Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


POLITICĂ STATALĂ ŞI POLITICĂ UMANĂ


Cel ce vrea să-şi formeze astăzi o judecată politică va trebui să renunţe la ideile şi programele prin care s-au constituit până nu demult partide, şi prin care s-au purtat discuţiile oficiale. Şi acolo unde persistă astfel de partide, acolo unde continuă să se poarte asemenea discuţii, ele rămân cu mult în urma evenimentelor.

Puternica Mişcare socialistă, care a zguduit civilizaţia modernă, nu trebuie cuprinsă în conceptele cu care oamenii se apropiau de ea cu un deceniu în urmă. Pe atunci se credea că politica statală o va putea domina. Această politică statală era diferit configurată, în funcţie de faptul că oamenii erau conservatori, liberali sau socialişti, dar nimeni nu se îndoia de faptul că politica statală ar trebui să poată domina problemele publice într-un mod oarecare.

Însă aceste probleme arată actualmente cu toată claritatea că ele nu vor să se supună nicăieri politicii statale. Şi dacă privim mai atent la mersul evenimentelor, vom putea afla cum concepţiile referitoare la stat care vor să se afirme în ziua de azi nu coincid pe nicăieri cu strădaniile generale ale omenirii. În estul european [ Nota 35 ], fanaticii vor să clădească un stat într-o formă care le pluteşte lor pe dinaintea ochilor drept comunitate economică. E drept că ei ne asigură că ţelul lor îndepărtat ar fi desfiinţarea oricărei formaţiuni statale. Dar că temporar, ei ar vrea să configureze un stat economic organizat militar. Însă acesta poartă în sine germenul descompunerii. Căci la ora actuală în omenire acţionează un impuls politico-democratic care nu se poate afirma într-un stat economic militarizat. „Dictatura” proletariatului a putut frâna pentru scurt timp acest impuls; dar ea nu îl poate eradica. Şi la fel de puţin ar putea crea un stat orientat pur economic o viaţă spirituală care să poată satisface necesităţile omenirii.

Acest lucru este văzut de către oameni cu predispoziţii idealiste. De aceea ei se străduiesc să revivifieze ideile religioase şi spirituale. Pe drumul către acest ţel pot fi văzuţi catolici, protestanţi şi persoane liber-religioase. Dar strădaniile lor, adesea pline de forţă şi bine-intenţionate, se dovedesc a fi neputincioase. Căci ele nu pătrund până în acele adâncuri ale sufletelor omeneşti în care acţionează forţele care determină războiul şi pacea sau care să creeze stări economice durabile. În Elveţia vorbesc reprezentanţii americani ai vieţii spirituale, pentru a oferi o forţă portantă din punctele lor de vedere, ideilor de alianţă între popoare. Cine este nepărtinitor trebuie să ajungă la convingerea că ei vorbesc în zadar. Căci cuvintele lor nu vor găsi nici un acces înspre inimile acelora ale căror instincte îi împing numai la transformarea vieţii economice.

În Anglia, greva minerilor [ Nota 36 ] a bulversat spiritele. Şi chiar dacă Parlamentul a reuşit momentan să o domine, acest lucru a trebuit să se realizeze datorită unor măsuri prin intermediul cărora mersul economiei nu se va mai putea menţine peste câţiva ani. Ceea ce a făcut Parlamentul în acest caz arată cu deplină claritate că un Parlament de stat poate discuta problemele publice ordonându-le temporar datorită luării lor în discuţie, dar că el este totuşi neputincios să domine viaţa economică.

Europa a răsuflat uşurată pentru că bolşevismul [ Nota 37 ] nu a reuşit să cucerească Polonia. Mulţi vor mai răsufla uşuraţi dacă o putere sau alta va repurta „victoria” împotriva Rusiei bolşevice. Dar cei care gândesc în felul acesta nu presimt că dacă vor continua să acţioneze prin „politica statală” în sensul vechi, vor trebui să vadă, într-un viitor nu prea îndepărtat, născându-se din bolşevismul care apune, o altă configuraţie groaznică. Şi anume, una care să fie cu mult mai aproape de ei decât bolşevismul rus.

Politica statală, care şi-a extins domeniul asupra vieţii spirituale şi a celei economice, care vrea totodată să educe pe oameni şi să aibă grijă de economia ei, a ajuns să educe în aşa fel încât viaţa spirituală a devenit neputincioasă în privinţa configurării vieţii sociale. Ea trăieşte prin parlamente şi organizaţii administrative care vorbesc şi acţionează fără să atingă fondul adevăratului mers al vieţii spirituale. Ea duce în final – atât la masele largi cât şi la conducătorii lor – la un ideal de stat care vrea să incorporeze un diletantism economic tiranic şi insuficient.

De ce este viaţa spirituală neputincioasă? Pentru că ea trebuie să devină neputincioasă atunci când statele stabilesc normele educaţionale şi de învăţământ. Căci spiritul poate ajunge la puterea ce i se cuvine numai dacă-şi poate urmări propriile ţeluri în deplină libertate. Numai autoadministrarea vieţii spirituale emancipate de stat, anume a celor mai importante domenii ale sale, a esenţei educaţionale şi de învăţământ poate deschide impulsurilor spirituale accesul la inimile umane. Şcolile complet independente de viaţa statală şi de cea economică vor putea da absolvenţi a căror forţă spirituală poate acţiona configurator asupra statului şi a economiei. Se obiectează că asta ar duce înapoi, la lipsa de cultură. Căci acolo unde nu ar exista constrângerea statului în privinţa şcolii, majoritatea copiilor nici nu ar fi trimişi la şcoală. Dar mai degrabă oamenii ar trebui să procedeze la rezolvarea problemei cum pot fi aduşi copiii la şcoală, fără constrângerea statului?

Aceeaşi separare de stat şi autoadministrare ca şi viaţa spirituală, este necesitată şi de viaţa economică. Statul îşi poate extinde puterea numai asupra acelor probleme în privinţa cărora toţi oamenii deveniţi majori sunt capabili să emită judecăţi. Parlamentarismul democratic este elementul său de viaţă. Dar acest parlamentarism trebuie să aibă drept completare organică o viaţă spirituală şi o viaţă economică ce se autoadministrează. Căci în acestea două trebuie să domnească alte forţe decât cele ce se pot dezvolta într-un parlament democratic.

Vechile configuraţii statale, care şi-au încorporat în cea mai mare măsură viaţa spirituală şi economia, nu vor fi structuri ale societăţii umane în care să se poată rezolva problemele omenirii moderne. Neliniştea din civilizaţia modernă îşi are originea în strădaniile vieţii spirituale şi a celei economice de a ieşi din aceste formaţiuni statale.

În est domneşte haosul. În vest ar trebui să se găsească suficiente capete capabile să emită judecăţi şi care, prin eliberarea vieţii spirituale şi a celei economice, să caute calea de ieşire din paralizia ce cuprinde tot mai mult forţele spirituale publice. Atâta timp cât nu vor exista suficienţi oameni care să poată avea succes cu astfel de concepţii, civilizaţia modernă va fi zguduită de nelinişte şi se va menţine ameninţarea ca din haosul estului să se dezvolte haosul lumii.