Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


ORBIREA SUFLETEASCĂ SUB INFLUENŢA SOCIALISMULUI


Se pare că mulţi oameni nu se pot acomoda cu ideea tripartiţiei organismului social pentru că se tem că această idee vrea să despartă, în cadrul organizării vieţii sociale, ceea ce în realitate trebuie să acţioneze într-o unitate indivizibilă. Este adevărat că omul angajat în viaţa economică intră, prin activitatea lui economică, în relaţii juridice cu semenii săi, şi că viaţa spirituală depinde de aceste raporturi juridice şi, de asemenea, de situaţia sa economică. În om, aceste trei activităţi de viaţă sunt unite; cât timp trăieşte, el este implicat în toate trei.

Rezultă însă de aici şi un motiv ca aceste trei activităţi de viaţă să fie administrate dintr-un singur punct central? Şi cere aceasta ca toate trei să fie administrate după aceleaşi principii? În om şi în activitatea lui se completează multe lucruri care provin din izvoare diferite. El este dependent de însuşirile care-i sunt transmise prin ereditate de la strămoşii lui. El gândeşte şi acţionează însă şi în sensul a ceea ce educaţia altor oameni şi a înaintaşilor lor a făcut din el. Ce ciudat ar fi dacă cineva ar vrea să afirme că omul, ca fiinţă unitară, este scindat pentru că asupra lui acţionează, din direcţii diferite, ereditatea şi educaţia? Nu trebuie să spunem, mai degrabă, că omul ar rămâne imperfect dacă atât ereditatea cât şi educaţia ar lucra dintr-un singur izvor la plăsmuirea vieţii lui?

Că sunt influenţe ce trebuie să se reverse astfel asupra omului în virtutea legilor naturii, din diferite direcţii, spre a corespunde tocmai prin această diversitate nevoilor fiinţei sale, acest fapt oamenii îl înţeleg, pentru că neînţelegerea ar fi absurdă. Dar ei nu vor să se lase convinşi de adevărul faptului că dezvoltarea facultăţilor spirituale, ordinea raporturilor juridice, plăsmuirea vieţii economice nu-l pot primi în mod just pe om în sferele lor decât dacă ele sunt reglementate, în cadrul ordinii sociale în care trăieşte, din puncte centrale diferite, conform cu nişte puncte de vedere diferite. O viaţă economică ce rânduieşte ea însăşi drepturile oamenilor antrenaţi în activitatea economică de producţie şi care face ca oamenii să fie educaţi şi învăţaţi conform cu interesele ei, transformă omul într-o rotiţă a mecanismului economic. Ea face ca omului să i se pipernicească spiritul, care se poate dezvolta liber numai dacă înfloreşte conform cu propriile sale impulsuri. Ea face să i se pipernicească, de asemenea, raporturile afective cu semenii săi, care nu vor să fie influenţate poziţia faţă de aceşti semeni pe care el o are în virtutea situaţiei lui economice; raporturi care tind mai degrabă spre reglementarea lor în sensul egalităţii tuturor oamenilor în ceea ce priveşte omenescul pur. O viaţă juridică sau de stat, care dispune de dezvoltarea facultăţilor umane individuale, apasă asupra acestei dezvoltări ca o povară grea; căci ea va manifesta în mod natural, pe baza intereselor care apar în cadrul ei, tendinţa de a dezvolta aceste facultăţi conform cu nevoile, nu conform cu natura lor proprie, chiar şi atunci când la început există cea mai mare bunăvoinţă de a se avea în vedere particularităţile oamenilor. Iar o asemenea viaţă juridică imprimă şi ramurilor economice dirijate de ea un caracter care nu provine din nevoile economice înseşi. În cadrul unei asemenea vieţi juridice omul este strâmtorat din punct de vedere spiritual, iar din punct de vedere economic este împiedicat, pentru că se află sub tutelă, să dezvolte nişte interese adecvate fiinţei sale. O viaţă spirituală care ar vrea să stabilească ea raporturile juridice, ar ajunge în mod necesar, date fiind inegalitatea facultăţilor umane, şi la o inegalitate a drepturilor; şi ea şi-ar nega adevărata ei natură, dacă s-ar lăsa determinată în activitatea ei de interesele economice. În cadrul unei asemenea culturi spirituale omul n-ar putea ajunge la o conştienţă justă a ceea ce spiritualul poate însemna cu adevărat în viaţa lui; căci el ar vedea spiritualul depărtându-se din cauza nedreptăţii şi falsificându-se prin faptul că urmăreşte scopuri economice.

Omenirea lumii civilizate a prezentului a ajuns în situaţia ei actuală din cauză că cele trei domenii ale vieţii s-au contopit, în multe privinţe, în timpul ultimelor secole, formând statul unitar. Iar neliniştea epocii actuale constă în faptul că un număr nebănuit de mare de oameni, fără a fi conştienţi de caracterul propriu-zis al năzuinţei sale, tinde să dezvolte aceste trei tărâmuri ale vieţii din organismul social drept componente separate, astfel încât viaţa spirituală să se poată plăsmui în mod liber pe baza propriilor ei impulsuri; astfel încât viaţa juridică să fie clădită, în mod democratic, pe confruntarea – nemijlocită sau mijlocită – dintre oamenii egali între ei; iar viaţa economică să cuprindă numai producerea circuitului mărfurilor.

Există diferite puncte de plecare pentru a se ajunge la înţelegerea faptului că tripartiţia organismului social este necesară. Unul dintre aceste puncte de plecare este cunoaşterea naturii umane actuale. Poate că, din punctul de vedere al unei anumite teorii sociale şi al unei păreri partinice, unii vor găsi că este neştiinţific şi nepractic să se spună că în legătură cu organizarea convieţuirii umane trebuie întrebată psihologia, în măsura în care această psihologie ştie ce este adecvat naturii umane. Ar fi totuşi o nenorocire incomensurabilă dacă ar fi reduşi la tăcere toţi aceia care vor să-i păstreze acestei psihologii „sociale” dreptul de a contribui la modelarea vieţii sociale. După cum există oameni orbi pentru culoare, daltoniştii, care văd lumea în cenuşiu, există şi reformatori şi revoluţionari pe tărâm social orbi în ceea ce priveşte psihologia, care ar vrea să modeleze organismul social ca pe o întovărăşire economică, în care oamenii înşişi să trăiască asemenea unor fiinţe mecanizate. Şi aceşti agitatori, orbi în ceea ce priveşte psihologia, habar nu au, ei înşişi, de orbirea lor. Ei ştiu un singur lucru, că a existat întotdeauna o viaţă juridică şi o viaţă spirituală, alături de viaţa economică; şi ei cred că dacă vor modela viaţa economică aşa cum consideră ei că e bine, tot restul va veni „de la sine”. Numai că aceasta nu va veni; sistemul social va fi ruinat. De aceea e foarte greu să te înţelegi cu cei orbi faţă de psihologie; de aceea este, din păcate, necesar, să ne asumăm lupta cu ei, lupta care nu porneşte de la cei văzători în ale psihologiei, ci de la ei.