|
Un peisaj muntos. În fundal, casa lui Hilarius, aflată în apropierea fabricii, care însă nu se vede. La dreapta o cascadă. În apropiere, Johannes; invizibil pentru el, Capesius.
| JOHANNES: |
Tăcutele forme-ngrămădite umplu
spaţiul Creând enigme vaste; Ele nu ucid cu chinul întrebărilor sufletul care Nu vrea să cunoască revelaţia existenţei Ci doar să o privească, trăind fericit. Ţeserea de lumină-n jurul stâncilor, |
|
| 330
|
Acolo, tăcerea zidurilor goale, Aici, pădurile verzi pierzându-se-n albastrul senin; Aşa e lumea-n care sufletul lui Johannes Vrea să zăbovească ţesând tablourile viitorului. ................................................................... ................................................................... Sufletul lui Johannes trebuie să simtă-n el Adâncurile şi întinderile-acestei lumi. Puteri creatoare vor trebui să nască-n el, Ca aparenţă transfigurată-n artă, Forţa ce vesteşte inimilor vraja cosmică. ................................................................... Dar Johannes n-ajungea la asta dacă Maria, |
|
| 340 |
Cu iubire, nu-i trezea forţele
sufletului Prin căldura blândă a sufletului ei. Mulţumiri aduc înţeleptei cârmuiri a destinului Ce m-a condus atât de-aproape de-acest om. Ce scurt e timpul de când o ştiu alături Şi ce strâns au legat aceste săptămâni Sufletul meu de-al ei Într-o singură viaţă. Ea trăieşte ca spirit în mine chiar când e depatte; Gândeşte în gândirea mea, atunci când |
|
| 350 |
Chem înaintea sufletului
ţelurile vointei (Maria apare ca un gând al lui Johannes.) |
|
| JOHANNES (continuând): |
Maria aici, 'naintea mea? dar cum e ea? Nu trebuie să îmi apară astfel; Un chip spiritual atât de sever – o gravitate Ce-i dă fiori simţirii pământeşti. Johannes nu vrea, nu poate s-o privească Pe Maria astfel în apropierea lui. Nu poate fi asta Maria care mi-a dat Înţelepte puteri în clipe blânde de destin. (Maria dispare din privirea lui Johannes.) Unde-i Maria pe care o iubea Johannes |
|
| 360 |
'Nainte ca ea să-i transforme
sufletul Ducându-l pe culmile reci ale spiritului? ……………………………………………….. Dar şi Johaimes, care a iubit-o pe Maria, Unde-i el acum? – Adineaori era aici – Nu-l mai văd pe Johannes care, bucurându-mă, M-a redat mie însumi. Trecutul nu poate, Nu trebuie să mi-l răpească atât de crud! (Maria devine iar vizibilă privirii lui Johannes.) |
|
| MARIA: |
Maria, aşa cum tu vrei să o vezi, Nu e în lumile în care străluceste adevărul. În imperiul iluziei ţese spiritul lui Johannes, |
|
| Înşelat de-o amăgire
sufletească; liberează-te De puterile dorinţei care te seduc. Simt în mine furtuna sufletului tău. Ea îmi răpeşte pacea de care am nevoie. Nu Johannes e cel ce-ndreaptă spre sufletul meu O astfel de furtună; e o fiinţă pe care Odinioară a biruit-o-n sine. Ca iluzie străbate ea acum sfera spiritului; Recunoaşte-o şi se va risipi ca un neant. |
||
| JOHANNES: |
Asta-i Maria, aşa cum este-n
adevăr, |
|
| 380 |
Şi ea vorbeşte despre Johannes,
aşa cum el 'I-apare acum real lui însuşi. De mult Johannes s-a ridicat la altă stare Decât cea zugrăvită-acum de fantasma visului Fiindcă eu vreau să-mi las sufletul Într-un repaus comod. Fiinţa mea însă nu deţine încă această stare. Încă pot să-i scap şi asta vreau acum. Adesea ea mă cheamă; cu forţele ei, Ea vrea să mă câştige în întregime pentru ea... |
|
| 390 |
Ceva însă mă-mpinge să mă
liberez de ea... Sunt ani deja de când mă umple 'N-adâncul sufletului cu viaţa ei spirituală. Şi totuşi... nu vreau s-o ştiu acum în mine. ......................……………………………… Tu, fiinţă străină în sufletul lui Johannes, Mă lasă, redă-mă mie, cum eram odinioară, Când încă nu te arătai activă-n mine. Vreau să-l contemplu pe Johannes fără tine... (Benedictus apare alături de Maria; şi el este tot un gând al lui Johannes.) |
|
| BENEDICTUS: |
Johannes, ascultă avertismentul
sufletului tău; Omul care, umplându-te spiritual, ţi-a apărut |
|
| 400 |
Ca puterea originară a fiinţei
tale, Trebuie să domnească fidel alături de tine Şi să-ţi pretindă ca forţele fiinţei sale Să creeze omeneşte în voinţa ta. El trebuie să lucreze-ascuns în tine, Ca tu, cândva, să poţi deveni ceea ce ştii că este, Departe-n viitor, ţelul propriei fiinţe. Trebuie să-ţi porţi în viaţă grijile proprii Închise-adânc în suflet. Te vei cuceri pe tine doar când vei vrea, curajos, |
|
| 410 |
Să te laşi tot mai mult
stăpânit de-această fiinţă. |
|
| MARIA (văzută
ca un gând al lui Johannes): |
||
| Legământul meu sacru şi
grav radiază forţa Ce trebuie să-ţi menţină ce ai cucerit. Mă vei găsi în recile întinderi de gheaţă Unde spiritele trebuie să-şi creeze lumina Când întunecimea paralizează forţele de viaţă... Caută-mă-n temeliile lumilor, unde sufletele Trebuie să-şi cucerească simţirea zeiască Prin victorii care smulg existenţa din neant. Dar nu mă căuta nicicând în imperiul umbrelor |
||
| 420 |
Unde viaţa sufletească stinsă Obţine prin vicleşug existenţă iluzorie, Iar jocul visării învăluie spiritul, Pentru că el vrea, savurându-se, să uite de sine, Iar seriozitatea poate să-i pară stânjenitoare. (Benedictus şi Maria dispar.) |
|
| JOHANNES: |
Vorbeşte despre iluzie... ... Frumoasă-i însă iluzia asta. Ea trăieşte; Johannes se simte pe sine în ea, El simte-n ea şi prezenţa Mariei… Johannes nu vrea să ştie cum spiritul |
|
| 430 |
Dezleagă enigme-n adâncuri
sufleteşti întunecate. Dar el vrea să creeze, vrea să lucreze ca artist. Să îi rămână deci ascuns ceea ce-n el ar dori Să contemple conştient doar înălţimile cosmice. ………………………………………………… (Se adânceşte mai departe-n cugetare.) (Capesius îşi părăseşte locul; pare că iese dintr-o adâncă meditare.) |
|
| CAPESIUS: |
N-am trăit eu clar în
suflet ceea ce În Johannes, care gândeşte-atât de visător, Se creează ca imagini ale dorinţei sale? Ca flăcări au ţâşnit gânduri în mine; Nu veneau din mine; doar el le putea crea. Sufletul lui a trăit în al meu... |
|
| 440 |
L-am văzut întinerit, cum
el însuşi se vede Prin iluzie spirituală, şi-ndepărtând nesăbuit Roadele coapte ale spiritului său. .....................................…………………… Dar cum! De ce să vieţuiesc astea acum? Cercetătorul spiritual arareori doar poate Să contemple-n sine existenţa altor suflete! ............……………………………………. Am auzit adesea de la Benedictus Că asta e permis – scurt timp – Doar celui ce-i ales prin harul destinului Să urce cu o treaptă pe drumul spiritual... |
|
| 450 |
... Aşa să îmi explic Ce mi s-a întâmplat acum? Ce-n adevăr doar rareori e-ngăduit? Ar fi cumplit dacă în orice clipă clarvăzătorul Ar putea spiona lăuntrul altor suflete. .....................……………………………. ....................…………………………….. Am văzut oare adevărul... sau o iluzie M-a făcut să visez viaţa sufletească a altuia? Eu trebuie să aflu asta chiar de la Johannes. (Capesius se apropie de Johannes care abia acum îşi dă seama de prezenţa lui.) |
|
| JOHANNES: |
Capesius... Vă credeam departe
de aici! |
|
| CAPESIUS: |
Dar sufletul meu se simţea
aproape de al vostru. |
|
| JOHANNES: |
460 |
De mine – în momentul ăsta
– nu! |
| CAPESIUS: |
De ce vă-nfioară-acest
cuvânt? |
|
| JOHANNES: |
O, nu, nu mă înfioară... (În această clipă li se alătură Maria; acest lucru face posibil ca atât Johannes cât şi Capesius să poată rosti fiecare pentru sine cuvintele ce urmează.) |
|
| JOHANNES (pentru
sine): |
... Privirea lui pătrunde cu
adevărat 'N-adâncurile sufletului meu. |
|
| CAPESIUS (pentru
sine): |
Înfiorarea lui mi-arată că
am văzut bine. (Întorcându-se către Maria.) Maria, veniţi la timpul potrivit. Cuvintele voastre-mi vor da poate cheia Enigmei grave ce m-apasă greu! |
|
| MARIA: |
Gândeam că-l aflu aici pe
Johannes, nu pe voi. |
|
| 470 |
Presimţirea poverii enigmei lui
m-a făcut Să-l caut; pe voi vă credeam fericit, Dăruit ţelului frumoasei acţiuni Pe care vrea să ne-o deschidă Hilarius. |
|
| CAPESIUS: |
Ţelul ăsta... ce vrea de la
mine... Mă tulbură acum. |
|
| MARIA: |
Vă tulbură? Nu v-aţi arătat
fericit atunci când Speranţa voastră primea un astfel de conţinut? |
|
| CAPESIUS: |
Ce vieţuiesc în ceasul
ăsta de destin Schimbă cu totul orientarea sufletului meu. Orice activitate pământească ar trebui |
|
| 480 |
Să mă răpească forţelor de
clarvedere trezite. |
|
| MARIA: |
Cine-a putut păşi pe drumul
spiritului Trăieşte multe astfel de semne de destin. Le va urma pe căile sale sufleteşti, Dar s-ar putea să nu fie corect tălmăcite Dacă tulbură adevăratele îndatoriri pământeşti. (Capesius se aşază; intră într-o scurtă meditare, timp în care Lucifcr îi apare Mariei.) |
|
| LUCIFER: |
Puţine roade-ţi vor aduce
eforturile tale. În inima lui se aprinde o forţă Care-mi deschide porţile sufletului său. Maria, îndreaptă-ţi privirea clarvăzătoare |
|
| 490 |
'N-adâncurile sufletului
lui şi vezi cum el, Cu aripile spiritului, se-nalţă departe De sferele pământeşti încălzite de iubirea voastră. (Lucifer rămâne în peisaj.) (Maria se adresează ceva mai clar lui Capesius pentru a-l scoate din cugetarea de care el însuşi se scutură.) |
|
| MARIA: |
Dacă Johannes, pe drumul
spiritului, s-ar simţi Tulburat de natura datoriilor sale, N-ar fi justificat, dar l-ai putea înţelege: El va trebui să creeze în lucrări exterioare. Dar voi trebuie să vestiţi altora ştiinţa spiritului Şi astfel nu ieşiţi din cercul sufletului vostru. |
|
| CAPESIUS: |
Forţa spiritului se pierde
în cuvânt |
|
| 500 |
Mai mult decât în
creaţiile exterioare. Cuvântul te constrânge să-nţelegi ce ai văzut; Dar conceptele-s duşmanii clarvederii. Am putut avea o experienţă spirituală Ce mi-a apărut privirii Doar pentru că sufletul ce mi s-a deschis E foarte apropiat de omul meu pământesc Dar niciodată înţeles deplin de acesta. Dacă experienţa mea-i adevărată, nimic Nu mă mai poate lega de-această lucrare pământească. |
|
| 510 |
Simt că de-acum înaltele
puteri Vor indica alte ţeluri sufletului meu Decât acelea plănuite de Hilarius. (Se aşază în faţa lui Johannes.) |
|
| CAPESIUS: |
Johannes, spuneţi-mi deschis,
adineaori Când eraţi pierdut cu totul în gândurile voastre, N-aţi simţit stinse dorinţe sufleteşti Drept sinea voastră actuală-n voi? |
|
| JOHANNES: |
Oare rătăcirea spiritului meu se
poate crea, Real, ca vieţuire-ntr-un suflet străin? Iar viziunea ei îi întăreşte lui iluzia |
|
| 520 |
Că ar putea găsi drumul în
devenirea lumilor? (Johannes cade iar în meditare.) (Maria se întoarce spre Lucifer şi îl aude vorbind.) |
|
| LUCIFER: |
Şi-aici găsesc deschise portile
sufletului. Nu vreau să pierd prilejul, ci să profit. Dacă şi-n sufletul ăsta se creează o dorinţă-a spiritului, Trebuie să cadă opera de iubire, care, Prin Gottgetreu, îmi e periculoasă. În el, eu pot distruge puterea Mariei; Îmi cade-atunci în mână şi ce poate ea. (Lucifer dispare. Capesius se ridică, conştient de sine, şi, pe măsură ce vorbeşte, devine tot mai sigur.) |
|
| CAPESIUS: |
Se risipeşte îndoiala...
am văzut corect; Johannes a vieţuit ce eu am putut vedea. |
|
| 530 |
E clar deci că şi lumea lui mi
s-a arătat Doar fiindcă-a mea nicicând n-a vrut Să se apropie de-a sa înţelegând. Drumul spiritului cere singurătate; Pot lucra-mpreună doar oamenii Care se înţeleg reciproc. Departe de fiinţele umane poate sufletul s-atingă Vastul cerc de existenţă a lumilor luminii. ………………………………………………… Tata Felix mi-apare ca model; Lumina spiritului, el o caută pe căi |
|
| 540 |
Necunoscute altora, în
mândră singurătate. Căutarea lui a reuşit fiindcă el s-a ţinut departe De-a aborda prin concepte fiinţele. Mă voi strădui să-l urmez; iar opera voastră Ce-apasă cu existenţă pământească forţa clarvederii Nu-l va mai seduce pe Capesius. (Iese.) |
|
| MARIA: |
Aşa-i cu omul, când Sinea
lui mai bună Se-afundă-n somn spiritual iar puterile dorinţei Îi hrănesc fiinta până ce iarăşi trezirea Limpezeşte cu lumină natura spirituală adevărată. |
|
| 550 |
Aşa e somnul pe care-l dorm toţi
oamenii 'Nainte ca forţele clarvederii să îi fi trezit. Ei nu ştiu nimic despre acest somn treaz; Par treji – fiindcă dorm mereu. Clarvăzătorul doarme când, din existenta sa adevărată, Pătrunde în această veghe. Acum Capesius se va retrage. Nu doar o vrere trecătoare îl atrage Ci starea lui 'l-îndepărtează de ţelurile noastre. Nu-i el de vină că se-ntoarce de la noi. |
|
| 560 |
Se văd severele semne ale
destinului. Noi, ceilalţi, trebuie să ne dedicăm forţele Într-o mai mare măsură operei noastre. |
|
| JOHANNES: |
Maria, lui Johannes nu-i cere ca, Pentru noile ţeluri, să-şi înarmeze În clipa asta sufletul, care, Ca şi altele, are nevoie de somn spiritual Spre a putea cultiva forţele germinânde. Eu ştiu, cândva voi avea curajul să lucrez Pentru lumile spiritului, dar nu cere |
|
| 570 |
Să făptuiesc acum, – nu acum... Gândeşte-te că deja l-am alungat pe Capesius... Dac-aş fi copt pentru lucrare, ar fi şi el. |
|
| MARIA: |
Capesius? L-ai alungat?... Tu...
tu visezi. |
|
| JOHANNES: |
Eu visam ştiind... da, eu eram treaz visând. Ce înaintea puterilor cosmice este iluzie, Mi s-a arătat ca simbol al maturităţii mele. Ştiu prea bine, dorinţa mea eram eu însumi; Şi numai gândirea era o altă Sine. Aşa-mi stătea Johannes înaintea sufletului, |
|
| 580 |
Cum era odinioară, 'nainte să-l
fi luat spiritul în stăpânire Şi să îl umple cu a doua Sine. El nu e mort; Johannes... viaţa de dorinţă Face din el tovarăsul sufletului meu. L-am ameţit, dar nu l-am biruit. Îşi cere drepturile propriei sale existenţe Când cealaltă Sine... trebuie să se cufunde-n somn. Iar să vegheze mereu...asta nu-i în stare. Aşa dormea şi când Capesius a putut vieţui Înlăuntrul lui cum cealaltă Sine |
|
| 590 |
Mă smulsese din mine
însumi. Visarea mea a fost pentru el semn al destinului. Aşa lucrează-n mine, nu în el, forţa Care l-a izgonit şi care ne interzice Să ne-ndreptăm spiritul spre acţiune pământească. |
|
| MARIA: |
Forţele spiritului vin...
Cheamă-le... Îndreaptă-ţi privirea 'n temelia lumii spiritului Şi-aşteaptă până ce forţe din adâncuri Simt ce s-animă-n propria ta Sine În afinitate cu fiinţa lor. |
|
| 600 |
Ele fac s-apară magic în
faţa ochilor tăi Ceea ce le face să fie o unitate cu tine. Alungă-ţi discursul supărător al minţii; Atunci spiritul vorbeşte-n tine cu fiinţele spirituale; Ascultă această discuţie a spiritelor. Ea te duce-n sferele luminii Şi te uneşti cu entitatea spiritului. Ce îţi mijeşte din timpuri trecute ţi-apare clar În lumina cosmică şi nu te constrânge, Fiindcă poţi să dirijezi asta. |
|
| 610 |
Compară aceasta cu fiinţa
elementelor, Cu umbrele şi spectrele de tot felul, Compară chiar cu felurimea demonilor Şi află astfel cât valorează-n adevăr. Dar scrutează-te-n împărăţia spiritelor Ce leagă obârşie de obârşie, Care îşi ştiu aproape forţele-germen ale lumilor Şi dau direcţia gândurilor-ţel ale sferelor. O astfel de viziune cosmică te va-ntări, încât În valurile spiritului vei putea |
|
| 620 |
Să-ţi unifici fiinţial existenţa
în miezul sufletului. ....................……………………………………… …………………………………………………… Aşa îmi porunceşte spiritul să îţi vorbesc. Ascultă ceea ce îţi este conştient Dar încă nu-i unit cu-adâncul sufletului tău. |
|
| JOHANNES (arătând
clar că a luat o hotărâre fermă): |
||
| Vreau să ascult asta... vreau să
mă înfrunt. (Din ambele laturi apar spirite elementare. Cele din stănga au forma gnomilor. Sunt de o statură mai mică decăt a omului, de un cenuşiu de oţel, au aproape numai cap, pe care îl apleacă înainte, şi membre lungi şi mobile, adaptate mai mult pentru a gesticula decât pentru a merge. Din dreapta vin un fel de silfe, subţiri, înalte, aproape lipsite de cap. Mâinile şi picioarele lor sunt un intermediar între înotătoare şi aripi. O parte din ele sunt albastru-verzi, alta galben-roşiatice. La cele galben-roşiatice, forma are contururi mai accentuate; la cele albastru-verzui este mai nedefinită. Cuvintele pe care le rostesc sunt însoţite dc gesturi pline de expresivitate care ajung să ia forma dansului.) |
||
| CORUL
GNOMILOR: |
Noi durificăm, întărim Scânteierea pulberii materiei, Noi afânăm, pulverizăm Bolovanii crustei Pământului, Iute facem praf solidul |
|
| 630 |
Şi-ntărim încet ce-i
afânat Cu spiritele trupurilor noastre Ţesute din substanţa mentală Ce deja era deplin deşteaptă Când sufletele omenesti dorminde Visau în obârşiile Pământului. |
|
| CORUL
SILFELOR: |
Noi ţesem, noi toarcem Pânza de aer şi apă, Desfacem şi irupem Vii forţe de seminţe solare; |
|
| 640 |
Cu grijă condensăm puteri de
lumină Şi dizolvăm înţelept forţe fecunde Cu trupurile noastre sufleteşti Curgând din raze de simţire, Ce veşnic trăind, sclipesc, Încât fiinţele-omeneşti, trăind, Să guste sensul devenirii Pământului. |
|
| CORUL
GNOMILOR: |
Noi râdem, chicotim, Ne batem joc, rânjim, Când simţurile oamenilor poticnindu-se |
|
| 650 |
Şi spiritele lor
împiedicându-se Privesc pre cele zămislite de noi Şi cred că înteleg profund Ce spiritele timpurilor noastre Vrăjesc în faţa ochilor lor uluiţi. |
|
| CORUL
SILFELOR: |
Noi îngrijim, oblăduim, Fecundăm, spiritualizăm, Când copiii oamenilor în zorii vieţii Şi bătrânii ţesând iluzii Se hrănesc din opera noastră |
|
| 660 |
Şi, copilăreşte sau
bătrâneşte, Se bucură surd în curgerea timpului De ceea ce noi gândim în veşnicie. (Aceste fiinţe spirituale merg spre fundalul scenei unde se adună în două grupuri retrase dar vizibile. Din stânga apar cele trei forţe ale sufletului – Philia, Astrid, Luna – cu Cealaltă Philia.) |
|
| PHILIA: |
Ei radiază limpezimea Ca lumină iubitoare În coacere ferice, Ei încălzesc domol Şi dogoresc puternic Cum devenindul vrea Spre existenţă acţionândă. |
|
| 670 |
Ca existenţa acţionândă Să-ncânte sufletele care Se dăruie iubind Luminii strălucinde. |
|
| ASTRID: |
Ei ţes viaţa, Ca ajutoare creatoare În fiinţe izvorânde; Ei dezagregă Pământul, Solidifică aerele Ca să apară o schimbare |
|
| 680 |
În creaţia năzuitoare. Iar creaţia năzuitoare Să bucure spiritele Ce se simt urzind În viaţa creatoare. |
|
| LUNA: |
Ei chibzuit apasă, Ca rodnici creatori, Substanţele maleabile; Ei muchiile le ascut Şi suprafeţele le lustruiesc, |
|
| 690 |
Ca astfel să se-nalţe Forme pline de sens; Şi astfel forme măreţe Să entuziasmeze voinţa Ca harnic creator Spre construcţii pline de sens. |
|
| CEALALTĂ
PHILIA: |
Ei florile culeg, Profitori fără de griji În lucrarea vrăjită; Adevărul îl visează |
|
| 700 |
Fac din iluzie adevăr Încât germenele dormitând Să se trezească la viaţă; Şi visarea ce se trezeşte Dezvăluie sufletelor Urzirea vrăjită A propriei fiinţe. (Aceste patru forţe sufleteşti şi fiinţele spirituale dispar în dreapta. Johannes, care a fost tot timpul în meditare, îşi revine.) |
|
| JOHANNES: |
„Şi visarea ce se trezeşte Dezvăluie sufletelor Urzirea vrăjită |
|
| 710 |
A propriei fiinţe.“ Sunt cuvintele ce încă răsună clar În suflet... Ce am văzut'nainte S-a risipit haotic din faţa sufletului. ..................................................……… Dar ce forţă urcă-n mine când gândesc: Urzirea vrdjită A propriei fiinţe.... (Cade iar în meditare; în faţa lui apare un grup – ca fiind propriile gânduri – alcătuit din Spiritul tinereţii lui Johannes, la stânga acestuia Lucifer, iar sufletul Theodorei la dreapta.) |
|
| SPIRITIJL TINEREŢII
LUI JOHANNES: |
||
| Viaţa mea se hrăneşte din viaţa
dorinţelor tale, Suflarea mea soarbe visele tinereţii tale; Exist când tu nu vrei să pătrunzi |
||
| 720 |
În lumile pe care eu nu le
pot găsi. Dacă mă pierzi în tine mă faci ca în dureri Să slujesc rău umbrelor înspăimântătoare...; Tu, susţinător al existenţei mele,... nu mă părăsi! |
|
| LUCIFER: |
Nu te va părăsi;
'n-adâncul fiinţei lui Eu văd dorinţe de lumină Ce nu pot merge pe urmele Mariei... Când ele, cu strălucirea ce-o emană, Vor lumina deplin sufletul creator al lui Johannes, El nu va putea risipi roadele pe care ele |
|
| 730 |
Trebuie să le-aducă în
împărăţia-n care Iubirea vrea să domnească fără frumuseţe. Atunci Sinea, care vrea să umbrească, Printr-o supraestimare a cunoaşterii, forţele lui Cele mai bune, nu-i va mai părea preţioasă. Când înţelepciunea va străluci-n dorinţele sale, I se va revela splendid valoarea lor. El le poate subestima doar cât timp Se află-ascunse-n bezna sufletului lui. Până să poată atinge ele lumina-nţelepciunii, |
|
| 740 |
Eu te voi îngriji, fidel
prin lumina pe care O găsesc în temeliile sufletului omenesc. .............................……………………………. Lui încă îi lipseşte mila pentru durerile tale, Te lasă să cazi în împărăţia umbrelor, în timp ce El tinde la culmile sale de lumină. El poate uita atunci că tu, copilul lui, Trebuie să duci o viaţă de vrajă dureroasă. Ai să mă ai însă alături în viitor dacă, Din vina lui, vei îngheţa ca umbră. Vreau ca prin acel drept pe care Lucifer (La cuvântul „Lucifer“, Spiritul tinereţii lui Johannes este străbătut de un fior.) |
|
| 750 |
Şi l-a păstrat din vechi
convenţii cosmice, Să pun stăpânire-n adâncurile sufletului său Pe ceea ce el lasă nepăzit în zborul timpului. Îţi voi aduce-atunci comoara ce îţi uşurează Întunecata singurătate a-mpărăţiei umbrelor, Dar tu vei fi cu totul eliberat de vrajă Abia când el va putea fi iar una cu tine. El poate să-ntârzie asta... dar nu s-o împiedice, Fiindcă Lucifer vrea să-şi apere drepturile. |
|
| THEODORA: |
Tu, copil al spiritului,
trăieşti tinereţea lui Johannes |
|
| 760 |
În
întunecate-mpărăţii de umbră. Iubitor Se-apleacă spre tine, din sfere pline de lumină, Sufletul care-l apără pe Johannes. El vrea să te libereze din cercuri de vrajă Dacă tu vrei să iei din simţirea lui Ceea ce-ţi conferă o existenţă în beatitudine. Eu vreau să te unesc cu elementele care Inconştient, acţionează-n spaţiile cosmice Şi scapă mereu veghei sufletului. Cu spiritele pământului vei putea să plăsmuieşti forme |
|
| 770 |
Iar cu spiritele focului să
răspândeşti forţe, Dacă existenţa ta cunoscătoare o jertfeşti voinţei Ce se-ntăreşte plină de lumină, fără înţelepciune umană. Vei apăra de Lucifer cunoaşterea, Ce-i doar pe jumătate-a ta, Şi îi vei face lui Johaimes servicii de preţ. Eu vreau să îţi aduc din viaţa sufletului lui Ceea ce-l face să simtă nevoia existenţei tale Şi, reconfortându-l, îi dă somnul spiritului. |
|
| LUCIFER: |
Ea nu-ţi va putea da niciodată
frumuseţea, |
|
| 780 |
Fiindcă voi avea-ndrăzneala să
i-o iau. |
|
| THEODORA: |
Vreau ca din simţirea nobilă să
germineze frumuseţe Şi să se maturizeze la actul de jertfă. |
|
| LUCIFER: |
Ea te va smulge voinţei libere
şi te va da Spiritelor care domnesc în întunecimi. |
|
| THEODORA: |
Eu voi trezi privirea plină de
spirit Care se ştie liberă chiar şi de Lucifer. (Lucifer, Theodora şi Spiritul tinereţii lui Johannes dispar. Johannes, trezindu-se din meditare, o vede venind spre el pe Cealaltă Philia.) |
|
| CEALALTĂ
PHILIA: |
Şi visarea ce se trezeşte Dezvăluie sufletelor Urzirea vrăjită |
|
| 790 |
A propriei fiinţe. |
|
| JOHANNES: |
Tu, spirit plin de enigmă,...
prin cuvintele tale Am păşit în lumea asta! Din minunile ei Doar una-i importantă... pentru sufletul meu: Umbra, care-a vrut să îmi apară Alături de Lucifer şi Theodora, trăieşte Ca fiinţă vie în împărăţia spiritului? |
|
| CEALALTĂ
PHILIA: |
Ea trăieşte... a fost trezită la viaţă
prin tine. Aşa cum în oglindă se arată ca imagine Tot ce lumina radiază pe suprafaţa ei, |
|
| 800 |
Aşa trebuie ca ceea ce vezi tu
în împărăţiile spiritului Să se-oglindească viu în împărăţia spiritelor-umbră Pe jumătate treze, 'nainte ca maturitatea deplină Să-ţi dea dreptul la această contemplare. |
|
| JOHANNES: |
Deci ce se oglindeşte prin mine
e doar imagine? |
|
| CEALALTA
PHILIA |
Dar imagine care trăieşte şi se menţine-n viaţă Cât timp păstrezi în tine o existenţă stinsă, Pe care poţi s-o ameţeşti, dar încă N-o poţi învinge acum cu totul. Johannes, trezirea ta rămâne o iluzie |
|
| 810 |
Cât timp nu vei elibera
însăşi umbra Căreia vina ta îi dă viaţă magică. |
|
| JOHANNES: |
Cât îi mulţumesc
acestui spirit care-i dă Sufletului meu un sfat adevărat... Trebuie să-l urmez. (Cortina cade încet, în timp ce Cealaltă Philia şi Johannes rămân pe loc într-o dispoziţie calmă.) |
|
