Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL NOUĂ


Un peisaj matinal, însorit şi prietenos. În fundal se vede un oraş cu multe fabrici. Benedictus, Capesius, Maria, Thomasius şi Strader discută degajat, plimbându-se.

CAPESIUS:
Aici e locul unde adesea Benedictus,
În blânda lumină-a soarelui de dimineaţă,
Se dedică discipolilor săi, care pot asculta atent,

2570 
În sacră dispoziţie, cuvintele înţelepciunii sale.
Acolo jos e ceea ce desparte nemilos sufletele
De toată frumuseţea minunată pe care
Divina natură o dăruie plină de har.
În pustiul mării de case a acestui oraş
Trudeste Benedictus, mereu binevoitor,
S-aline prin fapte de iubire durerea oamenilor.
Când însă plin de-ntelepciune, în cuvinte omeneşti,
Vesteşte discipolilor lumea spirituală,
El vrea să găsească inimi deschise solar

2580
Prin puterile creatoare libere care aici
Se revelează sufletelor trezitor.
Îmi poate fi dată şi mie acum bucuria
Pe care cuvintele lui o pot aduce oamenilor.
El din iubire şi-a asumat sarcina
De-a mă conduce spiritual în lumea spiritului.
Când pot să mă simt în apropierea lui,
Redat sunt iarăşi mie însumi.

BENEDICTUS (alăturându-i-se):

În cercul discipolilor mei, va trebui,
Prin actiunea liberă a ta şi-a altora,

2590
Să se dezlege un nod format din firele pe care
Le ţese karma-n devenirea oamenilor pe Pământ.
Ce tu ai trăit trebuie să slujească acestei dezlegări.
În inimile oamenilor, fidel consacrate-a urma
Înţelepciunea căreia eu îi slujesc,
Puterea ta va putea găsi toate-ajutoarele
Cu care, unit, poţi desăvârşi opera
Pentru care te-ai pregătit în spirit.

CAPESIUS:

Eu v-am recunoscut şi vreau să vă urmez.
Când m-am adunat în sufletul meu,

2600
După ce am putut auzi cuvintele voastre
În fiinţialitatea lor în lumile spirituale,
Şi m-aţi redat mie însumi apoi,
Am putut să văd în lumina spiritului
Acele ţeluri cărora vieţile mele viitoare vor trebui
Să le slujească în cursul existenţei pământeşti.
Acum pot şti că voi aţi fost ales
Să-mi revelaţi căile drepte.

BENEDICTUS:

Uniţi cu tine, Thomasius şi Strader
Pot face multe-n viitor, care s-ajute

2610
În sensul bun salvarea oamenilor.
Acele forţe sufleteşti pe care ei le deţin
S-au pregătit încă de la-nceputul Pământului
Atât de bine-ncât, acum, ei
Se pot uni în mersul Universului
Cu spiritul tău într-o puternică triadă.

CAPESIUS:
Severelor puteri ale destinului, ce mai întâi
A trebuit să îmi rămână ne-nţelese, trebuie
Să le fiu recunoscător că la timp potrivit
Mi-au putut revela ţelurile vieţii mele.
(După o pauză, reflectând.)

2620
Cu ce înţelepciune m-aţi condus!
Mi s-a părut la-nceput că-n van mă străduiam
Să pătrund în mod real cu spiritul meu
'N-acele lumi pe care cuvintele voastre
Le pun în faţa sufletului ca gânduri.
Mult timp, când m'adânceam în scrierile voastre,
Puteam găsi acolo numai gânduri.
Apoi însă brusc am avut în jurul meu
Lumea spirituală în fiinţialitatea sa.
Cu greu puteam să mă mai regăsesc

2630
În lumea de mai înainte, obişnuită mie.

BENEDICTUS:

Ea ţi-ar fi ascuns mereu viaţa spiritului
Prin forţa tare-a acţiunii ei, dacă
Această viaţă-a spiritului n-ar fi înăbuşit-o,
Reducând-o la o palidă existenţă de umbră.
Va trebui de-aceea, în deplină vedere spirituală
Să te recunoşti la acel Prag, ce altora
Abia de le deschide ochiul spiritual.
(La ultimelc cuvinte ale lui Capesius, li se alătură Strader. Cei trei se îndepărtează şi, după putin timp, Benedictus revine împreună cu Strader.)

STRADER:

A fost durere adâncă şi mi-a lăsat
O apăsare sufletească grea – asta am simţit

2640
Când mi-am venit în fire
Şi m-am recunoscut din nou în trupul
Din care cuvintele voastre m-au ridicat.
Din viaţa sufletească obscură mi-a rămas
Întâi chinul, nu era numai durere;
El îmi născu amintirea a tot ce-am vietuit
'Nainte ca-ngrozit să văd
Că-n faţa lui Ahriman
Orice gândire se opreşte.
A trebuit să mă întreb de ce

2650
Cuvântul lui Benedictus m-a transportat
'N-această-mpărăţie, unde sufletele-s doar numărate
Şi fiecare-i prețuit numai după cum
Se potriveşte ţelurilor pe care acea putere
Vrea să şi le plăsmuiască din lucrarea mea.
Ea, foarte înţelept, voia s-aleagă, din numărul
De oameni, doisprezece pentru opera sa.

BENEDICTUS:

Ştii bine de ce ţi s-au apropiat
Acele suflete, pe care Ahriman ţi le-a arătat
Când a vrut să s-amestece-n destinul lor.

STRADER:
2660
Durerea şi asta mi-a dezvăluit.
Mi-a arătat ce m-a legat
Într-un trecut îndepărtat de Confreria
Ce-acum se regăseşte-n Alianţa miştilor,
Şi cum mi s-au alăturat
Acei oameni ce s-au dezvăluit în fiinţa lor.
Şi am putut să simt că Ahriman vrea
Să se slujească de legătura care trebuie
Să-i lege sigur de mine în vieţi viitoare.

BENEDICTUS:

Puterile cosmice îşi conduc astfel faptele lor

2670
Încât ele să se unească după număr şi măsură
Deplin înţelept, devenirii lumilor.
Iar semnul de cum se împlineşte ordinea
Se-arată clar simţurilor exterioare
Când ele urmăresc Soarele în mersul lui
Prin cele douăsprezece constelaţii.
Modul cum el se comportă-n fiecare dintre ele
Arată cum se petrec lucrurile pe Pământ
În perioade lungi de timp.
Deci Ahriman a vrut să modeleze sufletele

2680
Ce sunt legate de tine, spre a forma forţele
Din care munca ta să poată lumina.
El voia să lege, după număr şi măsură,
Strucura ta sufletească de a lor.

STRADER:

Fiindcă-am cunoscut sensul numărului şi măsurii
Voi izbuti şi să sustrag lucrarea mea
Din sfera lui Ahriman şi să o dărui, roditoare,
Zeilor Pământului.

BENEDICTUS:

A trebuit să recunoşti sensul numerelor
În Univers, prin puterea lui Ahriman;

2690
Aşa era nevoie pentru orientarea sufletului tău.
Disciplina spirituală te-a condus 'n-această sferă
Pe care a trebuit s-o cunoşti, ca astfel
Forţa ta de creaţie să înflorească-n mod sănătos.
(Se îndepărtează amândoi; din partea opusă intră Maria şi Johannes.)

MARIA:

Johannes, luptând şi-a cucerit sufletul tău
Cunoaşterea în sferele reci ale-adevărului.
De-acuma n-ai să mai ţeşi în imagini
Ceea ce sufletele trăiesc somnolent doar în trup.
Fiindcă gândurile ce vor să se zămislească din ele însele
Sunt departe de devenirea cosmică.

THOMASIUS:
2700
Iar dac' o fac, o fac din iubire de sine
Ce vrea să treacă drept sete de cunoaştere.

MARIA:

Cel care vrea să se consacre-activ devenirii umane
Şi să producă opere care să acţioneze viu,
Ca forţe, în decursul vremilor, el trebuie
Să se încredinţeze-ntâi puterilor care,
Luptând, aduc în profunzimea realităţilor
Număr şi măsură în ordine şi dezordine.
În adevăr, cunoaşterea-i doar viaţă
Ce poate să se revele-n suflete când ele

2710
Îşi pot aminti în trupul lor pământesc
Ce au trăit în lumile spirituale.

THOMASIUS:

Deci cursul vieţii îmi este trasat.
Ca dualitate trebuie să simt ceea ce sunt.
Prin Benedictus şi-ajutorul tău
Sunt o fiinţă care prin sine există
Şi ale cărei forţe n-aparţin omului meu propriu
Ce încă se mişcă în mine.
Ce voi mi-aţi dat este un om de sine stătător
Şi care bucuros trebuie să dea la ceilalţi oameni

2720
Ceea ce lui i s-a conferit prin disciplina spirituală.
El trebuie să se dedice lumii aşa cum poate el;
Dar în acest om nu trebuie să se amestece
Nimic perturbator din celălalt, căruia, la-nceput,
Abia-i mijeşte-adevărata cunoaştere de sine.
El se va conduce mai departe ca o lume-n sine
Dacă forţa proprie şi ajutorul nostru îi vor fi
În viitor formatoare de destin.

MARIA:

Că mergi în adevăr sau în eroare,
Îţi poţi păstra mereu deschisă perspectiva

2730
Ce face ca sufletul tău să poată răzbi mai departe,
De porţi curajos imperativele care
Provin de la fiinţele-mpărăţiei spirituale.

(Cortina cade.)