Rudolf Steiner

CONDUCEREA SPIRITUALĂ A OMULUI ŞI A OMENIRII

GA 15

Indicaţiile editorilor

Celor trei conferinţe pe care Rudolf Steiner le-a prelucrat din punct de vedere redacţional pentru editarea cărţii (vezi Cuvântul înainte) le-a precedat la Copenhaga o conferinţă introductivă, pe care el însă nu a prevăzut-o pentru ediţia de faţă. De aceea ea a fost publicată în altă parte sub titlul «Misiunea noii revelaţii spirituale», Cuvinte introductive la ciclul «Conducerea spirituală a omului şi a omenirii», Copenhaga 5 iunie 1911; conţinute în: Misiunea noii revelaţii spirituale. Evenimentul christic ca eveniment central al evoluţiei Pământului, GA 127 (1975), pag. 171-182.

Pentru ediţia a noua, în cadrul Operelor complete (1974), textul a fost comparat cu manuscrisul.

Pentru ediţia a zecea (1987) volumul a fost prevăzut cu indicaţii şi un registru de persoane.

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul Operelor complete (GA) sunt date în Indicaţii prin numărul de bibliografie.

1. Conferinţe… ţinute la Copenhaga în încheierea Adunării Generale a Societăţii Teosofice Scandinave: în acea vreme (1911), pe când Rudolf Steiner ţinea conferinţele prelucrate pentru a fi editate aici, el mai activa încă în cadrul Societăţii Teosofice şi folosea de aceea şi denumiri ca „teosofie“ şi „teosofic“, însă în sensul cercetării sale spirituale de sine-stătătoare. Vezi în acest sens autobiografia sa Drumul vieţii mele, GA 28, pag. 349 ş.u. (Capitolul XXX)
   
   
2. „De nu veţi fi ca aceşti prunci“: Matei 18, 3 şi 19,4; Marcu 10,15; Luca 18,17.
   
   
3. Acesta este Fiul meu preaiubit, pe care astăzi l-am conceput!“ (Căci aşa erau la început cuvintele): Matei 3, 17 şi 17, 5; Marcu 1, 11 şi 9, 7; Luca 3, 22 şi 9, 35. În aceste locuri se spune fără excepţie „Acesta este fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc mulţumirea“, sau ceva asemănător. Însă o variantă anterioară a textelor care mai există şi astăzi sună aşa cum o redă Rudolf Steiner; este în mod evident o corespondenţă cu Psalmul 2, versetul 7: „Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am conceput“.
   
   
4. „Eu sunt Calea…“: Ioan 14, 6.
   
   
5. „Nu eu, ci Christos în mine!“: Gal. 2, 20: „Trăiesc, dar nu eu, ci Christos în mine“.
   
   
6. „Daimon“: vezi descrierile lui Platon în Dialogurile sale «Apologie», 31C-32A, «Phaidros» 242B-C ş.a.
   
   
7. Se povesteşte că atunci când un grec l-a întrebat pe un egiptean ... acesta i-ar fi răspuns: Cercetătorului istoric Herodot (circa 480-340 î.Ch.), preoţii egipteni i-au răspuns: „Înaintea acestui om [a împăratului, respectiv faraonului] în orice caz au domnit peste Egipt zeii, care au trăit împreună cu oamenii; şi dintre ei, unul a fost întotdeauna cel mai puternic. Ultimul dintre aceşti împăraţi a fost Oros [Horus], fiul lui Osiris […]. El l-ar fi răsturnat pe Typhon [Seth] de pe tron şi a domnit ca ultim zeu peste Egipt“. Herodot, «Istorii», II, 144.
   
   
8. Menes (şi Min, Egipt. Horus Aha), pe la începutul mileniului III î.Ch., fondator de împărăţie şi primul împărat al Egiptului. Vezi Herodot, «Istorii», II, 9 şi 99.
   
   
9. Vede: culegere cuprinzătoare de scrieri sfinte din vechea cultură hindusă, apărute între secolele XVI şi VI î.Ch.
   
   
10. Manu: Despre Manu, marele iniţiat şi conducător al omenirii, Rudolf Steiner vorbeşte, printre altele, în: Din Cronica Akasha (1904-08), GA 11, pag. 44-56 («Trecerea de la cea de-a patra la cea de-a cincea rasă-rădăcină»); Evanghelia după Luca, GA 114, Dornach 1985, pag. 84 (Conferinţa din Basel, 18 septembrie 1909); Principiile economiei spirituale în legătură cu problema reîncarnării, GA 109/111, Dornach 1979, pag. 11-14 (Conferinţa din Heidelberg, 21 ianuarie 1909); Legenda templului şi legenda de aur, GA 93, Dornach 1982, pag. 50 (Conferinţa de la Berlin, 7 octombrie 1904), pag. 72 (Conferinţa din Berlin, 11 noiembrie 1904); Misteriul creştin, GA 97, Dornach 1981, pag. 127 (Conferinţa din Düsseldorf, 7 martie 1907).
    
    
11. Minos: Rege cretan legendar, care a pus să se construiască celebrul labirint, pentru monstrul său Minotaur.
    
    
12. Kadmos: Fondator grec de temple şi oraşe, asemănător zeilor, aducător de cultură.
    Kekrops: Întemeietor legendar şi primul rege al Atenei, important creator de cultură (recensământul populaţiei, fondator de legi, monogamie, alfabetizare, cult al zeilor). A fost venerat din cele mai vechi timpuri pe colina ateniană a Acropolis-ului, alături de alţi zei.
    Pelops: Fiu al fiului zeului Tantal, domnitor asupra peninsulei Peloponez.
    Theseu: Fiu de zeu, eliberator al Greciei de multe urgii (monştri şi uriaşi), tovarăş de lupte al lui Hercules, rege al Atenei şi erou naţional atic.
    
    
13.  Putem citi chiar în scrierile sale: În cuvântul înainte la cartea a V-a a operei sale, «Harmonices Mundi» (1619), textual (în traducerea lui Max Caspar, München 1939): „Am furat vasele de aur ale egiptenilor, pentru a întocmi cu ele o colibă sfântă pentru Dumnezeul meu, departe de graniţele Egiptului. Dacă mă iertaţi, mă bucur. Dacă sunteţi mânioşi pe mine, o suport. Ei bine, arunc zarurile şi scriu o carte pentru prezent sau pentru lumea viitoare. Mie mi-e egal. Poate să aştepte o sută de ani după cititorul ei, căci şi Dumnezeu a aşteptat şase mii de ani după cineva care să-l contemple“. Kepler face aluzie prin această formulare la cele relatate în cartea a doua a lui Moise (capitolul 12, versetele 35-36 şi cap. 39, versetele 32-42), conform cărora izraeliţii au împrumutat de la egipteni instrumente de aur, pe care le-au luat apoi pe ascuns cu ei în exodul lor, şi mai târziu le-au folosit pentru construirea cortului mărturiei, al cortului sfânt pentru Dumnezeul lor.
    
    
14. Zarathustra: Zarathustra a trăit în perioada preistorică – grecii l-au transpus deja în perioada aflată cu 5000 de ani înainte de războiul troian; el nu are nimic de a face cu acel Zarathustra pe care îl menţionează istoria exterioară. Vezi în acest sens expunerile lui Rudolf Steiner din conferinţa «Zarathustra» (Berlin, 19 ianuarie 1911) în: Răspunsuri ale ştiinţei spirituale la marile probleme ale existenţei, GA 60 şi Ştiinţa ocultă în schiţă (1910), GA 13, pag. 279-281.
    
    
15. Reprezentarea anumitor gnostici creştini ... care spuneau: Christos...a avut numai trup aparent: Această părere, numită doketism (gr. dokein – a părea) exista în secolele I şi II în diferite secte gnostice. Reprezentanţi importanţi ai doketismului au fost printre alţii, Valentinus, Markion, Basilides, Simon Magul, Iulius Cassianus şi Saturninus. Vezi în acest sens G. R. S. Mead, «Fragmente ale unei credinţe dispărute. Schiţe despre gnostici, în special din primele două secole. O contribuţie la studiul asupra începutrilor creştinismului, prin luarea în considerare a celor mai recente descoperiri» (în limba engleză, Londra 1900), trad. germ. de A. von Ulrich, Berlin 1902.
    Eugen Heinrich Schmitt, «Gnosa, fundament al concepţiei despre lume a unei culturi nobile», vol. I, Gnosa antichităţii, Leipzig 1903. Wolfgang Schultz, «Documentele gnosei», Jena 1910.
    
    
16. Disputa dintre arieni şi atanasieni: Disputa asupra esenţei Dumnezeului-tată şi a Dumnezeului-fiu. Arius (protopop al Alexandriei şi aşa-numiţii arieni făceau diferenţă între fiinţa lui Christos şi fiinţa Dumnezeului-tată); Athanasius (episcop al Alexandriei) şi adepţi săi combăteau această separare. După ce deja la primul Conciliu ecumenic (Nicaea, 325) arianismul a fost condamnat, athanasianismul a repurtat după lupte aprinse şi învingeri temporare victoria definitivă, la cel de-al doilea Conciliu ecumenic (Constantinopole, 381), prin preluarea conceptului de „unitate fiinţială“ în crezul bisericesc.
    
    
17. „A întinerit în ţinutul ceţii“: «Faust», partea a doua, actul 2, Laboratorul, versul 6924, textual: „A deveni tânăr în ţara ceţurilor…“. Relativ la expresia „a deveni tânăr“ pentru „a se naşte“, vezi Jacob şi Wilhelm Grimm, «Dicţionar german», vol IV/2, Sp. 2373.
    
    
18. Botezul în Iordan: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 29-34.
    
    
19. Părinţii au rămas uimiţi când îl regăsesc în templul din Ierusalim: Luca 2, 41-52.
    
    
20. Assita...veni plângând la palatul regal al tatălui lui Buddha: În biblioteca rămasă de la Rudolf Steiner se găseşte o operă care descrie acest eveniment şi acest context: Richard Pischel, «Viaţa şi învăţătura lui Buddha», Leipzig 1906, pag. 17 ş.u.: „Deja în cea mai veche operă din canoanele sudice, în Suttanipata, se găseşte următoarea povestire. Sfântul Asita, cu numele întreg de Asita de Vala, sau Kala de Vala, „de Vala cel Negru“ a văzut în cursul unei vizite pe care le-a făcut-o zeilor în Cer, că aceştia se aflau într-o mare bucurie. Întrebând care este cauza ei, i s-a spus că în ţara lui Sakya, în satul Lumbini, s-a născut un băiat care va deveni cândva Buddha. Când Asita a auzit acest lucru, el s-a dus din cer la Suddhodana, cerând să i se arate băiatul. Când l-a văzut pe cel ce strălucea asemenea focului, l-a luat în braţe şi l-a preamărit ca fiind cel mai înalt dintre fiinţele vii. Dar apoi a început deodată să plângă. La întrebarea lui Sakya dacă pe băiat îl ameninţă vreun pericol, el a răspuns că nu, dar că plânge pentru că el trebuie să moară înainte ca băiatul să fi devenit Buddha. Această povestire apare şi în Nidanakatha, apoi în Asvaghosa, editorul lui Buddhacarita, «Viaţa lui Buddha», care a trăit în secolul I înainte de Christos sub regele Kaniska, Lalitavistara şi Mahavastu. Face parte aşadar dintre cele mai vechi descrieri ale vieţii lui Buddha. Asemănarea ei cu povestirea despre Simeon, pe care ne-o relatează Luca în capitolul 2, versetele 25-36 a fost demult observată“. (În contrast cu Rudolf Steiner, Richard Pischel vorbeşte însă pur şi simplu despre un „împrumut […] de povestiri îmbucurătoare […] care nu trebuie judecate altfel decât ca poveşti şi fabule“.)
    
    
21.  „Slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace: Luca 2, 29-30.
    
    
22. Cine mergea atunci spre Capernaum: Vezi Matei 8, 5-13; Luca 7, 1-10; Ioan 4, 43-54.
    
    
23. Era pe la ceasul al zecelea: Ioan 1, 39.
    
    
24. După ce Soarele asfinţise, ei aduseră la El bolnavii: Marcu 1, 32.
    
    
25. Apar opere literare: De exemplu Arthur Drews, «Mitul lui Christos», două volume, Jena 1910/11. Asupra acestei opere şi a aşa-numitei critici, «Cercetarea vieţii lui Iisus», Rudolf Steiner a vorbit adesea, ca de exemplu în conferinţa «De la Iisus la Christos», Karlsruhe 4 octombrie 1911, în: De la Iisus la Christos, GA 131. Relativ la interpretarea astrologică a Evangheliilor, vezi cuprinzătoarea expunere a lui Albert Schweitzer, «De la Reimarus la Wrede. Istorie a cercetărilor referitoare la viaţa lui Iisus», Tübingen 1906 (ediţia a doua adăugită, Tübingen 1913).
    
    
26. Pavel în faţa Damascului: Faptele Apostolilor 9, 3-9; 22, 6-11; 26, 12-18.
    
    
27. Când Copernic declara: Vezi «De revolutionibus orbium coelestium libri VI», 1543.
    
    
28. Giordano Bruno, ca tâlcuitor filosofic al învăţăturii lui Copernic, a adus la cunoştinţă: «De l’infinito universo et mondi», 1584. În limba germană: «Despre universul infinit şi despre lumi» în: «Opere complete», traduse şi editate de Ludwig Huhlenbeck, vol. III, Jena 1904. Despre Bruno ca interpret filosofic al învăţăturii lui Copernic vezi «Cuvânt înainte al traducătorului», op.cit., pag. XII-XXIV.
    
    
29. Giordano Bruno afirma în mod grandios: Referitor la monadologia şi teoria reîncarnării lui Bruno, vezi operele sale în limba latină «De monade» şi «De minimo», ca şi «Despre cauză, motivul de început şi despre Unul», al doilea dialog (op.cit. volumul IV, pag. 44-46 şi pag. 60 ş.u.), «Izgonirea bestiei triumfătoare», scrieri lămuritoare ale lui Nolaner (op.cit. vol. II, pag. 22 ş.u.), «Kabala lui Pegas», al doilea dialog (op.cit. vol. VI, pag. 46 ş.u.), şi documente de la procesul Inchiziţiei referitor la Bruno (op.cit. vol. VI, pag. 184 ş.u. şi pag. 230 ş.u.).
    
    
30. Galilei în Domul din Pisa: Elevul lui Galilei şi primul său biograf, Vincenzo Viviani, descrie în opera sa «Racconto istorica della vita di Galileo» (1654) această observare a unui candelabru oscilant suspendat de tavan, pe care a realizat-o Galilei în domul din Pisa în perioada studiilor sale (prin 1583).