Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL TREI


În împărăţia lui Lucifer. Un spaţiu care nu este limitat de ziduri artificiale, ci de forme imaginare vegetale şi animale. La stânga, tronul lui Lucifer. La început sunt aici sufletul lui Capesius şi Maria. După câtva timp apare Lucifer. Mai târziu intră Benedictus şi Thomasius cu copia eterică (Dublul eteric), apoi Theodora.

MARIA:

Tu, pe care-n lumea simţurilor
L-am cunoscut a fi Capesius,
De ce eşti primul pe care-l întâlnesc
În sfera lui Lucifer? E periculos să fii
Învăluit de spiritul ce suflă-n locul ăsta.

CAPESIUS:   

O, nu-mi vorbi de Capesius!

930
El a avut o viaţă de luptă pe Pământ,
Pe care-o recunoaşte de mult timp
Doar ca un vis. Acolo jos, el mintea
Şi-o folosea cu lucruri petrecute
În curgerea timpului. Credea că astfel
Găseşte forţele prin care se-mplineşte
Viaţa spirituală-a omenirii şi acţiunea ei.
Iar sufletul lui a încercat să păstreze
Ce a putut afla despre-asemenea forţe.
Din sfera-n care ne aflăm se poate vedea

940
Ştiinţa pe care el o cultiva odinioară.
Credea că stăpâneşte imagini adevărate
Ce pot revela realităţi,
Dar, contemplate de aici, se vede clar
Că sunt doar vise uşoare urzite de spirite
În oamenii slabi de pe Pământ.
Ei nu pot suporta realităţile!
S-ar zăpăci şi s-ar înspăimânta
De ar putea afla cum spiritele
Conduc curentul existenţei după judecata lor.

MARIA:
950
Vorbeşti cum am auzit vorbind doar spirite
Ce n-au fost întrupate-n împărăţia Pământului.
Această-mpărăţie, spun ele, e fără importanţă
Iar acţiunea ei e ne-nsemnată-n Univers.
Dar cine ţine de-mpărăţia Pământului
Şi-i datorează ei cele mai bune forţe,
Trebuie să aibă cu totul altă părere.
Cunoaşte atunci multe fire grave de destin
Ce leagă existenţa pământească de cea cosmică.
Chiar Lucifer, ce acţionează aici puternic,

960
Îşi are asupra Pământului aţintită privirea
Şi caută să-ntoarcă faptele oamenilor
Încât fructele lor să fie coapte pentru spiritul lui.
El ştie că ar cădea-n întunecimi
De n-ar găsi pe Pământ nici o pradă.
De asta deci depinde destinul lui.
Şi tot aşa-i şi pentru alte fiinţe cosmice.
Iar dacă sufletul omului priveşte-n imagini
Acele ţeluri cosmice la care aspiră Lucifer
Şi le confruntă cu ce vor Puterile

970
Ce-l au ca adversar al ţelurilor lor,
El poate şti atunci că îl distruge
Prin biruinţele repurtate-asupra sa însuşi.

CAPESIUS:   

Omului care vorbeşte-aici cu tine
Îi sunt cumplite răstimpurile care-l constrâng
Să se închidă-n corpul ce încă trăieşte
Şi care şi-a păstrat forma lui pământească,
Chiar dacă spiritul nu o mai stăpâneşte.
În astfel de răstimpuri, spiritul ăsta simte cum
Se năruie lumi, pentru el preţioase.

980
Se simte ca-ntr-o celulă strâmtă,
Înconjurată de neant, care îl strânge cumplit.
Iar amintirea a tot ce el trăieşte
E ca şi stinsă-atunci în acest spirit.
Mai poate-adesea să simtă fiinţe umane
Dar nu-nţelege ceea ce ele vorbesc.
Doar câteva cuvinte-i sunt de-nţeles
Din ce cuprind discuţiile lor.
Sunt cele care-i amintesc de tot frumosul
Ce-l poate contempla în lumile spirituale.

990
Atunci, el este-n corpul lui şi nu-i.
Trăieşte-n el o viaţă care-l înspăimântă
Când o priveşte de aici.
Şi arzător trebuie să aspire după clipa
Ce îl eliberează cu totul de-acest corp.

MARIA:

Corpul, care-i propriu sufletelor omeneşti,
El poartă-n sine mijlocul de-a reproduce
'N-imagini sublime frumuseţea divină.
Chiar dacă ele-apar în sufletele oamenilor
Ca umbre efemere doar, sunt totuşi germenii

1000 
Ce trebuie s-ajungă cândva,
În evoluţia Cosmosului, flori şi fructe.
Prin trupul său deci, omul slujeşte zeilor.
Adevăratul sens al vieţii sufletului lui
I se dezvăluie doar când în trupul său
Resimte forţa pentru „Eul“ fiinţial.

CAPESIUS:

O, nu rosti cuvântul ăsta-n faţa fiinţei
Ce-ţi apăru acum în sfera spiritului
Şi care, pe Pământ, trăieşte drept Capesius!
El ar voi să fugă când răsună

1010
Cuvântul care-aici îl arde-ngrozitor.

MARIA:

Urăşti deci tocmai ce face
Fiinţă-adevărată dintr-un om?
Cum poti trăi aici, 'n-acestă-mpărăţie,
Când cuvântul ăsta-ţi pare atât de-ngrozitor?
Aicea nimeni nu poate să ajungă
Făr' să fi vieţuit fiinţa acestui cuvânt.

CAPESIUS:   

Cel ce îţi stă acum în faţă a stat adesea
În faţa lui Lucifer, care stăpâneşte-mpărăţia asta –
Şi care i-a putut revela că sufletele

1020
Ce se pot sluji în mod conştient
De forţa ce le parvine din trupul pământesc
Aduc domeniului supus voinţei lui
Doar pagube.
Dar sufletele ce-şi trăiesc existenţa
Lipsite de putere-n trup,
Şi care totuşi au forţe de clarvedere,
Au numai de-nvăţat în sferele lui Lucifer,
Şi nu pot aduce-acestor sfere nici un rău.

MARIA:

Eu ştiu că-n sferele-acestea spirituale

1030
Nu-nveţi prin cuvânt, ci prin contemplare.
Ce văd 'n-această clipă eu,
Prin faptul că tu mi-ai apărut,
O să se-arate-n sufletul meu ca progres
În discipolatul meu spiritual.

CAPESIUS:

Aici nu se primesc numai învăţături;
În locul ăsta-s arătate şi-obligaţii.
Tu ai vorbit aici cu fiinţa-suflet
Ce se numeşte – în trup – Capesius.
Privirile spirituale ce le-ai putut arunca

1040
Asupra vieţii tale trecute ţi-au arătat că,
Prin karmă, faţă de el ai datorii multe;
De-aceea trebuie să-l rogi pe Lucifer
Ca el, înaltul Purtător de lumină,
Să iţi permită să-l aperi pe Capesius pe Pământ.
Şi prin înţelepciunea ta vei recunoaşte bine
Ce poţi să faci pentru el încât şi el
În vieţi ulterioare să-ţi fie alături
Şi astfel datoria să fie prin tine achitată.

MARIA:

Deci datoria asta, aşa de sfântă mie,

1050
Va trebui s-o împlinesc prin puterea lui Lucifer?

CAPESIUS:

Tu vrei desigur să-ţi împlineşti datoria.
Dar poţi s-o faci doar dacă Lucifer te-ajută.
Dar iată că apare el însuşi, Spiritul luminii.
(Capesius iese. Apare Lucifer şi, în timpul discursului său, apare Benedictus.)

LUCIFER:

Maria, tu ceri la tronul meu
Cunoaşterea de sine pentru sufletul omului
Ce ţi-e apropiat în viaţa pământească.
EI trebuie întâi prin contemplarea fiinţei mele
Să-nveţe-a se cunoaşte-n adevărul său!
Va reuşi s-o facă şi fără ajutorul tău.

1060
Cum poţi să crezi că am să-ţi dau
Ce vrei să capeţi pentru-al tău prieten?
Tu îl numeşti pe Benedictus învăţătorul tău.
El este pe Pământ putemicul meu adversar
Ce îşi dedică forţele duşmanilor mei.
Deja el a putut să-mi smulgă mult.
Johannes s-a dezis de el.
El s-a încredinţat călăuzirii mele.
Nu-mi poate vedea adevărata fiinţă
Fiindcă îi lipseşte încă forţa plin'-a clarvederii;

1070
O să o dobândească mai târziu prin mine
Şi-atunci va fi în întregime-al meu.
Dar cât te afli-n faţa tronului meu,
Îţi poruncesc să nu rosteşti nici un cuvânt
Despre Johannes.
Aici, un astfel de cuvânt m-ar arde.
Cuvintele, în locul ăsta-s fapte,
Şi alte fapte trebuie să le urmeze.
Dar ce-ar trebui să survină din cuvântul tău
Nu trebuie să fie.

BENEDICTUS:
1080
Tu trebuie să o a asculţi.
Fiindcă unde cuvântul are forţa faptei
Ea vine din fapte-anterioare.
Deja e-nfăptuit ce-l biruie pe Lucifer.
Maria e adevăratul meu discipol spiritual;
Eu am putut s-o conduc la treapta la care
Şi-a recunoscut cea mai înaltă datorie spirituală,
Pe care sigur o va împlini.
Plinirea ăstei datorii, cu siguranţă
Va plăsmui-n Johannes forţe salvatoare

1090
Ce îl vor dezlega de-mpărăţia ta.
Maria poartă-n suflet legământ sever
Şi sacru, care în devenirea lumilor
Suscită aceste forţe slavatoare.
Curând vei putea s-o auzi în cuvinte;
Dar, dacă vrei să-ţi domoleşti cu forţa gândirii
Veşmântul tău strălucitor de lumină,
Ce-ţi dă puterea vrăjită de a rezista
Şi orice individualitate să o cucereşti,
Tu vei percepe atuncea sigur iradierea salvatoare.

1100
Ea se va arăta în viitor atâta de puternică
Încât puterea de iubire-a ei
Îl va atrage pe Johannes cu tărie-n sfera ei:

MARIA:

Johannes va apărea aici, dar lângă forma
Pe care sufletele omeneşti o ştiu a lor,
O să apară şi fiinţa
Pe care omul o poartă ascunsă în el
Drept copie fidelă.
Şi dacă Johannes te-ar recunoaşte doar aşa
Cum îi apari în faţa formei sale pământeşti,

1110
Nu i-ar da tot ce are nevoie
Pentru progresul sufletului lui.
Tu trebuie acum să îi dai Dublului
Ceea ce îi serveşte pentru-acele căi spirituale
Pe care, în viitor, eu trebuie să îl conduc.

LUCIFER:

Johannes trebuie deci s-apară-n faţa mea.
Simt toată forţa ce emană de la voi.
Îmi e ostilă de la obârşiile Pământului.
(Apar, venind din direcţii diferite, dar în acelaşi timp, Johannes Thomasius şi Dublul său eteric.)

THOMASIUS:

O, tu, copia mea, până acum,
Când mi te arătai, eram cuprins de spaimă

1120
În faţa fiinţei mele proprii. Pricep
Puţin despre tine, dar recunosc
Că eşti cel care-mi cârmuieste sufletul.
Tu eşti deci piedica existenţei mele libere;
Dar şi motivul pentru care nu-nţeleg
Cum sunt în adevăr. 'Naintea lui Lucifer
Trebuie să te aud vorbind
Ca astfel să văd ce am de împlinit în viitor.

DUBLUL LUI THOMASIUS:

E drept, adesea i-am apărut lui Johannes
Şi i-am adus cunoaşterea de sine.

1130
Dar acţionam doar în adâncurile sufletului său
Ce încă-i sunt ascunse cunoaşterii lui.
În interioritatea lui, viaţa mea deja
De mult s-a transformat vădit.
Cu ani în urmă, Maria îi stătea alături
Şi el credea că-i e unit în spirit;
I-am arătat că pasiunea şi instinctul
Erau adevăraţii-ndrumători ai sufletului lui.
A luat asta doar ca un reproş.
Dar tu, sublim Purtător de lumină, i-ai arătat

1140
Senzualităţii calea prin care poate
Să îi slujească spiritului. Johannes trebuia,
În viaţă, să stea departe de Maria.
S-a dăruit atunci gândirii riguroase;
Şi asta are forţe care purifică sufletele.
Ce s-a vărsat din puritatea gândurilor sale
A curs şi-n mine. Am fost transformat;
Îi simt şi-n mine puritatea.
El n-are de ce să se teamă de mine,
Dacă acum se simte atras de Maria.

1150
Dar el aparţine încă sferei tale.
În ceasul ăsta, eu ţi-l cer 'napoi.
Acum, el va putea să-mi vieţuiască fiinţa,
Chiar dacă nu tu stabileşti sensul.
El are nevoie de mine, pentru ca, în gândirea lui,
Puternic să se nască din fiinţa mea
Atât căldură-a sufletului cât şi tărie-a inimii.
El trebuie să se recâştige pe sine ca om.

LUCIFER:

E bună năzuinta ta. Dar eu nu pot
Să-ţi dau ce tu doreşti.

1160
De te-aş reda lui Johatmes ca aceeaşi fiinţă
Ce-i apărea în urmă cu ani
În faţa simţului lui sufletesc,
El şi-ar dedica acum toată iubirea
Gândirii doar şi cunoaşterii reci;
Şi nesimţind toată căldura existenţei proprii,
Ea i-ar apărea golită de fiinţă, ca moartă:
Nu pot prin forţa mea să-l plăsmuiesc astfel.
El trebuie ca personalitatea şi fiinta-i proprie
Să le descopere, vieţuind, prin mine.

1170
Eu trebuie să te transform acum
Spre binele salvării şi progresului lui.
De mult deja am pregătit
Ce-acuma o să-apară-n tine desluşit.
Vei apărea în viitor ca altul.
Johannes n-o s-o mai iubească pe Maria
Aşa cum o iubea cândva.
Dar va iubi cu pasiunea, cu forţa toată
Cu care a iubit-o pe ea.

BENEDICTUS:

Lucrarea frumoasă ce ne-a reuşit

1180
Tu vrei acum s-o 'ntorci în folosul tău.
Cândva tu l-ai legat de tine pe Johannes
Prin puterea inimii; vezi însă că-n curând
Va trebui să-i întăreşti lanţurile
De vrei să îi reţii entitatea.
Inima lui vrea să se-armonizeze cu spiritul.
De-i reuşeşte asta, atunci opera ştiinţifică
Ce-a făcut-o pe Pământ va trebui, în viitor,
S-o dea în stăpânire puterilor pe care tu
De la obârşiile Pământului încă le combaţi.

1190
Şi dacă tu, prin viclenie, reuşeşti
Iubirea pe care Johannes i-o purta Mariei
S-o schimbi în patima pe care-o foloseşti
Acum în scopurile tale, atuncea binele
Pe care el l-a sâvărsit se va schimba în rău
Pornind din lumile spirituale.

MARIA:

E deci posibilă încă salvarea? Şi Johannes
Nu-i sortit să cadă pradă puterilor care
Voiesc să captureze-acuma pentru ele opera lui?

BENEDTCTUS:

Aşa ar trebui să fie doar dacă toate forţele

1200
Rămân cum s-au rânduit până-acum.
Dar dacă în momentul propice, tu faci
Să acţioneze-n sufletul tău sacrul legământ,
Va trebui ca ele-n viitor să-şi schimbe cursul.

LUCIFER:

Acţionaţi deci, puteri ale constrângerii!
Simţiţi voi, spirite-ale elementelor,
Forţele maestrului vostru
Şi calea neteziţi-o,
Ca din domeniul pământesc
Să se întoarcă

1210
În sfera lui Lucifer
Ceea ce dorinţa mea aprig doreşte,
Ceea ce voinţa mea urmăreşte!

THEODORA (apare):

Cine mă cheamă-n sfera atâta de străină mie?
Iubesc doar când lumile divine vor ca,
Iubind, să mi se reveleze sufletului,
Iar căldura, ţesând fericită în inima mea,
Aduce dinlăuntru cuvintele spiritului.

DUBLUL LUI JOHANNES:

O, cum schimbi tu întreaga-mi existenţă!
Ai apărut, şi eu sunt o fiinţă care

1220
Doar umplută de tine poate acţiona.
Johannes trebuie acum, prin mine, să îţi aparţină;
Va-ntoarce-apoi spre tine iubirea pe care
Un timp a revărsat-o din inima lui
Înspre Maria, atât de timid şi arzător.
El te-a văzut cu ani în urmă, dar n-a simţit
'N-adâncul sufletului ceea ce încă de atunci
Prindea viaţă tainic, ca o căldură a iubirii.
Acum, ea o să crească şi-ntreaga lui fiinţă
Va umple-o cu forţa ce trebuie să îi îndrepte

1230
Numai spre tine toate gândurile.

BENEDICTUS:

Ni se apropie momentul potrivit. Lucifer
Şi-a dezlănţuit cea mai puternică forţă;
Maria, rodul discipolatului tău sufletesc
Tu trebuie să i-l opui viguros lui.

MARIA:

Tu, purtător al acelei lumini care vrea ca
Doar în slujba egoităţii să menţină iubirea,
De la-nceputurile Pământului, tu
Ai dat oamenilor slabi cunoaşterea,
Când zeii le hărăziseră să urmeze inconştient,

1240
Fără voinţă proprie, voinţele spiritului.
De-atuncea toate sufletele oamenilor
Sunt locu-n care tu te lupţi cu zeii.
Dar se apropie deja acele timpuri care
Or să te ruineze pe tine şi imperiul tău.
Un gânditor cutezător a putut dezlega
În aşa fel ştiinţa de darurile tale
Încât ea să se consacre zeilor umani.
Dar încă o dată tu-ncerci s-acaparezi
Acele forţe ce-s destinate zeilor.

1250
Fiindcă Johannes, prin fapta lui,
A desprins de tine fructul cunoaşterii,
Prin care-odinioară i-ai ispitit pe oameni,
Încerci acum să îl corupi printr-o iubire
Pe care, în planul destinului, el niciodată
Nu ar trebui s-o resimtă pentru Theodora.
Vrei să combaţi acum înţelepciunea prin iubire,
Aşa cum prin înţelepciune ai combătut iubirea.
Dar află că-n inima pe care Maria acum
Ţ'i-o opune, disciplina spirituală a dat viaţă

1260
Puterii de-a ţine mereu iubirea de sine
Departe de orice cunoaştere.
În viitor, nu mă voi lăsa niciodată pradă
Beatitudinii pe care oamenii o simt
Atunci când gândurile se maturizează.
Vreau să îmi înarmez inima pentru sacrificiu,
Ca spiritul meu mereu să poată gândi doar
Şi astfel, gândind, să'nalţe zeilor fructele cunoaşterii.
Cunoaşterea va fi pentru mine un sacerdoţiu.
Şi ceea ce lucrează astfel înlăuntrul meu

1270
O să se reverse-apoi puternic asupra lui Johannes.
Şi când în inima lui vor răsuna
Cuvintele ce vin de la tine:
Fiinţa sa umană trebuie să găsească în iubire
Ceea ce dă tărie personalităţii sale“,
Inima mea îţi va răspunde cu tărie:
Cândva, La-nceputurile Pământului, ai fost ascultat,
Când arătai fructele înţelepciunii,
Dar oamenii trebuie să primească
Fructele iubirii doar din sferele divine.

LUCIFER:
1280
Voi lupta!
(Scurt întuneric.)

BENEDICTUS:

Luptând, vei sluji zeilor.

(Tunet. Cortina cade.)