Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TREZIREA SUFLETELOR

GA 14


TABLOUL TREI


Acelaşi peisaj ca în tabloul doi. Magnus Bellicosus, Romanus, Torquatus, apoi Hilarius intră din dreapta. Cele spuse de ei par a fi urmarea discuţiei avute în timpul plimbării. Discuţia devine acum atât de importantă încât ei se opresc puţin.

BELLICOSUS:

Dar capul ăsta tare, dacă nu se pleacă,
Cum o să-nainteze lucrarea pe care Gottgetreu
Vrea, din iubire, s-o pună-n slujba oamenilor?

ROMANUS:

Motivele pe care îşi sprijină obiecţiile
Fidelul asociat al amicului nostru cântăresc
Nu numai pentru cei ce-şi formează părerea

820
După cetinţele exterioare ale vieţii...
Nu-i asta în acord
Şi cu părerea-adevărată a miştilor?

BELLICOSUS:

Nu cu aceea a cercului spiritual care
Îmbrăţişează riguros ţelurile noastre.
Discipolii lui Benedictus ne-au urmat
În opera noastră de mişti. Hilarius
Vrea să creeze pentru ei locuri de muncă
Ce-ar face să se coacă roadele lor spirituale.
Înţeleptele puteri ale destinului i-au unit


830
Cu noi în Templu; iar prietenul nostru
Răspunde doar poruncii care-n Templu
Ne-a fost revelată ca datorie spirituală.

ROMANUS:

Şi sunteţi sigur că-nţelegeţi bine-acest mesaj
Al spiritului? Ai crede mai curând
Că Benedictus însuşi şi discipolii pe care
Îi conduce-n felul său spre spirit
Ar trebui să mai rămână încă-n Templu
Şi să nu-ntreprindă deja asprul drum
Spre care Hilarius vrea să îi conducă.

840
Şi lui mult prea uşor i se schimbă
Viziunea spirituală în somnul visului sufletesc.

BELLICOSUS:

Nu m-aşteptam la cuvintele astea de la voi.
Îi pot fi-ngăduite asociatului lui Gottgetreu
Care-şi poate scoate doar din cărţi
O ştiinţă de mică valoare.
Dar datoria voastră-i să recunoaşteţi
Semnele ce-apar pe drumul miştilor.
Modul cum discipolii lui Benedictus
Sunt conduşi la noi vorbeşte clar sufletelor noastre.

850
Ei sunt uniţi cu noi pentru ca noi să urmăm
Ceea ce se revelează privirii lor clarvăzătoare.

TORQUATUS:

Dar un alt semn revelă totodată
Că plinul binecuvântării puterilor spirituale
Nu s-a revărsat în lucrarea
Ce ni s-a dăruit sufletelor noastre în Templu.
Capesius s-a despărţit de Benedictus
Şi de cercul discipolilor săi.
Că el nu simte încă-n sine
Deplina trezie sufletească pe care Benedictus

860
O aştepta de la el, asta aruncă o umbră
Şi-asupra siguranţei interioare a-nvăţătorului.

BELLICOSUS:

Departe-s încă de mine darurile clarvederii;
Dar simt adesea că multe evenimente
Dezleagă-n suflet o cunoaştere premonitorie.
Când l-am văzut prima dată pe Capesius
În cercul nostru la lăcaşul de initiere,
M-a obsedat gândul că destinul îl pune
Aproape şi-n acelaşi timp departe de noi.

ROMANUS:

Pot să vă-nteleg în această presimţire.

870
Dar în acea clipă eu n-am simţit pe nici unul
Din prietenii noştri atât de strâns uniţi
Prin destin cum l-am simţit pe Strader.
Astfel de presimţire pentru mine-i doar un semn
Ce îi arată sufletului direcţia
În care pot căuta apoi cu raţiunea.
Şi dacă mă-ndrept spre faptă, întâi sting
Presimţirea care mi-a întărit gândirea.
Aşa-mi indică severele legi ale Misticii.
Desigur, în sfera spirituală mă simt

880
Unit strâns cu discipolii lui Benedictus.
Dar dacă din cercul nostru mistic trebuie
Să caut drumul înapoi spre viaţa pământească,
Aş îndrăzni s-o fac numai alături de Strader.
(Ahriman apare în dreapta, în fundalul peisajului, şi dispare către stânga, fără a fi remarcat.)

TORQUATUS:

Fidelul asociat al lui Gottgetreu
Nu recunoaşte-n Strader spiritul sigur care
Poate aduce propăşire-n viaţa exterioară.
Iar de-mi ascult şi eu vocea lăuntrică, mi s-arată că,
În ce priveşte Mistica, lui îi lipseşte total
Adevărata dispoziţie sufletească justă.

890
Ce-i pot arăta lui semnele exterioare,
Ce înţelege judecata lui din existenţa spiritului,
Provoacă-n el impulsul cercetătorului,
Dar el e departe de vieţuirea spirituală lăuntrică.
Ce pot fi creaţiile lui spirituale
Decât obscure reverii mistice?

ROMANUS:

El n-a înaintat până acum destul
Pe drumul spiritual al prietenilor săi
Încât s-ajungă să se unească cu duşmani sufleteşti


900
Ce-s foarte periculoşi pentru mulţi mişti
Când îi însoţesc în viaţa senzorială.

BELLICOSUS:

Dacă-l credeţi la adăpost de-aceşti duşmani,
Nimic nu vă-mpiedică să lucraţi pentru el
Încât să se-mplinească marea operă
Pe care Gottgetreu vrea s-o realizeze prin el.
Dacă asociatul prietenului nostru aude
Cât îl apreciaţi pe bărbatul pe care
El îşi permite să-l stimeze atât de putin,
Asta-i va zdruncina desigur judecata.
Aţi putea deci să-l câştigaţi pentru lucrare.

910
El ştie că, în viaţa practică, voi
Aţi reuşit în tot ce-aţi întreprins
După o matură chibzuinţă.

ROMANUS:

Dragul meu Gottgetreu, dacă-l puneţi pe Strader
Alături de voi şi, fără iluzii, aţi vrea
Să-i ţineţi departe de opera voastră
Pe ceilalţi discipoli ai lui Benedictus,
Nu veţi rămâne singur; eu nu vă ofer
Doar ajutorul pe care Bellicosus
Î1 cere acum de la mine, ci-mi pun

920
Şi toate bunurile exterioare
În slujba frumosului plan al lui Strader.

HILARIUS:

Cum vă gândiţi că Strader s-ar despărţi acum
De discipolii lui Benedictus şi ar urma
Doar ţelurile sale spirituale, fără ei?
Ei îi sunt aproape cum el îşi este sieşi.

ROMANUS:

Admit, omeneşte, ei pot să-i fie alături, dar
A se iluziona că le este unit şi spiritual,
Asta o poate admite doar acea parte a sufletului
Care încă-i adâncită-n somnul spiritului.

930
Cred însă că-n curând vom vedea
Că acea parte se poate maturiza şi-n viaţa trează.
(Cei patru îşi continuă drumul şi dispar în stânga.)

(Din dreapta vin Capesius, Strader, Felix şi Felicia Balde.
Discutând între ei, se opresc, fiindcă cele ce urmează îi interesează).


CAPESIUS:

Singurul lucru ce-l pot face acum:
Să urmez spiritul pe căile sufleteşti interioare.
De-aş vrea să mă-ncarc cu o muncă exterioară
Ca să aduc spiritul la viaţă în sfera senzorială,
Ar trebui să mă-ncumet să cuprind
Temelia existenţei în lumi a căror fiinţă
N-a prins încă realitate în mine.
Din existenţa cosmică, eu pot vedea

940
Doar ceea ce s-a plăsmuit din ea în mine.
Cum pot crea ceva de folos altora,
Dacă-n creaţie m-aş savura numai pe mine?

STRADER:

Dacă vă-nteleg bine, gândiţi ca oricărei creaţii
Să-i dati doar pecetea propriei fiinţe şi astfel,
În operă, lumii exterioare
Să-i împărtăşiţi doar viaţa proprie.

CAPESIUS:

Aşa va fi, cât timp cu lumea mea lăuntrică
Mă ciocnesc de fiinţa străină.
Până unde pot pătrunde în altul

950
Mi-am mărturisit cu durere
Când am fost, scurt timp, în veghe clară.

FELIX BALDE:

Rostiţi ce n-am auzit vreodată de la voi...
Dar niciodată nu v-am înţeles aşa de bine
Ca acum, când doar voi înşivă vorbiţi.
Răsună-n discursul vostru dispoziţia mistică
Pe care-o urmăresc îndeaproape de multi ani.
Şi-i singura care poate percepe lumina
În care spiritul uman, printr-o privire clară,
Se vieţuieşte conştient în spiritul cosmic.

CAPESIUS:
960
Fiindcă-am presimţit ce-aproape eram de voi,
Am fugit la voi, ca să scap unui impuls
Ce vrea să ucidă universul meu interior.

STRADER:

Am înţeles adesea ceea ce tocmai spuneţi;
Pe-atunci o luam ca-nţelepciune... acum însă
Nu înţeleg nici un cuvânt din vorbirea voastră.
Capesius şi tata Felix, amândoi...
Ascund un sens obscur în cuvinte clare...
....................................................................
Poate nu vieţuiesc cum cuvintele voastre-s doar
Veşmântul forţelor... al forţelor sufleteşti

970
Care m-alungă de la voi în lumi
Cu totul străine spiritualităţii voastre?
Pe care nu vreau să le caut, fiindcă-n adânc de suflet
Eu trebuie să iubesc lumile voastre.
Pot să suport uşor opoziţia care
Îmi ameninţă din exterior lucrarea.
Da, chiar când voinţa mea s-ar zdrobi
De-această opoziţie, încă aş putea rezista.
Dar nu mă pot lipsi de lumile voastre.

FELIX BALDE: 

Omul nu poate găsi lumea spiritului

980
Când vrea să şi-o deschidă căutând.
Am fost foarte fericit când odinioară
Mi-aţi vorbit despre mecanismul vostru;
Când iluminarea v-a dat ceea ce
Nu voiaţi să obţineţi cu intelectul.
Eraţi aproape de-adevărata dispoziţie mistică.
..............................................................
Să nu aspiri la nimic... doar calm, în pace,
Fiinţa lăuntrică-a sufletului în totală aşteptare:
Asta-i dispoziţia mistică. Cine-o trezeşte-n el
'Şi-aduce lăuntrul spre-mpărăţia luminii.

990
Munca exterioară nu suportă o astfel de stare.
Dacă prin mistică vreţi să căutaţi asta,
Veţi ucide cu iluzia mistică viaţa...

STRADER:

Am nevoie de voi... dar nu vă găsesc...
Viaţa care ne uneşte... voi nu o preţuiţi.
Cum să găsesc oameni pentru o operă universală
Dacă miştii nu-şi părăsesc existenţa personală?

FELIX BALDE:

În lumea-n care v-aţi apucat de lucru
Nu puteţi duce viaţa delicată de contemplare
Fără să vă topească, atunci când ea

1000
Vă primeşte la graniţa ei.
În devoţiune, venerând domnia spiritului,
Lăsând să odihnească-n inimă viziunea spiritului:
Aşa s-apropie miştii de lumea faptei.

CAPESIUS:

Şi de vor altfel să privească-n ea,
Atunci le-apare pe deplin urzirea erorii
Şi nu esenţa luminoasă a înţelepciunii.
Am putut privi în sufletul unui om;
Ştiam că viziunea nu mă-nşeală,
Dar vedeam doar eroarea acelui suflet.

1010
A fost aşa, fiindcă prin dorinţa de faptă exterioară
Am tulburat viziunea spirituală.

STRADER:

Asta spune Capesius, care-i mult mai departe
Decât mine pe drumurile sufleteşti;
Iar mie vederea spirituală mi-apare doar dacă
Sufletul se poate dărui gândurilor de acţiune
Şi se regăseşte trăind în speranţa
De a putea construi sălaşuri spiritului,
În care el vrea s-aprindă lumina care,
Încălzind, radiază prin lumile spirituale

1020
Şi îşi caută, prin munca fizică a omului,
Noua patrie în viaţa pământească.
.........................................................
Sunt eu fiul erorii... nu-s fiul vostru,
Voi, înţelepte şi vaste lumi spirituale...?“
(Strader se întoarce o clipă de la interlocutorii săi; are acum următoarea viziune: Benedictus, Maria, Ahriman apar ca forme-gând ale sale, totuşi într-o comunicare spirituală reală; mai întâi Benedictus cu Ahriman, apoi Maria.)

BENDICTUS:

'N-aceste înţelepte şi vaste lumi spirituale
Presimţi tu ajutorul la chinuitoarea întrebare
Ce lasă să apese asupra gândirii tale pământeşti
Taina originară a vieţii sufletului tău.
S-asculţi cuvântul ce vor să ţi-l revele
Prin vocea mea, din adâncimi de suflet,

1030
Depărtările spirituale.
Învaţă însă să-nţelegi ceea ce ştiind îţi închipui,
Ceea ce foarte-ades îndrăzneşti să rosteşti
Dar doar visezi în existenţa sufletească proprie.
Dă-i visului tău viaţa pe care eu, din spirit,
(Apare Ahriman)
M-am angajat să ţi-o trimit.
Transformă totuşi în viaţă de vis
Ce poţi să-ţi extragi prin gândire din simţuri.
Capesius şi tata Felix te izgonesc
Din lumina spirituală pe care o contemplă;

1040
Prăpastie pun între tine şi ei.
Nu plânge că ei ţi-o pregătesc,
Ci priveşte în prăpastia ta.

AHRIMAN:

Fă-o numai!
Şi ai să vezi ce îţi apare demn
De spiritul uman în vastul rost al lumilor.
Ar fi chiar bine pentru tine dacă alte spirite
Ţi-ar arăta asta în somnul adânc sufletesc;
Dar Benedictus ţi-o arată când eşti treaz;
Deci tu, în viziune, îţi ucizi răspunsul.

1050
Da, fă-o numai!

STRADER:

Vreau să o fac. Dar cum?...
Forme încâlcite? Se schimbă mereu...
Se sfâşie una pe alta... o luptă...,
Umbre s-aruncă sălbatec una spre alta...
Distrugerea domneşte, născând întunecime;
Din beznă apar alte fiinţe-umbră.
În jurul lor,... limpezime eterică, ţesând roşiatic;
Una din ele se desprinde clar, ... vine spre mine.
Abisul mi-o trimite.
(Maria apare din prăpastie.)

MARIA:
1060
Tu vezi demoni; făureşte-ţi forţa
Şi ei nu mai sunt... , ei apar în faţa ta
Ceea ce nu sunt. De poţi să îi reţii
Până ce-n faţa sufletului tău ajung
La strălucirea fiinţei lor de umbră, ţi se va arăta
Ce pot să-nsemne-n devenirea cosmică.
Dar viziunea ta se stinge înainte
Ca ei să aibă forţa de a străluci.
Iluminează-i cu propria ta lumină.
Unde-i lumina ta? Tu răspândeşti întuneric.

1070
Recunoaşte întunericul tău – în jur –,
Tu creezi în lumină beznă haotică.
Tu îi simţi când îi creezi în tine;
Dar nu simţi niciodată creaţia ta.
Tu vrei să uiţi aviditatea de-a crea.
Ea stăpâneşte, neştiută, în fiinţa ta,
Căci eşti prea laş ca să-ţi iradiezi lumina.
Tu vrei să savurezi această lumină proprie.
În ea vrei să te savurezi doar pe tine.
Te cauţi pe tine şi cauţi în uitare.

1080
Te laşi să te cufunzi, visând, în tine însuţi.

AHRIMAN:

Da, ascult-o,... ea-ţi poate rezolva enigme,
Dar soluţia lor nu-ţi ajută.
Ea-ţi dă înţelepciunea, ca să poţi, cu ea,
Să-ţi îndrepţi paşii către nebunie.
Ţi-ar fi fost bună-n alte timpuri,
Când ţi-apărea ziua luminoasă-a spiritului;
Dar când Maria vorbeşte-aşa în visul tău,
Cu sfatul ei ucide soluţia.
Da, ascult-o.

STRADER:
1090
Maria, ce vor aceste cuvinte?
Sunt născute din lumină?
Din lumina mea? Din beznele mele
Emană? Benedictus, spune-mi,
Cine-a urcat din abis spre a mă sfătui?

BENEDICTUS:

Ea te-a căutat la abisul tău.
Aşa caută spiritele oamenii spre a-i apăra
De fiinţele care plăsmuiesc spectre în suflete
Şi tulbură cu beznă domnia spiritului cosmic
Încât ei se ştiu reali

1100
Doar în strâmta plasă a existenţei proprii.
Priveşte mai departe în abisul tău.

STRADER:

Ce trăieste-acum 'n-adâncul abisului meu?

BENEDICTUS:

Priveşte umbrele, cele roşii-albastre, la dreapta,
Îl ispitesc pe tata Felix; vezi şi pe celelalte,
La stânga, roşii, luminând galben pal,
Se îmbulzesc spre Capesius.
Ei simt puterea acestor umbre...
Ei îşi creează în singurătate lumina care
Paralizează umbre ce-nşeală sufletele omeneşti.

AHRIMAN:
1110
Ar face mai bine de-ar vrea să-ţi arate
Umbrele proprii, dar nu prea e-n stare;
Desigur, nu bunăvoinţa îi lipseşte.
Doar că nu vede unde trebuie să le caute.
Ele stau în spatele tău, periculos de aproape...
Dar mai întâi tu însuţi i le-acoperi.

STRADER:

Aud acum aici, în abis, cuvântul pe care
L-am luat drept maxima unui nebun
Când consilierul lui Gottgetreu mi l-a spus!…

MARIA:

Tata Felix îşi făureşte armele ce-i pot anihila

1120
Pericolele...; de alte arme are nevoie cel care
Trebuie să străbată căile sufletului tău.
Iar ce îşi făureşte Capesius ca spadă, curajos
Ducând lupta cu duşmanii sufletului,
Se transformă pentru Strader într-o spadă-umbră
De vrea să-nceapă cu ea războiul spiritual
Pe care puterea destinului l-a hărăzit sufletelor
Ce trebuie să-ntruchipeze cu tărie-n operă pământească
Spiritualitatea matură pentru faptă.
Tu nu poţi folosi pentru tine armele lor;

1130
Dar trebuie să le cunoşti şi, înţelept, să le făureşti
Pe ale tale din substanţa sufletului.
(Chipurile lui Benedictus, Ahriman şi Maria dispar, ceea ce denotă că Strader revine din viziunea spirituală; priveşte spre Capesius, Felix Balde şi doamna Balde, care se apropie iar. El se lasă să cadă pe o piatră.)

FELIX BALDE:

Dragul meu Strader, nu te-a purtat spiritul
Departe de noi?... Aşa mi s-a părut.
(Face o pauză, aşteptând ca Strader să spună ceva, dar pentru că acesta tace, continuă.)
Nu din lipsă de iubire am vrut să vă îndrum
Pe alt drum de viaţă decât al cercului nostru.
Vreau doar să împiedic să rămâneţi
Mai mult timp în iluzia care vă tulbură.
Ceea ce spiritul vede în spirit trebuie să fie
Primit şi vieţuit de suflet doar spiritual.

1140
Ce nebunie-ar fi de pildă dacă Felicia
Ar vrea să facă să danseze pe-o scenă de marionete
Fiinţele de basm pe care ea le vieţuieşte-n suflet
Şi care vor desigur să fie vieţuite doar în suflet;
Atunci s-ar pierde toată vraja.

DOAMNA BALDE:

Am tăcut în adevăr destul de mult!
Dar voi vorbi dacă voi vreţi să fericiţi
Spiritele basmelor mele cu dispoziţie mistică.
Ele v-ar mulţumi frumos fiindcă,
După ce le-aţi smuls vlaga, aţi vrea

1150
Să le-ndopaţi din nou cu Mistică.
Fie-i dată Misticii toată onoarea; dar
Să rămână departe de-mpărăţia poveştilor mele.

CAPESIUS:

Felicia, nu poveştile voastre mi-au arătat
La-nceput drumul spre spirit?
Spiritele aerului şi ale apei, atât de des
Chemate de voi pentru sufletul meu însetat,
Au fost pentru mine mesagerii acelei lumi
În care-acuma caut în mod mistic.

DOAMNA BALDE:

Dar de când veniţi în casa noastră

1160
Cu noua voastră atitudine mistică, întrebaţi puţin
Despre ce vor minunatele mele fiinţe.
Adesea nu le acceptaţi decât pe cele care
Au o înfăţişare serioasă şi demnă.
Pe cele care dansează vesel, pline de bucurie,
Le găsiţi cu totul neplăcute mistic.

CAPESIUS:

Nu mă-ndoiesc, Felicia, că şi sensul adânc
Al acestor fiinţe de vrajă, ce vor
S-arate gravitate sub masca lor veselă,
Mi se va revela-ntr-o zi, dar acum

1170
Forţa mea n-a ajuns atât de departe.

FELIX BALDE:

Felicia, tu ştii cât iubesc eu
Fiinţele de basm care ţi se dezvăluie;
Dar să le văd întrupate mecanic,
Ca păpuşi, îmi repugnă.

DOAMNA BALDE:

Încă nu ţi le-am prezentat astfel.
Tu eşti prea sus pentru asta; dar m-am bucurat
Când am aflat de planurile lui Strader –
Şi-aud că şi Thomasius se străduie
Să-ntruchipeze spiritul în materie.

1180 
Am văzut în spirit prinţii poveştilor mele
Şi sufletele focului dansând vesel
În mii de spectacole de păpuşi, frumoase artistic;
Aşa le-am lăsat, fericită-n gândire,
Să caute cu zel drumul spre odăile copiilor.

(Cortina cade.)