Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


DETURNARE DE IDEI ŞI MORALITATEA PUBLICIŞTILOR


Este remarcabilă mărturia de credinţă la care se vede constrâns să adere teoreticianul socialist Karl Kautsky [ Nota 15 ] în cartea sa tocmai apărută «Cum a luat naştere războiul mondial». Kautsky vorbeşte despre problema vinii războiului. El nu poate, desigur, proceda altfel decât prin indicarea unor persoane şi instituţii la care trebuie căutate cauzele înspăimântătoarei catastrofe mondiale. El simte că în felul acesta se izbeşte de o teoremă a teoriei socialiste, al cărui apărător de decenii este. El afirmă: „Marx ne-a învăţat că mersul istoriei nu este determinat de personalităţi individuale şi instituţii ci, în ultimă instanţă, de raporturile economice. Capitalismul ar produce în forma sa cea mai înaltă – cea a capitalului financiar – pretutindeni imperialistul, strădania după o extindere cu forţa a domeniului statal… Nu persoanele individuale şi instituţiile ar fi vinovate, ci capitalismul ca întreg, şi deci acesta ar trebui combătut.”

Cel care cunoaşte dezvoltarea curentului partinic marxist de nuanţă socialistă, acela ştie că doctrina expusă în frazele de mai sus este introdusă cu ciocanul în capetele maselor largi ale proletariatului. Cu o astfel de doctrină, masele pot fi foarte bine agitate. Cu ea se pot făuri programe de partid. Dar modul în care se raportează ea la realităţile vieţii i se arată lui Kautsky în clipa în care el nu urmează să lucreze cu această doctrină la clădirea organismului social, ci în care vrea să obţină o judecată obiectivă asupra forţelor distrugătoare ale acestui organism. El se simte constrâns să afirme, referitor la judecata: capitalismul este vinovat de războiul mondial, următoarele: „Acest lucru sună foarte radical şi are totuşi o acţiune conservativă peste tot acolo unde predomină activitatea practică. Căci capitalismul nu este altceva decât o abstracţie obţinută prin observarea nenumăratelor fenomene individuale… Iar o abstracţiune nu poate fi combătută decât teoretic, însă nu şi practic”. După care el recunoaşte că în practica vieţii suntem constrânşi să ne îndreptăm atenţia „înspre anumite instituţii şi persoane, ca purtătoare ale anumitor funcţii sociale”.

Nu ar fi meritat să indicăm un astfel de punct de  vedere dacă el ar fi apărut la un agitator de duzină. Dar Kautsky nu este un agitator de duzină. El este un socialist conştiincios, care procedează în mod ştiinţific. El este cel mai bun dintre cei de aceeaşi orientare cu el.

El se vede determinat să facă pasul, de la un dogmatism partinic ostil vieţii, înspre realitatea acestei vieţi, deoarece el vrea să descopere „cum a luat naştere războiul mondial”. Toate abstracţiunile partinice îndrăgite trebuie să se disperseze cu această ocazie. Se furnizează dovada reală a faptului că prin astfel de abstracţiuni se pot întemeia partide, dar că prin ele ne situăm pe deplin străin faţă de practica vieţii. Oare o asemenea realitate nu aruncă o lumină limpede asupra acţiunii distructive pe care trebuie să o aibă partidele care vor să modeleze viaţa în conformitate cu abstracţiunile lor?

Impulsurile pentru tripartiţia organismului social îşi găsesc adversarii principali în dogmatismele de partid care – şi au rădăcinile în abstracţiuni. Căci aceste impulsuri pornesc de la înţelegerea lipsei de rodnicie a unor astfel de abstracţiuni. La tratarea problemelor sociale, ele se situează pe cel mai răspândit punct de vedere al observării vieţii. Desigur că nu se poate afirma că abstracţiunile nu ar fi necesare la considerarea şi configurarea vieţii. Dar se pune problema în ce spirit se abstractizează. În procesul abstractizării nu trebuie niciodată pierdute din vedere „anumite instituţii şi persoane ca purtătoare a unor anumite funcţii sociale”. Abstractizarea poate fi un instrument pentru pătrunderea în viaţă, dar pentru cel care o vede în felul acesta ea nu poate deveni niciodată o frână în cadrul adevăratei practici de viaţă.

Cele spuse aici nu sunt contrazise de următoarele afirmaţii ale lui Kautsky (la pagina 14 din cartea sa): „În nici un caz nu este marxism dacă în cadrul cercetării persoanelor vinovate vrem să deviem vina asupra capitalismului prin indicarea vinii impersonale”. Căci această frază nu este nimic altceva decât o afluenţă de dogmatism partinic străin vieţii. Într-un caz anume, Kautsky se vede constrâns să răstălmăcească acest dogmatism, pentru că altfel nu ar fi putut scrie această carte a sa. Dar dacă s-ar fi pus problema ca un astfel de reprezentant de partid să formuleze o judecată asupra ideii tripartiţiei organismului social, atunci „abstracţiunile” de tipul „capitalism” ar mărşălui imediat, ca într-un comando militar, „deviind” privirea de la o activitate conformă cu viaţa. Faptul că se poate afirma, din punct de vedere teoretic, că ceva ar fi „marxism” sau nu, este insignifiant pentru adevărata viaţă; semnificativ este numai spiritul pe care îl revarsă marxismul în purtătorii săi.

Pentru cele pe care le avem noi în vedere aici, marxismul poate constitui doar un exemplu. Căci şi alte doctrine de partid au un caracter la fel de străin de viaţă. Degradarea vieţii noastre sociale este determinată de fenomenele maladive ale timpului, asupra cărora indicăm noi aici. – Şi ne putem imagina uşor că cineva care se află sub influenţa acestei maladii a timpului va inventa cu uşurinţă obiecţii împotriva celor spuse. Şi anume, se poate spune: Kautsky desigur că nu poate acuza capitalismul abstract; dar cum să indici anumite persoane dacă vrei să elaborezi o concepţie despre viaţă socială generală? Desigur că asta nu se poate face. Ceea ce se poate face însă este să se clădească o asemenea concepţie de cunoaştere a realităţii în aşa fel încât pe baza ei să ia naştere instituţii în care oamenii să poată trăi. Şi dacă se clădeşte o astfel de concepţie, atunci ea va fi aplicabilă la relaţiile existente în realitate, fără o răstălmăcire artificială în sensul afirmaţiilor lui Kauzsky. Abstracţiunile cu care va trebui să lucreze şi o astfel de concepţie nu vor necesita afirmarea faptului că ele nu pot fi combătute practic; pentru că ele vor indica peste tot asupra celor reale, prin propria lor entitate, ce anume trebuie combătut.

Sub influenţa ideilor străine de realitate, care se consideră adesea în prezent drept singurele practice, se află aproape toate cele care se raportează, prin respingere, la ideea tripartiţiei organismului social. Se poate discuta cu cineva care se situează pe terenul adevăratei observări a vieţii. Căci desigur că nimeni din cei care aderă la ideea tripartiţiei nu trebuie să afirme că tot ceea ce este expus de către purtătorii acestei idei ca propuneri într-un domeniu sau altul ar fi incontestabil. Dar ceea ce trebuie afirmat este că purtătorii acestei idei se situează pe terenul unei concepţii de viaţă faţă de care au păcătuit toţi aceia care, prin evenimentele dureroase din ultimii ani, au dovedit cât de străine de viaţă sunt ideile lor.

O altă cale este aceea de la nocivitatea curenţilor de tipul descris până la aceea care îşi dezvoltă roadele contrariante în prezent prin faptul că afirmă în viaţa publică lucruri cărora le este străină orice legătură cu realitatea. Şi, cu toate acestea, un neam care – atâta timp cât mai merge – se educă în abstracţiuni neesenţiale, pierde treptat sentimentul responsabilităţii faţă de legătura celor pe care cred că pot să le afirme faţă de ceea ce este real. Acest lucru apare cu claritate în faţa ochilor aceluia care este direct afectat. – În aceste zile a existat o notiţă într-o serie de ziare germane: «Teosoful Steiner – colaborator al Antantei» [ Nota 16 ]. Tot ceea ce se află în acea notiţă este de la un capăt la altul nerealitate calomniatoare. Calomnia merge chiar atât de departe încât se vorbeşte şi despre o corespondenţă prin care s-ar oferi date că eu vreau să slujesc Antantei. Toate acestea nu sunt nimic altceva decât neadevărul cel mai lipsit de sens.

Eu am fost mult duşmănit. Până acum am trecut sub tăcere aproape totul. Eu consider că nu este rodnic să mă cert cu personalităţi care consideră conciliabil cu sentimentul lor de responsabilitate faptul de a redacta următorul nonsens: „Despre Steiner… cei din preajma lui s-au plâns în ultima vreme că devine steril, că nu are noi ‹viziuni› şi că nu face decât să repete aceleaşi lucruri în conferinţe; probabil că în curând se va azvârli pe ceva nou”. Ce sens are să intri într-o controversă cu cineva care permite constituţiei sale spirituale să-şi caute calea înspre adevăr pe asemenea baze?! Doar s-a afirmat chiar că eu am fost cândva preot catolic, după care această afirmaţie neadevărată a fost retrasă de către aceleaşi persoane care au răspândit-o, prin cuvintele: „Asta nu mai ţine”. Eu nu polemizez cu plăcere cu nişte oameni care nu se conving înainte de a afirma un lucru, că acesta ar fi adevărat.

Însă astăzi trebuie să aflăm, chiar de la presupuşi savanţi, că ei formulează afirmaţii neverificate spunând că până acum lucrurile nu au fost contrazise.

De data aceasta nu doresc să spun decât următoarele în privinţa neadevărului calomniator caracterizat mai sus: Se cunosc izvoarele tulburi din care provin astfel de lucruri. Se cunoaşte şi terenul pe care cresc intenţiile care vorbesc din ei. Dar se ştie şi că dovedirea faptului că astfel de lucruri sunt obiectiv neadevărate nu va da nici un rod împotriva acestor intenţii. Ne putem dori doar ca tot mai mulţi oameni să renunţe la naivitatea care îi împiedică să străvadă astfel de lucruri. Căci numai în felul acesta se pot îmbunătăţi unele lucruri care au mare nevoie de îmbunătăţire în timpul nostru. Şi nu este pentru prima oară că afirm că în ciuda acestor controverse eu nu stabilesc o identitate între abstracţioniştii care greşesc şi cei pa care i-am caracterizat aici în ultimul rând.