|
În împărăţia lui Lucifer. Un spaţiu care nu este limitat de ziduri artificiale, ci de forme imaginare vegetale şi animale. La stânga, tronul lui Lucifer. La început sunt aici sufletul lui Capesius şi Maria. După câtva timp apare Lucifer. Mai târziu intră Benedictus şi Thomasius cu copia eterică (Dublul eteric), apoi Theodora.
| MARIA: |
Tu, pe care-n lumea simţurilor L-am cunoscut a fi Capesius, De ce eşti primul pe care-l întâlnesc În sfera lui Lucifer? E periculos să fii Învăluit de spiritul ce suflă-n locul ăsta. |
|
| CAPESIUS:
|
O, nu-mi vorbi de Capesius! |
|
| 930 |
El a avut o viaţă de luptă pe
Pământ, Pe care-o recunoaşte de mult timp Doar ca un vis. Acolo jos, el mintea Şi-o folosea cu lucruri petrecute În curgerea timpului. Credea că astfel Găseşte forţele prin care se-mplineşte Viaţa spirituală-a omenirii şi acţiunea ei. Iar sufletul lui a încercat să păstreze Ce a putut afla despre-asemenea forţe. Din sfera-n care ne aflăm se poate vedea |
|
| 940 |
Ştiinţa pe care el o cultiva
odinioară. Credea că stăpâneşte imagini adevărate Ce pot revela realităţi, Dar, contemplate de aici, se vede clar Că sunt doar vise uşoare urzite de spirite În oamenii slabi de pe Pământ. Ei nu pot suporta realităţile! S-ar zăpăci şi s-ar înspăimânta De ar putea afla cum spiritele Conduc curentul existenţei după judecata lor. |
|
| MARIA: |
950 |
Vorbeşti cum am auzit vorbind
doar spirite Ce n-au fost întrupate-n împărăţia Pământului. Această-mpărăţie, spun ele, e fără importanţă Iar acţiunea ei e ne-nsemnată-n Univers. Dar cine ţine de-mpărăţia Pământului Şi-i datorează ei cele mai bune forţe, Trebuie să aibă cu totul altă părere. Cunoaşte atunci multe fire grave de destin Ce leagă existenţa pământească de cea cosmică. Chiar Lucifer, ce acţionează aici puternic, |
| 960 |
Îşi are asupra
Pământului aţintită privirea Şi caută să-ntoarcă faptele oamenilor Încât fructele lor să fie coapte pentru spiritul lui. El ştie că ar cădea-n întunecimi De n-ar găsi pe Pământ nici o pradă. De asta deci depinde destinul lui. Şi tot aşa-i şi pentru alte fiinţe cosmice. Iar dacă sufletul omului priveşte-n imagini Acele ţeluri cosmice la care aspiră Lucifer Şi le confruntă cu ce vor Puterile |
|
| 970 |
Ce-l au ca adversar al ţelurilor
lor, El poate şti atunci că îl distruge Prin biruinţele repurtate-asupra sa însuşi. |
|
| CAPESIUS:
|
Omului care vorbeşte-aici cu tine Îi sunt cumplite răstimpurile care-l constrâng Să se închidă-n corpul ce încă trăieşte Şi care şi-a păstrat forma lui pământească, Chiar dacă spiritul nu o mai stăpâneşte. În astfel de răstimpuri, spiritul ăsta simte cum Se năruie lumi, pentru el preţioase. |
|
| 980 |
Se simte ca-ntr-o celulă
strâmtă, Înconjurată de neant, care îl strânge cumplit. Iar amintirea a tot ce el trăieşte E ca şi stinsă-atunci în acest spirit. Mai poate-adesea să simtă fiinţe umane Dar nu-nţelege ceea ce ele vorbesc. Doar câteva cuvinte-i sunt de-nţeles Din ce cuprind discuţiile lor. Sunt cele care-i amintesc de tot frumosul Ce-l poate contempla în lumile spirituale. |
|
| 990 |
Atunci, el este-n corpul lui şi
nu-i. Trăieşte-n el o viaţă care-l înspăimântă Când o priveşte de aici. Şi arzător trebuie să aspire după clipa Ce îl eliberează cu totul de-acest corp. |
|
| MARIA: |
Corpul, care-i propriu
sufletelor omeneşti, El poartă-n sine mijlocul de-a reproduce 'N-imagini sublime frumuseţea divină. Chiar dacă ele-apar în sufletele oamenilor Ca umbre efemere doar, sunt totuşi germenii |
|
| 1000
|
Ce trebuie s-ajungă cândva, În evoluţia Cosmosului, flori şi fructe. Prin trupul său deci, omul slujeşte zeilor. Adevăratul sens al vieţii sufletului lui I se dezvăluie doar când în trupul său Resimte forţa pentru „Eul“ fiinţial. |
|
| CAPESIUS: |
O, nu rosti cuvântul
ăsta-n faţa fiinţei Ce-ţi apăru acum în sfera spiritului Şi care, pe Pământ, trăieşte drept Capesius! El ar voi să fugă când răsună |
|
| 1010 |
Cuvântul care-aici
îl arde-ngrozitor. |
|
| MARIA: |
Urăşti deci tocmai ce face Fiinţă-adevărată dintr-un om? Cum poti trăi aici, 'n-acestă-mpărăţie, Când cuvântul ăsta-ţi pare atât de-ngrozitor? Aicea nimeni nu poate să ajungă Făr' să fi vieţuit fiinţa acestui cuvânt. |
|
| CAPESIUS:
|
Cel ce îţi stă acum
în faţă a stat adesea În faţa lui Lucifer, care stăpâneşte-mpărăţia asta – Şi care i-a putut revela că sufletele |
|
| 1020 |
Ce se pot sluji în mod
conştient De forţa ce le parvine din trupul pământesc Aduc domeniului supus voinţei lui Doar pagube. Dar sufletele ce-şi trăiesc existenţa Lipsite de putere-n trup, Şi care totuşi au forţe de clarvedere, Au numai de-nvăţat în sferele lui Lucifer, Şi nu pot aduce-acestor sfere nici un rău. |
|
| MARIA: |
Eu ştiu că-n sferele-acestea
spirituale |
|
| 1030 |
Nu-nveţi prin cuvânt, ci
prin contemplare. Ce văd 'n-această clipă eu, Prin faptul că tu mi-ai apărut, O să se-arate-n sufletul meu ca progres În discipolatul meu spiritual. |
|
| CAPESIUS: |
Aici nu se primesc numai
învăţături; În locul ăsta-s arătate şi-obligaţii. Tu ai vorbit aici cu fiinţa-suflet Ce se numeşte – în trup – Capesius. Privirile spirituale ce le-ai putut arunca |
|
| 1040 |
Asupra vieţii tale trecute ţi-au
arătat că, Prin karmă, faţă de el ai datorii multe; De-aceea trebuie să-l rogi pe Lucifer Ca el, înaltul Purtător de lumină, Să iţi permită să-l aperi pe Capesius pe Pământ. Şi prin înţelepciunea ta vei recunoaşte bine Ce poţi să faci pentru el încât şi el În vieţi ulterioare să-ţi fie alături Şi astfel datoria să fie prin tine achitată. |
|
| MARIA: |
Deci datoria asta, aşa de
sfântă mie, |
|
| 1050 |
Va trebui s-o împlinesc
prin puterea lui Lucifer? |
|
| CAPESIUS: |
Tu vrei desigur să-ţi
împlineşti datoria. Dar poţi s-o faci doar dacă Lucifer te-ajută. Dar iată că apare el însuşi, Spiritul luminii. (Capesius iese. Apare Lucifer şi, în timpul discursului său, apare Benedictus.) |
|
| LUCIFER: |
Maria, tu ceri la tronul meu Cunoaşterea de sine pentru sufletul omului Ce ţi-e apropiat în viaţa pământească. EI trebuie întâi prin contemplarea fiinţei mele Să-nveţe-a se cunoaşte-n adevărul său! Va reuşi s-o facă şi fără ajutorul tău. |
|
| 1060 |
Cum poţi să crezi că am să-ţi dau Ce vrei să capeţi pentru-al tău prieten? Tu îl numeşti pe Benedictus învăţătorul tău. El este pe Pământ putemicul meu adversar Ce îşi dedică forţele duşmanilor mei. Deja el a putut să-mi smulgă mult. Johannes s-a dezis de el. El s-a încredinţat călăuzirii mele. Nu-mi poate vedea adevărata fiinţă Fiindcă îi lipseşte încă forţa plin'-a clarvederii; |
|
| 1070 |
O să o dobândească mai
târziu prin mine Şi-atunci va fi în întregime-al meu. Dar cât te afli-n faţa tronului meu, Îţi poruncesc să nu rosteşti nici un cuvânt Despre Johannes. Aici, un astfel de cuvânt m-ar arde. Cuvintele, în locul ăsta-s fapte, Şi alte fapte trebuie să le urmeze. Dar ce-ar trebui să survină din cuvântul tău Nu trebuie să fie. |
|
| BENEDICTUS: |
1080 |
Tu trebuie să o a asculţi. Fiindcă unde cuvântul are forţa faptei Ea vine din fapte-anterioare. Deja e-nfăptuit ce-l biruie pe Lucifer. Maria e adevăratul meu discipol spiritual; Eu am putut s-o conduc la treapta la care Şi-a recunoscut cea mai înaltă datorie spirituală, Pe care sigur o va împlini. Plinirea ăstei datorii, cu siguranţă Va plăsmui-n Johannes forţe salvatoare |
| 1090 |
Ce îl vor dezlega
de-mpărăţia ta. Maria poartă-n suflet legământ sever Şi sacru, care în devenirea lumilor Suscită aceste forţe slavatoare. Curând vei putea s-o auzi în cuvinte; Dar, dacă vrei să-ţi domoleşti cu forţa gândirii Veşmântul tău strălucitor de lumină, Ce-ţi dă puterea vrăjită de a rezista Şi orice individualitate să o cucereşti, Tu vei percepe atuncea sigur iradierea salvatoare. |
|
| 1100 |
Ea se va arăta în viitor
atâta de puternică Încât puterea de iubire-a ei Îl va atrage pe Johannes cu tărie-n sfera ei: |
|
| MARIA: |
Johannes va apărea aici, dar
lângă forma Pe care sufletele omeneşti o ştiu a lor, O să apară şi fiinţa Pe care omul o poartă ascunsă în el Drept copie fidelă. Şi dacă Johannes te-ar recunoaşte doar aşa Cum îi apari în faţa formei sale pământeşti, |
|
| 1110 |
Nu i-ar da tot ce are nevoie Pentru progresul sufletului lui. Tu trebuie acum să îi dai Dublului Ceea ce îi serveşte pentru-acele căi spirituale Pe care, în viitor, eu trebuie să îl conduc. |
|
| LUCIFER: |
Johannes trebuie deci s-apară-n
faţa mea. Simt toată forţa ce emană de la voi. Îmi e ostilă de la obârşiile Pământului. (Apar, venind din direcţii diferite, dar în acelaşi timp, Johannes Thomasius şi Dublul său eteric.) |
|
| THOMASIUS: |
O, tu, copia mea, până
acum, Când mi te arătai, eram cuprins de spaimă |
|
| 1120 |
În faţa fiinţei mele
proprii. Pricep Puţin despre tine, dar recunosc Că eşti cel care-mi cârmuieste sufletul. Tu eşti deci piedica existenţei mele libere; Dar şi motivul pentru care nu-nţeleg Cum sunt în adevăr. 'Naintea lui Lucifer Trebuie să te aud vorbind Ca astfel să văd ce am de împlinit în viitor. |
|
| DUBLUL LUI
THOMASIUS: |
E drept, adesea i-am apărut lui
Johannes Şi i-am adus cunoaşterea de sine. |
|
| 1130 |
Dar acţionam doar în
adâncurile sufletului său Ce încă-i sunt ascunse cunoaşterii lui. În interioritatea lui, viaţa mea deja De mult s-a transformat vădit. Cu ani în urmă, Maria îi stătea alături Şi el credea că-i e unit în spirit; I-am arătat că pasiunea şi instinctul Erau adevăraţii-ndrumători ai sufletului lui. A luat asta doar ca un reproş. Dar tu, sublim Purtător de lumină, i-ai arătat |
|
| 1140 |
Senzualităţii calea prin care
poate Să îi slujească spiritului. Johannes trebuia, În viaţă, să stea departe de Maria. S-a dăruit atunci gândirii riguroase; Şi asta are forţe care purifică sufletele. Ce s-a vărsat din puritatea gândurilor sale A curs şi-n mine. Am fost transformat; Îi simt şi-n mine puritatea. El n-are de ce să se teamă de mine, Dacă acum se simte atras de Maria. |
|
| 1150 |
Dar el aparţine încă
sferei tale. În ceasul ăsta, eu ţi-l cer 'napoi. Acum, el va putea să-mi vieţuiască fiinţa, Chiar dacă nu tu stabileşti sensul. El are nevoie de mine, pentru ca, în gândirea lui, Puternic să se nască din fiinţa mea Atât căldură-a sufletului cât şi tărie-a inimii. El trebuie să se recâştige pe sine ca om. |
|
| LUCIFER: |
E bună năzuinta ta. Dar eu nu pot Să-ţi dau ce tu doreşti. |
|
| 1160 |
De te-aş reda lui Johatmes ca
aceeaşi fiinţă Ce-i apărea în urmă cu ani În faţa simţului lui sufletesc, El şi-ar dedica acum toată iubirea Gândirii doar şi cunoaşterii reci; Şi nesimţind toată căldura existenţei proprii, Ea i-ar apărea golită de fiinţă, ca moartă: Nu pot prin forţa mea să-l plăsmuiesc astfel. El trebuie ca personalitatea şi fiinta-i proprie Să le descopere, vieţuind, prin mine. |
|
| 1170 |
Eu trebuie să te transform acum Spre binele salvării şi progresului lui. De mult deja am pregătit Ce-acuma o să-apară-n tine desluşit. Vei apărea în viitor ca altul. Johannes n-o s-o mai iubească pe Maria Aşa cum o iubea cândva. Dar va iubi cu pasiunea, cu forţa toată Cu care a iubit-o pe ea. |
|
| BENEDICTUS: |
Lucrarea frumoasă ce ne-a reuşit |
|
| 1180 |
Tu vrei acum s-o 'ntorci
în folosul tău. Cândva tu l-ai legat de tine pe Johannes Prin puterea inimii; vezi însă că-n curând Va trebui să-i întăreşti lanţurile De vrei să îi reţii entitatea. Inima lui vrea să se-armonizeze cu spiritul. De-i reuşeşte asta, atunci opera ştiinţifică Ce-a făcut-o pe Pământ va trebui, în viitor, S-o dea în stăpânire puterilor pe care tu De la obârşiile Pământului încă le combaţi. |
|
| 1190 |
Şi dacă tu, prin viclenie,
reuşeşti Iubirea pe care Johannes i-o purta Mariei S-o schimbi în patima pe care-o foloseşti Acum în scopurile tale, atuncea binele Pe care el l-a sâvărsit se va schimba în rău Pornind din lumile spirituale. |
|
| MARIA: |
E deci posibilă încă
salvarea? Şi Johannes Nu-i sortit să cadă pradă puterilor care Voiesc să captureze-acuma pentru ele opera lui? |
|
| BENEDTCTUS: |
Aşa ar trebui să fie doar dacă
toate forţele |
|
| 1200 |
Rămân cum s-au
rânduit până-acum. Dar dacă în momentul propice, tu faci Să acţioneze-n sufletul tău sacrul legământ, Va trebui ca ele-n viitor să-şi schimbe cursul. |
|
| LUCIFER: |
Acţionaţi deci, puteri ale
constrângerii! Simţiţi voi, spirite-ale elementelor, Forţele maestrului vostru Şi calea neteziţi-o, Ca din domeniul pământesc Să se întoarcă |
|
| 1210 |
În sfera lui Lucifer Ceea ce dorinţa mea aprig doreşte, Ceea ce voinţa mea urmăreşte! |
|
| THEODORA
(apare): |
Cine mă cheamă-n sfera
atâta de străină mie? Iubesc doar când lumile divine vor ca, Iubind, să mi se reveleze sufletului, Iar căldura, ţesând fericită în inima mea, Aduce dinlăuntru cuvintele spiritului. |
|
| DUBLUL LUI
JOHANNES: |
O, cum schimbi tu
întreaga-mi existenţă! Ai apărut, şi eu sunt o fiinţă care |
|
| 1220
|
Doar umplută de tine poate
acţiona. Johannes trebuie acum, prin mine, să îţi aparţină; Va-ntoarce-apoi spre tine iubirea pe care Un timp a revărsat-o din inima lui Înspre Maria, atât de timid şi arzător. El te-a văzut cu ani în urmă, dar n-a simţit 'N-adâncul sufletului ceea ce încă de atunci Prindea viaţă tainic, ca o căldură a iubirii. Acum, ea o să crească şi-ntreaga lui fiinţă Va umple-o cu forţa ce trebuie să îi îndrepte |
|
| 1230 |
Numai spre tine toate
gândurile. |
|
| BENEDICTUS: |
Ni se apropie momentul potrivit.
Lucifer Şi-a dezlănţuit cea mai puternică forţă; Maria, rodul discipolatului tău sufletesc Tu trebuie să i-l opui viguros lui. |
|
| MARIA: |
Tu, purtător al acelei lumini
care vrea ca Doar în slujba egoităţii să menţină iubirea, De la-nceputurile Pământului, tu Ai dat oamenilor slabi cunoaşterea, Când zeii le hărăziseră să urmeze inconştient, |
|
| 1240 |
Fără voinţă proprie, voinţele
spiritului. De-atuncea toate sufletele oamenilor Sunt locu-n care tu te lupţi cu zeii. Dar se apropie deja acele timpuri care Or să te ruineze pe tine şi imperiul tău. Un gânditor cutezător a putut dezlega În aşa fel ştiinţa de darurile tale Încât ea să se consacre zeilor umani. Dar încă o dată tu-ncerci s-acaparezi Acele forţe ce-s destinate zeilor. |
|
| 1250 |
Fiindcă Johannes, prin fapta lui, A desprins de tine fructul cunoaşterii, Prin care-odinioară i-ai ispitit pe oameni, Încerci acum să îl corupi printr-o iubire Pe care, în planul destinului, el niciodată Nu ar trebui s-o resimtă pentru Theodora. Vrei să combaţi acum înţelepciunea prin iubire, Aşa cum prin înţelepciune ai combătut iubirea. Dar află că-n inima pe care Maria acum Ţ'i-o opune, disciplina spirituală a dat viaţă |
|
| 1260 |
Puterii de-a ţine mereu iubirea
de sine Departe de orice cunoaştere. În viitor, nu mă voi lăsa niciodată pradă Beatitudinii pe care oamenii o simt Atunci când gândurile se maturizează. Vreau să îmi înarmez inima pentru sacrificiu, Ca spiritul meu mereu să poată gândi doar Şi astfel, gândind, să'nalţe zeilor fructele cunoaşterii. Cunoaşterea va fi pentru mine un sacerdoţiu. Şi ceea ce lucrează astfel înlăuntrul meu |
|
| 1270 |
O să se reverse-apoi puternic
asupra lui Johannes. Şi când în inima lui vor răsuna Cuvintele ce vin de la tine: „Fiinţa sa umană trebuie să găsească în iubire Ceea ce dă tărie personalităţii sale“, Inima mea îţi va răspunde cu tărie: Cândva, La-nceputurile Pământului, ai fost ascultat, Când arătai fructele înţelepciunii, Dar oamenii trebuie să primească Fructele iubini doar din sferele divine. |
|
| LUCIFER: |
1280 |
Voi lupta! (Scurt întuneric.) |
| BENEDICTUS: |
Luptând, vei sluji zeilor. (Tunet. Cortina cade.)
|
