Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL ŞASE


Un spaţiu care nu este limitat de pereţi artificiali, ci de forme vegetale arborescente, care se împletesc şi se ramifică în interior până în fundal. Ansamblul este agitat sălbatic de fenomene naturale şi năpădit din când în când de furtună. La ridicarea cortinei, Capesius şi Maria sunt pe scenă. Intră apoi Benedictus, Philia, Astrid, Luna, Cealaltă Philia, Lucifer, Ahriman şi – mişcându-se în ritm de dans – fiinţe care reprezintă gânduri. La sfârşit, sufletul doamnei Balde.

BENEDICTUS (încă nevăzut; auzit doar):


În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice.

CAPESIUS:

E vocea nobilă-a lui Benedictus.
Cuvintele lui răsună-aici spiritual.
Sunt cele înscrise-n Cartea vieţii
Pentru discipolii săi şi care
Sunt greu de-nţeles pentru sufletele pământeşti,
Şi-s mai greu de vieţuit.

1690 
În ce loc din lumea spiritelor răsună cuvintele
Ce pun la încercare sufletele pe Pământ?

MARIA:

De-atâta timp te afli-n ţara spiritului
Într-un mod care revelează multe
Şi totuşi nu cunoşti domeniul ăsta?

CAPESIUS:   

Ce-aici trăieşte în propria entitate
Uşor e de-nţeles sufletelor obişnuite cu spiritul.
Un lucru se explică prin altul.
Întregul e plin de lumină, chiar dacă partea,
Văzută-n ea însăşi, adesea-i obscură.

1700
Când însă existenţa spirituală vrea să se unească
Cu fiinţa pământească pentru o creaţie comună,
Sufletu-ncepe să-şi piardă puterea de-a-nţelege.
Şi nu numai partea, adesea şi-ntregul
I se învăluie în întuneric adânc.
Motivul pentru care-n locul ăsta răsună
Cuvintele scrise în cartea lui Benedictus
Pentru sufletele pământeşti
Face-o enigmă din tot ce se petrece-aici.

BENEDICTUS (încă invizibil):


În simţirea ta ţes forţe cosmice.

CAPESIUS:
1710
E încă un cuvânt care dincolo
E-ncredinţat de Benedictus discipolilor lui
Şi care-aici se re-creează-n vocea sa!
Stârnind prin sine forţe-ntunecate, el se revarsă
Prin spaţiile fără margini ale acestei împărăţii.

MARIA:

Eu simt deja ce trebuie să aflu
'N-această-mpărăţie fără margini;
Apropierea lui Benedictus mă îndeamnă.
El vrea să mă facă să văd în locul ăsta
Ceea ce sufletului pământesc îi e de ne-nţeles

1720
Cât timp trăieşte-n trupul înzestrat cu simţuri,
Chiar dacă a ajuns discipol spiritual.
El trebuie să îl urmeze pe învăţător în locurile
Unde acesta poate imprima fiinţelor cuvintele,
Dar nu-n limbaj uman, ci doar prin simboluri;
Acolo unde el animă-n procesul cosmic scrierea
Ce i se dăruie sufletului cu-ntregul sens cosmic.
Vreau, adunându-mi forţele sufletului,
Să-mi liberez lăuntrul de existenţa pământească.
Şi astfel să aştept ceea ce, revelându-se,

1730
Vrea să mi se-arate prin întinderile spirituale.
Când iar mă voi întoarce la viaţa pământească,
Va deveni gând care-mi va lumina în suflet,
În cugetarea ulterioară, drept cunoaştere.

BENEDICTUS (apare în fundal):


Te cucereşte în forţa gândurilor cosmice,
Te pierde prin viaţa forţelor cosmice;
Vei afla ţelurile pământeşti oglindindu-se
Prin fiinţa ta-n lumina lumilor.

CAPESIUS:   

Chiar Benedictus însuşi e aici în spirit!
Cuvintele lui nu răsună singure?

1740
Poartă-nvăţătorul spiritual ştiinţa pământească
Vieţuind activă până în locurile spirituale?
Şi ce-nţeles au aici aceste cuvinte pe care
În viaţa pământească le foloseşte altfel?

BENEDICTUS:

Capesius, în zilele tale pământeşti
Tu ai intrat în cercul meu
Deşi n-ai fost conştient discipolul meu.

CAPESIUS:   

Capesius nu este-n locul ăsta;
Şi sufletul lui nu vrea s-audă de el.

BENEDICTUS:

Nu vrei să te simţi în Capesius, dar trebuie

1750
Să-l vezi spiritual în amintire.
Forţa puternică de acţiune a gândirii ţi-a deschis
În corpul sufletesc existenţa spirituală.
Apoi viaţa ta sufletească s-a desprins
De jocul visător al gândirii din trupul pământesc.
Ea se simţea prea slabă să umble cu el
Din depărtările cosmice în adâncurile sufletului;
Şi prea tare ca doar să privească-mpreună cu el
Lumina înălţimilor spirituale prin beznele Pământului.
Eu trebuie să însoţesc pe fiecare

1760
Care, în viaţa pământească a primit de la mine
Lumina spiritului, şi - conştient sau nu –
Mi s-a consacrat ca discipol spiritual,
Şi trebuie să îl îndrum mai departe pe calea
Pe care a păşit în spirit cu ajutorul meu.
Cunoscându-te pe tine-n întinderile lumilor,
Ai învăţat prin viziune sufletească să te-aproprii de spirit
Fiindcă poţi să îi urmezi desprins de corp.
Dar tu nu-ntrezăreşti încă eliberat de gânduri
Ce este entitate-adevărată în sfera spiritului.

1770
Tu poţi depune corpul fizic
Dar nu şi fina ţesătură-a trupului gândirii.
Vei putea privi lumea-n adevărul ei
Doar când nici un rest din personalitate
Nu poate tulbura prea tare claritatea viziunii.
Doar cel ce-a învăţat să-şi vadă gândirea
'N-afara sa, aşa cum forţele clarvăzătorului
Privesc spre trupul pământesc despărţit de sine,
Acela va pătrunde-n realităţile spirituale.
Contemplă astfel în imagine, aşa încât ea

1780
Să îţi devină cunoaştere prin forţa clarvederii,
Gânduri care se conturează fiinţial
Ca forme spaţiale, oglindind gândirea umană.
(Într-o lumină prietenoasă atenuată intră Philia, Astrid şi Luna, învăluite într-un nor sclipitor. Benedictus, Capesius şi Maria ies.)

VOCE (răsunând de la Philia, Astrid, Luna, împreună):


Gânduri plutesc
Ca visare ţesândă
Fiinţial plăsmuindu-se
Aproape de suflete;
Voinţă creându-se,
Simţire animându-se,
Gândire activându-se

1790
Să îi apară visătorului.
(În timp ce răsună acestea, intră dintr-o parte Lucifer, iar din cealaltă Ahriman. Ei îşi caută locurile în cele două laturi ale scenei.)

LUCIFER (accentuând fiecare cuvânt, pe un ton maiestuos):


În voinţa ta acţionează fiinţe cosmice.
(Dinspre Lucifer înaintează fiinţe ce întruchipează gânduri. Într-un fel de dans, ele execută mişcări ce reprezintă forme de gânduri, corespunzătoare cuvintelor rostite de Lucifer.)

AHRIMAN (tot pe un ton amplu, dar maiestuos):


Fiinţele cosmice, ele te rătăcesc.
(După aceste cuvinte, dinspre Ahriman înaintează fiinţe-gânduri care execută mişcări de dans ce reprezintă, ca forme, cuvintele rostite de el. Apoi mişcările sunt executate împreună de ambele grupuri.)

LUCIFER:

În simţirea ta ţes forţe cosmice.
(Fiinţele-gânduri dinspre Lucifer repetă mişcările lor.)

AHRIMAN:

Forţele cosmice, ele te ispitesc.
(Fiinţele-gânduri dinspre Ahriman repetă mişcările lor; apoi cele două grupuri continuă împreună.)

LUCIFER:

În gândirea ta trăiesc gânduri cosmice.
(Se repetă mişcările de către grupul dinspre Lucifer.)

AHRIMAN:   

Gândurile cosmice, ele te-nşeală.
(Repetarea mişcărilor grupului dinspre Ahriman. Urmează patru repetări ale mişcării fiecărui grup separat, apoi trei repetări în comun.)

(Fiinţele-gânduri dispar la dreapta şi la stânga. Lucifer şi Ahriman rămân în scenă. Apar iar din fundal Philia, Luna, Astrid şi repetă cuvintele rostite de ele mai înainte, dar cu următoarea modificare):

VOCE (răsunând de la Philia, Astrid şi Luna, împreună):


Gânduri pluteau
Ca visare ţesândă
Fiinţial plăsmuindu-se

1800
Aproape de suflete;
Voinţă creându-se,
Simţire animându-se,
Gândire activându-se
I-au apărut visării.
(Philia, Astrid, Luna dispar; intră Capesius şi apoi, după ce el a rostit căteva cuvinte, intră Maria, care la început este invizibilă pentru el.)

CAPESIUS:

Sufletul se vieţuieşte lăuntric;
El crede că gândeste pentru că el nu vede
Gândurile ce se află-n faţa lui în spaţiu.
El crede că simte, pentru că sentimentele
Nu lumineză clipind ca fulgerele-n nori;

1810
El priveşte lumea spaţiului şi vede
Norii deasupra lui... Şi dacă n-ar fi aşa,
Fulgerele de n-ar clipi
Şi nu s-ar îndrepta spre ele-un ochi...
El ar trebui să creadă că fulgerul e-n el.
El nu îl vede pe Lucifer, din care
Se revarsă gânduri şi dau năvală sentimente –
De-aceea poate crede că-i singur cu ele.
De ce se dăruie el unei astfel de iluzii?
O, suflete, dă tu răspunsul... dar... de unde?

1820
Din tine? O, nu fă asta... poate şi răspunsul...
Nu-i de la tine... ci de la Lucifer...

MARIA:

Şi dacă e aşa, de-aceea nu îl cauţi?
Coboară în adâncuri ca să îl găseşti...

CAPESIUS:

E-aicea o fiinţă ce poate-auzi sufletele?

MARIA:

Dar sufletele-aici nu-s separate.
Sunt astfel doar când se slujesc de trup.
Aicea fiecare se-aude pe sine-n cuvântul celuilalt.
Îţi spui deci ţie însuţi când eu îţi spun:
'N-adâncuri caută răspunsul.

CAPESIUS:
1830
O, în adâncuri... ameninţă... sumbra... teamă.

MARIA:

E-adevărat, e-acolo; întreabă-te însă
Când te constrângi să cobori în sfera ei,
Dacă ea nu ţi se revelă clar.
Să afli de la Lucifer, în faţa căruia te afli,
Dacă el varsă teama-n slăbiciunea ta.

LUCIFER:

Fiinţele ce fug de mine, mă iubesc.
Copiii Pământului m-au iubit totdeauna.
Doar că ei cred că trebuie să mă urască;
Mă caută însă în faptele mele.

1840
De n-aş fi coborât în sufletele lor frumuseţea,
Ca podoabă a existenţei, ei ar lâncezi
De-a lungul evoluţiei Pământului
În forme ale adevărului rece.
Eu fac să curgă forţele în sufletul artistului.
Iar ce contemplă oamenii ca frumuseţe
Îşi are arhetipul în împărăţia mea.
Întreabă-te acum de trebuie să te temi de mine.

MARIA:

Într-adevăr, teama n-ar fi la locul ei
În sfera lui Lucifer.

1850
El trebuie să răspândească-n suflete,
Ca daruri, dorinţa şi nu teama.
Ea vine din altă sferă de putere.

AHRIMAN:

Eram cândva egalul zeilor.
Au trebuit să-mi reducă vechile drepturi.
Am vrut să îi formez pe oameni
Pentru-mpărăţia fratelui meu Lucifer,
Ca fiecare să poarte-n sine lumea sa.
Fiindcă Lucifer, în lumea spirituală,
Ca egal între egali, voia doar să se dăruie,

1860
Să fie doar un model pentru alţii, dar niciodată
Nu putea fi un stăpân peste fiinţe,
Am vrut să îi dau omului tărie
Ca el să se arate egal lui Lucifer.
Şi dacă-aş fi rămas în sfera zeilor,
Aşa s-ar fi-ntâmplat chiar de la obârşii.
Dar zeii au vrut să fie stăpâni pe Pământ
Şi de aceea a trebuit s-alunge în abis,
Din împărăţia lor, forţa mea,
Ca să nu-i întăresc prea mult pe oameni.

1870
Aşa încât, din locul ăsta, pot doar
Să trimit forţa mea tare pe Pământ.
Dar, pe această cale, ea devine teamă.
(La ultimele cuvinte ale lui Ahriman apare Benedictus.)

CAPESIUS:   

Cel care-a ascultat ce au rostit prin lumi,
Din locurile lor, cele două puteri,
Va şti de-acum să caute frica şi ura
În propriile lor sfere.

BENEDICTUS:

Tu trebuie să te recunoşti în cuvintele cosmice
Şi să te simţi în forţa gândurilor cosmice.
Şi pentru că acum tu ai putat vedea'n afara ta

1880
Ce tu visai drept individuatitatea ta,
Găseşte-te şi nu te mai înfiora
La cuvântul care pe drept răsună şi care
Trebuie să-ţi dea dovada propriei existenţe.

CAPESIUS: 
Deci pot în viitor din nou să-mi aparţin.
Acuma mă voi căuta, fiindcă pot trăi
Contemplându-mă în gândirea cosmică.

BENEDICTUS:

Şi-adaugă ce-acum ai dobândit
La ce demult ai cucerit, spre-a fi un bun universal.
(În fundal, din latura lui Benedictus, apare doamna Balde, în hainele sale obişnuite.)

DOAMNA BALDE (cu tonul înţelept al povestitorului):


A fost odat'un luminos copil de zei.

1890
Era iubit de fiinţele ce urzesc cu sens deplin
Înţelepciunea în sferele spiritului.
Crescu tot mai puternic, în lumea lui,
Îngrijit de Tatăl-Adevăr.
Când simţi mişcându-se în corpul lui de lumină
Voinţa matură creându-se,
Privi adesea plin de milă spre Pământ,
Unde sufletele oamenilor tânjeau după-adevăr.
Fiinţa aceasta îi spuse atunci Tatălui-Adevăr:
„Oamenii sunt însetaţi de băutura pe care

1400
Le-o poţi dărui din izvoarele tale“.
Rosti cu gravitate solemnă Tatăl-Adevăr:
„Izvoarele pe care trebuie să le păzesc
Revarsă lumina din sori spirituali;
Pot bea lumina doar fiinţele cărora
Nu trebuie să le fie sete de aer pentru-a respira.
De-aceea mi-am educat întru lumină copilul
Care poate simţi milă pentru sufletele omeneşti
Şi poate naşte lumină-n fiinţa respiraţiei.
Mergi deci la oameni, plin de încredere,

1910
Şi-nsufleţit de spirit adu-n întâmpinarea
Luminii mele lumina din sufletele lor“.
Se-ntoarse-atunci fiinţa curată de lumină
Spre sufletele ce se vieţuiesc respirând.
Găsi pe Pământ mulţi oameni buni
Ce-au primit-o bucuroşi în sufletele lor.
Ea îndreptă privirea lor spre Tatăl,
La izvorul de lumină, cu iubire devotată.
Şi când fiinţa asta auzi din gura omului
Şi din mintea lui bucuroasă

1920
Cuvântul magic „Fantezie“, ea se simţi vieţuită
Cu bucurie-n inimile bune ale oamenilor.
Dar într-o zi veni spre ea
Un bărbat ce-i aruncă o privire străină.
„Pe Pământ, eu îndrept sufletele oamenilor
Spre Tatăl-Adevăr, la izvorul luminii.“
Aşa rosti ea către bărbatul străin.
Răspunse acesta: „Tu ţeşi în spiritele oamenilor
Doar vise sălbatice şi sufletele le înşeli“.
Şi din ziua care a văzut astea,

1930
Mulţi oameni defăimară această fiinţă
Ce poate-aduce lumină în sufletele ce respiră.
(Apar, într-un nor luminos, Philia, Astrid, Luna, apoi Cealaltă Philia.)

PHILIA:

Sufletul ce bea lumina,
Să se găsească
În câmpiile cosmice
Puternic trezit.

ASTRID:

Spiritul ce netemător se ştie
Să se simtă-nviat,
De forţă plin
În vieţuirea cosmică.

LUNA:
1940
Omul ce tinde spre-nalturi
Să vrea să se menţină
În temeliile existenţei
Plin de putere.

CEALALTĂ PHILIA:

Aspiră omul
Spre Purtătorul luminii
Ce lumi deschide
În care simţuri vesele
Înviorează pe om.
Uimirea entuziastă

1950
Răpeşte spiritul
În câmpurile zeilor
Ce-n suflete trezesc
Frumusete strălucindă.
Ce-ai cucerit
Încurajează sentimente
Ce îndrăznesc să treacă praguri
Sever păzite
Pentru sufletele temătoare.
Tăria, ea află

1960
Voinţă care se maturizează şi care
Pre sine, netemătoare,
Se-ndreaptă spre puterile creatoare
Ce susţin lumile.

(Cortina cade în timp ce Benedictus, Capesius, Maria, doamna Balde, Lucifer, Ahriman şi cele patru forţe ale sufletului sunt încă pe scenă.)