Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


TRIPARTIŢIA ORGANISMULUI SOCIAL, O NECESITATE A VREMII


Este timpul să ne dăm seama că programele de partid, care s-au păstrat până în prezent dintr-un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat, eşuează în mod inevitabil în faţa realităţilor care au luat naştere din catastrofa războiului mondial. Ar trebui să considerăm că acele programe ai căror susţinători au lucrat la edificarea stărilor sociale, au fost infirmate de această catastrofă. Acestor susţinători ar trebui să le fie limpede că ideile lor n-au fost capabile să domine evoluţia evenimentelor. Aceste evenimente au scăpat de sub controlul gândurilor şi ne-au dus la confuzie şi descărcări violente. Rezultatul cunoaşterii acestui lucru ar trebui să fie ideea că e necesar să tindem spre nişte idei care să poată face faţă mai bine mersului real al lumii.

A fost numită practică ceea ce nu era decât rutină îngustă. Aşa numiţii oameni ai practicii se obişnuiseră să trăiască într-un domeniu de viaţă îngust. Pe acesta l-au stăpânit prin rutină. Le-au lipsit înclinaţia şi interesul de a vedea acest domeniu în contextul unor orizonturi de viaţă mai largi. Ei erau mândri să fie în domeniul lor îngust de viaţă „oameni practici”. Făceau ceea ce cerea rutina şi lăsau ca cele făcute să intre în maşinăria vieţii generale. Ei nu se sinchiseau de felul în care lucrurile se desfăşurau acolo, înăuntru. Aşa încât toate s-au încurcat; şi din ghemul încâlcit al realităţilor s-a născut până la urmă catastrofa mondială. Oamenii se dedaseră numai „practicii” lipsite de idei călăuzitoare. Aceasta a fost soarta cercurilor conducătoare. Acum, când ne aflăm în faţa confuziei generale, nu ne putem elibera de obişnuinţele de gândire. Ne-am obişnuit să considerăm un lucru sau altul „necesar din punct de vedere practic”; şi am pierdut posibilitatea de a înţelege că cele crezute „necesare” din punct de vedere practic sunt ceva putred în lăuntrul lui.

Această alunecare a faptelor în raport cu gândirea umană a ieşit cel mai vizibil în evidenţă în cadrul orânduirii economice a epocii moderne. În acest domeniu de viaţă, putreziciunea lăuntrică s-a arătat prin mişcarea proletar-socialistă. În cadrul acestei mişcări a luat naştere celălalt fel de programe de partid. Şi anume acela care a provenit din vieţuirea nemijlocită a ceea ce era putred şi care, fie cerea în mod critic să se schimbe direcţia ce ducea spre haos, fie aştepta o salvare de la „evoluţia” realităţilor dezlănţuite. Aceste programe au luat naştere în mod teoretic, pe baza unor cereri generale ale omenirii, fără a ţine cont în mod practic de fapte. Reversul acelei practici care nu era decât o rutină ce dispreţuieşte ideile, erau ideile socialiste, care sunt o teorie fără practică. Acum, când realităţile cer intervenţia unor idei care să trăiască în lumea faptelor înseşi, aceste „idei fără practică”, teoretice, se dovedesc incapabile să răspundă necesităţilor. Şi ele îşi vor dovedi incapacitatea din ce în ce mai mult, cu cât va deveni mai necesar să se intervină în mod ordonator cu idei, în realitatea vieţii încâlcite, confuze a prezentului.

Faţă de rutina lipsită de idei şi faţă de programele teoretice lipsite de practică, astăzi este necesar să apară la oamenii care vor cu adevărat să gândească, bunăvoinţa într-o anumită direcţie. Practicienii rutinaţi, dar în realitate nepractici, ar trebui să se străduiască a înţelege că o continuare neplanificată şi negândită a activităţii economice nu ne va face să ieşim din impas, ci ne va cufunda tot mai adânc în ea. În prezent oamenii mai vor să se amăgească în privinţa înţelegerii faptului că absenţa ideilor care a fost confundată cu simţul practic, a dus la confuzie. Cei care au cerut au fost dispreţuiţi, fiind consideraţi „idealişti nepractici” şi nimeni nu vrea să recunoască faptul că prin aceasta s-a făcut lucrul cel mai nepractic dintre toate: ba chiar ne-au dovedit că sunt „idealişti” în cel mai rău sens al cuvântului.

Pe de altă parte, acolo unde domnesc cererile-program teoretice fără practică, se vrea să se cucerească o existenţă demnă de numele de om pentru acea clasă de oameni care în prezent nu se simte încă în posesia unei asemenea existenţe. Adepţii acestei orientări nu văd că vor s-o cucerească fără o înţelegere reală a necesităţilor vitale ale unei orânduiri armonioase a societăţii. Ei cred că dacă vor cuceri pentru cerinţele lor teoretice înalte, dar nepractice, puterea, atunci vor realiza, printr-un miracol, lucrurile spre care năzuiesc.

Iar acela care are gânduri cinstite în legătură cu omenirea, chiar aflat în sânul acelei clase care formulează aceste cereri-program din mijlocul oprimării proletare şi care crede că-şi va atinge scopul în felul caracterizat, trebuie să se preocupe de întrebarea: cum vor evolua lucrurile dacă, pe de o parte, se rămâne la programele care au fost infirmate de mersul lumii şi, pe de alta, va fi cucerită puterea pentru nişte cereri-program care nu caută să înţeleagă ce cere viaţa însăşi pentru edificarea unei orânduiri sociale posibile?

Poate că acum suntem bine intenţionaţi faţă de proletariat, dar nu suntem cu adevărat cinstiţi, dacă nu-l facem să înţeleagă că programele pe care le adoptă nu-l vor duce la salvarea spre care năzuieşte, ci la prăbuşirea culturii şi civilizaţiei europene, cu a căror prăbuşire ar fi pecetluită propria sa prăbuşire. Suntem cinstiţi faţă de proletariat numai dacă trezim în el înţelegerea faptului că nu va putea să realizeze niciodată lucrurile spre care tinde cu programele pe care le-a adoptat.

Proletariatul trăieşte într-o eroare îngrozitoare. El a văzut că în secolele din urmă, treptat, interesele umane au fost înghiţite în întregime de economie. El a fost nevoit să observe că formele juridice ale vieţii sociale s-au cristalizat din formele puterii şi necesităţile economice; că întreaga viaţă spirituală, în special sistemul şcolar şi educaţional, s-a construit pe baza condiţiilor care s-au creat din substraturile economice şi din statul dependent de economie. În proletariat a prins rădăcini convingerea că întreaga viaţă juridică şi spirituală ia naştere în mod necesar pe baza formelor economice. Mari cercuri, chiar şi de neproletari, sunt deja astăzi pradă acestei superstiţii. Ceea ce s-a dezvoltat în ultimele secole drept fenomen specific epocii: dependenţa vieţii spirituale şi juridice de cea economică, e considerat o necesitate naturală. Nu se observă acest adevăr: că această dependenţă a dus omenirea la catastrofă; şi oamenii se dedau superstiţiei că e nevoie numai de o altă orânduire juridică şi spirituală. Se vrea numai schimbarea orânduirii economice, în loc să se înţeleagă că trebuie lichidată dependenţa de economie a vieţii spirituale şi a celei juridice.

Nu poate fi vorba, în acest moment al evoluţiei istoriei lumii, de a se tinde spre un alt fel de dependenţă a vieţii spirituale şi juridice de viaţa economică, ci de a se crea o viaţă economică în cadrul căreia să fie administrate în mod obiectiv numai producerea şi circulaţia bunurilor, în care însă, din locul pe care omul îl ocupă în circuitul economic, să nu decurgă nimic privitor la poziţia lui juridică faţă de alţi oameni şi la posibilitatea de a-şi dezvolta prin educaţie şi şcoală facultăţile existente ca predispoziţie în el. În epoca istorică ce s-a încheiat, viaţă juridică şi viaţa spirituală erau o „suprastructură” a vieţii economice. În viitor ele trebuie să fie nişte componente independente ale organismului social, alături de circuitul economic. Măsurile care trebuie luate în cadrul acesteia din urmă trebuie să rezulte din experienţa economică şi din legătura omului cu diferitele tărâmuri economice. Trebuie să se formeze asociaţii din păturile sociale profesionale, din interesele, împletite între ele, ale producătorilor şi consumatorilor, asociaţii care să aibă sus de tot o administraţie economică centrală. Aceiaşi oameni care aparţin acestei organizaţii economice formează şi o comunitate juridică independentă în ceea ce priveşte administrarea şi reprezentarea, în care este reglementat tot ceea ce cade în sfera de judecată a fiecărui om devenit major. Aici se plăsmuieşte, pe o bază democratică, tot ceea ce-l face pe fiecare om egalul oricărui alt om. În cadrul administraţiei acestei comunităţi se reglementează, de pildă codul muncii (felul, cantitatea, durata muncii). Cu aceasta, reglementarea iese din cadrul circuitului economic. Muncitorul stă în viaţa economică drept semnatar liber al contractului în faţa acelora împreună cu care trebuie să producă. Asupra participării sale economice la o ramură de producţie trebuie să decidă o disciplină economică obiectivă; cu privire la folosirea forţei sale de muncă decide şi el împreună cu ceilalţi, ca om major, pe solul unei jurisprudenţe democratice, în afara circuitului economic.

Aşa cum viaţa juridică este reglementată în componenta juridică independentă, independentă de viaţa economică, a organismului social, tot aşa viaţa spirituală (educaţia şi şcoala) este reglementată, în deplină libertate, în cadrul componentei spirituale independente a comunităţii sociale. Căci pe cât de puţin o viaţă economică sănătoasă poate fi contopită cu componenta juridică a organismului social, în care totul trebuie să se facă prin judecăţile tuturor oamenilor deveniţi majori, egali între ei, tot pe atât de puţin administrarea vieţii spirituale poate supraveghea legile, prescripţiile, rezultate din judecăţile oamenilor care pur şi simplu au devenit majori. Viaţa spirituală are nevoie de autoadministrare care ia naştere numai pe baza punctelor de vedere ale pedagogiei mondiale. Numai în cadrul unei asemenea autoadministrări pot fi cultivate cu adevărat, spre a fi puse în slujba vieţii sociale, facultăţile individuale existente ca predispoziţii într-o comunitate umană.

Acela care este în situaţia de a examina într-un mod lipsit de prejudecăţi, în cadrul unei practici de viaţă reale, condiţiile de existenţă ale organismului social pe actuala treaptă de dezvoltare a omenirii, fără îndoială că nu poate să ajungă la alt rezultat decât la acela că pentru însănătoşirea acestui organism este necesară tripartiţia, da, împărţirea într-un sub-organism spiritual, unul juridic şi unul economic, fiecare independent de celelalte două. Cu siguranţă că prin aceasta nu este periclitată unitatea organismului întreg, căci această unitatea este întemeiată în realitatea pe faptul că fiecare om aparţine, cu interesele sale, tuturor celor trei organisme parţiale şi că administraţiile centrale pot realiza, în pofida independenţei lor, o armonizare a măsurilor pe care le iau.

Că raporturile internaţionale nu constituie o piedică, chiar dacă, în primă instanţă, şi numai un singur stat ia forma de organism social tripartit, despre aceasta vom vorbi în articolul următor.