Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL ÎNTÂI


O sală în tonalitate albastru-indigo, antecameră a încăperilor consacrate de către o Alianţă a miştilor lucrărilor sale. Se află aici, într-o discuţie liberă, douăsprezece persoane care sunt interesate – într-un fel sau altul – de strădaniile Alianţei miştilor. În afară de acestea, mai sunt Felix Balde şi dr. Strader. Tablourile înfăţişează evenimente detăşurate la vreo treisprezece ani după cele petrecute în Poarta iniţierii.

FERDINAND REINECKE:

În adevăr, chemare stranie
Ne-adună-aici în ceasul ăsta.
Ea vine de la oameni care, mereu la o parte
De ceilalţi copii ai Pământului,
Socot că-s demni de ţeluri spirituale-aparte.
Acum însă ochiul lor spiritual
A perceput în planul cosmic desluşit
Că trebuie să se unească cu oamenii care,
Făr'a avea iniţierea-n Templul lor spiritual,

10 Duc lupta vieţii prin forţele proprii.
Nu m-a atras acest gen de spiritualitate
Ce se refugiază în mister.
Prefer să mă ţin doar de gândirea sănătoasă
Şi de simţul comun omenesc.
Iar Alianţa spirituală care-acum ne cheamă
Nu vrea prin asta să ne 'nalţe
La ţelurile cele mai de sus ale iniţiatilor.
Prin întorsături confuze de cuvinte mistice
O să ne ţină în afara Templului ei

20
Şi se va folosi dibaci de forţele noastre
Doar ca de vocea poporului, să-şi întărească vrerile ei.
Va trebui astfel s-ajungem doar ajutoare oarbe
Pentru oamenii care, din înălţimea spiritului lor,
Vor să privească înspre noi cu un aer de conducător.
Ei niciodată nu ne vor găsi maturi
Să facem fie şi numai un pas
Spre-adevăratele comori ale Templului
Şi spre lumina lor spirituală.
De caut adevărata esenţă-a Alianţei, atunci
Îmi pare-a fi numai orgoliu şi amăgire spirituală

30
Sub haina umilinţei şi straiele profetului.
Cel mai bine-ar fi să n-ai nimic de-a face
Cu ce vor ei să ne ofere-aici ca-nţelepciune.
Şi totuşi, pentru-a nu lăsa impresia
Că ne împotrivim făr'să examinăm
Această operă atât de tare lăudată,
V-aş sfătui să ascultaţi întâi care-I
Intenţia acestor purtători de-nţelepciune
Şi să urmaţi apoi bunul simţ omenesc.

40
De-ţi faci dintr-un astfel de simţ călăuză,
Nu vei putea să cazi în ispita
Ce vine din Templul mistagogilor.

MICHAEL EDELMANN:

Nu ştiu şi nu am presimţit niciodată
Comoara spirituală ce-a fost încredinţată
Acestor oameni ce caută acum puntea către noi.
Cunosc totuşi mulţi de o natură aleasă
Ce aparţin acestei Alianţe spirituale.
Ei ţin cu totul secret izvorul ştiinţei
Care-n mod cert li se revelă sufletului lor;

50
Dar faptele şi viaţa lor arată cum că
Izvorul din care ei creează trebuie să fie bun.
Şi tot ce provine din cercul lor poartă
Trăsăturile esenţiale ale adevăratei iubiri.
Tot bună va fi deci şi intenţia de-a se uni,
În scopul unei lucrări deosebite, cu oameni care,
Deşi străini de calea miştilor,
'Şi-ncredinţează sufletul pornirii spre-adevăr
Şi ţelurilor unei vieţi spirituale-adevărate.

BERNHARD REDLICH:

Îmi pare că aici prudenţa-i prima datorie.

60
Ei, miştii, văd că se-apropie acele timpuri
Ce trebuie să pună capăt stăpânirii lor.
În viitor, raţiunea se va interesa prea puţin despre
Ce au visat templele de iniţiere privitor la adevăr.
Şi dacă Alianţa ne propune astfel de ţeluri
Ce par înţelepte pentru gândirea comună,
Va fi îndreptăţit să ne unim cu ea.
Ar face însă bine să se ferească de haina mistică,
De vrea să treacă dincolo de poarta ce separă
De lăcaşul ei cealaltă lume,

70
Ca un domeniu al luminii sublime.
Căci pentru-această lume contează prea puţin
Cum se apreciază pre sine slujitorii ei.
Ea nu-i va preţui mai mult
Decât apar ei opiniei generale.

FRANZISKA DEMUT:

Chiar multe din ce trebuie s-aud aici
Îmi sună precum cuvintele acelor oameni care
Sunt orbi faţă de-adevărata lumină a spiritului,
Ce îşi revarsă razele nobile ale înţelepciunii
Din lăcaşurile de iniţiere spre lumea din afară

80
Spre mângâierea şi vindecarea sufletelor.
Doar cel ce-şi luminează inima cu-această lumină
Şi-şi încălzeste sufletul cu ea
E-n stare-a recunoaste-nsemnătatea ăstui ceas.
Imperiul misticii profunde trebuie să se deschidă
Şi pentru oameni care se simt prea slabi
Ca să primescă, după-ncercări mai grele sufleteşti,
Lumina spirituală în lăcaşurile de iniţiere.

MARIA TREUFELS:

Mulţime de semne sigure arată-acum
Că trebuie să survină mari schimbări

90
În sufletele ce se străduie a urma
Călăuzirea pe drumul pământesc al omului.
Dar asta nu înseamnă că drumurile miştilor
Pot duce la acele ţeluri care
Aduc puternice forţe sufletelor.
Îmi pare că epoca noastră pretinde-ndrumători
Care prin folosirea forţelor naturale
Să ştie să unească geniul cu îndemânarea,
Şi care, lucrând la opere pământeşti,
Să se simtă utili în mersul lumilor.

100
Că ei, chiar pentru operele spirituale,
Caută rădăcinile în solul matern al adevăratei realităţi.
Asta-i va face să străbată calea
Salvării oamenilor departe de visătorie.
Pătrunsă de-această părere,
Eu recunosc în fiinţa doctorului Strader
Acele forţe care sigur sunt mai potrivite
În îndrumarea sufletelor decât cele ale miştilor.
Mult timp a trebuit să fie resimţit dureros
Faptul că, prin minunatele creaţii ale tehnicii,

110
I s-au impus atâtea cătuşe
Liberului impuls spiritual al sufletului uman.
Dar iată că se-ntrezăreşte o speranţă,
La care până de curând nimeni nu putea visa.
'N-atelierele lui Strader sunt deja active,
În mic, lucrări minunate ce vor schimba
În mare întreaga tehnică
Şi-o vor elibera de-acea povară
Ce-apasă astăzi încă multe suflete.

STRADER:
120
Tocmai s-a vorbit plin de speranţă
Despre-acea lucrare ce-mi pare reuşită.
E-adevărat, ea trebuie încă să treacă puntea
Ce duce de la experiment la viaţa concretă.
Dar până-acum expertul a găsit
Că, tehnic, totul este posibil.
Să-i fie deci permis inventatorului acestei opere
Să îşi exprime-aici liber părerea
Asupra propriei sale realizări.
Ar vrea să i se ierte cuvinte ce unora
Li s-ar părea lipsite de modestie,

130
Dar care vor doar să descrie sentimentele
Din care au izvorât forţele pentru opera sa.
Se vede că în cursul vieţii pământeşti a omului
Orice-acţiune se desprinde de sentiment şi suflet
Şi cade într-o existenţă fără suflet
Cu cât spiritul învaţă să stăpânească mai mult
Forţele pe care le poate-ntâlni în viaţa concretă.
Din zi în zi tot mai mecanic
Decurge munca ce creează valorile vieţii,
Şi-odată cu munca, viaţa însăşi.

140
S-au inventat minuţios, desigur, multe
Ce s-ar putea dovedi-n adevăr eficiente,
Încât tehnica rece şi modul de lucru
Să nu paralizeze viaţa sufletului
Şi ţelurile cu adevărat spirituale ale omului.
Puţin s-a obţinut însă prin această strădanie,
Căreia importantă i se părea doar întrebarea
Privind raporturile oamenilor între ei.
Şi multe ceasuri grele-am meditat
Asupra acestei enigme existenţiale.

150
Mereu a trebuit să-nţeleg că rodul cugetărilor mele
Nu conţinea nimic din adevăratele valori ale vieţii.
Chiar mă simţeam aproape de părerea amară
Cum că-n destinul cosmic e prestabilit
Că marşul triumfal în planul material
Ar trebui să se arate ostil dezvoltării spirituale.
Dar ceea ce putea să pară o-ntâmplare
Mi-a adus izbăvire din hăţişul gândurilor.
Făcând experimente ce erau
Cu totul străine de-această cercetare,

l60
În sufletul meu au izbucnit brusc
Idei care mi-au indicat calea cea bună.
Urmă un experiment după altul,
Şi-apoi pe masa de lucru apăru în fine
Acordu-armonios de forţe care,
În dezvoltarea lor deplină, cândva,
Vor oferi, prin mijloace pur tehnice,
Acea libertate-n care sufletele se pot dezvolta.
Nimic nu-i va mai sili de-acum pe oameni
Să-şi ducă existenţa visând, ca plantele,

170
În locuri de muncă strâmte şi fără demnitate.
Forţele tehnicii vor fi astfel repartizate
Încât fiece om, în propriul lui cămin,
Construit după gustul său,
Să se poată sluji de ele comod.
A trebuit să vorbesc întâi de-această experientă,
Spre-a nu lăsa nefundamentat
Ce-am vrut să spun privitor la acel apel
Pe care Confreria rosicruciană, acum,
Îl adresează oamenilor din afara cercului lor.

180
Când sufletele oamenilor se vor fi dezvoltat deplin
Şi se vor putea găsi în propria lor fiinţă,
Atunci vor acţiona minunat acele impulsuri
Ce fac ca spiritul să tindă veşnic spre spirit.
De-aceea, o gândire sănătoasă are-acum
Doar cel ce vrea s-admită că acea chemare
Corespunde-n totul semnelor pe care le percepem.
Iar fraţii întru spirit vor ca în viitor
Să lase liber accesul la 'naltele comori
Tuturor oamenilor, fiindcă toţi trebuie să le pretindă.

FELIX BALDE:
190
Cuvintele ce tocmai au fost rostite-aici
Vin dintr-un suflet care a putut
Să dăruie timpului nostru valori adevărate
De viaţă, în sfera existenţei senzoriale.
Pe-acest teren, azi, nimeni nu va vrea
Să se măsoare cu doctorul Strader.
Eu însumi pe cu totul alte căi
Am găsit ceea ce sufletul are nevoie.
De-aceea-ngăduiţi-mi şi mie un cuvânt.
Destinul mi-a indicat foarte clar

200
Să caut comorile ce se deschid omului
Înlăuntrul sufletului său.
Mi s-a părut că aflu-acolo lumina-nţelepciunii
Ce poate desluşi corect valorile vieţii.
Discipolatul mistic mi-a fost dăruit
În singurătate şi prin contemplare.
Şi am putut să-nvăţ pe-această cale
Că tot ce-acum voieşte să facă din om
Stăpânul împărăţiei de forţe a simţurilor
Îl face numai o fiinţă oarbă

210
Ce-şi duce drumul prin întunecimi.
Chiar şi comorile ştiinţei, smulse materiei
Prin folosirea simţurilor şi a raţiunii,
Sunt doar o tatonare-n sfere-ntunecate.
Eu ştiu că numai căile miştilor
Pot duce la adevărata lumină a vieţii.
Am mers eu însumi pe-aceste căi de adevăr,
Ca om care se străduia făr' ajutor străin.
Dar asta nu e cu putinţă întregii omeniri.
Ştiinţa prin simţuri şi gândirea prin intelect,

220
Când vor să se opună, sfidând, luminii
Ce străluceşte de la obârşiile Pământului
În locurile sacre ale adevăratei mistici,
Se-aseamănă doar cu un trup
Ce trebuie să rămână fără conţinut sufletesc.
De-aceea plini de iubire ar trebui să apucăm
Mâna care se-ntinde-acum din Templul
La pragul căruia strălucesc trandafiri de lumină,
Împodobind, plin de-nţeles, simbolul morţii.

LUISE FÜRCHTEGOTT:

Un om ce-şi simte demnitatea sufletului

230
Se poate referi doar la propria-i judecată
Când vrea să ştie despre spirit şi despre lumi spirituale
Şi vrea să se găsescă-n ele cu adevărat.
Cel care se supune cu-ncredere oarbă
Unei călăuziri exterioare, se pierde pe sine.
Lumina însăşi ce-am vrea s-o simţim în propriul lăuntru
Ca forţă-a celei mai 'nalte-nţelepciuni,
Ea e menită să fie recunoscută de spirit
Doar dacă adevărul ei poate fi dovedit.
Lumina poate deveni periculoasă pentru cel

240
Ce fără argumente-ar vrea să se-ncline ei.
Căci prea adesea sufletului, pe această cale,
'I-apare ca imagine a temeliei lumilor
Doar ceea ce ţâşneşte din dorinta lui inconştientă.

FRIEDRICH GEIST:

Ar trebui ca fiecare om să simtă pornirea
De-a înţelege-n mod real căile miştilor.
Îmi pare că iluzie şi nu adevăr trebuie
Să afle cel care, încă 'nainte de-a se strădui,
Şi-a prefigurat deja-n suflet ţelul strădaniei.
Se spune însă despre mist că el se comportă

250
Faţă de ţelul lui de adevăr
Ca oamenii care vor să contemple
Din vârf de munte frumuseţea unui peisaj.
Ei aşteaptă să ajungă mai întâi sus
Şi nu-şi descriu dinainte priveliştea
La care drumeţia lor trebuie să îi conducă.

FERDINAND REINECKE:

În ceasul ăsta să nu ne întrebăm
Cum trebuie să se situeze omul fată de-adevăr.
Desigur, fraţii Alianţei nu vor vrea
S-audă de la noi astfel de lucruri.

260
Deja mi-a ajuns la ureche
Că un eveniment cu totul deosebit
A constrâns Alianţa să se gândească la noi.
Thomasius, care de mulţi ani deja
Aparţinea unui curent spiritual
Ce se consacrase ţelurilor miştilor,
A-nţeles să folosească-acele forme-ale ştiinţei
În care timpul nostru are-ncredere
Drept înveliş pentru acea înţelepciune
Care să ne deschidă drumul spre iniţiaţi.

270
Prin procedeul ăsta, el a reuşit
Să smulgă-aplauzele unor cercuri largi
Pentru scrieri care-mprumută aprenţă logică,
Şi care totuşi contin doar exaltare mistică.
Chiar cercetători pe care trebuie să-i socotim serioşi
Se-aprind pentru mesaju-acestui bărbat,
Contribuind astfel la faima sa
Pe care o vedem crescând periculos.
De-această consecinţă se tem iniţiaţii,
Fiindcă asta ar distruge-atunci părerea

280
Că-nţelepciunea le-ar fi transmisă numai lor.
De-aceea se străduie să ia sub oblăduirea lor
Ceea ce se răspândeşte prin Thomasius.
Ei vor să dea impresia că de mult timp
Ar fi ştiut că-acest mesaj
Urma s-apară acum în lume
Şi să slujească operei lor după un plan anume.
Iar dacă-acum ei izbutesc, prin viclenie,
Să ne atragă-n cercul lor,
Vor arăta apoi întregii lumi că

290
Thomasius şi mesajul lui au fost
În mod înţelept trimişi de puterile destinului,
Şi astfel, încrederea-n importanţa lor mondială
Ar trebui s-ajungă şi la oamenii mai simpli.

CASPAR STÜRMER:

Că şcoala asta a miştilor vrea mereu
Să îşi asume cu-ndrăzneală conducera umanităţii,
Ne-arată mai întâi cât de puţin respect
Resimte ea faţă de ceea ce bunul simţ omenesc
A putut cuceri pentru-adevărata salvare-a oamenilor,
De când s-a putut demonstra că natura şi sufletul

300
Pot fi explicate în mod pur mecanic.
E chiar penibil, pentru o gândire liberă, cum
Un cap atât de luminat ca doctorul Strader
Se poate-arăta înclinat spre iluzia miştilor.
Cel care stăpâneşte astfel mecanismul forţelor,
Ar trebui s-ajungă-a recunoaşte şi cât de necesară
Se dovedeşte pentru ştiinţa sufletului
Zdrobirea oricărei mistici.
El ar trebui să vadă cum în falsa ştiinţă
Pe care-acum Thomasius o anunţă lumii,

310
Chiar cea mai mare agerime-a minţii
Se poate uni cu fantezia sălbatică
De-ndată ce ea cade pradă acestei iluzii.
Şi dacă-n locul artei miştilor, Thomasius
S-ar fi pregătit pentru opera sa
Prin riguroasă disciplină a gândirii conform cu natura,
Desigur că prin aptitudinile sale
S-ar fi copt unele fructe-ale ştiinţei nobile.
Pe calea însă pe care-a apucat-o
Se poate dezvolta doar o eroare funestă.

320
O astfel de eroare, Alianţei îi poate apărea
Ca foarte utilă pentru scopurile ei.
Ea capătă astfel recunoaşterea prin iluzia
Că ştiinţa a demonstrat acum riguros
Ceea ce sufletele oamenilor visează drept cunoaştere.

GEORG WAHRMUND:

De poate rosti cineva cuvinte ca cele pe care
A trebuit să le-asculăm, cu durere, acum,
Asta ne-arată clar cum în timpul nostru
E încă foarte slab dezvoltată acea-nţelegere
Ce se revarsă din mersul vieţii spirituale.

330
Dar să privim spre timpurile vechi
Şi să scrutăm ce trăia-n sufletele oamenilor
'Nainte ca ştiinţa care înfloreşte-acum
Să fi putut să se revele chiar numai ca germene.
Atunci vom găsi că Alianţa miştilor,
În ceasul ăsta, împlineşte-un act
Înscris în planul Universului.
Trebuia aşteptată marea operă care
I-a reuşit lui Thomasius.
Nou este-n ea drumul pe care lumina spiritului

340
Trebuie să lumineze-n el sufletul uman.
Şi totuşi acestă lumină-acţionează
În tot ce oamenii au putut crea pe Pământ.
Dar unde era izvorul acestei lumini care
Putea să strălucescă sufletelor inconştient?
Semnele toate indică Mistica, ce îşi avea
Sălaşul tainic în locurile de iniţiere
'Nainte ca raţiunea să-i poată conduce pe oameni.
Alianţa spirituală ce ne-a chemat aici,
Ea vrea să răspândească lumina Misticii

350
Asupra acelei opere care, din gândirea umană,
Aspiră curajos la cunoaşterea spiritului.
Iar noi, cărora ne e dat să zăbovim
În locul ăsta sacru, în ceasul grav al destinului,
Noi trebuie să fim cei dintâi neiniţiaii
Ce vor vedea ţâşnind scânteia divină
Din înălţimile spiritului spre-adâncurile sufletului.

MARIE KÜHNE:

Thomasius nu are nevoie de protecţia oferită
De rosicrucieni, pentru-a putea descrie
În modul cel mai ştiinţific

360
Drumul sufletului prin multe vieţi pe Pământ,
Şi prin tărâmurile spirituale.
Prin fapta asta, acea lumină a înalturilor,
Spre care templele miştilor îi conduc pe oameni,
E revelată chiar şi-acelor oameni care
Trebuie să evite pragul unor astfel de locuri.
Thomasius merită toată stima,
Pe care-a şi primit-o din belşug,
Fiindcă el a dat gândirii acea libertate
Pe care şcolile miştilor voiau să i-o refuze.

HERMINE HAUSER:
370
În viitor, rosicrucienii vor putea trăi
Doar în amintirea oamenilor.
Ceea ce cheamă ei în ajutor în clipa asta,
Când îşi va conştientiza propria forţă
Va submina temeliile Templului.
Cutezători, ei vor să unească-n viitor
Lăcaşurile de iniţiere cu raţiunea şi ştiinţa.
De-aceea Thomasius, căruia atât de binevoitori
Îi deschid în ceasul ăsta poarta Templului,
Va trece, pentru posteritate, drept învingătorul lor.

STRADER:
380
Am fost mustrat fiindcă, după mine,
Face bine cel ce se declară dispus
Ca împreună cu-Alianţa miştilor
Să sprijine opera concepută de Thomasius.
Un vorbitor a găsit apăsătoare părerea mea
Fiindcă-ar fi trebuit să ştiu ce periculoasă-i Mistica
Pentru adevărata cercetare-a sufletului.
Dar genul ăsta de spiritualitate
Eu l-am simţit ades ca cel mai de-nţeles
Când m-am dăruit deplin fiinţei ce m-a legat

390
De mecanismele pe care eu însumi le-am creat.
Modul cum stăteam în faţa operei mele
Îmi arăta esenţa locurilor de iniţiere
Şi-adesea-n timpul muncii am gândit:
Ce pot fi eu pentru un om care încearcă numai
Să ştie cum actionează forţele
Pe care eu le-am implantat mecanismului;
Şi ce sunt însă pentru un suflet
Căruia iubitor vrau să-i deschid lăuntrul meu?
Eu datorez acestui mod de a gândi faptul

400
Că-nvăţăturile ce provin de la mişti
Mi-au putut revela adevărata lor esentă;
Aşa încât, fără să fiu iniţiat, eu ştiu
Că, în lăcaşurile de iniţiere, sufletele zeilor
Se deschid, iubind, sufletelor oamenilor.

KATHARINA RATSAM:

Cuvintele nobile privitoare la locurile de iniţiere,
Pe care doctoruI Strader tocmai le-a rostit,
Desigur vor găsi aprobare chiar şi la acele suflete
Ce au trebuit să rămână, ce-i drept, departe
De poarta prin care-au putut trece iniţiaţii,

410
Dar cărora le-a devenit familiar
Tot ce învată-aceşti iniţiaţi.
Că înclinau părinţii noştri să creadă
Că miştii ar fi duşmanii adevăratei lumini,
E de-nţeles. Oprit le era sufletelor lor
Chiar şi presimţirea a ceea ce templele
Ascundeau tainic înlăuntrul lor.
Azi nu mai este-aşa. Mistii nu mai ţin
Închisă cu totul lumina lor: ei vestesc lumii
Ceea ce neiniţiaţii au voie să ştie.

420
Şi multe suflete care-au primit această lumină
Şi i-au dat viaţă înlăuntrul lor,
Au simtit această vieţuire ca trezire
A forţelor sufleteşti care, 'nainte, cuprinse de somn,
Lucrau inconştient înlăuntru.
(Se aude ciocănind de trei ori.)

FELIX BALDE:

Se-apropie, iată, stăpânii acestui loc.
O să puteţi auzi cuvintele lor.
Le vor înţelege şi le vor presimţi ca lumină
Doar sufletele care nu se lasă
Orbite de prejudecată.

430
Puternică se va arăta forţa iniţiaţilor
Acolo unde va găsi voinţă bună-n inimi,
În stare să sacrifice iluzia
Atunci când adevărul străluceşte.
Zadarnică se va dovedi însă acolo unde
Voinţa e-nţepenită în iluzie
Şi a ucis simţul adevărului.

FERDINAND REINECKE:

Când omul vrea, prin meditare-asupra sa,
Să se cunoască înlăuntrul său, se poate
Să-şi pună-n faţa sufletului un astfel de cuvânt.

440
În ce priveşte însă apariţia acestei Alianţe a miştilor,
E mult mai bine să rămâi la relatările
Credibile ale istoriei
Referitoare la aceste Confrerii spirituale.
Iar ele-arată că mulţi oameni s-au lăsat
Ademeniţi 'n-aceste temple de iniţiere când,
În cuvinte misterioase, li se vestea
Că în aceste temple sufletul, treptat, s-ar înălţa
De la trepte inferioare de înţelepciune
La trepte 'nalte, şi-n cele din urmă

450
Ar dobândi vederea spirituală.
Cel ce urma ademenirea afla că-n gradele inferioare
I se îngăduia să vadă semne
Şi să gândească asupra conţinutului lor.
Putea spera că pe trepte superioare i se va dezvălui
Semnificaţia semnelor şi, astfel,
Înţelepciunea. Ajuns aici, descoperea
Cum că maeştrii ştiau puţin
Despre sensul acestor semne
Şi că despre lume şi viaţă

460
Revelau doar cuvinte fără importanţă.
Şi dacă nu era ameţit de aceste cuvinte
Şi nu cădea în vanitate,
El se-ntorcea de la o astfel de-aiureală.
În ceasul ăsta poate că-i mai bine
Nu doar s-asculţi atent cuvinte ce zidesc
Ci să fii gata să asculţi şi relatările istoriei.
(Se aud iar trei ciocănituri.)

(Intră Marele Maestru al Alianiei miştilor, Hilarius Gottgetreu. Este urmat de Magnus Bellicosus, al doilea preceptor, de Albert Torquatus, primul maestru de ceremonii şi de Friedrich Trautmann, al doilea maestru de ceremonii. Cei adunaţi mai înainte aici se despart şi se regrupează iar în cele două părti ale sălii.)

FRIEDIRCH TRAUTMANN, al doilea maestru de ceremonii:


Iubiţi prieteni, momentul ăsta care
Pentru prima dată vă uneşte cu noi
La poarta sacră, străveche, a Templului nostru,

470
E plin de importanţă şi pentru voi şi pentru noi.
Chemarea pe care v-am adresat-o
Ne-a fost impusă de semnele pe care
Marele Maestru le-a putut citi în planul
Plin de-nţelepciune al evenimentelor pământeşti.
Acolo se arată clar că-n epoca noastră
Serviciul sacru-al templelor de iniţiere
Trebuie să se unească cu simţul comun omenesc,
Care, departe de drumul miştilor,
Caută adevărul.

480
Dar şi semnele planului cosmic spuneau că
'Nainte de-a se împlini aceasta,
Trebuie să vină un om care să toarne ştiinţa,
Întemeiată numai pe raţiune şi simţuri,
În astfel de forme ce pot permite
Înţelegerea reală a lumilor spirituale.
Şi asta s-a-ntâmplat. Thomasius a izbutit
Să dea ştiinţei cerută de epoca noastră
O operă care, în limbajul ei,
Aduce dovada valorilor spirituale care

490
Puteau fi găsite până acum numai
Pe căile miştilor, în templele de iniţiere.
Opera asta trebuie să devină acum legătura solidă
Ce vă va uni cu noi în viaţa spirituală.
Prin opera asta veţi putea afla
Ce bine-ntemeiate-s învătăturile noastre
Şi asta vă va conferi forţa de a primi încrezători
De la noi şi acea ştiinţă care se deschide
Doar pe căile miştilor.
Se va putea dezvolta astfel vie şi roditoare

500
Viaţa care uneşte-armonios simţul comun
Cu disciplinele de iniţiere.

MAGNUS BELLICOSUS, al doilea preceptor:


Cuvintele fratelui nostru au vrut să v-anunţe
Că semne grave cosmice ne-au împins
Să vă chemăm la pragul Templului nostru.
Îndată, Marele Maestru, prin cuvintele sale,
Vă va motiva temeinic sensul acestei chemări.
Eu sunt obligat, în măsura-n care e necesar,
Să vă vorbesc şi despre acel mare om
A cărui operă ne-a reunit astăzi.

510
'Nainte de-a se simţi atras către ştiinţă
Printr-o chemare lăuntrică a spiritului,
Thomasius s-a consacrat picturii.
În câmpul artei sale, el a putut dezvolta
Bogatele lui daruri abia când a intrat
În cercul celor consacraţi adevăratei Mistici
Şi care l-au condus la Marele Maestru,
Care-a putut să îi arate primii paşi
Ai contemplării spirituale,
În sensul adevăratei înţelepciuni.

520
Purtat în înălţimi spirituale
Şi vieţuindu-se-n puterile creatoare,
El a pictat tablourile ce puteau acţiona ca fiinţe.
Ceea ce pe alt artist l-ar fi împins
Să tindă cu forţă spre cele mai înalte ţeluri,
Punându-se cu iscusinţă-n evidenţă,
Pe el l-a făcut să folosească
Aptitudinile dobândite doar în modul care
S-ar dovedi cel mai tămăduitor pentru oameni.
Lui i-a fost clar că ştiinţa spiritului

530
Ar fi realmente bine-ntemeiată numai dacă
Simţul pentru ştiinţă şi gândirea riguroasă
Ar fi eliberate prin spiritul artistic
De patima rigidă-a formelor şi întărit lăuntric
Pentru o vieţuire reală a existenţei ce ţine de Cosmos.
Creaţia artistică ce i-ar fi putut sluji
Fiinţei sale, Thomasius a jertfit-o astfel,
Deliberat, spiritului omenirii.
O, prieteni, recunoaşteţi fiinţa-acestui om,
Veţi înţelege astfel chemarea Alianţei noastre

540
Şi nu veţi mai pregeta să o urmaţi.

HILARIUS GOTTGETREU, Marele Maestru:


În numele acelui spirit ce se vesteşte sufletelor
În locurile noastre de iniţiere
Ne-nfăţişăm în clipa asta-n faţa oamenilor
Ce pân-acum n-au avut voie
S-audă cuvântul ce răsună tainic aici.
Puterile ce-ndrumă ţelurile evoluţiei noastre pământeşti
Nu s-au putut revela la-nceputuri
În plină lumină tuturor oamenilor.
Aşa cum în trupul copilului abia treptat

550
Se maturizează şi se-ntăresc forţe
Menite a fi mai târziu purtători ai cunoaşterii,
Aşa a trebuit să se dezvolte ca un tot
Şi ceea ce este omenirea în mersu-i pe Pământ.
La început trăiau confuz impulsurile sufletelor
Ce mai târziu urmau să se arate demne
A contempla lumina spiritului din lumile înalte.
Dar la-nceputul Pământului, sublime fiinţe spirituale
Au fost trimise din sfere superioare de existenţă
Ca-ndrumători întelepţi ai oamenilor.

560
Ei cultivau în sanctuarele Misticii
Forţele spirituale care s-au revărsat tainic
În sufletele celor ce nu puteau să ştie nimic
Despre înalţii lor îndrumători.
Iar mai târziu, întelepţii maeştri au putut
Să-şi ia discipoli dintre oamenii care,
Printr-o viaţă de-ncercări plină de renunţări,
S-au dovedit maturi pentru a fi iniţiaţi
În ţelurile miştilor şi-n învăţăturile înţelepciunii.
Târziu, când aceşti discipoli ai primilor maeştri

570
Au putut cultiva demn nobila comoară,
Sublimii învăţători s-au întors
În sfera lor proprie de viaţă.
Discipolii zeilor şi-au ales atunci
Oameni care să le urmeze
La vegherea comorii spiritului;
Aşa s-a mers de la o epocă la alta.
Până acum, adevăratele şcoli ale miştilor
Au provenit din primele, care,
Şi ele, provin de la spirite şi mai înalte.

580
Noi cu evlavie cultivăm în acest loc
Ceea ce ni s-a transmis de la părinţii noştri.
Şi niciodată nu vă vom vorbi de meritele
Câştigate în slujbele noastre,
Ci doar de harul înaltelor Puteri spirituale
Ce îşi aleg ca mijlocitori oameni slabi
Şi le-ncredintează acele comori
Ce zămislesc în suflet lumina spiritului.
În ceasul ăsta ne revine nouă,
Prea scumpi prieteni, să vă dăm accesul

590
Spre-aceste comori; cu-adevărat, semnele
Ce se revelă-n planul cosmic ochiului spiritual
Sunt pline de promisiuni.

FERDINAND REINECKE:

Voi vă luaţi din lumi îndepărtate motivele
Ce vor să ne demonstreze că trebuie
Să ne unim cu voi şi, astfel, operei
Pe care Thomasius a dăurit-o lumii
Să-i fie conferită valoarea ei adevărată.
Dar oricât de frumos sună ce ne-aţi spus,
Nu poate sufoca în inimile noastre simple

600
Părerea că această operă se va dovedi
Prin forţa proprie eficientă,
De poartă-n ea ceea ce sufletele au nevoie.
Ea trebuie să fie importantă pentru că ştiinţa,   
Şi nu ceea ce Mistica ne oferă,
Susţine-n opera asta cunoaşterea spiritului.
Şi dacă e aşa, cum ar putea fi operei util
Ca drumul să-i fie deschis de-aplauzele miştilor
Şi nu de propria-i valoare?

ALBERT TORQUATUS, primul maestru de ceremonii:


Ştiinţa care, prin Thomasius,

610  
Atât de bine fondată, se deschide lumii,
Nu are nimic de câştigat sau de pierdut
Prin recunoaşterea noastră sau a voastră.
Prin ea se poate însă găsi drumul
Pe care oamenii se-ndreaptă spre Mistică.
Iar opera lui se va fi împlinit doar pe jumătate
De va voi să fie un ţel şi nu o cale.
Vă revine vouă să-nţelegeţi că acum
A sosit momentul să uniţi raţiunea
Cu drumurile miştilor şi, astfel,

620
Să daţi vieţii spirituale-a lumii noastre
Forţa ce poate acţiona
Doar dacă se revelă la timpul potrivit.

(Cortina cade.)