Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA15PrecedentaUrmătoarea

Corecturi

Rudolf Steiner
CONDUCEREA SPIRITUALĂ A OMULUI ȘI A OMENIRII

GA 15

Indicațiile editorilor


Celor trei conferințe pe care Rudolf Steiner le-a prelucrat din punct de vedere redacțional pentru editarea cărții (vezi Cuvântul înainte) le-a precedat la Copenhaga o conferință introductivă, pe care el însă nu a prevăzut-o pentru ediția de față. De aceea ea a fost publicată în altă parte sub titlul «Misiunea noii revelații spirituale», Cuvinte introductive la ciclul «Conducerea spirituală a omului și a omenirii», Copenhaga 5 iunie 1911; conținute în: Misiunea noii revelații spirituale. Evenimentul christic ca eveniment central al evoluției Pământului, GA 127 (1975), pag. 171-182.

Pentru ediția a noua, în cadrul Operelor complete (1974), textul a fost comparat cu manuscrisul.

Pentru ediția a zecea (1987) volumul a fost prevăzut cu indicații și un registru de persoane.

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul Operelor complete (GA) sunt date în Indicații prin numărul de bibliografie.

  1. Conferințe… ținute la Copenhaga în încheierea Adunării Generale a Societății Teosofice Scandinave: în acea vreme (1911), pe când Rudolf Steiner ținea conferințele prelucrate pentru a fi editate aici, el mai activa încă în cadrul Societății Teosofice și folosea de aceea și denumiri ca „teosofie” și „teosofic”, însă în sensul cercetării sale spirituale de sine-stătătoare. Vezi în acest sens autobiografia sa Cursul vieții mele, GA 28, pag. 349 ș.u. (Capitolul XXX
  2. „De nu veți fi ca acești prunci”: Matei 18, 3 și 19,4; Marcu 10,15; Luca 18,17.
  3. Acesta este Fiul meu preaiubit, pe care astăzi l-am conceput!” (Căci așa erau la început cuvintele): Matei 3, 17 și 17, 5; Marcu 1, 11 și 9, 7; Luca 3, 22 și 9, 35. În aceste locuri se spune fără excepție „Acesta este fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc mulțumirea”, sau ceva asemănător. Însă o variantă anterioară a textelor care mai există și astăzi sună așa cum o redă Rudolf Steiner; este în mod evident o corespondență cu Psalmul 2, versetul 7: „Tu ești Fiul meu, astăzi te-am conceput”.
  4. „Eu sunt Calea…”: Ioan 14, 6.i
  5. „Nu eu, ci Christos în mine!”: Gal. 2, 20: „Trăiesc, dar nu eu, ci Christos în mine”.
  6. „Daimon”: vezi descrierile lui Platon în Dialogurile sale «Apologie», 31C-32A, «Phaidros» 242B-C ș.a.
  7. Se povestește că atunci când un grec l-a întrebat pe un egiptean ... acesta i-ar fi răspuns: Cercetătorului istoric Herodot (circa 480-340 î.Ch.), preoții egipteni i-au răspuns: „Înaintea acestui om [a împăratului, respectiv faraonului] în orice caz au domnit peste Egipt zeii, care au trăit împreună cu oamenii; și dintre ei, unul a fost întotdeauna cel mai puternic. Ultimul dintre acești împărați a fost Oros [Horus], fiul lui Osiris […]. El l-ar fi răsturnat pe Typhon [Seth] de pe tron și a domnit ca ultim zeu peste Egipt”. Herodot, «Istorii», II, 144.
  8. Menes (și Min, Egipt. Horus Aha), pe la începutul mileniului III î.Ch., fondator de împărăție și primul împărat al Egiptului. Vezi Herodot, «Istorii», II, 9 și 99.
  9. Vede: culegere cuprinzătoare de scrieri sfinte din vechea cultură hindusă, apărute între secolele XVI și VI î.Ch.
  10. Manu: Despre Manu, marele inițiat și conducător al omenirii, Rudolf Steiner vorbește, printre altele, în: Din Cronica Akasha (1904-08), GA 11, pag. 44-56 («Trecerea de la cea de-a patra la cea de-a cincea rasă-rădăcină»); Evanghelia după Luca, GA 114, Dornach 1985, pag. 84 (Conferința din Basel, 18 septembrie 1909); Principiile economiei spirituale în legătură cu problema reîncarnării, GA 109/111, Dornach 1979, pag. 11-14 (Conferința din Heidelberg, 21 ianuarie 1909); Legenda templului și legenda de aur, GA 93, Dornach 1982, pag. 50 (Conferința de la Berlin, 7 octombrie 1904), pag. 72 (Conferința din Berlin, 11 noiembrie 1904); Misteriul creștin, GA 97, Dornach 1981, pag. 127 (Conferința din Düsseldorf, 7 martie 1907).
  11. Minos: Rege cretan legendar, care a pus să se construiască celebrul labirint, pentru monstrul său Minotaur.
  12. Kadmos: Fondator grec de temple și orașe, asemănător zeilor, aducător de cultură.
    Kekrops: Întemeietor legendar și primul rege al Atenei, important creator de cultură (recensământul populației, fondator de legi, monogamie, alfabetizare, cult al zeilor). A fost venerat din cele mai vechi timpuri pe colina ateniană a Acropolis-ului, alături de alți zei.
    Pelops: Fiu al fiului zeului Tantal, domnitor asupra peninsulei Peloponez.
    Theseu: Fiu de zeu, eliberator al Greciei de multe urgii (monștri și uriași), tovarăș de lupte al lui Hercules, rege al Atenei și erou național atic.
  13.  Putem citi chiar în scrierile sale: În cuvântul înainte la cartea a V-a a operei sale, «Harmonices Mundi» (1619), textual (în traducerea lui Max Caspar, München 1939): „Am furat vasele de aur ale egiptenilor, pentru a întocmi cu ele o colibă sfântă pentru Dumnezeul meu, departe de granițele Egiptului. Dacă mă iertați, mă bucur. Dacă sunteți mânioși pe mine, o suport. Ei bine, arunc zarurile și scriu o carte pentru prezent sau pentru lumea viitoare. Mie mi-e egal. Poate să aștepte o sută de ani după cititorul ei, căci și Dumnezeu a așteptat șase mii de ani după cineva care să-l contemple”. Kepler face aluzie prin această formulare la cele relatate în cartea a doua a lui Moise (capitolul 12, versetele 35-36 și cap. 39, versetele 32-42), conform cărora izraeliții au împrumutat de la egipteni instrumente de aur, pe care le-au luat apoi pe ascuns cu ei în exodul lor, și mai târziu le-au folosit pentru construirea cortului mărturiei, al cortului sfânt pentru Dumnezeul lor.
  14. Zarathustra: Zarathustra a trăit în perioada preistorică – grecii l-au transpus deja în perioada aflată cu 5000 de ani înainte de războiul troian; el nu are nimic de a face cu acel Zarathustra pe care îl menționează istoria exterioară. Vezi în acest sens expunerile lui Rudolf Steiner din conferința «Zarathustra» (Berlin, 19 ianuarie 1911) în: Răspunsuri ale științei spirituale la marile probleme ale existenței, GA 60 și Știința ocultă în schiță (1910), GA 13, pag. 279-281.
  15. Reprezentarea anumitor gnostici creștini ... care spuneau: Christos...a avut numai trup aparent: Această părere, numită doketism (gr. dokein – a părea) exista în secolele I și II în diferite secte gnostice. Reprezentanți importanți ai doketismului au fost printre alții, Valentinus, Markion, Basilides, Simon Magul, Iulius Cassianus și Saturninus. Vezi în acest sens G. R. S. Mead, «Fragmente ale unei credințe dispărute. Schițe despre gnostici, în special din primele două secole. O contribuție la studiul asupra începutrilor creștinismului, prin luarea în considerare a celor mai recente descoperiri» (în limba engleză, Londra 1900), trad. germ. de A. von Ulrich, Berlin 1902.
    Eugen Heinrich Schmitt, «Gnosa, fundament al concepției despre lume a unei culturi nobile», vol. I, Gnosa antichității, Leipzig 1903. Wolfgang Schultz, «Documentele gnosei», Jena 1910.
  16. Disputa dintre arieni și atanasieni: Disputa asupra esenței Dumnezeului-tată și a Dumnezeului-fiu. Arius (protopop al Alexandriei și așa-numiții arieni făceau diferență între ființa lui Christos și ființa Dumnezeului-tată); Athanasius (episcop al Alexandriei) și adepți săi combăteau această separare. După ce deja la primul Conciliu ecumenic (Nicaea, 325) arianismul a fost condamnat, athanasianismul a repurtat după lupte aprinse și învingeri temporare victoria definitivă, la cel de-al doilea Conciliu ecumenic (Constantinopole, 381), prin preluarea conceptului de „unitate ființială” în crezul bisericesc.
  17. „A întinerit în ținutul ceții”: «Faust», partea a doua, actul 2, Laboratorul, versul 6924, textual: „A deveni tânăr în țara cețurilor…”. Relativ la expresia „a deveni tânăr” pentru „a se naște”, vezi Jacob și Wilhelm Grimm, «Dicționar german», vol IV/2, Sp. 2373.
  18. Botezul în Iordan: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 29-34.
  19. Părinții au rămas uimiți când îl regăsesc în templul din Ierusalim: Luca 2, 41-52.
  20. Assita...veni plângând la palatul regal al tatălui lui Buddha: În biblioteca rămasă de la Rudolf Steiner se găsește o operă care descrie acest eveniment și acest context: Richard Pischel, «Viața și învățătura lui Buddha», Leipzig 1906, pag. 17 ș.u.: „Deja în cea mai veche operă din canoanele sudice, în Suttanipata, se găsește următoarea povestire. Sfântul Asita, cu numele întreg de Asita de Vala, sau Kala de Vala, „de Vala cel Negru” a văzut în cursul unei vizite pe care le-a făcut-o zeilor în Cer, că aceștia se aflau într-o mare bucurie. Întrebând care este cauza ei, i s-a spus că în țara lui Sakya, în satul Lumbini, s-a născut un băiat care va deveni cândva Buddha. Când Asita a auzit acest lucru, el s-a dus din cer la Suddhodana, cerând să i se arate băiatul. Când l-a văzut pe cel ce strălucea asemenea focului, l-a luat în brațe și l-a preamărit ca fiind cel mai înalt dintre ființele vii. Dar apoi a început deodată să plângă. La întrebarea lui Sakya dacă pe băiat îl amenință vreun pericol, el a răspuns că nu, dar că plânge pentru că el trebuie să moară înainte ca băiatul să fi devenit Buddha. Această povestire apare și în Nidanakatha, apoi în Asvaghosa, editorul lui Buddhacarita, «Viața lui Buddha», care a trăit în secolul I înainte de Christos sub regele Kaniska, Lalitavistara și Mahavastu. Face parte așadar dintre cele mai vechi descrieri ale vieții lui Buddha. Asemănarea ei cu povestirea despre Simeon, pe care ne-o relatează Luca în capitolul 2, versetele 25-36 a fost demult observată”. (În contrast cu Rudolf Steiner, Richard Pischel vorbește însă pur și simplu despre un „împrumut […] de povestiri îmbucurătoare […] care nu trebuie judecate altfel decât ca povești și fabule”.)
  21.  „Slobozește, Doamne, pe robul tău în pace: Luca 2, 29-30.
  22. Cine mergea atunci spre Capernaum: Vezi Matei 8, 5-13; Luca 7, 1-10; Ioan 4, 43-54.
  23. Era pe la ceasul al zecelea: Ioan 1, 39.
  24. După ce Soarele asfințise, ei aduseră la El bolnavii: Marcu 1, 32.
  25. Apar opere literare: De exemplu Arthur Drews, «Mitul lui Christos», două volume, Jena 1910/11. Asupra acestei opere și a așa-numitei critici, «Cercetarea vieții lui Iisus», Rudolf Steiner a vorbit adesea, ca de exemplu în conferința «De la Iisus la Christos», Karlsruhe 4 octombrie 1911, în: De la Iisus la Christos, GA 131. Relativ la interpretarea astrologică a Evangheliilor, vezi cuprinzătoarea expunere a lui Albert Schweitzer, «De la Reimarus la Wrede. Istorie a cercetărilor referitoare la viața lui Iisus», Tübingen 1906 (ediția a doua adăugită, Tübingen 1913).
  26. Pavel în fața Damascului: Faptele Apostolilor 9, 3-9; 22, 6-11; 26, 12-18.
  27. Când Copernic declara: Vezi «De revolutionibus orbium coelestium libri VI», 1543.
  28. Giordano Bruno, ca tâlcuitor filosofic al învățăturii lui Copernic, a adus la cunoștință: «De l’infinito universo et mondi», 1584. În limba germană: «Despre universul infinit și despre lumi» în: «Opere complete», traduse și editate de Ludwig Huhlenbeck, vol. III, Jena 1904. Despre Bruno ca interpret filosofic al învățăturii lui Copernic vezi «Cuvânt înainte al traducătorului», op.cit., pag. XII-XXIV.
  29. Giordano Bruno afirma în mod grandios: Referitor la monadologia și teoria reîncarnării lui Bruno, vezi operele sale în limba latină «De monade» și «De minimo», ca și «Despre cauză, motivul de început și despre Unul», al doilea dialog (op.cit. volumul IV, pag. 44-46 și pag. 60 ș.u.), «Izgonirea bestiei triumfătoare», scrieri lămuritoare ale lui Nolaner (op.cit. vol. II, pag. 22 ș.u.), «Kabala lui Pegas», al doilea dialog (op.cit. vol. VI, pag. 46 ș.u.), și documente de la procesul Inchiziției referitor la Bruno (op.cit. vol. VI, pag. 184 ș.u. și pag. 230 ș.u.).
  30. Galilei în Domul din Pisa: Elevul lui Galilei și primul său biograf, Vincenzo Viviani, descrie în opera sa «Racconto istorica della vita di Galileo» (1654) această observare a unui candelabru oscilant suspendat de tavan, pe care a realizat-o Galilei în domul din Pisa în perioada studiilor sale (prin 1583).

AcasăLucrări OnlineIndex GA15PrecedentaUrmătoarea