Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


MARXISM ŞI TRIPARTIŢIE


Este imposibil să ieşim din încâlcelile sociale în care se află Europa dacă anumite cereri sociale care se fac auzite vor mai rămâne multă vreme în neclaritatea care le denaturează în prezent. Drept o asemenea cerere trăieşte în cercuri largi aceea pe care Friderich Engels [ Nota 5 ] a formulat-o în cartea sa «Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă» prin cuvintele: „Locul dominaţiei asupra persoanelor îl ia administrarea afacerilor şi conducerea proceselor de producţie”. Numeroşi conducători ai proletariatului şi, împreună cu ei, masele proletare înseşi, se declară adepţi ai concepţiei din sânul căreia provine această afirmaţie. Dintr-un anumit punct de vedere ea este justă. Contextele umane din care s-au dezvoltat statele moderne au dat naştere unor aparate administrative care nu numai că reglementează afaceri şi procese de producţie, ci şi îi domină pe oamenii ocupaţi în ramurile de producţie şi angajaţi în afaceri. Administrarea afacerilor şi a ramurilor de producţie cuprinde viaţa economică. În epoca modernă aceasta a luat nişte forme care fac administrarea ei să nu mai poată asigura şi dominarea oamenilor. Acest lucru l-au remarcat Marx şi Engels. Ei şi-au îndreptat atenţia spre felul cum acţionează, în cadrul circuitului economic, capitalul şi forţa de muncă umană. Ei au simţit că viaţa omenirii moderne tinde să depăşească forma pe care a luat-o această activitate. Căci această formă este de aşa natură încât capitalul a devenit temelia dominaţiei care se exercită asupra forţei de muncă umane. El nu slujeşte numai la administrarea afacerilor şi la conducerea proceselor de producţie; el este firul de care atârnă dominarea oamenilor. De aici Marx şi Engels au tras concluzia că dominaţia asupra oamenilor trebuie înlăturată din circuitul economic. Ei au tras concluzia justă. Căci viaţa modernă nu permite ca oamenii să fie consideraţi numai nişte anexe ale afacerilor şi proceselor de producţie şi să fie administraţi odată cu acestea.

Numai că Marx şi Engels au crezut că problema se rezolvă pur şi simplu eliminându-se din procesul economic dominaţia asupra oamenilor şi lăsându-se să existe în continuare noua administraţie economică purificată ce se dezvoltă din stat. Ei n-au văzut că în această dominaţie zăcea ceva care reglementa raporturile reciproce dintre oameni, care nu pot să rămână nereglementate şi care nici nu se reglementează de la sine, dacă nu mai sunt reglementate, ca în trecut, de către cerinţele vieţii economice. Ei n-au văzut, de asemenea, că în capital zăcea izvorul din care curgeau forţele pentru administrarea afacerilor şi pentru conducerea ramurilor de producţie. Spiritul uman conduce viaţa economică prin intermediul capitalului. Administrând afaceri şi conducând ramuri de producţie, încă nu cultivi spiritul uman, care provine dintr-o plăsmuire mereu nouă a existenţei şi care trebuie, de asemenea, să furnizeze vieţii economice forţe mereu noi, dacă nu vrem ca aceasta să stagneze mai întâi şi apoi să se distrugă cu totul.

Este just ceea ce au văzut Marx şi Engels: administrarea circuitului economic nu are voie să conţină nimic care să reprezinte o dominaţie asupra oamenilor şi nu e voie ca acelui capital, care slujeşte acestui circuit, să-i revină puterea asupra spiritului uman, care-i arată pe unde trebuie să meargă. Dar a devenit fatală credinţa lor, că amândouă, raporturile dintre oameni, reglementate prin dominaţie, şi conducerea vieţii economice de către spiritul uman, ‒ se vor putea naşte de la sine, dacă nu vor mai fi administrate economic.

Purificarea vieţii economice, adică limitarea ei la administrarea afacerilor şi la conducerea proceselor de producţie, este posibilă numai dacă, alături de vechile reguli, e şi încă ceva, care să facă din spiritul uman adevăratul conducător al circuitului economic.

Această cerinţă este satisfăcută prin ideea organismului social tripartit. Administrarea independentă a vieţii spirituale va furniza vieţii economice forţele spirituale care o vor putea fecunda din nou, în mod treptat, dacă această administrare va reglementa, pe propriul ei tărâm, numai afaceri şi ramuri de producţie. Iar componenta juridică a organismului social, despărţită de componenta spirituală şi de cea economică, va reglementa relaţiile dintre oameni, aşa cum le poate reglementa, în mod democratic, omul devenit major, faţă de un alt om devenit major, fără ca această reglementare să fie influenţată de puterea pe care unul dintre oameni o poate avea asupra celuilalt, pentru că posedă nişte forţe individuale mai puternice, sau în virtutea unor baze economice.

Punctul de vedere al lui Marx şi Engels cu privire la cerinţa unei noi modelări a vieţii economice era just, dar unilateral. Ei n-au văzut că viaţa economică poate deveni liberă numai dacă i se vor alătura o viaţă juridică liberă şi o activitate spirituală liberă. Ce forme trebuie să ia viaţa economică a viitorului, aceasta o poate vedea numai acela căruia îi e limpede că orientarea economico-capitalistă trebuie să fie înlocuită de cea nemijlocit spirituală, iar reglementarea raporturilor dintre oameni, care până acum se făcea prin puterea economică, trebuie să se transforme într-o reglementare nemijlocit umană. Cererea de a se crea o viaţă economică în care să fie administrate numai afaceri şi conduse procese de producţie, nu poate fi împlinită niciodată dacă este formulată singură, numai pentru sine. Cel care totuşi o ridică, acela ar vrea să creeze o viaţă economică ce ar elimina din sine ceea ce a purtat până acum aceasta în ea ca pe o necesitate a existenţei, ceva care totuşi trebuie să rămână.

Din alte străfunduri ale vieţii, dar pe baza unei experienţe temeinice, Goethe a formulat două fraze care sunt însă pe deplin valabile pentru multe cerinţe sociale ale epocii noastre. Una dintre ele este: „Un adevăr insuficient acţionează o vreme; însă în locul luminării totale se iveşte dintr-o dată un neadevăr orbitor; acesta e suficient lumii şi astfel sunt amăgite secole întregi”. Cealaltă este: „Noţiunile generale şi o mare vanitate sunt întotdeauna pe cale de a provoca nenorociri îngrozitoare”[ Nota 6 ]. Cu adevărat, marxismul, care n-a învăţat nimic de la situaţia actuală, este un „adevăr insuficient” care, în pofida insuficienţei sale, trăieşte în concepţia despre lume a proletariatului; dar după catastrofa războiului mondial el devine, faţă de adevăratele cerinţe ale vremii, un „neadevăr orbitor”, care trebuie împiedicat să „amăgească secole întregi”. Va căuta să facă aceasta cel care-şi dă seama spre ce nenorocire aleargă proletariatul prin „adevărul său insuficient”. Din acest „adevăr insuficient” s-au născut realmente nişte „noţiuni generale” ai căror susţinători resping, dintr-o vanitate cu adevărat nu mică, drept utopie, tot ceea ce tinde să aşeze în locul generalităţilor lor utopice, nişte realităţi ale vieţii.