Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TREZIREA SUFLETELOR

GA 14


TABLOUL ŞASE


Domeniu al spiritului, de acelaşi gen ca în tabloul anterior. Iluminare caldă şi nuanţată, dar nu foarte clară. La stânga stau silfele. În faţă, Philia, Astrid şi Luna. Sufletul lui Capesius, sufletul lui Romanus, sufletul lui Felix Balde; apoi sufletul lui Torquatus şi cel al lui Bellicosus; Cealaltă Philia cu sufletul Theodorei şi al doamnei Balde; mai apoi sufletul lui Benedictus şi al Mariei; Păzitorul Pragului; Lucifer cu sufletul lui Johannes; în final, Spiritul tinereţii lui Johannes.

SUFLETUL LUI CAPESIUS (în dreapta, orientat spre centru):


Imaginea ce mi s-a arătat în faza solară,
Aducând bunătate blândă, har emanând,

1730 
Încă şi-acum stăpâneşte fiinţa mea,
Când altă lumină de-nţelepciune umple
Această sferă a spiritului cu strălucire multicoloră.
Dar din imagine răzbate şi mai mult acum;
Ea vrea ca, pentru epoci pământeşti viitoare,
Să-mi scot din ea ceea ce odinioară
Mi-a dat în lumea fizică sufletul care
Mi se revelă în imagine, semnificativ, sferei mele.
Dar nici un val de sentimente
Nu mă conduce spre acest suflet.

SUFLETUL LUI ROMANUS (formă în care se vede doar partea de sus a capului, până la şolduri, aripi roşii, puternice, care se continuă în aşa fel încât devin, în jurul capului, o aură roşie, topindu-se spre exterior în albastru. El stă aproape de sufletul lui Capesius. Sufletul lui Bellicosus şi al lui Torquatus sunt în apropiere):

1740
Evocă-n tine imaginea evreului care
Din toate părţile auzea doar ură
Şi batjocură, dar care a slujit fidel,


Mereu, Aliantei miştilor în care
Te aflai odinioară pe Pământ.

SUFLETUL LUI CAPESIUS:

Încep să răsară imagini-gânduri
Ce vor să mă cuprindă cu putere mare.
Chipul lui Simon mi-apare din valurile sufletului...
Alături de el, altă... existenţă sufletească.
Un penitent..., aş vrea să stea departe de mine.
(Apare sufletul lui Felix Balde.)

SUFLETUL LUI ROMANUS:



1750 El îşi poate săvârşi opera doar
În faza cosmică solară; rătăceşte singur,
Acoperit de-ntunecimi, când Saturn
E luminătorul acestei împărăţii a spiritului.

SUFLETUL LUI CAPESIUS: 

O, cum mă tulbură acest penitent!
Razele sufletului lui străpung arzând
În propriile mele învelişuri sufleteşti.
Aşa lucrează sufletele care pot privi
'N-adâncurile fiinţiale ale altor suflete.

SUFLETUL LUI FELIX BALDE (cu o voce surdă, voalată):


„Iubitul meu Kühne, totdeauna

1760
V-aţi dovedit credincios...“

SUFLETUL LUI CAPESIUS:

Eu însumi... cuvântul meu... răsunând
Ca ecou... de la el... în sfera spiritului!!
Va trebui să caut acest suflet. El
Mă cunoaşte bine; prin el trebuie să mă găsesc.
(Sufletul lui Capesius dispare. Din stânga apare Cealaltă Philia cu sufletul Theodorei; în spatele lor, sufletul doamnei Balde.)

SUFLETUL LUI ROMANUS:

Două suflete s-apropie acolo de penitent;
Întâi e spiritul pe care sufletele şi-l dobândesc
Mereu, prin iubire, drept conducător:
Lumina blândeţii izvorăşte de la un suflet;
Curge spre celălalt, care ia chipul

1770
Unei penitente. Tabloul emană
Strălucirea frumuseţii ce-aici trăieşte ca înţelepciune.

SUFLETUL LUI TORQUATUS (făptură vizibilă numai până la piept, aură albastră, aripi verzi):


Tu vezi reflectarea dorului, pe care eu,
Din învelişurile sufletului meu, îl fac să radieze
În sfera ta, într-o fidelă alianţă-n spirit.
Puterile primordiale ale destinului m-au dat ţie
Drept cel ce lucrează în tine blândeţea.
Astfel, în spirit, suflete slujesc altor suflete.
Singur, în inima dură, n-ai dobândi niciodată
Darul vital al compasiunii.

SUFLETUL LUI BELLICOSUS (făptură asemănătoare celei a lui Torquatus, dar cu aură de un albastru-violet,aripile verde-albastru):

1780
Întăriţi-vă pentru auz spiritual; vorbeşte
Sufletul ce radiază în lumina blândeţii.
În lucirea lui Saturn tâşneste-aici din suflete
Această aparenţă a plăcutei beatitudini spirituale.

SUFLETUL THEODOREI (făptură angelică albă, cu aripi galbene şi aură galben-albastră):


Tu, credincioasa mea tovarăşă-ntru spirit, revarsă,
Într-o lucire blândă, către el, iubirea
Învelişului tău sufletesc. Ea îi va tempera
Forţa mistuitoare a focului singurătăţii...
Îndreaptă spre el razele-gânduri
De la acele suflete-umbră care acum 'şi-adună

1790
Forţele în lumile spiritului pentru ca, trăind,
Corpurile lor sufleteşti să licărească vii
Şi astfel, din creaţia acestor străluciri-licăriri,
Să se-ntărească pentru sufletele oamenilor,
În viaţa pământească, sensul devenirii şi creaţiei.

SUFLETUL DOAMNEI BALDE:
Tu, spirit cu chip de penitent, simte-mă;
Primeşte forţă stelară, tu, suflet stelar...
Până ce-nvelişul spiritului tău se smulge
Puterii lui Lucifer, te voi însoţi
Prin singurătatea ta şi-ţi voi aduce

1800
Forţele pe care, străbătând Universul
Din stea în stea, vreau să le culeg pentru tine.

THEODORA:

Gândire pământească trecută sclipeşte acolo,
Pe ţărmul sufletului... Un chip omenesc...
Aşa l-am văzut pe Pământ mă urmează aici;
El repetă aici ce-a fost auzit odinioară:
„Din fiinţa lui Dumnezeu s-a născut sufletul omului;
Murind, el se poate cufunda în temeliile fiinţiale;
El va dezlega-ntr-o zi spiritul din legăturile morţii“.
(În timpul ultimelor cuvinte apar Lucifer şi sufletul lui Thomasius.)

CEALALTĂ PHILIA:

Această imagine-fiinţă ce răsună aduce cu ea

1810
Forţa activă dintr-o iubire nobilă fraternă,
Dezvoltată de tine fidel pe Pământ.
Vreau s-o transform în tine în forţă a sufletului.
Lumina licărindă a fiinţelor-umbră primeşte
Cuvântul pe care-l îndrept spre sufletul tău.
Ele vor stârni în tine în viaţa pământească
Ceea ce ele pot cugeta în veşnicii.
Iar tu, penitentă în ţara spiritului,
Îndreaptă-ţi paşii sufletului către stele;
Daimoni duc dorul după opera ta, din care

1820
Radiază-n suflete fantezie, ca astfel
Să creeze aripi vieţii pământeşti.

SUFLETUL DOAMNEI BALDE:
Te urmez, soră a sufletului meu,
Tu, Philia mea, ce creezi iubire
Din stea în stea şi din spirit în spirit.
Te urmez în lumile stelare.
Cuvântul tău îl duc în multe sfere cosmice,
Pe mine însămi plăsmuindu-mă în acţiune spirituală
Pentru viitoarea mea călătorie pe Pământ.
(Sufletul lui Felix Balde, călăuzit de sufletul doamnei Balde dispare încet. Theodora rămâne pentru scurt timp nemişcată, privind sufletul lui Johannes, apoi disparc şi ea, ca şi sufletul lui Thomasius cu Lucifer.)

SUFLETUL LUI ROMANUS:

Că am văzut în locul ăsta spiritual

1830
Cuvântul de iubire unindu-se spre alianţă
Cu cuvântul acţiunii, asta-ntăreşte-n fiinţa noastră
Germenii de care vom avea nevoie
În viaţa pământească viitoare.
(Sufletul lui Romanus, al lui Torquatus şi cel al lui Bellicosus dispar. Dinspre Păzitorul Pragului apar sufletul lui Benedictus şi al Mariei.)

PĂZITORUL PRAGULUI:

Recunoaşteţi al vostru Miez de noapte cosmic!
Eu vă reţin în vraja luminii cu care Saturn
Vă inundă acum, până ce învelişurile voastre,
Într-o trezie mai puternică, îşi trăiesc culorile
Prin puterea luminii, iluminându-vă pe voi înşivă.

SUFLETUL MARIEI:

Miezul de noapte cosmic în veghea sufletelor?

1840
Era în timpul lunar; Soarele rostea
Cuvântul grav al destinului: Sufletele omeneşti
Care trăiesc treze Miezul de noapte cosmic
Văd fulgere care, în străfulgerarea lor,
Străluminează orbitor necesităţile, încât
Privirile spirituale mor în actul cunoaşterii...
Şi, murind, devin semne de destin
Ce se imprimă acţionând veşnic în suflete.
Astfel de suflete aud cuvinte de tunet
Ce bubuie surd în temeliile lumilor

1850
Şi, prăvălindu-se, ameninţă orice iluzie a sufletelor.
(Reapare Lucifer cu sufletul lui Thomasius.)

SUFLETUL LUI BENEDICTUS:

Din câmpurile de gheaţă veşnic pustii răsună
Spre noi chemarea de destin a prietenului miştilor...
Dacă recunoaştem Miezul de noapte cosmic,
Vom atinge cercul spiritual al sufletului.

SUFLETUL MARIEI:

Flăcările s-apropie... s-apropie cu gândirea mea...
De ţărmul cosmic al sufletului meu;
O luptă aprigă s-apropie; propria mea gândire
Luptă cu gândurile lui Lucifer;
În alt suflet luptă propria mea gândire...

1860
Lumină fierbinte ţâşneşte... din bezne de gheaţă...
Ca fulgere arde.. înfocata lumină a sufletului...
Lumina sufletului... în câmpurile de gheaţă cosmice.

LUCIFER:

Recunoaşte lumina... arzătoarea mea lumină cosmică,
Şi priveşte fulgerele pe care gândirea ta le scoate
Din sferele de putere ale lui Lucifer.
Sufletul de care-ai fost mult timp legat,
Eu ţi-l aduc în orizontul privirii
Fiindcă vieţuieşti Miezul de noapte cosmic.
De-acum trebuie să-ţi schimbi direcţia căutării

1870
De vrei să te apropii de-acest suflet.
Tu, suflet care m-ai urmat pân-aici,
Foloseşte forţele luminii pe care Saturn le radiază
În Miezul de noapte cosmic al său.

SUFLETUL LUI JOHANNES (formă angelică roşiatică, fără picioare, aripi roşii-albastre):


Simt suflete dar am încă nevoie de forţă
Ca lumina lor să devină-n mine fiinţă.
Îmi sunt chiar foarte-aproape; arată totuşi
O gândire ce îmi luminează doar departe.
Cum să le ridic la privirea mea spirituală?

PHILIA:   

Le vei vedea, de cuprinzi repede ceea ce ele

1880
Luminează în chiar lumina cosmică;
Dar când priveşti, tu foloseşte clipa;
Lumina asta dispare curând.

SUFLETUL LUI JOHANNES:

Ceea ce călăuza spirituală îi spune discipolului,
Suflet de discipol iubit, atât de apropiat mie,
Trebuie să-mi lumineze orizontul sufletului.

SUFLETUL LUI BENEDICTUS (Mariei):


'N-acest Miez de noapte al spiritului, dă viaţă
Voinţei pe care vrei iar să o simţi,
Când din forma ta învie forţa Pământului.
Cuvântul tău va lumina sufletul prietenului.

SUFLETUL MARIEI:
1890
În lumina lumilor prindă tărie cuvântul
Ce-l încredinţez în Miezul de noapte cosmic
Sufletului pe care Lucifer mi l-a adus.
Vreau să contemplu, să rostesc contemplând
Ce mi-e de preţ 'n-adâncuri sufleteşti, încât,
Pentru-acest suflet să se transforme-n sunet
Pe care el în viaţa pământească să-l simtă în fiinţa sa
Şi să-l trăiască iubind.
Ce văd acum 'n-adâncul sufletului?
Îmi luminează sublimă scriere de foc.

1900
Arde iubirea pentru sufletul Îndrumătorului
Care m-a însoţit în spirit în viaţa pe Pământ,
Prin lungi şiruri de timp; şi m-a găsit mereu
Când, în pericol, ruga mea fierbinte
Îl căuta, chiar când el era
Pe culmile spiritului; clar luminând
Mi-apare această iubire; răsună-mi tu,
Cuvânt al iubirii, către celălalt suflet!...
......................................……………………
Dar ce flăcări trezeste cuvântul iubirii?
Ele strălucesc blând; blândeţea lor radiază

1910
O gravitate sublimă; fulgere de-nţelepciune
Brăzdează cu har eterul cosmic...
Şi fericirea se-mprăştie ţesând bucurie
Prin toate-ntinderile orizontului meu sufletesc.
O, durată a timpului, te implor:
Revarsă-te-n această beatitudine
Şi fă ca-ndrumătorul şi celălalt suflet
Să zăbovească-acum cu mine-n pacea ta!

PĂZITORUL PRAGULUI:

Să se stingă deci în neant acum fulgerele
Care-acoperă cu lumină orbitoare necesităţi

1920
Când sufletele vieţuiesc treze nordul cosmic.
Trebuie să-şi piardă rezonanţa tunetul
Ce bubuie mustrând în Miezul nopţii cosmic.
Tu, Astrid, primeşte poruncă severă:
Păzeşte acest uragan al sufletului până când
Următorul lui Miez de noapte cosmic
Îl va găsi treaz în curentul timpului.
În alt mod va trebui să stea în faţa lui însuşi, Sinea
Să şi-o contemple în imaginea epocilor de demult,
Să recunoască cum, pentru zborul în înălţimi spirituale,

1930
Aripile se-ntăresc chiar şi-n căderea sufletească.
Sufletul să nu-şi vrea niciodată căderea;
Dar trebuie să scoată din cădere înţelepciune.

ASTRID:

Voi păzi forţa fulgerului şi a tunetului
Ca ele să rămână-n existenţa cosmică
Pân' ce Saturn se va-nclina iar asupra sufletului.

SUFLETUL MARIEI:

Zăbovind, simt beatitudine stelară.
Mi-e dat să pătrund la ea în curentul timpului.
Vreau să trăiesc creând sub domnia harului
Cu-acest suflet unit mie de mult timp.

LUNA:
1940
Îţi păstrez creaţia aici în spirit
Ca roadele să ţi se coacă în viaţa pe Pământ.

SUFLETUL LUI JOHANNES:

În câmpul sufletului meu... această stea!
Emană fericire... răspândeşte har...
O stea-suflet... în eterul cosmic... plutind;
...................................................…………
Dar acolo, în lumina mată, ... altă stea
Îmi răsună slab; vreau totuşi s-o aud.
(La ultimele cuvinte apare spiritul tinereţii lui Johannes; angelic, luminat argintiu.)

SPIRITUL TINEREŢII LUI JOHANNES:


Eu hrănesc cu viaţă existenţa dorinţelor tale
Şi suflul meu va-ntări luminând
Ţelurile tinereţii tale când te vor ademeni

1950
Lumile în care eu pot să te conduc bucuros.
Dacă mă pierzi în tine, trebuie, viu,
Să mă jertfesc umbrelor cu existenţă fără fiinţă.
Tu, floarea existenţei mele,... nu mă părăsi!

LUCIFER:

Nu te va părăsi. Văd în adâncul fiinţei lui
Dorinţe de lumină care
Nu vor merge pe urmele celuilalt suflet.
Când ele, cu strălucirea ce-o emană
'N-adânc de suflet, prind forţă-n existenţă,
El nu va vrea să risipească roadele

1960
Ce trebuie să le nască ele în acea împărăţie unde
Iubirea vrea să domnească fără frumuseţe.

(Cortina cade încet.)