Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

DESPRE ENIGMELE SUFLETULUI

GA 21


CUVÂNT ÎNAINTE

Am scris articolele reunite în acest volum pentru a prezenta câteva dintre lucrurile pe care cred că trebuie să le spun întru apărara căii de cunoaştere antroposofice.

În cel dintâi, „Antropologie şi antroposofie”, caut să arăt, într-o descriere succintă, că o studiere adevărată a naturii nu se află deloc în contradicţie cu ceea ce înţeleg eu prin „antroposofie”, ci drumul de cunoaştere spiritual-ştiinţific al acesteia din urmă trebuie să fie cerut, ca ceva necesar, de mijloacele de cunoaştere ale celei dintâi. Trebuie să existe o ştiinţă spirituală antroposofică, în cazul în care cunoştinţele antropologice ale ştiinţelor naturii vor să fie ceea ce trebuie ele să pretindă că sunt. Ori temeiurile pentru existenţa unei antroposofii sunt îndreptăţite, ori nici cunoştinţelor dobândite de ştiinţele naturii nu li se poate recunoaşte nici o valoare de adevăr. Acest lucru mă străduiesc să-l exprim în primul dintre aceste articole, într-o formă care nu se întâlneşte încă în scrierile mele publicate până în prezent, chiar dacă ea a fost prefigurată pe alocuri.

În legătură cu cel de-al doilea articol, „Max Dessoir [ Nota 1 ] despre antroposofie”, mărturisesc că n-am simţit o nevoie subiectivă să-l scriu. Totuşi, el trebuia scris; dacă n-aş fi făcut-o, în unele cercuri s-ar fi putut forma părerea greşită că reprezentantul antroposofiei se teme să intre într-o discuţie la nivel ştiinţific cu reprezentanţii altor concepţii. La multe atacuri împotriva antroposofiei nu răspund absolut deloc, nu numai din cauză că nu consider polemica pe acest tărâm ca făcând parte dintre sarcinile mele, ci mai ales pentru că marea majoritate a acestor atacuri sunt lipsite de seriozitatea necesară unei discuţii fecunde. Adeseori, nici acei atacanţi care cred că au motive ştiinţifice pentru a combate antroposofia nu ştiu deloc cât de neştiinţifice sunt obiecţiile lor în raport cu gândirea ştiinţifică de care însăşi antroposofia are nevoie. – Regret extraordinar de mult faptul că articolul referitor la atacul lui Max Dessoir la adresa antroposofiei n-a putut deveni ceea ce aş fi vrut eu să fie. Aş fi intrat cu plăcere într-o discuţie despre modul de reprezentare al cărui adept se declară Dessoir, pe de-o parte, şi cel antroposofic, pe de altă parte. În loc de aceasta, „critica” lui Dessoir m-a obligat să arăt că el aduce în faţa cititorilor săi o imagine denaturată a concepţiilor mele, vorbind apoi nu despre acestea, ci despre imaginea prezentată de el, care nu are absolut nimic comun cu concepţiile mele. Am fost nevoit să arăt cum „citeşte” Max Dessoir cărţile pe care intenţionează să le combată. Aşa că articolul meu e plin de discutarea unor lucruri care pot să pară meschine. Dar cum să procedezi altfel când asemenea meschinării sunt necesare pentru a descrie adevărul? Dacă Max Dessoir are dreptul să ponegrească antroposofia pe care eu o reprezint, prin faptul că o include în şirul unor curente spirituale pe care le numeşte „un amestec făcut din interpretări greşite [ Nota 2 ] ale anumitor procese sufleteşti şi din rămăşiţele greşit valorificate ale unei concepţii despre lume dispărute”: las în seama celor ce vor citi cartea mea să-şi formeze o părere, după ce vor fi aflat cât a putut înţelege din concepţiile mele acest „critic”, conform cu felul în care mi-a citit cărţile*.

* Referitor la alte scrieri şi articole ale adversarilor, comp. observaţia finală la această carte. În fond, eu consider că nu e pe măsura seriozităţii acestei epoci să dai publicităţii o polemică de felul celei pe care scrierea lui Dessoir mi-a impus-o. Dar, în acest caz, n-am avut voie să mă sustrag de la un răspuns, la provocarea unui asemenea atac.

În legătură cu cel de-al treilea articol, „Franz Brentano” (un necrolog), trebuie să spun contrariul. Am simţit nevoia cea mai profundă să-l scriu. Şi dacă regret ceva în această privinţă e faptul că nu l-am putut scrie mai demult şi că n-am putut face încercarea de a i-l prezenta lui Brentano însuşi. Dar, cu toate că sunt de foarte mult timp un cititor zelos al scrierilor lui Brentano, de-abia acum opera vieţii sale mi-a apărut în faţa sufletului în aşa fel încât să pot descrie raportul dintre ea şi antroposofie în felul în care o fac în această carte. Moartea acestui om venerat m-a făcut să retrăiesc în gânduri, de la un capăt la celălalt, opera sa; şi de-abia cu această ocazie am putut da o formă rotunjită, pentru moment, expunerilor din articolul meu.

Am alăturat acestor trei articole capitolul „Extinderi formulate pe scurt ale conţinutului acestei scrieri”, în care sunt descrise câteva rezultate ale cercetării antroposofice. Condiţiile epocii prezente mă determină să ating în treacăt, în aceste descrieri, unele rezultate care, propriu-zis, cer să fie discutate mult mai pe larg decât am făcut-o – dar numai parţial – în conferinţele mele. În aceste descrieri trasez unele dintre liniile de unire ştiinţifice care trebuie trasate de la antroposofie la filosofie, la psihologie şi la fiziologie.

Ar putea să pară că în epoca prezentă interesele omului ar trebui să meargă într-o altă direcţie decât aceea pe care merg aceste consideraţii. Totuşi, eu cred că prin asemenea consideraţii nu numai că nu ne abatem de la îndatoririle serioase ale prezentului imediat, ci cred că ceea ce e cuprins în ele slujeşte tocmai acestui prezent, prin nişte impulsuri care au nişte legături poate mai puţin evidente, în schimb, mult mai puternice, cu trăirea acestui prezent.


Berlin, 10 septembrie 1917

RUDOLF STEINER