Un spațiu care nu este limitat de pereți artificiali, ci de forme vegetale arborescente, care se împletesc și se ramifică în interior până în fundal. Ansamblul este agitat sălbatic de fenomene naturale și năpădit din când în când de furtună. La ridicarea cortinei, Capesius și Maria sunt pe scenă. Intră apoi Benedictus, Philia, Astrid, Luna, Cealaltă Philia, Lucifer, Ahriman și – mișcându-se în ritm de dans – ființe care reprezintă gânduri. La sfârșit, sufletul doamnei Balde.
| BENEDICTUS (încă nevăzut; auzit doar): | ||
| În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice. |
||
| CAPESIUS: | E vocea nobilă-a lui Benedictus. Cuvintele lui răsună-aici spiritual. Sunt cele înscrise-n Cartea vieții Pentru discipolii săi și care Sunt greu de-nțeles pentru sufletele pământești, Și-s mai greu de viețuit. |
|
| 1690 | În ce loc din lumea spiritelor răsună cuvintele Ce pun la încercare sufletele pe Pământ? |
|
| MARIA: | De-atâta timp te afli-n țara spiritului Într-un mod care revelează multe Și totuși nu cunoști domeniul ăsta? |
|
| CAPESIUS: | Ce-aici trăiește în propria entitate Ușor e de-nțeles sufletelor obișnuite cu spiritul. Un lucru se explică prin altul. Întregul e plin de lumină, chiar dacă partea, Văzută-n ea însăși, adesea-i obscură. |
|
| 1700 | Când însă existența spirituală vrea să se unească Cu ființa pământească pentru o creație comună, Sufletu-ncepe să-și piardă puterea de-a-nțelege. Și nu numai partea, adesea și-ntregul I se învăluie în întuneric adânc. Motivul pentru care-n locul ăsta răsună Cuvintele scrise în cartea lui Benedictus Pentru sufletele pământești Face-o enigmă din tot ce se petrece-aici. |
|
| BENEDICTUS (încă invizibil): | ||
| În simțirea ta țes forțe cosmice. |
||
| CAPESIUS: | 1710 |
E încă un cuvânt care dincolo E-ncredințat de Benedictus discipolilor lui Și care-aici se re-creează-n vocea sa! Stârnind prin sine forțe-ntunecate, el se revarsă Prin spațiile fără margini ale acestei împărății. |
| MARIA: | Eu simt deja ce trebuie să aflu 'N-această-mpărăție fără margini; Apropierea lui Benedictus mă îndeamnă. El vrea să mă facă să văd în locul ăsta Ceea ce sufletului pământesc îi e de ne-nțeles |
|
| 1720 | Cât timp trăiește-n trupul înzestrat cu simțuri, Chiar dacă a ajuns discipol spiritual. El trebuie să îl urmeze pe învățător în locurile Unde acesta poate imprima ființelor cuvintele, Dar nu-n limbaj uman, ci doar prin simboluri; Acolo unde el animă-n procesul cosmic scrierea Ce i se dăruie sufletului cu-ntregul sens cosmic. Vreau, adunându-mi forțele sufletului, Să-mi liberez lăuntrul de existența pământească. Și astfel să aștept ceea ce, revelându-se, |
|
| 1730 | Vrea să mi se-arate prin întinderile spirituale. Când iar mă voi întoarce la viața pământească, Va deveni gând care-mi va lumina în suflet, În cugetarea ulterioară, drept cunoaștere. |
|
| BENEDICTUS (apare în fundal): | ||
| Te cucerește în forța gândurilor cosmice, Te pierde prin viața forțelor cosmice; Vei afla țelurile pământești oglindindu-se Prin ființa ta-n lumina lumilor. |
||
| CAPESIUS: | Chiar Benedictus însuși e aici în spirit! Cuvintele lui nu răsună singure? |
|
| 1740 | Poartă-nvățătorul spiritual știința pământească Viețuind activă până în locurile spirituale? Și ce-nțeles au aici aceste cuvinte pe care În viața pământească le folosește altfel? |
|
| BENEDICTUS: | Capesius, în zilele tale pământești Tu ai intrat în cercul meu Deși n-ai fost conștient discipolul meu. |
|
| CAPESIUS: | Capesius nu este-n locul ăsta; Și sufletul lui nu vrea s-audă de el. |
|
| BENEDICTUS: | Nu vrei să te simți în Capesius, dar trebuie | |
| 1750 | Să-l vezi spiritual în amintire. Forța puternică de acțiune a gândirii ți-a deschis În corpul sufletesc existența spirituală. Apoi viața ta sufletească s-a desprins De jocul visător al gândirii din trupul pământesc. Ea se simțea prea slabă să umble cu el Din depărtările cosmice în adâncurile sufletului; Și prea tare ca doar să privească-mpreună cu el Lumina înălțimilor spirituale prin beznele Pământului. Eu trebuie să însoțesc pe fiecare |
|
| 1760 | Care, în viața pământească a primit de la mine Lumina spiritului, și - conștient sau nu – Mi s-a consacrat ca discipol spiritual, Și trebuie să îl îndrum mai departe pe calea Pe care a pășit în spirit cu ajutorul meu. Cunoscându-te pe tine-n întinderile lumilor, Ai învățat prin viziune sufletească să te-aproprii de spirit Fiindcă poți să îi urmezi desprins de corp. Dar tu nu-ntrezărești încă eliberat de gânduri Ce este entitate-adevărată în sfera spiritului. |
|
| 1770 | Tu poți depune corpul fizic Dar nu și fina țesătură-a trupului gândirii. Vei putea privi lumea-n adevărul ei Doar când nici un rest din personalitate Nu poate tulbura prea tare claritatea viziunii. Doar cel ce-a învățat să-și vadă gândirea 'N-afara sa, așa cum forțele clarvăzătorului Privesc spre trupul pământesc despărțit de sine, Acela va pătrunde-n realitățile spirituale. Contemplă astfel în imagine, așa încât ea |
|
| 1780 | Să îți devină cunoaștere prin forța clarvederii, Gânduri care se conturează ființial Ca forme spațiale, oglindind gândirea umană. (Într-o lumină prietenoasă atenuată intră Philia, Astrid și Luna, învăluite într-un nor sclipitor. Benedictus, Capesius și Maria ies.) |
|
| VOCE (răsunând de la Philia, Astrid, Luna, împreună): | ||
| Gânduri plutesc Ca visare țesândă Ființial plăsmuindu-se Aproape de suflete; Voință creându-se, Simțire animându-se, Gândire activându-se |
||
| 1790 | Să îi apară visătorului. (În timp ce răsună acestea, intră dintr-o parte Lucifer, iar din cealaltă Ahriman. Ei își caută locurile în cele două laturi ale scenei.) |
|
| LUCIFER (accentuând fiecare cuvânt, pe un ton maiestuos): | ||
| În voința ta acționează ființe cosmice. (Dinspre Lucifer înaintează ființe ce întruchipează gânduri. Într-un fel de dans, ele execută mișcări ce reprezintă forme de gânduri, corespunzătoare cuvintelor rostite de Lucifer.) |
||
| AHRIMAN (tot pe un ton amplu, dar maiestuos): | ||
| Ființele cosmice, ele te rătăcesc. (După aceste cuvinte, dinspre Ahriman înaintează ființe-gânduri care execută mișcări de dans ce reprezintă, ca forme, cuvintele rostite de el. Apoi mișcările sunt executate împreună de ambele grupuri.) |
||
| LUCIFER: | În simțirea ta țes forțe cosmice. (Ființele-gânduri dinspre Lucifer repetă mișcările lor.) |
|
| AHRIMAN: | Forțele cosmice, ele te ispitesc. (Ființele-gânduri dinspre Ahriman repetă mișcările lor; apoi cele două grupuri continuă împreună.) |
|
| LUCIFER: | În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice. (Se repetă mișcările de către grupul dinspre Lucifer.) |
|
| AHRIMAN: | Gândurile cosmice, ele te-nșeală. (Repetarea mișcărilor grupului dinspre Ahriman. Urmează patru repetări ale mișcării fiecărui grup separat, apoi trei repetări în comun.) (Ființele-gânduri dispar la dreapta și la stânga. Lucifer și Ahriman rămân în scenă. Apar iar din fundal Philia, Luna, Astrid și repetă cuvintele rostite de ele mai înainte, dar cu următoarea modificare): |
|
| VOCE (răsunând de la Philia, Astrid și Luna, împreună): | ||
| Gânduri pluteau Ca visare țesândă Ființial plăsmuindu-se |
||
| 1800 | Aproape de suflete; Voință creându-se, Simțire animându-se, Gândire activându-se I-au apărut visării. (Philia, Astrid, Luna dispar; intră Capesius și apoi, după ce el a rostit căteva cuvinte, intră Maria, care la început este invizibilă pentru el.) |
|
| CAPESIUS: | Sufletul se viețuiește lăuntric; El crede că gândeste pentru că el nu vede Gândurile ce se află-n fața lui în spațiu. El crede că simte, pentru că sentimentele Nu lumineză clipind ca fulgerele-n nori; |
|
| 1810 | El privește lumea spațiului și vede Norii deasupra lui... Și dacă n-ar fi așa, Fulgerele de n-ar clipi Și nu s-ar îndrepta spre ele-un ochi... El ar trebui să creadă că fulgerul e-n el. El nu îl vede pe Lucifer, din care Se revarsă gânduri și dau năvală sentimente – De-aceea poate crede că-i singur cu ele. De ce se dăruie el unei astfel de iluzii? O, suflete, dă tu răspunsul... dar... de unde? |
|
| 1820 | Din tine? O, nu fă asta... poate și răspunsul... Nu-i de la tine... ci de la Lucifer... |
|
| MARIA: | Și dacă e așa, de-aceea nu îl cauți? Coboară în adâncuri ca să îl găsești... |
|
| CAPESIUS: | E-aicea o ființă ce poate-auzi sufletele? |
|
| MARIA: | Dar sufletele-aici nu-s separate. Sunt astfel doar când se slujesc de trup. Aicea fiecare se-aude pe sine-n cuvântul celuilalt. Îți spui deci ție însuți când eu îți spun: 'N-adâncuri caută răspunsul. |
|
| CAPESIUS: | 1830 | O, în adâncuri... amenință... sumbra... teamă. |
| MARIA: | E-adevărat, e-acolo; întreabă-te însă Când te constrângi să cobori în sfera ei, Dacă ea nu ți se revelă clar. Să afli de la Lucifer, în fața căruia te afli, Dacă el varsă teama-n slăbiciunea ta. |
|
| LUCIFER: | Ființele ce fug de mine, mă iubesc. Copiii Pământului m-au iubit totdeauna. Doar că ei cred că trebuie să mă urască; Mă caută însă în faptele mele. |
|
| 1840 | De n-aș fi coborât în sufletele lor frumusețea, Ca podoabă a existenței, ei ar lâncezi De-a lungul evoluției Pământului În forme ale adevărului rece. Eu fac să curgă forțele în sufletul artistului. Iar ce contemplă oamenii ca frumusețe Își are arhetipul în împărăția mea. Întreabă-te acum de trebuie să te temi de mine. |
|
| MARIA: | Într-adevăr, teama n-ar fi la locul ei În sfera lui Lucifer. |
|
| 1850 | El trebuie să răspândească-n suflete, Ca daruri, dorința și nu teama. Ea vine din altă sferă de putere. |
|
| AHRIMAN: | Eram cândva egalul zeilor. Au trebuit să-mi reducă vechile drepturi. Am vrut să îi formez pe oameni Pentru-mpărăția fratelui meu Lucifer, Ca fiecare să poarte-n sine lumea sa. Fiindcă Lucifer, în lumea spirituală, Ca egal între egali, voia doar să se dăruie, |
|
| 1860 | Să fie doar un model pentru alții, dar niciodată Nu putea fi un stăpân peste ființe, Am vrut să îi dau omului tărie Ca el să se arate egal lui Lucifer. Și dacă-aș fi rămas în sfera zeilor, Așa s-ar fi-ntâmplat chiar de la obârșii. Dar zeii au vrut să fie stăpâni pe Pământ Și de aceea a trebuit s-alunge în abis, Din împărăția lor, forța mea, Ca să nu-i întăresc prea mult pe oameni. |
|
| 1870 | Așa încât, din locul ăsta, pot doar Să trimit forța mea tare pe Pământ. Dar, pe această cale, ea devine teamă. (La ultimele cuvinte ale lui Ahriman apare Benedictus.) |
|
| CAPESIUS: | Cel care-a ascultat ce au rostit prin lumi, Din locurile lor, cele două puteri, Va ști de-acum să caute frica și ura În propriile lor sfere. |
|
| BENEDICTUS: | Tu trebuie să te recunoști în cuvintele cosmice Și să te simți în forța gândurilor cosmice. Și pentru că acum tu ai putat vedea'n afara ta |
|
| 1880 | Ce tu visai drept individuatitatea ta, Găsește-te și nu te mai înfiora La cuvântul care pe drept răsună și care Trebuie să-ți dea dovada propriei existențe. |
|
| CAPESIUS: | Deci pot în viitor din nou să-mi aparțin. Acuma mă voi căuta, fiindcă pot trăi Contemplându-mă în gândirea cosmică. |
|
| BENEDICTUS: | Și-adaugă ce-acum ai dobândit La ce demult ai cucerit, spre-a fi un bun universal. (În fundal, din latura lui Benedictus, apare doamna Balde, în hainele sale obișnuite.) |
|
| DOAMNA BALDE (cu tonul înțelept al povestitorului): | ||
| A fost odat'un luminos copil de zei. | ||
| 1890 | Era iubit de ființele ce urzesc cu sens deplin Înțelepciunea în sferele spiritului. Crescu tot mai puternic, în lumea lui, Îngrijit de Tatăl-Adevăr. Când simți mișcându-se în corpul lui de lumină Voința matură creându-se, Privi adesea plin de milă spre Pământ, Unde sufletele oamenilor tânjeau după-adevăr. Ființa aceasta îi spuse atunci Tatălui-Adevăr: „Oamenii sunt însetați de băutura pe care |
|
| 1400 | Le-o poți dărui din izvoarele tale”. Rosti cu gravitate solemnă Tatăl-Adevăr: „Izvoarele pe care trebuie să le păzesc Revarsă lumina din sori spirituali; Pot bea lumina doar ființele cărora Nu trebuie să le fie sete de aer pentru-a respira. De-aceea mi-am educat întru lumină copilul Care poate simți milă pentru sufletele omenești Și poate naște lumină-n ființa respirației. Mergi deci la oameni, plin de încredere, |
|
| 1910 |
Și-nsuflețit de spirit adu-n întâmpinarea Luminii mele lumina din sufletele lor”. Se-ntoarse-atunci ființa curată de lumină Spre sufletele ce se viețuiesc respirând. Găsi pe Pământ mulți oameni buni Ce-au primit-o bucuroși în sufletele lor. Ea îndreptă privirea lor spre Tatăl, La izvorul de lumină, cu iubire devotată. Și când ființa asta auzi din gura omului Și din mintea lui bucuroasă |
|
| 1920 | Cuvântul magic „Fantezie”, ea se simți viețuită Cu bucurie-n inimile bune ale oamenilor. Dar într-o zi veni spre ea Un bărbat ce-i aruncă o privire străină. „Pe Pământ, eu îndrept sufletele oamenilor Spre Tatăl-Adevăr, la izvorul luminii.” Așa rosti ea către bărbatul străin. Răspunse acesta: „Tu țeși în spiritele oamenilor Doar vise sălbatice și sufletele le înșeli”. Și din ziua care a văzut astea, |
|
| 1930 | Mulți oameni defăimară această ființă Ce poate-aduce lumină în sufletele ce respiră. (Apar, într-un nor luminos, Philia, Astrid, Luna, apoi Cealaltă Philia.) |
|
| PHILIA: | Sufletul ce bea lumina, Să se găsească În câmpiile cosmice Puternic trezit. |
|
| ASTRID: | Spiritul ce netemător se știe Să se simtă-nviat, De forță plin În viețuirea cosmică. |
|
| LUNA: | 1940 | Omul ce tinde spre-nalturi Să vrea să se mențină În temeliile existenței Plin de putere. |
| CEALALTĂ PHILIA: | Aspiră omul Spre Purtătorul luminii Ce lumi deschide În care simțuri vesele Înviorează pe om. Uimirea entuziastă |
|
| 1950 | Răpește spiritul În câmpurile zeilor Ce-n suflete trezesc Frumusete strălucindă. Ce-ai cucerit Încurajează sentimente Ce îndrăznesc să treacă praguri Sever păzite Pentru sufletele temătoare. Tăria, ea află |
|
| 1960 | Voință care se maturizează și care Pre sine, netemătoare, Se-ndreaptă spre puterile creatoare Ce susțin lumile. |
|
|
(Cortina cade în timp ce Benedictus, Capesius, Maria, doamna Balde, Lucifer, Ahriman și cele patru forțe ale sufletului sunt încă pe scenă.)
|
||
