Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


CALEA PRIN HAOSUL PREZENTULUI


În prezent creşte numărul oamenilor care admit faptul că o însănătoşire a stării statale şi economice poate proveni numai din impulsurile venite din partea vieţii spirituale. Este suficient de evident cât de puţin este adecvată gândirea ce merge pe vechile căi ale „oamenilor de stat” faţă de sarcinile ce rezultă din haosul ultimilor ani. Am vieţuit evenimentele de la Versailles, Spa, St. Germain, ş.a.m.d. Ideea de „alianţă a popoarelor” bântuie ca idee salvatoare în nenumărate capete. Popoarele lumii civilizate însă nu au fost aduse în felul acesta la vreo idee de perspectivă în privinţa a ceea ce ar trebui să facă în propriile lor domenii sau a modului cum să se raporteze unele la altele. În estul Europei, superstiţia că din puncte de vedere organizatorice exclusiv economice s-ar putea clădi un regat, îşi exercită influenţa sa nefastă. Incapacitatea gândirii oamenilor de stat în vest, superstiţia distructivă în est, care a dus la un militarism economic, îşi au contribuţia lor bună în sensul că unele personalităţi care se îngrijesc de viitorul omenirii privesc înspre viaţa spirituală căutând un ajutor în ea.

Cei care cultivă concepţiile americane despre lume [ Nota 38 ] îşi înalţă vocile. În ţările neutre, aceste voci pot fi deja auzite. De ce să nu pătrundă atunci şi în Europa Centrală? Sensul ce poate fi perceput din aceste voci ar fi întru câtva acesta: „Alianţa între popoare” trebuie să se realizeze. Căci ea va fi plină de binecuvântare. Dar ceea ce provine din creierul „oamenilor de stat” nu îi poate da o configuraţie de perspectivă. Aceasta trebuie să-şi aibă rădăcinile în inimile oamenilor, şi nu în organizaţiile exterioare. Acestea pot deveni ceea ce trebuie numai dacă sentimentele morale şi spirituale ale oamenilor conduc la o înţelegere în privinţa lumii civilizate. Aşadar să aprindem la o nouă viaţă sentimentele religioase paralizate, puterile spirituale devenite inerte. – Nu se poate nega că din asemenea dispoziţii lăuntrice pot fi rostite uneori cuvinte frumoase. Şi pot fi ţinute discursuri bine intenţionate. Dar cel care observă nepărtinitor lucrurile trebuie să vadă că accesul unor astfel de cuvinte la inimile oamenilor este închis. Ele nu au puterea să trezească în firea omenească ceea ce ar trebui să ajungă la ideea alianţei între popoare, pentru a-i da viaţă şi puterea de a exista. Şi dacă vrem să cunoaştem cauza faptului că ele nu au această putere, trebuie să reflectăm în ce dependenţă faţă de stat şi economie au ajuns problemele de concepţie despre lume în ultima vreme. Statele au adaptat structurii lor viaţa spirituală prin acapararea deplină a esenţei învăţământului şi a celei educaţionale în aşa fel încât acestea au fost implicate odată cu statele, în toate crizele acestora. Unde poate fi acea viaţă spirituală care să servească unei înnoiri a esenţei statale, dacă statele au lăsat să se înalţe numai ceea ce era adecvat lor în forma care se pune astăzi sub semnul întrebării?

În Europa Centrală se lansează un apel imperios din mijlocul dezastrului şi al pustiirii în privinţa unei reuniri a confesiunilor, a unei vivifieri şi concilieri în viaţa religioasă. Toate acestea sunt bine intenţionate. Dar nici aici nu există, nici în cuvinte şi nici în vorbire, nicio forţă. Formele statale vor să fie înnoite, iar ceea ce vor oamenii să reunească şi să reînvie a fost într-atâta legat cu fiinţa vechiului, încât a fost implicat în declinul acestuia.

Înnoirea vieţii statale şi a celei economice prin vechile puteri spirituale nu poate fi un ţel de perspectivă, ci un astfel de ţel este numai înnoirea vieţii spirituale însăşi. Oamenii trebuie să găsească curajul de a-şi mărturisi că trebuie deschise noi izvoare ale vieţii spirituale.

Concepţia despre tripartiţia organismului social include în sine acest curaj. Ea ar dori să trezească o judecată nepărtinitoare în privinţa faptului că spiritul ştiinţific intelectual dominant în prezent este o consecinţă a statalizării esenţei învăţământului şi a educaţiei, şi cu aceasta a părţii preponderente a vieţii spirituale publice. Însă acest spirit ştiinţific este singurul în care omenirea prezentului crede atât de puternic încât i se atribuie valabilitate în domeniile vieţii publice. Pe lângă acest spirit ştiinţific, vechile concepţii despre viaţă nu au actualmente nicio putere. Numai persoanele înstrăinate de viaţă pot să se amăgească în această privinţă. Numai ele pot crede că din vechile confesiuni se pot extrage discursuri pline de forţă, care să aibă o anumită influenţă asupra statului sau a economiei. Prin asemenea discursuri se poate crea o anumită dispoziţie, sub un anumit aspect al constituţiei sufleteşti a oamenilor. Dar ele nu pot acţiona în viaţa publică prin profitul pe care urmăresc să-l aibă aceşti oameni de la astfel de influenţe.

Cel care nu vrea să cadă pradă iluziilor, nu trebuie să se închidă cunoaşterii faptului că omenirea contemporană are nevoie de o concepţie faţă de viaţă care să nu păstreze vechile confesiuni alături de noul spirit ştiinţific, ci care să crească din însuşi acest spirit. Or strădania ştiinţei spirituale orientate antroposofic este aceea de a configura o astfel de concepţie faţă de viaţă. Ştiinţa modernă cultivă numai înţelegerea raţională a fenomenelor naturii. Însă această înţelegere nu are puterea să acţioneze asupra sufletelor şi voinţei oamenilor. De aceea ea nu este adecvată pentru configurarea socială a vieţii. Ştiinţa spirituală antroposofică nu se adapă numai din raţiune, ci şi din toate forţele sufleteşti ale omului. De aceea ea şi acţionează ulterior din nou asupra tuturor asupra tuturor acestor forţe sufleteşti. Ea poate oferi idei fertile vieţii statale şi celor economice.

Statele actuale mai păstrează încă vechile confesiuni şi concepţii despre lume, pentru propria lor viaţă, ca şi pentru cea a vieţii economice. Numai că ea este atât de diluată încât nu mai poate fi recunoscută drept moştenire a vechiului. De aceea oamenii nu recunosc această realitate. Ştiinţa contemporană pur intelectualistă poate realiza lucruri măreţe în cunoaşterea naturii, dar pe tărâmul social ea poate produce numai teorii socialiste străine de viaţă, sau experimente sociale ce distrug viaţa. Dar ea este capabilă să poată fi configurată la nivelul de concepţie spirituală. Dacă se va întâmpla acest lucru, ea va putea produce şi idei în privinţa unor formaţiuni sociale capabile de viaţă.

Simpla cerinţă a unui stimul spiritual pentru viaţa publică nu mai este suficient în ziua de azi. Este nevoie de curajul unei noi naşteri spirituale. Prezentul trăieşte în crizele statale şi ale vieţii economice. Acestea nu pot fi rezolvate prin forţele vechii vieţi spirituale. Ele vor putea fi rezolvate numai dacă se întrevede însăşi criza vieţii spirituale şi dacă soluţia va fi căutată în domeniul propriu spiritului.