Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


GOETHEANUMUL ŞI VOCEA PREZENTULUI


Goetheanumul de la Dornach-Basel, Elveţia, urmează să fie o şcoală superioară pentru ştiinţa spirituală şi un locaş de cultură a unei vieţii artistice în sensul acestei ştiinţe. Construcţia sa a început în primăvara anului 1914. În timpul războiului s-a lucrat la el. Pereţii exteriori şi cupola dublă sunt finisate. Formele sale plastic-arhitectonice, pictura spaţiilor interioare, ferestrele de sticla realizate după metode noi arată deja vizitatorului ce înveliş a fost gândit pentru activitatea ştiinţifică şi artistică ce urmează să se desfăşoare în acest loc.

La Dornach nu a fost înălţată o clădire într-un stil arhitectural şi artistic transmis prin tradiţie; ceea ce se poate vedea deja în ziua de azi arată că se încearcă un nou stil artistic şi o nouă formă de execuţie artistică. Întreaga clădire, ca şi fiecare amănunt al ei sunt izvorâte din acelaşi spirit care ar dori să-şi creeze în acest loc un punct central al acţiunii sale.

Iar acest spirit vrea să slujească clădirii unei noi vieţi ştiinţifice, sufleteşti şi sociale. El a crescut din convingerea că dispoziţia sufletească a oamenilor, care şi-a atins punctul culminant la începutul secolului XX,  este strâns întreţesută cu forţele distructive care şi-au revelat adevărata lor înfăţişare în catastrofa mondială.

Aşa cum clădirea, prin structura sa, doreşte să constituie o unitate cu ceea ce urmează să se desfăşoare în sine, tot aşa există strădania ca acţiunea spirituală ce porneşte de la Dornach să dezvolte forţa sufletească impulsionatoare care poate configura o adevărată practică de viaţă morală, socială şi tehnică.

Pentru omul modern a existat o prăpastie între vieţuirile sale sufleteşti şi practica vieţii.

Pentru omul modern a existat o prăpastie între trăirile sale sufleteşti şi practica vieţii. Prin intermediul iluziilor el s-a amăgit în privinţa acestei prăpăstii. El a crezut că extrage ştiinţă şi artă din realitatea vieţii şi că-şi pătrunde spiritul cu această realitate. Aceste iluzii constituie adevăratele cauze ale pustiitoarei catastrofe mondiale şi al nevoilor sociale ale prezentului. Omul modern nu a găsit spiritul în ştiinţă şi în artă, şi de aceea practica vieţii sale a devenit o rutină lipsită de spirit.

Practicii vieţii sociale, tehnicii orientate mecanic, vieţii juridice exterioare le lipsesc impulsurile care pot lua naştere numai dacă sufletele vieţuiesc spiritul înlăuntrul oamenilor.

Ştiinţa spirituală care urmează să fie cultivată la Goetheanum, în Dornach, a impulsionat din sine însăşi o concepţie socială de viaţă, impulsul tripartiţiei organismului social, care ar dori să ajungă la o reală practică a vieţii izvorâtă dintr-o adevărată cunoaştere spirituală, şi care ar dori să evite tot ceea ce este utopic prin aceea că îşi extrage forţa de creaţie din realitatea spirituală.

La Dornach urmează să fie cultivate cele de care au nevoie sufletele pentru a vieţui pe deplin umanismul în ele, în aceeaşi măsură cu tehnica vieţii exterioare. Direcţia spirituală care vrea să-şi formeze aici punctul său central ar dori să creeze o tehnică favorabilă vieţii, o configurare socială a  activităţii umane, ca şi o clădire a vieţii sufleteşti. Ea are nevoie de colaborarea tuturor acelora care sunt suficient de nepărtinitori pentru a vedea că vieţi moderne îi lipseşte ceea ce ar dori ea să creeze.

Pentru a desăvârşi clădirea din Dornach este nevoie de aproape la fel de mult simţ al jertfei şi nepărtinire, pe cât s-au revelat deja în posibilitatea de a o aduce până la stadiul său actual. Dar prin încheierea acestei construcţii nu s-a realizat încă nimic din ţelurile cărora urmează să le slujească ea. În paralel cu încheierea acestei construcţii trebuie să se realizeze instituţii practice în viaţă, configurate în direcţia activităţii spirituale reprezentată de ea. Instituţii întru totul practice, cum ar fi întreprinderile tehnice şi sociale trebuie să dovedească caracterul favorizant pentru viaţă al forţelor sale. Trebuie să se ajungă acolo încât să nu mai apară ridicol faptul că spiritul care vrea să creeze o concepţie despre lume se implică şi în întemeierea întreprinderilor tehnice, a institutelor financiare şi a centrelor de cercetare ştiinţifică.

În Şcoala Waldorf Liberă din Stuttgart acţionează deja această direcţie spirituală menţionată. Chiar şi oamenii care o îngăduie deoarece preocupările ei se desfăşoară pe tărâm „spiritual” vor ajunge să solicite de a nu se mai „arăta cu degetul” înspre organizaţiile relativ la care numai „practicienii” pot emite judecăţi.

În acest domeniu trebuie învinsă una dintre prejudecăţile cele mai puternice. Personalităţile care s-au găsit deja până acum pentru a colabora la această învingere printr-o activitate practică sunt expuse etichetării de „visătorie străină de viaţă”. Aceşti oameni cred că ştiu că omenirea va putea ieşi din anumite necesităţi ale prezentului abia atunci când se va întrevedea caracterul iluzoriu al celor care îi desemnează astăzi în mod incorect drept „visători”. Dar numărul unor astfel de personalităţi care îşi pun forţele în slujba adevăratei practici de viaţă, în ciuda unor astfel de etichetări, este încă redus. Se vor organiza servicii care să creeze bazele acestei practici de viaţă.  Lucrurile vor reuşi dacă se vor găsi suficient de mulţi oameni care să vrea să se alăture cestor puţini.

Ceva favorabil în această direcţie poate fi realizat numai pe o bază internaţională. Căci esenţei spiritului pe care îl avem aici în vedere, îi este străină înălţarea unor limite umane meschine. Lui îi este însă necesară cuprinderea unitară a vieţii sufleteşti şi a celei practic materiale. Pe acest fundament el ar dori să lucreze şi la rezolvarea „problemei sociale”. El consideră că îi este îngăduit să afirme cu toată modestia că a acţiona deja în cercuri restrânse pe această bază înainte ca izbucnirea catastrofei mondiale să fi arătat adevăratul chip al adversarului său. El ştie că aceste realităţi pe care le formulăm cu voce tare pot fi auzite numai de câţiva, puţini. El crede că acum ar trebui să i se acorde o înţelegere izvorâtă din nevoile timpului. Prin legăturile dintre popoare întemeiate pe baza vechiului spirit nu se favorizează creşterea unei vieţi noi; din noul spirit, legăturile dintre popoare vor creşte ca ceva de la sine înţeles. Vechile dispoziţii sufleteşti nu pot purta o nouă viaţă socială; din înnoirea vieţii sufleteşti, reconstrucţia socială va rezulta cu o necesitate lăuntrică.

Se aud voci care afirmă să este necesară o vivifiere a forţelor omeneşti stinse.  Dar dacă lucrurile se privesc mai îndeaproape, întrebarea: Care este conţinutul noului spirit? – rămâne fără răspuns. Dar în Goetheanumul de la Dornach dorim să vorbim tocmai despre acest conţinut, dorim să lucrăm să lucrăm tocmai pentru acest conţinut. Căci nu simplul apel la spirit poate ajuta în acest timp, ci numai spiritul recunoscut şi preluat în munca din viaţă. Însă acest spirit vrea să fie elaborat. El vrea să pătrundă întreaga cercetare ştiinţifică şi nu vrea să fie îngăduit ca fenomen secundar de către o ştiinţă aflată departe de el. El nu vrea să existe pentru ca acela care lucrează într-o întreprindere să îl găsească atunci când părăseşte fabrica; el vrea să trăiască în însăşi activitatea fabricii, în orientarea ei economică şi tehnică. El nu vrea o practică de viaţă care să „lase timp” şi pentru interese spirituale; el nu vrea să rămână nici un moment în care să nu acţioneze şi el. El nu vrea o artă care să înfrumuseţeze viaţa „prozaică”; lui îi este limpede faptul că adevărata viaţă se configurează artistic în conformitate cu natura ei.

Aşa este clădirea din Dornach şi ceea ce este proiectat în legătură cu ea; şi ele pot deveni realitate deplină dacă se recunoaşte că acest „gând” vrea să lucreze pornind din rădăcinile adevăratei vieţi.