Templul Alianței miștilor, care a fost prezentat în tablourile unu și doi. La est se află Benedictus și Hilarius, la sud Bellicosus și Torquatus, la vest Trautmann; intră apoi Thomasius, Capesius, Strader, mai apoi Maria, Felix Balde, doamna Balde; mai târziu, sufletul Theodorei și – în final – cele patru forțe ale sufletului.
| BENEDICTUS: | Discipolii mei au deschis sufletului lor Lumina spirituală în felul în care Se potrivește destinului lor. Ei trebuie, unul pentru altul, să facă roditor Ceea ce-au reușit să cucerească. Și pot să facă asta numai dacă forțele lor, Orânduite după număr și măsură, vor să se unească, |
|
| 2740 | În locul de inițiere, într-o unitate superioară, care Să trezească-ntâi la viață-adevărată Ceea ce doar în existență trebuie să rămână izolat. Ei stau la pragul Templului de inițiere. Sufletele lor trebuie să se unească Și să răsune-armonios, după regulile scrise În cartea destinului cosmic Pentru ca armonia spiritelor să poată-mplini Ce fiecare, singur, nu poate face pentru sine. Ei, vechiului ce-aici cu demnitate stăpânește |
|
| 2750 | Din vremuri de demult, îi vor aduce noul. La voi, frații mei, îi conduc pe discipolii care Au trebuit să își croiască drumul pân'aici Prin lumi spirituale și prin încercarea sufletului. Vor prețui cu venerație ritualurile străvechi de inițiere Și vechile rânduieli sacre ale Misteriilor, care Sunt date-aici ca putere a luminii spiritului. Iar vouă înșivă, ce de mulți ani ați putut împlini Cu credincioșie înaltele slujbe spirituale, O altă lucrare vi se va-ncredința în viitor. |
|
| 2760 | Destinul cosmic cheamă pe fiii oamenilor Doar pentru anumite perioade-n Templul său de inițiere Și cere-apoi de la ei o altă activitate Când forțele lor s-au epuizat slujind. Chiar Templul însuși stătea în fața propriei încercări Și eroarea unui singur om a trebuit să îl păzească, Pe el, păzitorul luminii, împotriva tenebrelor, În ceasul greu al destinului. Thomasius, cu ajutorul științei ce domnește inconștient În sufletele oamenilor, a recunoscut |
|
| 2770 | Că drumul spre Templul de inițiere-al miștilor Nu-l poate duce peste pragul acestuia 'Nainte să treacă celelalte praguri, Față de care-acesta nu-i decât un simbol. El însuși deci a-nchis ușa pe care, 'N-iubirea voastră, voiați să i-o deschideți. Ca altul se va-ntoarce-acum la voi Și va primi acuma consacrarea voastră. |
|
| HILARIUS: | Smerite, sufletele noastre jertfesc aicea spiritului Ceea ce înlăuntrul omului rodeste. |
|
| 2780 | Și ele vor să se străduie ca voința proprie Să devină revelația voinței spiritului. Templul este condus de-nțelepciunea cosmică Ce fără greș conduce-n timpuri viitoare. Voi ne-arătați direcția ce vi s-a-ngăduit Să o citiți în cartea destinului cosmic, Atunci când discipolii voștri au trecut încercarea. Conduceți-i deci în lăcașul nostru de inițiere Ca ei să-și poată lega opera lor de-a noastră. (La un ciocănit al lui Hilarius, intră Thomasius, Capesius, Maria, Felix Balde, Felicia Balde, Strader. Trautmann și Torquatus îi cunduc astfel încât Thomasius se află în fața lui Benedictus și Hilarius, Capesius în fața lui Bellicosus și Torquatus, Strader în fața lui Trautmann, iar Maria cu Felix Balde și doamna Balde în centrul Tempului.) |
|
| HILARIUS (către Thomasius): | Fiul meu, cuvintele ce-n locul ăsta se rostesc | |
| 2790 | Creează-o vină ce strigă spiritual Spre lumile spirituale dacă Nu doar adevărul îl conduce pe vorbitor. Pe cât de mare-i vina, pe-atât de puternice-s Și forțele ce ies din ea și îl lovese nimicitor Pe vorbitorul nedemn de funcția sa. Conștient de acțiunea cuvântului său în Templu, Cel ce îți stă 'nainte a-ncercat, pe măsura forțelor sale, Să slujească spiritului sub semnul sacru Al acelei lumini care lumineză |
|
| 2800 | Din Orientul pământului nostru. Voința destinului este ca tu în viitor Să stai slujind în locul ăsta. Cel care are dreptul să îți confere-această demnitate Și să îți înmâneze și cheia slujbei sale, Îți dă și binecuvântarea, atât cât poate el, Potrivit demnității cu care A slujit sfintele rânduieli. |
|
| THOMASIUS: | Sublim maestru, în adevăr, numai trufia Ar fi în stare-a plăsmui în omul slab, căruia |
|
| 2810 | Ii e îngăduit să se arate-n trup acum 'naintea voastră, Dorința de-a fi el urmașul vostru În locul străvechi și sacru de inițire. El nu e demn să facă măcar un pas Peste pragul Templului miștilor; Dar ce nu și-ar îngădui a dori pentru sine, El trebuie s-accepte cucernic fiindcă Puterile destinului, împinse de necesități, Au vrut să îi adreseze sufletului său chemarea. Nu eu, cel care sunt în viață și de curând |
|
| 2820 | M-am văzut spiritual lipsit cu totul de valoare, Nu eu mi-am permis să intru-n acest loc. Acestui om însă, pe care îl vedeți aici, Benedictus Și prietena i-au sădit pe un al doilea, Căruia primul, în viitor, urmează Să-i slujească drept purtător numai. Disciplina spirituală mi-a conferit o Sine Care se poate dovedi puternică, și care Își poate dezvolta deplin propria creație Chiar dacă purtătorul ei trebuie să se știe |
|
| 2830 | Departe încă de țelurile supreme ale sufletului. Dacă-ntr-o situație ca asta crește-n el datoria Să îl consacre slujbei devenirii pământești Pe cel de-al doilea om, ce se trezește-n el, Atunci trebuie să facă să strălucească mereu 'Naintea ochiului spiritual, ca cea mai strictă regulă de viață, Ca nimic din Sinea proprie să nu tulbure Acea muncă pe care nu el o împlinește, dar care Trebuie-mplinită prin cea de-a doua Sine-a sa. El va acționa ascuns în sine însuși, încât |
|
| 2840 | Să poată deveni-ntr-o zi ceea ce știe-a fi Drept țelul propriei ființe-n viitoru-ndepărtat. El va purta prin viață propriile grijuri Închise strâns 'nlăuntrul sufletului său. Când prima dată m-ați chemat, v-am spus Că nu-s în stare să intru-n Templul vostru Cu propria-mi ființă omenescă. Dar cel ce-acum i se încredințează ca un altul Se vede-nsărcinat de destin Ca, din acest loc sacru, să vegheze cinstit |
|
| 2850 | Urmările lucrării sale Cât timp i-o cere spiritul. |
|
| TORQUATUS (lui Capesius): | Capesius, în locul ăsta-n care din înțelepciune Iubire trebuie să se reverse, așa cum în amiază Se varsă forța caldă-a Soarelui, tu vei săvârși De-acum înalta slujbă-a Templului de inițire. Cel care vrea, în sensul operei miștilor, să se consacre Aici spiritului, trebuie să vadă pericole. Căci Lucifer poate mereu în acest loc Să se apropie pe furiș de cel care se îngrijește |
|
| 2860 | De bunul mers al slujbei spirituale, Și să imprime fiecărui cuvânt pecetea dușmanului zeilor. Ai stat în fața tronului Potrivnicului Și ai văzut ce urmări are acțiunea sa. Ești bine pregătit deci pentru slujba ta. |
|
| CAPESIUS: | Cel care a văzut împărăția Potrivnicului, Cum mie mi-au îngăduit puterile destinului, Acela știe că bine și rău sunt doar cuvinte Pe care oamenii abia de le-nteleg. Cel care vrea pe Lucifer doar rău să îl numească, |
|
| 2870 | Acela să spună că focul este și el rău Fiindcă are putere să ucidă viața, Că apa este rea, fiindcă omul Se poate îneca întrânsa. |
|
| TORQUATUS: | Deci Lucifer 'ți-apare ca rău Prin altele, Și nu prin ceea ce înseamnă el în sine. |
|
| CAPESIUS: | Spiritul cosmic care odată, la-nceputul Pământului; A putut aduce sufletelor omenești lumina, El trebuie să împlinescă-n Univers serviciile care, |
|
| 2880 | În sine, nu se dovedesc nici bune și nici rele Pentru spiritele care cunosc Ceea ce se revelă ca necesitate. Devine binele rău când o intenție rea Se slujește de el, ducând la distrugere. Iar răul aparent se-ntoarce-n bine Când ființe bune îi imprimă direcția. |
|
| TORQUATUS: | Tu știi deci ce-ți va fi mereu necesar Când ai să stai în acest loc. Iubirea nu cântărește după criterii raționale |
|
| 2890 | Puterile care se revelează-n Tot. Le cântărește după cum vor ele să apară Și se întreabă cum poate să folosească ceea ce, Din temeliile cosmice, se poate crea ca existentă. |
|
| BENEDICTUS: | Adesea însă iubirea vorbește în șoaptă Și caută sprijin 'n-adâncurile sufletești. În locul ăsta, ea trebuie să se unească Cu tot ce-aici, după legi cosmice, I se consacră spiritului într-o nobilă triadă. Maria-și va uni lucrarea ei cu-a voastră. |
|
| 2900 | Ce ea a făgăduit în împărăția lui Lucifer, Aicea trebuie să-și răspândească forțele. |
|
| MARIA: | Capesius a rostit cuvintele adânci Ce revelează adevărul când se desprind corect Din spiritul care, în evoluția Pământului, Îi poate-învăța pe oameni iubire. Dar ele-adună doar eroare după eroare De sunt concepute cu o intenție rea Și se transformă-n suflete în rău. E sigur că Lucifer s-arată ca purtător de lumină |
|
| 2910 | 'Naintea ochiului sufletesc, când acesta Se-ntoarce spre depărtările spiritului. Dar ființa sufletească-a omului voiește mereu Ca și în propria interioritate să trezească Ceea ce, cu admirație, poate doar privi. Ea trebuie să privească frumusețea lui Lucifer, Dar să nu îngenuncheze sub puterea sa Încât acesta să-acționeze înlăuntrul ei. Dacă el, aducătorul luminii, radiază-nțelepciune, Și umple lumile cu egoitatea sa trufașă |
|
| 2920 | Și luminează strălucitor în existența sa semeață Ca model de individualism pentru toate ființele, Atunci interioritatea sufletelor își poate găsi expresia Bucurând simțurile cu fericirea-nțelepciunii Și radiind în jurul ei vesel-înțelept Ceea ce se viețuiește pe sine și se iubește pe sine în viață. Dar oamenii, mai mult ca toate celelalte spirite, Au nevoie de acel Dumnezeu care Nu cere numai admirație când se revelă Sufletului în lumea exterioară, plin de strălucire, |
|
| 2930 | Dar care-și răspândește puterea sa supremă doar când El însuși locuiește înlăuntrul sufletelor, Și care, iubind, viață vestește în moarte. Îi e îngăduit omului să se îndrepte spre Lucifer, Să simtă entuziasmat strălucire și frumusețe: Trebuie astfel ca omul să se poată viețui pe sine Și niciodată să nu-l vrea pe el ca ființă proprie; Dar pe celălalt spirit îl invocă omul Când poate să se-nțeleagă bine pe sine: Este idealul de iubire al sufletului pe Pământ: |
|
| 2940 | Nu eu, Hristos trăiește în ființa mea. |
|
| BENEDICTUS (întors către Maria): | ||
| Dacă sufletul ei se-ntoarce spre spirit Așa cum a făgăduit 'naintea lui Lucifer, Atunci din forța ei va radia spre Templu Ceea ce-i va arăta lui căile salvării Pământului. Și Hristos va lumina peste locul sacru de înțelepciune, Încălzindu-l cu iubirea spiritului. Ce ea va putea aduce astfel lumii Este legat de cursul propriei sale vieți Printr-unul din acele noduri de destin pe care |
||
| 2950 | Le împletește karma din vieți pământești omenești. Într-o existență de mult trecută, ea L-a 'ndepărtat pe fiu de tată; acum Ea îl conduce 'napoi spre tată pe fiu. Sufletul care trăiește-n Thomasius A fost legat în viața precedentă Prin legături de sânge – ca de la fiu la tată – De cel care acum se simte în Capesius. Acuma tatăl nu va mai pretinde Mariei Să își achite datoria prin puterea lui Lucifer, |
|
| 2960 | Fiindcă ea șterge datoria prin puterea lui Hristos. |
|
| BELLICOSUS (către Hilarius și Benedictus și îndreptându-se mai des către Felix Balde și doamna Balde): | ||
| Lumina strălucește-n sanctuarele de inițiere Curgând puternic din înălțimi spirituale, Când sufletele pot să o primească demn. Dar 'naltele Puteri ale înțelepciunii Ce astfel se revelă templelor miștilor Au ales și alte căi către suflete. – Semnele-acestor vremuri vestesc cu claritate Că toate drumurile trebuie să se unească. Templul trebuie să se unească cu sufletele care |
||
| 2970 | Au ajuns la lumină-n alt mod decât el, Și care totuși sunt și ele iluminate cu adevărat. Cu doamna Felicia și tata Felix intră În locul ăsta de inițiere oameni care Îi pot aduce din belșug lumină. |
|
| DOAMNA BALDE: | Pot numai să povestesc imagini de basm Care prind chip prin ele însele în mine; Iar despre izvoarele lor spirituale cunosc Doar ceea ce Capesius mi-a spus ades. Smerită trebuie să cred ce-am auzit |
|
| 2980 | Când îmi vorbea de felul sufletului meu; Așa și iau când voi îmi spuneți De ce Templul m-a chemat. |
|
| FELIX BALDE: | Eu n-am răspuns doar chemării din afară Pe care mi-a trimis-o Păzitoru-acestui Templu, Ci credincios țelului drumului meu spiritual Am întrebat forța ce-ntotdeauna mi-a poruncit Lăuntric, drept conducător, Încotro trebuie să-mi îndrept pașii Ca să se poată-mplini cât mai bine |
|
| 2990 | Ce-a fost predestinat în spirit pentru viața mea. De data asta m-am găsit clar îndrumat Pe drumul care-acum e arătat În viața spirituală discipolilor lui Benedictus. În viziunea profetică mi-au apărut semnele Pe care-acum le regăsesc aici în Templu. Când sufletul meu cobora adesea-n adâncuri Și orice viață personală era nimicită, și când Răbdarea și forța puteau rezista în singurătatea Plină de griji ce se apropia mereu de mine, |
|
| 3000 | 'Nainte să pot simți lumina spiritului, Atunci am simtit Universul înrudit cu mine; Și m-am aflat curând în acea lume Ce temeliile existenței mi le-a revelat. În astfel de peregrinări spirituale Eram adesea-n temple cu care acesta, Ce îmi vorbește-aici simțurilor, 'mi-apare La fel de înrudit precum e scrierea, Imagine-a discursului, cu sunetele ce-s rostite. |
|
| TRAUTMANN (către Strader): | Iubitul meu Strader, îți este destinat în viitor | |
| 3010 | Să rostești în Templu-acel cuvânt care Se-aseamănă cu tot ce are de vestit Thomasius Precum se-aseamănă apusul Soarelui Cu zorii plin de speranță ai dimineții. Și-acest cuvânt primește-avid în sensul lui Acțiunea acelei puteri Ce ți se-arătă în încercarea ta. Tu a trebuit să stai în acel loc spiritual Ce poruncește sever stagnarea oricărei gândiri. Așa cum mâna-ți ar trebui să-nvârte-n gol ciocanul |
|
| 3020 | Și forța ei n-ar putea deveni conștientă de sine De nu s-ar izbi de nicovală, Tot astfel, gândirea nu s-ar putea Întemeia pe sine niciodată De nu i-ar sta-mpotrivă Ahriman. În viața ta, toată gândirea te-a-ndreptat Spre-obstacole ce ți-au pricinuit dureri Și îndoieli cumplite-n suflet. Gândind în ele-ai învățat să te cunoști, Așa cum lumina doar prin reflectare |
|
| 3030 | Se poate-ntrezări pe sine-n forța razelor ei. În locul ăsta, cuvântul slujitorului Templului Arată reflectarea în imagini a vieții. |
|
| STRADER: | În adevăr, lumina gândirii a radiat mult timp În existența mea doar prin reflectare; Dar șapte ani întregi spiritul mi s-a arătat În strălucirea lui luminoasă Și i-a revelat sufletului meu lumina, În fața căreia, altădată, gândirea mea Stagna în chin și îndoială. |
|
| 3040 | Lumina aceasta, interiorizată în sufletul meu, În veci nu trebuie să se mai stingă, Dacă trebuie să găsesc calea spre țelurile spiritului Și din creația mea s-apară salvarea. |
|
| THEODORA (apărând alături de Strader, ca entitate spirituală): | ||
| Am putut cuceri pentru tine lumina Fiindcă forța ta se străduia către lumina mea, Când ceasul tău s-a arătat împlinit. |
||
| STRADER: | Astfel lumina ta, tu, mesager al spiritului, Va străluci asupra tuturor cuvintelor care În locul ăsta se vor smulge din sufletul meu. |
|
| 3050 | Cu mine împreună, și ființa Theodorei E consacrată-acum slujbei sacre-a locului de inițiere. (Apar Philia, Astrid, Luna și Cealaltă Philia, într-un nor strălucitor dc lumină.) |
|
| CEALALTĂ PHILIA: | Se-nalță gânduri jertfind Din locuri de inițire În temeliile obârșiei lumii. Ce în suflete trăiește, Ce-n spirite strălucește Zboară ușor din lumea formelor; Cosmice Puteri se-nclină Pline de har către oameni, |
|
| 3060 | S-aprindă În forțele sufletului Lumina spiritului. |
|
| PHILIA: | De la spiritele lumilor vreau să implor Ca lumina ființei lor Să susțină văzul sufletului. Iar sunetul cuvintelor lor Urechea spirituală să o dezlege Încât să nu se poată stinge Ceea ce-a fost trezit |
|
| 3070 | Pe căile sufletului În viața oamenilor. |
|
| ASTRID: | Curenții de iubire Ce lumea o-ncălzesc, Vreau să-i conduc Spre spiritul inițiaților, Ca-n inimile oamenilor Să poată dăinui O stare sacră. |
|
| LUNA: | De la Puterile dintru-nceputuri | |
| 3080 | Vreau să implor curaj și tărie Și-acestea, voinței de jertfă Ajutoare să-i fie; Încât ce timpurile-anunță Ea să preschimbe-n germeni ai spiritului Pentru veșnicie. |
|
|
(Cortina cade, în timp ce toate personajele și Theodora, Philia, Astrid, Luna și Cealaltă Philia sunt încă în Templu.)
|
||
