Rudolf Steiner: Trezirea sufletelor GA 14: Tabloul sase

Domeniu al spiritului, de acelaşi gen ca în tabloul anterior. Iluminare caldă şi nuanţată, dar nu foarte clară. La stânga stau silfele. În faţă, Philia, Astrid şi Luna. Sufletul lui Capesius, sufletul lui Romanus, sufletul lui Felix Balde; apoi sufletul lui Torquatus şi cel al lui Bellicosus; Cealaltă Philia cu sufletul Theodorei şi al doamnei Balde; mai apoi sufletul lui Benedictus şi al Mariei; Păzitorul Pragului; Lucifer cu sufletul lui Johannes; în final, Spiritul tinereţii lui Johannes.

SUFLETUL LUI CAPESIUS (în dreapta, orientat spre centru):
		Imaginea ce mi s-a arătat în faza solară, Aducând bunătate blândă, har emanând,
	1730	Încă şi-acum stăpâneşte fiinţa mea, Când altă lumină de-nţelepciune umple Această sferă a spiritului cu strălucire multicoloră. Dar din imagine răzbate şi mai mult acum; Ea vrea ca, pentru epoci pământeşti viitoare, Să-mi scot din ea ceea ce odinioară Mi-a dat în lumea fizică sufletul care Mi se revelă în imagine, semnificativ, sferei mele. Dar nici un val de sentimente Nu mă conduce spre acest suflet.
SUFLETUL LUI ROMANUS (formă în care se vede doar partea de sus a capului, până la şolduri, aripi roşii, puternice, care se continuă în aşa fel încât devin, în jurul capului, o aură roşie, topindu-se spre exterior în albastru. El stă aproape de sufletul lui Capesius. Sufletul lui Bellicosus şi al lui Torquatus sunt în apropiere):
	1740	Evocă-n tine imaginea evreului care Din toate părţile auzea doar ură Şi batjocură, dar care a slujit fidel,
		Mereu, Aliantei miştilor în care Te aflai odinioară pe Pământ.
SUFLETUL LUI CAPESIUS:		Încep să răsară imagini-gânduri Ce vor să mă cuprindă cu putere mare. Chipul lui Simon mi-apare din valurile sufletului... Alături de el, altă... existenţă sufletească. Un penitent..., aş vrea să stea departe de mine. (Apare sufletul lui Felix Balde.)
SUFLETUL LUI ROMANUS:
	1750	El îşi poate săvârşi opera doar În faza cosmică solară; rătăceşte singur, Acoperit de-ntunecimi, când Saturn E luminătorul acestei împărăţii a spiritului.
SUFLETUL LUI CAPESIUS:		O, cum mă tulbură acest penitent! Razele sufletului lui străpung arzând În propriile mele învelişuri sufleteşti. Aşa lucrează sufletele care pot privi 'N-adâncurile fiinţiale ale altor suflete.
SUFLETUL LUI FELIX BALDE (cu o voce surdă, voalată):
		„Iubitul meu Kühne, totdeauna
	1760	V-aţi dovedit credincios...“
SUFLETUL LUI CAPESIUS:		Eu însumi... cuvântul meu... răsunând Ca ecou... de la el... în sfera spiritului!! Va trebui să caut acest suflet. El Mă cunoaşte bine; prin el trebuie să mă găsesc. (Sufletul lui Capesius dispare. Din stânga apare Cealaltă Philia cu sufletul Theodorei; în spatele lor, sufletul doamnei Balde.)
SUFLETUL LUI ROMANUS:		Două suflete s-apropie acolo de penitent; Întâi e spiritul pe care sufletele şi-l dobândesc Mereu, prin iubire, drept conducător: Lumina blândeţii izvorăşte de la un suflet; Curge spre celălalt, care ia chipul
	1770	Unei penitente. Tabloul emană Strălucirea frumuseţii ce-aici trăieşte ca înţelepciune.
SUFLETUL LUI TORQUATUS (făptură vizibilă numai până la piept, aură albastră, aripi verzi):
		Tu vezi reflectarea dorului, pe care eu, Din învelişurile sufletului meu, îl fac să radieze În sfera ta, într-o fidelă alianţă-n spirit. Puterile primordiale ale destinului m-au dat ţie Drept cel ce lucrează în tine blândeţea. Astfel, în spirit, suflete slujesc altor suflete. Singur, în inima dură, n-ai dobândi niciodată Darul vital al compasiunii.
SUFLETUL LUI BELLICOSUS (făptură asemănătoare celei a lui Torquatus, dar cu aură de un albastru-violet,aripile verde-albastru):
	1780	Întăriţi-vă pentru auz spiritual; vorbeşte Sufletul ce radiază în lumina blândeţii. În lucirea lui Saturn tâşneste-aici din suflete Această aparenţă a plăcutei beatitudini spirituale.
SUFLETUL THEODOREI (făptură angelică albă, cu aripi galbene şi aură galben-albastră):
		Tu, credincioasa mea tovarăşă-ntru spirit, revarsă, Într-o lucire blândă, către el, iubirea Învelişului tău sufletesc. Ea îi va tempera Forţa mistuitoare a focului singurătăţii... Îndreaptă spre el razele-gânduri De la acele suflete-umbră care acum 'şi-adună
	1790	Forţele în lumile spiritului pentru ca, trăind, Corpurile lor sufleteşti să licărească vii Şi astfel, din creaţia acestor străluciri-licăriri, Să se-ntărească pentru sufletele oamenilor, În viaţa pământească, sensul devenirii şi creaţiei.
SUFLETUL DOAMNEI BALDE:		Tu, spirit cu chip de penitent, simte-mă; Primeşte forţă stelară, tu, suflet stelar... Până ce-nvelişul spiritului tău se smulge Puterii lui Lucifer, te voi însoţi Prin singurătatea ta şi-ţi voi aduce
	1800	Forţele pe care, străbătând Universul Din stea în stea, vreau să le culeg pentru tine.
THEODORA:		Gândire pământească trecută sclipeşte acolo, Pe ţărmul sufletului... Un chip omenesc... Aşa l-am văzut pe Pământ mă urmează aici; El repetă aici ce-a fost auzit odinioară: „Din fiinţa lui Dumnezeu s-a născut sufletul omului; Murind, el se poate cufunda în temeliile fiinţiale; El va dezlega-ntr-o zi spiritul din legăturile morţii“. (În timpul ultimelor cuvinte apar Lucifer şi sufletul lui Thomasius.)
CEALALTĂ PHILIA:		Această imagine-fiinţă ce răsună aduce cu ea
	1810	Forţa activă dintr-o iubire nobilă fraternă, Dezvoltată de tine fidel pe Pământ. Vreau s-o transform în tine în forţă a sufletului. Lumina licărindă a fiinţelor-umbră primeşte Cuvântul pe care-l îndrept spre sufletul tău. Ele vor stârni în tine în viaţa pământească Ceea ce ele pot cugeta în veşnicii. Iar tu, penitentă în ţara spiritului, Îndreaptă-ţi paşii sufletului către stele; Daimoni duc dorul după opera ta, din care
	1820	Radiază-n suflete fantezie, ca astfel Să creeze aripi vieţii pământeşti.
SUFLETUL DOAMNEI BALDE:		Te urmez, soră a sufletului meu, Tu, Philia mea, ce creezi iubire Din stea în stea şi din spirit în spirit. Te urmez în lumile stelare. Cuvântul tău îl duc în multe sfere cosmice, Pe mine însămi plăsmuindu-mă în acţiune spirituală Pentru viitoarea mea călătorie pe Pământ. (Sufletul lui Felix Balde, călăuzit de sufletul doamnei Balde dispare încet. Theodora rămâne pentru scurt timp nemişcată, privind sufletul lui Johannes, apoi disparc şi ea, ca şi sufletul lui Thomasius cu Lucifer.)
SUFLETUL LUI ROMANUS:		Că am văzut în locul ăsta spiritual
	1830	Cuvântul de iubire unindu-se spre alianţă Cu cuvântul acţiunii, asta-ntăreşte-n fiinţa noastră Germenii de care vom avea nevoie În viaţa pământească viitoare. (Sufletul lui Romanus, al lui Torquatus şi cel al lui Bellicosus dispar. Dinspre Păzitorul Pragului apar sufletul lui Benedictus şi al Mariei.)
PĂZITORUL PRAGULUI:		Recunoaşteţi al vostru Miez de noapte cosmic! Eu vă reţin în vraja luminii cu care Saturn Vă inundă acum, până ce învelişurile voastre, Într-o trezie mai puternică, îşi trăiesc culorile Prin puterea luminii, iluminându-vă pe voi înşivă.
SUFLETUL MARIEI:		Miezul de noapte cosmic în veghea sufletelor?
	1840	Era în timpul lunar; Soarele rostea Cuvântul grav al destinului: Sufletele omeneşti Care trăiesc treze Miezul de noapte cosmic Văd fulgere care, în străfulgerarea lor, Străluminează orbitor necesităţile, încât Privirile spirituale mor în actul cunoaşterii... Şi, murind, devin semne de destin Ce se imprimă acţionând veşnic în suflete. Astfel de suflete aud cuvinte de tunet Ce bubuie surd în temeliile lumilor
	1850	Şi, prăvălindu-se, ameninţă orice iluzie a sufletelor. (Reapare Lucifer cu sufletul lui Thomasius.)
SUFLETUL LUI BENEDICTUS:		Din câmpurile de gheaţă veşnic pustii răsună Spre noi chemarea de destin a prietenului miştilor... Dacă recunoaştem Miezul de noapte cosmic, Vom atinge cercul spiritual al sufletului.
SUFLETUL MARIEI:		Flăcările s-apropie... s-apropie cu gândirea mea... De ţărmul cosmic al sufletului meu; O luptă aprigă s-apropie; propria mea gândire Luptă cu gândurile lui Lucifer; În alt suflet luptă propria mea gândire...
	1860	Lumină fierbinte ţâşneşte... din bezne de gheaţă... Ca fulgere arde.. înfocata lumină a sufletului... Lumina sufletului... în câmpurile de gheaţă cosmice.
LUCIFER:		Recunoaşte lumina... arzătoarea mea lumină cosmică, Şi priveşte fulgerele pe care gândirea ta le scoate Din sferele de putere ale lui Lucifer. Sufletul de care-ai fost mult timp legat, Eu ţi-l aduc în orizontul privirii Fiindcă vieţuieşti Miezul de noapte cosmic. De-acum trebuie să-ţi schimbi direcţia căutării
	1870	De vrei să te apropii de-acest suflet. Tu, suflet care m-ai urmat pân-aici, Foloseşte forţele luminii pe care Saturn le radiază În Miezul de noapte cosmic al său.
SUFLETUL LUI JOHANNES (formă angelică roşiatică, fără picioare, aripi roşii-albastre):
		Simt suflete dar am încă nevoie de forţă Ca lumina lor să devină-n mine fiinţă. Îmi sunt chiar foarte-aproape; arată totuşi O gândire ce îmi luminează doar departe. Cum să le ridic la privirea mea spirituală?
PHILIA:		Le vei vedea, de cuprinzi repede ceea ce ele
	1880	Luminează în chiar lumina cosmică; Dar când priveşti, tu foloseşte clipa; Lumina asta dispare curând.
SUFLETUL LUI JOHANNES:		Ceea ce călăuza spirituală îi spune discipolului, Suflet de discipol iubit, atât de apropiat mie, Trebuie să-mi lumineze orizontul sufletului.
SUFLETUL LUI BENEDICTUS (Mariei):
		'N-acest Miez de noapte al spiritului, dă viaţă Voinţei pe care vrei iar să o simţi, Când din forma ta învie forţa Pământului. Cuvântul tău va lumina sufletul prietenului.
SUFLETUL MARIEI:	1890	În lumina lumilor prindă tărie cuvântul Ce-l încredinţez în Miezul de noapte cosmic Sufletului pe care Lucifer mi l-a adus. Vreau să contemplu, să rostesc contemplând Ce mi-e de preţ 'n-adâncuri sufleteşti, încât, Pentru-acest suflet să se transforme-n sunet Pe care el în viaţa pământească să-l simtă în fiinţa sa Şi să-l trăiască iubind. Ce văd acum 'n-adâncul sufletului? Îmi luminează sublimă scriere de foc.
	1900	Arde iubirea pentru sufletul Îndrumătorului Care m-a însoţit în spirit în viaţa pe Pământ, Prin lungi şiruri de timp; şi m-a găsit mereu Când, în pericol, ruga mea fierbinte Îl căuta, chiar când el era Pe culmile spiritului; clar luminând Mi-apare această iubire; răsună-mi tu, Cuvânt al iubirii, către celălalt suflet!... ......................................…………………… Dar ce flăcări trezeste cuvântul iubirii? Ele strălucesc blând; blândeţea lor radiază
	1910	O gravitate sublimă; fulgere de-nţelepciune Brăzdează cu har eterul cosmic... Şi fericirea se-mprăştie ţesând bucurie Prin toate-ntinderile orizontului meu sufletesc. O, durată a timpului, te implor: Revarsă-te-n această beatitudine Şi fă ca-ndrumătorul şi celălalt suflet Să zăbovească-acum cu mine-n pacea ta!
PĂZITORUL PRAGULUI:		Să se stingă deci în neant acum fulgerele Care-acoperă cu lumină orbitoare necesităţi
	1920	Când sufletele vieţuiesc treze nordul cosmic. Trebuie să-şi piardă rezonanţa tunetul Ce bubuie mustrând în Miezul nopţii cosmic. Tu, Astrid, primeşte poruncă severă: Păzeşte acest uragan al sufletului până când Următorul lui Miez de noapte cosmic Îl va găsi treaz în curentul timpului. În alt mod va trebui să stea în faţa lui însuşi, Sinea Să şi-o contemple în imaginea epocilor de demult, Să recunoască cum, pentru zborul în înălţimi spirituale,
	1930	Aripile se-ntăresc chiar şi-n căderea sufletească. Sufletul să nu-şi vrea niciodată căderea; Dar trebuie să scoată din cădere înţelepciune.
ASTRID:		Voi păzi forţa fulgerului şi a tunetului Ca ele să rămână-n existenţa cosmică Pân' ce Saturn se va-nclina iar asupra sufletului.
SUFLETUL MARIEI:		Zăbovind, simt beatitudine stelară. Mi-e dat să pătrund la ea în curentul timpului. Vreau să trăiesc creând sub domnia harului Cu-acest suflet unit mie de mult timp.
LUNA:	1940	Îţi păstrez creaţia aici în spirit Ca roadele să ţi se coacă în viaţa pe Pământ.
SUFLETUL LUI JOHANNES:		În câmpul sufletului meu... această stea! Emană fericire... răspândeşte har... O stea-suflet... în eterul cosmic... plutind; ...................................................………… Dar acolo, în lumina mată, ... altă stea Îmi răsună slab; vreau totuşi s-o aud. (La ultimele cuvinte apare spiritul tinereţii lui Johannes; angelic, luminat argintiu.)
SPIRITUL TINEREŢII LUI JOHANNES:
		Eu hrănesc cu viaţă existenţa dorinţelor tale Şi suflul meu va-ntări luminând Ţelurile tinereţii tale când te vor ademeni
	1950	Lumile în care eu pot să te conduc bucuros. Dacă mă pierzi în tine, trebuie, viu, Să mă jertfesc umbrelor cu existenţă fără fiinţă. Tu, floarea existenţei mele,... nu mă părăsi!
LUCIFER:		Nu te va părăsi. Văd în adâncul fiinţei lui Dorinţe de lumină care Nu vor merge pe urmele celuilalt suflet. Când ele, cu strălucirea ce-o emană 'N-adânc de suflet, prind forţă-n existenţă, El nu va vrea să risipească roadele
	1960	Ce trebuie să le nască ele în acea împărăţie unde Iubirea vrea să domnească fără frumuseţe. (Cortina cade încet.)

Biblioteca antroposofică

Rudolf Steiner

TREZIREA SUFLETELOR

GA 14

TABLOUL ŞASE