În împărăția lui Lucifer. Un spațiu care nu este limitat de ziduri artificiale, ci de forme imaginare vegetale și animale. La stânga, tronul lui Lucifer. La început sunt aici sufletul lui Capesius și Maria. După câtva timp apare Lucifer. Mai târziu intră Benedictus și Thomasius cu copia eterică (Dublul eteric), apoi Theodora.
| MARIA: |
Tu, pe care-n lumea simțurilor L-am cunoscut a fi Capesius, De ce ești primul pe care-l întâlnesc În sfera lui Lucifer? E periculos să fii Învăluit de spiritul ce suflă-n locul ăsta. |
|
| CAPESIUS: | O, nu-mi vorbi de Capesius! | |
| 930 | El a avut o viață de luptă pe Pământ, Pe care-o recunoaște de mult timp Doar ca un vis. Acolo jos, el mintea Și-o folosea cu lucruri petrecute În curgerea timpului. Credea că astfel Găsește forțele prin care se-mplinește Viața spirituală-a omenirii și acțiunea ei. Iar sufletul lui a încercat să păstreze Ce a putut afla despre-asemenea forțe. Din sfera-n care ne aflăm se poate vedea |
|
| 940 | Știința pe care el o cultiva odinioară. Credea că stăpânește imagini adevărate Ce pot revela realități, Dar, contemplate de aici, se vede clar Că sunt doar vise ușoare urzite de spirite În oamenii slabi de pe Pământ. Ei nu pot suporta realitățile! S-ar zăpăci și s-ar înspăimânta De ar putea afla cum spiritele Conduc curentul existenței după judecata lor. |
|
| MARIA: |
950 | Vorbești cum am auzit vorbind doar spirite Ce n-au fost întrupate-n împărăția Pământului. Această-mpărăție, spun ele, e fără importanță Iar acțiunea ei e ne-nsemnată-n Univers. Dar cine ține de-mpărăția Pământului Și-i datorează ei cele mai bune forțe, Trebuie să aibă cu totul altă părere. Cunoaște atunci multe fire grave de destin Ce leagă existența pământească de cea cosmică. Chiar Lucifer, ce acționează aici puternic, |
| 960 | Își are asupra Pământului ațintită privirea Și caută să-ntoarcă faptele oamenilor Încât fructele lor să fie coapte pentru spiritul lui. El știe că ar cădea-n întunecimi De n-ar găsi pe Pământ nici o pradă. De asta deci depinde destinul lui. Și tot așa-i și pentru alte ființe cosmice. Iar dacă sufletul omului privește-n imagini Acele țeluri cosmice la care aspiră Lucifer Și le confruntă cu ce vor Puterile |
|
| 970 | Ce-l au ca adversar al țelurilor lor, El poate ști atunci că îl distruge Prin biruințele repurtate-asupra sa însuși. |
|
| CAPESIUS: | Omului care vorbește-aici cu tine Îi sunt cumplite răstimpurile care-l constrâng Să se închidă-n corpul ce încă trăiește Și care și-a păstrat forma lui pământească, Chiar dacă spiritul nu o mai stăpânește. În astfel de răstimpuri, spiritul ăsta simte cum Se năruie lumi, pentru el prețioase. |
|
| 980 | Se simte ca-ntr-o celulă strâmtă, Înconjurată de neant, care îl strânge cumplit. Iar amintirea a tot ce el trăiește E ca și stinsă-atunci în acest spirit. Mai poate-adesea să simtă ființe umane Dar nu-nțelege ceea ce ele vorbesc. Doar câteva cuvinte-i sunt de-nțeles Din ce cuprind discuțiile lor. Sunt cele care-i amintesc de tot frumosul Ce-l poate contempla în lumile spirituale. |
|
| 990 | Atunci, el este-n corpul lui și nu-i. Trăiește-n el o viață care-l înspăimântă Când o privește de aici. Și arzător trebuie să aspire după clipa Ce îl eliberează cu totul de-acest corp. |
|
| MARIA: | Corpul, care-i propriu sufletelor omenești, El poartă-n sine mijlocul de-a reproduce 'N-imagini sublime frumusețea divină. Chiar dacă ele-apar în sufletele oamenilor Ca umbre efemere doar, sunt totuși germenii |
|
| 1000 | Ce trebuie s-ajungă cândva, În evoluția Cosmosului, flori și fructe. Prin trupul său deci, omul slujește zeilor. Adevăratul sens al vieții sufletului lui I se dezvăluie doar când în trupul său Resimte forța pentru „Eul” ființial. |
|
| CAPESIUS: | O, nu rosti cuvântul ăsta-n fața ființei Ce-ți apăru acum în sfera spiritului Și care, pe Pământ, trăiește drept Capesius! El ar voi să fugă când răsună |
|
| 1010 | Cuvântul care-aici îl arde-ngrozitor. |
|
| MARIA: | Urăști deci tocmai ce face Ființă-adevărată dintr-un om? Cum poti trăi aici, 'n-acestă-mpărăție, Când cuvântul ăsta-ți pare atât de-ngrozitor? Aicea nimeni nu poate să ajungă Făr' să fi viețuit ființa acestui cuvânt. |
|
| CAPESIUS: | Cel ce îți stă acum în față a stat adesea În fața lui Lucifer, care stăpânește-mpărăția asta – Și care i-a putut revela că sufletele |
|
| 1020 | Ce se pot sluji în mod conștient De forța ce le parvine din trupul pământesc Aduc domeniului supus voinței lui Doar pagube. Dar sufletele ce-și trăiesc existența Lipsite de putere-n trup, Și care totuși au forțe de clarvedere, Au numai de-nvățat în sferele lui Lucifer, Și nu pot aduce-acestor sfere nici un rău. |
|
| MARIA: | Eu știu că-n sferele-acestea spirituale | |
| 1030 | Nu-nveți prin cuvânt, ci prin contemplare. Ce văd 'n-această clipă eu, Prin faptul că tu mi-ai apărut, O să se-arate-n sufletul meu ca progres În discipolatul meu spiritual. |
|
| CAPESIUS: | Aici nu se primesc numai învățături; În locul ăsta-s arătate și-obligații. Tu ai vorbit aici cu ființa-suflet Ce se numește – în trup – Capesius. Privirile spirituale ce le-ai putut arunca |
|
| 1040 | Asupra vieții tale trecute ți-au arătat că, Prin karmă, față de el ai datorii multe; De-aceea trebuie să-l rogi pe Lucifer Ca el, înaltul Purtător de lumină, Să iți permită să-l aperi pe Capesius pe Pământ. Și prin înțelepciunea ta vei recunoaște bine Ce poți să faci pentru el încât și el În vieți ulterioare să-ți fie alături Și astfel datoria să fie prin tine achitată. |
|
| MARIA: | Deci datoria asta, așa de sfântă mie, | |
| 1050 | Va trebui s-o împlinesc prin puterea lui Lucifer? |
|
| CAPESIUS: | Tu vrei desigur să-ți împlinești datoria. Dar poți s-o faci doar dacă Lucifer te-ajută. Dar iată că apare el însuși, Spiritul luminii. (Capesius iese. Apare Lucifer și, în timpul discursului său, apare Benedictus.) |
|
| LUCIFER: | Maria, tu ceri la tronul meu Cunoașterea de sine pentru sufletul omului Ce ți-e apropiat în viața pământească. EI trebuie întâi prin contemplarea ființei mele Să-nvețe-a se cunoaște-n adevărul său! Va reuși s-o facă și fără ajutorul tău. |
|
| 1060 | Cum poți să crezi că am să-ți dau Ce vrei să capeți pentru-al tău prieten? Tu îl numești pe Benedictus învățătorul tău. El este pe Pământ putemicul meu adversar Ce își dedică forțele dușmanilor mei. Deja el a putut să-mi smulgă mult. Johannes s-a dezis de el. El s-a încredințat călăuzirii mele. Nu-mi poate vedea adevărata ființă Fiindcă îi lipsește încă forța plin'-a clarvederii; |
|
| 1070 | O să o dobândească mai târziu prin mine Și-atunci va fi în întregime-al meu. Dar cât te afli-n fața tronului meu, Îți poruncesc să nu rostești nici un cuvânt Despre Johannes. Aici, un astfel de cuvânt m-ar arde. Cuvintele, în locul ăsta-s fapte, Și alte fapte trebuie să le urmeze. Dar ce-ar trebui să survină din cuvântul tău Nu trebuie să fie. |
|
| BENEDICTUS: | 1080 | Tu trebuie să o a asculți. Fiindcă unde cuvântul are forța faptei Ea vine din fapte-anterioare. Deja e-nfăptuit ce-l biruie pe Lucifer. Maria e adevăratul meu discipol spiritual; Eu am putut s-o conduc la treapta la care Și-a recunoscut cea mai înaltă datorie spirituală, Pe care sigur o va împlini. Plinirea ăstei datorii, cu siguranță Va plăsmui-n Johannes forțe salvatoare |
| 1090 | Ce îl vor dezlega de-mpărăția ta. Maria poartă-n suflet legământ sever Și sacru, care în devenirea lumilor Suscită aceste forțe slavatoare. Curând vei putea s-o auzi în cuvinte; Dar, dacă vrei să-ți domolești cu forța gândirii Veșmântul tău strălucitor de lumină, Ce-ți dă puterea vrăjită de a rezista Și orice individualitate să o cucerești, Tu vei percepe atuncea sigur iradierea salvatoare. |
|
| 1100 | Ea se va arăta în viitor atâta de puternică Încât puterea de iubire-a ei Îl va atrage pe Johannes cu tărie-n sfera ei: |
|
| MARIA: | Johannes va apărea aici, dar lângă forma Pe care sufletele omenești o știu a lor, O să apară și ființa Pe care omul o poartă ascunsă în el Drept copie fidelă. Și dacă Johannes te-ar recunoaște doar așa Cum îi apari în fața formei sale pământești, |
|
| 1110 | Nu i-ar da tot ce are nevoie Pentru progresul sufletului lui. Tu trebuie acum să îi dai Dublului Ceea ce îi servește pentru-acele căi spirituale Pe care, în viitor, eu trebuie să îl conduc. |
|
| LUCIFER: | Johannes trebuie deci s-apară-n fața mea. Simt toată forța ce emană de la voi. Îmi e ostilă de la obârșiile Pământului. (Apar, venind din direcții diferite, dar în același timp, Johannes Thomasius și Dublul său eteric.) |
|
| THOMASIUS: | O, tu, copia mea, până acum, Când mi te arătai, eram cuprins de spaimă |
|
| 1120 | În fața ființei mele proprii. Pricep Puțin despre tine, dar recunosc Că ești cel care-mi cârmuieste sufletul. Tu ești deci piedica existenței mele libere; Dar și motivul pentru care nu-nțeleg Cum sunt în adevăr. 'Naintea lui Lucifer Trebuie să te aud vorbind Ca astfel să văd ce am de împlinit în viitor. |
|
| DUBLUL LUI THOMASIUS: | E drept, adesea i-am apărut lui Johannes Și i-am adus cunoașterea de sine. |
|
| 1130 | Dar acționam doar în adâncurile sufletului său Ce încă-i sunt ascunse cunoașterii lui. În interioritatea lui, viața mea deja De mult s-a transformat vădit. Cu ani în urmă, Maria îi stătea alături Și el credea că-i e unit în spirit; I-am arătat că pasiunea și instinctul Erau adevărații-ndrumători ai sufletului lui. A luat asta doar ca un reproș. Dar tu, sublim Purtător de lumină, i-ai arătat |
|
| 1140 | Senzualității calea prin care poate Să îi slujească spiritului. Johannes trebuia, În viață, să stea departe de Maria. S-a dăruit atunci gândirii riguroase; Și asta are forțe care purifică sufletele. Ce s-a vărsat din puritatea gândurilor sale A curs și-n mine. Am fost transformat; Îi simt și-n mine puritatea. El n-are de ce să se teamă de mine, Dacă acum se simte atras de Maria. |
|
| 1150 | Dar el aparține încă sferei tale. În ceasul ăsta, eu ți-l cer 'napoi. Acum, el va putea să-mi viețuiască ființa, Chiar dacă nu tu stabilești sensul. El are nevoie de mine, pentru ca, în gândirea lui, Puternic să se nască din ființa mea Atât căldură-a sufletului cât și tărie-a inimii. El trebuie să se recâștige pe sine ca om. |
|
| LUCIFER: | E bună năzuinta ta. Dar eu nu pot Să-ți dau ce tu dorești. |
|
| 1160 | De te-aș reda lui Johatmes ca aceeași ființă Ce-i apărea în urmă cu ani În fața simțului lui sufletesc, El și-ar dedica acum toată iubirea Gândirii doar și cunoașterii reci; Și nesimțind toată căldura existenței proprii, Ea i-ar apărea golită de ființă, ca moartă: Nu pot prin forța mea să-l plăsmuiesc astfel. El trebuie ca personalitatea și fiinta-i proprie Să le descopere, viețuind, prin mine. |
|
| 1170 | Eu trebuie să te transform acum Spre binele salvării și progresului lui. De mult deja am pregătit Ce-acuma o să-apară-n tine deslușit. Vei apărea în viitor ca altul. Johannes n-o s-o mai iubească pe Maria Așa cum o iubea cândva. Dar va iubi cu pasiunea, cu forța toată Cu care a iubit-o pe ea. |
|
| BENEDICTUS: | Lucrarea frumoasă ce ne-a reușit | |
| 1180 | Tu vrei acum s-o 'ntorci în folosul tău. Cândva tu l-ai legat de tine pe Johannes Prin puterea inimii; vezi însă că-n curând Va trebui să-i întărești lanțurile De vrei să îi reții entitatea. Inima lui vrea să se-armonizeze cu spiritul. De-i reușește asta, atunci opera științifică Ce-a făcut-o pe Pământ va trebui, în viitor, S-o dea în stăpânire puterilor pe care tu De la obârșiile Pământului încă le combați. |
|
| 1190 | Și dacă tu, prin viclenie, reușești Iubirea pe care Johannes i-o purta Mariei S-o schimbi în patima pe care-o folosești Acum în scopurile tale, atuncea binele Pe care el l-a sâvărsit se va schimba în rău Pornind din lumile spirituale. |
|
| MARIA: | E deci posibilă încă salvarea? Și Johannes Nu-i sortit să cadă pradă puterilor care Voiesc să captureze-acuma pentru ele opera lui? |
|
| BENEDTCTUS: | Așa ar trebui să fie doar dacă toate forțele | |
| 1200 | Rămân cum s-au rânduit până-acum. Dar dacă în momentul propice, tu faci Să acționeze-n sufletul tău sacrul legământ, Va trebui ca ele-n viitor să-și schimbe cursul. |
|
| LUCIFER: | Acționați deci, puteri ale constrângerii! Simțiți voi, spirite-ale elementelor, Forțele maestrului vostru Și calea neteziți-o, Ca din domeniul pământesc Să se întoarcă |
|
| 1210 | În sfera lui Lucifer Ceea ce dorința mea aprig dorește, Ceea ce voința mea urmărește! |
|
| THEODORA (apare): | Cine mă cheamă-n sfera atâta de străină mie? Iubesc doar când lumile divine vor ca, Iubind, să mi se reveleze sufletului, Iar căldura, țesând fericită în inima mea, Aduce dinlăuntru cuvintele spiritului. |
|
| DUBLUL LUI JOHANNES: | O, cum schimbi tu întreaga-mi existență! Ai apărut, și eu sunt o ființă care |
|
| 1220 | Doar umplută de tine poate acționa. Johannes trebuie acum, prin mine, să îți aparțină; Va-ntoarce-apoi spre tine iubirea pe care Un timp a revărsat-o din inima lui Înspre Maria, atât de timid și arzător. El te-a văzut cu ani în urmă, dar n-a simțit 'N-adâncul sufletului ceea ce încă de atunci Prindea viață tainic, ca o căldură a iubirii. Acum, ea o să crească și-ntreaga lui ființă Va umple-o cu forța ce trebuie să îi îndrepte |
|
| 1230 | Numai spre tine toate gândurile. |
|
| BENEDICTUS: | Ni se apropie momentul potrivit. Lucifer Și-a dezlănțuit cea mai puternică forță; Maria, rodul discipolatului tău sufletesc Tu trebuie să i-l opui viguros lui. |
|
| MARIA: | Tu, purtător al acelei lumini care vrea ca Doar în slujba egoității să mențină iubirea, De la-nceputurile Pământului, tu Ai dat oamenilor slabi cunoașterea, Când zeii le hărăziseră să urmeze inconștient, |
|
| 1240 | Fără voință proprie, voințele spiritului. De-atuncea toate sufletele oamenilor Sunt locu-n care tu te lupți cu zeii. Dar se apropie deja acele timpuri care Or să te ruineze pe tine și imperiul tău. Un gânditor cutezător a putut dezlega În așa fel știința de darurile tale Încât ea să se consacre zeilor umani. Dar încă o dată tu-ncerci s-acaparezi Acele forțe ce-s destinate zeilor. |
|
| 1250 | Fiindcă Johannes, prin fapta lui, A desprins de tine fructul cunoașterii, Prin care-odinioară i-ai ispitit pe oameni, Încerci acum să îl corupi printr-o iubire Pe care, în planul destinului, el niciodată Nu ar trebui s-o resimtă pentru Theodora. Vrei să combați acum înțelepciunea prin iubire, Așa cum prin înțelepciune ai combătut iubirea. Dar află că-n inima pe care Maria acum Ţ'i-o opune, disciplina spirituală a dat viață |
|
| 1260 | Puterii de-a ține mereu iubirea de sine Departe de orice cunoaștere. În viitor, nu mă voi lăsa niciodată pradă Beatitudinii pe care oamenii o simt Atunci când gândurile se maturizează. Vreau să îmi înarmez inima pentru sacrificiu, Ca spiritul meu mereu să poată gândi doar Și astfel, gândind, să'nalțe zeilor fructele cunoașterii. Cunoașterea va fi pentru mine un sacerdoțiu. Și ceea ce lucrează astfel înlăuntrul meu |
|
| 1270 | O să se reverse-apoi puternic asupra lui Johannes. Și când în inima lui vor răsuna Cuvintele ce vin de la tine: „Ființa sa umană trebuie să găsească în iubire Ceea ce dă tărie personalității sale”, Inima mea îți va răspunde cu tărie: Cândva, La-nceputurile Pământului, ai fost ascultat, Când arătai fructele înțelepciunii, Dar oamenii trebuie să primească Fructele iubirii doar din sferele divine. |
|
| LUCIFER: | 1280 |
Voi lupta! (Scurt întuneric.) |
| BENEDICTUS: | Luptând, vei sluji zeilor. (Tunet. Cortina cade.)
|
