|
Templul Alianţei miştilor, care a fost prezentat în
tablourile
unu şi doi. La est se află Benedictus şi Hilarius, la sud Bellicosus şi
Torquatus, la vest Trautmann; intră apoi Thomasius, Capesius, Strader,
mai apoi Maria, Felix Balde, doamna Balde; mai târziu, sufletul
Theodorei şi – în final – cele patru forţe ale sufletului.
| BENEDICTUS:
|
Discipolii mei au deschis
sufletului lor Lumina spirituală în felul în care Se potriveşte destinului lor. Ei trebuie, unul pentru altul, să facă roditor Ceea ce-au reuşit să cucerească. Şi pot să facă asta numai dacă forţele lor, Orânduite după număr şi măsură, vor să se unească, |
|
| 2740
|
În locul de iniţiere,
într-o unitate superioară, care Să trezească-ntâi la viaţă-adevărată Ceea ce doar în existenţă trebuie să rămână izolat. Ei stau la pragul Templului de iniţiere. Sufletele lor trebuie să se unească Şi să răsune-armonios, după regulile scrise În cartea destinului cosmic Pentru ca armonia spiritelor să poată-mplini Ce fiecare, singur, nu poate face pentru sine. Ei, vechiului ce-aici cu demnitate stăpâneşte |
|
| 2750 |
Din vremuri de demult, îi
vor aduce noul. La voi, fraţii mei, îi conduc pe discipolii care Au trebuit să îşi croiască drumul pân'aici Prin lumi spirituale şi prin încercarea sufletului. Vor preţui cu veneraţie ritualurile străvechi de iniţiere Şi vechile rânduieli sacre ale Misteriilor, care Sunt date-aici ca putere a luminii spiritului. Iar vouă înşivă, ce de mulţi ani aţi putut împlini Cu credincioşie înaltele slujbe spirituale, O altă lucrare vi se va-ncredinţa în viitor. |
|
| 2760 |
Destinul cosmic cheamă pe fiii
oamenilor Doar pentru anumite perioade-n Templul său de iniţiere Şi cere-apoi de la ei o altă activitate Când forţele lor s-au epuizat slujind. Chiar Templul însuşi stătea în faţa propriei încercări Şi eroarea unui singur om a trebuit să îl păzească, Pe el, păzitorul luminii, împotriva tenebrelor, În ceasul greu al destinului. Thomasius, cu ajutorul ştiinţei ce domneşte inconştient În sufletele oamenilor, a recunoscut |
|
| 2770 |
Că drumul spre Templul de
iniţiere-al miştilor Nu-l poate duce peste pragul acestuia 'Nainte să treacă celelalte praguri, Faţă de care-acesta nu-i decât un simbol. El însuşi deci a-nchis uşa pe care, 'N-iubirea voastră, voiaţi să i-o deschideţi. Ca altul se va-ntoarce-acum la voi Şi va primi acuma consacrarea voastră. |
|
| HILARIUS: |
Smerite, sufletele noastre
jertfesc aicea spiritului Ceea ce înlăuntrul omului rodeste. |
|
| 2780 |
Şi ele vor să se străduie ca
voinţa proprie Să devină revelaţia voinţei spiritului. Templul este condus de-nţelepciunea cosmică Ce fără greş conduce-n timpuri viitoare. Voi ne-arătaţi direcţia ce vi s-a-ngăduit Să o citiţi în cartea destinului cosmic, Atunci când discipolii voştri au trecut încercarea. Conduceţi-i deci în lăcaşul nostru de iniţiere Ca ei să-şi poată lega opera lor de-a noastră. (La un ciocănit al lui
Hilarius, intră Thomasius, Capesius, Maria, Felix Balde, Felicia Balde,
Strader. Trautmann şi Torquatus îi cunduc astfel
încât Thomasius se află în faţa lui Benedictus şi
Hilarius, Capesius în faţa lui Bellicosus şi Torquatus, Strader
în faţa lui Trautmann, iar Maria cu Felix Balde şi doamna Balde
în centrul Tempului.)
|
|
| HILARIUS (către
Thomasius): |
Fiul meu, cuvintele ce-n locul
ăsta se rostesc |
|
| 2790 |
Creează-o vină ce strigă
spiritual Spre lumile spirituale dacă Nu doar adevărul îl conduce pe vorbitor. Pe cât de mare-i vina, pe-atât de puternice-s Şi forţele ce ies din ea şi îl lovese nimicitor Pe vorbitorul nedemn de funcţia sa. Conştient de acţiunea cuvântului său în Templu, Cel ce îţi stă 'nainte a-ncercat, pe măsura forţelor sale, Să slujească spiritului sub semnul sacru Al acelei lumini care lumineză |
|
| 2800 |
Din Orientul pământului
nostru. Voinţa destinului este ca tu în viitor Să stai slujind în locul ăsta. Cel care are dreptul să îţi confere-această demnitate Şi să îţi înmâneze şi cheia slujbei sale, Îţi dă şi binecuvântarea, atât cât poate el, Potrivit demnităţii cu care A slujit sfintele rânduieli. |
|
| THOMASIUS: |
Sublim maestru, în adevăr,
numai trufia Ar fi în stare-a plăsmui în omul slab, căruia |
|
| 2810 |
Ii e îngăduit să se
arate-n trup acum 'naintea voastră, Dorinţa de-a fi el urmaşul vostru În locul străvechi şi sacru de iniţire. El nu e demn să facă măcar un pas Peste pragul Templului miştilor; Dar ce nu şi-ar îngădui a dori pentru sine, El trebuie s-accepte cucernic fiindcă Puterile destinului, împinse de necesităţi, Au vrut să îi adreseze sufletului său chemarea. Nu eu, cel care sunt în viaţă şi de curând |
|
| 2820 |
M-am văzut spiritual lipsit cu
totul de valoare, Nu eu mi-am permis să intru-n acest loc. Acestui om însă, pe care îl vedeţi aici, Benedictus Şi prietena i-au sădit pe un al doilea, Căruia primul, în viitor, urmează Să-i slujească drept purtător numai. Disciplina spirituală mi-a conferit o Sine Care se poate dovedi puternică, şi care Îşi poate dezvolta deplin propria creaţie Chiar dacă purtătorul ei trebuie să se ştie |
|
| 2830 |
Departe încă de ţelurile
supreme ale sufletului. Dacă-ntr-o situaţie ca asta creşte-n el datoria Să îl consacre slujbei devenirii pământeşti Pe cel de-al doilea om, ce se trezeşte-n el, Atunci trebuie să facă să strălucească mereu 'Naintea ochiului spiritual, ca cea mai strictă regulă de viaţă, Ca nimic din Sinea proprie să nu tulbure Acea muncă pe care nu el o împlineşte, dar care Trebuie-mplinită prin cea de-a doua Sine-a sa. El va acţiona ascuns în sine însuşi, încât |
|
| 2840 |
Să poată deveni-ntr-o zi ceea ce
ştie-a fi Drept ţelul propriei fiinţe-n viitoru-ndepărtat. El va purta prin viaţă propriile grijuri Închise strâns 'nlăuntrul sufletului său. Când prima dată m-aţi chemat, v-am spus Că nu-s în stare să intru-n Templul vostru Cu propria-mi fiinţă omenescă. Dar cel ce-acum i se încredinţează ca un altul Se vede-nsărcinat de destin Ca, din acest loc sacru, să vegheze cinstit |
|
| 2850 |
Urmările lucrării sale Cât timp i-o cere spiritul. |
|
| TORQUATUS (lui
Capesius): |
Capesius, în locul ăsta-n
care din înţelepciune Iubire trebuie să se reverse, aşa cum în amiază Se varsă forţa caldă-a Soarelui, tu vei săvârşi De-acum înalta slujbă-a Templului de iniţire. Cel care vrea, în sensul operei miştilor, să se consacre Aici spiritului, trebuie să vadă pericole. Căci Lucifer poate mereu în acest loc Să se apropie pe furiş de cel care se îngrijeşte |
|
| 2860 |
De bunul mers al slujbei
spirituale, Şi să imprime fiecărui cuvânt pecetea duşmanului zeilor. Ai stat în faţa tronului Potrivnicului Şi ai văzut ce urmări are acţiunea sa. Eşti bine pregătit deci pentru slujba ta. |
|
| CAPESIUS: |
Cel care a văzut împărăţia
Potrivnicului, Cum mie mi-au îngăduit puterile destinului, Acela ştie că bine şi rău sunt doar cuvinte Pe care oamenii abia de le-nteleg. Cel care vrea pe Lucifer doar rău să îl numească, |
|
| 2870 |
Acela să spună că focul este şi
el rău Fiindcă are putere să ucidă viaţa, Că apa este rea, fiindcă omul Se poate îneca întrânsa. |
|
| TORQUATUS:
|
Deci Lucifer 'ţi-apare ca rău Prin altele, Şi nu prin ceea ce înseamnă el în sine. |
|
| CAPESIUS: |
Spiritul cosmic care odată,
la-nceputul Pământului; A putut aduce sufletelor omeneşti lumina, El trebuie să împlinescă-n Univers serviciile care, |
|
| 2880 |
În sine, nu se dovedesc
nici bune şi nici rele Pentru spiritele care cunosc Ceea ce se revelă ca necesitate. Devine binele rău când o intenţie rea Se slujeşte de el, ducând la distrugere. Iar răul aparent se-ntoarce-n bine Când fiinţe bune îi imprimă direcţia. |
|
| TORQUATUS: |
Tu ştii deci ce-ţi va fi mereu
necesar Când ai să stai în acest loc. Iubirea nu cântăreşte după criterii raţionale |
|
| 2890 |
Puterile care se revelează-n Tot. Le cântăreşte după cum vor ele să apară Şi se întreabă cum poate să folosească ceea ce, Din temeliile cosmice, se poate crea ca existentă. |
|
| BENEDICTUS:
|
Adesea însă iubirea
vorbeşte în şoaptă Şi caută sprijin 'n-adâncurile sufleteşti. În locul ăsta, ea trebuie să se unească Cu tot ce-aici, după legi cosmice, I se consacră spiritului într-o nobilă triadă. Maria-şi va uni lucrarea ei cu-a voastră. |
|
| 2900 |
Ce ea a făgăduit în
împărăţia lui Lucifer, Aicea trebuie să-şi răspândească forţele. |
|
| MARIA: |
Capesius a rostit cuvintele
adânci Ce revelează adevărul când se desprind corect Din spiritul care, în evoluţia Pământului, Îi poate-învăţa pe oameni iubire. Dar ele-adună doar eroare după eroare De sunt concepute cu o intenţie rea Şi se transformă-n suflete în rău. E sigur că Lucifer s-arată ca purtător de lumină |
|
| 2910 |
'Naintea ochiului sufletesc,
când acesta Se-ntoarce spre depărtările spiritului. Dar fiinţa sufletească-a omului voieşte mereu Ca şi în propria interioritate să trezească Ceea ce, cu admiraţie, poate doar privi. Ea trebuie să privească frumuseţea lui Lucifer, Dar să nu îngenuncheze sub puterea sa Încât acesta să-acţioneze înlăuntrul ei. Dacă el, aducătorul luminii, radiază-nţelepciune, Şi umple lumile cu egoitatea sa trufaşă |
|
| 2920 |
Şi luminează strălucitor
în existenţa sa semeaţă Ca model de individualism pentru toate fiinţele, Atunci interioritatea sufletelor îşi poate găsi expresia Bucurând simţurile cu fericirea-nţelepciunii Şi radiind în jurul ei vesel-înţelept Ceea ce se vieţuieşte pe sine şi se iubeşte pe sine în viaţă. Dar oamenii, mai mult ca toate celelalte spirite, Au nevoie de acel Dumnezeu care Nu cere numai admiraţie când se revelă Sufletului în lumea exterioară, plin de strălucire, |
|
| 2930 |
Dar care-şi răspândeşte
puterea sa supremă doar când El însuşi locuieşte înlăuntrul sufletelor, Şi care, iubind, viaţă vesteşte în moarte. Îi e îngăduit omului să se îndrepte spre Lucifer, Să simtă entuziasmat strălucire şi frumuseţe: Trebuie astfel ca omul să se poată vieţui pe sine Şi niciodată să nu-l vrea pe el ca fiinţă proprie; Dar pe celălalt spirit îl invocă omul Când poate să se-nţeleagă bine pe sine: Este idealul de iubire al sufletului pe Pământ: |
|
| 2940 |
Nu eu, Hristos trăieşte în
fiinţa mea. |
|
| BENEDICTUS (întors
către Maria): |
||
| Dacă sufletul ei se-ntoarce spre
spirit Aşa cum a făgăduit 'naintea lui Lucifer, Atunci din forţa ei va radia spre Templu Ceea ce-i va arăta lui căile salvării Pământului. Şi Hristos va lumina peste locul sacru de înţelepciune, Încălzindu-l cu iubirea spiritului. Ce ea va putea aduce astfel lumii Este legat de cursul propriei sale vieţi Printr-unul din acele noduri de destin pe care |
||
| 2950 |
Le împleteşte karma din
vieţi pământeşti omeneşti. Într-o existenţă de mult trecută, ea L-a 'ndepărtat pe fiu de tată; acum Ea îl conduce 'napoi spre tată pe fiu. Sufletul care trăieşte-n Thomasius A fost legat în viaţa precedentă Prin legături de sânge – ca de la fiu la tată – De cel care acum se simte în Capesius. Acuma tatăl nu va mai pretinde Mariei Să îşi achite datoria prin puterea lui Lucifer, |
|
| 2960 |
Fiindcă ea şterge datoria prin
puterea lui Hristos. |
|
| BELLICOSUS (către
Hilarius şi Benedictus şi îndreptându-se mai des către
Felix Balde şi doamna Balde): |
||
| Lumina străluceşte-n sanctuarele
de iniţiere Curgând puternic din înălţimi spirituale, Când sufletele pot să o primească demn. Dar 'naltele Puteri ale înţelepciunii Ce astfel se revelă templelor miştilor Au ales şi alte căi către suflete. – Semnele-acestor vremuri vestesc cu claritate Că toate drumurile trebuie să se unească. Templul trebuie să se unească cu sufletele care |
||
| 2970 |
Au ajuns la lumină-n alt mod
decât el, Şi care totuşi sunt şi ele iluminate cu adevărat. Cu doamna Felicia şi tata Felix intră În locul ăsta de iniţiere oameni care Îi pot aduce din belşug lumină. |
|
| DOAMNA
BALDE: |
Pot numai să povestesc imagini
de basm Care prind chip prin ele însele în mine; Iar despre izvoarele lor spirituale cunosc Doar ceea ce Capesius mi-a spus ades. Smerită trebuie să cred ce-am auzit |
|
| 2980 |
Când îmi vorbea de
felul sufletului meu; Aşa şi iau când voi îmi spuneţi De ce Templul m-a chemat. |
|
| FELIX BALDE: |
Eu n-am răspuns doar chemării
din afară Pe care mi-a trimis-o Păzitoru-acestui Templu, Ci credincios ţelului drumului meu spiritual Am întrebat forţa ce-ntotdeauna mi-a poruncit Lăuntric, drept conducător, Încotro trebuie să-mi îndrept paşii Ca să se poată-mplini cât mai bine |
|
| 2990 |
Ce-a fost predestinat în
spirit pentru viaţa mea. De data asta m-am găsit clar îndrumat Pe drumul care-acum e arătat În viaţa spirituală discipolilor lui Benedictus. În viziunea profetică mi-au apărut semnele Pe care-acum le regăsesc aici în Templu. Când sufletul meu cobora adesea-n adâncuri Şi orice viaţă personală era nimicită, şi când Răbdarea şi forţa puteau rezista în singurătatea Plină de griji ce se apropia mereu de mine, |
|
| 3000 |
'Nainte să pot simţi lumina
spiritului, Atunci am simtit Universul înrudit cu mine; Şi m-am aflat curând în acea lume Ce temeliile existenţei mi le-a revelat. În astfel de peregrinări spirituale Eram adesea-n temple cu care acesta, Ce îmi vorbeşte-aici simţurilor, 'mi-apare La fel de înrudit precum e scrierea, Imagine-a discursului, cu sunetele ce-s rostite. |
|
| TRAUTMANN (către
Strader): |
Iubitul meu Strader, îţi
este destinat în viitor |
|
| 3010 |
Să rosteşti în Templu-acel
cuvânt care Se-aseamănă cu tot ce are de vestit Thomasius Precum se-aseamănă apusul Soarelui Cu zorii plin de speranţă ai dimineţii. Şi-acest cuvânt primeşte-avid în sensul lui Acţiunea acelei puteri Ce ţi se-arătă în încercarea ta. Tu a trebuit să stai în acel loc spiritual Ce porunceşte sever stagnarea oricărei gândiri. Aşa cum mâna-ţi ar trebui să-nvârte-n gol ciocanul |
|
| 3020 |
Şi forţa ei n-ar putea deveni
conştientă de sine De nu s-ar izbi de nicovală, Tot astfel, gândirea nu s-ar putea Întemeia pe sine niciodată De nu i-ar sta-mpotrivă Ahriman. În viaţa ta, toată gândirea te-a-ndreptat Spre-obstacole ce ţi-au pricinuit dureri Şi îndoieli cumplite-n suflet. Gândind în ele-ai învăţat să te cunoşti, Aşa cum lumina doar prin reflectare |
|
| 3030 |
Se poate-ntrezări pe sine-n
forţa razelor ei. În locul ăsta, cuvântul slujitorului Templului Arată reflectarea în imagini a vieţii. |
|
| STRADER: |
În adevăr, lumina
gândirii a radiat mult timp În existenţa mea doar prin reflectare; Dar şapte ani întregi spiritul mi s-a arătat În strălucirea lui luminoasă Şi i-a revelat sufletului meu lumina, În faţa căreia, altădată, gândirea mea Stagna în chin şi îndoială. |
|
| 3040 |
Lumina aceasta, interiorizată
în sufletul meu, În veci nu trebuie să se mai stingă, Dacă trebuie să găsesc calea spre ţelurile spiritului Şi din creaţia mea s-apară salvarea. |
|
| THEODORA (apărând
alături de Strader, ca entitate spirituală): |
||
| Am putut cuceri pentru tine
lumina Fiindcă forţa ta se străduia către lumina mea, Când ceasul tău s-a arătat împlinit. |
||
| STRADER: |
Astfel lumina ta, tu, mesager al
spiritului, Va străluci asupra tuturor cuvintelor care În locul ăsta se vor smulge din sufletul meu. |
|
| 3050 |
Cu mine împreună, şi
fiinţa Theodorei E consacrată-acum slujbei sacre-a locului de iniţiere. (Apar Philia, Astrid, Luna şi Cealaltă Philia, într-un nor strălucitor dc lumină.) |
|
| CEALALTĂ
PHILIA: |
Se-nalţă gânduri jertfind Din locuri de iniţire În temeliile obârşiei lumii. Ce în suflete trăieşte, Ce-n spirite străluceşte Zboară uşor din lumea formelor; Cosmice Puteri se-nclină Pline de har către oameni, |
|
| 3060 |
S-aprindă În forţele sufletului Lumina spiritului. |
|
| PHILIA: |
De la spiritele lumilor vreau să
implor Ca lumina fiinţei lor Să susţină văzul sufletului. Iar sunetul cuvintelor lor Urechea spirituală să o dezlege Încât să nu se poată stinge Ceea ce-a fost trezit |
|
| 3070 |
Pe căile sufletului În viaţa oamenilor. |
|
| ASTRID: |
Curenţii de iubire Ce lumea o-ncălzesc, Vreau să-i conduc Spre spiritul iniţiaţilor, Ca-n inimile oamenilor Să poată dăinui O stare sacră. |
|
| LUNA: |
De la Puterile dintru-nceputuri |
|
| 3080 |
Vreau să implor curaj şi tărie Şi-acestea, voinţei de jertfă Ajutoare să-i fie; Încât ce timpurile-anunţă Ea să preschimbe-n germeni ai spiritului Pentru veşnicie. |
|
| (Cortina cade, în timp ce toate personajele şi Theodora, Philia, Astrid, Luna şi Cealaltă Philia sunt încă în Templu.) | ||
