|
Un spaţiu care nu este limitat de pereţi artificiali, ci de forme vegetale arborescente, care se împletesc şi se ramifică în interior până în fundal. Ansamblul este agitat sălbatic de fenomene naturale şi năpădit din când în când de furtună. La ridicarea cortinei, Capesius şi Maria sunt pe scenă. Intră apoi Benedictus, Philia, Astrid, Luna, Cealaltă Philia, Lucifer, Ahriman şi – mişcându-se în ritm de dans – fiinţe care reprezintă gânduri. La sfârşit, sufletul doamnei Balde.
| BENEDICTUS (încă
nevăzut; auzit doar): |
||
| În
gândirea ta trăiesc gânduri cosmice. |
||
| CAPESIUS: |
E vocea nobilă-a lui Benedictus. Cuvintele lui răsună-aici spiritual. Sunt cele înscrise-n Cartea vieţii Pentru discipolii săi şi care Sunt greu de-nţeles pentru sufletele pământeşti, Şi-s mai greu de vieţuit. |
|
| 1690
|
În ce loc din lumea
spiritelor răsună cuvintele Ce pun la încercare sufletele pe Pământ? |
|
| MARIA: |
De-atâta timp te afli-n
ţara spiritului Într-un mod care revelează multe Şi totuşi nu cunoşti domeniul ăsta? |
|
| CAPESIUS:
|
Ce-aici trăieşte în
propria entitate Uşor e de-nţeles sufletelor obişnuite cu spiritul. Un lucru se explică prin altul. Întregul e plin de lumină, chiar dacă partea, Văzută-n ea însăşi, adesea-i obscură. |
|
| 1700 |
Când însă existenţa
spirituală vrea să se unească Cu fiinţa pământească pentru o creaţie comună, Sufletu-ncepe să-şi piardă puterea de-a-nţelege. Şi nu numai partea, adesea şi-ntregul I se învăluie în întuneric adânc. Motivul pentru care-n locul ăsta răsună Cuvintele scrise în cartea lui Benedictus Pentru sufletele pământeşti Face-o enigmă din tot ce se petrece-aici. |
|
| BENEDICTUS (încă
invizibil): |
||
| În
simţirea ta ţes forţe cosmice. |
||
| CAPESIUS: |
1710 |
E încă un cuvânt
care dincolo E-ncredinţat de Benedictus discipolilor lui Şi care-aici se re-creează-n vocea sa! Stârnind prin sine forţe-ntunecate, el se revarsă Prin spaţiile fără margini ale acestei împărăţii. |
| MARIA: |
Eu simt deja ce trebuie să aflu 'N-această-mpărăţie fără margini; Apropierea lui Benedictus mă îndeamnă. El vrea să mă facă să văd în locul ăsta Ceea ce sufletului pământesc îi e de ne-nţeles |
|
| 1720 |
Cât timp trăieşte-n trupul
înzestrat cu simţuri, Chiar dacă a ajuns discipol spiritual. El trebuie să îl urmeze pe învăţător în locurile Unde acesta poate imprima fiinţelor cuvintele, Dar nu-n limbaj uman, ci doar prin simboluri; Acolo unde el animă-n procesul cosmic scrierea Ce i se dăruie sufletului cu-ntregul sens cosmic. Vreau, adunându-mi forţele sufletului, Să-mi liberez lăuntrul de existenţa pământească. Şi astfel să aştept ceea ce, revelându-se, |
|
| 1730 |
Vrea să mi se-arate prin
întinderile spirituale. Când iar mă voi întoarce la viaţa pământească, Va deveni gând care-mi va lumina în suflet, În cugetarea ulterioară, drept cunoaştere. |
|
| BENEDICTUS (apare
în fundal): |
||
| Te cucereşte în forţa
gândurilor cosmice, Te pierde prin viaţa forţelor cosmice; Vei afla ţelurile pământeşti oglindindu-se Prin fiinţa ta-n lumina lumilor. |
||
| CAPESIUS:
|
Chiar Benedictus însuşi e
aici în spirit! Cuvintele lui nu răsună singure? |
|
| 1740 |
Poartă-nvăţătorul spiritual
ştiinţa pământească Vieţuind activă până în locurile spirituale? Şi ce-nţeles au aici aceste cuvinte pe care În viaţa pământească le foloseşte altfel? |
|
| BENEDICTUS: |
Capesius, în zilele tale
pământeşti Tu ai intrat în cercul meu Deşi n-ai fost conştient discipolul meu. |
|
| CAPESIUS:
|
Capesius nu este-n locul ăsta; Şi sufletul lui nu vrea s-audă de el. |
|
| BENEDICTUS: |
Nu vrei să te simţi în
Capesius, dar trebuie |
|
| 1750 |
Să-l vezi spiritual în
amintire. Forţa puternică de acţiune a gândirii ţi-a deschis În corpul sufletesc existenţa spirituală. Apoi viaţa ta sufletească s-a desprins De jocul visător al gândirii din trupul pământesc. Ea se simţea prea slabă să umble cu el Din depărtările cosmice în adâncurile sufletului; Şi prea tare ca doar să privească-mpreună cu el Lumina înălţimilor spirituale prin beznele Pământului. Eu trebuie să însoţesc pe fiecare |
|
| 1760 |
Care, în viaţa
pământească a primit de la mine Lumina spiritului, şi - conştient sau nu – Mi s-a consacrat ca discipol spiritual, Şi trebuie să îl îndrum mai departe pe calea Pe care a păşit în spirit cu ajutorul meu. Cunoscându-te pe tine-n întinderile lumilor, Ai învăţat prin viziune sufletească să te-aproprii de spirit Fiindcă poţi să îi urmezi desprins de corp. Dar tu nu-ntrezăreşti încă eliberat de gânduri Ce este entitate-adevărată în sfera spiritului. |
|
| 1770 |
Tu poţi depune corpul fizic Dar nu şi fina ţesătură-a trupului gândirii. Vei putea privi lumea-n adevărul ei Doar când nici un rest din personalitate Nu poate tulbura prea tare claritatea viziunii. Doar cel ce-a învăţat să-şi vadă gândirea 'N-afara sa, aşa cum forţele clarvăzătorului Privesc spre trupul pământesc despărţit de sine, Acela va pătrunde-n realităţile spirituale. Contemplă astfel în imagine, aşa încât ea |
|
| 1780 |
Să îţi devină cunoaştere
prin forţa clarvederii, Gânduri care se conturează fiinţial Ca forme spaţiale, oglindind gândirea umană. (Într-o lumină prietenoasă atenuată intră Philia, Astrid şi Luna, învăluite într-un nor sclipitor. Benedictus, Capesius şi Maria ies.) |
|
| VOCE (răsunând
de la Philia, Astrid, Luna, împreună): |
||
| Gânduri plutesc Ca visare ţesândă Fiinţial plăsmuindu-se Aproape de suflete; Voinţă creându-se, Simţire animându-se, Gândire activându-se |
||
| 1790 |
Să îi apară visătorului. (În timp ce răsună acestea, intră dintr-o parte Lucifer, iar din cealaltă Ahriman. Ei îşi caută lucurile în cele două laturi ale scenei.) |
|
| LUCIFER (accentuând
fiecare cuvânt, pe un ton maiestuos): |
||
| În voinţa ta acţionează
fiinţe cosmice. (Dinspre Lucifer înaintează fiinţe ce întruchipează gânduri. Într-un fel de dans, ele execută mişcări ce reprezintă forme de gânduri, corespunzătoarc cuvintelor rostite de Lucifer.) |
||
| AHRIMAN (tot
pe un ton amplu, dar maiestuos): |
||
| Fiinţele cosmice, ele te
rătăcesc. (După aceste cuvinte, dinspre Ahriman înaintează fiinţe-gânduri care execută mişcări de dans ce reprezintă, ca forme, cuvintele rostite de el. Apoi mişcările sunt executate împreună de ambele grupuri.) |
||
| LUCIFER: |
În simţirea ta ţes forţe
cosmice. (Fiinţele-gânduri dinspre Lucifer repetă mişcările lor.) |
|
| AHRIMAN: |
Forţele cosmice, ele te ispitesc. (Fiinţele-gânduri dinspre Ahriman repetă mişcările lor; apoi cele două grupuri continuă împreună.) |
|
| LUCIFER: |
În gândirea ta
trăiesc gânduri cosmice. (Se repetă mişcările de către grupul dinspre Lucifer.) |
|
| AHRIMAN:
|
Gândurile cosmice, ele
te-nşeală. (Repetarea mişcărilor grupului dinspre Ahriman. Urmează patru repetări ale mişcării fiecărui grup separat, apoi trei repetări în comun.) (Fiinţele-gânduri dispar la dreapta şi la stânga. Lucifer şi Ahriman rămân în scenă. Apar iar din fundal Philia, Luna, Astrid şi repetă cuvintele rostite de ele mai înainte, dar cu următoarea modificare): |
|
| VOCE (răsunând
de la Philia, Astrid şi Luna, împreună): |
||
| Gânduri pluteau Ca visare ţesândă Fiinţial plăsmuindu-se |
||
| 1800 |
Aproape de suflete; Voinţă creându-se, Simţire animându-se, Gândire activându-se I-au apărut visării. (Philia, Astrid, Luna dispar; intră Capesius şi apoi, după ce el a rostit căteva cuvinte, intră Maria, care la început este invizibilă pentru el.) |
|
| CAPESIUS: |
Sufletul se vieţuieşte lăuntric; El crede că gândeste pentru că el nu vede Gândurile ce se află-n faţa lui în spaţiu. El crede că simte, pentru că sentimentele Nu lumineză clipind ca fulgerele-n nori; |
|
| 1810 |
El priveşte lumea spaţiului şi
vede Norii deasupra lui... Şi dacă n-ar fi aşa, Fulgerele de n-ar clipi Şi nu s-ar îndrepta spre ele-un ochi... El ar trebui să creadă că fulgerul e-n el. El nu îl vede pe Lucifer, din care Se revarsă gânduri şi dau năvală sentimente – De-aceea poate crede că-i singur cu ele. De ce se dăruie el unei astfel de iluzii? O, suflete, dă tu răspunsul... dar... de unde? |
|
| 1820 |
Din tine? O, nu fă asta... poate
şi răspunsul... Nu-i de la tine... ci de la Lucifer... |
|
| MARIA: |
Şi dacă e aşa, de-aceea nu
îl cauţi? Coboară în adâncuri ca să îl găseşti... |
|
| CAPESIUS: |
E-aicea o fiinţă ce poate-auzi
sufletele? |
|
| MARIA: |
Dar sufletele-aici nu-s separate. Sunt astfel doar când se slujesc de trup. Aicea fiecare se-aude pe sine-n cuvântul celuilalt. Îţi spui deci ţie însuţi când eu îţi spun: 'N-adâncuri caută răspunsul. |
|
| CAPESIUS: |
1830 |
O, în adâncuri...
ameninţă... sumbra... teamă. |
| MARIA: |
E-adevărat, e-acolo;
întreabă-te însă Când te constrângi să cobori în sfera ei, Dacă ea nu ţi se revelă clar. Să afli de la Lucifer, în faţa căruia te afli, Dacă el varsă teama-n slăbiciunea ta. |
|
| LUCIFER: |
Fiinţele ce fug de mine, mă
iubesc. Copiii Pământului m-au iubit totdeauna. Doar că ei cred că trebuie să mă urască; Mă caută însă în faptele mele. |
|
| 1840 |
De n-aş fi coborât
în sufletele lor frumuseţea, Ca podoabă a existenţei, ei ar lâncezi De-a lungul evoluţiei Pământului În forme ale adevărului rece. Eu fac să curgă forţele în sufletul artistului. Iar ce contemplă oamenii ca frumuseţe Îşi are arhetipul în împărăţia mea. Întreabă-te acum de trebuie să te temi de mine. |
|
| MARIA: |
Într-adevăr, teama n-ar fi
la locul ei În sfera lui Lucifer. |
|
| 1850 |
El trebuie să
răspândească-n suflete, Ca daruri, dorinţa şi nu teama. Ea vine din altă sferă de putere. |
|
| AHRIMAN: |
Eram cândva egalul zeilor. Au trebuit să-mi reducă vechile drepturi. Am vrut să îi formez pe oameni Pentru-mpărăţia fratelui meu Lucifer, Ca fiecare să poarte-n sine lumea sa. Fiindcă Lucifer, în lumea spirituală, Ca egal între egali, voia doar să se dăruie, |
|
| 1860 |
Să fie doar un model pentru alţii, dar niciodată Nu putea fi un stăpân peste fiinţe, Am vrut să îi dau omului tărie Ca el să se arate egal lui Lucifer. Şi dacă-aş fi rămas în sfera zeilor, Aşa s-ar fi-ntâmplat chiar de la obârşii. Dar zeii au vrut să fie stăpâni pe Pământ Şi de aceea a trebuit s-alunge în abis, Din împărăţia lor, forţa mea, Ca să nu-i întăresc prea mult pe oameni. |
|
| 1870 |
Aşa încât, din locul
ăsta, pot doar Să trimit forţa mea tare pe Pământ. Dar, pe această cale, ea devine teamă. (La ultimele cuvinte ale lui Ahriman apare Benedictus.) |
|
| CAPESIUS:
|
Cel care-a ascultat ce au rostit
prin lumi, Din locurile lor, cele două puteri, Va şti de-acum să caute frica şi ura În propriile lor sfere. |
|
| BENEDICTUS: |
Tu trebuie să te recunoşti
în cuvintele cosmice Şi să te simţi în forţa gândurilor cosmice. Şi pentru că acum tu ai putat vedea'n afara ta |
|
| 1880 |
Ce tu visai drept
individuatitatea ta, Găseşte-te şi nu te mai înfiora La cuvântul care pe drept răsună şi care Trebuie să-ţi dea dovada propriei existenţe. |
|
| CAPESIUS: | Deci pot în viitor din nou
să-mi aparţin. Acuma mă voi căuta, fiindcă pot trăi Contemplându-mă în gândirea cosmică. |
|
| BENEDICTUS: |
Şi-adaugă ce-acum ai
dobândit La ce demult ai cucerit, spre-a fi un bun universal. (În fundal, din latura lui Benedictus, apare doamna Balde, în hainele sale obişnuite.) |
|
| DOAMNA BALDE (cu
tonul înţelept al povestitorului): |
||
| A fost odat'un luminos copil de
zei. |
||
| 1890 |
Era iubit de fiinţele ce urzesc
cu sens deplin Înţelepciunea în sferele spiritului. Crescu tot mai puternic, în lumea lui, Îngrijit de Tatăl-Adevăr. Când simţi mişcându-se în corpul lui de lumină Voinţa matură creându-se, Privi adesea plin de milă spre Pământ, Unde sufletele oamenilor tânjeau după-adevăr. Fiinţa aceasta îi spuse atunci Tatălui-Adevăr: „Oamenii sunt însetaţi de băutura pe care |
|
| 1400 |
Le-o poţi dărui din izvoarele
tale“. Rosti cu gravitate solemnă Tatăl-Adevăr: „Izvoarele pe care trebuie să le păzesc Revarsă lumina din sori spirituali; Pot bea lumina doar fiinţele cărora Nu trebuie să le fie sete de aer pentru-a respira. De-aceea mi-am educat întru lumină copilul Care poate simţi milă pentru sufletele omeneşti Şi poate naşte lumină-n fiinţa respiraţiei. Mergi deci la oameni, plin de încredere, |
|
| 1910 |
Şi-nsufleţit de spirit adu-n
întâmpinarea Luminii mele lumina din sufletele lor“. Se-ntoarse-atunci fiinţa curată de lumină Spre sufletele ce se vieţuiesc respirând. Găsi pe Pământ mulţi oameni buni Ce-au primit-o bucuroşi în sufletele lor. Ea îndreptă privirea lor spre Tatăl, La izvorul de lumină, cu iubire devotată. Şi când fiinţa asta auzi din gura omului Şi din mintea lui bucuroasă |
|
| 1920 |
Cuvântul magic „Fantezie“,
ea se simţi vieţuită Cu bucurie-n inimile bune ale oamenilor. Dar într-o zi veni spre ea Un bărbat ce-i aruncă o privire străină. „Pe Pământ, eu îndrept sufletele oamenilor Spre Tatăl-Adevăr, la izvorul luminii.“ Aşa rosti ea către bărbatul străin. Răspunse acesta: „Tu ţeşi în spiritele oamenilor Doar vise sălbatice şi sufletele le înşeli“. Şi din ziua care a văzut astea, |
|
| 1930 |
Mulţi oameni defăimară această
fiinţă Ce poate-aduce lumină în sufletele ce respiră. (Apar, într-un nor luminos, Philia, Astrid, Luna, apui Cealaltă Philia.) |
|
| PHILIA: |
Sufletul ce bea lumina, Să se găsească În câmpiile cosmice Puternic trezit. |
|
| ASTRID: |
Spiritul ce netemător se ştie Să se simtă-nviat, De forţă plin În vieţuirea cosmică. |
|
| LUNA: |
1940 |
Omul ce tinde spre-nalturi Să vrea să se menţină În temeliile existenţei Plin de putere. |
| CEALALTĂ
PHILIA: |
Aspiră omul Spre Purtătorul luminii Ce lumi deschide În care simţuri vesele Înviorează pe om. Uimirea entuziastă |
|
| 1950 |
Răpeşte spiritul În câmpurile zeilor Ce-n suflete trezesc Frumusete strălucindă. Ce-ai cucerit Încurajează sentimente Ce îndrăznesc să treacă praguri Sever păzite Pentru sufletele temătoare. Tăria, ea află |
|
| 1960 |
Voinţă care se maturizează şi
care Pre sine, netemătoare, Se-ndreaptă spre puterile creatoare Ce susţin lumile. |
|
| (Cortina cade în timp ce Benedictus, Capesius, Maria, doamna Balde, Lucifer, Ahriman şi cele patru forţe ale sufletului sunt încă pe scenă.) | ||
