Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


POLITICĂ MOARTĂ ŞI IDEI VII


Despre politica la care s-a ajuns în civilizaţia modernă am afirmat în Puncte centrale ale problemei sociale că, în 1914, a ajuns în punctul zero al capacităţii sale. De atunci încoace ea nu a părăsit acest punct. Calea de la Versailles la Londra [ Nota 39 ] este încercarea imposibilă de a rămâne în acest punct, şi în acelaşi timp de a avansa. Oribilul război a furnizat dovada că nu este posibilă continuarea politicii practicate până la el. S-a navigat prin decizii, luându-le cu forţa. Dar prin tratativele duse la Londra în privinţa acestui mod de a lua deciziile nu s-a ajuns nicăieri.

Şi nu vom ieşi din această situaţie până când nu ne vom deplasa în sensul înţelegerii faptului că asupra viitorului civilizaţiei moderne vor decide ideile. Ce fel de idei anume, am spus în repetate rânduri în  această revistă. Iar dacă cele spuse aici nu vor fi introduse de un număr suficient de mare de oameni în domeniul voinţei înţelegătoare, va trebui să trăim în continuare sub semnul puterii.

O uniune de state a dobândit victoria. În America, înainte de obţinerea acestei victorii, Woodrow Wilson a spus ce urmează să facă învingătorii cu această victorie. America a trebuit să se convingă prin tratatul de la Versailles că cele afirmate de el sunt cuvinte lipsite de esenţă. Dar prin cuvinte neesenţiale nu se poate configura realitatea. Lloyd George [ Nota 40 ] a spus recent că nimeni nu poate şti cât de departe s-ar ajunge dacă s-ar trebui să se apeleze la forţă. În America, Harding [ Nota 41 ] a fost aşezat pe scaunul de pe care Woodrow Wilson rostise anterior acele cuvinte lipsite de esenţă şi de eficienţă. Harding a ţinut şi el cuvântări. Iar pentru tot ceea ce priveşte civilizaţia modernă, noile cuvinte nu sunt altceva decât o continuare a vechilor cuvinte ale ui Wilson.

Victoria nu va decide nimic pentru civilizaţia modernă. Căci ideile sunt cele care trebuie să decidă. Iar aceste idei vor decide, indiferent că ele apar la învingători sau la învinşi, prin faptul că-şi dobândesc recunoaşterea. Situaţia din cadrul popoarelor moderne este de aşa natură încât ideile necesare vor putea trece dincolo de victorie sau de înfrângere.

Este trist atunci când cuiva care vorbeşte în felul acesta despre idei, i se spune: Învingătorii au puterea, iar ideile nu îi pot ajuta pe cei învinşi. Căci învingătorii fără idei vor putea determina doar o viaţă în forţă, provocată cu forţa. Or ei vor duce cu această viaţă lumea – şi cu aceasta şi pe ei înşişi – la înfrângere. Cel învins ar putea conduce prin idei lumea la forţele începutului. El ar putea face mult cu aceste idei din înfrângere, pe când învingătorii nu vor putea face nimic fără aceste idei, din victorie. Este într-adevăr tragic, văzut din centrul Europei, faptul că învingătorul Lloyd George tânjeşte după un om da stat german capabil. Din punctul de vedere londonez, acest lucru ar trebui să fie găsit tragi-comic. Deoarece comic nu poate fi găsit, pentru că situaţia mondială este prea gravă.

Tratativele de la Londra, discursul inaugural al lui Harding, constituie o dovadă că învingătorii sunt neajutoraţi în toate privinţele, cu excepţia folosirii forţei. Or, acolo unde se vede acest lucru ne aflăm deja la începutul înţelegerii faptului că numai noile idei pot ajuta. Căci neajutorarea este numai o consecinţă a faptului că atât la Londra cât şi la Versailles s-a vrut construirea unei noi lumi cu ajutorul vechilor idei, şi nu s-a înţeles că printre morţii pe care ia adus acest război se află în primul rând şi aceste vechi idei. Războiul a stat sub semnul acestor vechi idei. El şi-a datorat existenţa circumstanţei că aceste idei erau deja cadavre în 1914.

La Londra s-au dus tratative în privinţa problemelor economice. Dacă formaţiunile statale moderne unitare doresc să introducă decizii în viaţa economică, ele o pot face numai prin forţă. Adevăratele decizii trebuie aduse prin viaţa economică eliberată de aceste formaţiuni. Acesta este unul dintre punctele de la care porneşte tripartiţia. Ea trebuie să facă acest lucru pentru că vrea să vorbească pornind de la realitate. La Versailles şi la Londra s-au dus tratative pornind de la nerealitate.

Mereu vin oameni care le spun purtătorilor ideii de tripartiţie: Faceţi-ne propuneri practice! Ei nu văd că cele necesare pentru început au fost demult propuse. Numai cu tripartiţia se poate progresa. Fără ea, se poate merge la Versailles, la Londra, chiar şi în Italia sau în America, dar acest lucru nu va fi de nici un ajutor.

Eu am afirmat aici adesea aceste lucruri. Astăzi trebuie să indic faptul că evenimentele petrecute la Londra şi consecinţele lor afirmă acelaşi lucru.

Şi ce se petrece în Est? Se aşteaptă cu ardoare prăbuşirea lui Lenin şi a lui Trotzki [ Nota 42 ]. Se presupune că într-o zi, aceşti fanatici ai forţelor distrugătoare vor dispărea de pe scena mondială. Dar civilizaţiei moderne nu-i va ajuta decât revărsarea de idei constructive asupra a ceea ce au prelucrat ei prin forţe de declin.

Se vorbeşte despre faptul că trebuie făcute alianţe economice cu Estul. Acestea trebuie, desigur, făcute. Dar Estul caută în primul rând o înţelegere spirituală cu Europa Centrală, pe care aceasta încă nu i-a oferit-o până în prezent. Şi dacă Europa Centrală îi oferă pentru început Estului idei rodnice, atunci legăturile economice se vor instala ca o consecinţă a acestora. A vorbi despre acestea din urmă fără a le voi pe cele dintâi, înseamnă a te situa în afara condiţiilor adevăratei vieţi.