|
Un peisaj matinal, însorit şi prietenos. În fundal se vede un oraş cu multe fabrici. Benedictus, Capesius, Maria, Thomasius şi Strader discută degajat, plimbându-se.
| CAPESIUS: | Aici e locul unde adesea
Benedictus, În blânda lumină-a soarelui de dimineaţă, Se dedică discipolilor săi, care pot asculta atent, |
|
| 2570
|
În sacră dispoziţie,
cuvintele înţelepciunii sale. Acolo jos e ceea ce desparte nemilos sufletele De toată frumuseţea minunată pe care Divina natură o dăruie plină de har. În pustiul mării de case a acestui oraş Trudeste Benedictus, mereu binevoitor, S-aline prin fapte de iubire durerea oamenilor. Când însă plin de-ntelepciune, în cuvinte omeneşti, Vesteşte discipolilor lumea spirituală, El vrea să găsească inimi deschise solar |
|
| 2580 |
Prin puterile creatoare libere
care aici Se revelează sufletelor trezitor. Îmi poate fi dată şi mie acum bucuria Pe care cuvintele lui o pot aduce oamenilor. El din iubire şi-a asumat sarcina De-a mă conduce spiritual în lumea spiritului. Când pot să mă simt în apropierea lui, Redat sunt iarăşi mie însumi. |
|
| BENEDICTUS (alăturându-i-se): |
În cercul discipolilor
mei, va trebui, Prin actiunea liberă a ta şi-a altora, |
|
| 2590 |
Să se dezlege un nod format din
firele pe care Le ţese karma-n devenirea oamenilor pe Pământ. Ce tu ai trăit trebuie să slujească acestei dezlegări. În inimile oamenilor, fidel consacrate-a urma Înţelepciunea căreia eu îi slujesc, Puterea ta va putea găsi toate-ajutoarele Cu care, unit, poţi desăvârşi opera Pentru care te-ai pregătit în spirit. |
|
| CAPESIUS: |
Eu v-am recunoscut şi vreau să
vă urmez. Când m-am adunat în sufletul meu, |
|
| 2600 |
După ce am putut auzi cuvintele
voastre În fiinţialitatea lor în lumile spirituale, Şi m-aţi redat mie însumi apoi, Am putut să văd în lumina spiritului Acele ţeluri cărora vieţile mele viitoare vor trebui Să le slujească în cursul existenţei pământeşti. Acum pot şti că voi aţi fost ales Să-mi revelaţi căile drepte. |
|
| BENEDICTUS: |
Uniţi cu tine, Thomasius şi
Strader Pot face multe-n viitor, care s-ajute |
|
| 2610 |
În sensul bun salvarea
oamenilor. Acele forţe sufleteşti pe care ei le deţin S-au pregătit încă de la-nceputul Pământului Atât de bine-ncât, acum, ei Se pot uni în mersul Universului Cu spiritul tău într-o puternică triadă. |
|
| CAPESIUS: | Severelor puteri ale destinului,
ce mai întâi A trebuit să îmi rămână ne-nţelese, trebuie Să le fiu recunoscător că la timp potrivit Mi-au putut revela ţelurile vieţii mele. (După o pauză, reflectând.) |
|
| 2620 |
Cu ce înţelepciune m-aţi
condus! Mi s-a părut la-nceput că-n van mă străduiam Să pătrund în mod real cu spiritul meu 'N-acele lumi pe care cuvintele voastre Le pun în faţa sufletului ca gânduri. Mult timp, când m'adânceam în scrierile voastre, Puteam găsi acolo numai gânduri. Apoi însă brusc am avut în jurul meu Lumea spirituală în fiinţialitatea sa. Cu greu puteam să mă mai regăsesc |
|
| 2630 |
În lumea de mai
înainte, obişnuită mie. |
|
| BENEDICTUS: |
Ea ţi-ar fi ascuns mereu viaţa
spiritului Prin forţa tare-a acţiunii ei, dacă Această viaţă-a spiritului n-ar fi înăbuşit-o, Reducând-o la o palidă existenţă de umbră. Va trebui de-aceea, în deplină vedere spirituală Să te recunoşti la acel Prag, ce altora Abia de le deschide ochiul spiritual. (La ultimelc cuvinte ale lui Capesius, li se alătură Strader. Cei trei se îndepărtează şi, după putin timp, Benedictus revine împreună cu Strader.) |
|
| STRADER: |
A fost durere adâncă şi
mi-a lăsat O apăsare sufletească grea – asta am simţit |
|
| 2640 |
Când mi-am venit în
fire Şi m-am recunoscut din nou în trupul Din care cuvintele voastre m-au ridicat. Din viaţa sufletească obscură mi-a rămas Întâi chinul, nu era numai durere; El îmi născu amintirea a tot ce-am vietuit 'Nainte ca-ngrozit să văd Că-n faţa lui Ahriman Orice gândire se opreşte. A trebuit să mă întreb de ce |
|
| 2650 |
Cuvântul lui Benedictus
m-a transportat 'N-această-mpărăţie, unde sufletele-s doar numărate Şi fiecare-i preiuit numai după cum Se potriveşte ţelurilor pe care acea putere Vrea să şi le plăsmuiască din lucrarea mea. Ea, foarte înţelept, voia s-aleagă, din numărul De oameni, doisprezece pentru opera sa. |
|
| BENEDICTUS: |
Ştii bine de ce ţi s-au apropiat Acele suflete, pe care Ahriman ţi le-a arătat Când a vrut să s-amestece-n destinul lor. |
|
| STRADER: |
2660 |
Durerea şi asta mi-a dezvăluit. Mi-a arătat ce m-a legat Într-un trecut îndepărtat de Confreria Ce-acum se regăseşte-n Alianţa miştilor, Şi cum mi s-au alăturat Acei oameni ce s-au dezvăluit în fiinţa lor. Şi am putut să simt că Ahriman vrea Să se slujească de legătura care trebuie Să-i lege sigur de mine în vieţi viitoare. |
| BENEDICTUS: |
Puterile cosmice îşi
conduc astfel faptele lor |
|
| 2670 |
Încât ele să se
unească după număr şi măsură Deplin înţelept, devenirii lumilor. Iar semnul de cum se împlineşte ordinea Se-arată clar simţurilor exterioare Când ele urmăresc Soarele în mersul lui Prin cele douăsprezece constelaţii. Modul cum el se comportă-n fiecare dintre ele Arată cum se petrec lucrurile pe Pământ În perioade lungi de timp. Deci Ahriman a vrut să modeleze sufletele |
|
| 2680 |
Ce sunt legate de tine, spre a
forma forţele Din care munca ta să poată lumina. El voia să lege, după număr şi măsură, Strucura ta sufletească de a lor. |
|
| STRADER: |
Fiindcă-am cunoscut sensul
numărului şi măsurii Voi izbuti şi să sustrag lucrarea mea Din sfera lui Ahriman şi să o dărui, roditoare, Zeilor Pământului. |
|
| BENEDICTUS: |
A trebuit să recunoşti sensul
numerelor În Univers, prin puterea lui Ahriman; |
|
| 2690 |
Aşa era nevoie pentru orientarea
sufletului tău. Disciplina spirituală te-a condus 'n-această sferă Pe care a trebuit s-o cunoşti, ca astfel Forţa ta de creaţie să înflorească-n mod sănătos. (Se îndepărtează amândoi; din partea opusă intră Maria şi Johannes.) |
|
| MARIA: |
Johannes, luptând şi-a
cucerit sufletul tău Cunoaşterea în sferele reci ale-adevărului. De-acuma n-ai să mai ţeşi în imagini Ceea ce sufletele trăiesc somnolent doar în trup. Fiindcă gândurile ce vor să se zămislească din ele însele Sunt departe de devenirea cosmică. |
|
| THOMASIUS: |
2700 |
Iar dac' o fac, o fac din iubire
de sine Ce vrea să treacă drept sete de cunoaştere. |
| MARIA: |
Cel care vrea să se
consacre-activ devenirii umane Şi să producă opere care să acţioneze viu, Ca forţe, în decursul vremilor, el trebuie Să se încredinţeze-ntâi puterilor care, Luptând, aduc în profunzimea realităţilor Număr şi măsură în ordine şi dezordine. În adevăr, cunoaşterea-i doar viaţă Ce poate să se revele-n suflete când ele |
|
| 2710 |
Îşi pot aminti în
trupul lor pământesc Ce au trăit în lumile spirituale. |
|
| THOMASIUS: |
Deci cursul vieţii îmi
este trasat. Ca dualitate trebuie să simt ceea ce sunt. Prin Benedictus şi-ajutorul tău Sunt o fiinţă care prin sine există Şi ale cărei forţe n-aparţin omului meu propriu Ce încă se mişcă în mine. Ce voi mi-aţi dat este un om de sine stătător Şi care bucuros trebuie să dea la ceilalţi oameni |
|
| 2720 |
Ceea ce lui i s-a conferit prin
disciplina spirituală. El trebuie să se dedice lumii aşa cum poate el; Dar în acest om nu trebuie să se amestece Nimic perturbator din celălalt, căruia, la-nceput, Abia-i mijeşte-adevărata cunoaştere de sine. El se va conduce mai departe ca o lume-n sine Dacă forţa proprie şi ajutorul nostru îi vor fi În viitor formatoare de destin. |
|
| MARIA: |
Că mergi în adevăr sau
în eroare, Îţi poţi păstra mereu deschisă perspectiva |
|
| 2730 |
Ce face ca sufletul tău să poată
răzbi mai departe, De porţi curajos imperativele care Provin de la fiinţele-mpărăţiei spirituale. (Cortina cade.)
|
