Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


PRINCIPALA EROARE A GÂNDIRII SOCIALE


Unei idei despre tripartiţia organismului social, mulţi oameni îi vor obiecta mereu: mişcarea socială tinde spre depăşirea inegalităţilor economice dintre oameni; cum să se realizeze aceasta prin transformările care au loc în viaţa spirituală şi în ordinea juridică, de vreme ce ele au nişte administraţii independente de circuitul economic?

Această obiecţie este ridicată de aceia care văd, ce-i drept, că există inegalităţi economice, nu însă şi felul în care acestea sunt produse de oamenii care convieţuiesc în sânul organismului social. Ei văd că orânduiri ca ordinea economică a societăţii se exprimă în modul de viaţă al oamenilor. Ei năzuiesc ca pentru mulţi oameni să apară posibilitatea unui mod de viaţă care să le pară mai demn. Şi ei cred că această posibilitate va exista atunci când se vor fi produs anumite schimbări în orânduirea economică, în sensul prevăzut de ei.

Acela care priveşte mai în profunzime raporturile vieţii umane va vedea cauza principală a relei stări de lucruri sociale din epoca prezentă în faptul că modul de reprezentare caracterizat adineauri a devenit dominant. Pentru capacitatea de înţelegere a multor oameni, ordinea economică a vieţii este prea departe de reprezentările pe care ei le au despre viaţa spirituală şi juridică, ca să-şi poată da seama că în contextul uman prima se află în legătură cu celelalte două. Situaţia economică a oamenilor este un rezultat al felului în care ei se raportează unul la celălalt prin facultăţile lor spirituale şi prin reglementarea juridică existentă între ei. Cine înţelege acesta, nu va crede că poate găsi un sistem economic care ar putea prin sine să-i transpună pe oamenii ce trăiesc în el în nişte condiţii de viaţă care să le pară demne. Căci în cadrul unui sistem economic cineva găseşte sau nu, în schimbul serviciilor sale, contra-serviciile necesare pentru un asemenea mod de a trăi; aceasta depinde de dispoziţia spirituală a oamenilor în cadrul acestuia şi de felul cum ei îşi ordonează relaţiile reciproce pe baza conştienţei lor juridice.

În ultimele trei-patru secole omenirea civilizată s-a dezvoltat din nişte imbolduri care fac extraordinar de dificilă această înţelegere a adevăratului raport dintre viaţa economică şi viaţa spirituală. Omul s-a rătăcit între iţele unor corelaţii de viaţă care, sub influenţa cuceririlor tehnice din domeniul economic, au luat o formă ce nu mai corespunde modalităţii de cultivare a spiritualului reprezentărilor juridice pe care el le-a dezvoltat în nişte epocii mai vechi ale evoluţiei. Ne-am deprins să privim progresele spirituale ale epocii moderne cu o neţărmurită admiraţie. Trecem însă cu vederea faptul că aceste progrese au fost făcute, în principal, pe acele domenii care au o legătură nemijlocită cu viaţa tehnico-economică. Sigur, ştiinţa se poate mândri cu nişte încercări grandioase, dar cuceririle ei cele mai mari sunt acelea care au fost reclamate de cerinţele tehnico-ştiinţifice ale vieţii.

Sub influenţa unui asemenea progres spiritual, în cercurile conducătoare ale omenirii s-a format deprinderea de a aprecia toate raporturile vieţii pe baza unor substraturi economice. În majoritatea cazurilor ele nu sunt conştiente de acest mod de a gândi. Îl exercită în mod inconştient. Ele cred că trăiesc din tot felul de imbolduri etice, estetice, dar se supun în mod inconştient judecăţii lor determinate de către aspectele tehnico-economice ale vieţii. Ele gândesc în mod economic, în timp ce cred că trăiesc în mod etic, religios estetic.

În decursul epocii moderne, această deprindere de gândire a claselor conducătoare, la cei cu gândire socialistă s-a transformat în dogmă. Aceştia sunt de părere că întreaga viaţă este condiţionată de factorul economic, pentru că cei de la care şi-au moştenit părerile au făcut din modul de gândire economic o deprindere a lor, în cea mai mare parte inconştientă. Şi aşa se face că oamenii cu gândire socialistă vor să transforme orânduirea economică pe baza unei concepţii care tocmai ea a făcut să se nască manifestări de lucruri considerate de ei intolerabile. Ei nu-şi dau seama că ar face să apară într-o şi mai mare măsură o situaţie pe care nu o doresc, dacă ar acţiona sub influenţa unui flux idei din care au rezultat raporturile ce trebuie schimbate. Aceasta vine de la faptul că oamenii se cramponează mult mai tare de ideile şi deprinderile lor de gândire, decât de instituirile exterioare.

Acum însă evoluţia umană a ajuns într-un punct în care ea însăşi cere, prin entitatea ei, un progres nu numai a instituirilor exterioare, ci mai ales al ideilor şi concepţiilor. De faptul că oamenii vor resimţi, sau nu această necesitate impusă de istoria omenirii, depinde soarta mişcării sociale. Oricât de ciudat ar suna aceasta astăzi pentru mulţi oameni: este totuşi adevărat că viaţa modernă a luat o formă căreia nu i se mai poate face faţă cu vechile modalităţi de reprezentare.

Mulţi spun, pe bună dreptate: problema socială trebuie abordată altfel decât au făcut-o, de pildă St. Simon [ Nota 8 ], Owen [ Nota 9 ], Fournier [ Nota 10 ]. Prin impulsurile lor spirituale nu se poate remania viaţa economică. Dar asemenea oameni trag de aici concluzia că impulsurile spirituale nu pot avea absolut nici o influenţă transformatoare asupra raporturilor sociale ale vieţii. În realitate, gânditorii amintiţi şi-au format reprezentările pe baza unei vieţi spirituale care, conform cu natura ei, nu mai era pe măsura vieţii economice moderne. În loc să adopte acest adevăr sănătos: prin urmare este nevoie de o înnoire a vieţii spirituale – şi a vieţii juridice – aceşti oameni au ajuns la părerea că stările sociale dorite trebuie să rezulte de la sine din viaţa economică. Dar nu vor rezulta aceste stări, ci numai confuzie economică, dacă viaţa spirituală şi juridică nu se vor dezvolta în continuare conform progresului cerut de epoca modernă.

Ceea ce este necesar să se întâmple pe tărâm social în prezent şi în viitorul apropiat, va trebui să aibă de la temelie curajul de a păşi spre acest progres al cultivării spiritualului şi al ordinii juridice. Ceea ce nu va fi creat pe bazele acestui curaj, va fi, poate, bine intenţionat, dar nu va duce la stări de lucruri durabile. De aceea, în zilele noastre lucrul cel mai important este acela de a aduce claritate în gândirea celor mai largi cercurilor în privinţa faptului că noua cultivare a spiritului este temelia unei dezvoltări prospere, în viitor, a omenirii civilizate. Roadele acestei cultivări a spiritului se vor arăta în sânul gândirii economice; o viaţă economică ce vrea să se transforme, din sine însăşi, nu va face decât să-şi perpetueze – într-un grad şi mai înalt – vechile rele. Câtă vreme vom cere de la viaţa economică să-i transforme pe oameni potrivit cu predispoziţiile existente în ei, vom adăuga vechilor rele altele noi; de-abia când vom ajunge să înţelegem că omul trebuie să dea din spiritul lui vieţii economice cele de care acesta are nevoie, vom putea tinde în mod conştient spre cele pe care acum le cerem în mod inconştient.