Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TREZIREA SUFLETELOR

GA 14


TABLOUL PAISPREZECE


Aceeaşi cameră din tabloul precedent. La începutul scenei, soţia lui Hilarius într-o discuţie cu şeful biroului.

DOAMNA HILARIUS:
E ca şi când destinul însuşi n-ar dori fapta
Ce pare totuşi necesară soţului meu...
Dacă te gândeşti ce încurcate-s firele
Toarse de-această putere într-un nod al vieţii

2890 
Care ne strânge pe toţi puternic aici.

ŞEFUL BIROULUI:

Un nod al destinului care minţii umane
Îi poate părea la-nceput cu totul de nedezlegat.
……………………………………………….
Va trebui deci să fie tăiat.
……………………………………………….
Nu văd altă posibilitate decât să apară,
Acum, o ruptură între soţul vostru
Şi-acest cerc al vieţii mele.

DOAMNA HILARIUS:

Să se despartă de voi, soţul meu... niciodată...
Asta ar contrazice spiritul casei care
Dăinuie încă de la scumpul nostru tată,

2900
Şi căruia fiul vrea să-i rămână credincios.

ŞEFUL BIROULUI:

Dar nu-i deja sfărâmată această credincioşie?
Ţelurile pe care Hilarius şi le pune
Sigur că nu-s conforme cu direcţia pe care
Acel spirit voia mereu să o urmeze.

DOAMNA HILARIUS:

Fericirea vieţii soţului meu depinde acum
De atingerea acestui ţel.
Am văzut cum sufletul lui s-a schimbat
De când l-a fulgerat acest gând.
Viaţa nu-i adusese până atunci decât

2910
O uscăciune mohorâtă-n suflet, pe care
O ascundea celor mai intimi prieteni,
Dar care, astfel, îl consuma şi mai mult lăuntric.
El se simţea 'nainte neînsemnat, pentru că
În sufletul lui nu voiau să germineze gânduri
Care să-i pară demne de viaţă.
Când a avut apoi în faţa sufletului
Proiectul lucrării miştilor, întinerise;
Un alt om, mereu bucuros... Cu acest ţel
Se simtea în adevăr demn să trăiască...

2920
Că voi v-aţi putea opune, era
Departe de gândul lui, până s-o vadă...
Asta l-a lovit cum nici o lovitură
Nu l-a lovit până atunci în viaţă.
O, dacă aţi şti cât suferă prin voi,
Sigur că v-aţi îndulci duritatea.

ŞEFUL BIROULUI:

Să mă opun convingerii mele, mi s-a părut a fi
Ca şi când mi-aş pierde demnitatea umană.
Să-l văd pe Strader
Alături de mine, îmi va fi greu.

2930
Am hotărât totuşi să port această povară
Fiindcă o susţine Romanus, pe care-l înţeleg
De când mi-a vorbit despre Strader.
Ce el mi-a putut spune este pentru mine
Începutul propriei mele ucenicii spirituale.
Din cuvintele lui s-aprindea o forţă;
Ea a pătruns activ în sufletul meu;
N-am mai simţit-o înainte.
Sfatul lui trebuie să aibă greutate pentru mine,
Chiar dacă nu îl pot urma încă înţelegând.

2940
Numai Romanus stă de partea lui Strader.
Participarea celorlalţi mişti la lucrare
Nu-i pare dăunătoare doar pentru ea;
'I-apare periculoasă chiar pentru mişti.
Atât de mult preţuiesc părerea lui Romanus
Încât trebuie să cred acum că dacă Strader
Se găseşte-n lucrare fără de prieteni
Asta ar fi pentru el un semn de destin.
Asta arată că ar trebui să rămână
Alături de prieteni, şi-abia mai târziu

2950
Să-şi scoată din strădania sa mistică
Impulsul pentru fapta exterioară. Că el,
În ultima vreme, e mai aproape de ei ca oricând,
După ce se-nstrăinase puţin timp,
Asta mă face să cred că ar ajunge
La noua sa stare, chiar dacă
Pentru moment şi-ar vedea ţelul pierdut.

DOAMNA HILARIUS:

Voi nu-l vedeţi pe-acest om decât cu privirea
Pe care Romanus a putut să v-o deschidă.
Ar trebui să-l vedeţi fără părtinire.

2960
El se poate dărui vieţii spiritului, încât
Să pară cu totul rupt de pămâut.
Atunci spiritul îi este cu totul prezenţă.
Atunci Theodora este pentru el încă în viaţă.
Îi vorbeşte ca şi cum ar sta faţă-n faţă.
Mulţi mişti pot să imprime în cuvinte
Mesajele spiritului, care,
Regândite, creează certitudinea;
Ce Strader spune acţionează chiar în vorbire.
Se vede că ţine puţin la vieţuirea spirituală lăuntrică,

2970
Pe care se mulţumeşte s-o ştie doar în sentiment
Şi, mist fiind, predă întotdeauna conducerea
Impulsului cercetătorului.
De-aceea nici nu tulbură cu mistica
Simţul pentru ştiinţă, care astfel, practic,
Se-arată folositor vieţii. Încercaţi deci
Să vedeţi asta la el şi învăţaţi prin el
Şi că judecata lui asupra prietenilor săi
Devine mult superioară aprecierii altora,
Cum şi-a putut-o forma Romanus.

ŞEFUL BIROULUI:
2980
În situaţia asta, care-i atât de departe
De sfera gândirii mele obişnuite,
Judecata lui Romanus îmi este solul ferm
Pe care pot să stau. Dacă mă dărui
Unui domeniu care m-apropie de Mistică,
Am nevoie de-o astfel de călăuzire
Pe care mi-o poate oferi doar un om
Care mi-a câştigat încrederea prin ceea ce
Pot înţelege pe deplin din fiinţa sa.
(Intră secretarul.)

ŞEFUL BIROULUI:

Sunteţi tulburat, prietene; ce se-ntâmplă?

SECRETARUL (ezitând)
2990
Doctorul Strader, acum câteva ore, a murit.

ŞEFUL BIROULUI:

A murit Strader?

DOAMNA HILARIUS:

Strader mort!... Unde-i Hilarius?

SECRETARUL:

E-n camera sa...
Ca paralizat de vestea ce i-a fost adusă
De la locuinţa lui Strader.
(Soţia lui Hilarius iese. Secretarul o urmează.)

ŞEFUL BIROULUI (singur):



Strader mort!... E-adevărat asta?
...................................................…………..
M-atinge somnul spiritului, despre care
Am auzit atât de multe?... Puterea destinului

3000 Care ţine-aici frâiele îşi arată un chip grav.
O, micul meu suflet, ce forţă a apucat acum
Firul destinului tău,
Încât să fie prins în acest nod?
.....................................................
Se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple!
..............................................................
De ce nu m-au mai părăsit aceste cuvinte
Din ceasu-n care Strader le-a spus
'Naintea lui Gottgetreu şi-a mea?
Ele îi răsunau ca venite din altă lume...
Rostite, ca răpit în spirit!

3010
Ce trebuia deci să se întâmple? Simt bine,
Atunci m-a cuprins lumea spiritului.
În acel cuvânt... îmi răsună vorbirea ei;
Ce grav îmi răsună...; cum învăţ s-o-nţeleg?
 
(Cortina cade.)