Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL ZECE


Templul Alianţei miştilor, care a fost prezentat în tablourile unu şi doi. La est se află Benedictus şi Hilarius, la sud Bellicosus şi Torquatus, la vest Trautmann; intră apoi Thomasius, Capesius, Strader, mai apoi Maria, Felix Balde, doamna Balde; mai târziu, sufletul Theodorei şi – în final – cele patru forţe ale sufletului.

BENEDICTUS:   

Discipolii mei au deschis sufletului lor
Lumina spirituală în felul în care
Se potriveşte destinului lor.
Ei trebuie, unul pentru altul, să facă roditor
Ceea ce-au reuşit să cucerească.
Şi pot să facă asta numai dacă forţele lor,
Orânduite după număr şi măsură, vor să se unească,

2740 
În locul de iniţiere, într-o unitate superioară, care
Să trezească-ntâi la viaţă-adevărată
Ceea ce doar în existenţă trebuie să rămână izolat.
Ei stau la pragul Templului de iniţiere.
Sufletele lor trebuie să se unească
Şi să răsune-armonios, după regulile scrise
În cartea destinului cosmic
Pentru ca armonia spiritelor să poată-mplini
Ce fiecare, singur, nu poate face pentru sine.
Ei, vechiului ce-aici cu demnitate stăpâneşte

2750
Din vremuri de demult, îi vor aduce noul.
La voi, fraţii mei, îi conduc pe discipolii care
Au trebuit să îşi croiască drumul pân'aici
Prin lumi spirituale şi prin încercarea sufletului.
Vor preţui cu veneraţie ritualurile străvechi de iniţiere
Şi vechile rânduieli sacre ale Misteriilor, care
Sunt date-aici ca putere a luminii spiritului.
Iar vouă înşivă, ce de mulţi ani aţi putut împlini
Cu credincioşie înaltele slujbe spirituale,
O altă lucrare vi se va-ncredinţa în viitor.

2760
Destinul cosmic cheamă pe fiii oamenilor
Doar pentru anumite perioade-n Templul său de iniţiere
Şi cere-apoi de la ei o altă activitate
Când forţele lor s-au epuizat slujind.
Chiar Templul însuşi stătea în faţa propriei încercări
Şi eroarea unui singur om a trebuit să îl păzească,
Pe el, păzitorul luminii, împotriva tenebrelor,
În ceasul greu al destinului.
Thomasius, cu ajutorul ştiinţei ce domneşte inconştient
În sufletele oamenilor, a recunoscut

2770
Că drumul spre Templul de iniţiere-al miştilor
Nu-l poate duce peste pragul acestuia
'Nainte să treacă celelalte praguri,
Faţă de care-acesta nu-i decât un simbol.
El însuşi deci a-nchis uşa pe care,
'N-iubirea voastră, voiaţi să i-o deschideţi.
Ca altul se va-ntoarce-acum la voi
Şi va primi acuma consacrarea voastră.

HILARIUS:

Smerite, sufletele noastre jertfesc aicea spiritului
Ceea ce înlăuntrul omului rodeste.

2780
Şi ele vor să se străduie ca voinţa proprie
Să devină revelaţia voinţei spiritului.
Templul este condus de-nţelepciunea cosmică
Ce fără greş conduce-n timpuri viitoare.
Voi ne-arătaţi direcţia ce vi s-a-ngăduit
Să o citiţi în cartea destinului cosmic,
Atunci când discipolii voştri au trecut încercarea.
Conduceţi-i deci în lăcaşul nostru de iniţiere
Ca ei să-şi poată lega opera lor de-a noastră.
(La un ciocănit al lui Hilarius, intră Thomasius, Capesius, Maria, Felix Balde, Felicia Balde, Strader. Trautmann şi Torquatus îi cunduc astfel încât Thomasius se află în faţa lui Benedictus şi Hilarius, Capesius în faţa lui Bellicosus şi Torquatus, Strader în faţa lui Trautmann, iar Maria cu Felix Balde şi doamna Balde în centrul Tempului.)

HILARIUS (către Thomasius):

Fiul meu, cuvintele ce-n locul ăsta se rostesc

2790
Creează-o vină ce strigă spiritual
Spre lumile spirituale dacă
Nu doar adevărul îl conduce pe vorbitor.
Pe cât de mare-i vina, pe-atât de puternice-s
Şi forţele ce ies din ea şi îl lovese nimicitor
Pe vorbitorul nedemn de funcţia sa.
Conştient de acţiunea cuvântului său în Templu,
Cel ce îţi stă 'nainte a-ncercat, pe măsura forţelor sale,
Să slujească spiritului sub semnul sacru
Al acelei lumini care lumineză

2800
Din Orientul pământului nostru.
Voinţa destinului este ca tu în viitor
Să stai slujind în locul ăsta.
Cel care are dreptul să îţi confere-această demnitate
Şi să îţi înmâneze şi cheia slujbei sale,
Îţi dă şi binecuvântarea, atât cât poate el,
Potrivit demnităţii cu care
A slujit sfintele rânduieli.

THOMASIUS:

Sublim maestru, în adevăr, numai trufia
Ar fi în stare-a plăsmui în omul slab, căruia

2810
Ii e îngăduit să se arate-n trup acum 'naintea voastră,
Dorinţa de-a fi el urmaşul vostru
În locul străvechi şi sacru de iniţire.
El nu e demn să facă măcar un pas
Peste pragul Templului miştilor;
Dar ce nu şi-ar îngădui a dori pentru sine,
El trebuie s-accepte cucernic fiindcă
Puterile destinului, împinse de necesităţi,
Au vrut să îi adreseze sufletului său chemarea.
Nu eu, cel care sunt în viaţă şi de curând

2820
M-am văzut spiritual lipsit cu totul de valoare,
Nu eu mi-am permis să intru-n acest loc.
Acestui om însă, pe care îl vedeţi aici, Benedictus
Şi prietena i-au sădit pe un al doilea,
Căruia primul, în viitor, urmează
Să-i slujească drept purtător numai.
Disciplina spirituală mi-a conferit o Sine
Care se poate dovedi puternică, şi care
Îşi poate dezvolta deplin propria creaţie
Chiar dacă purtătorul ei trebuie să se ştie

2830
Departe încă de ţelurile supreme ale sufletului.
Dacă-ntr-o situaţie ca asta creşte-n el datoria
Să îl consacre slujbei devenirii pământeşti
Pe cel de-al doilea om, ce se trezeşte-n el,
Atunci trebuie să facă să strălucească mereu
'Naintea ochiului spiritual, ca cea mai strictă regulă de viaţă,
Ca nimic din Sinea proprie să nu tulbure
Acea muncă pe care nu el o împlineşte, dar care
Trebuie-mplinită prin cea de-a doua Sine-a sa.
El va acţiona ascuns în sine însuşi, încât

2840
Să poată deveni-ntr-o zi ceea ce ştie-a fi
Drept ţelul propriei fiinţe-n viitoru-ndepărtat.
El va purta prin viaţă propriile grijuri
Închise strâns 'nlăuntrul sufletului său.
Când prima dată m-aţi chemat, v-am spus
Că nu-s în stare să intru-n Templul vostru
Cu propria-mi fiinţă omenescă.
Dar cel ce-acum i se încredinţează ca un altul
Se vede-nsărcinat de destin
Ca, din acest loc sacru, să vegheze cinstit

2850
Urmările lucrării sale
Cât timp i-o cere spiritul.

TORQUATUS (lui Capesius):

Capesius, în locul ăsta-n care din înţelepciune
Iubire trebuie să se reverse, aşa cum în amiază
Se varsă forţa caldă-a Soarelui, tu vei săvârşi
De-acum înalta slujbă-a Templului de iniţire.
Cel care vrea, în sensul operei miştilor, să se consacre
Aici spiritului, trebuie să vadă pericole.
Căci Lucifer poate mereu în acest loc
Să se apropie pe furiş de cel care se îngrijeşte

2860
De bunul mers al slujbei spirituale,
Şi să imprime fiecărui cuvânt pecetea duşmanului zeilor.
Ai stat în faţa tronului Potrivnicului
Şi ai văzut ce urmări are acţiunea sa.
Eşti bine pregătit deci pentru slujba ta.

CAPESIUS:

Cel care a văzut împărăţia Potrivnicului,
Cum mie mi-au îngăduit puterile destinului,
Acela ştie că bine şi rău sunt doar cuvinte
Pe care oamenii abia de le-nteleg.
Cel care vrea pe Lucifer doar rău să îl numească,

2870
Acela să spună că focul este şi el rău
Fiindcă are putere să ucidă viaţa,
Că apa este rea, fiindcă omul
Se poate îneca întrânsa.

TORQUATUS:   

Deci Lucifer 'ţi-apare ca rău
Prin altele,
Şi nu prin ceea ce înseamnă el în sine.

CAPESIUS:

Spiritul cosmic care odată, la-nceputul Pământului;
A putut aduce sufletelor omeneşti lumina,
El trebuie să împlinescă-n Univers serviciile care,

2880
În sine, nu se dovedesc nici bune şi nici rele
Pentru spiritele care cunosc
Ceea ce se revelă ca necesitate.
Devine binele rău când o intenţie rea
Se slujeşte de el, ducând la distrugere.
Iar răul aparent se-ntoarce-n bine
Când fiinţe bune îi imprimă direcţia.

TORQUATUS:

Tu ştii deci ce-ţi va fi mereu necesar
Când ai să stai în acest loc.
Iubirea nu cântăreşte după criterii raţionale

2890
Puterile care se revelează-n Tot.
Le cântăreşte după cum vor ele să apară
Şi se întreabă cum poate să folosească ceea ce,
Din temeliile cosmice, se poate crea ca existentă.

BENEDICTUS:   

Adesea însă iubirea vorbeşte în şoaptă
Şi caută sprijin 'n-adâncurile sufleteşti.
În locul ăsta, ea trebuie să se unească
Cu tot ce-aici, după legi cosmice,
I se consacră spiritului într-o nobilă triadă.
Maria-şi va uni lucrarea ei cu-a voastră.

2900
Ce ea a făgăduit în împărăţia lui Lucifer,
Aicea trebuie să-şi răspândească forţele.

MARIA:

Capesius a rostit cuvintele adânci
Ce revelează adevărul când se desprind corect
Din spiritul care, în evoluţia Pământului,
Îi poate-învăţa pe oameni iubire.
Dar ele-adună doar eroare după eroare
De sunt concepute cu o intenţie rea
Şi se transformă-n suflete în rău.
E sigur că Lucifer s-arată ca purtător de lumină

2910
'Naintea ochiului sufletesc, când acesta
Se-ntoarce spre depărtările spiritului.
Dar fiinţa sufletească-a omului voieşte mereu
Ca şi în propria interioritate să trezească
Ceea ce, cu admiraţie, poate doar privi.
Ea trebuie să privească frumuseţea lui Lucifer,
Dar să nu îngenuncheze sub puterea sa
Încât acesta să-acţioneze înlăuntrul ei.
Dacă el, aducătorul luminii, radiază-nţelepciune,
Şi umple lumile cu egoitatea sa trufaşă

2920
Şi luminează strălucitor în existenţa sa semeaţă
Ca model de individualism pentru toate fiinţele,
Atunci interioritatea sufletelor îşi poate găsi expresia
Bucurând simţurile cu fericirea-nţelepciunii
Şi radiind în jurul ei vesel-înţelept
Ceea ce se vieţuieşte pe sine şi se iubeşte pe sine în viaţă.
Dar oamenii, mai mult ca toate celelalte spirite,
Au nevoie de acel Dumnezeu care
Nu cere numai admiraţie când se revelă
Sufletului în lumea exterioară, plin de strălucire,

2930
Dar care-şi răspândeşte puterea sa supremă doar când
El însuşi locuieşte înlăuntrul sufletelor,
Şi care, iubind, viaţă vesteşte în moarte.
Îi e îngăduit omului să se îndrepte spre Lucifer,
Să simtă entuziasmat strălucire şi frumuseţe:
Trebuie astfel ca omul să se poată vieţui pe sine
Şi niciodată să nu-l vrea pe el ca fiinţă proprie;
Dar pe celălalt spirit îl invocă omul
Când poate să se-nţeleagă bine pe sine:
Este idealul de iubire al sufletului pe Pământ:

2940
Nu eu, Hristos trăieşte în fiinţa mea.

BENEDICTUS (întors către Maria):


Dacă sufletul ei se-ntoarce spre spirit
Aşa cum a făgăduit 'naintea lui Lucifer,
Atunci din forţa ei va radia spre Templu
Ceea ce-i va arăta lui căile salvării Pământului.
Şi Hristos va lumina peste locul sacru de înţelepciune,
Încălzindu-l cu iubirea spiritului.
Ce ea va putea aduce astfel lumii
Este legat de cursul propriei sale vieţi
Printr-unul din acele noduri de destin pe care

2950
Le împleteşte karma din vieţi pământeşti omeneşti.
Într-o existenţă de mult trecută, ea
L-a 'ndepărtat pe fiu de tată; acum
Ea îl conduce 'napoi spre tată pe fiu.
Sufletul care trăieşte-n Thomasius
A fost legat în viaţa precedentă
Prin legături de sânge – ca de la fiu la tată –
De cel care acum se simte în Capesius.
Acuma tatăl nu va mai pretinde Mariei
Să îşi achite datoria prin puterea lui Lucifer,

2960
Fiindcă ea şterge datoria prin puterea lui Hristos.

BELLICOSUS (către Hilarius şi Benedictus şi îndreptându-se mai des către Felix Balde şi doamna Balde):


Lumina străluceşte-n sanctuarele de iniţiere
Curgând puternic din înălţimi spirituale,
Când sufletele pot să o primească demn.
Dar 'naltele Puteri ale înţelepciunii
Ce astfel se revelă templelor miştilor
Au ales şi alte căi către suflete. –
Semnele-acestor vremuri vestesc cu claritate
Că toate drumurile trebuie să se unească.
Templul trebuie să se unească cu sufletele care

2970
Au ajuns la lumină-n alt mod decât el,
Şi care totuşi sunt şi ele iluminate cu adevărat.
Cu doamna Felicia şi tata Felix intră
În locul ăsta de iniţiere oameni care
Îi pot aduce din belşug lumină.

DOAMNA BALDE:

Pot numai să povestesc imagini de basm
Care prind chip prin ele însele în mine;
Iar despre izvoarele lor spirituale cunosc
Doar ceea ce Capesius mi-a spus ades.
Smerită trebuie să cred ce-am auzit

2980
Când îmi vorbea de felul sufletului meu;
Aşa şi iau când voi îmi spuneţi
De ce Templul m-a chemat.

FELIX BALDE:

Eu n-am răspuns doar chemării din afară
Pe care mi-a trimis-o Păzitoru-acestui Templu,
Ci credincios ţelului drumului meu spiritual
Am întrebat forţa ce-ntotdeauna mi-a poruncit
Lăuntric, drept conducător,
Încotro trebuie să-mi îndrept paşii
Ca să se poată-mplini cât mai bine

2990
Ce-a fost predestinat în spirit pentru viaţa mea.
De data asta m-am găsit clar îndrumat
Pe drumul care-acum e arătat
În viaţa spirituală discipolilor lui Benedictus.
În viziunea profetică mi-au apărut semnele
Pe care-acum le regăsesc aici în Templu.
Când sufletul meu cobora adesea-n adâncuri
Şi orice viaţă personală era nimicită, şi când
Răbdarea şi forţa puteau rezista în singurătatea
Plină de griji ce se apropia mereu de mine,

3000
'Nainte să pot simţi lumina spiritului,
Atunci am simtit Universul înrudit cu mine;
Şi m-am aflat curând în acea lume
Ce temeliile existenţei mi le-a revelat.
În astfel de peregrinări spirituale
Eram adesea-n temple cu care acesta,
Ce îmi vorbeşte-aici simţurilor, 'mi-apare
La fel de înrudit precum e scrierea,
Imagine-a discursului, cu sunetele ce-s rostite.

TRAUTMANN (către Strader):

Iubitul meu Strader, îţi este destinat în viitor

3010
Să rosteşti în Templu-acel cuvânt care
Se-aseamănă cu tot ce are de vestit Thomasius
Precum se-aseamănă apusul Soarelui
Cu zorii plin de speranţă ai dimineţii.
Şi-acest cuvânt primeşte-avid în sensul lui
Acţiunea acelei puteri
Ce ţi se-arătă în încercarea ta.
Tu a trebuit să stai în acel loc spiritual
Ce porunceşte sever stagnarea oricărei gândiri.
Aşa cum mâna-ţi ar trebui să-nvârte-n gol ciocanul

3020
Şi forţa ei n-ar putea deveni conştientă de sine
De nu s-ar izbi de nicovală,
Tot astfel, gândirea nu s-ar putea
Întemeia pe sine niciodată
De nu i-ar sta-mpotrivă Ahriman.
În viaţa ta, toată gândirea te-a-ndreptat
Spre-obstacole ce ţi-au pricinuit dureri
Şi îndoieli cumplite-n suflet.
Gândind în ele-ai învăţat să te cunoşti,
Aşa cum lumina doar prin reflectare

3030
Se poate-ntrezări pe sine-n forţa razelor ei.
În locul ăsta, cuvântul slujitorului Templului
Arată reflectarea în imagini a vieţii.

STRADER:

În adevăr, lumina gândirii a radiat mult timp
În existenţa mea doar prin reflectare;
Dar şapte ani întregi spiritul mi s-a arătat
În strălucirea lui luminoasă
Şi i-a revelat sufletului meu lumina,
În faţa căreia, altădată, gândirea mea
Stagna în chin şi îndoială.

3040
Lumina aceasta, interiorizată în sufletul meu,
În veci nu trebuie să se mai stingă,
Dacă trebuie să găsesc calea spre ţelurile spiritului
Şi din creaţia mea s-apară salvarea.

THEODORA (apărând alături de Strader, ca entitate spirituală):


Am putut cuceri pentru tine lumina
Fiindcă forţa ta se străduia către lumina mea,
Când ceasul tău s-a arătat împlinit.

STRADER:

Astfel lumina ta, tu, mesager al spiritului,
Va străluci asupra tuturor cuvintelor care
În locul ăsta se vor smulge din sufletul meu.

3050
Cu mine împreună, şi fiinţa Theodorei
E consacrată-acum slujbei sacre-a locului de iniţiere.
(Apar Philia, Astrid, Luna şi Cealaltă Philia, într-un nor strălucitor dc lumină.)

CEALALTĂ PHILIA:

Se-nalţă gânduri jertfind
Din locuri de iniţire
În temeliile obârşiei lumii.
Ce în suflete trăieşte,
Ce-n spirite străluceşte
Zboară uşor din lumea formelor;
Cosmice Puteri se-nclină
Pline de har către oameni,

3060
S-aprindă
În forţele sufletului
Lumina spiritului.

PHILIA:

De la spiritele lumilor vreau să implor
Ca lumina fiinţei lor
Să susţină văzul sufletului.
Iar sunetul cuvintelor lor
Urechea spirituală să o dezlege
Încât să nu se poată stinge
Ceea ce-a fost trezit

3070
Pe căile sufletului
În viaţa oamenilor.

ASTRID:

Curenţii de iubire
Ce lumea o-ncălzesc,
Vreau să-i conduc
Spre spiritul iniţiaţilor,
Ca-n inimile oamenilor
Să poată dăinui
O stare sacră.

LUNA:

De la Puterile dintru-nceputuri

3080
Vreau să implor curaj şi tărie
Şi-acestea, voinţei de jertfă
Ajutoare să-i fie;
Încât ce timpurile-anunţă
Ea să preschimbe-n germeni ai spiritului
Pentru veşnicie.

(Cortina cade, în timp ce toate personajele şi Theodora, Philia, Astrid, Luna şi Cealaltă Philia sunt încă în Templu.)