământeşti, Să se simtă utili în mersul lumilor. |
|
| 100 |
Că ei, chiar pentru operele
spirituale, Caută rădăcinile în solul matern al adevăratei realităţi. Asta-i va face să străbată calea Salvării oamenilor departe de visătorie. Pătrunsă de-această părere, Eu recunosc îu fiinţa doctorului Strader Acele forţe care sigur sunt mai potrivite În îndrumarea sufletelor decât cele ale miştilor. Mult timp a trebuit să fie resimţit dureros Faptul că, prin minunatele creaţii ale tehnicii, |
|
| 110 |
I s-au impus atâtea cătuşe Liberului impuls spiritual al sufletului uman. Dar iată că se-ntrezăreşte o speranţă, La care până de curând nimeni nu putea visa. 'N-atelierele lui Strader sunt deja active, În mic, lucrări minunate ce vor schimba În mare întreaga tehnică Şi-o vor elibera de-acea povară Ce-apasă astăzi încă multe suflete. |
|
| STRADER: |
120 |
Tocmai s-a vorbit plin de
speranţă Despre-acea lucrare ce-mi pare reuşită. E-adevărat, ea trebuie încă să treacă puntea Ce duce de la experiment la viaţa concretă. Dar până-acum expertul a găsit Că, tehnic, totul este posibil. Să-i fie deci permis inventatorului acestei opere Să îşi exprime-aici liber părerea Asupra propriei sale realizări. Ar vrea să i se ierte cuvinte ce unora Li s-ar părea lipsite de modestie, |
| 130 |
Dar care vor doar să descrie
sentimentele Din care au izvorât forţele pentru opera sa. Se vede că în cursul vieţii pământeşti a omului Orice-acţiune se desprinde de sentiment şi suflet Şi cade într-o existenţă fără suflet Cu cât spiritul învaţă să stăpânească mai mult Forţele pe care le poate-ntâlni în viaţa concretă. Din zi în zi tot mai mecanic Decurge munca ce creează valorile vieţii, Şi-odată cu munca, viaţa însăşi. |
|
| 140 |
S-au inventat minuţios, desigur,
multe Ce s-ar putea dovedi-n adevăr eficiente, Încât tehnica rece şi modul de lucru Să nu paralizeze viaţa sufletului Şi ţelurile cu adevărat spirituale ale omului. Puţin s-a obţinut însă prin această strădanie, Căreia importantă i se părea doar întrebarea Privind raporturile oamenilor între ei. Şi multe ceasuri grele-am meditat Asupra acestei enigme existenţiale. |
|
| 150 |
Mereu a trebuit să-nţeleg că
rodul cugetărilor mele Nu conţinea nimic din adevăratele valori ale vieţii. Chiar mă simţeam aproape de părerea amară Cum că-n destinul cosmic e prestabilit Că marşul triumfal în planul material Ar trebui să se arate ostil dezvoltării spirituale. Dar ceea ce putea să pară o-ntâmplare Mi-a adus izbăvire din hăţişul gândurilor. Făcând experimente ce erau Cu totul străine de-această cercetare, |
|
| l60 |
În sufletul meu au
izbucnit brusc Idei care mi-au indicat calea cea bună. Urmă un experiment după altul, Şi-apoi pe masa de lucru apăru în fine Acordu-armonios de forţe care, În dezvoltarea lor deplină, cândva, Vor oferi, prin mijloace pur tehnice, Acea libertate-n care sufletele se pot dezvolta. Nimic nu-i va mai sili de-acum pe oameni Să-şi ducă existenţa visând, ca plantele, |
|
| 170 |
În locuri de muncă
strâmte şi fără demnitate. Forţele tehnicii vor fi astfel repartizate Încât fiece om, în propriul lui cămin, Construit după gustul său, Să se poată sluji de ele comod. A trebuit să vorbesc întâi de-această experientă, Spre-a nu lăsa nefundamentat Ce-am vrut să spun privitor la acel apel Pe care Confreria rosicruciană, acum, Îl adresează oamenilor din afara cercului lor. |
|
| 180 |
Când sufletele oamenilor
se vor fi dezvoltat deplin Şi se vor putea găsi în propria lor fiinţă, Atunci vor acţiona minunat acele impulsuri Ce fac ca spiritul să tindă veşnic spre spirit. De-aceea, o gândire sănătoasă are-acum Doar cel ce vrea s-admită că acea chemare Corespunde-n totul semnelor pe care le percepem. Iar fraţii întru spirit vor ca în viitor Să lase liber accesul la 'naltele comori Tuturor oamenilor, fiindcă toţi trebuie să le pretindă. |
|
| FELIX BALDE: |
190 |
Cuvintele ce tocmai au fost
rostite-aici Vin dintr-un suflet care a putut Să dăruie timpului nostru valori adevărate De viaţă, în sfera existenţei senzoriale. Pe-acest teren, azi, nimeni nu va vrea Să se măsoare cu doctorul Strader. Eu însumi pe cu totul alte căi Am găsit ceea ce sufletul are nevoie. De-aceea-ngăduiţi-mi şi mie un cuvânt. Destinul mi-a indicat foarte clar |
| 200 |
Să caut comorile ce se deschid
omului Înlăuntrul sufletului său. Mi s-a părut că aflu-acolo lumina-nţelepciunii Ce poate desluşi corect valorile vieţii. Discipolatul mistic mi-a fost dăruit În singurătate şi prin contemplare. Şi am putut să-nvăţ pe-această cale Că tot ce-acum voieşte să facă din om Stăpânul împărăţiei de forţe a simţurilor Îl face numai o fiinţă oarbă |
|
| 210 |
Ce-şi duce drumul prin
întunecimi. Chiar şi comorile ştiinţei, smulse materiei Prin folosirea simţurilor şi a raţiunii, Sunt doar o tatonare-n sfere-ntunecate. Eu ştiu că numai căile miştilor Pot duce la adevărata lumină a vieţii. Am mers eu însumi pe-aceste căi de adevăr, Ca om care se străduia făr' ajutor străin. Dar asta nu e cu putinţă întregii omeniri. Ştiinţa prin simţuri şi gândirea prin intelect, |
|
| 220 |
Când vor să se opună,
sfidând, luminii Ce străluceşte de la obârşiile Pământului În locurile sacre ale adevăratei mistici, Se-aseamănă doar cu un trup Ce trebuie să rămână fără conţinut sufletesc. De-aceea plini de iubire ar trebui să apucăm Mâna care se-ntinde-acum din Templul La pragul căruia strălucesc trandafiri de lumină, Împodobind, plin de-nţeles, simbolul morţii. |
|
| LUISE
FÜRCHTEGOTT: |
Un om ce-şi simte demnitatea
sufletului |
|
| 230 |
Se poate referi doar la
propria-i judecată Când vrea să ştie despre spirit şi despre lumi spirituale Şi vrea să se găsescă-n ele cu adevărat. Cel care se supune cu-ncredere oarbă Unei călăuziri exterioare, se pierde pe sine. Lumina însăşi ce-am vrea s-o simţim în propriul lăuntru Ca forţă-a celei mai 'nalte-nţelepciuni, Ea e menită să fie recunoscută de spirit Doar dacă adevărul ei poate fi dovedit. Lumina poate deveni periculoasă pentru cel |
|
| 240 |
Ce fără argumente-ar vrea să
se-ncline ei. Căci prea adesea sufletului, pe această cale, 'I-apare ca imagine a temeliei lumilor Doar ceea ce ţâşneşte din dorinta lui inconştientă. |
|
| FRIEDRICH
GEIST: |
Ar trebui ca fiecare om să simtă
pornirea De-a înţelege-n mod real căile miştilor. Îmi pare că iluzie şi nu adevăr trebuie Să afle cel care, încă 'nainte de-a se strădui, Şi-a prefigurat deja-n suflet ţelul strădaniei. Se spune însă despre mist că el se comportă |
|
| 250 |
Faţă de ţelul lui de adevăr Ca oamenii care vor să contemple Din vârf de munte frumuseţea unui peisaj. Ei aşteaptă să ajungă mai întâi sus Şi nu-şi descriu dinainte priveliştea La care drumeţia lor trebuie să îi conducă. |
|
| FERDINAND
REINECKE: |
În ceasul ăsta să nu ne
întrebăm Cum trebuie să se situeze omul fată de-adevăr. Desigur, fraţii Alianţei nu vor vrea S-audă de la noi astfel de lucruri. |
|
| 260 |
Deja mi-a ajuns la ureche Că un eveniment cu totul deosebit A constrâns Alianţa să se gândească la noi. Thomasius, care de mulţi ani deja Aparţinea unui curent spiritual Ce se consacrase ţelurilor miştilor, A-nţeles să folosească-acele forme-ale ştiinţei În care timpul nostru are-ncredere Drept înveliş pentru acea înţelepciune Care să ne deschidă drumul spre iniţiaţi. |
|
| 270 |
Prin procedeul ăsta, el a reuşit Să smulgă-aplauzele unor cercuri largi Pentru scrieri care-mprumută aprenţă logică, Şi care totuşi contin doar exaltare mistică. Chiar cercetători pe care trebuie să-i socotim serioşi Se-aprind pentru mesaju-acestui bărbat, Contribuind astfel la faima sa Pe care o vedem crescând periculos. De-această consecinţă se tem iniţiaţii, Fiindcă asta ar distruge-atunci părerea |
|
| 280 |
Că-nţelepciunea le-ar fi
transmisă numai lor. De-aceea se străduie să ia sub oblăduirea lor Ceea ce se răspândeşte prin Thomasius. Ei vor să dea impresia că de mult timp Ar fi ştiut că-acest mesaj Urma s-apară acum în lume Şi să slujească operei lor după un plan anume. Iar dacă-acum ei izbutesc, prin viclenie, Să ne atragă-n cercul lor, Vor arăta apoi întregii lumi că |
|
| 290 |
Thomasius şi mesajul lui au fost În mod înţelept trimişi de puterile destinului, Şi astfel, încrederea-n importanţa lor mondială Ar trebui s-ajungă şi la oamenii mai simpli. |
|
| CASPAR
STÜRMER: |
Că şcoala asta a miştilor vrea
mereu Să îşi asume cu-ndrăzneală conducera umanităţii, Ne-arată mai întâi cât de puţin respect Resimte ea faţă de ceea ce bunul simţ omenesc A putut cuceri pentru-adevărata salvare-a oamenilor, De când s-a putut demonstra că natura şi sufletul |
|
| 300 |
Pot fi explicate în mod
pur mecanic. E chiar penibil, pentru o gândire liberă, cum Un cap atât de luminat ca doctorul Strader Se poate-arăta înclinat spre iluzia miştilor. Cel care stăpâneşte astfel mecanismul forţelor, Ar trebui s-ajungă-a recunoaşte şi cât de necesară Se dovedeşte pentru ştiinţa sufletului Zdrobirea oricărei mistici. El ar trebui să vadă cum în falsa ştiinţă Pe care-acum Thomasius o anunţă lumii, |
|
| 310 |
Chiar cea mai mare agerime-a
minţii Se poate uni cu fantezia sălbatică De-ndată ce ea cade pradă acestei iluzii. Şi dacă-n locul artei miştilor, Thomasius S-ar fi pregătit pentru opera sa Prin riguroasă disciplină a gândirii conform cu natura, Desigur că prin aptitudinile sale S-ar fi copt unele fructe-ale ştiinţei nobile. Pe calea însă pe care-a apucat-o Se poate dezvolta doar o eroare funestă. |
|
| 320 |
O astfel de eroare, Alianţei
îi poate apărea Ca foarte utilă pentru scopurile ei. Ea capătă astfel recunoaşterea prin iluzia Că ştiinţa a demonstrat acum riguros Ceea ce sufletele oamenilor visează drept cunoaştere. |
|
| GEORG
WAHRMUND: |
De poate rosti cineva cuvinte ca
cele pe care A trebuit să le-asculăm, cu durere, acum, Asta ne-arată clar cum în timpul nostru E încă foarte slab dezvoltată acea-nţelegere Ce se revarsă din mersul vieţii spirituale. |
|
| 330 |
Dar să privim spre timpurile
vechi Şi să scrutăm ce trăia-n sufletele oamenilor 'Nainte ca ştiinţa care înfloreşte-acum Să fi putut să se revele chiar numai ca germene. Atunci vom găsi că Alianţa miştilor, În ceasul ăsta, împlineşte-un act Înscris în planul Universului. Trebuia aşteptată marea operă care I-a reuşit lui Thomasius. Nou este-n ea drumul pe care lumina spiritului |
|
| 340 |
Trebuie să lumineze-n el
sufletul uman. Şi totuşi acestă lumină-acţionează În tot ce oamenii au putut crea pe Pământ. Dar unde era izvorul acestei lumini care Putea să strălucescă sufletelor inconştient? Semnele toate indică Mistica, ce îşi avea Sălaşul tainic în locurile de iniţiere 'Nainte ca raţiunea să-i poată conduce pe oameni. Alianţa spirituală ce ne-a chemat aici, Ea vrea să răspândească lumina Misticii |
|
| 350 |
Asupra acelei opere care, din
gândirea umană, Aspiră curajos la cunoaşterea spiritului. Iar noi, cărora ne e dat să zăbovim În locul ăsta sacru, în ceasul grav al destinului, Noi trebuie să fim cei dintâi neiniţiaii Ce vor vedea ţâşnind scânteia divină Din înălţimile spiritului spre-adâncurile sufletului. |
|
| MARIE
KÜHNE: |
Thomasius nu are nevoie de
protecţia oferită De rosicrucieni, pentru-a putea descrie În modul cel mai ştiinţific |
|
| 360 |
Drumul sufletului prin multe
vieţi pe Pământ, Şi prin tărâmurile spirituale. Prin fapta asta, acea lumină a înalturilor, Spre care templele miştilor îi conduc pe oameni, E revelată chiar şi-acelor oameni care Trebuie să evite pragul unor astfel de locuri. Thomasius merită toată stima, Pe care-a şi primit-o din belşug, Fiindcă el a dat gândirii acea libertate Pe care şcolile miştilor voiau să i-o refuze. |
|
| HERMINE
HAUSER: |
370 |
În viitor, rosicrucienii
vor putea trăi Doar în amintirea oamenilor. Ceea ce cheamă ei în ajutor în clipa asta, Când îşi va conştientiza propria forţă Va submina temeliile Templului. Cutezători, ei vor să unească-n viitor Lăcaşurile de iniţiere cu raţiunea şi ştiinţa. De-aceea Thomasius, căruia atât de binevoitori Îi deschid în ceasul ăsta poarta Templului, Va trece, pentru posteritate, drept învingătorul lor. |
| STRADER: |
380 |
Am fost mustrat fiindcă, după
mine, Face bine cel ce se declară dispus Ca împreună cu-Alianţa miştilor Să sprijine opera concepută de Thomasius. Un vorbitor a găsit apăsătoare părerea mea Fiindcă-ar fi trebuit să ştiu ce periculoasă-i Mistica Pentru adevărata cercetare-a sufletului. Dar genul ăsta de spiritualitate Eu l-am simţit ades ca cel mai de-nţeles Când m-am dăruit deplin fiinţei ce m-a legat |
| 390 |
De mecanismele pe care eu
însumi le-am creat. Modul cum stăteam în faţa operei mele Îmi arăta esenţa locurilor de iniţiere Şi-adesea-n timpul muncii am gândit: Ce pot fi eu pentru un om care încearcă numai Să ştie cum actionează forţele Pe care eu le-am implantat mecanismului; Şi ce sunt însă pentru un suflet Căruia iubitor vrau să-i deschid lăuntrul meu? Eu datorez acestui mod de a gândi faptul |
|
| 400 |
Că-nvăţăturile ce provin de la
mişti Mi-au putut revela adevărata lor esentă; Aşa încât, fără să fiu iniţiat, eu ştiu Că, în lăcaşurile de iniţiere, sufletele zeilor Se deschid, iubind, sufletelor oamenilor. |
|
| KATHARINA
RATSAM: |
Cuvintele nobile privitoare la
locurile de iniţiere, Pe care doctoruI Strader tocmai le-a rostit, Desigur vor găsi aprobare chiar şi la acele suflete Ce au trebuit să rămână, ce-i drept, departe De poarta prin care-au putut trece iniţiaţii, |
|
| 410 |
Dar cărora le-a devenit familiar Tot ce învată-aceşti iniţiaţi. Că înclinau părinţii noştri să creadă Că miştii ar fi duşmanii adevăratei lumini, E de-nţeles. Oprit le era sufletelor lor Chiar şi presimţirea a ceea ce templele Ascundeau tainic înlăuntrul lor. Azi nu mai este-aşa. Mistii nu mai ţin Închisă cu totul lumina lor: ei vestesc lumii Ceea ce neiniţiaţii au voie să ştie. |
|
| 420 |
Şi multe suflete care-au primit
această lumină Şi i-au dat viaţă înlăuntrul lor, Au simtit această vieţuire ca trezire A forţelor sufleteşti care, 'nainte, cuprinse de somn, Lucrau inconştient înlăuntru. (Se aude ciocănind de trei ori.) |
|
| FELIX BALDE: |
Se-apropie, iată, stăpânii
acestui loc. O să puteţi auzi cuvintele lor. Le vor înţelege şi le vor presimţi ca lumină Doar sufletele care nu se lasă Orbite de prejudecată. |
|
| 430 |
Puternică se va arăta forţa
iniţiaţilor Acolo unde va găsi voinţă bună-n inimi, În stare să sacrifice iluzia Atunci când adevărul străluceşte. Zadarnică se va dovedi însă acolo unde Voinţa e-nţepenită în iluzie Şi a ucis simţul adevărului. |
|
| FERDINAND
REINECKE: |
Când omul vrea, prin
meditare-asupra sa, Să se cunoască înlăuntrul său, se poate Să-şi pună-n faţa sufletului un astfel de cuvânt. |
|
| 440 |
În ce priveşte însă
apariţia acestei Alianţe a miştilor, E mult mai bine să rămâi la relatările Credibile ale istoriei Referitoare la aceste Confrerii spirituale. Iar ele-arată că mulţi oameni s-au lăsat Ademeniţi 'n-aceste temple de iniţiere când, În cuvinte misterioase, li se vestea Că în aceste temple sufletul, treptat, s-ar înălţa De la trepte inferioare de înţelepciune La trepte 'nalte, şi-n cele din urmă |
|
| 450 |
Ar dobândi vederea
spirituală. Cel ce urma ademenirea afla că-n gradele inferioare I se îngăduia să vadă semne Şi să gândească asupra conţinutului lor. Putea spera că pe trepte superioare i se va dezvălui Semnificaţia semnelor şi, astfel, Înţelepciunea. Ajuns aici, descoperea Cum că maeştrii ştiau puţin Despre sensul acestor semne Şi că despre lume şi viaţă |
|
| 460 |
Revelau doar cuvinte fără
importanţă. Şi dacă nu era ameţit de aceste cuvinte Şi nu cădea în vanitate, El se-ntorcea de la o astfel de-aiureală. În ceasul ăsta poate că-i mai bine Nu doar s-asculţi atent cuvinte ce zidesc Ci să fii gata să asculţi şi relatările istoriei. (Se aud iar trei ciocănituri.) (Intră Marele Maestru al
Alianiei miştilor,
Hilarius Gottgetreu.
Este urmat de Magnus Bellicosus, al doilea preceptor, de Albert
Torquatus, primul maestru de ceremonii şi de Friedrich Trautmann, al
doilea maestru de ceremonii. Cei adunaţi mai înainte aici se
despart şi
se regrupează iar în cele două părti ale sălii.)
|
|
| FRIEDIRCH TRAUTMANN,
al doilea maestru de ceremonii: |
||
| Iubiţi prieteni, momentul ăsta
care Pentru prima dată vă uneşte cu noi La poarta sacră, străveche, a Templului nostru, |
||
| 470 |
E plin de importanţă şi pentru
voi şi pentru noi. Chemarea pe care v-am adresat-o Ne-a fost impusă de semnele pe care Marele Maestru le-a putut citi în planul Plin de-nţelepciune al evenimentelor pământeşti. Acolo se arată clar că-n epoca noastră Serviciul sacru-al templelor de iniţiere Trebuie să se unească cu simţul comun omenesc, Care, departe de drumul miştilor, Caută adevărul. |
|
| 480 |
Dar şi semnele planului cosmic
spuneau că 'Nainte de-a se împlini aceasta, Trebuie să vină un om care să toarne ştiinţa, Întemeiată numai pe raţiune şi simţuri, În astfel de forme ce pot permite Înţelegerea reală a lumilor spirituale. Şi asta s-a-ntâmplat. Thomasius a izbutit Să dea ştiinţei cerută de epoca noastră O operă care, în limbajul ei, Aduce dovada valorilor spirituale care |
|
| 490 |
Puteau fi găsite până acum
numai Pe căile miştilor, în templele de iniţiere. Opera asta trebuie să devină acum legătura solidă Ce vă va uni cu noi în viaţa spirituală. Prin opera asta veţi putea afla Ce bine-ntemeiate-s învătăturile noastre Şi asta vă va conferi forţa de a primi încrezători De la noi şi acea ştiinţă care se deschide Doar pe căile miştilor. Se va putea dezvolta astfel vie şi roditoare |
|
| 500 |
Viaţa care uneşte-armonios
simţul comun Cu disciplinele de iniţiere. |
|
| MAGNUS BELLICOSUS, al
doilea preceptor: |
||
| Cuvintele fratelui nostru au
vrut să v-anunţe Că semne grave cosmice ne-au împins Să vă chemăm la pragul Templului nostru. Îndată, Marele Maestru, prin cuvintele sale, Vă va motiva temeinic sensul acestei chemări. Eu sunt obligat, în măsura-n care e necesar, Să vă vorbesc şi despre acel mare om A cărui operă ne-a reunit astăzi. |
||
| 510 |
'Nainte de-a se simţi atras
către ştiinţă Printr-o chemare lăuntrică a spiritului, Thomasius s-a consacrat picturii. În câmpul artei sale, el a putut dezvolta Bogatele lui daruri abia când a intrat În cercul celor consacraţi adevăratei Mistici Şi care l-au condus la Marele Maestru, Care-a putut să îi arate primii paşi Ai contemplării spirituale, În sensul adevăratei înţelepciuni. |
|
| 520 |
Purtat în înălţimi
spirituale Şi vieţuindu-se-n puterile creatoare, El a pictat tablourile ce puteau acţiona ca fiinţe. Ceea ce pe alt artist l-ar fi împins Să tindă cu forţă spre cele mai înalte ţeluri, Punându-se cu iscusinţă-n evidenţă, Pe el l-a făcut să folosească Aptitudinile dobândite doar în modul care S-ar dovedi cel mai tămăduitor pentru oameni. Lui i-a fost clar că ştiinţa spiritului |
|
| 530 |
Ar fi realmente bine-ntemeiată
numai dacă Simţul pentru ştiinţă şi gândirea riguroasă Ar fi eliberate prin spiritul artistic De patima rigidă-a formelor şi întărit lăuntric Pentru o vieţuire reală a existenţei ce ţine de Cosmos. Creaţia artistică ce i-ar fi putut sluji Fiinţei sale, Thomasius a jertfit-o astfel, Deliberat, spiritului omenirii. O, prieteni, recunoaşteţi fiinţa-acestui om, Veţi înţelege astfel chemarea Alianţei noastre |
|
| 540 |
Şi nu veţi mai pregeta să o
urmaţi. |
|
| HILARIUS GOTTGETREU,
Marele Maestru: |
||
| În numele acelui spirit ce
se vesteşte sufletelor În locurile noastre de iniţiere Ne-nfăţişăm în clipa asta-n faţa oamenilor Ce pân-acum n-au avut voie S-audă cuvântul ce răsună tainic aici. Puterile ce-ndrumă ţelurile evoluţiei noastre pământeşti Nu s-au putut revela la-nceputuri În plină lumină tuturor oamenilor. Aşa cum în trupul copilului abia treptat |
||
| 550 |
Se maturizează şi se-ntăresc
forţe Menite a fi mai târziu purtători ai cunoaşterii, Aşa a trebuit să se dezvolte ca un tot Şi ceea ce este omenirea în mersu-i pe Pământ. La început trăiau confuz impulsurile sufletelor Ce mai târziu urmau să se arate demne A contempla lumina spiritului din lumile înalte. Dar la-nceputul Pământului, sublime fiinţe spirituale Au fost trimise din sfere superioare de existenţă Ca-ndrumători întelepţi ai oamenilor. |
|
| 560 |
Ei cultivau în sanctuarele
Misticii Forţele spirituale care s-au revărsat tainic În sufletele celor ce nu puteau să ştie nimic Despre înalţii lor îndrumători. Iar mai târziu, întelepţii maeştri au putut Să-şi ia discipoli dintre oamenii care, Printr-o viaţă de-ncercări plină de renunţări, S-au dovedit maturi pentru a fi iniţiaţi În ţelurile miştilor şi-n învăţăturile înţelepciunii. Târziu, când aceşti discipoli ai primilor maeştri |
|
| 570 |
Au putut cultiva demn nobila
comoară, Sublimii învăţători s-au întors În sfera lor proprie de viaţă. Discipolii zeilor şi-au ales atunci Oameni care să le urmeze La vegherea comorii spiritului; Aşa s-a mers de la o epocă la alta. Până acum, adevăratele şcoli ale miştilor Au provenit din primele, care, Şi ele, provin de la spirite şi mai înalte. |
|
| 580 |
Noi cu evlavie cultivăm în
acest loc Ceea ce ni s-a transmis de la părinţii noştri. Şi niciodată nu vă vom vorbi de meritele Câştigate în slujbele noastre, Ci doar de harul înaltelor Puteri spirituale Ce îşi aleg ca mijlocitori oameni slabi Şi le-ncredintează acele comori Ce zămislesc în suflet lumina spiritului. În ceasul ăsta ne revine nouă, Prea scumpi prieteni, să vă dăm accesul |
|
| 590 |
Spre-aceste comori; cu-adevărat,
semnele Ce se revelă-n planul cosmic ochiului spiritual Sunt pline de promisiuni. |
|
| FERDINAND
REINECKE: |
Voi vă luaţi din lumi
îndepărtate motivele Ce vor să ne demonstreze că trebuie Să ne unim cu voi şi, astfel, operei Pe care Thomasius a dăurit-o lumii Să-i fie conferită valoarea ei adevărată. Dar oricât de frumos sună ce ne-aţi spus, Nu poate sufoca în inimile noastre simple |
|
| 600 |
Părerea că această operă se va
dovedi Prin forţa proprie eficientă, De poartă-n ea ceea ce sufletele au nevoie. Ea trebuie să fie importantă pentru că ştiinţa, Şi nu ceea ce Mistica ne oferă, Susţine-n opera asta cunoaşterea spiritului. Şi dacă e aşa, cum ar putea fi operei util Ca drumul să-i fie deschis de-aplauzele miştilor Şi nu de propria-i valoare? |
|
| ALBERT
TORQUATUS, primul maestru de ceremonii: |
||
| Ştiinţa care, prin Thomasius, |
||
| 610
|
Atât de bine fondată, se
deschide lumii, Nu are nimic de câştigat sau de pierdut Prin recunoaşterea noastră sau a voastră. Prin ea se poate însă găsi drumul Pe care oamenii se-ndreaptă spre Mistică. Iar opera lui se va fi împlinit doar pe jumătate De va voi să fie un ţel şi nu o cale. Vă revine vouă să-nţelegeţi că acum A sosit momentul să uniţi raţiunea Cu drumurile miştilor şi, astfel, |
|
| 620 |
Să daţi vieţii spirituale-a
lumii noastre Forţa ce poate acţiona Doar dacă se revelă la timpul potrivit. (Cortina cade.)
|
|
