Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


SE CERE „SPIRITUL NOU”


Din discuţiile sterile care sunt purtate în prezent, în multe cercuri, despre consiliile de întreprindere, se poate percepe în mod clar cât de puţină înţelegere mai există faţă de cerinţele care s-au născut în omenire, pe baza dezvoltării ei istorice, pentru prezentul şi viitorul apropiat. Despre faptul că în cadrul creaţiei şi al încercărilor de modelare socială a vieţii şi a democraţiei vor să se manifeste două imbolduri existente în însăşi fiinţa umană a epocii moderne, majoritatea celor care-şi spun cuvântul în asemenea discuţii nu bănuiesc nimic. Amândouă aceste imbolduri vor acţiona neliniştitor şi distrugător în viaţa publică până când vom reuşi să ajungem la nişte forme de organizare în cadrul cărora ele să se poată dezvolta, dar imboldul social care va trebui să trăiască în circuitul economic nu se va putea manifesta niciodată, conform cu esenţa sa, într-un mod democratic. Pentru el esenţialul este ca oameni angajaţi în producţia economică să răspundă nevoilor îndreptăţite ale semenilor lor. O reglementare a circuitului economic, cerută de acest imbold, trebuie să se întemeieze pe ceea ce fac unele pentru altele persoanele care desfăşoară o activitate economică. La baza a ceea ce ele fac trebuie să stea însă nişte contracte care să se dezvolte din poziţiile economice ale oamenilor angajaţi în activitatea economică. Pentru încheierea acestor contracte, dacă e ca ele să acţioneze în mod social, sunt necesare două lucruri. În primul rând, ele trebuie să poată izvorî din iniţiativa liberă, bazată pe înţelegerea lucrurilor, a oamenilor individuali; în al doilea rând, aceşti oameni individuali trebuie să trăiască în cadrul unui corp economic în care există posibilitatea ca, prin asemenea contracte, realizările omului individual să fie puse la dispoziţia tuturor în modul cel mai bun posibil. Prima cerinţă poate fi îndeplinită numai dacă nici o influenţă administrativă de natură politică nu se va interpune între omul care desfăşoară o activitate economică şi raportul său cu izvoarele şi interesele vieţii economice. Celei de a doua cerinţe i se dă satisfacţie dacă aceste contracte vor fi încheiate nu conform cu cerinţele pieţii nereglementate, ci conform cu condiţiile care rezultă prin aceea că, în funcţie de necesităţi, unele ramuri de producţie se vor asocia unele cu altele şi cu unele asociaţii de consum, astfel încât circulaţia mărfurilor să se desfăşoare în sensul acestor asociaţii. Prin existenţa acestor asociaţii este prefigurat, pentru persoanele angajate în activitatea economică, drumul pe care ele trebuie s-o apuce în fiecare caz în parte pentru reglementarea contractuală a activităţii lor.

Pentru o viaţă economică organizată în acest fel nu există parlamentări. Există numai situarea destoinică şi pricepută într-o anumită ramură de producţie şi legătura între propria poziţie şi alte poziţii, în modul cel mai util pentru societate. Ceea ce se întâmplă în cadrul unui asemenea corp economic, nu este reglementat prin „eşti”, ci prin limbajul necesităţilor sociale, care se adânceşte prin propria sa natură în ceea ce este realizat de omul cel mai destoinic şi mai priceput în materie şi este condus, prin colaborarea dintre federaţii, spre locul potrivit consumării sale.

Dar, după cum în organismul natural unul dintre sistemele de organe s-ar autodizolva prin propria lui activitate dacă n-ar fi reglat de un altul, tot astfel una dintre componentele organismului social trebuie reglementată de către celelalte. Ceea ce realizează oamenii angajaţi în activitatea economică în cadrul corpului economic, duce, cu timpul, la nişte prejudicii specifice acestuia, dacă organizarea politico-juridică – aceasta trebuie să se sprijine pe o bază economică tot aşa de sigur pe cât de sigur este că viaţa economică nu poate avea o bază democratică – n-ar lucra în sensul prevenirii unor asemenea prejudicii. În satul democratic de drept, parlamentarea este îndreptăţită. Ceea ce ia naştere aici, acţionează în activitatea economică a oamenilor în mod compensator asupra tendinţei vieţii economice de a duce la prejudicii. Dacă cineva ar vrea să încadreze viaţa economică însăşi în administrarea structurii juridice, el i-ar răpi destoinicia şi mobilitatea.

Dreptul trebuie primit de către oamenii ce desfăşoară activitatea economică dintr-un loc aflat în afara sferei acesteia, şi doar aplicat în viaţa economică.

Dezbaterile asupra unor asemenea lucruri ar trebui să se facă acolo unde are loc organizarea de întreprindere. În loc de aceasta, aici domneşte o vorbărie de pe nişte poziţii care corespund vechiului principiu de a se da legilor politice o formă care să satisfacă interesele grupurilor angajate în activitatea economică. Dacă în prezent alte grupuri decât cele din trecut vor să procedeze conform acestui principiu, aceasta nu schimbă nimic faptul că azi mai lipseşte încă un spirit nou acolo unde el este deja imperios necesar.

Situaţia este astăzi de aşa natură că nu se va putea ajunge la o însănătoşire a vieţii publice decât atunci când un număr suficient de mare de oameni vor înţelege adevăratele cerinţe sociale, politico-juridice şi spirituale ale prezentului. Oameni care au bunăvoinţa şi puterea de a transmite şi altora înţelegerea necesară pe acest tărâm. Dar lucrurile sunt de asemenea natură că piedicile care încă stau în calea acestei însănătoşiri vor dispărea numai în măsura în care se va răspândi înţelegerea caracterizată aici. Căci a crede că aceste piedici sunt o entitate obiectivă, aflată în afara capacităţii de înţelegere umană, este numai o superstiţie politico-socială. Aceasta o afirmă numai aceia care nu înţeleg niciodată care este raportul real dintre idee şi practică. Asemenea oameni spun: idealiştii au, desigur, idei bune sau bine intenţionate; dar „aşa stau lucrurile, aceste idei nu pot fi înfăptuite”. Nu, nu este aşa, ci pentru înfăptuirea anumitor idei în epoca prezentă singura piedică o constituie acei oameni care au credinţa caracterizată adineauri şi, pe deasupra, şi puterea de a acţiona în sensul acestei credinţe, frânând lucrurile. O asemenea putere o au, de asemenea, aceia cu care masele populare s-au asociat în grupări de partid mai vechi, drept „conducători” ai lor, şi pe care ele îi urmează supuse. De aceea, o condiţie fundamentală pentru această însănătoşire, este dizolvarea acestor grupări de partid şi creşterea înţelegerii pentru ideile care se dezvoltă din sesizarea concretă a lucrurilor, fără nici o legătură cu părerile de partid sau de grup de odinioară. Este o problemă arzătoare a epocii actuale aceea de a se găsi căi şi mijloace pentru a se pune în locul părerilor de partid aceste idei independente, care pot oferi sâmburi de cristalizare pentru unirea unor oameni veniţi din sânul celor mai diferite partide. A unor oameni care sunt în stare să-şi dea seama că partidele existente s-au perimat; şi că stările sociale ale prezentului sunt o dovadă deplin valabilă a acestei perimări.

Este lesne de înţeles că oamenilor care au nevoie de această dovadă nu le va fi uşor s-o găsească. Maselor nu le va fi uşor pentru că cei care se află în rândurile lor n-au timp şi linişte şi adeseori nici pregătirea şcolară necesară. Conducătorilor nu le va fi uşor pentru că prejudecăţile lor şi puterea pe care o au sunt înrădăcinate în părerile pe care le-au susţinut mai înainte. Existenţa acestor două lucruri face cu atât mai imperioasă îndatorirea de a căuta adevăratul progres al omenirii în afara tradiţiilor de partid ale epocii actuale, nu în cadrul acestora. Azi nu este suficient să ştii ce constituţii trebuie să ia locul celor de până acum; este necesar să se lucreze în sensul de a se aduce noile idei într-o asemenea direcţie încât ele să provoace cât mai repede posibil dizolvarea vechiului sistem al partidelor şi să facă posibil să se năzuiască spre ţeluri noi. Acela care nu are acest curaj, nu poate contribui la însănătoşirea vieţii sociale; iar acela care nutreşte superstiţia că o asemenea străduinţă este o utopie, construieşte pe un teren care este pe cale de a se scufunda.