Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


PUCI DIN UMBRĂ ŞI PRACTICA IDEILOR


Prea puţini oameni se străduiesc în ziua de azi să dobândească o înţelegere limpede în privinţa schimbării care s-a petrecut în toate problemele publice începând din 1914. Vieţuim lipsurile timpului. Se speră una sau alta. Dar oamenii sunt foarte departe de a reflecta cu adevărat asupra a ceea ce se petrece sub ochii noştri. În Germania a existat o mişcare rebelă [ Nota 30 ]. Oamenii se tem de noi mişcări asemănătoare. – Dar poate spune cineva limpede ce vor de fapt aceia care se află în spatele unei asemenea mişcări? Ele sunt numite mişcări ale partidelor de dreapta. Cu puţin timp în urmă, se putea uni un sens raţional cu aceste cuvinte: „partide de dreapta”. Un partid de dreapta avea un program precis conturat. Lui i se opunea programul partidelor de stânga.

Trebuie totuşi să recunoaştem, în fine, că aceste programe au devenit complet lipsite de importanţă începând din 1914. Cel care s-a situat pe o poziţie de dreapta mai înainte, nu mai poate vorbi cu seriozitate despre programul său, în faţa transformărilor realităţii. Dacă are simţul adevărului în sine, trebuie să recunoască că nu mai poate voi ceea ce mai constituia cu puţină vreme în urmă conţinutul programului său. În aceeaşi situaţie se află aparţinătorul partidului de stânga. El şi-a exprimat decenii de-a rândul speranţele sale de viitor, prin programul partidului. El trebuie să vadă acum că despre acest program se poate vorbi la modul politic în măsura în care el urmează să se opună altui program, dar că el se dovedeşte a fi pură frazeologie în momentul în care se pune problema ca din el să se configureze o realitate socială.

Se mai luptă încă astăzi într-adevăr partidele între ele, în sensul vechilor lor programe? Nu. Programele au devenit frazeologie, şi nu au mai rămas decât persoanele care au avut cândva ceva în aceste programe. De fapt nu mai există partide „de dreapta” sau „de stânga”, ci numai umbre. Căci partidele fără programe de partid nu sunt nimic.

Persoanele care cu scurt timp în urmă se reuneau sub conţinutul obiectiv al unei anumite direcţii de voinţă se mai reunesc încă datorită vechilor obişnuinţe. Ele formează grupuri. Însă reunirea lor nu este în fond decât o reunire de persoane. Cel care a fost cândva reacţionar şi-a pierdut conţinutul voinţei, dar el se mai reuneşte încă cu aceia care au fost şi ei reacţionari. El speră că va ajunge împreună cu aceştia la domnie. Cel care era marxist cu scurt timp în urmă, mai ţine încă de marxismul său, pentru că el trebuie să mai vorbească ceva ca să se exprime. El nu extrage un sens raţional din marxismul său. Însă el se reuneşte mai mult sau mai puţin radical cu alţii care au fost şi ei marxişti; el formează grupuri împreună cu aceştia, care sunt menţinute laolaltă doar prin înrudirea personală provenită din marxismul lor anterior. Şi persoanele din aceste grupuri speră să ajungă la domnie, împreună cu oamenii care au o asemenea înrudire politică cu ei.

Caracterul specificat în felul acesta, este purtat în ziua de azi de luptele vieţii publice. Chiar şi judecăţile care se afirmă în aceste lupte, poartă acest caracter. Anumite persoane încep să se agite atunci când vorbesc despre „puciul militar”. Ele nu observă câtuşi de puţin ce caracter nebulos se revarsă în reprezentările lor. În fond, puciştii ar şti la fel de puţin ce să facă în cazul în care ar ajunge la domnie, pe cât ar şti adversarii lor în acelaşi caz. De fapt nici nu poţi să te temi de vreo voinţă anume a unor astfel de grupuri, ci poţi avea doar o teamă imprecisă faţă de persoanele care aveau cândva o voinţă anume.

Considerate corect, lucrurile sunt esenţialmente altfel decât sunt ele considerate în prezent în majoritatea cazurilor. Persoanele care au exercitat cândva domnia se caracterizează prin aceea că au acţionat dintr-o direcţie de voinţă care s-a arătat a fi imposibilă în aceşti ani de groază pe care îi are Europa în urma sa. Celelalte persoane, care vor să le înlocuiască, încă nu au găsit, din situaţia de viaţă în care s-au aflat până acum, idei care să le poată furniza împlinirea de raporturi sociale posibile.

Grupuri de persoane reunite prin vechi obişnuinţe, prin simpatii şi antipatii, luptă astăzi pentru putere. Lor le este comun faptul că nu ar şti ce să facă cu puterea dacă ar avea-o, pentru că le lipseşte un ţel stabilit în conformitate cu realitatea.

Această situaţie se extinde la dimensiuni tot mai mari. Luptele publice îşi pierd tot mai mult conţinutul spiritual. Democraţie, conservatorism, liberalism, socialism, sunt cuvinte care aveau odinioară un conţinut, dar pe care l-au pierdut. Însă în acest circumstanţe viaţa devine lipsită de direcţie şi se barbarizează.

Ideea tripartiţiei organismului social ţine cont de această situaţie. Ea vorbeşte despre impulsuri care provin din însăşi esenţa omenirii; care vor să urce din adâncurile entităţii omeneşti şi să se configureze în realitatea socială. Ea vorbeşte mereu despre realitate, anume despre o realitate care se revelează absolut limpede în faptele vieţii actuale. Pentru această idee este transparent faptul că vechile programe de partid şi-au pierdut conţinutul şi că din acestea nu au mai rămas decât amintirile în persoanele care au subscris pentru ele mai înainte. „De dreapta şi de stânga” nu semnifică o realitate; însă ideea tripartiţiei caută realitatea. Şi oricine se poate strădui să o înţeleagă, indiferent de faptul că mai poartă din obişnuinţă în trupul său tendinţa lipsită de esenţă „de dreapta” sau „de stânga”, aşa cum poată un organism viu un corp străin mort în sine. Purtătorii ideii de tripartiţie trebuie să lupte cu vechile obiceiuri, cu umbra trecutului. Ei ar dori să pună în locul strădaniei spre puterea politică în care degenerează tot mai mult acţiunile publice instinctuale, direcţia de voinţă purtată de această idee. Ei ar dori să-i dea vieţii direcţia – nu în sensul vechilor frazeologii de umbră – ci în sensul realităţii cerute de timp.