Am scris articolele reunite în acest volum pentru a prezenta câteva dintre lucrurile pe care cred că trebuie să le spun întru apărara căii de cunoaștere antroposofice.
În cel dintâi, „Antropologie și antroposofie”, caut să arăt, într-o descriere succintă, că o studiere adevărată a naturii nu se află deloc în contradicție cu ceea ce înțeleg eu prin „antroposofie”, ci drumul de cunoaștere spiritual-științific al acesteia din urmă trebuie să fie cerut, ca ceva necesar, de mijloacele de cunoaștere ale celei dintâi. Trebuie să existe o știință spirituală antroposofică, în cazul în care cunoștințele antropologice ale științelor naturii vor să fie ceea ce trebuie ele să pretindă că sunt. Ori temeiurile pentru existența unei antroposofii sunt îndreptățite, ori nici cunoștințelor dobândite de științele naturii nu li se poate recunoaște nici o valoare de adevăr. Acest lucru mă străduiesc să-l exprim în primul dintre aceste articole, într-o formă care nu se întâlnește încă în scrierile mele publicate până în prezent, chiar dacă ea a fost prefigurată pe alocuri.
În legătură cu cel de-al doilea articol, „Max Dessoir [Nota 1] despre antroposofie”, mărturisesc că n-am simțit o nevoie subiectivă să-l scriu. Totuși, el trebuia scris; dacă n-aș fi făcut-o, în unele cercuri s-ar fi putut forma părerea greșită că reprezentantul antroposofiei se teme să intre într-o discuție la nivel științific cu reprezentanții altor concepții. La multe atacuri împotriva antroposofiei nu răspund absolut deloc, nu numai din cauză că nu consider polemica pe acest tărâm ca făcând parte dintre sarcinile mele, ci mai ales pentru că marea majoritate a acestor atacuri sunt lipsite de seriozitatea necesară unei discuții fecunde. Adeseori, nici acei atacanți care cred că au motive științifice pentru a combate antroposofia nu știu deloc cât de neștiințifice sunt obiecțiile lor în raport cu gândirea științifică de care însăși antroposofia are nevoie. – Regret extraordinar de mult faptul că articolul referitor la atacul lui Max Dessoir la adresa antroposofiei n-a putut deveni ceea ce aș fi vrut eu să fie. Aș fi intrat cu plăcere într-o discuție despre modul de reprezentare al cărui adept se declară Dessoir, pe de-o parte, și cel antroposofic, pe de altă parte. În loc de aceasta, „critica” lui Dessoir m-a obligat să arăt că el aduce în fața cititorilor săi o imagine denaturată a concepțiilor mele, vorbind apoi nu despre acestea, ci despre imaginea prezentată de el, care nu are absolut nimic comun cu concepțiile mele. Am fost nevoit să arăt cum „citește” Max Dessoir cărțile pe care intenționează să le combată. Așa că articolul meu e plin de discutarea unor lucruri care pot să pară meschine. Dar cum să procedezi altfel când asemenea meschinării sunt necesare pentru a descrie adevărul? Dacă Max Dessoir are dreptul să ponegrească antroposofia pe care eu o reprezint, prin faptul că o include în șirul unor curente spirituale pe care le numește „un amestec făcut din interpretări greșite [Nota 2] ale anumitor procese sufletești și din rămășițele greșit valorificate ale unei concepții despre lume dispărute”: las în seama celor ce vor citi cartea mea să-și formeze o părere, după ce vor fi aflat cât a putut înțelege din concepțiile mele acest „critic”, conform cu felul în care mi-a citit cărțile*.
* Referitor la alte scrieri și articole ale adversarilor, comp. observația finală la această carte. În fond, eu consider că nu e pe măsura seriozității acestei epoci să dai publicității o polemică de felul celei pe care scrierea lui Dessoir mi-a impus-o. Dar, în acest caz, n-am avut voie să mă sustrag de la un răspuns, la provocarea unui asemenea atac.
În legătură cu cel de-al treilea articol, „Franz Brentano” (un necrolog), trebuie să spun contrariul. Am simțit nevoia cea mai profundă să-l scriu. Și dacă regret ceva în această privință e faptul că nu l-am putut scrie mai demult și că n-am putut face încercarea de a i-l prezenta lui Brentano însuși. Dar, cu toate că sunt de foarte mult timp un cititor zelos al scrierilor lui Brentano, de-abia acum opera vieții sale mi-a apărut în fața sufletului în așa fel încât să pot descrie raportul dintre ea și antroposofie în felul în care o fac în această carte. Moartea acestui om venerat m-a făcut să retrăiesc în gânduri, de la un capăt la celălalt, opera sa; și de-abia cu această ocazie am putut da o formă rotunjită, pentru moment, expunerilor din articolul meu.
Am alăturat acestor trei articole capitolul „Extinderi formulate pe scurt ale conținutului acestei scrieri”, în care sunt descrise câteva rezultate ale cercetării antroposofice. Condițiile epocii prezente mă determină să ating în treacăt, în aceste descrieri, unele rezultate care, propriu-zis, cer să fie discutate mult mai pe larg decât am făcut-o – dar numai parțial – în conferințele mele. În aceste descrieri trasez unele dintre liniile de unire științifice care trebuie trasate de la antroposofie la filosofie, la psihologie și la fiziologie.
Ar putea să pară că în epoca prezentă interesele omului ar trebui să meargă într-o altă direcție decât aceea pe care merg aceste considerații. Totuși, eu cred că prin asemenea considerații nu numai că nu ne abatem de la îndatoririle serioase ale prezentului imediat, ci cred că ceea ce e cuprins în ele slujește tocmai acestui prezent, prin niște impulsuri care au niște legături poate mai puțin evidente, în schimb, mult mai puternice, cu trăirea acestui prezent.
