Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL ŞAPTE


Un peisaj din forme ale fanteziei, maiestuoase, alcătuite – în ansamblul lor – pe de o parte din vârtejuri de apă, iar pe de altă parte din vârtejuri de foc. În centru, în pământ, să deschide o prăpastie din care ţâşneşte foc, înălţându-se ca o poartă aflată în faţa unor formaţiuni muntoase, alcătuite din foc şi apă. Păzitorul, Thumasius, Maria, mai târziu Lucifer, apoi Cealaltă Philia.

PĂZITORUL:

Ce aprige dorinţe răsună până-aici!
Aşa lărmuiesc sufletele umane ce se-apropie de mine
'Nainte de-a-şi fi cucerit deplin calmul lăuntric.
Totuşi pofta e cea care le mână
Şi nu forţa care poate vorbi creând,
Fiindcă, tăcând, ea s-a putut crea pe sine.

1970 
Eu trebuie să trimit 'napoi pe Pământ
Sufletele care astfel se dovedesc aici.
De fapt, în sferele astea spirituale,
Ele numai dezordine provoacă şi tulbură
Faptele pregătite-nţelept de puterile cosmice.
Şi dăunează chiar propriei lor fiinţe.
Poartă-n ele porniri distrugătoare
Pe care le pot lua drept forţe creatoare
Fiindcă trebuie să ia iluzia drept adevăr
Când bezna Pământului nu le mai apără.
(Apar Thomasius şi Maria.)

THOMASIUS: 
1980
Tu vezi 'naintea Pragului tău nu sufletul care,
Ieşind din Thomasius, discipolul lui Benedictus,
Se-apropia de tine-adesea, chiar dacă,
Pe Pământ, silit e să numească
Chipul lui Thomasius că fiind al său.
Venea la tine plin de setea cunoaşterii.
Nu putea să suporte-apropierea ta.
El se-nchidea-n egoitatea sa
Când te simţea; şi-adesea privea astfel
În lumi ce-i arătau în aparenţă obârşia

1990
Întregii existenţe şi sensul oricărei fiinţări.
Găsea în ele beatitudinea cunoaşterii,
Găsea şi forţele ce îi dădeau artistului ceea ce
Inima şi mâna i-o-ndrumau pe urmele creaţiei,
Încât putea să creadă cu adevărat
Că forţe cosmice trăiau în el
Şi îşi fixau în imagini acţiunea lor.
El nu ştia că-n ceea ce putea gândi creând
Nu-i stătea-n faţă decât
Conţinutul fiinţial al propriului suflet.

2000
Precum păianjenul ce-i prins în propria pânză,
Aşa s-a format pe sine, simţindu-se o lume.
Cândva crezuse că Maria-i stă cu-adevărat
Spritual 'nainte; dar el vedea imaginea
Pe care ea o imprimase-n sufletul lui
Şi care se revela în spirit.
Iar când i-a fost îngăduit, pentru puţine clipe,
Să-şi vadă propria fiinţă cu adevărat,
Ar fi voit să fugă-atunci de sine însuşi.
El se credea în spirit şi se afla de fapt

2010
Doar ca o fiinţă în propriul ei sânge.
A-nvăţat să cunoască puterea-acestui sânge;
Era realitatea, iar restul doar imagine.
Vedere-adevărată îi conferea doar sângele său.
EI îi era adevărat îndrumător; el i-arătă
Cine-i era adevăratul tată şi cine sora scumpă,
Într-un trecut de mult îndepărtat.
Sângele lui l-a condus la rudele de sânge.
Atuncea a ştiut ce mult trebuie să se înşele
Sufletul omului când, din orgoliu,

2020
Vrea să se ridice din materie la spirit.
Atare năzuinţă poate-n adevăr să lege sufletul
Mai tare de materie decât o face viaţa zilnică
Prin care-şi trăieşte confuz omeneşte visul existenţei.
Şi când Thomasius şi-a pus acestea
În faţa sufletului, ca propria lui stare,
El se-aruncă cu toată forţa în braţele puterii
Ce nu-l putea-nşela, chiar dacă
I se-arătase doar în aparenţă; dar el ştia
Că Lucifer însuşi este real chiar şi atunci

2030
Când se poate-arăta doar în imagine.
Zeii vor numai în adevăr să s-apropie de om;
Dar Lucifer, el rămâne el însuşi,
Fie că omul îl vede fals sau adevărat.
De-aceea recunosc că simt în adevăr realitatea
Când cred că trebuie să găsesc sufletul pe care
El l-a legat de mine în propria lui împărăţie.
Înarmat cu toată forţa pe care Lucifer
Mi-o dă, voi trece pe lângă tine

2040
Spre Theodora, pe care-o ştiu
În tinutul de dincolo de acest Prag.

PĂZITORUL:

Thomasius, cugetă la ce ştii.
Ce se trăieşte dincolo de acest Prag
Îţi e necunoscut cu totul. Îţi este
Bine cunoscut tot ce trebuie să cer
'Nainte să poţi păşi-n această-mpărăţie.
Va trebui întâi să te desparţi de multe forţe,
De tine dobândite, în trupul pământesc.
Din ele vei putea păstra doar ceea ce

2050
Ţi s-a deschis dintr-o strădanie spirituală pură,
Şi a rămas la fel de pur.
Dar asta tu însuţi ai respins
Şi-ai dat lui Ahriman în stăpânire.
Iar cele ce ţi-au mai rămas acuma, Lucifer
Ţi le-a pervertit pentru lumile spirituale.
La trecerea Pragului va trebui să ţi le iau,
De vrei să-l treci în mod corect.
Deci nu-ţi rămâne nimic; o fiinţă fără de fiinţă
Vei fi când tu te vei afla în spirit.

THOMASIUS:
2060
Eu însă voi fi şi-o voi găsi pe Theodora.
Ea trebuie să-mi fie izvorul luminii care,
Sufletului ei, lipsit de ştiinţa pământească,
Mereu i se poate revela din belşug.
Ajunge. Şi tu mi te vei opune zadarnic
Chiar şi-atunci când forţa
Pe care-am cucerit-o pe Pământ
Nu corespunde părerii ce ţi-ai format-o
Odinioară despre-un spirit bun.

MARIA:

Tu, care de la-nceputul Pământului trebuie

2070
Să păzeşti Pragul acestei împărăţii, tu ştii
Ce au nevoie, ca să-l poată trece,
Fiinţele ce ţin de felul şi de timpul tău;
Chiar oamenii ce se-ntâlnesc cu tine,
De se aduc numai pe ei înşişi,
Şi nu pot arăta un bun spiritual adevărat,
Trebuia să se-ntoarcă 'napoi de aici pe Pământ,
Acesta însă a putut aduce cu sine,
La Pragul tău, pe celălalt suflet
Pe care destinul l-a legat strâns de el.

2080
Eşti pus de 'naltele puteri ale spiritului
Să opreşti pe mulţi din oamenii
Ce se apropie de poarta acestei împărăţii
Şi care, dacă-ar trece Pragul,
Ar face-o spre pierzarea lor.
Dar tu le poţi deschide celor care
Prin natura particulară a fiinţei lor
Înclină, şi se pot pătrunde deplin,
Spre-o astfel de iubire în sferele spiritului
Pe care zeii le-au predestinat-o


2090
'Nainte ca Lucifer să fi pornit lupta.
În faţa tronului lui, inima mea a putut rosti
Făgăduinţa solemnă de a sluji
Această iubire în vremuri pământeşti viitoare,
Încât cunoaşterea ei, vărsată de Lucifer
În sufletele umane, să nu le poată dăuna.
Mereu va trebui să se găsească oameni care
S-asculte cu un cuget tare
Revelaţia iubirii zeilor, aşa cum odinioară
Au ascultat cuvântul cunoaşterii de la Lucifer.


2100
Acum, Johannes, în trupul lui pământesc
Nu are ureche pentru vocea mea ca înainte, când,
În vieţi pâmânteşti de demult,
I-am putut revela ce-mi fusese-ncredinţat
În lăcaşurile de iniţiere ale Hyberniei,
De către-acel Dumnezeu ce locuieşte-n oameni
Şi care-a biruit odinioară puterile morţii
Pentru că El putea trăi Fiinţa iubirii.
În lumea spiritului, prietenul meu
Va putea auzi iar din sufletul meu

2110
Cuvântul pentru care Lucifer i-a putut tulbura
Auzul pământesc prin forţa iluziei.

THOMASIUS (ca şi cum ar privi în spirit o fiinţă):


Maria, vezi tu acolo-n haină lungă
Pe-acel venerabil bătrân, cu chipul grav,
Cu frunte nobilă, privire luminoasă?
El merge pe străzi înţesate de oameni;
Dar toţi îi fac loc cu respect
Ca el să-şi poată urma
În tihnă drumul şi să nu-i tulbure
În mod brutal şirul gândurilor.

2120
Se poate vedea cum, adunat în sine,
El cugetă adânc lucruri esenţiale.
Îl vezi, Maria?

MARIA:

Îl văd
Dacă privesc cu ochii sufletului tău.
În clipa asta doar ţie vrea să se revele
Într-o imagine plină de sens.

THOMASIUS:

Acum pot să văd în sufletul lui;
Profund trăieşte în adâncurile sale
Amintirea a ceea ce tocmai a auzit.

2130
'Naintea ochilor lui stă un maestru înţelept.
El lasă să curgă prin sufletul său
Cuvintele-auzite; abia s-a despărţit de maestru.
Gândirea lui ajunge la izvoarele întregii existenţe;
Precum odinioară oamenii din epoci vechi
Se mai puteau apropia de contemplarea spirituală,
Dar viaţa sufletului era doar de vis.
Sufletul bătrânului urmează firul gândurilor
Primite de la-naltul lui maestru.
Şi-acum, se pierde pentru ochiu-mi sufletesc;

2140
O, de l-aş putea vedea încă!
Văd în mulţime oameni discutând;
Aud cuvintele lor. Vorbesc
Cu veneraţie despre acest bătrân.
……………………………………….
În tinereţe-a fost un luptător viteaz;
Dorinţa de glorie şi ambiţie ardeau
În sufletul lui; îi plăcea să treacă
Drept primul luptător din ceata lui.
Sub arme, a comis atrocităţi
Nenumărate. Voia să strălucească.

2150
Au fost în viaţa lui timpuri
Când a vărsat mult sânge.
Veni şi timpul când norocul armelor
Se-ntoarse iute de la el.
S-a-ntors în ţara lui învins,
Plin de ruşiue; batjocuri suferi, dispreţ,
Şi ură sălbatică umplu sufletul lui
De-atunci, care nu pierduse nimic
Nici din mândria, nici din ambiţia sa.
Vedea-n compatrioţii lui numai duşmani

2160
Pe care i-ar fi nimicit
De-ndată ce s-ar fi ivit prilejul.
Când însă sufletul trufaş al lui
Recunoscu că răzbunarea pe duşmani
Nu era cu putinţă-n timpul vieţii lui,
Atunci se birui pe sine. Şi-a-nvins
Orgoliul josnic şi setea de glorie.
Ajuns la bătrâneţe, se hotărî să se alăture
Acelui mic cerc de discipoli
Ce se formase în oraşul lui.

2170
Omul care era îndrumătorul acestui cerc
Purta în suflet întreaga-nţelepciune
Ce-a fost transmisă iniţiatilor de către
Maeştrii epocilor foarte vechi ale-omenirii.
Asta aud eu de la oamenii din mulţime.
…………………………………………..
Simt o iubire caldă când ochiul sufletului
Mi-l îndrept spre-acest bătrân care,
După victoriile aduse de setea de glorie,
A repurtat suprema victorie a unui om,
Victoria asupra sa.

2180
De ce îl văd aici pe acest om
Căruia mă dărui cu totul, chiar dacă
Îmi stă în faţă doar în imagine?
Sentimentele, aşa cum năvălesc în mine,
Nu le creează clipa; prin vieţi demult trecute
Trebuie să fi fost legat de sufletul
Pe care îl iubesc ca pe acesta.
Nu am iscat în mine-n clipa asta
Ceva atât de puternic ca iubirea
Pe care o resimt acum.

2190
E-o amintire din timpuri foarte vechi;
Gândurile n-o cuprind încă, memoria însă
Stârneşte-acum în mine sentimente.
Am fost desigur odată discipolul acestui om
Şi am privit spre el cu toată admiraţia.
O, cât îmi doresc în ceasul ăsta să-ntâlnesc iar
Sufletul pământesc ce mai demult
Numea al său trupul ăsta.
Trebuie să-i dovedesc iubirea mea puternică!
Doar el poate-nvia în mine forţele bune


2200
Care-au creat legături umane serioase şi demne.

MARIA:

Eşti însă sigur tu, Johannes, că sufletul ăsta,
De s-ar apropia acum de tine,
S-ar dovedi a fi la înălţimea sublimă
La care se afla în epoca aceea de demult
Ce tocmai s-a înfăţişat 'naintea sufletului tău?
E poate-nlănţuit de sentimente
Nedemne de ceea ce era odinioară.
Sunt unii oameni pe Pământ

2210
Care-ar privi-n adevăr cu ruşine
Cât de puţin corespunde prezentul lor
Vieţii pe care-au dus-o altădată.
Iar omul ăsta poate e răvăşit de porniri
Şi de patimi, iar tu acum l-ai privi
Cu-adâucă tristeţe şi cu consternare.

THOMASIUS:

Maria, de ce spui tu cuvintele astea?
Nu văd ce te-mpinge s-o faci.
Se mişcă gândurile-aici altfel decât
În locurile cu care s-a obişnuit omul?

PĂZITORUL:
2220
Johannes, ce ţi se revelă-n locul ăsta
E încercarea sufletului tău.
Priveşte-n temeliile fiinţei tale
Ceea ce vrei fără să ştii şi totuşi poţi.
Ceea ce s-a ascuns 'n-adâncurile tale
Cât timp tu ai trăit cu sufletul orb.
(Apare Lucifer.)
Îţi va apărea-n faţă-acum şi-ţi vă răpi
Întunecimea care te-ocrotea.
Cunoaşte cine este sufletul omenesc
Spre care cu iubire fierbinte te înclini

2230
Şi care-a locuit în trupul pe care îl priveşti.
Cunoaşte cui poţi da iubirea cea mai tare.

LUCIFER:

Coboară-n temeliile fiinţei tale;
Cunoaşte forţele puternice ale sufletului tău.
Şi-nvaţă să ştii cum o iubire puternică
Te poate menţine-n devenirea lumilor.

THOMASIUS:

Da, acum simt fiinţa sufletului care
A vrut să mi s-arate – Theodora –
Ea însăşi, ea a voit să mi se reveleze.
Stătea în faţa mea fiindcă-o voi vedea

2240
Când mi se va deschide-această poartă.
Am dreptul s-o iubesc; sufletul ei stătea
În faţa mea în altă formă corporală,
Care mi-a arătat că trebuie să o iubesc.
În tine vreau acum doar din nou să mă găsesc,
În forţa ta să-mi cuceresc eu viitorul.

PĂZITORUL:

Nu te pot opri de la ceea ce trebuie.
Tu ai văzut deja-n imagine fiinţa sufletească
Pe care o iubeşti cel mai mult. Trebuie
S-o vezi când ai trecut Pragul.

2250
Cunoaşte-o şi dă-ţi seama dacă poate rămâne
Salvatoare pentru tine, aşa cum ai visat-o.

CEALALTĂ PHILIA (apărând):


O, n-asculta de gravul Păzitor.
El te conduce-n pustiuri de viaţă
Şi îţi răpeşte căldura sufletului;
El poate vedea doar fiinţe spirituale
Şi nu cunoaste suferinţele oamenilor
Pe care sufletele nu le suportă
Decât dacă iubirea pământească le apără
De-ntinderile reci ale lumilor.


2260
A lui este severitatea,
Blândeţea fuge de el,
Iar forţele dorinţei
El le urăşte
De la obârşia Pământului.

(Cortina cade.)