Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


ŞCOALĂ LIBERĂ ŞI TRIPARTIŢIE


În epoca modernă cultivarea publică a vieţii spirituale în educaţie şi şcoală a devenit tot mai mult o problemă de stat. Ideea că şcoala ar fi o chestiune de care ar trebui să se ocupe statul este în prezent atât de înrădăcinată în conştienţa oamenilor, încât acela care este de părere că trebuie să zdruncine această părere este privit drept un „ideolog” străin de lume. Şi totuşi, tocmai pe acest tărâm al vieţii există ceva care are nevoie de reflecţia cea mai serioasă. Căci aceia care gândesc, în modul pe care l-am sugerat, la ceea ce este „străin de lume”, nu bănuiesc deloc ce cauză străină de lume apără ei înşişi. Şcoala noastră are, într-un mod presant, caracteristicile care sunt o copie a curentelor decadente din viaţa culturală a omenirii actuale. Formaţiunile statale moderne nu s-au pliat cu structura lor socială pe cerinţele vieţii. Ele prezintă, de pildă, o formă care nu satisface cerinţele economice ale omenirii moderne. Ele au imprimat acest caracter retrograd şi şcolii, pe care, după ce au smuls-o din sânul comunităţilor religioase, au adus-o într-o stare totală de dependenţă de ele înseşi. Şcoala, pe toate treptele ei, îi formează pe oameni aşa cum are nevoie de ei statul pentru realizările pe care el le crede necesare. În organizarea şcolilor se oglindesc nevoile statului. Se vorbeşte mult despre formarea omului multilateral şi altele asemenea, spre care se pretinde că năzuim; dar omul modern se simte în mod inconştient atât de puternic un membru al formaţiunii statale încât nu observă deloc că vorbeşte despre formarea omului multilateral şi are de fapt în minte formarea acestuia în sensul unui slujitor util al statului.

În această privinţă mentalitatea celor cu gândire socialistă din zilele noastre nu promite nimic bun. Ei vor transformarea vechiului stat într-o mare organizaţie economică. În prelungirea acesteia urmează să funcţioneze şcoala de stat. Această situaţie ar agrava în modul cel mai problematic toate greşelile şcolii actuale. Până acum în această şcoală mai existau unele lucruri provenite din vremurile în care statul nu era stăpânul învăţământului. Fireşte că nu putem dori să se întoarcă domnia acelui spirit care-şi are originea în acele vremuri vechi. Dar ar trebui să tindem a introduce în şcoală noul spirit al omenirii care a evoluat mai departe. Acest spirit nu va fi prezent în ea dacă vom transforma statul într-o organizaţie economică şi dacă vom remania şcoala în aşa fel încât din ea să iasă oameni care să poată fi maşinile cele mai utile ale acestei organizaţii economice. Azi se vorbeşte de o „şcoală unitară”. Nu este esenţial că teoretic oamenii îşi imaginează ceva foarte frumos prin această şcoală unitară. Căci dacă şcoala este transformată într-o componentă organică a unei organizări economice, ea nu poate fi ceva frumos.

Lucrul esenţial pentru epoca prezentă este acela de a situa şcoala întru-totul pe solul unei vieţi spirituale libere. Ceea ce urmează să fie predat şi educat, să izvorască numai din cunoaşterea omului în devenire şi a predispoziţiilor lui individuale. O antropologie care să conţină adevărul despre fiinţa umană, aceasta trebuie să fie baza educaţiei şi învăţământului. Să nu se întrebe: ce trebuie omul să ştie şi să poată face în folosul orânduirii sociale existente, ci, ce există ca predispoziţie în om şi ce putem dezvolta în el? Atunci va fi posibil să i se furnizeze orânduirii sociale forţe mereu noi din generaţia în creştere. Atunci, în această orânduire va trăi mereu ceea ce fac din ea oamenii compleţi care se integrează; nu va face însă nimeni din generaţia în creştere numai ceea ce organizarea socială existentă vrea să facă din ea.

Un raport sănătos între şcoală şi organizarea socială este numai acela în care acesteia din urmă îi sunt furnizate mereu noile predispoziţii individuale umane care au fost cultivate în cadrul unei dezvoltări nestânjenite. Aceasta se poate întâmpla numai dacă şcoala şi educaţia vor avea drept temelie, în cadrul organismului social, autoadministrarea. În viaţa de stat şi în cea economică trebuie să se integreze nişte oameni formaţi de către viaţa spirituală independentă; ele nu trebuie însă să poată prescrie, conform cu nevoile lor, calea pe care aceştia să fie formaţi. Ceea ce este necesar să ştie şi să fie în stare să facă un om la o anumită vârstă, aceasta trebuie să rezulte din natura umană. Statul şi economia vor trebui să ia o asemenea formă încât să corespundă cerinţelor naturii umane. Nu statul sau viaţa economică au a spune: aşa avem noi nevoie de om pentru o anumită funcţie; prin urmare examinaţi-ne oamenii de care avem nevoie şi îngrijiţi-vă mai întâi de ei ca ei să fie în stare să facă lucrurile de care avem noi nevoie; dimpotrivă, componenta spirituală a organismului social, pe baza administrării proprii, are datoria să-i ajute pe oamenii corespunzător dotaţi să se formeze, până la un anumit punct al dezvoltării lor, iar statul şi economia trebuie să se organizeze conform cu rezultatele muncii din componenta spirituală.

Deoarece viaţa statului şi a economiei nu este ceva separat de natura umană, ci produsul acestei naturi, nu este niciodată de temut că o viaţă spirituală de sine stătătoare, cu adevărat liberă, nu va forma oameni apropiaţi de viaţă, înfrăţiţi intim cu adevărul. Dimpotrivă, asemenea oameni străini de realitate apar tocmai atunci când organizările existente în stat şi în economie reglementează cu de la sine putere educaţia şi şcoala. Căci în stat şi în economie trebuie adoptate punctele de vedere din cadrul a ceea ce există, din ceea ce a devenit. Pentru dezvoltarea omului în devenire este nevoie de cu totul alte linii orientative ale gândirii şi simţirii. O scoţi la capăt ca educator, ca dascăl, numai dacă stai într-un mod liber, individual, în faţa celui pe care trebuie să-l educi, căruia trebuie să-i predai. Trebuie să te ştii dependent, pentru liniile orientative ale activităţii, numai de cunoştinţele despre natura umană, despre esenţa orânduirii sociale şi altele asemenea, nu însă de nişte prescripţii sau legi date din afară. Dacă vrem în mod serios să transformăm orânduirea socială de până acum într-o orânduire conformă cu nişte puncte de vedere sociale, nu vom avea voie să ne dăm înapoi speriaţi în faţa ideii de a lăsa viaţa spirituală – cu educaţia şi şcoala – în seama autoadministrării proprii. Căci dintr-o asemenea componentă independentă a organismului social vor proveni oameni care vor activa cu pasiune şi plăcere în cadrul organismului social; dintr-o şcoală reglementată de stat sau de viaţa economică nu pot proveni decât oameni cărora le lipseşte această pasiune şi această plăcere, pentru că ei resimt ca pe ceva ucigător efectele acestei constrângeri, care n-ar fi trebuit să se exercite asupra lor, înainte ca ei să fi devenit cetăţeni şi colaboratori deplin conştienţi ai acestui stat, ai acestei economii. Omul în devenire trebuie să crească prin forţa dascălului şi educatorului, independenţi de stat şi economie, care pot dezvolta în mod liber facultăţile individuale ale copilului, pentru că ale lor, ale dascălilor, pot acţiona în libertate.

În cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale în cadrul necesităţilor vitale ale prezentului şi viitorului, eu m-am străduit să arăt că în concepţia despre viaţă a conducătorilor partidului socialist continuă să trăiască, în esenţă, toată lumea de idei, împinsă până la o anumită extremă, a burgheziei ultimelor trei-patru secole. Iluzia acestor socialişti este acum că ideile lor reprezintă o ruptură totală cu această lume. Nu cu aşa ceva avem de a face, ci numai cu concepţia burgheză despre lume, tincturată de simţirea proletariatului. Acest lucru se vede în mod deosebit de evident din poziţia pe care aceşti conducători socialişti o adoptă în ceea ce priveşte viaţa spirituală şi integrarea acesteia în organismul social. Din cauza importanţei proeminente pe care viaţa economică a avut-o în cadrul organizării sociale burgheze din ultimele secole, viaţa spirituală a ajuns într-o puternică dependenţă de viaţa economică. Conştienţa evidenţei unei vieţi spirituale întemeiate în sine, la care participă sufletul, uman s-a pierdut. Concepţia despre natură a acestei epoci şi industrializarea au contribuit la această pierdere. De aici a decurs felul cum şcoala a fost încadrată în organismul social al epocii moderne. Problema principală a devenit aceea de a-l face pe om utilizabil pentru viaţa exterioară de stat şi economică. Tot mai puţini s-au gândit la faptul că omul, ca fiinţă sufletească, ar trebui să fie plin în primul rând de conştienţa legăturii sale cu o ordine spirituală a lucrurilor şi a faptului că el este acela care, prin această conştienţă a sa, dă un sens statului şi economiei în cadrul cărora trăieşte. Capetele s-au îndreptat tot mai puţin spre ordinea spirituală a lumii şi tot mai mult spre raporturile de producţie economice. La burghezie, aceasta a devenit o direcţie a vieţii de sentiment. Conducătorii proletari au făcut din aceasta o concepţie teoretică despre viaţă, o dogmă de viaţă.

Această dogmă ar avea efecte pustiitoare dacă ar vrea să stea la baza şcolii în epocile viitoare. Dat fiind faptul că, în realitate, oricât de perfectă ar fi forma care s-ar da organismului social, dacă ea ar fi de natură economică, din ea nu poate rezulta nici un fel de cultivare a unei adevărate vieţi spirituale şi, în special, nici o organizare fecundă a şcolii; această organizare ar trebui realizată în primă instanţă prin perpetuarea vechii lumi de gândire. Partidele care pretind că sunt purtătoarele unei noi forme de organizare a vieţii ar face în mod inevitabil ca viaţa spirituală din şcoli să fie cultivată în continuare de către susţinătorii vechilor concepţii despre lume. Pentru că în asemenea condiţii nu se poate naşte o legătură între generaţia în creştere şi vechiul, cultivat în continuare, viaţa spirituală ar trebui să decadă tot mai mult. Sufletele acestei generaţii s-ar pustii din cauza situării lor pe terenul unei concepţii despre lume neadevărată, care n-ar putea deveni pentru ei un izvor lăuntric de forţă. În cadrul orânduirii sociale provenite din industrializare, oamenii ar deveni nişte fiinţe lipsite de suflet.

Pentru ca aceasta să nu se întâmple, mişcarea pentru tripartiţia organismului social tinde spre desprinderea totală a învăţământului de viaţa statală şi economică. Integrarea socială a persoanelor angajate în procesul de învăţământ nu trebuie să depindă de nici un fel de alte puteri decât de oamenii care lucrează în învăţământ. Administrarea instituţiilor de învăţământ, stabilirea anilor de studiu şi a scopurilor didactice trebuie să fie asigurate numai de persoane care, în acelaşi timp, predau sau desfăşoară vreo altă activitate productivă în cadrul vieţii spirituale. În acest caz, fiecare persoană şi-ar împărţi timpul între predare sau altă activitate spirituală creatoare şi activitatea administrării din cadrul învăţământului. Acela care este în stare să facă într-un mod lipsit de prejudecată o apreciere a vieţii spirituale îşi poate da seama că forţa vie, de care ai nevoie pentru organizarea şi administrarea învăţământului, se poate dezvolta în suflet numai dacă eşti angajat în mod activ în procesul de predare sau în alte procese spiritual creatoare.

Va recunoaşte pe deplin aceasta, în ceea ce priveşte epoca noastră prezentă, numai acela care vede în mod lipsit de prejudecată că este necesar să se deschidă un izvor nou al vieţii spirituale pentru reconstruirea ordinii noastre care s-a prăbuşit. În articolul «Marxism şi tripartiţie» am atras atenţia asupra ideii juste, dar unilaterale, a lui Engels: „Locul dominaţiei asupra persoanelor îl va lua administrarea afacerilor şi conducerea proceselor de producţie”. Pe cât de just este acest lucru, tot pe atât de adevărat este şi celălalt, şi anume că în orânduirile sociale din trecut viaţa oamenilor a fost posibilă numai pentru că odată cu conducerea proceselor economice de producţie au fost dominaţi şi oamenii. Dacă această dominaţie va înceta, oamenii vor trebui să primească de la viaţa spirituală liberă, independentă, imboldurile de viaţă care până acum acţionau în ei în virtutea impulsurilor date de puterea dominantă.

La toate acestea se mai adaugă altceva. Viaţa spirituală prosperă numaidecât dacă se poate dezvolta ca unitate. Din aceeaşi dezvoltare a forţelor sufleteşti din care provine o concepţie despre lume satisfăcătoare, care să-l susţină pe om, trebuie să provină şi forţa productivă care face din om colaboratorul corect în viaţa economică, de acolo trebuie să vină şi forţele productive. Oamenii practici în ceea ce priveşte viaţa exterioară vor proveni totuşi numai dintr-o şcoală care e în stare să dezvolte în mod sănătos şi imboldurile superioare spre cunoaştere. O ordine socială care administrează numai afaceri şi conduce procese de producţie va ajunge negreşit, cu timpul, pe căi cu totul greşite dacă nu-i vor fi trimişi oameni cu suflete sănătos dezvoltate.

De aceea, o reconstrucţie a vieţii noastre sociale trebuie să dobândească forţa de a organiza un învăţământ cu adevărat independent. Dacă e ca pe viitor să nu mai „domine”, în vechiul mod, unii oameni asupra altora, trebuie să fie creată posibilitatea ca spiritul liber din fiecare suflet uman să devină, în modul cel mai viguros care e posibil fiecăreia dintre individualităţile umane, conducătorul vieţii. Acest spirit nu se lasă însă reprimat. Nişte măsuri organizatorice care ar vrea să reglementeze şcoala doar pe baza punctelor de vedere ale unei orânduiri economice, ar reprezenta începutul unei asemenea reprimări. Ea ar face spiritul liber, conform cu natura lui, să se revolte în permanenţă. Zguduirea continuă a edificiului societăţii, aceasta ar fi consecinţa inevitabilă a unei orânduiri care ar vrea să organizeze şi şcoala pe baza proceselor de producţie.

Pentru acela care vede aceste lucruri într-o perspectivă de ansamblu, întemeierea unei comunităţi umane, ce tinde în mod energic spre libertatea şi autoadministrarea educaţiei şi a şcolii, devine unul din imperativele cele mai importante ale vremii. Toate celelalte nevoi ale epocii nu-şi vor putea găsi satisfacţia dacă oamenii nu vor înţelege ce este just în acest domeniu. Şi pentru a înţelege ce este just, este nevoie, de fapt, numai să aruncăm o privire lipsită de prejudecată asupra formei vieţii noastre spirituale actuale, cu sfâşierea ei interioară, cu puterea ei redusă de susţinere a sufletelor umane.