|
Acelaşi peisaj ca în tabloul doi. Magnus Bellicosus, Romanus, Torquatus, apoi Hilarius intră din dreapta. Cele spuse de ei par a fi urmarea discuţiei avute în timpul plimbării. Discuţia devine acum atât de importantă încât ei se opresc puţin.
| BELLICOSUS: |
Dar capul ăsta tare, dacă nu se
pleacă, Cum o să-nainteze lucrarea pe care Gottgetreu Vrea, din iubire, s-o pună-n slujba oamenilor? |
|
| ROMANUS: |
Motivele pe care îşi
sprijină obiecţiile Fidelul asociat al amicului nostru cântăresc Nu numai pentru cei ce-şi formează părerea |
|
| 820 |
După cetinţele exterioare ale
vieţii... Nu-i asta în acord Şi cu părerea-adevărată a miştilor? |
|
| BELLICOSUS: |
Nu cu aceea a cercului spiritual
care Îmbrăţişează riguros ţelurile noastre. Discipolii lui Benedictus ne-au urmat În opera noastră de mişti. Hilarius Vrea să creeze pentru ei locuri de muncă Ce-ar face să se coacă roadele lor spirituale. Înţeleptele puteri ale destinului i-au unit |
|
| 830 |
Cu noi în Templu; iar
prietenul nostru Răspunde doar poruncii care-n Templu Ne-a fost revelată ca datorie spirituală. |
|
| ROMANUS: |
Şi sunteţi sigur că-nţelegeţi
bine-acest mesaj Al spiritului? Ai crede mai curând Că Benedictus însuşi şi discipolii pe care Îi conduce-n felul său spre spirit Ar trebui să mai rămână încă-n Templu Şi să nu-ntreprindă deja asprul drum Spre care Hilarius vrea să îi conducă. |
|
| 840 |
Şi lui mult prea uşor i se
schimbă Viziunea spirituală în somnul visului sufletesc. |
|
| BELLICOSUS: |
Nu m-aşteptam la cuvintele astea
de la voi. Îi pot fi-ngăduite asociatului lui Gottgetreu Care-şi poate scoate doar din cărţi O ştiinţă de mică valoare. Dar datoria voastră-i să recunoaşteţi Semnele ce-apar pe drumul miştilor. Modul cum discipolii lui Benedictus Sunt conduşi la noi vorbeşte clar sufletelor noastre. |
|
| 850 |
Ei sunt uniţi cu noi pentru ca
noi să urmăm Ceea ce se revelează privirii lor clarvăzătoare. |
|
| TORQUATUS: |
Dar un alt semn revelă totodată Că plinul binecuvântării puterilor spirituale Nu s-a revărsat în lucrarea Ce ni s-a dăruit sufletelor noastre în Templu. Capesius s-a despărţit de Benedictus Şi de cercul discipolilor săi. Că el nu simte încă-n sine Deplina trezie sufletească pe care Benedictus |
|
| 860 |
O aştepta de la el, asta aruncă
o umbră Şi-asupra siguranţei interioare a-nvăţătorului. |
|
| BELLICOSUS: |
Departe-s încă de mine
darurile clarvederii; Dar simt adesea că multe evenimente Dezleagă-n suflet o cunoaştere premonitorie. Când l-am văzut prima dată pe Capesius În cercul nostru la lăcaşul de initiere, M-a obsedat gândul că destinul îl pune Aproape şi-n acelaşi timp departe de noi. |
|
| ROMANUS: |
Pot să vă-nteleg în
această presimţire. |
|
| 870 |
Dar în acea clipă eu n-am simţit pe nici unul Din prietenii noştri atât de strâns uniţi Prin destin cum l-am simţit pe Strader. Astfel de presimţire pentru mine-i doar un semn Ce îi arată sufletului direcţia În care pot căuta apoi cu raţiunea. Şi dacă mă-ndrept spre faptă, întâi sting Presimţirea care mi-a întărit gândirea. Aşa-mi indică severele legi ale Misticii. Desigur, în sfera spirituală mă simt |
|
| 880 |
Unit strâns cu discipolii
lui Benedictus. Dar dacă din cercul nostru mistic trebuie Să caut drumul înapoi spre viaţa pământească, Aş îndrăzni s-o fac numai alături de Strader. (Ahriman apare în dreapta, în fundalul peisajului, şi dispare către stânga, fără a fi remarcat.) |
|
| TORQUATUS: |
Fidelul asociat al lui Gottgetreu Nu recunoaşte-n Strader spiritul sigur care Poate aduce propăşire-n viaţa exterioară. Iar de-mi ascult şi eu vocea lăuntrică, mi s-arată că, În ce priveşte Mistica, lui îi lipseşte total Adevărata dispoziţie sufletească justă. |
|
| 890 |
Ce-i pot arăta lui semnele
exterioare, Ce înţelege judecata lui din existenţa spiritului, Provoacă-n el impulsul cercetătorului, Dar el e departe de vieţuirea spirituală lăuntrică. Ce pot fi creaţiile lui spirituale Decât obscure reverii mistice? |
|
| ROMANUS: |
El n-a înaintat până
acum destul Pe drumul spiritual al prietenilor săi Încât s-ajungă să se unească cu duşmani sufleteşti |
|
| 900 |
Ce-s foarte periculoşi pentru
mulţi mişti Când îi însoţesc în viaţa senzorială. |
|
| BELLICOSUS: |
Dacă-l credeţi la adăpost
de-aceşti duşmani, Nimic nu vă-mpiedică să lucraţi pentru el Încât să se-mplinească marea operă Pe care Gottgetreu vrea s-o realizeze prin el. Dacă asociatul prietenului nostru aude Cât îl apreciaţi pe bărbatul pe care El îşi permite să-l stimeze atât de putin, Asta-i va zdruncina desigur judecata. Aţi putea deci să-l câştigaţi pentru lucrare. |
|
| 910 |
El ştie că, în viaţa
practică, voi Aţi reuşit în tot ce-aţi întreprins După o matură chibzuinţă. |
|
| ROMANUS: |
Dragul meu Gottgetreu, dacă-l
puneţi pe Strader Alături de voi şi, fără iluzii, aţi vrea Să-i ţineţi departe de opera voastră Pe ceilalţi discipoli ai lui Benedictus, Nu veţi rămâne singur; eu nu vă ofer Doar ajutorul pe care Bellicosus Î1 cere acum de la mine, ci-mi pun |
|
| 920 |
Şi toate bunurile exterioare În slujba frumosului plan al lui Strader. |
|
| HILARIUS: |
Cum vă gândiţi că Strader
s-ar despărţi acum De discipolii lui Benedictus şi ar urma Doar ţelurile sale spirituale, fără ei? Ei îi sunt aproape cum el îşi este sieşi. |
|
| ROMANUS: |
Admit, omeneşte, ei pot să-i fie
alături, dar A se iluziona că le este unit şi spiritual, Asta o poate admite doar acea parte a sufletului Care încă-i adâncită-n somnul spiritului. |
|
| 930 |
Cred însă că-n
curând vom vedea Că acea parte se poate maturiza şi-n viaţa trează. (Cei patru îşi continuă drumul şi dispar în stânga.) (Din dreapta vin Capesius, Strader, Felix şi Felicia Balde. Discutând între ei, se opresc, fiindcă cele ce urmează îi interesează). |
|
| CAPESIUS: |
Singurul lucru ce-l pot face
acum: Să urmez spiritul pe căile sufleteşti interioare. De-aş vrea să mă-ncarc cu o muncă exterioară Ca să aduc spiritul la viaţă în sfera senzorială, Ar trebui să mă-ncumet să cuprind Temelia existenţei în lumi a căror fiinţă N-a prins încă realitate în mine. Din existenţa cosmică, eu pot vedea |
|
| 940 |
Doar ceea ce s-a plăsmuit din ea
în mine. Cum pot crea ceva de folos altora, Dacă-n creaţie m-aş savura numai pe mine? |
|
| STRADER: |
Dacă vă-nteleg bine,
gândiţi ca oricărei creaţii Să-i dati doar pecetea propriei fiinţe şi astfel, În operă, lumii exterioare Să-i împărtăşiţi doar viaţa proprie. |
|
| CAPESIUS: |
Aşa va fi, cât timp cu
lumea mea lăuntrică Mă ciocnesc de fiinţa străină. Până unde pot pătrunde în altul |
|
| 950 |
Mi-am mărturisit cu durere Când am fost, scurt timp, în veghe clară. |
|
| FELIX BALDE: |
Rostiţi ce n-am auzit vreodată
de la voi... Dar niciodată nu v-am înţeles aşa de bine Ca acum, când doar voi înşivă vorbiţi. Răsună-n discursul vostru dispoziţia mistică Pe care-o urmăresc îndeaproape de multi ani. Şi-i singura care poate percepe lumina În care spiritul uman, printr-o privire clară, Se vieţuieşte conştient în spiritul cosmic. |
|
| CAPESIUS: |
960 |
Fiindcă-am presimţit ce-aproape
eram de voi, Am fugit la voi, ca să scap unui impuls Ce vrea să ucidă universul meu interior. |
| STRADER: |
Am înţeles adesea ceea ce
tocmai spuneţi; Pe-atunci o luam ca-nţelepciune... acum însă Nu înţeleg nici un cuvânt din vorbirea voastră. Capesius şi tata Felix, amândoi... Ascund un sens obscur în cuvinte clare... .................................................................... Poate nu vieţuiesc cum cuvintele voastre-s doar Veşmântul forţelor... al forţelor sufleteşti |
|
| 970 |
Care m-alungă de la voi în
lumi Cu totul străine spiritualităţii voastre? Pe care nu vreau să le caut, fiindcă-n adânc de suflet Eu trebuie să iubesc lumile voastre. Pot să suport uşor opoziţia care Îmi ameninţă din exterior lucrarea. Da, chiar când voinţa mea s-ar zdrobi De-această opoziţie, încă aş putea rezista. Dar nu mă pot lipsi de lumile voastre. |
|
| FELIX
BALDE: |
Omul nu poate găsi lumea
spiritului |
|
| 980 |
Când vrea să şi-o deschidă
căutând. Am fost foarte fericit când odinioară Mi-aţi vorbit despre mecanismul vostru; Când iluminarea v-a dat ceea ce Nu voiaţi să obţineţi cu intelectul. Eraţi aproape de-adevărata dispoziţie mistică. .............................................................. Să nu aspiri la nimic... doar calm, în pace, Fiinţa lăuntrică-a sufletului în totală aşteptare: Asta-i dispoziţia mistică. Cine-o trezeşte-n el 'Şi-aduce lăuntrul spre-mpărăţia luminii. |
|
| 990 |
Munca exterioară nu suportă o
astfel de stare. Dacă prin mistică vreţi să căutaţi asta, Veţi ucide cu iluzia mistică viaţa... |
|
| STRADER: |
Am nevoie de voi... dar nu vă
găsesc... Viaţa care ne uneşte... voi nu o preţuiţi. Cum să găsesc oameni pentru o operă universală Dacă miştii nu-şi părăsesc existenţa personală? |
|
| FELIX BALDE: |
În lumea-n care v-aţi
apucat de lucru Nu puteţi duce viaţa delicată de contemplare Fără să vă topească, atunci când ea |
|
| 1000 |
Vă primeşte la graniţa ei. În devoţiune, venerând domnia spiritului, Lăsând să odihnească-n inimă viziunea spiritului: Aşa s-apropie miştii de lumea faptei. |
|
| CAPESIUS: |
Şi de vor altfel să privească-n ea, Atunci le-apare pe deplin urzirea erorii Şi nu esenţa luminoasă a înţelepciunii. Am putut privi în sufletul unui om; Ştiam că viziunea nu mă-nşeală, Dar vedeam doar eroarea acelui suflet. |
|
| 1010 |
A fost aşa, fiindcă prin dorinţa
de faptă exterioară Am tulburat viziunea spirituală. |
|
| STRADER: |
Asta spune Capesius, care-i mult
mai departe Decât mine pe drumurile sufleteşti; Iar mie vederea spirituală mi-apare doar dacă Sufletul se poate dărui gândurilor de acţiune Şi se regăseşte trăind în speranţa De a putea construi sălaşuri spiritului, În care el vrea s-aprindă lumina care, Încălzind, radiază prin lumile spirituale |
|
| 1020 |
Şi îşi caută, prin munca
fizică a omului, Noua patrie în viaţa pământească. ......................................................... Sunt eu fiul erorii... nu-s fiul vostru, Voi, înţelepte şi vaste lumi spirituale...?“ (Strader se întoarce o clipă de la interlocutorii săi; are acum următoarea viziune: Benedictus, Maria, Ahriman apar ca forme-gând ale sale, totuşi într-o comunicare spirituală reală; mai întâi Benedictus cu Ahriman, apoi Maria.) |
|
| BENDICTUS: |
'N-aceste înţelepte şi
vaste lumi spirituale Presimţi tu ajutorul la chinuitoarea întrebare Ce lasă să apese asupra gândirii tale pământeşti Taina originară a vieţii sufletului tău. S-asculţi cuvântul ce vor să ţi-l revele Prin vocea mea, din adâncimi de suflet, |
|
| 1030 |
Depărtările spirituale. Învaţă însă să-nţelegi ceea ce ştiind îţi închipui, Ceea ce foarte-ades îndrăzneşti să rosteşti Dar doar visezi în existenţa sufletească proprie. Dă-i visului tău viaţa pe care eu, din spirit, (Apare Ahriman) M-am angajat să ţi-o trimit. Transformă totuşi în viaţă de vis Ce poţi să-ţi extragi prin gândire din simţuri. Capesius şi tata Felix te izgonesc Din lumina spirituală pe care o contemplă; |
|
| 1040 |
Prăpastie pun între tine
şi ei. Nu plânge că ei ţi-o pregătesc, Ci priveşte în prăpastia ta. |
|
| AHRIMAN: |
Fă-o numai! Şi ai să vezi ce îţi apare demn De spiritul uman în vastul rost al lumilor. Ar fi chiar bine pentru tine dacă alte spirite Ţi-ar arăta asta în somnul adânc sufletesc; Dar Benedictus ţi-o arată când eşti treaz; Deci tu, în viziune, îţi ucizi răspunsul. |
|
| 1050 |
Da, fă-o numai! |
|
| STRADER: |
Vreau să o fac. Dar cum?... Forme încâlcite? Se schimbă mereu... Se sfâşie una pe alta... o luptă..., Umbre s-aruncă sălbatec una spre alta... Distrugerea domneşte, născând întunecime; Din beznă apar alte fiinţe-umbră. În jurul lor,... limpezime eterică, ţesând roşiatic; Una din ele se desprinde clar, ... vine spre mine. Abisul mi-o trimite. (Maria apare din prăpastie.) |
|
| MARIA: |
1060 |
Tu vezi demoni; făureşte-ţi forţa Şi ei nu mai sunt... , ei apar în faţa ta Ceea ce nu sunt. De poţi să îi reţii Până ce-n faţa sufletului tău ajung La strălucirea fiinţei lor de umbră, ţi se va arăta Ce pot să-nsemne-n devenirea cosmică. Dar viziunea ta se stinge înainte Ca ei să aibă forţa de a străluci. Iluminează-i cu propria ta lumină. Unde-i lumina ta? Tu răspândeşti întuneric. |
| 1070 |
Recunoaşte întunericul tău
– în jur –, Tu creezi în lumină beznă haotică. Tu îi simţi când îi creezi în tine; Dar nu simţi niciodată creaţia ta. Tu vrei să uiţi aviditatea de-a crea. Ea stăpâneşte, neştiută, în fiinţa ta, Căci eşti prea laş ca să-ţi iradiezi lumina. Tu vrei să savurezi această lumină proprie. În ea vrei să te savurezi doar pe tine. Te cauţi pe tine şi cauţi în uitare. |
|
| 1080 |
Te laşi să te cufunzi,
visând, în tine însuţi. |
|
| AHRIMAN: |
Da, ascult-o,... ea-ţi poate
rezolva enigme, Dar soluţia lor nu-ţi ajută. Ea-ţi dă înţelepciunea, ca să poţi, cu ea, Să-ţi îndrepţi paşii către nebunie. Ţi-ar fi fost bună-n alte timpuri, Când ţi-apărea ziua luminoasă-a spiritului; Dar când Maria vorbeşte-aşa în visul tău, Cu sfatul ei ucide soluţia. Da, ascult-o. |
|
| STRADER: |
1090 |
Maria, ce vor aceste cuvinte? Sunt născute din lumină? Din lumina mea? Din beznele mele Emană? Benedictus, spune-mi, Cine-a urcat din abis spre a mă sfătui? |
| BENEDICTUS: |
Ea te-a căutat la abisul tău. Aşa caută spiritele oamenii spre a-i apăra De fiinţele care plăsmuiesc spectre în suflete Şi tulbură cu beznă domnia spiritului cosmic Încât ei se ştiu reali |
|
| 1100 |
Doar în strâmta
plasă a existenţei proprii. Priveşte mai departe în abisul tău. |
|
| STRADER: |
Ce trăieste-acum
'n-adâncul abisului meu? |
|
| BENEDICTUS: |
Priveşte umbrele, cele
roşii-albastre, la dreapta, Îl ispitesc pe tata Felix; vezi şi pe celelalte, La stânga, roşii, luminând galben pal, Se îmbulzesc spre Capesius. Ei simt puterea acestor umbre... Ei îşi creează în singurătate lumina care Paralizează umbre ce-nşeală sufletele omeneşti. |
|
| AHRIMAN: |
1110 |
Ar face mai bine de-ar vrea
să-ţi arate Umbrele proprii, dar nu prea e-n stare; Desigur, nu bunăvoinţa îi lipseşte. Doar că nu vede unde trebuie să le caute. Ele stau în spatele tău, periculos de aproape... Dar mai întâi tu însuţi i le-acoperi. |
| STRADER: |
Aud acum aici, în abis,
cuvântul pe care L-am luat drept maxima unui nebun Când consilierul lui Gottgetreu mi l-a spus!… |
|
| MARIA: |
Tata Felix îşi făureşte
armele ce-i pot anihila |
|
| 1120 |
Pericolele...; de alte arme are
nevoie cel care Trebuie să străbată căile sufletului tău. Iar ce îşi făureşte Capesius ca spadă, curajos Ducând lupta cu duşmanii sufletului, Se transformă pentru Strader într-o spadă-umbră De vrea să-nceapă cu ea războiul spiritual Pe care puterea destinului l-a hărăzit sufletelor Ce trebuie să-ntruchipeze cu tărie-n operă pământească Spiritualitatea matură pentru faptă. Tu nu poţi folosi pentru tine armele lor; |
|
| 1130 |
Dar trebuie să le cunoşti şi,
înţelept, să le făureşti Pe ale tale din substanţa sufletului. (Chipurile lui Benedictus, Ahriman şi Maria dispar, ceea ce denotă că Strader revine din viziunea spirituală; priveşte spre Capesius, Felix Balde şi doamna Balde, care se apropie iar. El se lasă să cadă pe o piatră.) |
|
| FELIX BALDE: |
Dragul meu Strader, nu te-a
purtat spiritul Departe de noi?... Aşa mi s-a părut. (Face o pauză, aşteptând ca Strader să spună ceva, dar pentru că acesta tace, continuă.) Nu din lipsă de iubire am vrut să vă îndrum Pe alt drum de viaţă decât al cercului nostru. Vreau doar să împiedic să rămâneţi Mai mult timp în iluzia care vă tulbură. Ceea ce spiritul vede în spirit trebuie să fie Primit şi vieţuit de suflet doar spiritual. |
|
| 1140 |
Ce nebunie-ar fi de pildă dacă
Felicia Ar vrea să facă să danseze pe-o scenă de marionete Fiinţele de basm pe care ea le vieţuieşte-n suflet Şi care vor desigur să fie vieţuite doar în suflet; Atunci s-ar pierde toată vraja. |
|
| DOAMNA
BALDE: |
Am tăcut în adevăr destul
de mult! Dar voi vorbi dacă voi vreţi să fericiţi Spiritele basmelor mele cu dispoziţie mistică. Ele v-ar mulţumi frumos fiindcă, După ce le-aţi smuls vlaga, aţi vrea |
|
| 1150 |
Să le-ndopaţi din nou cu Mistică. Fie-i dată Misticii toată onoarea; dar Să rămână departe de-mpărăţia poveştilor mele. |
|
| CAPESIUS: |
Felicia, nu poveştile voastre
mi-au arătat La-nceput drumul spre spirit? Spiritele aerului şi ale apei, atât de des Chemate de voi pentru sufletul meu însetat, Au fost pentru mine mesagerii acelei lumi În care-acuma caut în mod mistic. |
|
| DOAMNA
BALDE: |
Dar de când veniţi
în casa noastră |
|
| 1160 |
Cu noua voastră atitudine
mistică, întrebaţi puţin Despre ce vor minunatele mele fiinţe. Adesea nu le acceptaţi decât pe cele care Au o înfăţişare serioasă şi demnă. Pe cele care dansează vesel, pline de bucurie, Le găsiţi cu totul neplăcute mistic. |
|
| CAPESIUS: |
Nu mă-ndoiesc, Felicia, că şi
sensul adânc Al acestor fiinţe de vrajă, ce vor S-arate gravitate sub masca lor veselă, Mi se va revela-ntr-o zi, dar acum |
|
| 1170 |
Forţa mea n-a ajuns atât
de departe. |
|
| FELIX BALDE: |
Felicia, tu ştii cât
iubesc eu Fiinţele de basm care ţi se dezvăluie; Dar să le văd întrupate mecanic, Ca păpuşi, îmi repugnă. |
|
| DOAMNA
BALDE: |
Încă nu ţi le-am prezentat
astfel. Tu eşti prea sus pentru asta; dar m-am bucurat Când am aflat de planurile lui Strader – Şi-aud că şi Thomasius se străduie Să-ntruchipeze spiritul în materie. |
|
| 1180
|
Am văzut în spirit prinţii
poveştilor mele Şi sufletele focului dansând vesel În mii de spectacole de păpuşi, frumoase artistic; Aşa le-am lăsat, fericită-n gândire, Să caute cu zel drumul spre odăile copiilor. (Cortina cade.)
|
