O cameră in tonalitate roz-roșiatic, în casa lui Strader și a Theodorei, soția sa. După cum sunt aranjate lucrurile, se observă că Strader și Theodora se dedică, în același spațiu, unor activități de ordin diferit. Pe masa lui Strader sunt modele de mecanisme, pe cea a Theodorei sunt diverse obiecte legate de Mistică. Între cei doi are loc o discuție care constituie un fel de adâncire în trecut, cu prilejul celei de a șaptea aniversări a căsătoriei lor.
| STRADER: | Sunt astăzi șapte ani de când Ai devenit însoțitoarea vieții mele Cât și izvorul luminii care strălucește Asupra unei existențe de care, înainte, S-apropiau numai tenebre amenințătoare. Eram, spiritual, un om sărac Când mi-ai venit alături și mi-ai dat Ce lumea-mi refuzase pân'atunci. |
|
| 1290 | Mulți ani mă străduisem ca să cercetez Temeinic, în sensul științei riguroase, Valorile vieții și țelurile existenței. A trebuit să recunosc clar într-o zi Cum că strădaniile mele erau cu totul vane. Prin tine mi s-a arătat cum spiritul caută Să reveleze într-un om tocmai acele lucruri Ce se sustrăgeau științei mele, Ca și strădaniilor mele de gânditor. Te-am întâlnit într-un cerc de oameni |
|
| 1300 | În care Benedictus era îndrumătorul, Și-am putut asculta revelația ta. Mai târziu am putut recunoaște-n Thomasius Cât de puternic poate să lucreze Într-un suflet uman disciplina spirituală. Ce-am viețuit astfel, mi-a răpit Credința-n rațiune și știință, Dar nu mi-a arătat pe-atunci nimic Care să-mi poată-apărea de-nțeles. M-am întors de la orice cugetări și am voit |
|
| 1310 | Să îmi trăiesc obscur mai departe viața, Care acum îmi părea lipsită de orice valoare. Mă dedicasem tehnicii și ea trebuia Să îmi aducă amorțire și uitare. Mi-a fost un calvar existența Până te-am întâlnit a doua oară. Curând am devenit chiar buni prieteni. |
|
| THEODORA: | E de-nțeles ca-n ziua asta amintirea S-aducă-atât de viu în fața sufletului Acele timpuri trecute. |
|
| 1320 | Și inima mea simte-acum nevoia Să-ntoarcă privirea spre timpul În care ne-am unit viețile. Simțeam atunci mereu crescând forța care Făcea ca sufletu-mi să fie-n stare Să primescă din lumile spiritului cunoașterea. Sub nobila-ndrumare a lui Felix Balde, Această forță crescu până la înălțimea La care se afla acum șapte ani. Pe-atunci l-am întâlnit o dată pe Capesius |
|
| 1330 | În singurătatea pădurii lui Felix. Răzbise, după o viață de cercetător, Spre disciplina spirituală. Găsise că era important să ia cunoștință De modul meu de-a contempla lumea spiritului. Ne-am întâlnit apoi adesea. În casa lui te-am putut întâlni și am putut S-aduc vindecare durerilor tale de cunoaștere. |
|
| STRADER: | Iar sufletu-mi care de-atâta timp privea Doar bezne, privi lumina-adevărată. |
|
| 1340 | Atuncea am văzut ce este spiritul în adevăr. M-ai făcut astfel să cunosc Ce ți se revela din lumile înalte, Și-așa mi-a dispărut îndată orice îndoială, Și toate astea așa au acționat asupră-mi Încât la început nu am văzut în tine Decât mijlocitoarea spiritului. A trebuit mult timp ca să-mi dau seama Că nu doar spiritu-mi îți ascultă cuvintele Ce îi dezvăluiau adevărata patrie a lui; |
|
| 1350 | Dar inima mea era și ea dăruită vorbitoarei Și nu se mai putea lipsi de-aproprierea ei. |
|
| THEODORA: | Apoi mi-ai mărturisit ce simțeai. Atât de deosebit era ce spuneai! Era ca și când un gând s-a format În tine pentru-mplinirea dorului Ce viețuia-n inima ta. Cuvintele tale voiau numai să ceară Un sfat de la prietena sufletului tău. Vorbeai de-un ajutor ce-ți era necesar |
|
| 1360 | Și de-o întărire a forței sufletești Care să te susțină într-o situație gravă. |
|
| STRADER: | Când ție m-am deschis, cerându-ți ajutor, Era cu totul departe de mine gândul Că mesagera spiritului putea să-mi fie Predestinată ca tovarășă de viață. |
|
| THEODORA: | Și totuși, cuvintele pe care-apoi O inimă le-a revărsat în alta Ne-au arătat îndată că nu putea fi altfel. Adesea inimile trebuie să prevadă destinul. |
|
| STRADER: | 1370 | Și când inima ta rosti cuvântul destinului, S-au revărsat în mine valuri de viată Pe care, atunci când erau, nu le puteam simți Dar care mult mai târziu au urcat ca amintire Din temeliile sufletului și-apoi Erau resimțite ca strălucire de lumină. Puteam cunoaște ceea ce-mi aminteam Dar nu puteam viețui, fiindcă multe Mă despărțeau încă de trăirea spirituală. Era întâia dată când cunoșteam |
| 1380 | Nemijlocit spiritul în sufletul meu. Și asta nu s-a mai repetat; dar Mi-a dat cu-adevărat certitudinea Ce lumineză o întreagă viață. S-au scurs apoi cei șapte ani frumoși. Și am putut simți că însăși mecanica, Pe care o slujesc acum, se lasă fecundată De sufletele care știu să se plaseze corect Față de lumea spiritului. Numai puterea Ce mi-ai dat-o, stimulând viața, |
|
| 1390 | Mi-a-ngăduit să pătrund cu privirea Tendinta forțelor încât, ca inspirată, În fața spiritului mi-a putut sta deodată Acea creație în care-mi pun atâtea speranțe. În lumina ta, sufletul meu a simțit Crescând în el forțe care s-ar fi vestejit Dacă el ar fi trăit singur. Siguranța de viață pe care-am dobândit-o, Ea m-a făcut să stau drept și atunci când, În fața rosicrucienilor, Thomasius |
|
| 1400 | Și-a condamnat atât de zguduitor opera proprie Și, cu o judecată aspră, s-a condamnat pe sine 'N-acel ceas ce trebuia să îl înalțe Pe culmile vieții lui. Siguranța lăuntrică m-a putut susține Când lumea din afară părea să îmi revele Nemăsurat de multe contradicții. Și toate astea numai tu mi le-ai dat. Abia revelația spiritului resimțită prin tine Mi-a adus știința la care năzuiam însetat. |
|
| 1410 | Apoi, când revelația asta nu mai veni, Ai rămas lumina sufletească ce dă forță. |
|
| THEODORA (adâncită în gânduri, rostește-ntretăiat fraza): | ||
| Când revelația asta nu mai veni... |
||
| STRADER: | Asta-i ce mi-a iscat adesea grijuri grele. M-am întrebat dacă pierderea clarvederii Nu a trezit în tine suferințe-adânci, Și tu, ca să mă cruți, ai suferit tăcută; Dar echilibrul ființei tale mi-a arătat Că suporți calmă hotărârea destinului. În ultimul timp doar ești altfel; |
|
| 1420 | Nu mai iradiază-n juru-ți veselia Și îți pălește licărirea ochilor. |
|
| THEODORA: | Că revelația spirituală mi-a-ncetat, Nu-mi putea fi în adevăr dureros. Destinul m-a dus pe un alt drum; Trebuia să îl accept linișită. Dar de curând a devenit foarte dureros. |
|
| STRADER: | E prima dată-n acești șapte ani Când Theodora-mi este de neînțeles. Fiece experiență spirituală ți-era totodată |
|
| 1430 | Izvor de fericire lăuntrică. |
|
| THEODORA: | Cu totul alta-i revelația acum. Mă simt mai întâi, ca altădată, nevoită Să fac să-nceteze propria gândire; Dar dacă-odinioară, după scurt timp, Când reușeam să fac gol înlăuntrul meu, O lumină blândă-mi învăluia sufletul Iar spiritul voia să prindă formă în imagini, Acum se naște, invizibil, un simțământ ostil; Dar așa încât pot să recunosc exact |
|
| 1440 | Că forța pe care o simt vine din afară. O teamă se revarsă-n viețuirea mea Și n-o pot alunga, mă stâpânește. Și-aș vrea să fug din fața acelei ființe Ce-mi este invizibilă dar odioasă. Ea vrea să vină peste mine cu dorința ei; Și trebuie să urăsc ceea ce astfel se revelă. |
|
| STRADER: | Dar asta pare imposibil pentru Theodora! Se știe că trăirile-s efectul Propriilor forțe sufletești, care se reflectă. |
|
| 1450 | Dar sufletul tău nu poate arăta așa. |
|
| THEODORA (îndurerată, vorbind lent, gânditoare): | ||
| Părerea asta-mi este cunoscută. De-aceea, cu toată forța rămasă în suflet, M-am adâncit fierbinte-n lumea spiritului Și-am implorat ca ființele ce deseori S-au aplecat asupra-mi Să se-ndure și să-mi reveleze Cum pot afla motivele durerii mele. (Continuă, cu întreruperi) Și-atunci... apăru... ca altădat'... o rază... Ea... luă forma... unui chip... de om... |
||
| 1460 | Era...Thomasius. |
|
| STRADER (cu durere, stăpânit de simțăminte ce se succed rapid): | ||
| ... Thomasius... Omul în care aș fi vrut mereu să cred... ............................................................... (Pauză, apoi – cugetând îndurerat.) Când am voit să evoc în fața sufletului meu Cum el, în fața Alianței miștilor... A vorbit despre Ahriman și despre sine... (Theodora se adâncește în meditație și privește în gol, ca absentă spiritual.) |
||
| STRADER: | O, Theodora... ce vezi tu... acum... (Cortina cade.)
|
|
