Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


TRIPARTIŢIA ŞI INTELECTUALII


Fără îndoială că printre aşa-numiţii intelectuali ai Europei există un număr suficient de mare de oameni care ar vedea ceva rodnic pe calea ce încearcă să ducă din haosul social la o nouă configurare prin tripartiţia organismului social, dacă ar admite să-şi însuşească mai întâi gândurile fundamentale ale acestei încercări. Am afirmat adesea în rândurile acestei reviste că la purtătorii acestor gânduri nu poate exista credinţa că în ceea ce a fost expus până acum ar fi adevăruri indiscutabile până în amănunt. Precis se va dovedi că există câte ceva perfectibil, dacă la ele vor colabora cândva cercuri mai largi de persoane specialiste şi cu simţ obiectiv, care să lucreze cu seriozitate şi simţ practic. Dar direcţia de gândire socială care se exprimă în cerinţele tripartiţiei s-a constituit din necesităţile de evoluţie ale omenirii timpului nostru, văzute fără idei preconcepute, astfel că în ea trăieşte ceea ce este necesar în prezent şi prin a cărui neglijare s-au născut grozăviile în care vieţuim actualmente.

Cel care compară ca intelectual situaţia existentă înainte de izbucnirea catastrofei mondiale cu ceea ce se cere prin ideea tripartiţiei pentru însănătoşirea situaţiei, ar trebui să vadă că această idee este o redare a ceea ce exprimă înseşi realităţile. Dar tocmai la această comparare şi la o considerare oricât de incipientă a acestei idei, ajung prea puţini.

Motivul acestei realităţi zace în modul în care au fost educaţi aceşti intelectuali în şcolile noastre. Domeniul ştiinţelor a luat în decursul ultimului timp o formă prin care gândirea cuprinzătoare de sine-stătătoare a fost de-a dreptul subminată. Cel care tindea spre o profesiune pentru care este necesară o formare şcolară superioară, era încadrat în sfera însuşirii cunoştinţelor speciale, care nu îi ofereau niciodată prilejul să-şi considere „specialitatea” în legătură cu adevărata viaţă. Cineva putea fi, în calitate de purtător al cunoştinţelor dintr-un domeniu special, chiar un inventator de renume, un deschizător de căi, fără ca să-şi cucerească în acest domeniu capacitatea de a stră-vedea, prin gânduri temeinice, o sferă mai mare a realităţii. Cel care învaţă să gândească în modul specific chimiei, este adus în situaţia de a putea cuprinde cu înţelegerea importanţa gândurilor din acest domeniu de specialitate, pentru întreaga viaţă omenească. Căci gândurile tuturor domeniilor realităţii sunt legate între ele. Şi dacă le avem pe cele dintr-un domeniu, ele trezesc înţelegerea pentru viaţă în totalitatea ei. Şi dacă omul este doar chimist, fără să fi învăţat să gândească în cadrul chimiei, el poate fi la fel de incapabil de judecată faţă de cerinţele vieţii, ca şi un copil.

Înţelegerea gândurilor fundamentale ale tripartiţiei depind de capacitatea de pătrunde cu gândirea realităţile sociale. Acest lucru se poate face indiferent dacă omul a învăţat gândirea cuprinzătoare în cadrul chimiei, al biologiei sau al politicii. Însă nu se ajunge la această înţelegere dacă omul a făcut politică în calitate de alegător sau de om de stat, numai aşa cum s-au obişnuit oamenii în ultima vreme să facă biologia şi chimia la şcoală.

Cel care străvede aceste raporturi va recunoaşte ce contribuţie are viaţa spirituală eronată la declinul civilizaţiei europene. Şi el poate întrevede însănătoşirea acesteia numai printr-o transformare a acestei vieţi spirituale.

Însă la asta, oamenii se gândesc cel mai puţin. Căci în cercul intelectualilor ar trebui să fie în primul rând această lipsă. Ar trebui, de exemplu, să ia naştere impulsul de a înţelege modul de gândire prin care ajunge să-şi clădească tripartiţia eşafodajul său de idei, în loc să compare în mod superficial aceste idei cu propria lor părere, iar în cazul în care ele nu concordă, să le respingă. Dacă omul nu a fost educat să aibă o gândire cuprinzătoare, aceasta este singura atitudine pe care o poate adopta în faţa unui eşafodaj de idei care îşi datorează provenienţa unei asemenea gândiri cuprinzătoare asupra adevăratei realităţi.

Există oameni care afirmă că intelectualii maturi la ora actuală, nu vor mai fi dispuşi să parcurgă cunoaşterea de sine necesară. Pentru că ei sunt prea obişnuiţi cu modul specializat de gândire. Şi că ar trebui aşteptat tineretul. Dar o mare parte din acest tineret poartă în dispoziţia sa sufletească roadele spiritualităţii greşite. Această parte a tineretului va fi dispus să facă o conversie abia după ce va vedea, din declinul complet al vieţii sociale, cât de necesară ar fi fost anterior o gândire sintetică, extrasă din realitate. Iar numărul tinerilor care nu are nevoie de o asemenea dovadă, este mic.

Să renunţăm din această cauză la munca noastră? Nu, noi trebuie să o considerăm, în haosul prezentului, drept o sarcină imperioasă. Trebuie să proclamăm cu putere în lume acele idei de la care aşteptăm însănătoşirea. Pentru început, este foarte probabil că vor exista prea puţini care să le vină cu înţelegere în întâmpinare. Însă aceşti puţini trebuie să existe. Şi ei vor predica la urechi surde atâta timp cât nu a survenit încă ruinarea completă. Dar cu cât aceasta se apropie mai mult, cu atât mai mult îşi vor revela ceilalţi neputinţa; şi cu atât mai mult se va apropia ziua în care se va vedea că este nevoie de cei puţini. Până atunci, politicienii vor continua să fie împinşi în posturile de conducere prin vechile lozinci de partid; mulţi vechi „practicieni” se vor împiedica pe căile bătătorite în viaţa economică actuală confuză; multe articole de primă pagină vor răspândi zvonul despre divergenţele din străinătate pe care ar trebui să le folosească Germania, ca şi despre faptul că războiul nu ar fi început dacă o relaţie cu o ţară sau alta s-ar fi stabilit aşa cum le trece lor prin minte – acum, după război.

Netulburat de toate acestea, trebuie să lucreze cel care înţelege rodnicia ideii tripartiţiei, la răspândirea acesteia. Căci numai prin această muncă se poate ajunge ca la momentul potrivit să poată exista suficienţi oameni iluminaţi spiritual. Iluminarea spirituală pe toate tărâmurile care duce la o gândire sintetică, care conduce la înţelegerea puterii de realitate a acestei gândiri; asta este necesar. Numai pe ea se poate clădi; dar pe ea se poate clădi!