Goetheanumul de la Dornach-Basel, Elveția, urmează să fie o școală superioară pentru știința spirituală și un locaș de cultură a unei vieții artistice în sensul acestei științe. Construcția sa a început în primăvara anului 1914. În timpul războiului s-a lucrat la el. Pereții exteriori și cupola dublă sunt finisate. Formele sale plastic-arhitectonice, pictura spațiilor interioare, ferestrele de sticla realizate după metode noi arată deja vizitatorului ce înveliș a fost gândit pentru activitatea științifică și artistică ce urmează să se desfășoare în acest loc.
La Dornach nu a fost înălțată o clădire într-un stil arhitectural și artistic transmis prin tradiție; ceea ce se poate vedea deja în ziua de azi arată că se încearcă un nou stil artistic și o nouă formă de execuție artistică. Întreaga clădire, ca și fiecare amănunt al ei sunt izvorâte din același spirit care ar dori să-și creeze în acest loc un punct central al acțiunii sale.
Iar acest spirit vrea să slujească clădirii unei noi vieți științifice, sufletești și sociale. El a crescut din convingerea că dispoziția sufletească a oamenilor, care și-a atins punctul culminant la începutul secolului XX, este strâns întrețesută cu forțele distructive care și-au revelat adevărata lor înfățișare în catastrofa mondială.
Așa cum clădirea, prin structura sa, dorește să constituie o unitate cu ceea ce urmează să se desfășoare în sine, tot așa există strădania ca acțiunea spirituală ce pornește de la Dornach să dezvolte forța sufletească impulsionatoare care poate configura o adevărată practică de viață morală, socială și tehnică.
Pentru omul modern a existat o prăpastie între viețuirile sale sufletești și practica vieții.
Pentru omul modern a existat o prăpastie între trăirile sale sufletești și practica vieții. Prin intermediul iluziilor el s-a amăgit în privința acestei prăpăstii. El a crezut că extrage știință și artă din realitatea vieții și că-și pătrunde spiritul cu această realitate. Aceste iluzii constituie adevăratele cauze ale pustiitoarei catastrofe mondiale și al nevoilor sociale ale prezentului. Omul modern nu a găsit spiritul în știință și în artă, și de aceea practica vieții sale a devenit o rutină lipsită de spirit.
Practicii vieții sociale, tehnicii orientate mecanic, vieții juridice exterioare le lipsesc impulsurile care pot lua naștere numai dacă sufletele viețuiesc spiritul înlăuntrul oamenilor.
Știința spirituală care urmează să fie cultivată la Goetheanum, în Dornach, a impulsionat din sine însăși o concepție socială de viață, impulsul tripartiției organismului social, care ar dori să ajungă la o reală practică a vieții izvorâtă dintr-o adevărată cunoaștere spirituală, și care ar dori să evite tot ceea ce este utopic prin aceea că își extrage forța de creație din realitatea spirituală.
La Dornach urmează să fie cultivate cele de care au nevoie sufletele pentru a viețui pe deplin umanismul în ele, în aceeași măsură cu tehnica vieții exterioare. Direcția spirituală care vrea să-și formeze aici punctul său central ar dori să creeze o tehnică favorabilă vieții, o configurare socială a activității umane, ca și o clădire a vieții sufletești. Ea are nevoie de colaborarea tuturor acelora care sunt suficient de nepărtinitori pentru a vedea că vieți moderne îi lipsește ceea ce ar dori ea să creeze.
Pentru a desăvârși clădirea din Dornach este nevoie de aproape la fel de mult simț al jertfei și nepărtinire, pe cât s-au revelat deja în posibilitatea de a o aduce până la stadiul său actual. Dar prin încheierea acestei construcții nu s-a realizat încă nimic din țelurile cărora urmează să le slujească ea. În paralel cu încheierea acestei construcții trebuie să se realizeze instituții practice în viață, configurate în direcția activității spirituale reprezentată de ea. Instituții întru totul practice, cum ar fi întreprinderile tehnice și sociale trebuie să dovedească caracterul favorizant pentru viață al forțelor sale. Trebuie să se ajungă acolo încât să nu mai apară ridicol faptul că spiritul care vrea să creeze o concepție despre lume se implică și în întemeierea întreprinderilor tehnice, a institutelor financiare și a centrelor de cercetare științifică.
În Școala Waldorf Liberă din Stuttgart acționează deja această direcție spirituală menționată. Chiar și oamenii care o îngăduie deoarece preocupările ei se desfășoară pe tărâm „spiritual” vor ajunge să solicite de a nu se mai „arăta cu degetul” înspre organizațiile relativ la care numai „practicienii” pot emite judecăți.
În acest domeniu trebuie învinsă una dintre prejudecățile cele mai puternice. Personalitățile care s-au găsit deja până acum pentru a colabora la această învingere printr-o activitate practică sunt expuse etichetării de „visătorie străină de viață”. Acești oameni cred că știu că omenirea va putea ieși din anumite necesități ale prezentului abia atunci când se va întrevedea caracterul iluzoriu al celor care îi desemnează astăzi în mod incorect drept „visători”. Dar numărul unor astfel de personalități care își pun forțele în slujba adevăratei practici de viață, în ciuda unor astfel de etichetări, este încă redus. Se vor organiza servicii care să creeze bazele acestei practici de viață. Lucrurile vor reuși dacă se vor găsi suficient de mulți oameni care să vrea să se alăture cestor puțini.
Ceva favorabil în această direcție poate fi realizat numai pe o bază internațională. Căci esenței spiritului pe care îl avem aici în vedere, îi este străină înălțarea unor limite umane meschine. Lui îi este însă necesară cuprinderea unitară a vieții sufletești și a celei practic materiale. Pe acest fundament el ar dori să lucreze și la rezolvarea „problemei sociale”. El consideră că îi este îngăduit să afirme cu toată modestia că a acționa deja în cercuri restrânse pe această bază înainte ca izbucnirea catastrofei mondiale să fi arătat adevăratul chip al adversarului său. El știe că aceste realități pe care le formulăm cu voce tare pot fi auzite numai de câțiva, puțini. El crede că acum ar trebui să i se acorde o înțelegere izvorâtă din nevoile timpului. Prin legăturile dintre popoare întemeiate pe baza vechiului spirit nu se favorizează creșterea unei vieți noi; din noul spirit, legăturile dintre popoare vor crește ca ceva de la sine înțeles. Vechile dispoziții sufletești nu pot purta o nouă viață socială; din înnoirea vieții sufletești, reconstrucția socială va rezulta cu o necesitate lăuntrică.
Se aud voci care afirmă să este necesară o vivifiere a forțelor omenești stinse. Dar dacă lucrurile se privesc mai îndeaproape, întrebarea: Care este conținutul noului spirit? – rămâne fără răspuns. Dar în Goetheanumul de la Dornach dorim să vorbim tocmai despre acest conținut, dorim să lucrăm să lucrăm tocmai pentru acest conținut. Căci nu simplul apel la spirit poate ajuta în acest timp, ci numai spiritul recunoscut și preluat în munca din viață. Însă acest spirit vrea să fie elaborat. El vrea să pătrundă întreaga cercetare științifică și nu vrea să fie îngăduit ca fenomen secundar de către o știință aflată departe de el. El nu vrea să existe pentru ca acela care lucrează într-o întreprindere să îl găsească atunci când părăsește fabrica; el vrea să trăiască în însăși activitatea fabricii, în orientarea ei economică și tehnică. El nu vrea o practică de viață care să „lase timp” și pentru interese spirituale; el nu vrea să rămână nici un moment în care să nu acționeze și el. El nu vrea o artă care să înfrumusețeze viața „prozaică”; lui îi este limpede faptul că adevărata viață se configurează artistic în conformitate cu natura ei.
Așa este clădirea din Dornach și ceea ce este proiectat în legătură cu ea; și ele pot deveni realitate deplină dacă se recunoaște că acest „gând” vrea să lucreze pornind din rădăcinile adevăratei vieți.
