Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


CULTIVAREA SPIRITUALULUI ŞI VIAŢA ECONOMICĂ


Despre „socializare” mulţi vorbesc astăzi ca şi cum prin aceasta s-ar putea înţelege o sumă de instituiri exterioare în stat sau în convieţuirea socială prin care ar urma să fie satisfăcute anumite cerinţe ale omenirii moderne. Oamenii îşi imaginează că aceste instituiri încă nu există; şi că de aceea domneşte nemulţumirea şi confuzia. Când ele vor exista, vom avea, cu siguranţă, o convieţuire şi colaborare socială ordonată a oamenilor. Din cauză că mulţi se dăruiesc în mod mai mult sau mai puţin conştient unei asemenea păreri, apar multe reprezentări dăunătoare în legătură cu „problema socială”. Căci instituirile exterioare nu pot fi astfel modelate încât ele să facă posibilă prin ele înseşi pentru oameni o viaţă satisfăcătoare din punct de vedere social. Asemenea instituiri vor fi fiind bune din punct de vedere tehnic dacă datorită lor pot fi produse bunuri şi acestea pot fi conduse spre cei care le folosesc în modul cel mai adecvat scopului. Dar din punct de vedere social aceste instituiri vor fi bune de-abia atunci când, în cadrul lor, nişte oameni cu gândire socială vor administra în folosul comunităţii bunurile produse. Oricum vor fi fiind instituirile: poate fi concepută întotdeauna o activitate a unor oameni sau grupuri de oameni care să aibă caracter antisocial.

N-ar trebui să ne lăsăm pradă iluziei că ar putea fi create nişte condiţii de viaţă satisfăcătoare din punct de vedere social fără oameni cu „dispoziţie socială”. Căci o asemenea iluzie este o piedică pentru ideile sociale cu adevărat practice. Ideea despre tripartiţia organismului social tinde spre eliberarea totală de o asemenea iluzie. Nu e, de aceea, greu de înţeles că ea este atacată în mod violent de toţi aceia care mai trăiesc astăzi în ceaţa tulbure a acestei iluzii. În cadrul uneia dintre cele trei componente ale organismului social această idee tinde spre o colaborare între oameni care să se bazeze în întregime pe relaţiile libere şi pe socializarea liberă de la individualitate la individualitate. Aici individualităţile nu sunt constrânse să intre în tiparele nici unei instituiri dinainte stabilite. Felul în care ele se sprijină şi se stimulează reciproc va rezulta numai şi numai din ceea ce unul poate fi pentru celălalt prin facultăţile şi realizările sale. Nu este de mirare că în prezent mulţi oameni nu-şi pot imagina deloc altceva decât că în cazul unei asemenea modelări libere a relaţiilor umane din componenta spirituală a organismului social, în cadrul acestei componente vor rezulta în mod inevitabil numai stări anarhice. Acela care gândeşte aşa nu ştie că forţe ale naturii umane celei mai lăuntrice sunt împiedicate în dezvoltarea lor prin faptul că omul este obligat să intre în şabloanele vieţii de stat sau economice. Asemenea forţe ale celei mai lăuntrice naturi umane nu pot fi dezvoltate prin nişte instituiri, ci numai dacă o fiinţă umană acţionează asupra altei fiinţe umane în deplină libertate. Iar ceea ce se dezvoltă aici, acţionează nu în mod antisocial, ci în mod social. Interiorul uman care desfăşoară o activitate socială se piperniceşte dacă-i sunt transmise prin ereditate sau prin educaţie nişte instincte care provin din nişte privilegii de stat sau de la puterea economică.

Organismul social tripartit va scoate la suprafaţă, prin comportarea lui spirituală, izvoare mereu noi de impulsuri sociale. Acestea vor îmbina cu spirit social relaţiile juridice ale oamenilor, care trebuie să-şi găsească reglementarea în statul democratic, şi ele vor introduce acest spirit social şi în modul de conducere a vieţii economice.

Cât despre circuitul economic, în cadrul acestuia formele de viaţă ale epocii moderne nu vor putea frâna tendinţa spre antisocial. Căci comunităţii i se slujeşte cel mai bine dacă individul îşi poate folosi nestânjenit facultăţile pentru a contribui la prosperitatea acestei comunităţi. Pentru aceasta este însă necesar ca acest individ să poată acumula capital şi să se poată uni cu alţii în mod liber, pentru a-l valorifica din punct de vedere economic. Iluzia socialistă a crezut că aceste mase de capital acumulate tot mai mult, în cele din urmă ar putea trece pur şi simplu de la posesorii lor particulari la comunitate şi prin acesta s-ar înfăptui în siguranţă o orânduire socială socialistă. În realitate, o asemenea trecere ar duce în mod inevitabil la pierderea fertilităţii economice; căci aceasta se bazează pe facultăţile individuale ale omului. Ar trebui să ne mărturisim fără rezerve: circuitul economic va avea cea mai mare putere vitală dacă pe propriul lui tărâm nu i se va răpi amintita tendinţă spre antisocial; în schimb, dintr-un alt domeniu, din componenta spirituală a organismului social, îi vor fi furnizate în permanenţă forţe care să transforme iarăşi antisocialul care se naşte în ceva social.

În cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale…, am încercat să arăt că un mod de a gândi cu adevărat social nu poate dori ca administrarea capitalului de către un individ sau de către un grup de oameni să fie înlocuită prin administrarea sa de către comunitate; ci că, dimpotrivă, individul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi pune nestânjenit facultăţile în slujba comunităţii, prin valorificarea capitalului, şi că, dacă acest individ nu va mai vrea sau nu mai poate să-şi folosească facultăţile pentru valorificarea capitalului, acesta trebuie transferat asupra altuia, care are facultăţi similare. Acest transfer nu trebuie să se facă prin acordarea unor privilegii de stat sau prin aplicarea puterii economice, ci prin gândirea dobândită pe baza educaţiei din cadrul vieţii spirituale libere, a acelui succesor, care este cel mai potrivit din punct de vedere social.

Acela care vorbeşte în acest fel de vindecarea stărilor noastre sociale, vede în spirit cum va fi batjocorit de toţi aceia care se consideră astăzi oameni practici pentru viaţă. El, în primă instanţă, trebuie să suporte această batjocură deşi ştie că mentalitatea celor care îşi bat joc astfel a provocat îngrozitoarea catastrofă mondială din ultimii ani. Această batjocură va mai putea să dureze un timp. Pe urmă însă nici chiar oamenii cei mai încuiaţi de acest fel nu vor mai putea rămâne pe poziţia lor, în faţa învăţămintelor pe care ni le vor da realităţile sociale. Va trebui atunci să amuţească fraza goală care spune că, poate, la baza unor propuneri ca cele cuprinse în tripartiţie (tristructurare) stau intenţii bune, dar că „nu există oameni potriviţi pentru înfăptuirea lor”. În orice caz, cei care formulează această frază nu sunt „oamenii potriviţi pentru aceasta”. Atunci să facă bine să se retragă şi să nu-i împiedice cu puterea lor brutală, în munca rodnică, pe aceia care bucuros ar vrea să facă în aşa fel încât instinctele sociale ale oamenilor să înflorească în cadrul unei vieţi spirituale libere.