Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL OPT


Împărăţia lui Ahriman. Un spaţiu sumbru, râpos, inconjurat de munţi, mormane de piatră neagră în forme fantastice, scoţând la iveală peste tot schelete care parcă se cristalizează albe din masa stâncoasă. Pe un versant, Ahriman, Hilarius, Friedrich Trautmann, apoi cele douăsprezece personaje întrunite în primul tablou. Pe urmă Strader şi, mai târziu, Thomasius şi Maria; Păzitorul şi – în final – Dublul lui Johannes.

FRIEDRICH TRAUTMANN:
De câte ori am intrat în sfera asta
Şi ce-nfiorător mi-apare că şi noi adesea
Ne luăm de-aici îndrumările
Pentru unele acţiuni ce-s importante
Pentru Alianţă şi pentru ţelurile noastre.

HILARIUS:
2270 
Grăuntele trebuie întâi să moară
'Nainte de-a se-ntoarce la viaţă.
În locul ăsta trebuie să se găsească
Tot ce s-a epuizat în viaţa pământească;
Aici e transformat pentru o existenţă nouă.
Dacă Alianţa noastră vrea să pună germenii
Pentru fapte omeneşti ce se vor coace-n viitor,
Ea trebuie să ia seminţele din ceea ce e mort.

FRIEDRICH TRAUTMANN:

Îngrozitor este stăpânul care porunceşte-aici;
Şi dacă n-ar fi spus în scrierile noastre,

2280
Care-s cele mai de preţ comori ale Templului,
Că fiinţa pe care o-ntâlnim aici e bună,
Ar putea fi adesea socotită adevărat rea.

HILARIUS:

Nu numai scrierile, dar şi vederea mea spirituală
Îmi spune că ea revelă binele.

AHRIMAN (cu voce schimbată):

Eu ştiu de ce sunteţi din nou aici.
Vreţi să aflaţi de la mine modul corect
În care să conduceţi sufletul omului
Ce-a stat ades la pragul vostru.
Fiindcă-l credeţi pierdut pe Thomasius,

2290
Acum vi se pare Strader omul potrivit
Spre-a vă sluji în Alianţa miştilor.
Ce el a putut câştiga pentru progresul uman
Din forţele ce acţionează în natură,
Îmi datorează mie; de fapt eu poruncesc
Acolo unde forţele utilizabile mecanic
Îşi iau tărie din izvoarele creaţiei.
Ce el va mai putea crea pentru-omenire
Trebuie-ntors şi spre împărăţia mea.
De data asta însă mă voi îngriji eu însumi

2300
De ceea ce trebuie să se-ntâmple cu-acest om
În viitor, fiindcă prin Thomasius îmi pot veni
Doar pierderi din acţiunea voastră.
De vreţi să slujiţi puterilor spiritului,
Va trebui să dobândiţi întâi
Ceea ce-aţi neglijat în cazul ăsta.
(Ahriman devine invizibil.)

FRIEDRICH TRAUTMANN (după o pauză de adâncire în sine):


Maesrtul meu venerat, o grijă mă apasă.
Încerc demult s-o izgonesc,
Aşa cum îmi ordonă regulile stricte
Pe care ni le-a dat Alianţa noastră.

2310
Dar multe din ce-mi relevă viaţa Alianţei
Îmi fac cu-adevărat mai grea lupta sufletului.
Am vrut mereu, plin de recunoştinţă,
Să îmi supun întunecimea mea luminii spiritului
Pe care voi, prin forţele voastre, o puteţi da.
Dar când ades a trebuit să vieţuiesc
Cu claritate că sunteţi supus amăgirii,
Iar cuvintele voastre, prin mersul lucrurilor,
Se pot arăta ca o gravă eroare,
Atunci am simţit ca şi cum un coşmar

2320
Mi-ar apăsa pe suflet dureros.
Cuvântul vostru şi de data asta-i o eroare.
Voi aţi putut să credeţi că desigur aici
Vom asculta ceva bun de la spiritu-acesta.

HILARIUS:

Sunt greu de pătruns drumurile Universului;
Iubite frate, se cuvine s-aşteptăm
Până ce spiritul va vrea să ne arate
Direcţia potrivită pentru lucrarea noastră.
(Hilarius şi Trautmann se îndepărtează.)

AHRIMAN (care a reapărut):

Ei mă văd şi totuşi nu mă cunosc;
Căci dacă-ar şti cine-i aici stăpânul,

2330
Desigur că n-ar fi venit să caute aicea
Îndrumarea; iar sufletul omenesc
Despre care-auzeau că m-ar vizita
L-ar condamna la chinul lung al iadului.
(Intră persoanele care, în primul tablou, erau reunite în vestibulul Alianţei miştilor; trebuie însă precizat că ele intră oarbe în domeniul lui Ahriman. Ceea ce spun ele sunt cuvinte care trăiesc în sufletele lor, dar de care totuşi nu ştiu nimic. Ele vieţuiesc în somn vise inconştiente care devin audibile în domeniul lui Ahriman. Strader însă, care tocmai vine acum aici, este pe jumătate conştient în tot ce vieţuieşte, încât mai târziu va putea să-şi amintească.)

STRADER:

Îndrumările ce mi le-a dat Benedictus,
De a mă vieţui puternic în gândire,
Ele m-au dus 'n-această-mpărăţie-a morţii?
Eu însă speram ca, înălţat în spirit, să primesc
Adevărul pe culmile luminoase ale-nţelepciunii!

AHRIMAN:   

De te comporţi corect, înţelepciunea care

2340
O poţi câştiga în locul ăsta
Îţi poate-ajunge pentru-un timp îndelungat.

STRADER:

În faţa cărui spirit stă oare sufletul meu?

AHRIMAN:   

Să-l recunoşti mai tâziu, când amintirea
Va putea să-ţi recheme ceea ce-aici vieţuieşti.

STRADER:

Şi oamenii aceştia, de ce-i găsesc
În împărăţia ta întunecată?

AHRIMAN:

Ei sunt în locul ăsta ca suflete doar,
Şi nu ştiu nimic despre ei
În clipa asta, fiindcă-s de găsit acasă

2350
În somn profund adânciţi.
Aici însă se va revela cu totul clar
Ce trăieşte-n sufletele lor şi ce abia aduc
La propria cunoaştere, trezindu-se.
Ele nici nu pot auzi ce vorbim.

LUISE FÜRCHTEGOTT:

Sufletul nu trebuie să creadă orbeşte
Că s-ar putea 'nălţa în mândră forţă spre lumină
Şi propria fiinţă şi-ar dezvolta-o pe deplin.
Eu vreau să recunosc numai ceea ce ştiu.

AHRIMAN (auzit numai de Strader):


Şi nu ştii totuşi că tu însuţi mergi orbeşte

2360
În întuneric, cu mândra ta forţă.
Ea-ţi va sluji, Strader, în opera pe care
Ai smuls-o curajos din forţele mele.
Pentru asta n-are nevoie de credinţă-n spirit,
I se pare nepotrivit pentru orgoliul ei.

FRIEDRICH GEIST:

Cu-adevărat seducătoare-s căile miştilor;
În viitor nu trebuie să precupeţesc nimic
Spre a mă dărui temeinic înţelepciunii
Ce-mi poate veni din cuvintele Templului.

MICHAEL EDELMANN:

Impuslurile adevărului din suflet mă îndreaptă.

2370
Înspre lumina spiritului; nobila învăţătură
Ce-atât de clar luminează viaţa omului
Îşi va găsi desigur în mine cel mai bun discipol.

GEORG WAHRTMUND:

Am fost mereu adânc impresionat
De tot ce mi s-a revelat din unele izvoare
Despre comorile spirituale ale nobilei mistici;
Din toată inima vreau să mă strădui mai departe.

AHRIMAN (auzit numai de Strader):


Intenţia lor e bună; strădania rămâne însă
La suprafaţa vieiţi sufletului lor.
Astfel mă voi putea folosi intens mult timp

2380
De marile comori pe care ei le-adăpostesc
Inconştient încă în temelia sufletului lor.
Par chiar să fie de folos ţelului meu
Pe care opera lui Strader vrea să îl dezvolte
Superb şi mândru în viaţa oamenilor pe Pământ.

MARIA TREUFELS:

Un simţ al vieţii sănătos, din sine însuşi
Îi va aduce sufletuhti şi roadele spirituale,
Dacă oamenii unesc veneraţia faţă de Cosmos
Cu o privire clară asupra realităţii.

AHRIMAN (auzit numai de Strader):


Vorbeşte-n vis despre realitate;

2390
Când este trează, visează şi mai bine.
Acum îmi face proaste servicii;
Poate vor fi mai bune-n viaţa următoare;
Atunci însă va apărea ca ocultist şi
La nevoie, va povesti oamenilor vieţile lor
Până la-nceputurile Pământului.
Dar va aprecia cu greu fidelitatea;
În viaţa precedentă l-a ocărât pe Strader rău.
Acum îl laudă; se schimbă.
De ea o să se bucure mai mult Lucifer.

FRANZISKA DEMUT:
2400
Severa-mpărăţie a Misticii, în viitor
Va face una cu fiinţa omului,
Dacă gândurile vor fi cultivate prin sentimente
Iar sentimentele se vor lăsa conduse de gânduri.

KATHARINA RATSAM:

Oamenii aspiră să vadă lumina.
O fac însă adesea ciudat;
Întâi o sting şi-apoi se miră
Că n-o găsese în beznă nicăieri.

AHRIMAN (auzit numai de Strader):


Aşa sunt sufletele care
Simt satisfacţie în a vorbi bine;

2410
Dar le lipseşte soliditatea temeliei.
Cu totul inaccesibile-mi rămân,
Dar vor putea în viitor, prin cele ce vor face
Să îmi aducă roade bune.
Sunt încă departe de ceea ce se cred.

BERNARD REDLICH:

Când năzuinţei de cunoaştere-i lipseşte prudenţa,
Fantezia va naşte doar castele-aeriene
În rezolvarea tuturor enigmelor Universului,
Pe care doar gândirea riguroasă le poate stăpâni.

HERMINE HAUSER:

Lucrurile lumii mereu trebuie să se schimbe

2420
Dacă întreaga existenţă trebuie să se dezvolte deplin.
Este lipsit de forţa de-a-nţelege viaţa, cel care
Poate dori ca toate să rămână neschimbate.

CASPAR STÜRMER:

A trăi în fantezie înseamnă numai
Să îi răpeşti sufletului acele forţe prin care
Se face puternic ca-n existenţă să ofere
Un bun serviciu sieşi şi altora.

MARIA KÜHNE:

Sufletul care vrea să se atrofieze,
S-o facă modelându-se după forţe exterioare;
Adevăratul om va vrea să dezvolte doar

2430
Personalitatea pe care o ascunde propria fiinţă.

AHRIMAN (auzit numai dc Strader):


E omenesc doar ceea ce sufletele lor ascund,
Dar nu se poate şti la ce vor ajunge.
Cu ele, poate-şi va încerca Lucifer puterile;
Le poate face să creadă că ele dezvoltă cu tărie
Doar forţa proprie a sufletului.
Deci poate nu-s pierdute pentru el.

FERDINAND REINECKE:

Cel ce vrea să-nţeleagă corect enigmele cosmice,
S-aştepte ca mintea şi bunul simţ
Să se deschidă de la sine-n viaţa sa.

2440
Iar cel ce vrea să se descurce-n viaţă,
S-apuce ce-i este de folos şi-i face bucurie.
Să cauţi ca din toate să-nveţi înţelepciunea
Şi-nalte ţeluri să dai oamenilor slabi,
Nu duce la nimica pe Pământul ăsta.

AHRIMAN (auzit doar de Strader):


Predestinat e ăsta să fie filosof,
Şi chiar va fi în viitoarea viaţă.
Cu el, pot doar să-mi reglez socotelile.
Din doisprezece, de şapte am nevoie eu,
Iar cinci îi dau fratelui meu Lucifer.

2450
Din timp în timp 'i-observ pe oameni
Şi cercetez ce sunt ei şi ce pot.
Când am ales doisprezece pentru mine,
Nu am nevoie să caut mai mult.
Dacă-aş ajunge să-l caut pe-al treisprezecelea,
El s-ar asemăna cu primul în mod evident.
Când pot atrage pe cei doisprezece-n sfera mea,
Atunci, prin felul de a fi al sufletului lor,
Şi ceilalţi trebuie să le urmeze.
(Continuă pentru sine; ca Strader să nu audă, îi astupă urechile.)
Pân 'acum nu mi-a reuşit nimic din asta;

2460
Pământul n-a vrut să mi se supună.
Dar mă voi strădui de-a lungul veşniciilor
Pân 'ce voi câştiga poate victoria.
Ce nu-i pierdut, trebuie să fie folosit.
(Din nou auzit numai de Strader):
Tu vezi, nu spun cuvinte frumoase;
De fapt nu vreau să le plac oamenilor.
Cel ce vrea prin cuvântări ticluite să stârnească
Entuziasmul pentru ţelurile sale,
Acela trebuie să se ducă-n alte lumi.
Dar cel care cu raţiunea şi simţul adevărului

2470
Priveşte lucrurile ce se fac aici prin mine,
Poate recunoaşte că la mine se află forţele
Fără de care copiii oamenilor ar trebui
Să se piardă-n existenţa pământească.
Chiar lumile divine au nevoie de mine;
Fiindcă ele-mi răpesc de fapt sufletele
Abia după ce am lucrat 'n-adâncul lor.
Atunci adversarii mei reuşesc să-i ispitească
Pe oameni să creadă că existenţa mea
Ar fi de prisos Universului.

2480
Încât sufletele visează – ce-i drept – despre lumi înalte
Dar o forţă puternică dispare în devenirea Pământului.

STRADER:

Tu vezi în mine sufletul ce ar putea
Să te urmeze şi să-ţi consacre forţele lui.
Şi ce-am văzut aici pare s-arate că numai
Lipsa raţiunii şi a simţului sănătos
Îi face pe oameni adversarii tăi.
Adevărat, n-ai folosit cuvinte frumoase;
Ţi-a plăcut să schiţezi aproape batjocoritor
Destinul acestor oameni sărmani.
...................................................................

2490
Trebuie să recunosc că socotesc a fi bun
Ceea ce vrei să dai sufletelor oamenilor.
Prin tine, ele se pot întări îmbogăţindu-se
În bine, şi pot să câştige în rău
Doar dacă dinainte erau rele.
Va trebui ca oamenii înşişi, din adâncul
Inimii lor, să îşi aplice batjocura ta,
Numai să poată să se cunoască mai bine.
Dar ce ţâşneşte-aici din sufletul meu?
Rostesc cuvinte ce m-ar nimici

2500
De-ndată ce le-aş găsi juste pe Pământ.
………………………………………………….
Tu trebuie să gândeşti aşa; nu pot găsi
Decât adevărat ceea ce tocmai ai spus;
Dar este adevăr numai în locul ăsta;
Şi el devine eroare pentru lumea pământească,
Dacă se dovedeşte-aşa cum apare aici.
Nu pot cu gândirea mea omenească
Să merg mai deaprte... Aici e la capătul ei.
…………………………………………………..
În vorbele tale aspre răsună durerea din tine;
Şi tot durere sunt ele şi-n mine.
.......................................................................

2510
Privindu-te... pot... doar să gem... să plâng.
(Pleacă repede.)
(Intră Maria şi Thomasius, amândoi deplin conştienţi; ei pot auzi astfel tot ce se petrece şi pot vorbi conştient.)


THOMASIUS:

Maria, spaima emană-aici de peste tot,
Se-ndeasă şi-apasă în fiinţa mea;
Unde găsesc forţa să mă opun lăuntric?

MARIA:

Făgăduinţa mea sacră şi gravă radiază fortă;
Şi sufletul tău poate suporta apăsarea
De vrei să-i simţi efectul vindecător.

AHRIMAN (pentru sine):

Aceştia-mi sunt trimişi de Benedictus;
El i-a-ndrumat aşa încât mă recunosc
Când mă adulmecă în sfera mea.
(Vorbind mai departe, încât să poată fi auzit de Thomasius şi Maria.)

2520
Thomasius, a trebuit ca Păzitorul să-ţi îndrume
În împărăţia mea primii paşi
Ce trebuia să-i faci spre-aceea lumină
Pe care-o cauţi în adâncul fiinţei tale.
Eu pot să-ţi dau adevărul, dar în suferinţe
Pe care eu le duc de mii şi mii de ani,
Căci adevărul mă poate găsi aici, desigur,
Dar el trebuie să se despartă de bucurie
'Nainte de-a intra prin poarta mea.

THOMASIUS:

Deci trebuie să privesc fără bucurie

2530
Sufletul pe care doresc fierbinte să îl văd?

AHRIMAN:

Dorinţa fericeşte doar când căldura sufletului
O poate întreţine; aici însă dorinţele îngheaţă
Şi trebuie astfel să trăiască-n frig.

MARIA:

Şi în câmpiile de gheaţă veşnic pustii
Îmi pot conduce prietenul, acolo unde lui
Cu greu 'i-apare lumina pe care spiritele trebuie
Să o creeze când beznele paralizează forţele de viaţă.
Thomasius, simte puterea sufletului tău!
(Apare Păzitorul Pragului.)

AHRIMAN:

Chiar Păzitorul însuşi trebuie să-ţi aducă lumina

2540
Pe care-n clipa asta ţi-o doreşti arzător.

THOMASIUS:

Voi putea s-o văd pe Theodora!

PĂZITORUL:

Sufletul ce-ţi stă 'nainte, la Pragul meu,
În veşmântul purtat de el cu mulţi ani în urmă
Pe Pământ, el a-nvăpăiat în temeliile
Cele mai adânci ale sufletului tău,
În ceasul cel mai greu al vieţii tale,
Cea mai puternică iubire ce-i ascunsă-n tine. –
Când încă erai 'n-afara acestei împărăţii
Şi mă rugai să îţi îngădui să intri,

2550
El ţi-a apărut în imagine; iar iluzia-i posibilă
Doar în imaginea creată de dorinţă.
Acum vei putea privi însă în adevăr
Sufletul care, într-o viaţă de demult,
Locuia-n acel bătrân pe care l-ai văzut.

THOMASIUS:

Îl văd din nou în veşmântul lung,
Pe venerabilul bătrân cu chipul grav.
O, suflete care-ai trăit în acest înveliş,
De ce te-ascunzi de-atâta timp de mine?
Trebuie, nu poate fi decât Theodora.

2560
O, deja realitatea prinde chip din viaţa de imagini
Acoperite la-nceput cu-n văl – Theo... eu însumi!
(La silabele „Theo“ apare Dublul.)

DUBLUL LUI THOMASIUS (se apropie foarte mult de Thomasius):


Mă recunoaşte... şi contemplă-te în mine!

MARIA:

Eu pot să te urmez în temeliile lumilor, în care
Sufletele-şi cuceresc simţământul divinului
Prin victorii care nimicesc şi din care nimicire
Îşi cuceresc curajos existenţa.
(Bubuit de tunet şi întuneric.)

(Cortina cade.)