Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


CAPACITATEA DE MUNCĂ, VOINŢA DE A MUNCI ŞI ORGANISMUL SOCIAL TRIPARTIT


Unele persoane cu gândire socialistă văd în forma de până acum a câştigului, existentă în cadrul vieţii economice, un imbold la muncă de a cărui înlăturare depinde crearea unor stări sociale mai sănătoase decât sunt cele de până acum. Pentru asemenea persoane devine stringentă întrebarea: ce-i va face pe oameni să-şi pună facultăţile în slujba activităţii economice de producţie în măsura necesară, dacă egoismul, care-şi găseşte satisfacţia în câştig, nu se va mai putea manifesta? Nu se poate spune că acordă suficientă atenţie acestei întrebării aceia care se gândesc la socializare. Cerinţa: în viitor omul nu va mai avea voie să lucreze pentru el, ci „pentru comunitate”, rămâne himerică, atâta vreme cât nu vom dezvolta cunoştinţe adecvate realităţii despre felul cum sufletele umane pot fi determinate să lucreze „pentru comunitate” la fel de bucuros ca şi pentru ele înseşi. S-ar putea crede, în orice caz, că un organ administrativ central îl va pune pe fiecare om la locul lui de muncă şi atunci, prin această organizare a muncii, va fi, de asemenea posibil, ca produsele muncii să fie împărţite în mod drept de către acest organ administrativ. Numai că o asemenea părere se bazează pe o iluzie. Ea ţine seama, ce-i drept, de faptul că oamenii au nevoi de consum şi că acestea trebuie satisfăcute; dar nu ţine seama de faptul că simpla conştienţă a existenţei acestor nevoi de consum nu-l face pe om să lucreze cu dăruire, atunci când e vorba să producă nu pentru sine, ci pentru comunitate. Numai conştienţa faptului că lucrează pentru societate nu-l va face să simtă nici o satisfacţie. De aceea, de aici în el nu se va putea naşte nici un imbold spre muncă.

Ar trebui să înţelegem că e necesar să creăm un nou imbold spre muncă în momentul în care ne gândim să-l înlăturăm pe cel vechi, al câştigului egoist. O administraţie economică ce nu are printre forţele care acţionează în circuitul ei câştigul, nu va exercita prin sine însuşi nici o influenţă asupra voinţei de a munci a oamenilor. Şi tocmai prin faptul că nu poate să facă aceasta, ea satisface o cerinţă socială la care o mare parte a omenirii a ajuns, pe treapta actuală a evoluţiei sale. Această parte a omenirii nu mai vrea să fie adusă la muncă prin constrângerea economică. Ea ar vrea să muncească din nişte imbolduri care să corespundă mai mult demnităţii umane. Fără îndoială că această cerinţă este, la mulţi oameni, la care trebuie să ne gândim când ea este exprimată, una mai mult sau mai puţin necunoscută, instinctivă; dar în viaţa socială asemenea impulsuri necunoscute, instinctive reprezintă ceva mai important decât ideile care sunt prezentate în mod conştient. Aceste idei conştiente îşi datorează existenţa numai faptului că oamenii nu posedă forţa spirituală de a înţelege cu adevărat ce se petrece în ei. Dacă te ocupi cu asemenea idei, te mişti pe un teren şubred. De aceea este necesar ca, în pofida faptului că asemenea idei de suprafaţă au un caracter amăgitor, să ne îndreptăm atenţia spre adevăratele cerinţe ale oamenilor, de felul calei caracterizate. Pe de altă parte, nu se poate pune la îndoială faptul că într-o epocă în care, ca în prezent, instinctele umane inferioare îşi fac de cap, fac ca viaţa socială să se înalţe în talazuri sălbatice. Nu vom ucide însă cererea de a duce o existenţă umană demnă, exprimată în mod îndreptăţit în sensul de mai sus, dacă ne folosim, pentru a o acuza şi pe ea, de faptul că există instincte umane inferioare.

Dacă se va ajunge la o formă de organizare a economiei care să nu poată avea nici o influenţă asupra voinţei de a munci a oamenilor, atunci această influenţă va trebui să vină de la o altă organizare. Ideea organismului social tripartit ţine seama de faptul că, pe actuala treaptă de dezvoltare a omenirii civilizate, viaţa economică trebuie să se limiteze la activitatea economică. Organele administrative ale unei asemenea vieţi economice vor putea stabili care vor fi volumul nevoilor de consum, căile pe care produsele pot fi conduse în modul cel mai bun spre consumatori, în ce cantitate trebuie realizat un produs sau altul. Numai că ea nu va avea nici un mijloc de a crea în om voinţa de a produce; şi ea nu va fi nici în stare să stabilească măsurile educative şi de învăţământ prin care să fie cultivate acele facultăţi individuale ale oamenilor care trebuie să constituie izvorul activităţii economice. În cadrul vechiului sistem economic, care se păstrează şi în prezent, oamenii cultivau aceste facultăţi pentru că puteau nutri speranţa de a obţine un câştig personal. Ar fi o eroare fatală să se creadă că simplul ordin al unor organe administrative economice, care au în vedere exclusiv activitatea economică, ar putea acţiona asupra dezvoltării unor facultăţi umane individuale, trezind dorinţa de activitate, şi că un asemenea ordin ar putea avea destulă forţă pentru a-l face pe om să-şi mobilizeze voinţa de a munci. Ideea organismului social tripartit vrea tocmai ca omenirea să nu cadă pradă acestei erori. Ea vrea, realizând viaţa spirituală liberă, independentă, ca aceasta să devină tărâmul pe care omul să înveţe a întrezării importanţa unei munci individuale în ansamblul orânduirii sociale, în aşa fel încât să ajungă să iubească această muncă individuală de dragul valorii pe care ea o are pentru binele general. Ea vrea să facă în aşa fel încât viaţa spirituală liberă să constituie temeliile care pot înlocui imboldul născut din setea personală de câştig. Numai în cadrul unei vieţi spirituale libere poate lua naştere o asemenea iubire pentru ordinea socială umană ca aceea, să zicem, a artistului faţă de procesul său de creaţie. Dacă nu vrem însă să ne gândim a cultiva în cadrul unei vieţi spirituale libere o asemenea iubire, atunci trebuie să renunţăm la întreaga străduinţă de reconstrucţie a ordinii sociale. Cine se îndoieşte de faptul că oamenii pot fi educaţi în sensul unei asemenea iubiri, acela se îndoieşte în mod sigur şi de posibilitatea de a elimina din viaţa economică setea de câştig personal. Cine nu poate crede că o viaţă spirituală liberă produce în om o asemenea iubire, acela nu ştie că dependenţa de stat şi de economie a vieţii spirituale dă naştere la setea de câştig personal şi că această sete nu este un produs elementar al naturii umane. Pe această eroare se bazează ceea ce se spune atât de des, că pentru înfăptuirea tripartiţiei ar fi necesari alţi oameni decât cei actuali. Nu, organismul social tripartit îi educă pe oameni în aşa fel încât ei devin altfel decât au fost până acum sub influenţa organizării statal-economică.

Şi după cum viaţa spirituală liberă va crea imboldurile de dezvoltare a facultăţilor umane individuale, tot aşa viaţa statal-juridică, democratic orientată, va da voinţei de a munci impulsurile necesare. Relaţiile reale care se vor crea între oamenii reuniţi într-un organism social, când fiecare om major îşi va reglementa drepturile faţă de fiecare om major, pot să facă să se aprindă voinţa de a munci „pentru comunitate”. Ar trebui să ne gândim la faptul că asemenea relaţii pot face să ia naştere mai întâi un sentiment adevărat al comunităţii, iar din acest sentiment, voinţa de a munci. Căci, în realitate, dacă va exista un asemenea stat juridic, urmarea va fi că fiecare om se va situa într-un mod absolut conştient şi viu pe solul activităţii comune. El va şti pentru ce lucrează; şi el va voi să muncească în cadrul comunităţii în care se ştie integrat din propria lui voinţă.

Acela care admite ideea organismului social tripartit ştie că marea întovărăşire cu o structură la nivelul statului, spre care tinde socialismul marxist, nu poate crea nici un fel de imbolduri care să acţioneze asupra facultăţii şi voinţei de a munci. Un asemenea om nu vrea ca entitatea reală a omului să fie uitată din cauza realităţii ordinii exterioare de viaţă. Căci viaţa practică nu poate face socoteala ţinând seama numai de realităţile exterioare; ea trebuie să includă în socoteală ceea ce omul este şi ceea ce el poate deveni.